REFLECȚII DESPRE DUMNEZEU-TATĂL ȘI DUMNEZEU-FIUL!

REFLECȚII DESPRE DUMNEZEU-TATĂL ȘI DUMNEZEU-FIUL!

„Cine spun oamenii că sunt Eu?”

 În perioada Crăciunului, oamenii de pretutindeni celebrează o zi de naştere. Însă cine este sărbătoritul? Fiul lui Dumnezeu sau pur şi simplu un evreu zelos din secolul I al cărui scop a fost să reformeze religia predominantă în regiunea lui? Un apărător al săracilor sau un rebel care a reprezentat o ameninţare atât de mare pentru Imperiul Roman, încât a fost executat? Sau poate vreun înţelept ce şi-a pus în valoare propria-i cunoştinţă şi înţelepciune? Vă puteţi întreba pe bună dreptate: Cine a fost, de fapt, Iisus Hristos? Chiar şi pe Iisus l-a interesat ceea ce credeau oamenii despre identitatea sa. „Cine spun oamenii că sunt Eu?”, i-a întrebat el odată pe discipolii săi (Marcu 8:27). Dar de ce a pus Iisus această întrebare? Mulţi oameni nu-l mai urmau; alţii se pare că erau derutaţi şi dezamăgiţi deoarece, în pofida eforturilor lor, El refuzase să le fie împărat. Mai mult decât atât, când a fost provocat de duşmanii săi, Iisus nu a făcut să se arate niciun semn din cer pentru a dovedi cine era. Aşadar, cum au răspuns apostolii la întrebarea privitoare la identitatea sa? Ei au menţionat unele dintre cele mai răspândite opinii ale oamenilor: „Unii spun Ioan Botezătorul, alţii: Ilie, iar alţii: Ieremia sau unul dintre profeţi” (Matei 16:13, 14). Apostolii nu au amintit însă şi numeroasele epitete depreciative la adresa lui Iisus care se vehiculau în Palestina la acea dată, şi anume: blasfemator, şarlatan, profet fals şi chiar nebun.

Numeroasele opinii referitoare la Iisus:

 Dacă Iisus ar pune aceeaşi întrebare astăzi, poate că ar reformula-o astfel: „Cine spun erudiţii că sunt Eu?” Şi, din nou, răspunsul ar fi, probabil, următorul: Există o diversitate de opinii. După părerea lui David Tracy, de la Universitatea din Chicago, oamenii consideră şi interpretează în mod diferit personalitatea, viaţa şi învăţăturile lui Iisus. Pe parcursul ultimelor secole, erudiţii s-au folosit de un set complex de metode sociologice, antropologice şi literare pentru a afla cine a fost în realitate Iisus. Ce teorii au formulat ei folosindu-se de aceste metode? Unii erudiţi continuă să susţină că personajul istoric Iisus a fost un profet evreu al cărui mesaj escatologic îndemna la căinţă. Însă ei au renunţat să-l mai numească Fiul lui Dumnezeu, Mesia şi Răscumpărătorul. Majoritatea dintre ei pun la îndoială relatările biblice care vorbesc despre originea divină şi învierea lui Iisus. Alţii consideră că Iisus nu a fost decât un om ale cărui învăţături şi mod de viaţă exemplare au stat la baza mai multor credinţe religioase reunite în cele din urmă sub numele de creştinism. Potrivit lucrării Theology Today, o altă categorie de oameni îl consideră pe Iisus „un filozof cinic, un înţelept rătăcitor sau un ţăran cu puteri mistice, un întemeietor al unei comunităţi, un poet hippy care-şi ridica glasul împotriva ordinii stabilite sau un instigator inteligent al maselor care-şi exprima deschis părerile umblând prin satele sărăcite şi gata de revoltă din vechea Palestină”. Există, de asemenea, şi păreri mai neobişnuite. Imaginea unui Iisus de culoare este întâlnită în muzica rap, în arta urbană şi chiar în dans. Alţii emit ipoteza că Iisus ar fi fost de fapt o femeie. În vara anului 2013, cei care au vizitat Orange County Fair din California au putut vedea o statuie a lui „Christie”, un nud reprezentând femeia „Hristos” pe cruce. Cam în aceiaşi perioadă, în New York era prezentată „Christa”, o femeie „Iisus” crucificată. Ambele statui au iscat multe controverse. În plus, la începutul anului 2014, se putea găsi o carte „despre iubirea dintre băiatul Iisus şi câinele său, Angel”. Această relaţie era descrisă drept o „sensibilizare spirituală, arătând cum băiatul şi câinele erau gata să-şi dea viaţa unul pentru celălalt”.

