TAINE BIBLICE - CEI DOI MARTORI DIN CARTEA APOCALIPSA!

TAINE BIBLICE - CEI DOI MARTORI DIN CARTEA APOCALIPSA!

Cei doi martori la Ierusalim:

 Cei doi martori ai Mei, așa cum sunt numiți în Apocalipsa, sunt doi indivizi care vor profeți 1260 de zile la Ierusalim, apoi vor fi omorâți de Anticrist. După trei zile și jumătate, învierea lor „va declanșa” Învierea Drepților. Cine sunt ei? Înainte de a spune cine ar putea fi, vom spune cine nu pot fi și vom argumenta de ce.

Pasajul biblic despre cei doi martori: pentru a fi în temă, cităm integral, din capul locului, pasajul biblic despre cei doi martori ai Apocalipsei. „Voi da celor doi martori ai Mei să prorocească îmbrăcați în saci o mie două sute șaizeci de zile. Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului.Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc care mistuie pe vrăjmașii lor. Și dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor, și au putere să prefacă apele în sânge și să lovească pământul cu orice fel de urgie ori de câte ori vor voi. Când își vor isprăvi mărturisirea lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, îi va birui și-i va omorî.Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața cetății celei mari, care, în înțeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” și „Egipt”, unde a fost răstignit și Domnul lor.Și oameni din orice norod, din orice seminție, de orice limbă și de orice neam vor sta trei zile și jumătate și vor privi trupurile lor moarte și nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.Și locuitorii de pe pământ se vor bucura și se vor veseli de ei și își vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului.Dar, după cele trei zile și jumătate, duhul de viață de la Dumnezeu a intrat în ei și s-au ridicat în picioare și o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.Și au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiți-vă aici!” Și s-au suit într-un nor spre cer, iar vrăjmașii lor i-au văzut. În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ și s-a prăbușit a zecea parte din cetate. Șapte mii de oameni au fost uciși în cutremurul acesta de pământ. Și cei rămași s-au îngrozit și au dat slavă Dumnezeului cerului.” Apocalipsa 11: 3-13.

Cei doi martori nu vor avea trupul Învierii: putem deduce faptul că cei doi martori, în orice fel vor apărea pe scena lumii, nu vor avea trupul învierii decât după ce vor fi omorâți de Fiară. Despre trupul Învierii, acel trup cu totul special cu care S-a arătat Hristos ucenicilor, știm că este un trup în care nu mai există moarte: „Credem că vom și trăi împreună cu El, întrucât știm că Hristosul înviat din morţi nu mai moare. Moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.” (Romani 6:8-9). „Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință.” (1 Corinteni 15:54). „El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” (Filipeni 3:21). Întărirea faptului că cei doi martori nu vor fi înviați decât după ce Fiara îi va omorî, vine din următorul verset. „Dar va zice cineva: Cum înviază morții? Şi cu ce trup se vor întoarce? Nebun ce ești! Ce semeni tu nu înviază dacă nu moare mai întâi. Așa este și învierea morților. Trupul este semănat în putrezire și înviază în neputrezire.Ce spun eu, fraților, este că nu pot carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, și că putrezirea nu poate moșteni neputrezirea.” (1 Corinteni 15:35-36, 42, 50). Iar pentru că, în timp ce vor profeți 1260 de zile, nu vor avea trupul Învierii, este justificat faptul că vor scoate foc din gură, pentru a se apăra. Numai Anticristul îi va putea omorî. Oare de ce nu vor avea trupul Învierii? Fie pentru că vor fi doi indivizi care se vor naște în ultimul secol, fie pentru că au trăit în vremuri biblice, dar nu au murit niciodată.

Moartea înghițită de biruință (victorie): Când un om moare, „duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat” (Ecl. 12:7), să fie judecat. Toți oamenii sunt datori cu o moarte, fie aceștia oameni simpli, profeți sau regi. „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9:27). Citatul de mai sus exclude posibilitatea reîncarnării, așa cum o susțin unele religii. Așadar oricine e dator cu o moarte. Am văzut în citatele anterioare că putrezirea nu poate moșteni neputrezirea. Profetul Ilie a fost urcat la cer într-un car de foc. Oare el n-a murit? Ce putem deduce? „Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de altul, și Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt.”
(2 Împărați 2:11). Luarea Profetului Ilie de pe pământ este un exemplu de „moarte înghițită de biruință”. Profetul Ilie nu a ajuns în Raiul Ceresc al lui Dumnezeu într-un trup de carne.  „Putrezirea nu poate moșteni neputrezirea” (1 Cor. 15:50). El nu putea să îl vadă pe Dumnezeu și să trăiască. „Domnul a zis: Fața nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască!” (Exod 33:20). Omul muritor nu îl poate vedea pe Dumnezeu și să trăiască, dar îngerii, care sunt duhuri (Evrei 1:14), nu au această restricție. Îngerii pot vedea chipul, înfățișarea lui Dumnezeu.  „Căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu, care este în ceruri.” (Matei 18:10).

