„CARTEA MARTIRILOR” A LUI JEAN CRESPIN.

„CARTEA MARTIRILOR” A LUI JEAN CRESPIN

         În 1546, 14 bărbaţi din Meaux (Franţa) au fost găsiţi vinovaţi de erezie şi condamnaţi la moarte prin ardere pe rug. Ce nelegiuiri săvârşiseră aceştia? Se întruniseră în locuinţe private, se rugaseră, cântaseră psalmi, ţinuseră Cina Domnului şi mărturisiseră că n-aveau să îmbrăţişeze niciodată „idolatrii papistaşe“.

     În ziua execuţiei, catehetul romano-catolic François Picard i-a interogat pe condamnaţi în legătură cu convingerile lor religioase referitoare la Cina Domnului. Drept răspuns, ei i-au pus câteva întrebări privitoare la învăţătura catolică a transsubstanţierii, potrivit căreia pâinea şi vinul folosite în timpul ritualului se prefac miraculos în carnea şi în sângele lui Iisus. Una dintre întrebările lor a fost: „Are pâinea gust de carne şi vinul, gust de sânge?“.

        În pofida neputinţei lui de a răspunde, cei 14 au fost legaţi de stâlp şi arşi de vii. Cei cărora nu li se tăiase limba intonau psalmi. Preoţii prezenţi la execuţie încercau să le acopere glasurile cântând şi mai tare. În ziua ce-a urmat, în exact acelaşi loc, Picard a declarat că cei 14 fuseseră osândiţi la chinul veşnic în focul iadului.

      Europa veacului al XVI-lea nu era cel mai sigur loc pentru disidenţii religioşi. Mulţi care puneau sub semnul întrebării doctrinele Bisericii erau supuşi unor torturi de nedescris de către opozanţii lor, ba chiar omorâţi. O lucrare ce ne dezvăluie suferinţele acelor oameni este „Le Livre des martyrs” (Cartea martirilor), a lui Jean Crespin, publicată în Geneva (Elveţia), în 1554, şi cunoscută şi sub numele de „Histoire des martyrs”.

Un avocat se alătură Reformei:

        Jean Crespin a văzut lumina zilei în oraşul Arras (situat actualmente pe teritoriul Franţei) în jurul anului 1520. El a studiat Dreptul la Louvain (Belgia). Se pare că în timpul şederii sale în acest oraş a luat cunoştinţă de ideile reformiste. În 1541, Crespin s-a mutat la Paris, unde avea să lucreze ca secretar al unui jurist de prestigiu. Aici a asistat în Piaţa Maubert la arderea pe rug a lui Claude Le Painctre, şi el condamnat ca eretic. Pe Crespin l-a mişcat profund credinţa acestui tânăr aurar, executat pentru că „le-a propovăduit părinţilor şi prietenilor săi adevărul“, cum avea să scrie mai târziu Crespin.

        În această perioadă, Crespin a început să lucreze ca avocat în Arras. N-a trecut multă vreme şi, din pricina noilor sale convingeri religioase, a fost acuzat de erezie. Ca să nu fie condamnat, a fugit în Strasbourg (Franţa), iar mai târziu s-a stabilit în Geneva (Elveţia), unde s-a bucurat de tovărăşia altor susţinători ai Reformei. Ulterior a renunţat la profesia de avocat şi s-a specializat în tipografie.

  Crespin a publicat lucrări pe teme religioase ale unor reformatori precum Jean Calvin, Martin Luther, John Knox şi Theodore Beza. El a tipărit şi textul în greacă al părţii din Scripturi cunoscute sub numele de Noul Testament, dar şi Biblia, integral sau parţial, în engleză, franceză, italiană, latină şi spaniolă. Însă ceea ce i-a adus celebritate lui Crespin a fost lucrarea sa intitulată Cartea martirilor, în care îi menţiona cu numele pe mulţi dintre cei ce fuseseră executaţi ca eretici în perioada 1415–1554.

De ce s-a scris un martirologiu:

      În mare parte, literatura scrisă de reformatori demasca cruzimea înalţilor prelaţi catolici. Mai mult, aceasta îi încuraja pe oameni prezentându-le martiriul protestanţilor ca o continuare a suferinţelor îndurate de slujitorii lui Dumnezeu din epocile apuse, precum şi de creştinii din secolul I. Pentru a le oferi protestanţilor exemple demne de urmat, Crespin a întocmit o listă cu numele celor ce plătiseră cu viaţa pentru credinţa lor.

    În cartea sa, Crespin vorbeşte despre procesele martirilor, despre audierile inchizitoriale şi despre relatările martorilor oculari, precum şi despre mărturiile scrise de acuzaţi în timpul detenţiei. Nu lipsesc nici scrisorile de îmbărbătare adresate întemniţaţilor, unele conţinând nenumărate citate din Biblie. Credinţa celor ce scriseseră mărturiile merita „să rămână de-a pururi vie în amintirea oamenilor“, socotea Crespin.

    O mare parte a chestiunilor de doctrină dezbătute în lucrarea sa gravitează în jurul bine-cunoscutelor dispute dintre catolici şi protestanţi. Persecutorii şi cei persecutaţi nu cădeau de acord în multe privinţe, cum ar fi folosirea imaginilor în închinare, purgatoriu şi rugăciunile pentru morţi. Nu exista consimţământ nici asupra repetării jertfei lui Iisus în timpul Liturghiei catolice şi nici asupra calităţii papei de reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ.

     Cartea martirilor stă mărturie acelor vremuri marcate de conflicte, intoleranţă şi violenţă. Deşi Crespin a vorbit doar despre persecutarea protestanţilor de către catolici, să nu uităm că şi protestanţii i-au persecutat uneori pe catolici cu tot atâta sălbăticie.