NOILE EVOLUȚII DE PE PLAIURILE REPUBLICII JOHANNISTAN.

NOILE EVOLUȚII DE PE PLAIURILE REPUBLICII JOHANNISTAN

1. Avem buget!

 În sfârșit avem aprobat bugetul pentru anul 2021. Ce ar trebui să ne bucure și ce ar trebui să ne îngrijoreze în legătură cu acesta? Probabil că pentru unii ar putea fi un motiv de bucurie faptul că, în urma aprobării acestui buget, nu vedem modificări de taxe și impozite, pentru că au fost foarte mulți anii în care ne-am obișnuit ca, odată cu fiecare aprobare de buget nou sau de rectificare bugetară, să se mai modifice câte o taxă sau vreun impozit. Deși aici lucrurile sunt împărțite, pentru că dacă de prin 2010 până prin 2015 ne întristam când creșteau, am început să ne și bucuram, de prin 2015, când am început să vedem și scăderi. Pentru alții,  acest buget ar putea fi un motiv de îngrijorare pentru că am mai pierdut un an în a începe să implementăm reforme serioase la nivel de economie și societate.  Sau alții ar putea spune că am câștigat un an pentru a ne gândi și discuta în mod serios ce reforme ar trebui să facem și să nu „ne repezim ca surdul în tobă”.  Mai ales că suntem încă sub imperiul crizei sanitare, încercând să facem față acestei provocări care schimbă realitatea din jurul nostru în mod fundamental și, ca atare, ar trebui să ne gândim foarte serios la reformele necesare. Dar ce stabilește însă acest nou buget?  Stabilește că mai luam din buzunarul copiilor noștri încă vreo 18 miliarde de euro, în plus față de cele 120 de miliarde de euro pe care le-am luat deja și care reprezintă soldul datoriei publice acumulate până la finalul anului 2020. Dacă tot facem asta, cred însă că ar fi bine sa începem să pregătim și niște răspunsuri la întrebarea legitimă a copiilor noștri, care, cu siguranță, ne vor întreba ce am făcut cu banii.  Pentru că și noi la rândul nostru am vrea să știm ce au făcut cu banii dacă am constata că ne-au luat astăzi din portofel 100 de lei fără să ne roage să le dăm sau să ne spună măcar.  Dacă am afla că și-au cumpărat cărți de matematică sau au făcut alte lucruri pe care le considerăm utile pentru dezvoltarea lor personală, probabil că am trece mai ușor peste supărare decât în situația în care am afla că și-au luat cărți de joc și eventual și ceva alcool sau țigări, că atunci sigur iese „cu păruială”.  Ca să începem să pregătim aceste răspunsuri, cred că ar fi util să înțelegem foarte clar că lucrurile complicate - bugetul tării, se pot reduce în fapt la lucruri simple - bugetul personal.  Așadar, dacă părinții cheltuie lunar mai mult decât câștigă, deci au deficit bugetar, iar ca să finanțeze aceste cheltuieli se îndatorează peste capacitatea de rambursare pe care o au pe durata vieții, creează datorie.  Copiii care acceptă moștenirea vor fi obligați ca din veniturile lor viitoare să se întrețină nu doar pe ei si pe copiii lor, ci să și ramburseze din datoriile făcute de părinții lor și, dacă nu vor putea să restituie în decursul vieții lor întreaga datorie moștenită de la părinți, vor mai rostogoli din ea și către nepoți.  Și de aici apare marea problemă morală a părinților - ce au făcut cu banii cheltuiți suplimentar și pentru care au trebuit să se împrumute? I-au investit în educația copiilor ca să-i ajute să câștige mai mult în viitor sau în ceva active productive, afaceri profitabile care să le genereze fluxuri de bani viitoare din care să restituie datoriile? Sau au cheltuit banii „pe prostii” fără să rămână ceva valoros în urma lor?  În acest din urmă caz, în care pasivul moștenirii (datoriile) este mai mare decât activul (bunurile), soluția copiilor este foarte simplă - renunță la moștenire și nimeni nu poate obliga pe vreunul din copii să plătească datoriile părinților. Extrapolând la nivel de țară, atunci când o generație are cheltuieli la nivelul veniturilor pe care le are anual în buget, înseamnă că are un buget echilibrat în fiecare an. Dacă cheltuie în plus față de veniturile anuale, atunci cheltuie și din banii generațiilor viitoare, generând deficite bugetare care trebuie finanțate din împrumuturi, care la rândul lor se acumulează în datorie publică.  