CUM SE MAI „SIMT” CDR 2 ȘI ... TRAIAN BĂSESCU?

CUM SE MAI „SIMT” CDR 2 ȘI … TRAIAN BĂSESCU?

1.Reforma din vorbe deșarte:

 Din zbaterile reformatoare ale premierului Câțu au rămas, deocamdată, doar vorbele. Apăsate, ce-i drept, dar tot vorbe care nu fac altceva decât să dea din coadă: „Nu mai putem continua așa! Este nevoie de reformă! Reformă în tot aparatul public și în companiile de stat, reforma sistemului de pensii, reforma sistemului de salarizare, reforma ANAF, restructurarea companiilor de stat care au pierderi de 30 de ani.” Tare! Dar uite că se poate și se va putea „continua așa”, câtă vreme statul este refugiul imposturii și clientela de partid trebuie ținută aproape și protejată de vicisitudinile vieții. Și ce poate fi mai bună decât o pâine albă, dospită cu sporuri și tot soiul de privilegii la stat? Reziduurile partidelor, țucălari și piloși fără o meserie, care nu prind un loc pe podiumul politicii, sunt plasate în agenții, companii sau diverse instituții ale statului, exact cele despre care premierul spune că sunt un sac fără fund care nu mai poate fi umplut cu bani de la buget. Teorie. Căci în practică, salariile de la companiile de stat s-au îngrășat an de an cu sporuri, care au ajuns, în unele cazuri, să reprezinte și 85% din venit. Din cele 110 miliarde de lei pentru cheltuielile de personal în 2020, 27 de miliarde au reprezentat sporurile, a explicat și Câțu, întrebând retoric dacă performanța s-a schimbat. Păi cum să se schimbe, dacă chilipirurile sunt date otova, fără niciun criteriu? Este suficient să stai la un birou și să tai frunză la câini cât e ziua de lungă că salariul tot vine, și nu singur, ci cu spor de calculator, de praf, de stres, de confidențialitate și alte prostii inventate de imaginația hoață a birocrației statului. Întrebarea este de ce s-a mai revoltat premierul dacă tot nu face nimic? A lătrat la sporuri, salarii și pensii nesimțite ca un bichon de sub fusta stăpânei. Adică a PNL. Care i-a dat un picior în coaste și l-a adus cu labele pe pământ. „Anul acesta nu este nimeni dat afară, toată lumea îşi primeşte sporurile, îşi primeşte aceleaşi salarii ca în 2020. Eu nu văd aici o problemă”, a liniștit Câțu suflarea bugetară și clientelară. Noi să fim sănătoși și vaccinați, că în rest reforma o facem din vorbe. Ceea ce nu înțeleg „liberalii” pedeliști, useriștii și onor Câțu este că vorbele deșarte o să-i coste guvernarea și viitoarele alegeri. Veniturile nesimțite și clientelizarea de la stat sunt percepute, pe bună dreptate, ca o formă de corupție. Nu doar șpăgile, contractele și achizițiile oneroase sunt vinovate de lipsa autostrăzilor, spitalelor, infrastructurii elementare, de analfabetismul funcțional și de relele tratamente la care este supus cetățeanul în instituțiile statului, ci, poate chiar în primul rând, incompetența, delăsarea, neasumarea responsabilităților acestei cohorte de funcționari ai statului. Plătiți regește ca să țină țara în înapoiere. A păstra statu-quo-ul înseamnă pentru actuala putere să-și taie craca de sub picioare. Tactica Guvernului Câțu și a coaliției majoritare ridică o întrebare legitimă: dacă nu face reformele promise în primul an de guvernare, atunci când? Dacă acum, când nu este supus presiunii electorale, nu rezolvă aceste probleme, despre care chiar el spune că sunt indispensabile dezvoltării economiei, va fi cu atât mai complicat să le facă ulterior. Amânările au dus la eșecul unor reforme și promisiuni ale celorlalte coaliții non-PSD, mă refer la CDR (legile proprietății, deconspirarea Securității, lustrația, privatizările), Alianța DA (reforma sănătății). Așadar, cui folosește această tergiversare la momentul cel mai propice în care pot fi luate măsuri radicale, dar impopulare? De ce nu au curaj liberalii-pedeliști, dar mai ales cei din USR PLUS, partid autoproclamat reformist și „altfel”, să ia taurul de coarne și să rupă cu vechile politici de tip dâmbovițean? Răspunsul nu este complicat: cu minime diferențe, funcționează ambele în aceeași logică clientelară și profund politicianistă și demagogică. Dacă la PNL/PDL apetența reformistă a fost mereu discutabilă, partidul dovedind de-a lungul timpului aceleași metehne pe care le condamna la PSD, cu care, de altfel, s-a aflat în combinația USL, ușurința cu care USR PLUS a abdicat de la principiile pe care le-a clamat în campanie vorbește de la sine despre autenticitatea acestora și metamorfoza produsă de contactul cu puterea. Nu este vorba numai despre seria numirilor controversate care nu au nici în clin, nici în mânecă cu profesionalismul și verticalitatea, ci și despre lipsa de curaj în actul de guvernare și în raport cu colegii de coaliție. Aroganța și vedetismul nu țin loc de fapte. Atitudinea de acum îmi aduce aminte de guvernarea Cioloș, atât de lașă. Chiar dacă nu avea majoritatea în parlament (ca acum), după Colectiv, cabinetul Cioloș era pe cai mari, putea tăia în carne vie în primele momente. În loc de asta, a făcut compromisuri și a pierdut momentul de grație. Alianța riscă să repete episodul: oferă, în loc de reforme, vorbe sforăitoare: „Vrem reformă! Facem reformă!”. „ Doar că o mai amânăm puțintel, pentru a ne pune în funcții niște „fete de încredere””

