PRIMII
EVREI PE TERITORIUL VECHII DACII
a. Primele atestări:
Primul evreu ai cărui pași au atins
pământurile acestor ținuturi carpato-dunareano-pontice a fost umilul și
inimosul pescar evreu Andrei din
Betsaida Galileii, fratele marelui apostol Petru. Ambii frați au fost aleși de Iisus Hristos să fie
„apostolos” (în lb. greacă „trimis”) și să ducă cel mai frumos mesaj de iubire
și iertare în lume. Desigur este un lucru cât se poate de semnificativ, atât
pentru creștinii apăruți ulterior în acest spațiu, cât și pentru evreii
care s-au așezat în acest creuzet al confluențelor culturale, că
Sfântul Andrei vine să restituie coloniilor grecești, și așezărilor
din jurul Pontului Euxin, adevărata revelație a credinței într-un Mesia nu
doar al evreilor ci și al neamurilor. Origene
raportează aceste detalii în Cartea
a III - a a Comentariilor la Geneza!
În ampla lucrare Acta
Sanctorum se spune cu privire la apostolul Andrei, atunci
când este descrisă ziua de 30 noiembrie -
Ziua Sf. Andrei: „Și nu numai acestea, dar și încă alte neamuri, câte se
află în Tracia și Macedonia, până la râul cel mare Istrul, și acestea tot în
soarta apostolului Andrei au căzut.” Atunci când ne referim la Scythia trebuie
să-i determinăm contururile din punctul de vedere al stăpânirii romane. Romanii
din epoca imperială înțelegeau ținutul scytic ca aparținând
Dobrogei actuale, numită în timpul lui Dioclețian, Scythia Minor. Mai general termenul se referă și
la părțile situate la Nordul și Răsăritul Pontului Euxin, precum și ținutul din
N-V al acestei mări care se afla sub stăpânirea directă a Imperiului
roman. Însa apostolul Andrei nu și-a concentrat activitatea numai în
Scythia Minor. El a ajuns la Sinope unde știa sigur că se afla o colonie evreiască
(deci apostolul îi vizita mai ales pe evreii din Diaspora), și, apoi, a
înconjurat tot bazinul Mării Negre presarat cu multe colonii grecești. Cu
siguranță el a vizitat cetățile Panticapaeum, Olbia, Tyras, Histria, Tomis,
Callatis, Odessos și Mesembria, care erau legate între ele printr-un drum ce se
întindea de-a lungul mării. După ce a vizitat și alte orașe din Tracia și
Macedonia, el întemeie dupa tradiție Biserica din Bizanț. Este un fapt incontestabil,
care nu mai poate fi negat că apostolul Andrei a predicat Evanghelia în limba
elină/greacă (apostolii cunoșteau bine această limbă - Epistolele
Noului Testament, toate, sunt scrise în limba greacă, limbă de circulație
în acea vreme) prin părțile vechii Dacii. Pe timpul împaratului Nero, și probabil și cu mult înainte,
au existat destule comunități evreiești elenizate pe pământul
Dobrogei. Dupa porunca lui Iisus - Yeshua, apostolii trebuiau să
răspândească Evanghelia mai ales printre evrei (Matei 10: 5-6): „Aceștia
sunt cei doisprezece, pe care i-a trimis Iisus, după ce le-a dat învățăturile
următoare: „Să nu mergeți pe calea păgânilor, și să nu intrați în vreo
cetate a Samaritenilor; ci să mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei
lui Israel.”” Așadar, potrivit poruncii lui Iisus apostolii au vizitat mai
ales acele cetăți unde se aflau sinagogi. Acolo Evanghelia a fost predicată în
limba greacă nu doar evreilor , ci și acelora dintre neamuri care se
apropiaseră de religia monoteistă a evreilor, și pe care Istoria îi cunoaște
sub numele de „temători de Dumnezeu și de Legea Lui.” Din Faptele Apostolilor
(una dintre Cărțile Noului Testament) reiese că Pavel a câștigat mulți adepți
pentru Noua Învățătură tocmai în rândurile acestor „temători de Dumnezeu.”