Are vreo importanţă?

 De ce ar trebui să vă intereseze cine a fost şi cine este Iisus? În primul rând deoarece, aşa cum a spus Napoleon, „Iisus Hristos i-a influenţat pe supuşii Săi şi le-a poruncit fără a fi prezent în mod vizibil, în trup”. Prin învăţăturile sale pline de forţă şi prin modul său de viaţă, Iisus a influenţat profund viaţa a miliarde de oameni pe parcursul a peste două mii de ani. Un scriitor a exprimat în mod potrivit această idee spunând: „Toate armatele care au mărşăluit vreodată şi toate flotele care au existat vreodată, toate parlamentele care s-au constituit vreodată şi toţi regii care au domnit vreodată - toate acestea la un loc nu au influenţat viaţa omului de pe pământ într-un mod atât de puternic”. În al doilea rând, trebuie să ştiţi cine a fost Iisus şi cine este El în prezent deoarece de aceasta depinde în mod direct viitorul vostru. Aveţi posibilitatea să trăiți în Mileniul Mesianic sub domnia lui Iisus Hristos. Sub domnia lui Iisus vor fi restabilite echilibrul ecologic şi minunata biodiversitate a planetei noastre acum devastate. Profeţiile biblice ne asigură că Împărăția lui Iisus îi va hrăni pe cei flămânzi, va avea grijă de săraci, îi va vindeca pe bolnavi şi îi va readuce la viaţă pe morţi.

Adevăratul Iisus:

 După ce a aflat de la apostolii săi ce credeau oamenii despre El, Iisus i-a întrebat: „Dar voi, cine spuneţi că sunt?“ În Evanghelia lui Matei găsim răspunsul apostolului Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16:15, 16). Ceilalţi erau de aceeaşi părere. Natanael, care mai târziu a devenit unul dintre apostoli, i-a spus lui Iisus: „Rabi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti Regele lui Israel“ (Ioan 1:49). Iisus însuşi a vorbit despre importanţa rolului său: „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Cu diferite ocazii, El s-a referit la sine ca fiind „Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 5:24, 25; 11:4). Iisus a oferit dovezi în sprijinul acestei afirmaţii înfăptuind lucrări miraculoase şi chiar înviind morţi.

 

Îndoieli justificate?

 Însă putem avea într-adevăr încredere în ceea ce spun evangheliile despre Iisus? Îl prezintă ele pe adevăratul Iisus? Frederick F. Bruce, fost profesor de critică şi exegeză biblică la Universitatea din Manchester (Anglia), a afirmat: „De regulă, nu se poate demonstra cu argumente istorice veridicitatea fiecărui detaliu menţionat într-un document antic, fie biblic, fie extrabiblic. Este suficient ca scriitorul să fie considerat în general demn de încredere. Dacă lucrul acesta este confirmat, se poate crede a priori că detaliile menţionate de el sunt exacte. Noul Testament nu este neapărat mai puţin demn de încredere din punct de vedere istoric numai pentru simplul fapt că e considerat de către creştini un text sacru”. După ce a analizat unele îndoieli privitoare la Iisus, aşa cum este el prezentat în evanghelii, James R. Edwards, profesor de religie la Colegiul Jamestown (Dakota de Nord, SUA), a scris: „Putem spune cu încredere că evangheliile conţin o mulţime de dovezi importante referitoare la adevărul despre Iisus.  Cel mai logic răspuns la întrebarea de ce îl prezintă evangheliile pe Iisus în modul în care o fac este: deoarece în esenţă aşa a fost el. Evangheliile păstrează cu fidelitate imaginea pe care şi-au format-o continuatorii săi despre el, şi anume: trimisul lui Dumnezeu, cu autoritatea divină de Fiu şi Slujitor al Său”.