2.Un guvern fricos?

 În general, atmosfera din economie este pesimistă, pentru că nu se întrevăd oportunități. Teoretic, guvernul a prevăzut în buget peste 601 miliarde de lei pentru investiții (5,5% din PIB), fapt care ar trebui să ne încarce cu optimism. Lucrul și mai bun, evident, tot teoretic, este că, în timp ce sumele alocate pentru investiții publice și pentru transporturi cresc, cele pentru „programul baronilor de partid”, PNDL, scad cu două miliarde, de la șase la patru. Spun „teoretic”, pentru că ar fi trebuit să scadă și anul trecut, dar, din rațiuni electorale, au tot crescut aproape până la nivelul din 2019. Guvernul estimează o creștere economică de 4,3% în acest an (apreciere considerată de unii economiști ca fiind ultra-nerealistă) și o creștere care gravitează în jurul a 5% pe an până în 2024, ceea ar trebui să  reprezinte un ritm robust și, astfel, ieșirea din criza generată de pandemia de Sars-Cov-2 să se facă mult mai rapid. Și totuși! Există în această proiecție bugetară un indicator care mă deranjează foarte mult. Deficitul structural pe anul acesta este prevăzut la 7,42% din PIB, urmând să scadă la 6,07% în 2022, 4,83% în 2023 și 3,39% în 2024. Acest indicator ne arată faptul că un stat cheltuiește în mod constant mai mult decât „produce” în materie de venituri și, ca urmare, trăiește pe datorie, indiferent de evoluția economiei (că din acest motiv este structural). Reducerea graduală a deficitului structural prevăzută de guvern ar trebui să ne sugereze că prim-ministrul are în vedere niște reforme structurale cândva, în viitor, începând probabil de anul viitor. Anul acesta, cu siguranță nu!! Nu se reformează sistemul de colectare (nici măcar până în 2024, când ponderea în PIB a bugetului va fi mai mică decât anul acesta), nici aparatul de stat, nici sistemul de pensii și cel de asistență socială. Deși în 2021 ar trebui să reducă deficitul bugetar de la 10% la 7%, guvernul „n-a avut inima” să taie nici sporurile bugetarilor, nici să restructureze agențiile guvernamentale, adică să concedieze angajații la stat care nu fac nimic. Și nici nu a venit cu un plan de reformă, deși aceasta este mai mult decât urgentă. Atât Consiliul Fiscal, cât și investitorii privați au subliniat că aproape 95% din veniturile fiscale reprezintă cheltuieli cu salariile și cu asistența socială și au conchis că acest procent nu se susține nici măcar pe termen scurt. Altfel spus, principala sarcină a Guvernului Câțu ar trebui să fie reducerea cheltuielilor concomitent cu creșterea veniturilor.  Și cu toate acestea, nu vedem nimic în proiectul de buget. Este drept, companiile în care administrația (centrală sau locală) este majoritară și care au avut pierderi și datorii vor fi obligate să se restructureze, dar este prea puțin. E ca și cum guvernului îi este frică să facă reformele pe care cel puțin PNL și USR PLUS le-au promis. O teorie care circulă este că, deși Câțu ar dori să facă reforme în profunzime, Orban și liderii PNL sunt împotrivă. Este plauzibilă. E în natura guvernărilor românești ca interesele și „rațiunile” de partid să fie mai puternice decât cele de stat și să primeze aproape întotdeauna! Dacă este așa, Câțu ar trebui să forțeze și să își regleze conturile cu aripa de pradă a PNL cu mandatul pe masă. Și să pluseze candidând la