CORANUL ȘI BIBLIA - CARE RELATARE ESTE AUTENTICĂ?

        CORANUL ȘI BIBLIA - CARE RELATARE ESTE AUTENTICĂ?

 Musulmanii afirmă: „Mahomed este ultimul și cel mai mare profet.”; „Coranul cuprinde revelația făcută de Allah lui Mahomed și această revelație este ultima și cea mai mare revelație. Din momentul în care a fost descoperită lui Mahomed, nu s-a schimbat niciodată.”; „Islamul este religia finală, bazată pe viața, învățăturile și spusele lui Mahomed (Sunnah).” Potrivit relatării clasice, Mahomed s-a născut la Mecca în jurul anului 570. La 40 de ani, într‑o peșteră, pe când dormea, a avut o revelație în care Jibril (arhanghelul Gabriel) i‑a vorbit. Revelațiile Meccane, (anii 610-622) au fost urmate mai târziu de Revelațiile Medineze (622-632). Aceste revelații le‑a primit de la Allah prin Jibril. Mahomed nu știa să scrie și nici să citească; el a memorat revelațiile pe care le-a transmis adepților săi. Aceste revelații, consemnate de însoțitorii săi, au format Coranul. În 622, Mahomed fuge din Mecca la Medina (în arabă - hijra - anul de început al calendarului la musulmani) unde numărul convertiților crește; în 630 se întoarce la Mecca. A murit în 632. Pentru musulmani, Islamul este religia finală care va înlocui tot ce a fost înainte, inclusiv Iudaismul și Creștinismul. Coranul cuprinde povestiri despre  Adam, Noe, Avraam, Moise, David și Iisus. Capitolele nu sunt aranjate în ordine cronologică, așa că din relatarea Coranului este greu să afli cum se relaționează între ele aceste personaje biblice. Coranul schimbă sensul și înțelesul relatărilor biblice. De pildă, interpretarea musulmană a istoriei lui Avraam îl face pe Ismael fiul promis, nu pe Isaac. Aceasta înseamnă că linia genealogică trece prin Ismael către Mahomed și poporul arab, nu prin Isaac și Iacov către copiii lui Israel. Iisus musulman (cunoscut sub numele de Isa) este un profet, nu Fiul lui Dumnezeu, și nu a murit pe cruce. Altcineva i-a luat locul, iar Isa a fost dus direct la cer de unde va reveni împreună cu Mahdi ca să convertească lumea la islam (în acest proces intră abolirea creștinismului și iudaismului).  Musulmanii afirmă că Biblia este deosebită de Coran pentru că evreii și creștinii și-au modificat cărțile (Biblia). Ei afirmă că, relatarea lor este cea corectă.Dacă ar fi așa, de ce Coranul nu scrie nimic de acest presupus fals comis de evrei și creștini? Există pasaje coranice  care spun că evreii și creștinii nu au fost fideli scripturilor lor, dar nicăieri nu apare că ar fi schimbat conținutul lor. De fapt, există în Coran versete care îndeamnă musulmanii să învețe din Cartea evreilor și a creștinilor: „Dacă ai avut îndoieli cu privire la ceea ce ți-am descoperit ție, atunci întreabă pe cei care au citit Cartea (Biblia) din fața ta: Adevărul a venit într-adevăr de la Domnul tău” (Sura - capitolul 10:94) … „Spune: „O, oameni ai Cărții! Voi nu vă sprijiniţi pe nimic câtă vreme nu păziţi Tora, Evanghelia şi ceea ce v-a fost pogorât de la Domnul vostru.” Ceea ce ţi-a fost pogorât ţie de la Domnul tău a mărit multora dintre ei ticăloşia şi tăgada. Nu te mâhni pentru un popor de tăgăduitori.” (Sura 5:68). În Coran, cuvântul Injil (Evanghelia) este menționat de 12 ori. Cuvântul Zabur (Psalmi) este menționat de 13 ori. Cuvântul Tora este menționat de 18 ori. Nu scrie nicăieri că evangheliile nu sunt bune. Dacă textele biblice ar fi fost alterate, Allah nu ar fi lămurit problema? Când „au fost evangheliile schimbate”? Dacă ar fi fost schimbate înainte de Mahomed, de ce Coranul  îndeamnă musulmanii să învețe din Cartea evreilor și creștinilor? Dacă ar fi fost schimbate după Mahomed, cum  se explică faptul că manuscrisele  Vechiului și  Noului Testament, scrise înainte de Mahomed, cuprind exact aceleași texte din traducerea actuală a Bibliei? Peste 5.300 de manuscrise ale întregului text sau ale unor părți din textul grecesc ale