Luarea lui Ilie la cer a stabilit un precedent pentru moartea înghițită de biruință: îngerii sunt duhuri, ei nu mor dacă îl văd pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu stabilește precedente în Scriptură, luarea la cer a lui Ilie este un precedent stabilit pentru ceea ce înseamnă moartea înghițită în victorie. Când există precedent, în orice cadru legal, se merge pe soluția precedentului. Legea lui Dumnezeu funcționează tot așa. Un exemplu fiind șarpele de aramă al lui Moise: „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3:14). După ce poporul evreu a fost scos din Egipt, a ajuns într-o pustietate numită Paran (Num. 21). Din lipsă de resurse, aflându-se în pustiu, L-au blestemat pe Dumnezeu. Domnul a trimis șerpi înfocați, să-i muște. Când au văzut că mor pe capete, au apelat la Moise. Dumnezeu i-a zis lui Moise să facă un șarpe înfocat (Num. 21:8) pe care să-l înalțe pe un lemn. Iar cine va privi la șarpele de aramă, chiar dacă a fost mușcat de șerpii veninoși, va trăi. Simplul act de a privi șarpele era un act de credință. Este dificil să crezi că doar a privi o mică statuie de bronz, agățată pe un lemn, te poate salva, de aceea actul de a privi era un act de credință! Dumnezeu a stabilit prin asta un precedent în pustia Paran și, în același fel, în Ioan 3:14, Iisus îi spune lui Nicodim că și Fiul va trebui să fie înălțat pe lemn (făcând referire la crucificare). Și, tot în același fel, salvarea va fi prin credință. Tot așa e și cu răpirea lui Ilie la cer: Dumnezeu a stabilit un precedent. La sfârșitul vremurilor, când va avea loc Învierea Drepților, unii oameni credincioși vor fi încă în viață. Nici ei nu vor vedea moartea, la fel ca Ilie, ci moartea va fi înghițită în biruință. „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii și noi vom fi schimbați.” (1 Corinteni 15:51). „Noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:15-17). Despre stabilirea unui precedent s-ar putea scrie un întreg material separat. În toată misiunea lui Hristos pe pământ, când se confrunta cu fariseii, le spunea că în tot ceea ce face există un precedent scriptural. Când ucenicii au mâncat boabe de grâu în ziua Sabatului, Iisus le spune fariseilor că există un precedent (Luca 6:3), pâinile lui David. Când le vorbește fariseilor despre Învierea Lui, le dă semnul lui Iona (Luca 11:30). Când le vorbește saducheilor despre Învierea morților, le dă exemplul lui Avraam, Isaac și Iacov (Mat. 22:31-33). Întotdeauna Hristos se raporta la un precedent scriptural.

Toți oamenii sunt datori cu o moarte, dar acea moarte poate fi înghițită de biruință: Enoh a fost primul om care n-a văzut moartea. Nu Ilie a fost primul care a fost luat de pe pământ, la Dumnezeu. Enoh este cel prin care Dumnezeu a stabilit primul precedent al morții înghițite de biruință. Iată ce spune Biblia despre el: Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” (Geneza 5:24). Enoh era probabil căsătorit când a fost luat de pe pământ, avea doar 365 de ani; oamenii trăiau în jur de 900 de ani (tinerel pentru acele vremuri). Dacă era luat în trup, iar moartea lui nu era înghițită în biruință, înseamnă că jurământul căsătoriei sale era valabil, iar Dumnezeu îl ținea despărțit pe soț de soția lui. Dar știm că Dumnezeu urăște despărțirea în căsătorie (Maleahi 2:16). Încă un motiv să credem că n-a văzut moartea pentru că moartea a fost înghițită în biruință. „Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.” (Evrei 11:5). La fel ca Enoh, nici Ilie nu a mai fost găsit pe pământ (2 Împ. 2:17).

