CREDINȚA LUI NOE.

 

CREDINȚA LUI NOE

 Ați auzit de Noe, un bărbat temător de Dumnezeu, care a construit o arcă pentru păstrarea vieţii de pe pământ în timpul unui potop mondial? Deşi foarte veche, această relatare este cunoscută de milioane de oameni. Însă mulţi nu-şi dau seama că viaţa lui Noe are importanţă pentru fiecare dintre noi. De ce ar trebui să ne intereseze o relatare veche de mii de ani? Există vreo asemănare între situaţia noastră şi cea a lui Noe? Iar, dacă există, cum putem trage foloase din exemplul lui?

Lumea din zilele lui Noe:

 Potrivit cronologiei biblice, Noe s-a născut în jurul anul 2970 î.H. - după alți bibliști, s-ar fi născut cu 1000 de ani mai devreme. În zilele lui Noe, pământul era plin de violenţă, iar majoritatea descendenţilor lui Adam au ales să urmeze exemplul de răzvrătire al strămoşului lor. Prin urmare, „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toată imaginaţia gândurilor din inima lui era în fiecare zi numai răutate”. - Geneza 6:5, 11, 12. Răzvrătirea oamenilor nu era singurul lucru care îi displăcea lui Dumnezeu. Relatarea din Geneza explică: „Fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de soţii pe acelea pe care şi le-au ales. … Uriaşii (nefilimii) erau pe pământ în zilele acelea, şi chiar şi după ce fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii: aceştia erau eroii care au fost în vechime, oameni cu renume.” (Geneza 6:2-4). Din compararea acestor versete cu declaraţia apostolului Petru reiese că „fiii lui Dumnezeu” erau îngeri răzvrătiţi. Nefilimii au fost urmaşii hibrizi născuţi în urma relaţiilor nepermise dintre femei şi îngerii apostaţi materializaţi. - 1 Petru 3:19, 20. Termenul „nefilimi” are sensul de „doborâtori”, adică persoane care îi doboară pe alţii. Nefilimii au fost nişte bătăuşi tiranici, iar păcatul taţilor lor imorali este asemănat cu perversiunile din Sodoma şi Gomora (Iuda 6, 7). Din cauza lor, pe pământ a ajuns să existe o răutate intolerabilă.

„Integru printre cei din timpul lui”:

 Răutatea era atât de răspândită, încât Dumnezeu a hotărât să distrugă omenirea. Însă relatarea inspirată spune: „Noe a căpătat îndurare înaintea Domnului. … Noe era un om drept şi integru printre cei din timpul lui: Noe umbla cu Dumnezeu.” (Geneza 6:8, 9). Cum a putut Noe să „umble cu Dumnezeu” într-o lume lipsită de pietate, care nu merita decât să fie distrusă? Fără îndoială, Noe a învăţat multe de la tatăl lui, Lameh, un om credincios, care a fost contemporan cu Adam. Când i-a pus fiului său numele Noe (care înseamnă, după cât se pare, „odihnă” sau „mângâiere”), Lameh a profeţit: „Acesta ne va mângâia pentru munca şi oboseala mâinilor noastre, care vin din acest pământ pe care Domnul l-a blestemat”. Această profeţie s-a împlinit când Dumnezeu a anulat blestemul pe care îl rostise împotriva pământului. - Geneza 5:29; 8:21. Noe „a umblat cu Dumnezeu” ducând o viaţă aprobată de El. Ceea ce a învăţat despre Dumnezeu l-a ajutat pe Noe să găsească motivaţia de a-i sluji. Credinţa lui Noe nu s-a clătinat când Dumnezeu i-a adus la cunoştinţă scopul lui de a „distruge orice făptură într-un potop de ape”. - Geneza 6:13, 17. Fiind convins că acest dezastru fără precedent va avea loc, Noe a ascultat de porunca lui Dumnezeu: „Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o faci cu cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară.” (Geneza 6:14). Respectarea instrucţiunilor lui Dumnezeu în ce priveşte construirea arcei nu era o sarcină uşoară. Cu toate acestea, Noe „a făcut potrivit cu tot ce îi poruncise Dumnezeu”. De fapt, „el a făcut întocmai” (Geneza 6:22). Noe şi-a îndeplinit sarcina cu ajutorul soţiei lui, al fiilor săi, Sem, Ham şi Iafet, şi al soţiilor acestora. Dumnezeu a binecuvântat credinţa lor. Ce implica lucrarea de construire a arcei? Arca pe care Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să o construiască era o ladă plutitoare imensă, din lemn, cu două etaje, lungă de 133 de metri, lată de 22 de metri şi înaltă de 13 metri (Geneza 6:15, 16). Această ambarcaţiune avea o capacitate similară cu cea a unor cargouri din prezent. Ce sarcină uriaşă! Fără îndoială, aceasta a presupus doborârea a mii de copaci, transportarea lor la locul de construcţie şi cioplirea lor pentru a se obţine bârne sau dulapi. A presupus, de asemenea, construirea unor eşafodaje, confecţionarea de cepuri sau cuie de lemn, pregătirea smoalei pentru hidroizolare, procurarea de vase şi unelte şi aşa mai departe. Probabil că a fost necesar să negocieze cu negustorii şi să plătească diversele bunuri şi servicii. Cu siguranţă, a fost necesară o anumită îndemânare pentru a asambla materialul lemnos şi a construi o structură suficient de rezistentă. În plus, imaginaţi-vă: construcţia a durat, probabil, 50 sau 60 de ani! Apoi, Noe trebuia să se ocupe şi de strângerea unei cantităţi suficiente de hrană şi de nutreţ (Geneza 6:21). El trebuia să adune multe animale şi să le ducă în arcă. Noe a îndeplinit tot ce i-a poruncit Dumnezeu şi a terminat lucrarea (Geneza 6:22). Binecuvântarea Domnului a asigurat succesul deplin al lucrării.

„Un predicator al dreptăţii”:

 În afară de construirea arcei, Noe a proclamat un avertisment şi i-a slujit lui Dumnezeu cu fidelitate ca „predicator al dreptăţii”. Însă oamenii „nu au acordat atenţie până când a venit potopul şi i-a măturat pe toţi”. - 2 Petru 2:5; Matei 24:38, 39. Având în vedere starea spirituală şi morală degradată din acele timpuri, este lesne de înţeles că familia lui Noe a ajuns ţinta batjocurilor din partea vecinilor sceptici şi că a devenit obiectul abuzurilor şi al ridiculizărilor. Probabil că oamenii i-au considerat nebuni. Însă Noe a reuşit să ofere casei sale sprijin şi încurajare spirituală, deoarece niciunul din familia lui nu a apucat pe căile violente, imorale şi rebele ale contemporanilor lor lipsiţi de pietate. Prin vorbirea şi acţiunile sale pline de credinţă, Noe a condamnat lumea de atunci. Evrei 11:7.

Salvaţi din potop:

 Cu puţin înainte de începerea potopului, Dumnezeu i-a spus lui Noe să intre în arcă. După ce familia lui Noe şi animalele au intrat în arcă, „Domnul a închis uşa”, lăsându-i afară pe toţi batjocoritorii. Când a venit potopul, se pare că îngerii neascultători s-au dematerializat, supravieţuind distrugerii. Dar ce s-a întâmplat cu ceilalţi? Toate creaturile de pe uscat care au rămas în afara arcei, inclusiv nefilimii, au pierit! Numai Noe şi familia lui au supravieţuit. - Geneza 7:1-23. Noe şi familia lui au stat în arcă un an lunar şi 10 zile. În tot acest timp, ei trebuiau să hrănească şi să adape animalele, să facă curăţenie şi să ţină o evidenţă a timpului. Geneza consemnează cu precizie data tuturor fazelor potopului, întocmai ca un jurnal de bord, ceea ce reflectă veridicitatea relatării. - Geneza 7:11, 17, 24; 8:3-14. Nu încape îndoială că, în timpul pe care l-a petrecut în arcă, Noe a purtat cu familia lui discuţii spirituale şi i-a adresat mulţumiri lui Dumnezeu. Evident, putem cunoaşte cursul istoriei de dinainte de potop graţie lui Noe şi familiei lui. Tradiţiile orale demne de încredere sau documentele istorice scrise pe care le aveau cu ei urmau să se dovedească pe timpul diluviului materiale de studiu excelente. Cât de bucuroşi au fost Noe şi familia lui când au putut să păşească din nou pe uscat! Primul lucru pe care l-a făcut Noe a fost să ridice un altar şi, acţionând în calitate de preot al familiei, a oferit jertfe Celui care îi salvase. - Geneza 8:18-20.

