REFLECȚII BIBLICE! - PARTEA A CINCEA.

 

REFLECȚII BIBLICE! - PARTEA A CINCEA

1. „Să ieșim dar afară din tabără la El, și să suferim ocara Lui. Căci noi n-avem aici jos o cetate eternă, ci suntem în căutarea celei viitoare.” Evrei 13:13-14: Citind atent această frumoasă mostră de înțelepciune a vremurilor de demult, găsim ascunse printre rândurile sale câteva comori de preț și totodată adevăruri adânci, dar cărora filozofia postmodernă a societății în care trăim le-a schimbat în dorința sa rebelioasă atât sensul cât și însemnătatea. Întorcându-ne la textul nostru, nu putem să trecem mai departe fără a ne întreba de ce ne este prezentat Hristosul ca fiind „afară din tabără” și totodată, noi ce căutăm înăuntru fără El? Nu cumva încrezându-ne prea mult în propriile capacități am deviat de la adevărata cale a eticii, moralității și credinței? Astfel încât inversând valorile divine ne-am depărtat de standardele Dumnezeirii și am adoptat cu vervă stilul cameleonic al păcatului? În fapt, analizând atent istoria omului prezentată pe paginile Bibliei, înțelegem că noi nu aparținem acestei lumi corupte și aflate într-o constantă derivă, ci venim de undeva de departe, din slava unui Dumnezeu pur și adevărat, mărșăluind spre spre locul în care vom împărații la final împreună cu Însuși Creatorul Cerului și al Pământului. Pentru aceasta însă trebuie să fim gata să ne reîntoarcem către valorile și sarcinile pe care Domnul Iisus ni le-a trasat fiecăruia înainte de înălțarea Sa la Cer, acceptând învățăturile Sale chiar dacă pentru moment acestea vor atrage asupra noastră ocara lumii. Nu uitați! Trăim în vremurile corupte ale apostaziei, într-o societate parazitată de forțele întunericului și care va reacționa cu duritate atunci când vom decide să ne reîntoarcem la modul de a gândi și de a fi al Domnului nostru Iisus Hristos. Tu însă îndrăznește sa fii o lumină puternică în întunericul dens și rece care a corupt lumea, reamintindu-ți mereu că ești copilul preaiubit al Creatorului. Amintește-ți deasemenea că porți în tine puterea fără margini a Duhului Său cel Sfânt, iar El, Dumnezeul cel Atotputernic îți va fi aproape atunci când leii acestei lumi vor răgi împrejurul tău și vor vrea să te sugrume.

2. „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru că oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric” Ioan 12:46: Aprindeți luminile! Afară este un întuneric dens. Știm cu toții cât de dificil și de complicat este atunci când ne desfășurăm activitatea orbecăind în întuneric, fără șansa unei perspective complete a ceea ce se află de jur împrejurul nostru. Ne expunem astfel riscurilor, capcanelor și neplăcerilor de tot felul. Extinzând analiza noastră de la nivelul întunericului fizic către cel spiritual, toate aceste aspecte devin dintr-o dată mult mai complexe și mai pline de tâlc, dezvăluind în fața ochilor noștri scenariul dramatic și trist al decadenței omului. Astfel, complăcându-ne în stilul și motricitatea societății în care trăim, ne-am adormit într-o așa de mare măsură simțurile încât am ajuns în situația nefastă în care tot ceea ce contravine „moravurilor” adoptate de lumea contemporană, trezește în noi reacții care mai de care mai negative și totodată respingătoare față de adevăr. Chiar dacă Biblia ne arătă cu lux de amănunte faptul că mărșăluim energic pe un drum greșit, noi „credincioșii” vremurilor finale ale istoriei, tot ne încăpățânăm să găsim soluții alternative prin care să acoperim cumva deficitarele aspecte de înțelegere pe care le avem asupra voii lui Dumnezeu, ridicând mai apoi la rang de cinste mentalitatea „șchioapă și nătângă” a trăirii clipei. Că ne aflăm într-un profund regres al capacitării intelectuale a unei generații poate prea „diversificată” în ceea ce privește practicile și înțelegerile pe care le are despre lume și viața, o știm și o recunoaștem de acum cam toți. Dar, faptul că ne-am „prostit” din punct de vedere spiritual a rămas din nefericire un subiect „taboo” pe care aproape nimeni nu vrea să-l recunoască, ba din contră, cam toți am ajuns să ne credem despre noi că suntem „iluminații” spirituali ai vremurilor postmoderne. Ori unde privești vei găsi pe cineva care se oferă să te călăuzească pe drumul către adevăr, dar întotdeauna având o alternativă diferită, mai atractivă, mai spectaculoasă și mai sclipitoare decât a celorlalți. Am ajuns astfel să ne distanțăm de învățăturile sănătoase care îl aveau în centru pe Dumnezeu și creându-ne propriul cult al personalității, îl slăvim pe om în detrimentul Creatorului său. Dacă ești însă cu adevărat un căutător al înțelepciunii, învață astăzi faptul că „Lumina” rezidă în gândirea și în mentalitatea Domnului Iisus Hristos, și doar absorbindu-i învățăturile pe care mai apoi să le pui în practica propriei vieți vei ajunge din întuneric la lumină. În fapt El Însuși ne-a destăinuit secretul vieții: „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru că oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric.” Lăsați așadar lumina aprinsă în viața voastră! Afară este un întuneric dens.