Faptul acesta este de o mare relevanță , el dovedindu-ne că, noua religie (de
altfel socotită pe-atunci o sectă iudaică), Creștinismul, a evoluat pe
pămân românesc, ca și în alte părți, la începutul primului mileniu d.H.,
în mod direct din sânul Iudaismului. Este foarte interesant și demn de
consemnat că Sinagogile evreiești au jucat rolul însemnat de mame ale
Creștinismului, nimeni dintre apostoli și discipolii lor n-a trecut la Noua
Religie fără să fi cunoscut îndeaproape Monoteismul mozaic. Că au existat
comunități evreiești bine organizate în tot bazinul Mării Negre, nu ne-o
dovedește numai activitatea misionară a lui Andrei. Astfel, într-o
scrisoare adresată împăratului roman Caius
Caligula, regele Irod Agripa
trece în revistă toate acele țări locuite de evrei. Scrisoarea este menționată
în scrierile lui Filon din Alexandria,
și din ea rezultă existența de colonii evreiești în Pamfilia, Cilicia, cea mai
mare parte a Asiei, Bitinia „până în cele mai îndepărtate golfuri ale Mării
Negre.” Evreii erau stabiliți în cuprinsul fostului Imperiu Alexandrin, în
numeroase așezări grecești de pe litoralul Pontului Euxin, chiar cu mult
înainte de primul secol d.H.. Această știre extraordinară este confirmată în
mod strălucit prin descoperirea mai multor inscripții grecești de proveniență
ebraică, cele mai multe astfel de „pietre vorbitoare” s-au găsit
pe țărmul de miazănoapte al Mării Negre, la Panticapaeum, Olbia etc.. De asemenea,
și în spațiile vecine ale coloniilor menționate, existența evreilor a fost
neîndoielnică, date fiind strânsele legături comerciale și politice dintre
așezările grecești de pe întreg litoralul pontic. Metropola acestor colonii era
Miletul, unde evreii s-au bucurat de o situație politică favorizantaă O certă
dovadă aduce inscripția din Panticapaeum, publicată în Bulletin de l`Academie imperiale des
Sciences de St.Petersburg. După cum arată această inscripție, și alte
câteva găsite în aceeași zonă, numeroși sclavi și sclave ce apațineau
familiilor evreiești, își asimilaseră obiceiurile religioase ale patronilor.
Emanciparea lor s-a făcut adeseori cu necesara condiție de-a păstra o
anumită autonomie Sinagogii. Despre „acești temători de Dumnezeu” și despre
viața lor religioasă a scris vestitul istoric Emil Schurer. Un oraș important, unde a existat o comunitate
evreiască organizată, în jurul câtorva sinagogi, a fost Olbia, lângă râul
Borystenes. Se știe că Burebista,
regele geților a cucerit acest oraș în jurul anului 55 î. H., împreună cu
alte localități de pe țărmul vestic al Mării Negre, până la Apollonia. Un
alt polis foarte important era Tomis, o metropolă de 6 cetăți.
Aici veneau numeroși negustori din Alexandria care beneficiau de camere proprii
de cazare. Și cum o mare parte a populației alexandrine era alcătuita din evrei,
este foarte probabil ca printre acei negustori greci ai Orientului să fie mulți
evrei elenizați. O piatră funerară descoperită la Constanța și descifrată de
profesorul D.M.Teodorescu de la
Universitatea din Cluj vorbește despre un oarecare negustor de vinuri, venit
din părțile Egiptului, pe cât se pare evreu. Meritul într-adevăr considerabil
în această problematică a penetrării spațiului vechii Dacii de către eleni
îi revine marelui arheolog Vasile
Pârvan care a făcut cercetări serioase în acest sens. Când
spunem „eleni” ne referim bineînțeles la o colectivitate eterogenă care
îi include și pe evreii de cultură elenistă, care în tot acest mediu
destul de alogen, ocupă un loc de frunte. Înca din vremea lui Alexandru cel Mare , evreii din
cetățile grecești se bucurau de egalitatea drepturilor cetățenești. Ei se bucurau
de toate atuurile civilității, din punct de vedere economic toate ramurile
activității sociale le erau deschise. Evreii de-atunci nu prea se
îndeletniceau cu negoțul - după părerea celor mai buni cunoscători ai acestei
epoci, - 300 î.H.-300 d.H. -, ci se dedicau mai mult agriculturii și industriei
mici. Acest lucru îl exprima Dollinger
în lucrarea Die Juden in Europa:
„Un popor harnic erau întotdeauna evreii. Atâta timp cât au avut statutul lor
propriu, agricultura, horticultura și meseriile erau ocupațiile lor de
căpetenie. În primele veacuri dupa Iisus, și după împrăștierea lor, ei
reușiseră să rămână credincioși obiceiurilor lor vechi. Iosif Flaviu lauda încă la începutul
celui de-al doilea secol hărnicia conaționalilor săi, în ceea ce privește
meseriile și agricultura. În literatura latină și în legile
împărătești, nu se găsește nicio mențiune că evreii s-ar fi dedat negoțului
unic, sau în genere, că ar fi fost un popor de comercianți.” Revenind la
activitatea misionară a apostolului Andrei, putem deci constata că
denunirea de „Scythia” fiind înțeleasă în sensul ei general, cuprinde și
Scythia Minor, adică Dobrogea românească. Oricum, cert este că fără existența
prealabilă a unei colonii evreiești pe litoralul Pontului Euxin, nu ar fi
existat un apostol Andrei pe acest teritoriu. Mai amintim că, tot Josephus Flavius/Iosif Flaviu este cel
care menționează: „Evreii refugiați în urma dărâmării Ierusalimului de catre Titus (70 d.H.) își fac și ei apariția
pentru prima oară în părțile dacice. Vârâți în exploatarea minelor de aur ale
Daciei, ca să se răzbune pe romani, alimentau cu bani răscoalele.” În cohortele
armatei romane care au distrus statul dac al lui Decebal, în anii 105-106, se
aflau și soldați evrei. Numele acestor soldați: Bar-Semes, Abba, Ierodes etc, au putut fi cu ușurință
localizate pe inscripții antice din Dobrogea, Banat și Transilvania. De
asemenea, arheologii au mai descoperit o diplomă de soldat veteran, dăruită de
împăratul Hadrian în anul 120 d.H.,
care a fost dezgropată lângă poarta castrului roman Sammus (la N. de Dej, lângă Cașin). Inscripția „Bari I Male Palmyr”, se traduce prin
Bar - (în ebraica veche) = fiu, I (Itshac),
Male (din Ebr, Maul) = circumcis - Fiul lui Itzhac circumcisul din Palmyra (Siria). Se știe că soldații romani obțineau
astfel de diplome după prestarea a cel puțin 25 de ani de serviciu militar.