Enoh, Moise și Ilie nu pot fi martorii din Apocalipsa! Nici Enoh, nici Moise, nici Ilie nu pot face parte din perechea celor doi martori. Fiindcă putrezirea nu poate moșteni neputrezirea, Enoh și Ilie nu mai au trupuri de carne în cer. Și fiindcă Învierea Drepților încă nu a avut loc, ei nu au primit trupul despre care se spune că este un trup de slavă (Filipeni 3:21). Iar acel trup nu poate muri. La Învierea Drepților, ei vor învia nesupuși putrezirii (1 Cor. 15:51). Așadar, Enoh, Moise și Ilie sunt duhuri. Cum putem fi siguri că profeții, după ce mor, nu au un trup? Să ne amintim de episodul cu profetul Samuel, trezit dintre morți. Samuel fusese înmormântat la Rama, Saul se duce să-l cheme prin vrăjitoare, la En-Dor. Mormântul era la Rama, dar duhul lui Samuel s-a arătat la En-Dor.Samuel murise. Tot Israelul îl plânsese și-l îngropase la Rama. „Atunci, Saul a zis slujitorilor lui: Căutați-mi o femeie care să cheme morții, ca să mă duc s-o întreb. Slujitorii lui i-au zis: Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morții.Femeia a zis: Pe cine vrei să-ți scol? Și el a răspuns: Scoală-mi pe Samuel. Când a văzut femeia pe Samuel, a scos un țipăt mare și a zis lui Saul: Pentru ce m-ai înșelat? Tu ești Saul! Împăratul i-a zis: Nu te teme de nimic. Dar ce vezi? Femeia a zis lui Saul: Văd o ființă dumnezeiască sculându-se din pământ.El i-a zis: Cum e la chip? Și ea a răspuns: Este un bătrân care se scoală și este învelit cu o mantie. Saul a înțeles că era Samuel și s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat. Samuel a zis lui Saul: Pentru ce m-ai tulburat chemându-mă?” Despre faptul că apariția lui Samuel nu a fost rezultatul vrăjitoriei, este limpede. Vrăjitoarea s-a speriat când l-a văzut pe Samuel. Ea era o impostoare care escroca oamenii. Un chirurg nu se sperie când vede sânge, iar o vrăjitoare care cheamă morții n-ar trebui să se sperie când le vede spiritele! Nu știm cum proceda ea să înșele oamenii, dar e limpede că n-a mai văzut niciodată duhul unui mort. Probabil dracii luau înfățișarea morților chemați, înșelând clienții vrăjitoarei; evident, în afară de cazul lui Saul și Samuel. Nu știm ce și cum făcea cu ceilalți clienți.

Moise și Ilie la schimbarea la față a lui Iisus: unii susțin că cei doi martori sunt Moise și Ilie deoarece în pasajul din Apocalipsa ei scot foc pe gură. Ilie a fost cel care a chemat foc din cer peste jertfă (1 Împ. 18:38), iar Domnul a venit ca un foc peste Sinai (Exod 19:18). Dar asta nu garantează nimic, ei nu au „drepturi de autor” asupra minunilor dumnezeiești care implică focul: Dumnezeu este autorul. Dacă Dumnezeu a lucrat prin Moise să facă apa nepotabilă potabilă (Exod 15:25), nu înseamnă că n-a putut să facă prin profetul Elisei același lucru (2 Împ. 2:21). Sau dacă prin Ilie a avut loc o înviere (1 Împ. 17:22), nu înseamnă că lui Petru i-a fost interzis să îi ceară lui Dumnezeu să facă una (Fapte 9:40). Tot așa, dacă ar fi să identificăm pe cei doi martori după o minune dumnezeiască ce include focul, am putea zice că Avraam e un martor fiindcă și jertfa lui a fost mistuită ca a lui Ilie (Gen. 15:17). Dar Avraam a murit (Gen. 25:8). La schimbarea la față a lui Hristos, s-au arătat Moise și Ilie. Nu scrie că au urcat pe munte, nu scrie de unde au venit, scrie doar că se arătaseră în slavă: „Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie, care se arătaseră în slavă și vorbeau despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim. Petru și tovarășii lui erau îngreuiați de somn, dar, când s-au deșteptat bine, au văzut slava lui Iisus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. În clipa când se despărțeau bărbații aceștia de Iisus, Petru a zis lui Iisus: Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie. Nu știa ce spune. Pe când vorbea el astfel, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui. Ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați.” (Luca 9:30-35). Ilie era la fel ca Moise, în slavă. Despre Moise știm cu siguranță că a murit, iar trupul său a fost ascuns într-un loc secret. „Moise, robul Domnului, a murit acolo, în țara Moabului, după porunca Domnului. Și Domnul l-a îngropat în vale, în țara Moabului, față în față cu Bet-Peor. Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi. Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise și puterea nu-i trecuse.” (Deuteronom 34:5-7).  „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: Domnul să te mustre!” (Iuda 1:9). De ce ar fi vrut Dumnezeu să ascundă trupul lui Moise? Am amintit mai sus despre șarpele de bronz (Num. 21), care a fost înălțat pe o prăjină în Deșertul Paran. Sute de ani mai târziu, exact același șarpe a ajuns idol, obiect de adorație (2 Împ. 18:4). Dacă șarpele făcut de Moise a ajuns obiect de adorație, oare ce-ar fi putut face Diavolul dacă avea chiar trupul lui Moise?Așadar, Moise a murit. El nu mai are trup. Așa cum Moise nu mai are un trup, nici Ilie nu mai are un trup. Amândoi sunt în slavă. Implicit, nici Enoh nu mai are trup, care a fost luat la cer și el, ca Ilie. Moartea a fost înghițită de biruință.