În această situație, însă, soluția pentru generațiile viitoare nu mai este la fel de simplă. Deși, la nivel individual, soluția renunțării la moștenire rămâne aplicabilă pentru unii din reprezentanții acelor generații, prin abandonarea moștenirii, în sensul plecării din țară și schimbării rezidenței fiscale (statul nemaiputând să îi taxeze), vor rămâne totuși în țară unii care trebuie să plătească pentru aceste datorii.  Cum vor face asta?  Prin taxele și impozitele pe care statul le va colecta de la ei pe întreaga durată a vieții lor.  Prin urmare, așa cum am văzut mai sus că se întâmplă lucrurile la nivel individual, se întâmplă și la nival macro, unde o generație plătește din veniturile obținute atât pentru cheltuielile sale, dar și pentru datoriile generațiilor anterioare și eventual mai rostogolește din acele datorii și către generațiile viitoare, fără a putea avea însă avantajul, care există la nivel individual, de a renunța în ansamblu la moștenirea primită de la generația anterioară.   În fapt, tocmai în această imposibilitate de renunțare la moștenire a  generațiilor viitoare stă capacitatea statului de a se împrumuta pentru a finanța deficitele bugetare, pentru că activul cel mai de preț pe care statul îl depune ca și garanție în fața creditorilor care îi împrumută banii pentru a finanța aceste deficite, este acest drept suprem de a colecta taxe și impozite din banii generațiilor viitoare, corelat cu imposibilitatea acestora a se sustrage în ansamblu lor de la plata acestora către stat.  Ceea ce poate nu este foarte clar pentru noi toți este faptul că, atunci când statul debitor nu este capabil să își exercite în mod coerent și efectiv capacitatea sa de colectare de taxe și impozite pentru a putea rambursa datoriile asumate, intervin creditorii care forțează statul să impună diverse măsuri în acest sens, care, fără excepție, sunt mult mai severe și mai dureroase  (știm deja exemplul României, Greciei etc.). Revenind la răspunsurile pe care le-am putea oferi generațiilor următoare legat de ce am făcut cu banii cheltuiți până acum, ar trebui ca acestea să ne facă sa ne simțim cu toții extrem de rușinați,  pentru că nu prea am făcut investiții din acești bani, nici în educația lor și nici măcar în diverse obiective de infrastructură.  Mai mult decât atât, nici nu avem pe cine să dăm vina, întrucât toată această datorie este a noastră, pentru că este făcută în ultimii 30 de ani. Prin urmare, nu putem să dăm vina pe străbunicul că a fost bețiv și cartofor. Chiar dimpotrivă! Ce-i de făcut? Acest cutremur produs de criza sanitară și deteriorarea bruscă și dramatică a echilibrelor bugetare trebuie să ne trezească și să ne facă să începem o discuție foarte serioasă despre toate problemele legate de modul în care noi, generația actuală, gestionăm resursele, despre cine sunt cei care contribuie și cu cât contribuie, despre cine sunt cei care beneficiază și de cât beneficiază.   Fără o dezbare deschisă si onestă pe aceste subiecte, care să ne conducă la niște concluzii clare cu privire la reformele necesare și posibile a fi implementate după un calendar pe care noi îl vedem fezabil, riscăm să ajungem în situația în care am mai fost, de a fi nevoiți să implementăm peste noapte măsuri urgente impuse de creditori. Cum știm deja, cine dă banii comandă muzica și sigur nu o să ne placă ce va trebui să dansăm.  Mai mult decât atât, o perpetuare a acestor dezechilibre  riscă să producă falii la nivelul societății, care să genereze probleme majore.  Deja se resimte acumularea unor tensiuni și frustrări din dezbaterile din media pe subiecte cum ar fi: pensiile contributive vs. pensiile speciale, salariile la stat vs. salariile la privat, taxarea muncii remunerată cu salariu vs. munca remunerată sub alte forme, plata impozitului și contribuțiilor de către anumite persoane vs. scutirea de impozit și de contribuții pentru altele etc..  