șefia partidului. Altfel, va rămâne în istorie ca prim-ministrul unui guvern de coaliție fricos, care a ratat a „n”-a oară să facă reforme absolut necesare, preferând să administreze un sistem stricat în profunzime! Prezentat ca reformator („cine nu se reformează va fi reformat prin buget, dispar sporurile nesimțite” amenințase Câțu), bugetul a ajuns conservator: „Nimeni nu este dat afară, toată lumea primește aceleași salarii și sporuri” a anunțat (presat de Orban) același Câțu. Bugetul a trecut  prin comisiile permanente și cele „aleatoare” (cum le zice Orban) depășind miile de amendamente ale PSD pe care coaliția unită le-a respins fără milă. Să remarcăm faptul că, unii miniștrii nu sunt negustori cinstiți. Năsui (Economie) și-a cedat aproape toate atribuțiile către trei secretari de stat. Și-a subcontractat lucrările, cum se obișnuiește. Și Vlad Voiculescu a procedat la fel păstrându-și doar vedetismele. Vicepremierul Barna nu concepe însă ca premierul să remanieze vreun ministru USRist fără voia sa - altfel „se remaniază toată coaliția”. Adică plecăm acasă la mama și la tata! Câțu anunțase clar (de obicei vorbește indescifrabil!) evaluarea miniștrilor cu mandatele pe masă: „Vreau performanță și eficiență!”. Păi, nu se mai găsește. Poate doar aroganță! În întâmpinarea bugetului (cu huiduieli) Câțu a fost convocat în Parlament spre a fi contestat: „Uite cine mă contestă pe mine (s-a mirat premierul), Ciolacu, Grindeanu, Tudose, slugile lui Dragnea și Vâlcov”. Dar tu a cui slugă ești Câțule!? Că tot promiți reforme, dar faptele dovedesc, clar, altceva!!

3. Se strânge lațul, Traiane!

 După sentința dată de Curtea de Apel București, prin care Elena Udrea primea opt ani de închisoare cu executare și Ioana Băsescu, cinci, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, lumea se întreabă ce se va întâmpla cu Traian Băsescu, liderul El Maximo și părintele multora dintyre pedelistii mascați, astăzi, în peneliști! Există mai multe scenarii și mai multe piste pe care le putem parcurge pentru aflarea răspunsului: „Se strânge lațul”  în jurul gâtului lui Băsescu? O trădează pe Udrea, pentru a-și salva fiica de la aproape inevitabila pușcărie? Mai poate Înalta Curte să reducă pedepsele? Ce va urma în dosarul colaborării lui Băsescu Traian cu Securitatea? Înainte de a compune un simplu exercițiu de imaginație, să facem un scuba-diving în istorie, pentru a nu ne îneca la prima înghițitură. Cum a procedat Traian Băsescu, atunci când membrii familiei sale au fost săltați cu mascați, este de notorietate. I-a lăsat în plata Domnului. Dar pentru fiică se va bătea sau se va lega de catarg, asemenea lui Orfeu? Într-un moment istoric, similar celui de azi, Traian Tomescu, oficialul Federației Române de Fotbal, scos din țâțâni la un post de televiziune,  i-a strigat Luceafărului Huilei: „Se strânge laţul, Miroane! Se strânge laţul!” La acea vreme Miron Cosma era copilul alintat al puterii cârmuite de Ion Iliescu. Scena de la Pro Tv a rămas istorică, mai ales că după puţin timp, liderul minerilor a fost arestat şi condamnat la ani grei de puşcărie. Astăzi, Sorin Roșca Stănescu și Cozmin Gușă, doi foști camarazi ai „președintelui jucător”, căzuți ulterior în dizgrație, vorbesc despre condamnarea previzibilă a fostului președintelui: „un fleac, l-au ciuruit.”