Ilie a și venit: Dumnezeu, prin profetul Maleahi, a spus că îl va trimite pe Ilie înainte să vină Ziua Domnului. „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată. El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem!” (Maleahi 4:6). Însă îngerul care îi prevestește preotului Zaharia că va avea un fiu la bătrânețe, lămurește ce înseamnă misiunea lui Ilie. „Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare, și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor.Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii și pe cei neascultători, la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” (Luca 1:15-17). Misiunea lui Ioan Botezătorul este în duhul și puterea lui Ilie. Așadar nu este Ilie întors din morți și nici reîntrupat. Știm acest lucru din faptul că și Elisei a avut duhul lui Ilie peste el (2 Împ. 2:15). Elisei îi ceruse lui Ilie o măsură dublă din duhul său (2 Împ. 2:9). Faptul că Ioan Botezătorul era acel Ilie și că evreii nu trebuiau să-l aștepte pe Ilie să se ridice din morți a fost lămurit chiar de Iisus Hristos: „Căci până la Ioan au prorocit toți prorocii și Legea. Și dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie, care trebuia să vină.” (Matei 11:13-14). Am putea zice: bine, bine, dar Maleahi a profețit că Ilie va veni înaintea Zilei Domnului. Iar despre Ziua Domnului știm că este la sfârșitul vremurilor fiindcă e o zi care arde ca un cuptor (Mal. 4:1). Așa este. Doar că Ziua Judecății a fost amânată. Sfârșitul chiar trebuia să fie atunci, iar aceasta este o perioadă de har, o perioadă de grație.

Cei doi martori își vor începe misiunea la Muntele Măslinilor: la Muntele Măslinilor au fost înmormântați atât profeți cunoscuți din Biblie, cât și prooroci pe care evreii i-au avut de-a lungul timpului. Dacă cei doi martori ar fi profeți care revin la viață, asta ar reduce mult numărul profeților candidați. Însă la Muntele Măslinilor, din Ierusalim, se află un cimitir masiv. Aproape tot muntele este acoperit de morminte. Versetele care ne arată că cei doi martori au legătură cu Muntele Măslinilor este următorul: „Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului.” (Apocalipsa 11:4). Domnul întregului pământ e o expresie pentru prezența lui Dumnezeu peste chivot (Iosua 3:11). Când Solomon a construit Templul, chivotul a fost mutat în noua clădire. Se zice că, dacă te uitai de pe Muntele Măslinilor spre Templu, când ușa era deschisă, se putea vedea în Sfintea Sfintelor.

Profetul Zaharia nu poate fi un candidat: simplul motiv pentru care profetul Zaharia nu poate fi unul din cei doi martori este pentru că el însuși a fost confuz despre ceea vede când a avut o viziune dumnezeiască despre acest lucru. „Îngerul care vorbea cu mine s-a întors și m-a trezit ca pe un om pe care-l trezești din somnul lui. El m-a întrebat: Ce vezi? Eu am răspuns: M-am uitat și iată că este un sfeșnic cu totul de aur și, deasupra lui, un vas cu untdelemn și, pe el, șapte candele, cu șapte țevi pentru candelele care sunt în vârful sfeșnicului. Și lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului și altul la stânga lui.Eu am luat cuvântul și i-am zis: Ce înseamnă acești doi măslini, la dreapta sfeșnicului și la stânga lui?Am luat a doua oară cuvântul și i-am zis: Ce înseamnă cele două ramuri de măslin care sunt lângă cele două țevi de aur prin care curge uleiul auriu din el?El mi-a răspuns: Nu știi ce înseamnă? Eu am zis: Nu, domnul meu. Și el a zis: Aceștia sunt cei doi unși care stau înaintea Domnului întregului pământ.” (Zaharia 4:1-3, 11-14). Citind textul de mai sus, am putea zice că dacă profetul Zaharia (nu este tatăl lui Ioan Botezătorul) a avut o viziune cu cei doi măslini, înseamnă că ei ar fi trăit înainte de Zaharia. Dar viziunile lui Zaharia sunt văzute în eternitate, el îl vede chiar și pe cel care va măsura Templul. Nu este neapărat ca măslinii să fie din trecutul lui Zaharia fiindcă ETERNITATEA NU ESTE CRONOLOGICĂ (vezi un alt articol de pe acest blog: Eternitatea nu este cronologică”). La fel ca-n restul viziunilor lui Zaharia, măslinii pot fi din viitor.

Ce vor vorbi cei doi martori? Cei doi martori vor profeți 1260 de zile. Cu siguranță că mesajul lor va fi unul de pocăință. De fiecare dată când Dumnezeu l-a trimis pe profetul Ezechiel în piața cetății, întotdeauna mesajul a fost unul de pocăință (Ez. 12:4-7). Când Dumnezeu l-a trimis pe Iona în cetatea Ninive, să profețească în public, mesajul a fost unul de pocăință (Iona 3:4).

Profeții pecetluite, tăinuite: însă, despre profețiile lor putem spune că vor fi tainice. Există două cazuri în Sfânta Scriptură în care nu se știe ce s-a profețit, deși se știe că s-a profețit ceva. Și-n ambele cazuri același înger este prezent. Primul este cazul profeției celor șapte tunete ale lui Dumnezeu, în Apocalipsa. „Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; fața lui era ca soarele și picioarele lui erau ca niște stâlpi de foc. În mână ținea o cărticică deschisă.A pus piciorul drept pe mare și piciorul stâng pe pământ. Și a strigat cu glas tare, cum răcnește un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.Și când au făcut cele șapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; și am auzit din cer un glas, care zicea: Pecetluiește ce au spus cele șapte tunete și nu scrie ce au spus!” (Apocalipsa 10:4). Dumnezeu își rezervă dreptul de a ține ascunse anumite lucruri. Una din aceste taine a fost Iisus Hristos (Coloseni 1:26-27). Un alt lucru este mana ascunsă (Apoc. 2:17). În același fel, profețiile despre viitor ale celor doi martori sunt tăinuite în glasurile celor șapte tunete. Apostolul Ioan le-a auzit, dar nu le-a dezvăluit nimănui. În prezența aceluiași înger care a jurat pe Dumnezeu, profetul Daniel a avut o vedenie pe care a fost obligat să nu o destănuie. „Și am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului. El și-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă și mâna stângă și a jurat pe Cel ce trăiește veșnic că vor mai fi o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme și că toate aceste lucruri se vor sfârși când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.Tu însă, Daniele, ține ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului. Atunci, mulți o vor citi și cunoștința va crește.” (Daniel 12:4-7). Este greu de crezut că îngerul acela ar fi Domnul Iisus Hristos fiindcă Dumnezeu jură doar pe Sine (Evrei 6:13 cu referire la Gen. 22:16). Iar Domnul Iisus arată altfel decât îngerul acela, oricât de măreț ar fi îngerul. (Apoc. 1:14-15).

Cui i-a promis Iisus Hristos viață lungă? Înainte de Schimbarea la Față, Domnul Iisus face o remarcă absolut ieșită din comun despre întoarcerea Sa în slavă, pe norii cerului. „Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri.El le-a mai zis: Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.”(Marcu 8:38, 9:1). „Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri.Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.” (Luca 9:26-27). „Căci Fiul Omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi, și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăția Sa.” (Matei 16:27-28). Am văzut că această declarație a lui Hristos este menționată în Evangheliile după Matei, Marcu și Luca. Așadar nu este o greșeală sau un accident!

Apostolul Ioan, primul dintre cei doi martori! Hristos desemnează minim două persoane (unii, zise El) dintre cei de față când vorbea, ca fiind binecuvântate cu viață lungă (nu vor muri până…). Este foarte interesant că declarația de mai sus nu este amintită în Evanghelia după Ioan. Însă în Evanghelia după Ioan este menționat un alt lucru: „Iisus i-a răspuns: Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine! Din pricina aceasta, a ieșit zvonul printre frați că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Iisus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție? Ucenicul acesta este cel ce adeverește aceste lucruri și care le-a scris. Și știm că mărturia lui este adevărată.” (Ioan 21:22-24). Așadar va muri și Apostolul Ioan pentru că nu i s-a promis că nu va muri deloc. Însă va muri când va veni Fiul omului în slavă. Iar din Apocalipsa știm că va fi martir, omorât de însuși Anticrist. În ebraică, cuvântul pentru martor este EID, iar în greacă, MARTUS. Iar când un martor începe să împărtășească ceea ce a văzut sau auzit, în ebraică devine UUD, iar în greacă MARTUREO. Devine tot mai limpede că etimologia cuvântului martir vine din grecescul martureo, adică o persoană care depune o mărturie de credință, iar „mărturia lui este adevărată”.

Cum au murit apostolii lui Hristos? Ne putem da seama dintre cei care au fost de față, când Hristos le-a promis viață lungă unor ucenici, cine sunt aleșii urmărind izvoarele biblice și istorice despre moartea apostolilor. Prin eliminare, cei doi care rămân ar trebui să fie cei doi martori, nu-i așa? Vom vedea.

Iacov, fratele lui Ioan, a fost omorât de Irod. Despre identitatea celui de-al doilea martor, unii s-au grăbit să spună că Ioan, fiind unul din fiii lui Zebedei, nu ar putea fi însoțit decât de fratele său de corp. Cei care spun acest lucru se bazează pe faptul că ei le-au cerut lui Iisus să fie unul la dreapta și celălalt la stânga Lui când va veni în slavă (Marcu 10:37). Dar Sfânta Scriptură ne spune lămurit că fratele lui Ioan a murit. „Cam pe aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască, și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.” (Faptele Apostolilor 12:1-2). Iacov a fost învinuit pe nedrept, cu martori mincinoși.Unul dintre acei martori s-a convertit la creștinism chiar la execuția lui Iacov, fiind omorât alături de apostol.

Petru a fost răstignit cu capul în jos, la Roma. „Adevărat , adevărat îți spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai și te duceai unde voiai, dar, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu vei voi. A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Și, după ce a vorbit astfel, i-a zis: Vino după Mine.” (Ioan 21:18-19). Când călăii s-au apucat să-l răstignească, Petru a spus că el nu e vrednic să aibă parte de aceeași moarte ca Hristos și că dorește să fie răstignit cu capul în jos, de unde să privească spre cer. Înseamnă că nici Petru nu poate fi unul din cei doi martori. Chiar dacă a fost primul ucenic care a văzut fașele din mormântul gol al lui Iisus, el nu a trăit decât până în anul 69.

Andrei a fost răstignit. Apostolul Andrei, fratele lui Petru, cel care a creștinat oamenii de prin părțile noastre, a murit răstignit prin legare, nu țintuire, de o cruce în formă de X. Și el a spus că nu e vrednic să fie răstignit ca Hristos și i s-a dat o cruce în formă de X. De aceea i se spune crucea Sfântului Andrei. Acest fel de execuție ducea la moarte prin epuizare, înfometare, deshidratare, asfixiere (plămânii coborau) sau hemoragie fiindcă puteai fi mâncat de viu de animale și păsări.

Bartolomeu a fost jupuit și decapitat. Apostolul Bartolomeu a avut parte, probabil, de cea mai dureroasă moarte. Bartolomeu a fost belit de viu. După ce a fost jupuit complet, pentru că încă nu murise, a fost decapitat. Bartolomeu a mai fost numit Natanael.

Apostolul Toma a fost străpuns cu o lance. Apostolul Toma, căruia i se mai spune necredinciosul deoarece nu a crezut că Hristos înviase din morți până nu I-a atins coasta și palmele, a murit departe de casă, în misiunea de a duce lumii Vestea Bună. A fost străpuns de o suliță, împuns de mai multe ori, până când călăul l-a văzut că nu mai mișcă.

Apostolul Iacov, fiul lui Alfeu, a fost bătut cu pietre și ciomăgit. Pe lângă Iacov, fiul lui Zebedei și frate al lui Ioan, un alt ucenic este Iacov, fiul lui Alfeu. Faptul că pe ambii îi chema Iacov e o coincidență de nume. O altă coincidență de nume ar fi între Simon și Simon, diferențiindu-i prin supranumele Zelotul (Cananitul) respectiv Petru (care s-a lepădat de Iisus la Patimile Sale). Apostolul Iacov, fiul lui Alfeu, a fost bătut cu pietre. De obicei, cel care era bătut cu pietre, își apăra fața cu mâinile, până când rămânea fără degete și oase cu care să-și apere capul. Dușmanii lui, fiind nerăbdători să îl vadă mort, i-au ciomăgit capul până când i-au zdrobit țeasta.

Apostolul Matei a fost înjunghiat în timpul predicii. Apostolul Matei a fost martirizat în Etiopia. A reușit chiar să o convertească la creștinism pe nepoata regelui Etiopiei, care și-a dedicat viața lui Hristos, devenind o călugăriță. Însă nepoata regelui era foarte frumoasă, iar regele Etiopiei, unchiul ei, a vrut să se culce cu ea cu orice preț. Apostolul Matei a intervenit și l-a făcut de rușine în mod public pe rege. Mânios, regele a trimis un asasin, care l-a omorât pe Matei chiar în timp ce ținea slujba religioasă.

Apostolul Filip a fost răstignit. Nu doar Apostolul Matei a reușit să convertească la creștinism oameni sus-puși. Apostolul Filip a convertit-o la creștinism pe soția unui consul roman. Cum consulului nu i-a plăcut că soția lui nu mai participa la ritualuri în fața zeilor fertilității, și nici nu mai ducea ofrande idolilor, demnitarul a ordonat uciderea lui Filip prin crucificare. Nu se știe ce s-a întâmplat cu soția consulului.

Apostolul Simon Zelotul a primit moartea persană. Apostolul Simon Zelotul a răspândit Vestea Bună în Persia. A fost martirizat prin moartea persană. Acest tip de execuție este considerată cea mai înceată și grea moarte. Această execuție mai poartă numele de scafism.Victima era legată de o barcă, cu membrele în afara bărcii. Apoi i se dădea să mănânce lapte cu miere până când vomita și avea diaree, în interiorul bărcii. Peste tot, se mai turna lapte și miere. În final, era pus un capac, iar barca era lăsată să plutească în derivă pe un râu sau pe un lac. Insectele erau atrase de mirosuri. Victima nu murea de foame și sete fiindcă hrana primită cu forța îi era suficientă, ci era mâncată de vie de insecte și pești. Un asemenea nefericit supraviețuia chiar și 20 de zile, iar uneori viespii îi mâncau ochii și își făceau cuiburi în găvanele golite. Tot corpul era plin de infecții, iar de la statul îndelungat pe spate, pielea se necroza în zona respectivă.

Apostolul Iuda Tadeul (nu Iscarioteanul) a murit străpuns de săgeți. Încă o coincidență de nume: Iuda și Iuda Iscarioteanul. Iuda (nu cel care L-a vândut pe Iisus) a avut parte de o moarte de martir. După ce a întemeiat o biserică în Armenia, a fost legat de o cruce, iar soldații au tras în el săgeți, în jur de 50. Se zice că soldații s-au distrat trăgând la o țintă vie, fixă.

Iuda Iscarioteanul s-a sinucis.Probabil că informațiile despre locul și metoda de execuție a martirilor de mai sus nu sunt chiar exacte. Însă despre faptul că Iuda Iscarioteanul, cel care l-a vândut pe Iisus, a ales să se sinucidă este limpede în Sfintele Scripturi. „Iuda a aruncat arginții în Templu și s-a dus de s-a spânzurat.” (Matei 27:5) „A căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele.”(Fapte 1:18). Moartea prin spânzurare poate fi mai rapidă sau mai îndelungată. Unii cred că o asemenea moarte ca a lui Iuda Iscarioteanul este imposibilă, că nici spânzurat nu poți ajunge la o asemenea tensiune arterială încât să pleznești. Însă știm din istorie că Francesco Pazzi, rivalul lui Lorenzo de Medici, a fost omorât prin spânzurare, iar măruntaiele i s-au vărsat.

Apostolul Matia (Matias) a fost torturat și decapitat.Fiindcă Iuda Iscarioteanul s-a sinucis, ceilalți 11 ucenici rămași, imediat după moartea acestuia, s-au hotărât să aleagă un înlocuitor. Au tras la sorți, iar sorțul a căzut pe Matia (Fapte 1:26). Și el a devenit un martir.Modul în care a fost ucis Matia este ieșit din comun, chiar și pentru acele vremuri. A fost crucificat, crucea legată de o piatră mare, bătut cu pietre, împuns de multe ori, apoi decapitat.

Despre Apostolul Ioan se crede că a murit de bătrânețe. Am văzut că toți apostolii au devenit martiri, în afară de Ioan. Cu toții au murit. Toată această paranteză despre moartea apostolilor a fost făcută pentru a verifica dacă au murit sau nu. Implicit, dacă pot fi candidați pentru a fi unul din cei doi martori. Însă cazul lui Ioan, cel care a scris Apocalipsa, este ieșit din comun. Imperiul Roman nu l-a putut executa. L-au aruncat într-un cazan cu ulei fierbinte, dar el plutea deasupra cazanului, fără să fie ars. În loc să se întoarcă la Dumnezeu, torționarii au luat-o ca pe o provocare și au încercat alte metode de execuție pe el, dar el le supraviețuia fără să fie rănit, în mod miraculos. După nenumărate încercări, s-au dat bătuți și l-au exilat pe Insula Patmos, insulă nelocuită, unde a scris Cartea Apocalipsei. Astăzi se crede că acolo, în mijlocul sălbăticiei, a murit de bătrânețe, însă asta au crezut și cei care l-au trimis acolo, că a murit cumva. Dar nimeni nu știe cu siguranță ce s-a întâmplat cu el, probabil fiindcă nu își pot imagina că, într-un fel sau altul, Dumnezeu îl ține în viață până la A Doua Venire!! Probabil este greu de acceptat, dar nimeni nu îl poate lua la rost pe Dumnezeu, să-L întrebe: Ce faci? (Iov 9:12)

Profetul Daniel, unul din cei doi martori: dintre toți candidații Bibliei, numai despre Daniel și Ioan există versete concrete care spun că vor avea un rol la sfârșitul vremurilor. „Tu însă, Daniele, ține ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului. Atunci, mulți o vor citi și cunoștința va crește.Iar tu du-te până va veni sfârșitul; tu te vei odihni și te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârșitul zilelor.” (Daniel 12:4,13). Profetul Daniel este trimis să se odihnească până va veni sfârșitul. Iar despre apostolul Ioan, care a profețit, la fel ca Daniel, am citit mai sus că Iisus vrea să îl țină până la A Doua Venire. Atât de incredibil a fost ce a văzut în vedenie profetul Daniel încât îngerul a trebuit să îl reasigure că este adevărat ce a văzut, nu o minciună sau poate o halucinație: „Iar vedenia cu serile și dimineţile de care a fost vorba este adevărată. Tu pecetluiește vedenia aceasta, căci este cu privire la niște vremuri îndepărtate.” (Daniel 8:26). Iar dacă citiți Cartea lui Daniel până la versetul respectiv, până acolo nu a fost vorba de seri și dimineți. Este o vedenie despre o taină a unor seri și dimineți, despre care aflăm mai târziu că sunt 1260, 1290 și 1335 la număr. Oare vedenia lui Daniel n-a fost despre faptul că i se va da să profețească 1260 de seri și dimineți, la sfârșitul vremurilor?