Toate aceste tensiuni își au însă originea în probleme vechi a căror rezolvare nu a fost niciodată sistemică, ci doar punctuală: erau mici pensiile bazate pe contributivitate - au apărut pensii speciale pentru unii sau au fost crescute pensiile tuturor în mod nesustenabil , erau mici salariile la stat - au apărut sporuri sau creșteri care nu țin cont de eficiență și productivitate pentru toți bugetarii, era ridicată taxarea muncii - au apărut forme alternative de remunerare a muncii sau scutiri. Cred că în prezent avem o șansă istorică de a face reforme care ani de zile au fost amânate.  Avem la dispoziție în acești ani fonduri uriașe din amplul Program de Redresare și Reziliență de la nivelul UE care ne vor permite ca la nivel bugetar să putem lua măsuri care, poate, pe termen scurt generează pierderi de venituri, dar care pe termen mediu și lung rezolvă probleme, elimină inechități și care vor genera și venituri bugetare suplimentare. Reformele trebuie să vizeze economia și societatea în ansamblul său, pentru că nu putem, de exemplu, să discutăm de cota progresivă, ca să ne referim doar la acest subiect care tot reapare periodic în discuție, dar să nu discutăm de plafonarea contribuțiilor sociale (care ar fi absolut necesară, pentru că o creștere a cotei de impozit cu menținerea sistemului actual de contribuții va conduce la paradoxul ca ceea ce îi revine salariatului din venitul brut să fie mai puțin decât  ia statul din acel venit).  Nici acum lucrurile nu stau bine la acest capitol, dar măcar acum salariatul duce acasă un pic mai mult decât ia statul.  Iar dacă discutăm de plafonarea contribuțiilor sociale, ar trebui să avem contribuții similare indiferent de forma în care ne desfășurăm munca, dar în același timp nici să nu ne așteptăm să avem beneficii sociale nelimitate, deci e necesară o discuție și în zona pachetului minim de servicii de sănătate sau al pensiilor.  Totodată, nu ar trebui să ne aruncăm în majorări de  taxe și impozite în cotă absolută pentru toți cei care plătesc și azi în baza actualului sistem, înainte de a ne asigura că am făcut tot ce trebuie pentru a colecta integral toate veniturile pe care actualul sistem de impunere le-ar putea genera.  Atât de la cei care trebuie să plătească și nu o fac pentru că le este ușor să facă evaziune fiscală, cât și de la cei care nu plătesc pentru că beneficiază de diverse scutiri sau exceptări. Dar, în același timp în care luăm măsuri să obținem mai multe venituri bugetare de la unii, trebuie să analizăm și cât cheltuim cu alții, pentru că de prea multe ori s-a dovedit că există percepția că unii au doar drepturi și alții doar obligații. Cred că este evident pentru noi toți că realitatea în care trăim este de așa natură încât oricine încearcă să gestioneze resursele bugetare actuale ale României nu poate să mulțumească pe toată lumea, iar pentru a îndrepta inechități este nevoie de reforme care, vrem, nu vrem, vor genera nemulțumire.   Dar pentru ca reformele făcute în aceste condiții sa fie durabile în timp, acestea nu trebuie să-i nemulțumească pe unii doar ca să-i mulțumească pe alții și, ca urmare, trebuie să ne asumăm reforme care chiar dacă pe termen scurt ne afectează pe toți, pe termen mediu și lung le dau generațiilor viitoare o șansă de a trăi mai bine în această țară. Din toate discuțiile din mediului economic și profesional constatăm că marea majoritate a interlocutorilor sunt conștienți că situația în care ne aflăm este foarte gravă și au disponibilitatea de a dialoga pentru a găsi soluții, chiar dacă acestea sunt incomode. Trebuie însă ca și în zona politică să existe voință și apetit pentru reforme curajoase, pentru că politica nu este despre cum să facem să păstrăm o guvernare sau o funcție politică până ieșim la pensie, ci despre cum să facem ca, prin alternarea la guvernare, să începem și să continuăm reforme care să aducă echitate și bunăstare.  Așadar, hai să discutăm și să stabilim ce facem, pentru că timpul trece repede și ne costă scump - 1,5 miliarde de euro pe lună sunt bani foarte mulți!