Noului Testament datează înainte de Mahomed, inclusiv Codex Vaticanus (325-350 d.H.) aflat în biblioteca Vaticanului și Codex Sinaiticus (350 d.Hr.) păstrat la British Museum. Există, de asemenea, manuscrise cu citate biblice în lucrările scriitorilor creștini timpurii „atât de cuprinzătoare, încât Noul Testament ar putea fi practic rescris din ele, fără manuscrisele Noului Testament” (Josh McDowell - „Mărturii care cer un verdict”). Pergamentele de la Marea Moartă datate în jurul anului 125 î.H. au adus la lumină manuscrise ale cărților din Vechiul Testament, inclusiv textul complet al lui Isaia. Septuaginta, traducerea din ebraică în greacă a Vechiului Testament, aproximativ 165 î.H., conține exact același material ca și Biblia ebraică. Acum, dacă afirmația musulmană este adevărată, atunci evreii și creștinii ar trebui să renunțe la credința lor și să se convertească la Islam (ceea ce propovăduiește islamul). Dar dacă relatarea Coranului nu este adevărată? O serie de cercetători pun sub semnul întrebării originile islamului după percepția actuală a musulmanilor, supunând Coranul la aceeași critică care a fost aplicată Bibliei încă din secolul al XIX-lea. Așadar, Coranul este adevărat? Seminariile Dr Jay Smith de la Centrul Pfander https: //www.pfander.uk contestă legendara origine a islamului, în urma cercetărilor istoriei timpurii a islamului, concluziile uimitoare punând la îndoială  discursul oficial musulman. Potrivit lui Jay Smith, Islamul și Coranul, așa cum le cunoaștem astăzi au evoluat și s-au schimbat pe parcursul a 200 până la 300 de ani de la moartea profetului său. Înseși sursele musulmane relatează cum califul Uthman, al treilea calif după Mahomed, a adunat toate versetele Coranului, a selectat o singură versiune, poruncind ca toate celelalte variante să fie arse (în jurul anului 650-653). Variantele au fost într-atât de importante, încât musulmanii au început să se atace  între ei și să se acuze reciproc de necredință. Cele mai vechi manuscrise coranice au început să apară în timpul domniei lui Abd al-Malik și a fiului său Al-Walid în anii 690-750. Niciuna dintre aceste versiuni ale Coranului nu a fost completă. Au continuat să fie schimbate și corectate până în secolul al IX-lea. Din acest moment au început să apară formele Coranului așa cum este astăzi (deși chiar și acestea au mai multe variante între ele). Majoritatea informațiilor pe care le avem despre Mahomed datează dintr-o perioadă de aproximativ 200 de ani de la moartea lui. El este menționat doar de patru ori pe nume în Coran, fără alte detalii specifice care să-l descrie. Informațiile pe care le avem despre viața sa provin din Sira, biografia sa, care există într-o traducere în limba engleză, „The Life of Muhammad” de A Guillaume. El a tradus biografia lui Mahomed scrisă de Ibn Ishaq care a murit în 765, dar Jay Smith spune că ultima versiune a acestei cărți a fost scrisă de Ibn Hisham, care a selectat ceea ce îi plăcea din cartea anterioară, adăugând materiale proprii. Această biografie a fost scrisă în jurul anului 833, la 200 de ani de la moartea lui Mahomed. Cu siguranță nu a existat niciun martor ocular din vremea lui Mahomed. În Hadith (consemnări ale faptelor și spuselor atribuite lui Mahomed) apar mai multe date despre Mahomed, care datează din secolul al IX-lea. Bukhari, care a murit în 870, a strâns o colecție de aproximativ 60 000 de astfel de ziceri, ca mai apoi să rețină doar 7000; celelalte au fost considerate falsuri. Acestea sunt acum păstrate ca Hadith, dar dacă această culegere de ziceri a avut loc la peste 200 de ani după Mohamed,  cum putem ști dacă cele selectate sunt autentice? Când citim Coranul, găsim multe lucruri care nu se leagă, de pildă locurile geografice menționate în raport cu Mecca, locul unde Allah i s‑a revelat lui Mahomed la începutul secolului al VII-lea. Coranul are 65 de referințe geografice, din