Moartea celor doi martori aduce trâmbița a șaptea a Apocalipsei! După ce Anticristul îi omoară pe cei doi martori (Apoc. 11:7), ei sunt lăsați la vedere trei zile jumătate. După acele trei zile jumătate, ei învie. În momentul în care învie, are loc Învierea Drepților. Ne putem da seama de acest lucru, anume că n-au parte de o înviere special făcută doar pentru ei, fiindcă atunci are loc marele cutremur de pământ. - Aici țin să subliniez că Răpirea Bisericii poate avea loc în timpul Marelui Necaz, și, că, asupra acestei chestiuni nu putem fi dogmatici! M-am convins încă o dată de acest fapt, scriind acest articol. -  „În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ și s-a prăbușit a zecea parte din cetate. Șapte mii de oameni au fost uciși în cutremurul acesta de pământ. Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță.” (Apocalipsa 11:13, 17). La acel mare cutremur de pământ în Ierusalim mor 7000 de oameni, se prăbușește a zecea parte din cetate, iar această prăbușire împarte orașul Ierusalim în trei (falii, probabil). Însă în cetățile Neamurilor mor o mulțime de oameni fiindcă orașele se vor prăbuși.  „Și au urmat fulgere, glasuri, tunete și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare. Cetatea cea mare a fost împărțită în trei părți și cetățile neamurilor s-au prăbușit. Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.” (Apocalipsa 16:18-19). Despre faptul că Învierea Drepților va avea loc la trâmbița a șaptea (ultima) ne spune Apostolul Pavel (1 Cor. 15:52). Nu este neobișnuit ca Învierea Drepților, care va fi o înviere într-un trup de slavă, să fie însoțită de cutremur (Matei 28:2). Și la întâiul rod al Învierii, adică morții înviați la Învierea lui Hristos, învierea a fost însoțit de cutremur (Matei 27:51-53). Morții drepți de pretutindeni vor învia, iar cutremurul va fi global, toate orașele se vor prăbuși. De ce putem presupune că Învierea Drepților (implicit preschimbarea credincioșilor aflați încă în viață) poate avea loc în mijlocul Necazului cel Mare? Deoarece asta ar însemna că cei doi martori sunt lăsați pe dinafară de la Nunta Mielului! Cum ar fi ca ei să rămână pe pământ, iar poporul răscumpărat să fie cu Mirele în cer? Iată un argument puternic în favoarea ideii că Învierea va avea loc la trâmbița a șaptea.

Concluzie cu privire la cel de-al doilea martor: Iisus Hristos a spus că unii din cei ce erau prezenți la respectiva predică nu vor muri până nu îl vor vedea revenind pe norii cerului. Și, totuși, am văzut că toți apostolii au murit, în afară de Ioan, despre care nu se știe nimic, așadar s-a presupus că a murit de bătrânețe. A fost ridicată o biserică în memoria lui la Efes fiindcă aceea a fost biserica pe care a condus-o personal. A mințit Hristos despre faptul că unii din cei prezenți la predică vor vedea venirea Sa? Nu. Singura concluzie logică la care putem ajunge este că Iuda Iscarioteanul trebuia să fie unul din cei doi martori, însă a fost corupt de Satana și s-a sinucis. „Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui și va face ce este rău, îi voi pune un laț înainte și va muri.” (Ezechiel 3:20). Iuda Iscarioteanul a avut de ales. Putea avea o soartă cu un final luminos. „Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul.” (Deuteronom 30:15). Dumnezeu are întotdeauna un plan de rezervă. El l-a avut ca plan de rezervă pe profetul Daniel. A spus că se va scula iarăși, lăsând loc de interptare atât pentru o trezire, cât și pentru o Înviere a Drepților. Chiar se poate ca să îți pierzi locul privilegiat? Da. Hristos îi spune Bisericii Filadelfia să păstreze credința, pentru ca nimeni să nu îi ia cununa (Apoc. 3:11). În același fel, talantul nefolosit al robului necredincios din Pilda talanților a fost dat celui mai avut rob (Matei 25:28). Tot așa s-a întâmplat și cu Iuda Iscarioteanul. El și-a pierdut locul de drept și a fost dat altuia (Fapte 1:20). Și, să nu uităm că Iuda Iscarioteanul este asemănat cu Anticristul, fiind numit fiul pierzării, iar Anticristul va vedea A Doua Venire, fiind omorât de Mesia.  „Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat și niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.” (Ioan 17:12).  „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare.” (2 Tesaloniceni 2:3-4). Chiar umblă printre noi Apostolul Ioan? Nu știm. Probabil se odihnește și el, la fel ca profetul Daniel. Dumnezeu i-a trimis un somn adânc și lui Adam, când a făcut-o pe Eva (Geneza 2:21). Este posibil să nu fie Daniel și Ioan cei doi martori. Da, s-ar putea să fie doi indivizi necunoscuți, care se vor naște în ultimul secol dinainte de A Doua Venire, vor trăi atunci și vor profeți atunci. Posibil. Sau să se creadă greșit și despre Matia, că ar fi murit. Atunci ar fi Matia, într-adevăr, că el fusese înlocuitorul lui Iuda Iscarioteanul. De ce n-ar fi Melhisedec (Melchisedec) unul din cei doi martori, despre care Pavel spune că nu a avut nici tată, nici mamă, cu alte cuvinte nu a avut nici început, nici sfârșit?