 

În căutarea lui Iisus:

 Însă ce se poate spune despre referinţele extrabiblice privitoare la Iisus Hristos? Cum sunt considerate acestea? În lucrările lui Tacitus, Suetonius, Iosefus, Plinius cel Tânăr şi ale altor câţiva scriitori clasici apar multe referiri la Iisus. Iată ce se spune despre ele în The New Encyclopaedia Britannica (2005): „Aceste relatări independente dovedesc că, în timpurile antice, chiar şi cei ce se opuneau creştinismului nu s-au îndoit niciodată de istoricitatea lui Iisus, care a început să fie pusă la îndoială, din motive neîntemeiate, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe parcursul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea”. Din păcate, se pare că erudiţii moderni, căutându-l pe „adevăratul” sau „personajul istoric” Iisus, au ascuns adevărata sa identitate în spatele speculaţiilor, al îndoielilor nejustificate şi al teoriilor lipsite de fundament. Într-un anumit sens, ei se fac vinovaţi tocmai de ceea ce îi acuză în mod nedrept pe scriitorii evangheliilor: crearea de mituri. Unii sunt atât de dornici să-şi clădească o reputaţie şi să-şi lege numele de o nouă teorie senzaţională, încât nu examinează cu onestitate dovezile privitoare la Iisus. Cu timpul, ei creează un „Iisus” care nu este nimic altceva decât rodul imaginaţiei erudiţilor. Cei ce-l caută cu sinceritate îl pot găsi pe adevăratul Iisus în paginile Bibliei. Potrivit opiniei profesorului Luke Johnson, care predă Noul Testament şi originile religiei creştine la Facultatea de Teologie Candler din cadrul Universităţii Emory, cele mai multe cercetări asupra personajului istoric Iisus scapă din vedere obiectivul Bibliei. El spune că analiza contextului social, politic, antropologic şi cultural în care a trăit Iisus poate fi interesantă, însă „obiectivul Scripturii nu este nici pe departe” să dezvăluie ceea ce erudiţii numesc personajul istoric Iisus. Ea se concentrează „mai degrabă asupra personalităţii lui Iisus”, a mesajului său şi a rolului său de Răscumpărător. Aşadar, care a fost adevărata personalitate a lui Iisus şi care a fost, de fapt, mesajul său?

 

Cine este adevăratul Iisus?

 Evangheliile - cele patru relatări biblice despre viaţa lui Iisus - descriu un om care manifesta multă empatie. Mila şi compasiunea l-au mişcat pe Iisus să-i ajute pe oamenii bolnavi, orbi sau care sufereau de alte infirmităţi (Matei 9:36; 14:14; 20:34). Moartea prietenului său Lazăr şi durerea surorilor îndoliate ale acestuia l-au afectat atât de mult pe Iisus, încât „a gemut şi a izbucnit în lacrimi” (Ioan 11:32-36). De fapt, evangheliile arată că Iisus a manifestat o diversitate de sentimente: compasiune când a întâlnit un om care avea lepră, bucurie când a auzit de succesul discipolilor săi, indignare când a văzut insensibilitatea inimii celor ce susţineau legea şi tristeţe când Ierusalimul l-a respins pe Mesia. Când făcea un miracol, Iisus se concentra adesea asupra meritului celui vindecat: „Credinţa ta te-a făcut bine” (Matei 9:22). El l-a lăudat pe Natanael numindu-l „un Israelit cu adevărat, în care nu este prefăcătorie” (Ioan 1:47, Noul Testament tradus de Emil Pascal). Când unii au considerat că darul făcut de o femeie pentru a-şi exprima recunoştinţa fusese prea scump, Iisus i-a luat apărarea şi a spus că generozitatea ei urma să fie amintită mult timp de-atunci încolo (Matei 26:6-13). El s-a dovedit un prieten adevărat şi un tovarăş plin de afecţiune pentru discipolii săi, „iubindu-i până la sfârşit”. - Ioan 13:1; 15:11-15. Evangheliile arată, de asemenea, că Iisus le-a putut înţelege imediat nevoile şi sentimentele celor mai mulţi oameni pe care i-a întâlnit. Indiferent că a stat de vorbă cu o femeie la o fântână, cu un învăţător al Legii într-o grădină sau cu un pescar lângă un lac, el a ajuns imediat la inima lor. Câteva cuvinte ale lui Iisus erau suficiente ca să-i facă pe mulţi dintre aceşti oameni să-şi deschidă inima şi să-i spună cele mai intime gânduri. Pur şi simplu le atingea coarda sensibilă. Deşi pe atunci oamenii se ţineau probabil departe de cei cu autoritate, ei se adunau în număr mare în jurul lui Iisus. Lor le făcea plăcere să stea cu El şi se simţeau bine în compania Lui. Chiar şi copiii se simţeau în largul lor în prezenţa lui Iisus. Iar, când a luat un copil pentru a da un exemplu, Iisus nu numai că l-a aşezat în faţa discipolilor, dar „şi-a pus braţele în jurul lui” (Marcu 9:36; 10:13-16). Într-adevăr, evangheliile îl descriu pe Iisus ca fiind un om faţă de care oamenii se simţeau atât de atraşi, încât au stat cu El trei zile doar pentru a asculta cuvintele sale fascinante. - Matei 15:32. Deşi era un om perfect, Iisus nu a fost prea critic sau prea arogant şi autoritar în relaţiile cu oamenii imperfecţi şi păcătoşi în mijlocul cărora trăia şi cărora le predica (Matei 9:10-13; 21:31, 32; Luca 7:36-48; 15:1-32; 18:9-14). El nu a fost niciodată pretenţios cu alţii. El nu a adăugat la poverile oamenilor, ci a spus: „Veniţi la Mine, voi toţi care trudiţi (…), şi Eu vă voi înviora”. Discipolii săi au constatat că avea „un temperament blând şi o inimă umilă”; jugul său era bun, iar sarcina lui era uşoară. - Matei 11:28-30. Personalitatea lui Iisus, aşa cum transpare ea din relatările evanghelice, este fără îndoială reală. Ar fi fost greu ca patru persoane să născocească un personaj ieşit din comun şi apoi să-l descrie în patru relatări, şi aceasta fără să existe contradicţii. Ar fi fost aproape imposibil ca patru scriitori să prezinte aceeaşi persoană şi să o descrie în acelaşi fel dacă persoana respectivă nu ar fi existat în realitate. Istoricul Michael Grant pune o întrebare care îndeamnă la reflecţie: „Cum se face că toate evangheliile, fără excepţie, prezintă portretul remarcabil, bine conturat, al unui bărbat tânăr şi atrăgător, care se comporta degajat printre femei de tot felul, chiar şi printre cele ce aveau, indiscutabil, o proastă reputaţie, fără să lase nici cea mai mică impresie de sentimentalism, artificialitate sau falsă pudoare şi, în acelaşi timp, păstrându-şi în orice împrejurare integritatea morală?” Răspunsul logic este următorul: Acest bărbat a existat cu adevărat şi s-a comportat aşa cum relatează Biblia.