2. PDL/PNL și anticomunismul!

 Pe Octav Bjoza nu l-au ucis comuniștii. L-au executat acum liberalii. Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici a fost dat afară de Florin Câțu din guvern, pentru că deputatul PNL, Alexandru Muraru, a considerat că ste împotriva evreilor și contestă Holocaustul.Dar când s-a pronunțat Bjoza? E pedepsit pentru o opinie neformulată? „Decizia primului ministru Florin Câțu este legitimă și corectă,” a ținut morțiș fratele geamăn al noului ambasador propus pentru Washington să spună. Octav Bjoza avea o amărâtă funcție de subsecretar de stat pentru recunoașterea memoriei foștilor deținuți politic. Mulți liberali s-au despărțit cu această ocazie de Florin Câțu și mai speră că Ludovic Orban să restabilească dreptatea. Mai avem câțiva eroi ai rezistenței anticomuniste în viață. Și ne batem joc de ei, pentru că oarecare ciocoflenderi s-au cocoțat pe martiriul din pușcăriile comuniste pentru a ajunge deputați, ambasadori, plenipotențiali ai ordinului „fii corect politic și vei ajunge pe cele mai înalte culmi?” Andrei și Alexandru Muraru sunt doi tineri liberali, împinși spre stratosferă de Relu Fenechiu. Primul este propus ambasador în SUA, al doilea este deputat PNL, mai nou, reprezentant al României pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei. Ascensiunea lor e fulminantă. S-au cocoțat pe cadavrele foștilor deținuți politic, s-au vârât în mișcările monarhiste, au distrus IICMER-ul, l-au dat afară pe Marius Oprea și s-au împrietenit cu cine trebuie. A trebuit să vină o guvernare pesedistă pentru a-i da eroului rezistenței anticomuniste o leafă și un post reprezentativ. Mai mare rușinea. Cu ajutorul PSD, Octav Bjoza a promovat mai multe acte normative pentru drepturile foștilor deținuți politic decât țâștibâștii de sub fustele Alinei Gorghiu. Prin decizia recentă, Florin Cîâu, servind interesele progresiste, și-a tăiat orice legătură cu vechiul Partid Național Liberal. Acum el devine neoliberal, adică un flutură vânt. N-a avut nevoie și nu are nici acum de rădăcini, în amplul proces de jefuire a țării și oferirea avuțiilor naționale pe tavă străinilor. Prin acțiunea de demitere a lui Bjoza, PNL s-a tăiat împrejur de orice tradiție anticomunistă. Printr-o simplă semnătură, premierul liberal a tuns, ras și frezat orice rădăcină cu trecutul de rezistență. Disperați și profund siderați, anticomuniștii se leagă de o minimă speranță: intrarea în forță a lui Ludovic Orban peste Florin Câțu. Din păcate, liderul PNL e strâns de mâini și de picioare. Cu ajutorul lui Crin Antonescu, Parlamentul a legiferat o lege ofensatoare la adresa foștilor deținuți politic. Prin Legea 217/2015, propusă de fostul președinte PNL, se zice că puternic stimulată financiar, „Mişcarea legionară” a fost introdusă printre organizaţiile fasciste, deşi Tribunalul de la Nürnberg a respins această solicitare. De atunci s-au înființat fel de fel de comiții și comisii ce judecă pe baza ei. Acolo sunt tari frații Muraru. Marea supărare a deputatului Muraru, apropiat al premierului și cercului de interese ale unora care vor să facă bani din discriminări care nu există, este că Octav Bjoza se luptă pentru urmașii foștilor deținuți politic, să fie recompensați de statul român, pentru suferințele și discriminările din timpul comunismului. Poate că mulți dintre contemporani nu mai știu cum picai la facultate pentru că nu aveai origine sănătoasă. Câți copii de deținuți politici nu au fost dați afară din școli și din serviciu. Sute de mii de români au suferit și au fost declasați social, numai din vina de a avea rude de sânge în pușcăriile totalitare. Octav Bjoza se luptă de aproape zece ani pentru repararea acestor nedreptăți făcute unor semeni de-ai noștri. Și cine s-a împiedicat de el? Urmașii comuniștilor sau aliații de suferință? Nu! Ci, acei care s-au pretins din 1989 încoace a fi anticomuniști și antipesediști - aceștia fiind demonizați pentru că ar fi comnuniști revopsiți în social-democrați. Octav Bjoza e condamnat pentru un delict de opinie, opinie pe care, în fapt, n-a avut-o niciodată!