3. „Cu atât mai mult, cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm este ceasul să vă treziți în sfârșit din adormire, pentru că acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm așadar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii.” Romani 13:11-12: Captiv în lumea iluzorie a propriilor porniri păcătoase care i-au întunecat mintea și i-au adormit simțurile, „creștinul” contemporan a alterat în mod deliberat Legile Dumnezeirii, crezând în dorința-i nesăbuită că poate „accesa” prin metode și pratici alternative sfințenia divină. Am înlocuit astfel treptat înțelegerea și practicarea logică a Dumnezeirii cu trăirea emoțională a clipei, prin care ne hrănim singuri dependența de imaginea caleidoscopică a unei religii adaptabile în funcție de nevoile personale. Parcurgand așadar drumul invers dinspre mentalitatea sănătoasă bazată pe rațiune spre una a sentimentelor, (un drum de la cunoscutul fenomen al minții - „aha” spre mai neinspiratul „wow”), ne-am adormit simțurile, ne-am diluat credința și am abandonat aproape total înțelegerea logică a lui Dumnezeu. Citind însă cu atenție gândurile izvorâte din mintea plină de înțelepciune a Apostolului Pavel, realizăm faptul că trăind în vremurile periculoase ale sfârșitului, necesitatea de a rămâne „vigilenți” capătă valențe de o importanță extraordinară. Astfel, a fi un om „cu mintea trează” din punct de vedere spiritual, o terminologie folosită dealtfel la scară largă dar fără a-i fi înțeleasă pe deplin însemnătatea, presupune înțelegerea propriilor greșeli, dezicerea de „faptele întunericului” și mai apoi „înarmarea” cu tot arsenalul Duhului Sfânt; acea colecție unică de practici și credințe care odată ce au fost puse în acțiune ne vor purta către victoria finală împotriva forțelor întunericului. Dumezeirea nu are așadar nevoie de „impresionabili” care să-și fure căciula unul altuia, pozând neprihănirea ajustată după nevoi, ci de oameni raționali care să-i înțeleagă și să practice voia Sa bună, plăcută și desăvârșită. Urmând prețioasele sfaturi ale Domnului Iisus, vă invit să ne dăm astăzi toate silințele pentru a ne desprinde de mentalitățile și practicile păgâne care ne țin ancorați în întuneric și înarmându-ne apoi cu toată cunoștința Domnului Iisus, să strălucim în întunericul de afară, într-un marș triumfal al bucuriei.

4. „Domnul Își întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.” 2 Cronici 16:9: Cât de fermă îți este credința? Este ea ancorată în Dumnezeu? Sau fabricată în funcție de preferințele cotidiene? Trăim fără tăgadă vremurile grele de final ale unei civilizații năclăite de păcat, care a deraiat demult de la linia eticii divine, construindu-și un sistem surogat de amăgire și manipulare în centrul căruia omul, în nesăbuința minții sale, s-a ridicat pe sine însuși la rang de Dumnezeu. Este așadar un timp al cernerii când doar puțini vor mai străluci ca soarele, radiind mentalitatea divină a celui în care s-au încrezut. Cum am ajuns aici și ce ar trebui sa facem pentru a ne asigura veșnicia în Hristos? - ai putea întreba tu. Ei bine, pribegind prin colbul plin de păcat al lumii care ne înconjoară, generație după generație am diluat treptat esența și sensul real al vieții, dar mai ales imaginea divină a Creatorului din care ne tragem cu toții seva; un Dumnezeu al bunătății, dreptății și adevărului. Contopindu-ne așadar mentalitatea cu aceea a societății în care coabităm și absorbindu-i în propriile suflete filozofiile înșelătoare, am învățat poate prea repede și prea ușor arta „duplicitarismului”; și precum străvechii Anania și Safira, găsim cu cale să-i oferim Mântuitorului doar ceea ce ne convine și tot mai adesea doar „merele stricate” din coșulețul de aur al propriilor existențe. Am uitat deasemenea faptul că secretul nemuririi și al vieții trăite în Paradis începe cu adoptarea mentalității Domnului Iisus, prin învățarea și practicarea „artei” sacrificiului de sine, și nicidecum prin contorsionarea învățăturilor Bibliei. Meditând sincer asupra învățăturii Creatorului nostru și analizându-ne în același timp practicile vieții de zi cu zi, vă îndemn să ne aducem astăzi aminte de faptul că doar aceia care se vor face asemenea Mântuitotului lumii, dând totul pentru acela care la rându-i a sacrificat totul, vor avea parte de Împărăția Cerurilor. Acolo unde ești, îndrăznește să-l crezi pe Dumnezeu și vei experimenta ce înseamnă să ai sprijinul total al Creatorului Universului căci este scris: „Domnul Își întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.