Cui îi pasă, totuși, de soarta lui Traian Băsescu? „Mie îmi place să sug de la licurici.” Afirmația aceasta, absolut dizgrațioasă, arăta maxima sa credință exprimată într-un interviu  acordat ziarului … „Academia Cațavencu” (Sic!) și portretiza obediența „președintelui jucător”. A călcat pe cadavre în țară, dar s-a închinat Unchiului Sam. Este de notorietate în lumea serviciilor afirmația sa „noi dăm sânge, voi dați gloanțe.” Cinismul secret service-urilor americane și al administrației SUA nu sunt cunoscute încă bine de mulți oameni, admiratori necondiționați ai americanilor. Mai știe cineva când au invadat trupele americane în Panama? Și care era motivul? Cum să-l doboare de la putere pe agentului lor secret al CIA, Manuel Noriega? Simplu. Invazia în Panama, de tip blitzkrieg, s-a petrecut exact în perioada în care Revoluția Română din 1989 invada ecranele. Pe cine mai interesează că după ani de procese, Manuel Noriega se lamenta, în sala de judecată, „George, alta ne era înțelegerea.” Mai trebuie să adăugăm cui se adresa dictatorul panamez? Lui George W. Bush, de pe vremea când era director al CIA.

Va fi condamnat?  Cui ar servi, oare, condamnarea unui politician care se conturează, din atitudinea organelor statului, a fi însăși definiția prostiei umane? CIA, FBI, administrația americană nu au sentimente, doar interese! Băsescu a mâncat bine, a băut bine, s-a lăbărțat pe bărcile de pe Potomac și acum își decontează vasalitatea. Ce exemplu mai bun despre cinismul FBI și al CIA decât debrifarea Elenei Udrea și salvarea ei din pușcăriile din Costa Rica? Au stors-o, iar acum sistemul o dă la câini. Doar un prost crede că magistratul Claudia Jder a judecat pe inima goală. Blestemul aruncat public de inculpata, care s-a sacrificat pentru Traian Băsescu, are rațiuni psihologice. E disperată. Își dă seama că promisiunile date de „ocrotitorii” de la FBI n-au fost decât vânare de vânt. Au scos de la ea tot ce știa despre încrengăturile de afaceri ale lui Gittenstein, omul lui Biden în zona de est, și acum o lasă devorată de câinii justiției. Moartea personajului Elena Udrea e una ritualică, aproape! Cât despre Ioana Băsescu, încercarea sa de a-și ajuta părintele e lăudabilă până la limita legii. A făptuit. Acum trebuie să plătească. Are dreptate Sorin Roșca Stănescu. Dacă ea nu și-a dat seama că amorezul din aceea vreme a fost trimis pentru a fundamenta probatoriul (să dormi cu dușmanul în pat, câtă prostie n.n. - B.M.), este de neînțeles ce au păzit serviciile secrete ale lui Traian Băsescu.  Nu au identificat cârtița ascunsă în dormitorul fiicei? Acuzarea de azi a Ioanei Băsescu s-a fundamentat pe probele sustrase de cuncubin. Au făcut-o pe Ioana Băsescu operativ. Exact pe domeniul în care tatăl atotputernic se credea Il Maximo. Pedepsirea Elenei Udrea și a Ioanei Băsescu are o încărcătură de trotil! Mai trebui spus ce urmează în familia Băsescu? În cazul în care o scoate pe Ioana cu suspendare (prin reducerea pedepsei la 3 ani și jumătate, ceea ce e aproape imposibil), Traian Băsescu se leapădă de Elena din Troia, dar dă dovadă că încă mai negociază cu sistemul. Orice ar face, părerea mea este că, nu scapă de condamnare. Doar o amână. Mai marii lumii știu că astfel de trădători ca Băsescu trebuie tratați ca atare. Simplii servitori, care și-au vândut până și țințirimul să facă loc dezvoltatorilor imobiliari, cu identitate americană, nu sunt iertați. Au pus otrăvuri pe masă, acum trebuie să dispară. Nicio urmă să nu lase. Debriefați, tovarăși, debrifați, că vine decontul! Ar spune cel ce s-a păstrat departe de ițele sistemului de aici sau de dincolo de Ocean. Asta e viața. Greu e să fii liber, dar și mai greu e să te pretinzi că nu ești servitor. Îi place sau nu lui Traian Băsescu a fost și rămâne un lacheu, un suspensor al Marelui și Puternicului Nevăzut. I-a lustruit pantofii și acum îi explodează șoseta murdară în față. Asta e. Cine face ca el, ca el să pățească!! Timp de zece ani, cât i-a durat mandatul, a spus că el nu știe nimic. Că totul se țeșea și se învârtea, fără a fi consultat. Măi, să fie? Doar naiv nu poate fi viitorul tată de pușcăriașă. „Am fost cel mai bine informat om politic dar n-am ştiut decât 10%”, declara rituos în plenul Parlamentului. Acum, cel puțin, își dă seama cu cine s-a încârdășit din cauza bolii puterii. E timpul să deconteze biletul însângeratei lupte a insurgenților străini împotriva poporului român. Oculta e pregătită să arunce la coș un erou căzut, devenit nefrecventabil. Așa-i în lumea cinismului și a tenebrelor Diavolului. Doamne, ai milă de trădători și de cei care păcătuiesc, chiar și cu gândul! Mai rămâne să vedem pe cine va mai trage după ea Elena Udrea? Doar n-o fi proastă să nu lovească în foarte mulți dintre „marii” pedeliști mascați în peneliști, care au „pupat-o” exasperant când era „pe cai mari”? De exemplu Raluca Turcan, cea care ținea să ne spună că Elena Udrea era un „veritabil Kil Bill al politicii românrști”! S-o simți bine Raluca în aceste moment? Să nu i se facă rău, mă gândesc! Presimt că, este posibil să asistăm și la oarece tentative de asasinat! Rămâne să vedem contra cui!

4.Ce ascund fumigenele guvernului Câțu atunci când asmute privații contra bugetarilor?