Ce a spus renegatul liberalilor moderniști? „Deputații de la minorități au cerut ca din prezenta lege să nu beneficieze copiii fasciștilor, legionarilor. Noi am considerat că este o mare nedreptate. Ce vină să poarte niște copii, pentru faptele comise de părinții lor?”, a fost singura declarație a eroului Bjoza. Închin steagul luptei anticomuniste în cinstea demnului urmaș al lui Ticu Dumitrescu. Părintele Gheorghe Calciu  a mărturisit odată că marele teolog creștin Richard Wurnbrand i-a recunoscut că a fost salvat de la moarte de legionarii din Tg. Ocna, cu medicamentele date de Valeriu Gafencu, supranumit „Sfântul Închisorilor.” Nn toți legionarii au făcut crime, cum nu orice morar poate ajunge ambasador. Anticomuniștii se leagă de Orban, ca înecatul de pai. Poate că PNL nu mai are nevoie de trecut. Se înalță spre culmile progresului, fără rădăcini, spre neomarxismul triumfător!

3. Guvernul nimicului bine făcut:

 Guvernul se ocupă cu glumițe verzi, în loc să guverneze țara. Au trecut trei luni de la preluarea mandatelor de miniștri și românii nu aud și nu văd decât rocade pe posturi. Aplicanții pentru granturile guvernamentale accesează zilnic platformele dedicate. Nimic. Pentru a nu-și pune apostila de la început de an ministerul cu „zero, absorbții fonduri europene,” Cristian Ghinea recurge la o găinărie. Pe site-ul ministerului, pompos numit al fondurilor europene, fostul secretar al consilierei „veșnic onorifice” de la Cotroceni, ajuns ministru, se laudă cu exercițiile bugetare ale României de dinainte de el. 28,67 mld. euro - valoarea totală a liniilor de finanțare deschise, reprezentând 104,6% din alocarea totală a României, se scrie negru pe alb. Cea ce nu se spune, dar se știe, este contribuția de aproape 20 de miliarde. Dar încă suntem pe plus. Nu se știe pentru cât timp.

Capcana celor 79,9 miliarde de euro: când unii specialiști în economie și finanțe  am spus că cele 79,9 miliarde de euro sunt o himeră, trolii au tăbărât pe ei. Respectivii (Radu Soviani, de exemplu) au fost acuzați că nu am niciun pic de recunoaștere pentru truda lui Klaus Johannis, pe timpul negocierilor. Până la contractări, România se confruntă cu adaptările miniștrilor la noile scaune ergonomice și a secretarelor cu noile oglinzi. Râdem de prostia noastră. Prostia nu este un blestem. E o stare de acceptare. De aici până la ticăloșie, e distanța ca de la pufoaică la pardesiu. Românii suferă din cauza crizei de adecvare a noilor miniștrii și a neadaptării lor cu sistemul birocratic Tefeliștii rezistă în frig pentru cauză. Dar ce vină au depunătorii a zeci de mii de dosare „pe fonduri”, să aștepte calendele grecești pentru aprobarea lor? Liniile de finanțare, lansate de guvernul trecut, sunt intr-o pauză perpetuă. Aplicanții tastează în zadar zilnic aplicațiile. Totul este în așteptare. Nimeni nu le-a spus că granturile de 500 de milioane de Euro s-au micșorat la 200 de milioane și nu se vor da anul acesta, ci în 2022. Păi dacă UEFA a amânat și EURO 2020, de ce Claudiu Năsui să nu fie în stare să facă passing shot-ul care să ucidă viața firmelor românești? Să avem răbdare, ar spune tefelistul. „E bine și la vară cald,” ar zice optimistul, fost băsist. „Să-i ia dracu”, șușotește Gina florăreasa pesedistă de lângă guvern, care nu mai vinde așa de bine flori, ca pe vremea Vioricăi, dar îi place de Șoșoacă. „E bărbată!”. Între timp, chiar dacă în urma acțiunii „Vinerea verde” nu au răsărit mai multe panseluțe în curtea guvernului, executivul lui Câțu a mai bifat un oximoron plăcut Bruxelles-ului. Toți miniștrii cabinetului Câțu se sacrifică. Doar o zi. Lasă limuzinele în garaj și merg fie cu metroul sau tramvaiul, să avem mai mult aer curat, fie au înzdrăvenit pasul. Cel mai haios e Dan Barna. Pocnește nasturele pe el. Dan Barna e vicepremier. Face un imens sacrificiu pentru țară. Anul trecut, pe vremea asta se destindea în Aruba, o insula în Marea Caraibilor, la nord de peninsula venezueleană Paraguana, alături de flamingo. Acum se dă de-a dura. Ministrul educației se ceartă cu cel al sănătății. Pandemia se menține la cote înalte. Vaccinările sunt pe mâna armatei. Cohorta de AstraZenecca e retrasă. Campania se gripează din mers. La rândul lui, Johannis conduce țara așa cum schiază, așa cum joacă tenis, așa cum joacă golf, așa cum practică toate aceste vanități ale mediocrului ajuns: ca un începător, scrie Doru Bușcu, în Cațavencii. Useriștii continuă campania electorală. Nu semnează nimic de teama DNA! Vajnicii corifei ai userismului au o singură grijă: cum să continue campania electorală. Decizia miniștrilor de a-și delega deciziile e fără precedent. Adică sunt pregătiți să hoțomănească bugetele, dar la DNA să meargă altul. Toți funcționarii vorbesc de-o brambureală desăvârșită în ministerele USR-PLUS, conduse, nu de competență, ci de lozinca „fără hoție ajungem departe.” Dar dacă fură și nu semnează, prindem luminița de la capătul tunelului? Suntem înzestrați cu forța răbdării, dar și cu sarcasmul uciderii speranței că idioții utili se vor vindeca. Vor trece prin decepții. Se vor umple spitalele de specialitate. Viața o va arde pe repede înainte, pentru că nu-i așa cretini au fost, cretini sunt încă și fi vor în neamul românesc. Electoratul userist se vindecă doar după o terapie guvernamentală de tip șoc: tăieri de salarii, creșteri de prețuri, mai puține distracții și mai multe obligații. USR-PLUS trebuie să-și termine mandatul. Altfel i se înfoaie velele electoralelor lor corăbii. Și ne trezim cu un 40% de vorbim singuri. Formațiunea progresistă, ar trebui să știe și liberalii, trebuie să funcționeze ca pelerina de unică folosință. Uitați-vă la Stelian Ion! Lui i s-a trasat calendarul de ardere pe rug a magistraților. Nu se abate cu o secundă. E ca soldatul sovietic, dar care nu l-a citit pe Svejk. Prostia e comestibilă. Imbecilitatea e scuzabilă, doar ticăloșia e contagioasă.  

4. Guvernul are reacții adverse la democrație!

 Premierul Câțu mai bine ar explica de ce România nu interzice complet AstraZeneca, precum Franța, Germania, Italia, Spania. Asta, ca să nu dea apă la moară „teroriștilor antivacciniști”. Guvernul pare lovit de stenahorie, mai rar așa capacitate de a-și da cu stângul în dreptul în decurs de doar două săptămâni. Și-a ridicat poalele în cap, arătând publicului dihonia dintre partenerii de coaliție și relele apucături ale unora. O performanță! Premierul Florin Câțu a avut reacții adverse severe la transparență (nu i-au trecut încă) și s-a opus publicării datelor despre situația vaccinării și a testării, date care, oricum, ar fi trebuit să fie publice, și a trimis Corpul de Control la Ministerul Sănătății. Straniu pentru un premier a cărui marotă e „reforma”. Oare reforma pe care, deocamdată, n-a văzut-o nimeni pe teren exclude transparența în actul de guvernare? Poate l-a montat cineva în sensul acesta, niște „băieți cu epoleți”, deranjați că a ieșit la lumină cum privilegiații nației dau cu flit cățeilor care stau la rând la programarea pe platformă, sau lipsa de transparență face parte și din ADN-ul politic al PNL? Așa s-ar zice, dacă ne uităm la panseurile ministrului Lucian Bode: „Nu este normal ca listele să fie publicate cu adrese legat (sic!) de sistemul de apărare și ordine publică. Din acel moment poți să te aștepți că nu ne sunt toți prieteni pe pământul ăsta, dar pot veni să fotografieze, să filmeze”. Ba uite că este, centrele cu pricina au fost deschise spre vizionare și vaccinare publicului, prin decizie a ministrului Nicolae Ciucă. Un alt cap înfierbântat este cel al colonelului Gheorghiță, coordonatorul campaniei, care are însă circumstanțe atenuante că e militar. N-ar fi oare mai bine ca, în loc să se frământe de grija protejării secretelor inexistente și să se țină de reclamații, să fie mai atent la ce-i iese pe gură la ore de maximă audiență și, eventual, să-și ia niște consultanți în comunicare, civili dacă se poate? Așa poate nu se apuca să spună că lotul din vaccinul AstraZeneca, interzis deja în 13 state europene, nu a ajuns în România. Doar după ce oamenii au început să publice pe Facebook imagini cu numărul lotului cu care se vaccinaseră, a ieșit și Comitetul de Coordonare să spună, ca în bancurile de la Radio Erevan, că nu numai că ajunsese, dar se vaccinaseră deja peste 70.000 de cetățeni. Niște consilieri pe comunicare i-ar fi spus desigur și prim-ministrului Câțu că a-i cataloga drept „teroriști” pe cei care se opun vaccinării taman în ziua în care mii de oameni, speriați pe bună dreptate, nu s-au mai prezentat la vaccinarea cu AstraZeneca nu e cea mai bună idee. Ba e chiar una proastă de tot să amesteci la grămadă adevărații „teroriști” de genul Șoșoacă cu cei care nu se opun deloc vaccinării, ca dovadă că se programaseră. „Teroriștii” se uită și ei la Italia, Franța, Germania și celelalte state care au suspendat complet vaccinarea cu AstraZeneca. Mai bine ar explica domnii Cîțu, Voiculescu, Gheorghiță și Arafat de ce România nu ia o măsură similară. Asta ca să nu dea apă la moară conspiraționiștilor. Cât despre eroul transparenței, Vlad Voiculescu, foarte bine că a luat decizia publicării acelor date (dacă chiar el a luat-o), dar și aici avem o teribilă mostră de dublu discurs. Pe de o parte, așa cum a dezvăluit g4media, a semnat în 20 ianuarie, alături de premier, hotărârea de guvern prin care rudele militarilor și angajaților din sistemul de ordine publică și servicii se puteau vaccina cu prioritate, iar pe de alta, spunea că „e jenant să avem centre separate pentru anumite instituții” și că centrele cu circuit închis ale Ministerelor de Interne și Apărării „ar trebui închise”. Serios? Deci cu o mână semnează ordine care statuează exact împărțirea populației în fraieri și șmecheri și cu gura se revoltă împotriva practicii. Sfântă ipocrizie! Dar, așa-i în politică, una spunem și alta fumăm, iar dl Voiculescu e politician sadea, nu ONG-ist. Desigur, acestea pot părea detalii în tabloul mare al luptei cu pandemia și vaccinarea, dar în ele se ascund germenii eșecului. Deja vedem că România a coborât de pe locul 2 în UE pe 19 la rata vaccinării, care este de 3,6% la suta de mii de locuitori și că din 1.137 de centre sunt funcționale doar 678. Realitatea nefardată e că ne aflăm deja în valul 3 de pandemie, iar pe actualele măsuri restrictive, spun experții, până la finalul lunii se vor depăși 6.500 de cazuri pe zi și la mijlocul lui aprilie chiar 10.000. De fapt, numărul cazurilor zilnice este mai mare cu până la 50% decât cel confirmat, asta pentru că nu se testează suficient. Medicii din spitale încep iar să țipe disperați după paturi de la ATI, pentru că tot cu alea 1.200 de acum luni bune defilăm, iar oficialii din Ministerul Sănătății și Grupul pentru Situații de Urgență promit, cum au mai promis, suplimentarea paturilor. Mai poate însă cineva să-i ia în serios? Ce să mai discutăm că centrele de vaccinare din spitale riscă să se închidă (de exemplu, „Marius Nasta” din București), pentru că nimănui nu i-a dat prin cap să nu tragă de aceiași medici și pentru bolnavii de Covid, și pentru vaccinare. Organizarea e mai grea decât datul cu gura. În timp ce noua tulpină se răspândește vertiginos, coaliția își împarte posturile ca în Caragiale (cărui liberal i-o fi trecut prin cap să-i propună lui Radu Tudor de la Antena 3 șefia TVR?) și se bălăcărește cu nesaț pe Facebook. Noroc că de partea cealaltă sunt unii precum Ghiță, Șoșoacă, Lavric și Ciolacu, incapabili să fructifice la maxim bâlbele și prostiile coaliției CDR 2!

5. Ce mai face/spune premierul-președinte Johannis?

  După marile sale proiecte eșuate (proiectul de țară, România educată etc.), Klaus Johannis s-a angrenat și în Marele proiect de combaterea pandemiei. De la spălatul pe mâini la purtatul măștii și la vaccinarea populației, el și-a asumat și a coordonat totul, fiind, în mare parte, responsabil de rezultate, inclusiv de deruta din populație, de aiurelile din campanie, de desemnarea unor personaje aeriene pentru coordonarea acesteia. În plus, Klaus Johannis a mai organizat nenumărate reuniuni personalo-prezidențiale pentru a rezolva tot soiul de blocaje politice din PNL sau din Coaliția de guvernare, fiind moașa comunală și nașul acesteia. Acum, tot el se prezintă ca un fel de tătic al Planului Național de Redresare și Reziliență. A convocat o consfătuire la Cotroceni pentru a discuta despre măsurile necesare în perioada postpandemie. Adică, despre proiectele pe care vor fi cheltuite cele 80 de miliarde de euro obținute pentru următorii 5 ani, după grele și îndelungi bătălii de muțenie purtate de președintele nostru la Comisia Europeană. Și din care vom folosi cam 15 miliarde, celelalte, până la 30, fiind împrumuri pe care țara noastră le va restitui, restul de 50 de miliarde alcătuind cota României pe exercițiul financiar. Și din care, fără proiecte serioase, nu vom vedea mai nimic. Mă rog, marele finanțist de talie europeană și româno-germană Klaus Johannis a pus la bătaie un enorm pachet de cunoștințe practice și financiare, acumulat și probat la primăria din Sibiu și la Școala din Agnita. La întâlnirea de la Palatul Cotroceni, președintele a luminat cu gândirea sa proiectele majore pentru perioada următoare. „Astăzi am discutat nu atât despre probleme, fiindcă ele sunt cunoscute și am pregătit un material introductiv suficient de bun, dar am discutat despre soluții, fiindcă despre aceste probleme s-a tot discutat. Eu îmi doresc, premierul își dorește, toți cei care am participat ne dorim să găsim soluții și să facem odată și odată pașii spre școlile sigure și sănătoase pe care ni le dorim. Am agreat, de exemplu, că este foarte important ca prin alocările viitoare, alocările bugetare, atât din fonduri naționale, cât și fonduri europene, zona de infrastructură educațională să fie transformată într-o reală prioritate pentru noi toți. În Planul Național de Redresare și Reziliență, despre care am discutat în repetate rânduri, vor fi prevăzute fondurile necesare pentru demararea unor investiții majore în unitățile de învățământ de stat, pentru asigurarea acestor standarde de siguranță, igienă și calitate”. Pentru mine, este destul de limpede. Klaus Iohannis și-a pus la bătaie ambițiile, aspirațiile, capacitatea sa de înțelegere a problematicii social-economice dar și stilul său de a înțelege democrația și Constituția României. Programul de guvernare liberalo-pluserist este, de fapt, un program al „guvernului meu” (guvernul Johannis) la care se mai adaugă ce n-a cedat UDMR-ul. Primul ministru este doar semnatarul și urmăritorul sarcinilor stabilite la Cotroceni. În ceea ce privește educația, preocuparea președintelui este mai mult decât onorabilă (fiind vorba de domeniul în care este ceva mai priceput). Rezultă, foarte clar, din declarația președintelui, că vom avea parte de școli noi și consolidări la cele mai vechi. S-ar putea ca regimul Johannis să însemne și dispariția „toaletelor din fundul curții” principalul subiect al televiziunilor, când este vorba despre educație. Altceva, greu de estimat! Cât despre schimbările calitative în degradatul învățământ românesc, ar fi trebuit să le regăsim în inexistentul proiect prezidențial „România educată”. Nu l-a scris pentru că n-are idei, nicio viziune și nicio credință în domeniu. Altfel, dacă preșdintele ar fi fost în stare să depășească problema zidurilor și a toaletelor din fundul curții, n-ar mai fi așteptat banii de la Comisia Europeană și dezastrul școlar provocat de pandemie. Cu experiența sa de dascăl și de inspector școlar ar fi declanșat imediat, după prima alegere, un proces de redresare a învățământului românesc. Lentoarea sa și „priceperea” l-au încurcat în mai toate inițiativele sale. Din nefericire, nu poate. Președintele României nu depășește condiția de primar și de profesor care a trăit din meditații și se poartă cu guvernul ca primarul cu angajații de la apă și canal din Sibiu și le impune nivelul său de gândire. Dacă măsurile discutate alunecă în bălării, ca și cele de combatere a pandemiei, de vină este premierul, miniștrii, PSD-ul și dezastruoasa moștenire!