care doar 9 specificate, cu 23 de referințe la Ad (orașul biblic Uț, legat de Edom, sudul Iordaniei), 24 la Thamud (legat de nabateeni, triburile arabe din sudul Iordaniei, nord-vestul Arabiei) și 7 la Madian (regiune aflată în nord-vestul peninsulei Arabice, pe malul estic al Golfului Aqaba). Toate aceste locuri se află la o distanță de aproximativ 1000 km la nord de Mecca. Deși musulmanii consideră Mecca centrul Islamului, în Coran există doar o singură referință directă la Mecca, în Sura 48:24. Există referințe la Bakkah -  Kaaba, sanctuarul din Mecca unde se găsește „Piatra Neagră”, motivul pelerinajelor musulmanilor la Mecca. Conform versetelor din Coran și Hadith, regiunea în care se află Bakkah este o vale mărginită de un pârâu, unde cresc fructe, măslini; în zare se văd munți. Cu toate acestea, Mecca nu se află într-o vale, nu există niciun pârâu, niciun munte nu se întrezărește, iar regiunea este mult prea aridă pentru a crește pomi fructuferi. Găsim măslini tocmai la 1000 km. la nord de Mecca, în regiunea mediteraniană. Potrivit narațiunii, Mecca se afla la o răscruce de drumuri comerciale, iar Mahomed era un negustor. Cu toate acestea, în hărțile din secolul al VII-lea nu apare niciun semn de oraș  numit Mecca și nu existau rute comerciale care să treacă prin acea zonă. Cele mai vechi hărți care semnalează Mecca datează din jurul anului 900. În ultima perioadă au fost făcute săpături la fundațiile marilor turnuri și clădiri din Mecca modernă, fără ca să se găsească urme ale vreunui oraș antic. Comparați acest lucru cu numărul uriaș de dovezi arheologice din Ierusalim, care se potrivesc exact cu relatările din Biblie. Cele mai vechi moschei (inclusiv Domul Stâncii și moscheea Al Aqsa din Ierusalim) își îndreaptă rugăciunea (qibla) către localitatea Petra din Iordania, nu Mecca. Orașul cu o vale mărginită de un pârâu, cu pomi fructiferi și măslini descriu Petra, nu Mecca. Petra a fost un centru comercial și sanctuarul omeiazilor care domneau atunci în Damasc și se află în apropierea locurilor menționate în Coran, și anume Ad, Thamud și Midian. Concluzia lui Jay Smith este aceea că mare parte din informațiile despre Mahomed provin dintr-o perioadă mai târzie decât cea în care a trăit profetul. Acest lucru a început cu omeiazii care conduceau Damascul și a continuat cu abasizii care au luptat cu omeiazii în 750, pretinzând că ei sunt adevărații succesori ai lui Mahomed. Au condus din Bagdad. În concluzie „Islamul și viața profetului, așa cum o cunoaștem, nu derivă din secolul al VII-lea, ci a evoluat într-o perioadă de 200-300 de ani, după care viața profetului a fost  redactată din nou și a fost compilată abia în secolul al IX-lea”. Smith spune că sanctuarul original al Islamului se afla la Petra,  Iordania modernă de azi, nu în Mecca. Sanctuarul din Petra a fost dărâmat la cutremurul din 713 d.H.. Din cauza conflictului dintre omezi și abasizi, piatra neagră a fost mutată de la Petra la Mecca, iar Kaaba a devenit sanctuarul central. Acum musulmanii aveau un profet (Mahomed), o revelație (Coranul) și un sanctuar (Mecca). Mai aveau nevoie de o istorie, creată în scrierile ulterioare, Sira în 833, Hadith în 870 și Tafsir în 923. Până în secolul al IX-lea aveau cartea, omul, locul și povestea. Astfel s-a format și a crescut o nouă religie, care a evoluat la peste 200-300 de ani de la moartea fondatorului ei. Jay Smith susține că lipsesc dovezile care atestă că Mahomed a primit o revelație de la Allah în Mecca. Sursele despre Islamul timpuriu sunt discutabile, nu se știa nimic despre Mahomed până la sfârșitul secolului al VII-lea, nimic despre Mecca până în al VIII-lea și nici povestea lui până în al IX-lea, mulți ani mai târziu și la sute de kilometri distanță de locul unde se presupune că s-a întâmplat. Musulmanii au omul nepotrivit la locul nepotrivit, cu fapte eronate la momente inexacte.

Autenticitatea Bibliei:

 În schimb, Noul Testament a fost scris de martori oculari ai vieții lui Iisus din Nazaret (sau care au primit informațiile lor direct de la martorii oculari). Luca își prezintă Evanghelia astfel:  „Fiindcă mulți s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunțită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredințat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început și au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit și eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârșia lor, să ți le scriu în șir unele după altele, ca să poți cunoaște astfel temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.” (Luca 1:1-4).  Petru scrie: „În adevăr, v-am făcut cunoscute puterea și venirea Domnului nostru Iisus Hristos nu întemeindu-ne pe niște basme meșteșugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înșine, cu ochii noștri, mărirea Lui.” (2 Petru 1:16). Potrivit dovezilor interne, toate cărțile Noului Testament,  cu excepția scrierilor lui Ioan, au fost scrise înainte de dărâmarea Templului din Ierusalim în 70 d.H., deci în decurs de 40 de ani de la acele evenimente. În calitate de martori oculari sau contemporani care au vorbit cu martorii oculari, au transmis detalii exacte despre geografia, istoria și obiceiurile Israelului din primul secol. O călătorie în Israel ne descoperă absolut toate localitățile descrise în Biblie, săpăturile arheologice descoperind ruinele localităților biblice. Dacă pornim din zona în care se afla Templul din Ierusalim, traversăm Valea Kidronului până la Grădina Ghetsimani, rememorând  locurile unde a mers Domnul Iisus din noaptea în care a fost trădat. Putem merge în Betania și la Muntele Măslinilor pe unde a trecut  Iisus la intrarea Sa triumfală. Putem păși chiar în locul unde Domnul Iisus a plâns pentru Ierusalim, loc cu o priveliște uimitoare asupra orașului, deci putem privi Ierusalimul asemenea Domnului în acea zi (Luca 19).  Se pot vizita locurile unde Iisus a fost judecat înaintea lui Caiafa și Pontius Pilat, unde a fost răstignit, îngropat și a înviat. Deși localizarea exactă este discutabilă, toată zona istorică este susținută de dovezi istorice și arheologice. Muntele Măslinilor de unde Iisus s-a înălțat la cer la patruzeci de zile de la înviere se află la doar câțiva pași de Ierusalim, după relatarea din  Faptele Apostolilor 1.12. În Israel se pot vedea tunelurile din Cetatea lui David, locul unde se află cel mai probabil puțul de apă pe care au urcat oamenii lui David pentru a cuceri orașul de la iebusiți (2 Samuel 5.6-9), tunelul pe care regele Ezechia îl construise pentru a devia apele pârâului Gihon spre Bazinul Siloamului (2 Cronici 32.30) și ruinele zidului de apărare construit de Neemia după întoarcerea din Babilon (Neemia 3). Muzeul Israel din Ierusalim prezintă numeroase descoperiri arheologice care certifică acuratețea relatărilor biblice. La Mecca nu există niciuna. Din perspectivă istorică, Biblia descrie persoane reale care au trăit în locuri reale, la momente care se potrivesc exact, confirmate de documente romane de însemnări istorice ne-biblice, ca istoricul evreu Josephus. În Evanghelia după Luca citim: „În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar - pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei și al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei; și în zilele marilor preoți Ana și Caiafa -, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.” (Luca 3:1-2). Aceste persoane și rolul lor istoric este exact și perfect valabil în perioada din jurul anului 27-28. În acest caz, peste puțină vreme Iisus își începea lucrarea de slujire de 3 ani și jumătate,de unde deducem că  răstignirea și învierea s-au întâmplat cel mai probabil în anul 31-32. În Cartea Faptele Apostolilor, citim despre convertirea lui Pavel, care a avut loc în jurul anilor 35-36, urmată de perioada petrecută în Damasc, de unde a scăpat fiind coborât peste zid într-un coș în vremea când Aretas era guvernator (2 Corinteni 11.32). Potrivit scrierilor istorice ale lui Josephus, în Damasc era un guvernator numit Aretas care a părăsit postul în jurul anului 39 (omul potrivit la locul potrivit). Se știe că în timpul împăratului roman Claudius în jurul anilor 44-45 a fost o mare foamete. Aceasta corespunde momentului în care Pavel și Barnaba au fost avertizați despre foamete și au plecat de la Antiohia la Ierusalim  (Fapte 11.27-30). În Fapte 18 citim că Pavel se afla în Corint și a fost acuzat în fața unui proconsul numit Gallio. Era în jurul anului 51, care corespunde exact cu perioda în care  Corintul era condus de un proconsul numit Gallio. Faptele 18.2 ne informează, de asemenea, că Aquila și Priscilla veneau din Italia „pentru că Claudius le poruncise tuturor evreilor să părăsească Roma”. Această expulzare a avut loc între 49-51, așadar, locul potrivit la timpul potrivit. Faptele Apostolilor 24-25 descriu arestarea lui Pavel în Ierusalim și procesul lui înaintea  guvernatorilor  Felix și Festus. Potrivit evenimentelor relatate, acest episod ar fi trebuit să se întâmple în jurul anilor 58-59. Istoricul Josephus certifică această carte biblică, scriind despre guvernatorul Felix, urmat de Festus în 59 și care a murit în 62. În Fapte 27, Festus a aprobat cererea lui Pavel de a fi judecat la Roma. Faptele Apostolilor 27 descriu călătoria pe mare a lui Pavel la Roma și naufragiul în Malta. Toate detaliile geografice ale acestei călătorii sunt exacte. Pavel a ajuns apoi la Roma, unde a rămas doi ani (Fapte 28.30). Acest lucru ne duce la aproximativ 61-62 d.H. Apoi, Cartea Faptelor se încheie brusc, fără a oferi niciun detaliu despre procesul lui Pavel la Roma, care a fost subiectul ultimelor patru capitole ale cărții. Cel mai probabil, Faptele au fost scrise de Luca în 61-62 d.H. după sosirea lui Pavel la Roma, înainte de proces. Știm că procesul a avut loc și  Pavel a fost achitat, după care și-a continuat slujirea până la posibila execuție  din jurul anului 65 d.H.. Potrivit primelor versete din Fapte, Luca a scris Evanghelia după Luca înainte de a scrie Faptele Apostolilor. În deschiderea  Evangheliei lui Luca, el ne spune că alții au scris Evangheliile înaintea lui (Matei și Marcu). Probabil că Pavel și-a scris epistolele înainte de a muri (!) asemenea lui Petru și Iacov. Toți au murit înainte de 70 d.H., ceea ce înseamnă că toate cărțile Noului Testament, în afară de scrierile lui Ioan, au fost finalizate la 40 de ani de la evenimentele din timpul vieții, morții și învierii lui Iisus. Există  un fragment din Evanghelia lui Ioan anterior anului 70, deci și Evanghelia după Ioan ar fi putut fi scrisă  înainte. În Biblie descrierile geografice, istorice și culturale sunt toate corecte. Scriitorii Noului Testament au scris despre oamenii potriviți la locuri potrivite, în momente potrivite.

Iisus în Coran:

 Islamul cuprinde povestiri despre Iisus pe care le pretinde reale. Ei spun că  Biblia se deosebește de Coran pentru că Evanghelia a fost modificată pe parcurs. Coranul și Hadith au fost scrise la 600-900 de ani după Iisus, de oameni diferiți care au trăit în perioade diferite și în locuri complet diferite, într-o cultură diferită de scriitorii  Noului Testament. Așadar, care scriere are cele mai multe șanse de a reda corect realitatea? În Coran apar afirmații false despre Iisus.  De pildă, Maria, mama lui Iisus este numită „sora lui Aaron” (Sura 19.28-29) și „fiica lui Imran” (Sura 66.12). Imran este forma arabă a ebraicului Amram, care a fost tatăl lui „Aaron, Moise și Miriam” (Numeri 26.59). Această Miriam era sora lui Aaron (Exodul 15.20). Prin urmare, Miriam/Maria era fecioară când l-a născut pe Iisus,  dar avea aproximativ 1500 de ani! Unii scriitori musulmani au încercat să explice acest episod spunând că Miriam a fost ținută în viață în mod miraculos, în mod intenționat, pentru ca să devină mama lui Iisus, citând o tradiție evreiască potrivit căreia îngerul morții nu avea putere asupra lui Miriam, sora lui Moise și a lui Aaron. Explicația evidentă este că scriitorul Coranului pur și simplu a confundat identitatea acestor două femei, ale căror nume în ebraică (Miriam) și arabă (Maryam) sunt extrem de frecvente.  Iisus în Islam nu a fost răstignit și, prin urmare, nu a înviat din morți: „Și din pricina lor (cu laudă):„ L-am ucis pe Mesia Iisus, fiul lui Maryam (Maria), Mesagerul lui Allah ”- dar ei nu l-au ucis, nici nu l-a răstignit, dar li s-a părut așa că asemănarea lui Iisus a fost pusă peste un alt om (și l-au ucis pe acel om), iar cei care cred în el sunt plini de îndoieli. Nu au pricepere, nu urmează altceva decât presupuneri. Căci cu siguranță; nu l-au ucis; dar Allah l-a ridicat la Sine (și el este în ceruri). Iar Allah este întotdeauna atotputernic, atotînțelept” (al-Nisaa’ 4: 157-158). Această afirmație smulge inima Evangheliei și contrazice tot ceea ce ne învață Noul Testament despre Iisus. „V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu, că Hristos (Mesia) a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi. … Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credința voastră. (1 Corinteni 15:3-4,14) Povestirile coranice se inspiră din învățătura eretică a sectelor gnostice. În „Al doilea tratat al lui Set cel Mare”, text gnostic din secolul al II-lea, un fals Iisus spune: „În realitate nu am murit, ci aparent … Cei aflați în orbire și greșeală m-au văzut; m-au pedepsit. Un altul, tatăl lor, a băut fiere și oțet; nu eram eu.  Un altul, Simon, a dus crucea. Eu mă bucuram în înălțime și râdeam de ignoranța lor.” În Coran apar influențe din scrierile gnostice, ca povestea în care copilul Iisus modela păsări din lut și  suflând peste ele, și-au luat zborul. Se dovedește astfel că cel care a inclus-o  a avut avut legături cu sectele gnostice care se abătuseră de la creștinism. Coranul cuprinde și povestiri talmudice, unde Avraam dărâmă idolii din Ur iar Solomon cunoaște limba păsărilor,  în stilul cărturarilor evrei ai vremii. Iisus nu este Dumnezeu întrupat în Coran și cine crede în Trinitate, va ajunge în iad. „Cu siguranță, necredincioșii au spus: „Allah este al treilea din cele trei (într-o Treime).” Dar Allah (dumnezeu) e Unul Allah. Și dacă nu încetează ceea ce spun, într-adevăr, un chin dureros se va abate asupra necredincioșilor”. (al-Maa’idah 5:73). Iisus este pur și simplu un alt profet: „Iisus și cel dat (tuturor) profeților de la Domnul lor: noi nu facem nicio diferență între unul și altul dintre ei”: Sura 2.136, 2.84.  Iisus în islam este o făptură creată: „Asemănarea lui Iisus înaintea lui Allah este cea a lui Adam: El l-a creat din țărână, apoi i-a spus:„Fii” și a fost.” Coran: Sura 3:59. În Biblie Iisus este revelat că există din veșnicie   „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8:58). Domnul este creator, nu o ființă creată. „Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1:3). Noul Testament învață că Iisus este Domnul, deosebit de profeți și mai presus de ei. „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu … Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:1-14). Ioan spune că  Iisus este Cuvântul care este Dumnezeu. „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Iisus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Iisus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:9-11). Credința musulmanilor despre a doua venire a lui Iisus se bazează mai degrabă pe Hadith (tradiții) decât pe Coran. Iisusul islamic se va întoarce ca „un om de înălțime medie, cu părul roșcat, îmbrăcat cu două veșminte galbene deschise” (Sunan Abu Dawud Book 37, Nr 4310); va veni în minaretul moscheii din Damasc de unde va îndemna pe toți, evrei și creștini, să devină musulmani (Hadith 814). Apoi va nimici pe Dajjal (un fel de personaj antihrist musulman), „va ucide toți porcii și va sfărâma toate crucile”, proclamând Islamul ca singura religie adevărată. Va desființa creștinismul. Apoi va trăi 40 de ani, se va căsători, va avea copii și va face Hajj (pelerinajul) la Mecca, după care va muri și va fi îngropat lângă mormântul lui Mahomed. Versiunea islamică a revenirii Domnului contrazice ceea ce ne spune Biblia despre a doua venire a lui Iisus. În Biblie scrie că Domnul va veni pe Muntele Măslinilor lângă Ierusalim ca rege al regilor și domn al domnilor, în toată puterea și slava lui Dumnezeu. Apoi, va domni un mileniu cu pace și dreptate pe pământ, înainte de  veșnicia în care va fi pururea proslăvit (vezi Zaharia 12-14, Apocalipsa 19-21). În spatele Coranului se află un duh care neagă identitatea reală a Domnului Iisus,  revelată în Biblie.  Noul Testament îl identifică ca fiind duhul antihristului. În 1 Ioan 2.19-23 citim:  „Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri. … Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Iisus este Hristosul? Acela este antihristul, care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine tăgăduiește pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturisește pe Fiul are și pe Tatăl.” (1 Ioan 2:19-23). Credință centrală a Islamului este că Dumnezeu este unul singur. Sfânta Treime creștină unde Dumnezeu este o triunitate a Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt și  Domnul Iisus Hristos este Emanuel/Dumnezeu cu noi/Fiul lui Dumnezeu este respinsă categoric. Potrivit textului biblic, dacă nu-l ai pe Fiul, nu ai nici pe Tatăl. Islamul zilelor din urmă va persecuta creștinii adevărați și va lua parte la lupta pentru Ierusalim. Când Iisus va reveni în Ierusalim (nu Damasc), sub domnia lui toți oamenii se vor supune lui Dumnezeu prin Iisus Mesia, regele regilor, care va aduce pacea și dreptatea în lume în împărăția milenară mesianică (Isaia 2.1-4, Zaharia 14, Apocalipsa 20). La finalul celor 1000 de ani, El va disipa această lume, va face ceruri noi și un pământ nou, unde toți credincioșii adevărați vor locui de-a pururi (2 Petru 3, Apocalipsa 21). Ne-am bucura să vedem cum tot mai multe persoane care au urmat Islamul se întorc la Domnul Iisus care ne-a adus mântuirea și o nădejde glorioasă pentru viitor. Dumnezeu iubește toată omenirea, inclusiv musulmanii și Domnul vrea ca ei să vină la El prin credința în Iisus Mesia, care a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat și a înviat din morți în a treia zi, după învățătura Noului Testament.