5. „Să fie în voi gândul acesta care era și în Hristos Iisus.” Filipeni 2:5: „Cu o floare nu se face primăvară” ne amintește o veche zicală din bătrâni; observație care subliniază faptul că definiția unui sistem stă în suma atributelor sale și nicidecum într-un aspect singular, separat de toate celelalte. Înarmați cu această idee, pornim astăzi la drum în analiza uneia dintre cele mai delicate dar în același timp, profunde idei spirituale. „Să fie în voi gândul acesta care era și în Hristos Iisus” ne îndeamnă scurt și concis Apostolul Pavel - Filipeni 2:5. Tradus cu atenție, scurtul text (adesea greșit interpretat) scoate la lumină una dintre cele mai frumoase cerințe adresate umanității, în fond esența Dumnezeirii dăruită cu mâna largă fiecăruia dintre noi. Este o artă impregnată la începuturi în Adam, dar pe care omenirea a dat-o repede uitării când a ales să absorbă în sine otrava păcatului, lăsându-i astfel răutății libertatea de a se infiltra în mințile fiecăruia dintre noi. Citită în limba sa de origine, ideea exprimată de Apostolul Pavel ar suna cam așa: „Să aveți în voi gândirea lui Hristos Iisus” ceea ce aduce înțelegerii o perspectivă nouă și de o cu totul altă consistență și greutate. Perspectivă care ne așterne în fața ochilor imaginea unui Dumnezeu interesat în mod special de „gândirea omului” sau mai popular spus de „mintea sa” și nu neapărat de „gând” ca și element singular. Dumnezeu nu este așadar impresionat de cele câteva gânduri cu privire la smerenie și pocăință, rătăcite aievea în mintea plină de păcat și răutate a omului, ci El vrea ca întreaga gândire și mentalitate a ființei pe care a creat-o după imaginea și caracterul său perfect, să fie subordonate sfințeniei și credincioșiei. Dar, cum este „gândirea lui Hristos Iisus, și cum o putem adopta?- ai putea întreba tu. Ei bine, știind că tot ceea ce se ascunde în „cufărul” minții umane va răzbate la un moment dat în exterior sub formă de atitudini și comportamente, tot astfel analizând ceea ce a făcut Hristos în lumea noastră, vom înțelege și gândirea sau mentalitatea Sa extraordinară. „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu”, ne amintește Apostolul Pavel, „totuși n-a crezut că un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume”. (Filipeni 2: 6-9.). Gândirea care a câștigat la Golgota bătălia cu răutatea, rezidă așadar în smerenie, umilință și sacrificiu de sine. Aceasta este arta Dumnezeirii cu care am fost binecuvântați la început și pe care va trebui să o redescoperim și noi, păcătoșii lumii moderne. Dacă vrem să ne bucurăm pentru veșnicie împreună cu Domnul nostru, atunci este musai să absorbim în noi înșine gândirea Sa de Creator. Pentru aceasta însă, trebuie să începem cu renunțarea la „propriul eu” și practicând cu perseverență umilința, smerenia și sacrificiul de sine, să urcăm astfel treapta cu treaptă spre sfințenia ce ne va garanta viața veșnică. Chiar dacă este aparent un drum greu, spinos și demodat pentru o lume modernă și fără scrupule, nu vă temeți! Priviți încrezători înainte, căci Dumnezeu este Acela care lucrează în noi și ne va da după plăcerea Lui și voința și înfăptuirea. Cheia pentru deschiderea porților raiului este la tine. Folosește-o înțelept.