SCIȚII - UN POPOR ANTIC MISTERIOS.

 

SCIȚII - UN POPOR ANTIC MISTERIOS

  Galopând prin praf, cu desagii încărcaţi de pradă - iată cavaleria unei populaţii nomade! Acest popor misterios a stăpânit stepele Eurasiei, prezenţa lor aici fiind atestată istoric în perioada 700-300 î.H.. Apoi s-au pierdut în negura vremii, dar nu înainte de a-şi asigura un loc în filele istoriei. Sunt menţionaţi chiar şi în Biblie. Cine sunt ei? Sciţii. Secole la rând, nomazii şi turmele de cai sălbatici au colindat pajiştile ce se întind de la munţii Carpaţi, din estul Europei, până în sud-estul Rusiei de azi. Prin secolul al VIII-lea î.H., acţiunile militare ale împăratului chinez Huanwang îi obligă să se îndrepte spre vest. În drumul lor, sciţii îi nimicesc pe cimerieni, care dominau Caucazul şi regiunea aflată la nord de Marea Neagră. În căutare de bogăţii, sciţii jefuiesc cetatea Ninive, capitala Asiriei. Mai târziu devin aliaţii Asiriei împotriva Mediei, a Babiloniei şi a altor neamuri. Atacă chiar şi zona nordică a Egiptului. Numele cetăţii Bet-Şan din nord-estul Israelului, schimbat mai târziu în Scitopolis, se pare că indică o perioadă de ocupaţie scită. - 1 Samuel 31:11, 12. Într-un sfârşit, sciţii se stabilesc în stepele pe care astăzi le întâlnim pe teritoriul României, al Republicii Moldova, al Ucrainei şi în sudul Rusiei. Ei îşi sporesc bogăţia, jucând rolul de intermediari între greci şi producătorii de grâne de pe teritoriul actualei Ucraine şi al sudului Rusiei. Sciţii exportau în Grecia grâne, miere, blănuri şi vite şi primeau în schimb vin, textile, arme şi lucrări de artă. În felul acesta au ajuns să strângă bogăţii fabuloase.

Călăreţi neîntrecuţi:

 Pentru aceşti războinici ai stepelor, calul era ceea ce reprezintă cămilele pentru oamenii deşertului. Sciţii erau călăreţi excelenţi; ei au fost printre primii care au folosit şaua şi scara. Mâncau carne de cal şi beau lapte de iapă. Mai mult decât atât, aduceau cai ca holocausturi/arderi de tot zeilor lor. Când murea un războinic scit, era ucis şi calul lui, care avea parte de o înmormântare onorabilă - în mormânt se punea şi harnaşamentul şi podoabele calului. Potrivit descrierii făcute de istoricul Herodot, sciţii aveau tot felul de obiceiuri sadice, cum ar fi folosirea craniilor victimelor lor drept cupă de băut. Când năvăleau asupra inamicilor, îi ucideau cu săbii de fier, cu securi, cu suliţe şi cu săgeţi ascuţite care spintecau carnea.

Morminte pregătite pentru veşnicie:

 Sciţii practicau vrăjitoria şi şamanismul, venerau focul şi se închinau la o zeiţă-mamă. Ei considerau mormântul drept locuinţa celor morţi. Sclavi şi animale erau aduşi ca jertfă pentru a-i fi de folos stăpânului decedat. Ei credeau că averile şi servitorii îi însoţeau pe şefii de trib pe lumea cealaltă. Într-un mormânt regal au fost găsiţi cinci servitori, aşezaţi cu picioarele spre stăpânul lor, gata parcă să se ridice şi să-i slujească. La înmormântarea lor, căpeteniilor li se aduceau ofrande bogate. În perioada de doliu, sciţii îşi făceau tăieturi ca să le curgă sânge şi îşi tăiau părul. Iată ce consemnează Herodot: „Îşi ciopârţeau urechile, îşi rădeau capul, îşi făceau tăieturi pe braţe, pe frunte şi pe nas şi îşi străpungeau mâna stângă cu săgeţi”. Sciţii au lăsat în urmă mii de kurgane (movile funerare). Multe dintre podoabele găsite în kurgane prezintă aspecte din viaţa cotidiană a sciţilor. Ţarul rus Petru cel Mare a început să colecţioneze astfel de obiecte în 1715, iar în prezent aceste obiecte strălucitoare pot fi admirate în muzee din Rusia şi din Ucraina. Stilul animalier al artei scite constă în reprezentări de cai, vulturi, şoimi, pisici, pantere, căprioare, păsări-grifon şi lei-grifon (creaturi mitologice cu sau fără aripi, având corp şi cap de animale diferite).

Sciţii şi Biblia:

 Biblia face o singură referire directă la sciţi. În Coloseni 3:11 se spune: „Nu există nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici străin, scit, sclav, om liber, ci Hristos este totul şi în toate”. Când apostolul creştin Pavel a scris aceste cuvinte, termenul grecesc tradus prin „scit” denumea nu un popor anume, ci oamenii cei mai necivilizaţi. Pavel accentua că, sub influenţa Duhului Sfânt, până şi persoanele de acest fel puteau să-şi însuşească o personalitate plăcută lui Dumnezeu. - Coloseni 3:9, 10. Unii arheologi sunt de părere că numele Aşchenaz care apare în Ieremia 51:27 este echivalentul termenului asirian Aškuzai, un termen folosit cu privire la sciţi. Unele tăbliţe cuneiforme menţionează o alianţă între acest popor şi miniţi într-o revoltă împotriva Asiriei în secolul al VII-lea î.H.. Chiar înainte ca Ieremia să-şi înceapă activitatea de profet, sciţii trecuseră prin ţara lui Iuda în drumul lor spre Egipt şi înapoi fără să provoace pagube. Iată de ce mulţi dintre cei care l-au auzit pe Ieremia profeţind un atac din nord asupra lui Iuda poate că s-au îndoit de veridicitatea profeţiei sale. - Ieremia 1:13-15. Unii erudiţi consideră că în Ieremia 50:42 se face aluzie la sciţi. În acest text citim: „Poartă arc şi suliţă, sunt necruţători şi fără milă; glasul le mugeşte ca marea; sunt călări pe cai, ca un om gata de luptă, împotriva ta, fiica Babilonului!” Însă textul se aplică în primul rând la mezi şi perşi, care au cucerit Babilonul în anul 539 î.H.. Unii au emis ipoteza că „ţara lui Magog” menţionată în capitolele 38 şi 39 ale cărţii Ezechiel are legătură cu triburile scite. Sciţii au luat parte la împlinirea profeţiei lui Naum referitoare la cucerirea cetăţii Ninive (Naum 1:1, 14). În 632 î.H., caldeenii, sciţii şi mezii au jefuit cetatea Ninive, cauzând prăbuşirea Imperiului Asirian.

Un declin misterios:

  De ce au dispărut sciţii? „Pur şi simplu nu ştim ce s-a întâmplat”, afirmă un reputat arheolog ucrainean - Valery Simocenko. Unii cred că, obosiţi de goana după averi, în secolul II şi I î.H. ei au căzut în mâinile unui alt grup de nomazi asiatici: sarmaţii. Alţii sunt de părere că numeroasele confruntări dintre clanurile scite au antrenat declinul lor. Iar alţii afirmă că descendenţii sciţilor pot fi întâlniţi printre osetinii din Caucaz. În orice caz, acest popor misterios a lăsat o urmă de neşters asupra istoriei, cuvântul „scit” ajungând să fie considerat un sinonim pentru cruzime.