O PROBLEMĂ A LUMII CONTEMPORANE - SĂRACIA
Oamenii
bogaţi nu mai sunt afectaţi de sărăcie. În ceea ce-i priveşte, această problemă
a fost deja soluţionată. Dar eforturile de a eradica sărăcia la nivel mondial
au eşuat. De ce? Deoarece, în general, cei bogaţi vor să-şi menţină cu orice
preţ bunăstarea materială sau poziţia pe care o deţin.
Eforturile depuse în epoca modernă pentru a
eradica sărăcia au eșuat.
Prosperitate pentru
toţi - diverse teorii
În secolul al XIX-lea, unele naţiuni au
ajuns să se bucure de o prosperitate fără egal datorită comerţului şi
industriei. În acest context, câteva persoane influente au acordat o atenţie
deosebită problemei sărăciei. Puteau fi distribuite resursele planetei în mod
echitabil?
Unii au crezut că socialismul sau comunismul
va realiza la nivel mondial o societate fără clase sociale, în care bunurile să
fie împărţite în mod egal. Bineînţeles, cei bogaţi nu au fost deloc încântaţi
de această idee. Dar sloganul „De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după
nevoi“ a fost pe placul multora. Majoritatea oamenilor au sperat că toate
ţările vor adera la socialism, iar lumea va deveni o societate perfectă. Câteva
state prospere au adoptat principii socialiste şi au instituit sisteme de
ajutor social, promiţând că se vor îngriji de cetăţeni „de la leagăn până la
mormânt“. Aceste state susţin că sărăcia nu mai constituie o ameninţare pentru
cetăţenii lor.
Totuşi, socialismul nu a reuşit să-şi atingă
obiectivul — nu a creat o societate altruistă. Speranţa că cetăţenii aveau să
lucreze mai degrabă în folosul comunităţii decât în folosul lor nu a fost decât
o iluzie. Unii au refuzat să-i susţină financiar pe săraci, îndreptând atenţia
asupra faptului că ajutoarele substanţiale oferite acestora îi determinau pe
unii dintre ei să nu mai muncească.
Alţii au sperat să trăiască visul
american, adică să locuiască într-o ţară în care orice persoană dornică să
muncească se poate îmbogăţi. Multe ţări au adoptat principiile politice care
păreau să fi contribuit la prosperitatea Statelor Unite: democraţia, economia
de piaţă şi comerţul liber. Dar nu toate naţiunile au reuşit să realizeze visul
american, deoarece prosperitatea Americii de Nord nu s-a datorat în
principal sistemului său politic. Doi factori importanţi care au contribuit la
aceasta au fost bogatele ei resurse naturale şi accesul uşor la rutele
comerciale internaţionale. De asemenea, în sistemul economic mondial, de tip
competitiv, există nu numai învingători, care prosperă, ci şi învinşi, care
suferă. Puteau fi determinate ţările prospere să le ajute pe cele sărace?
Planul Marshall - o
soluţie la problema sărăciei?
După al Doilea Război Mondial, Europa era
devastată şi mulţi dintre locuitorii ei se temeau că vor ajunge să sufere de
foame. În plus, guvernul Statelor Unite era îngrijorat din cauza extinderii
socialismului în Europa. De aceea, timp de patru ani, Statele Unite le-au
oferit ţărilor care acceptau politica lor sume mari pentru refacerea
agriculturii şi a industriei. Acest Program de Reconstrucţie Europeană,
cunoscut sub numele de Planul Marshall, a fost considerat un succes. În Europa
de Vest, influenţa Statelor Unite s-a simţit din ce în ce mai mult, iar sărăcia
extremă nu a mai constituit o ameninţare. Era acest program soluţia la problema
sărăciei mondiale?
Succesul Planului Marshall a determinat guvernul
Statelor Unite să ofere ajutor ţărilor sărace din întreaga lume, contribuind în
felul acesta la dezvoltarea lor în domeniul agriculturii, al asistenţei
medicale, al educaţiei şi al transporturilor. Motivul? Statele Unite au
recunoscut deschis că era în avantajul lor să procedeze astfel. Şi alte ţări au
încercat să-şi extindă sfera de influenţă oferind ajutor ţărilor sărace. Dar
şaizeci de ani mai târziu, deşi fondurile folosite de aceste ţări fuseseră mult
mai mari decât suma cheltuită în cadrul Planului Marshall, rezultatele nu au
fost pe măsura aşteptărilor. Într-adevăr, unele ţări, mai ales cele din Asia de
Est, care în trecut fuseseră sărace, au ajuns să aibă un nivel de trai foarte
ridicat. Însă în alte zone ale globului, cu toate că s-a înregistrat o scădere
a mortalităţii infantile şi o creştere a numărului de copii care aveau acces la
instruire, multe naţiuni erau în continuare foarte sărace.
Ajutorul străin - de
ce rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor?
Era mult mai greu să ajuţi ţările sărace să
scape de sărăcie decât să le ajuţi pe cele bogate să-şi revină în urma
războiului. În Europa existau deja industrie, comerţ şi reţele de transport.
Economia trebuia doar relansată. În ţările sărace, deşi din fondurile primite
s-au construit drumuri, şcoli şi clinici, oamenii trăiau în continuare în
sărăcie lucie. De ce? Deoarece aceste ţări nu aveau un mediu de afaceri,
resurse naturale şi acces la rutele comerciale.
Sărăcia este un fenomen complex: e cauzată de
probleme şi, la rândul ei, cauzează probleme şi mai mari. De exemplu, bolile
cauzează sărăcie, iar sărăcia cauzează boli. Copiii subnutriţi pot fi atât de
slăbiţi pe plan fizic şi mental, încât la maturitate nu vor fi în stare să se
îngrijească de propriii copii. De asemenea, când ţările bogate îşi vând în
ţările sărace surplusul de alimente la un preţ mic pentru a le „ajuta“,
fermierii şi comercianţii locali dau faliment. Rezultatul? O sărăcie şi mai
mare. Furnizarea unui ajutor financiar ţărilor sărace poate crea alte probleme.
Banii se pot fura cu uşurinţă, ceea ce duce la corupţie, iar corupţia, la
rândul ei, la o sărăcie şi mai mare. Aşadar, ajutorul străin nu are rezultatul
scontat pentru că nu rezolvă cauza fundamentală a sărăciei.
Cauza sărăciei
Sărăcia extremă este rezultatul faptului că
ţările, guvernele şi oamenii îşi urmăresc doar propriul interes. De exemplu,
întrucât guvernele ţărilor bogate sunt alese prin vot democratic şi trebuie
să-şi mulţumească alegătorii, eradicarea sărăciei la nivel mondial nu
constituie o prioritate pentru ele. De aceea, pentru a proteja interesele
fermierilor locali, aceste guverne le interzic fermierilor din ţările sărace
să-şi vândă produsele în ţările bogate. În plus, le acordă subvenţii mari
fermierilor locali, pentru ca aceştia să-şi vândă produsele mai bine decât cei
din ţările sărace.
Aşadar, este evident că sărăcia este cauzată
de oameni, deoarece la baza ei stă tendinţa oamenilor şi a guvernelor de a-şi
proteja propriile interese. Iată ce a spus în acest sens Solomon: „Un om
stăpâneşte peste alt om spre paguba lui“ (Eclesiastul 8:9).
Prin urmare, se va pune vreodată capăt
sărăciei? În actualul tip de societate nu cred că va fi posibil așa ceva! Ba dimpotrivă, se observă chiar interesul țărilor bogate de a menține o serie de state în sărăcie pentru a a avea piețe de desfacere pentru produsele lor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu