„AMINTIȚI-VĂ DE PEARL HARBOR”.

„AMINTIȚI-VĂ DE PEARL HARBOR”

       Era o splendidă dimineaţă de duminică pe insula Oahu. Adeline, o fetiţă japono-hawaiiană în vârstă de doisprezece ani, se afla în grădina casei sale din centrul oraşului Honolulu. Ea a văzut avioane şi fum venind dinspre Pearl Harbor. Era o altă manevră militară?

        Locuitorii insulei Oahu erau atât de obişnuiţi cu manevrele militare şi cu canonadele false, încât chiar viceamiralul William S. Pye de la flota americană din Pacific, privind pe geamul apartamentului său, i-a spus soţiei sale: „Pare ciudat ca armata să facă exerciţii de tragere duminică dimineaţa“. Era dimineaţa duminicii de 7 decembrie 1941.

        Auzind avioanele apropiindu-se, un băiat de 13 ani s-a uitat pe geam. „Tată, i-a zis el tatălui său care era comandantul bazei aeronavale din Kaneohe, aceste avioane au cercuri roşii pe ele.“ A fost suficientă o privire asupra discului roşu, reprezentând soarele la răsărit, de pe avioanele Marinei Imperiale Japoneze pentru a explica ceea ce se întâmpla - un atac prin surprindere!

        Amiralul H. E. Kimmel, comandantul flotei americane din Pacific cu baza la Pearl Harbor, a fost informat telefonic despre acest atac. Faţa îi era „albă ca uniforma pe care o purta“, în timp ce stătea în picioare privind uluit avioanele inamice care zumzăiau ca viespile în timp ce bombardau flota sa. „Am înţeles imediat, istorisea el, că se întâmpla ceva teribil, că acesta nu era un raid accidental al câtorva avioane izolate. Cerul era plin de avioane inamice.“

„Tora, Tora, Tora“:

         Cu câteva minute înainte ca exploziile torpilelor şi a bombelor să spulbere liniştea ce domnea în Pearl Harbor, un ofiţer de la bordul unui bombardier japonez în picaj a văzut profilându-se la orizont insula Oahu. „Această insulă este prea liniştită pentru a fi atacată“, s-a gândit el.

       Deschizătura apărută printre nori a produs însă un efect total diferit asupra comandantului Mitsuo Fuchida care dirija forţele aeriene destinate să atace. „Dumnezeu trebuie să fie cu noi, s-a gândit el. Mâna lui Dumnezeu trebuie să fi îndepărtat norii exact deasupra Pearl Harbor-ului.“

        La ora 7,49 dimineaţa, Fuchida a dat semnalul de atac, „To, To, To“, care în japoneză înseamnă „Atacă!“ Convins că forţele americane fuseseră luate complet prin surprindere, el a dat ordin să fie transmis celebrul mesaj codificat „Tora, Tora, Tora“ („Tigru, Tigru, Tigru“), mesaj care arăta că atacul prin surprindere a reuşit.

Atacul prin surprindere este efectuat.

        Cum a fost posibil ca o unitate operativă atât de mare - conţinând şase portavioane - să se apropie până la distanţa de 370 de kilometri de Oahu şi să lanseze în primul raid 183 de avioane scăpând de radar şi dând o lovitură atât de puternică flotei americane din Pacific? În primul rând, unitatea operativă japoneză a urmat o rută nordică în pofida oceanului furtunos în timp de iarnă, căci această zonă este mai puţin supravegheată. Iar portavioanele japoneze au păstrat o tăcere strictă pe undele radio.

        Însă radarul supraveghea insula strategică pentru a detecta eventualele avioane care s-ar apropia. În acea dimineaţă decisivă pe la ora şapte, doi soldaţi aflaţi la post în apropiere de staţia radar Opana Mobile de pe insula Oahu au remarcat semnale neobişnuit de mari pe osciloscop, reprezentând „probabil mai multe de 50“ de avioane. Dar când au avertizat Centrul de Informaţii, li s-a spus să nu se îngrijoreze. Ofiţerul de la Centrul de Informaţii a crezut că era vorba de bombardierele americane B-17 care erau planificate să vină de pe continent.

       Dar, guvernul american nu a simţit, ca să zicem aşa, mirosul de praf de puşcă din aer? Guvernul japonez le trimisese reprezentanţilor săi din Washington, D.C., un mesaj compus din 14 părţi pentru a fi înmânat secretarului de stat Cordell Hull, exact la orele 13 ale zilei de 7 decembrie 1941. Aceasta ar fi corespuns cu dimineaţa zilei de 7 decembrie la Pearl Harbor. Mesajul conţinea declaraţia că Japonia avea să întrerupă negocierile cu Statele Unite din cauza unor serioase motive politice. Interceptând mesajul, guvernul american a înţeles gravitatea situaţiei. În noaptea dinaintea acelei zile memorabile, Franklin D. Roosevelt, pe atunci preşedintele Statelor Unite, a primit primele 13 părţi ale documentului interceptat. După citirea lui, el a spus în esenţă: „Aceasta înseamnă război“.

      Deşi autorităţile americane au simţit că o acţiune ostilă din partea japonezilor era iminentă, The New Encyclopaedia Britannica spune: „Ei nu au cunoscut nici ora, nici locul în care avea să aibă loc“. Cei mai mulţi credeau că va fi undeva în Extremul Orient, probabil în Thailanda.

      Întâlnirea de la orele 13 a trebuit să fie amânată deoarece secretarii ambasadei japoneze au avut nevoie de mult timp pentru dactilografierea mesajului în limba engleză. Când ambasadorul japonez i-a înmânat lui Hull documentul, la Washington erau orele 14,20. În acel moment, Pearl Harbor era sub foc şi era ameninţat cu al doilea raid. Vestea despre raid ajunsese deja la Hull. El nici măcar nu i-a invitat pe reprezentanţi să ia loc; a citit documentul şi cu o mişcare rece a capului le-a arătat uşa.

    Întârzierea în ce priveşte înmânarea a ceea ce voia să fie un ultimatum a intensificat furia americanilor împotriva japonezilor. Chiar unii japonezi au fost de părere că această situaţie a transformat atacul de la Pearl Harbor dintr-un atac strategic prin surprindere într-un atac perfid. „Cuvintele „AMINTIŢI-VĂ DE PEARL HARBOR” au devenit un jurământ care stimula spiritul de luptă al poporului american“, scria Mitsuo Fuchida, comandantul primului raid. El a recunoscut: „Atacul a adus asupra Japoniei o dezonoare care nu a dispărut nici chiar după înfrângerea ei în război“.

       Franklin D. Roosevelt a numit ziua de 7 decembrie „o dată care va fi asociată cu infamia“. În acea zi, la Pearl Harbor opt nave americane blindate şi alte zece vase au fost scufundate sau grav avariate şi peste 140 de avioane au fost distruse. În afară de cinci submarine de talie mică, japonezii au pierdut 29 din cele circa 360 de avioane de luptă şi bombardiere care au atacat în cele două raiduri. Peste 2.330 de americani şi-au pierdut viaţa, iar 1.140 au fost răniţi.

    La strigătul „Amintiţi-vă de Pearl Harbor!“ opinia publică americană a făcut front comun împotriva Japoniei. „Cu numai un singur vot contra în Camera Reprezentanţilor, spune cartea „Pearl Harbor as History-Japanese-American Relations 1931-1941”, Congresul (la fel ca poporul american în general) s-a alăturat preşedintelui Roosevelt în hotărârea de a înfrânge duşmanul.“ Dorinţa de a răzbuna raidul era un motiv mai mult decât suficient pentru ei de a deschide ostilităţile împotriva Ţării Soarelui Răsare.

Un atac prin surprindere pentru pacea mondială?

      Cum şi-au justificat conducătorii japonezi acţiunile lor ostile? Deşi poate părea incredibil, ei au pretins că au făcut acest lucru în vederea stabilirii unei păci mondiale prin unirea „întregii lumi într-o mare familie”, sau hakkō ichiu. Acesta a devenit sloganul care i-a incitat pe japonezi la vărsare de sânge. „Obiectivul principal al politicii naţionale japoneze, a declarat în 1940 consiliul de miniştri japonez, constă în instaurarea fermă a unei păci mondiale în armonie cu spiritul nobil de hakkō ichiu pe care a fost întemeiată ţara, şi în construirea, ca prim pas, a unei noi ordini în Asia orientală.“

      Pe lângă sloganul hakkō ichiu, celălalt obiectiv major al eforturilor de război ale Japoniei a fost eliberarea Asiei de sub puterile occidentale. Ambele obiective au fost considerate a fi voinţa împăratului. Pentru a realiza această cucerire mondială, militariştii au condus naţiunea într-un război cu China şi apoi cu puterile occidentale, inclusiv cu Statele Unite.

      Isoroku Yamamoto, comandantul suprem al Flotei unite japoneze, a conchis însă în mod realist că nu exista nicio modalitate ca forţele japoneze să învingă Statele Unite. El a văzut doar o singură şansă de a menţine dominaţia japoneză în Asia. Marina Imperială trebuia „să atace cu cruzime şi să distrugă flota principală americană la începutul războiului, astfel ca moralul Marinei americane şi al poporului american să fie doborât până la punctul de a nu mai putea fi recâştigat“, a raţionat el. Aşa s-a născut ideea unui atac prin surprindere la Pearl Harbor.