„Cum au fost zilele lui Noe”:

 Iisus Hristos a spus: „Aşa cum au fost zilele lui Noe, aşa va fi prezenţa Fiului omului” (Matei 24:37). Creştinii adevărați din prezent sunt şi ei predicatori ai dreptăţii, îndemnându-i pe oameni să se căiască (2 Petru 3:5-9). Având în minte această comparaţie, poate ne întrebăm la ce se gândea Noe înainte de potop. A considerat el vreodată că lucrarea de predicare pe care o făcea era inutilă? S-a simţit el uneori obosit? Biblia nu ne spune. Ni se spune doar că Noe a ascultat de Dumnezeu. Înţelegeţi ce valoare practică are pentru noi astăzi experienţa lui Noe? El a ascultat de Dumnezeu în ciuda opoziţiei şi a suferinţelor. Din acest motiv l-a considerat Dumnezeu drept. Familia lui Noe nu a ştiut cu exactitate când avea să aducă Dumnezeu potopul, însă toţi membrii familiei erau convinşi că va veni. Credinţa în cuvântul lui Dumnezeu l-a susţinut pe Noe de-a lungul anilor de muncă şi de activitate ce părea a fi o predicare nefructuoasă. Pe bună dreptate ni se spune: „Prin credinţă Noe, după ce i s-a dat avertisment divin despre lucruri care nu se vedeau încă, a manifestat teamă sfântă şi a construit o arcă pentru salvarea casei sale; iar prin această credinţă el a condamnat lumea şi a devenit moştenitor al dreptăţii care este potrivit credinţei”. - Evrei 11:7. Cum a dobândit Noe această credinţă? Cu siguranţă, el şi-a făcut timp să mediteze asupra tuturor lucrurilor pe care le ştia despre Dumnezeu şi s-a lăsat îndrumat de această cunoştinţă. Fără îndoială, Noe vorbea cu Dumnezeu în rugăciune. De fapt, el a ajuns să fie în relaţii atât de strânse cu Dumnezeu, încât se spune că a „umblat cu Dumnezeu”. În calitate de cap al familiei, Noe a dedicat cu bucurie timp şi atenţie iubitoare casei sale. Aceasta a inclus şi faptul de a se îngriji de necesităţile spirituale ale soţiei lui, ale celor trei fii ai săi şi ale nurorilor sale. Asemenea lui Noe, adevăraţii creştini din prezent sunt convinşi că Dumnezeu va pune în curând capăt actualei lumi lipsite de pietate. Nu cunoaştem ziua sau ora, însă ştim că, imitând credinţa şi ascultarea acestui „predicator al dreptăţii”, vom obţine „păstrarea în viaţă a sufletului”. - Evrei 10:36-39.

A avut loc cu adevărat?

 Antropologii au cules nu mai puţin de 270 de legende despre potop provenind din aproape toate triburile şi naţiunile. „Relatarea despre potop se găseşte pretutindeni în lume”, spune eruditul Klaus Westermann. „La fel ca relatarea despre creaţie, ea face parte din patrimoniul nostru cultural. Este cu adevărat surprinzător: pretutindeni pe glob găsim relatări despre un mare diluviu antic.” Care este motivul? Potrivit antropologului Enrico Galbiati, „prezenţa constantă a unei tradiţii a potopului în cultura unor popoare aflate la mari distanţe este o dovadă a realităţii istorice a evenimentului ce a stat la baza acestor tradiţii”. Însă, pentru creştini, mai important decât afirmaţiile erudiţilor este cunoaşterea faptului că Iisus însuşi a vorbit despre potop ca fiind un eveniment real din istoria omenirii. - Luca 17:26, 27.

Nefilimii în mitologie?

 Legendele despre relaţiile ilicite dintre zei şi oameni - precum şi despre „eroi” sau „semizei” născuţi din aceste uniuni - erau ceva obişnuit în teologiile greacă, egipteană, ugarită, hurită şi mesopotamiană. Zeii din mitologia greacă aveau înfăţişare de om şi erau de o frumuseţe deosebită. Ei mâncau, beau, dormeau, întreţineau relaţii sexuale, se certau, se luptau, seduceau şi violau. Deşi erau consideraţi sfinţi, ei erau în stare să comită înşelătorii şi acte criminale. Se spunea că eroii asemenea lui Ahile erau atât de origine divină, cât şi de origine umană şi aveau puteri supraomeneşti, însă erau muritori. Aşadar, ceea ce spune Biblia despre nefilimi revarsă lumină asupra posibilei sau chiar probabilei origini a acestor mituri.