 

Adevăratul Iisus şi viitorul nostru:

 Pe lângă faptul că oferă o imagine verosimilă a lui Iisus când a fost pe pământ, Biblia arată că El a avut o existenţă preumană ca Fiu unic-născut al lui Dumnezeu, „întâiul născut din toată creaţia” (Coloseni 1:15). Cu aproximativ mii de ani în urmă, Dumnezeu-Tatăl a transferat viaţa fiului său ceresc în uterul unei fecioare evreice pentru a se naşte ca om (Matei 1:18). În timpul serviciului său pământesc, Iisus a proclamat Împărăția lui Dumnezeu ca singura speranţă a omenirii muribunde şi i-a instruit pe discipolii săi să continue această lucrare de predicare. - Matei 4:17; 10:5-7; 28:19, 20. În anul 33, la 14 Nisan (în jurul datei de 1 aprilie), Iisus a fost arestat, judecat, condamnat şi executat pe baza unei false acuzaţii de sediţiune (Matei 26:18-20, 26:48-27:50). Moartea lui Iisus are valoare de răscumpărare, eliberând omenirea credincioasă din starea ei păcătoasă şi deschizându-le astfel calea vieţii eterne tuturor celor care au credinţă în El (Romani 3:23, 24; 1 Ioan 2:2). La 16 Nisan, Iisus a fost înviat, iar la scurt timp s-a înălţat înapoi la cer (Marcu 16:1-8; Luca 24:50-53; Faptele 1:6-9). În calitate de Împărat numit deDumnezeu-Tatăl, Iisus are autoritatea deplină de a duce la îndeplinire scopul originar al lui Dumnezeu privitor la oameni (Isaia 9:6, 7; Luca 1:32, 33). Într-adevăr, Biblia îl prezintă pe Iisus drept personajul principal în îndeplinirea scopurilor lui Dumnezeu-Tatăl. În secolul I, mulţi l-au acceptat pe Iisus pentru ceea ce era: promisul Mesia, sau Hristosul, trimis pe pământ ca să justifice suveranitatea lui Dumnezeu şi ca să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru omenire (Matei 20:28; Luca 2:25-32; Ioan 17:25, 26; 18:37). Cu siguranţă că, în faţa unor persecuţii aprige, oamenii nu s-ar fi simţit îndemnaţi să devină discipoli ai lui Iisus dacă n-ar fi fost siguri de identitatea sa. Plini de zel şi de curaj, ei au acceptat misiunea pe care le-a dat-o El, de a „face discipoli din oameni ai tuturor neamurilor”. - Matei 28:19.

  În prezent, creştinii sinceri şi bine documentaţi sunt convinşi că Iisus nu este un personaj legendar. Ei îl acceptă în calitate de Mesia și sunt convinși că El va veni a doua oară pe pământ pentru a instaura Împărăția Milenară!

 

Ce au spus alţii?

 „Consider că Iisus din Nazaret este unul dintre cei mai mari învăţători pe care i-a avut lumea. Vreau să le spun hinduşilor că nu au trăit cu adevărat dacă nu au studiat cu cel mai mare respect învăţăturile lui Iisus.” Mohandas K. Gandhi, The Message of Jesus Christ.

 „O personalitate atât de originală, de desăvârşită, de coerentă, de perfectă şi de umană şi totuşi cu mult superioară măreţiei omului nu poate fi nicio înşelătorie şi nici rodul imaginaţiei. Ar fi nevoie de cineva superior lui Iisus ca să-l inventeze pe Iisus!” Philip Schaff, History of the Christian Church.

 „Faptul ca doar câţiva oameni simpli să fi inventat într-o singură generaţie o personalitate atât de puternică şi de fascinantă, cu o etică atât de înaltă şi cu o viziune atât de însufleţitoare asupra fraternităţii umane ar constitui un miracol mult mai puţin credibil decât oricare dintre miracolele consemnate în Evanghelii.” Will Durant, Caesar and Christ.

 „Pare de necrezut că o mişcare religioasă de dimensiuni mondiale ar putea avea la bază o persoană ireală - un fel de echivalent antic al instrumentelor promoţionale de azi -, dacă ţinem cont de miile de oameni, a căror existenţă nu poate fi contestată, ce au încercat fără succes să găsească o religie.” Gregg Easterbrook, Beside Still Waters.

 „Ca istoric literar, am deplina convingere că Evangheliile sunt orice altceva, numai legende nu. Ele nu sunt suficient de artistice pentru a fi legende. Cea mai mare parte a vieţii lui Iisus rămâne necunoscută, ceea ce niciun popor care ar inventa o legendă nu ar permite să se întâmple.” C. S. Lewis, God in the Dock.

 

„El ne-a iubit primul”:

 Într-o zi de primăvară, cu aproape 2 000 de ani în urmă, un om nevinovat a fost judecat şi condamnat pentru nişte delicte pe care nu le comisese niciodată, după care a fost executat pe o cruce. Nu a fost nici prima şi, din nefericire, nici ultima execuţie nedreaptă şi crudă din istoria omenirii. Totuşi, acea moarte a fost diferită de toate celelalte. În timp ce acest om se afla în chinuri cumplite în ultimele sale ore de viaţă, cerurile fizice au marcat importanţa deosebită a evenimentului. Deşi era mijlocul zilei, s-a făcut dintr-o dată întuneric. Potrivit spuselor unui istoric, „lumina soarelui a dispărut” (Luca 23:44, 45). Apoi, chiar înainte de a-şi da ultima suflare, bărbatul a spus următoarele cuvinte: „S-a împlinit!” Într-adevăr, dându-şi viaţa, el a realizat ceva minunat. Sacrificiul său a fost cel mai mare act de iubire înfăptuit vreodată de un om. - Ioan 15:13; 19:30. Acel om a fost Iisus Hristos. S-a vorbit mult despre chinurile şi moartea sa din acea zi sumbră de 14 nisan a anului 33. Totuşi, un lucru important este deseori scăpat din vedere. Deşi Iisus a trecut prin chinuri cumplite, a fost cineva care a suferit şi mai mult! De fapt, această persoană a făcut un sacrificiu şi mai mare în ziua aceea: cel mai mare act de iubire care a fost înfăptuit vreodată în Univers. Despre ce act este vorba? Răspunsul constituie o introducere potrivită pentru cel mai important subiect: iubirea luiDumnezeu-Tatăl.

Cel mai mare act de iubire!

 

 Centurionul roman care a supravegheat executarea lui Iisus a fost uimit de întunericul dinaintea morţii lui Iisus, precum şi de cutremurul puternic de după aceea. „Într-adevăr, acesta era Fiul lui Dumnezeu”, a spus el (Matei 27:54). Evident, Iisus nu fusese un om obişnuit! Acest soldat contribuise la executarea Fiului unic-născut al Dumnezeului cel Preaînalt! Dar cât de mult ţinea Tatăl la Fiul său? În Biblie, Iisus este numit „întâiul-născut din toată creaţia” (Coloseni 1:15). Gândeşte-te la următorul lucru: Fiul lui Dumnezeu a existat înainte de crearea Universului fizic, din veșnicie, alături de Tatăl, fiind de o ființă cu acesta! Aşadar, cât timp au fost împreună Tatăl şi Fiul? Unii oameni de ştiinţă estimează că Universul are o vechime de 13-14 miliarde de ani. Ai putea doar să-ţi imaginezi cât de lungă a fost această perioadă? Pentru a-i ajuta pe oameni să-şi facă o idee despre vârsta pe care savanţii presupun că ar avea-o Universul, la un planetariu s-a încercat o reprezentare a axei timpului, care a fost sugerată printr-o linie de 110 metri. Fiecare pas pe care-l fac vizitatorii în dreptul acestei axe echivalează cu aproximativ 75 de milioane de ani din viaţa Universului. La capătul axei, întreaga istorie umană este reprezentată printr-un punct de grosimea unui fir de păr.Totuşi, chiar dacă estimarea este corectă, această linie, oricât de lungă ar fi, n-ar putea să reprezinte niciodată anii de viaţă pe care-i au Tatăl, Fiul și, bineînțeles, Duhul Sfânt!! Mai ales că Ei există ca Dumnezeu-Treime în afara timplui!! Cine s-ar încumeta să măsoare profunzimea legăturii de iubire care există în cadrul Sfintei Treimi!? Așadar, este cât se poate de limpede că  Dumnezeu-Tatăl şi Fiul său sunt uniţi prin cea mai puternică legătură de iubire care a existat vreodată. Cu toate acestea, Tatăl şi-a trimis Fiul pe pământ pentru a se naşte şi a trăi ca om. Faptul acesta reprezintă o taină uriașă pentru noi, deoarece Fiul a continuat să rămână Dumnezeu! Și totuși El urma să devină om pe pământ!! Ne pierdem mințile dacă încercăm să înțelegem aceste taine dumnezeiești!! Cu profund interes, Tatăl a vegheat din cer asupra copilului Iisus până când acesta a crescut şi a devenit un adult perfect. Când avea în jur de 30 de ani, Iisus s-a botezat. Nu trebuie să presupunem ce a simţit Tatăl pentru El, deoarece Tatăl a vorbit personal din cer: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, în care îmi găsesc desfătarea” (Matei 3:17). Când Iisus a înfăptuit cu fidelitate tot ceea ce fusese profeţit, tot ceea ce se ceruse din partea sa, Tatăl lui trebuie să fi fost foarte mulţumit. - Ioan 5:36; 17:4. Prin urmare, ce a simţit Dumnezeu-Tatăl în ziua de 14 nisan a anului 33? Ce a simţit El când Iisus a fost trădat, iar apoi arestat în toiul nopţii de o gloată de oameni? Ce a simţit când Iisus a fost părăsit de prieteni şi supus în mod ilegal unui interogatoriu, când a fost batjocorit, scuipat şi lovit cu pumnii, când a fost biciuit, iar pielea de pe spate i-a fost zdrenţuită? Ce a simţit când Fiului său i s-au bătut cuie în mâini şi în picioare, când a stat atârnat pe cruce, iar oamenii îl insultau? Ce a simţit Tatăl când Fiul său iubit a strigat la El în timp ce se zbătea în chinurile morţii? Ce a simţit Tatăl când Iisus şi-a dat ultima suflare? - Matei 26:14-16, 46, 47, 56, 59, 67; 27:38-44, 46; Ioan 19:1.  Cuvintele sunt neputincioase. Întrucât Dumnezeu-Tatăl are sentimente, durerea pe care i-a pricinuit-o moartea Fiului său nu poate fi exprimată în cuvinte!! Ceea ce se poate explica este motivul pentru care Tatăl a permis să se întâmple toate acestea. De ce a consimţit Tatăl să se supună atâtor suferinţe? El ne spune ceva minunat în Ioan 3:16 - un verset biblic atât de important, încât a fost numit Evanghelia în miniatură. Aici se spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică”. Aşadar, motivul pe care l-a avut Tatăl a fost iubirea. Darul Tatălui - trimiterea Fiului său ca să sufere şi să moară pentru noi - a fost cel mai mare act de iubire din toate timpurile!!