 După vânătoarea de asistați sociali, Guvernul Câțu a început cruciada împotriva bugetarilor și a sindicatelor acestora, nemulțumite de bugetul pe 2021. Salariile bugetarilor sunt cu 70% mai mari, ne spune revoltat premierul Câțu. Privații au suferit mai mult în pandemie, 1,4 milioane de privați au intrat în șomaj tehnic, continuă premierul. Divide et impera este sloganul tuturor guvernelor care promovează austeritatea - cum altfel poți legitima în ochii publicului tăieri și reduceri decât asmuțind o categorie socială împotriva alteia, inventând țapi ispășitori și dușmani imaginari? Orice ficțiune, ca să fie credibilă, are nevoie de o ancoră în realitate. La fel este și în cazul bugetarilor care huzuresc pe banii poporului - cu toții am avut de-a face măcar o dată în viață cu indolența unor funcționari. Cu toții am „beneficiat” de servicii publice lamentabile. Cu toții am citit și auzit despre cazuri de salarii „nesimțite” la stat. Dar o ancoră în realitate, oricât de solidă, nu reprezintă realitatea în totalitatea ei. Pe lângă ancora în realitate, propaganda antibugetară se bazează pe o serie de mituri sau fapte distorsionate. Prima distorsiune este aceea că sectorul bugetar este un consumator net de resurse și nu produce plus valoare economică. Nu e doar un mit, e pur și simplu un fals, un neadevăr. Sectorul public generează valoarea adăugată într-o economie. Concret, în anul 2019, educația, sănătatea și asistența socială au avut o contribuție de 14% la formarea PIB, pe locul trei după industrie și comerț. De fapt, educația și sănătatea au avut o contribuție mai mare la formarea PIB decât multe alte sectoare, de exemplu IT-ul și telecomunicațiile (5,5%) sau sectorul financiar (2%). Sectorul public produce plusvaloare, și încă una semnificativă. Este adevărat, sectorul public nu face profituri și nu produce bani - dar nu o face tocmai pentru că ne oferă servicii tuturor, asta este esența unui bun public sau a unui serviciu public. Dacă prin absurd sectorul public, ar începe mâine să perceapă taxe și să facă profituri, el nu ar mai fi sector public, ar deveni sector privat! Un sector public profitabil este un oximoron. Să blamezi sectorul public că nu produce bani e o acuzație la fel de aberantă ca și cum am învinui sectorul privat că face profituri pe seama muncii făcute de bugetari. Imaginați-vă că am începe mâine o campanie de denigrare a sectorului privat și i-am arăta cu degetul pe privații care își îngroașă buzunarele pe seama muncii angajaților din sistemul de educație publică, care pregătește și formează forța de muncă folosită în privat! Sectorul privat e un parazit, pentru că funcționează pe seama unei forțe de muncă educate și îngrijite de bugetari! Cine altcineva, dacă nu angajații din sistemul public de sănătate, se îngrijește de sănătatea angajaților care sunt apți de muncă, a angajaților care fac boli profesionale, a angajaților care suferă accidente de muncă? Nu e așa că astfel de „argumente” sunt absurde? Și totuși, „argumentul” că sistemul public nu produce bani și nu se autofinanțează a devenit o banalitate ridicată la rang de adevăr. O banalitate care ne arată cât de scurtcircuitată e gândirea noastră de o propagandă ilogică, dar omniprezentă. O altă distorsiune rostogolită de neoliberalii-neomarxiști de Dâmbovița aflați la guvernare este cea care tratează toți bugetarii ca și cum ar fi o apă și un pământ, o masă omogenă. Realitatea este că eticheta de bugetar ascunde o diversitate de tipologii cu salarii foarte diferite. Cele mai recente date ale INS, din noiembrie anul trecut, ne arată că în sectorul învățământ salariul mediu net era de 3.687 lei, doar cu puțin peste salariul mediu la nivel național (3.411 lei), iar salariul mediu din din sănătate, ceva mai mare, era de 4.106 lei. Acestea sunt salariile babane pentru care îi invidiem pe bugetari? Despre ce salarii ale bugetarilor cu 70% mai mari vorbea Câțu? Doar administrația publică are un salariu care e cu aproape 50% mai mare decât salariul mediu. În România cel mai bine plătiți bugetari sunt cei care formează domeniul administrației publice și feluritele forme de salarizare militară, iar sănătatea și educația sunt codașe. A vorbi despre bugetari, la pachet, este o stupizenie la fel de mare ca și cum am spune că angajatul care lucrează la privat în fabrica de textile și cel care e director de bancă sunt unul și același lucru. Or, angajatul de la SRI nu e totuna cu o asistentă medicală. În realitate, directorul de bancă are mai multe în comun cu directorul de la SRI, iar asistentă medicală are mai multe în comun cu angajată din fabrica de confecții. Mistificări precum cea care opune bugetarii angajaților din privat, de-a valma, disimulează adevăratele falii sociale. Prăpastia adevărată se cască între angajații pe salariul minim, pe de o parte, fie că sunt din public sau din privat (unde avem 25% din contracte pe salariul minim) și angajații cu zeci de mii de euro pe lună, fie că sunt bugetari sau privați, de cealaltă parte. Este o prăpastie pe care însă nu o vedem din cauza fumigenei ideologice care asmute privații împotriva privaților, săracii împotriva săracilor, fumigenă tipică pentru pedeliștii mascați în pedeliști!