Astfel, în apropiere de Caransebeș, la Jupa (anticul Tibiscum) au
fost descoperite alte acte specifice prestării serviciului militar în armata
romană. Astfel, soldatul evreu Bar
Shimson, fiul lui Callistenis din Caesarea, era soldat în Cohors I Vindelicorum Milliaria. Acestea sunt cele mai vechi documente
istorice care atestă o prezență evreiască pe teritoriul Romaniei.
Mai târziu evreul Philon/Filon din
Alexandria încerca să obțină bunavoința împăratului Caligula, amintind de existența evreilor în toate cetățile lumii,
până în colțurile cele mai îndepartate ale Pontului Euxin. Bogdan Petriceicu Hașdeu, istoric și
lingvist român, susținea că primii evrei ar fi sosit în țările tracice încă de
pe vremea Regatului Hashmoneilor (129
î.H.-73 î.H.). La Hotin au fost descoperite unele monede din timpul Macabeilor, validând într-o
oarecare măsură teoria lui Hașdeu. Nicolae
Iorga avansase la rându-i ideea că evreii au venit în Dacia după cucerirea
acestei țări de catre legiunile romane. Sub împărații romani Traian, Hadrian, Septimus Severus,
Marcus Aurelius, o serie de cohorte
au luptat într-adevăr pe teritoriul dacilor (Ala I Ulpya Dacorum, Gemina
Dacorum, Gardiana Miliaria, VII și VIII Gallorum, I
Ubiorum, Ala I Vespasian Dardanorum,
Flota Classis Flavia Moesia, etc.).
Toate aceste forțe militare romane au avut în rândurile lor și soldați
evrei.
b. Mărturii
arheologice și epigrafice:
- Monezi. La Pojejena, un sat din județul Caraș-Severin, nu departe de Orșova, arheologii au descoperit în 1971, în ruinele castrului roman, o monedă evreiască din epoca revoltei lui Bar Kochba (aprox. 133 d.H.). Sub obișnuita frunză de arțar care decora și alte tipuri de monede antice evreiești, poate fi citită inscripția: „În al doilea an al libertății Israelului.” Alte două monezi antice evreiești, una cu inscripția „Judaea Capta” (Iudeea invinsa), s-au păstrat la Muzeul din Timișoara unde mai existau alte câteva monezi ale împăratului Vespasian (69-79 d.H.).
- Altare. La Sarmizegetusa s-a descoperit un altar (sec al II-lea d.H.) cu o inscripție grecească în care o femeie evreică, Aelia Cassia, aduce laudă lui Theos Hypsistos (Preaînaltul). Cassia I Se închina lui Theos care se referee la Yahweh (Dumnezeul Unic).
- Inscripții. Pe o placă de aur găsită într-un sarcofag lângă Orșova (vechea așezare romană Dierna) un evreu a scrijilat numele lui Dumnezeu (JHWH) Jahweh.Împăratul roman Septimius Severus (222-235 d.H.), si-a numit fratele, pe Alexandru Severus, guvernator al Daciei. Acesta îi admira mult pe evrei și i-a protejat pe cei care trăiau în Dacia romană; și nu întâmplător evreii din Antiohia și Alexandria l-au numit pe Severus „Syrus archis Synagogus” (apărătorul Sinagogii evreilor sirieni). Un evreu Herenius Gemelinus a ajuns să ocupe funcția de procurator de rang ecvestru al Daciei Apulensis, cu reședința la Sarmizegetusa. Evreii au locuit și în alte cetăți din Dacia romană, la Apulum (Alba Iulia), Ampellum (Zlatna), Tomis (Constanta), Napoca (Cluj), Pataissa (Turda), Drobeta (Turnu Severin) etc.. În Epigrafia romană din Dacia și Moesia Inferior vom întâlni destule nume care amintesc de antroponimele latine și grecești adoptate de evrei în Iudeea sau în Diaspora antică: Aurelia Sambatis, Abraenus (Avram), Animas (Hanina), Batsina, Malchus, Salmos, Matavias, Jacubus, Sabatia, Hilaras (Itzhac) etc.. Un învățat ardelean Johannes Lebellius, autorul poemului „De oppide Thalmus”, publicat în sec. al XVI-lea în limba latină, amintește o tradiție conform căreia localitatea Thalmus (Tălmaciul de astăzi , de lângă Turnu Roșu, pe Valea Oltului) a fost întemeiată de vechii evrei ajunși în Dacia lui Decebal, după războiul evreilor împotriva romanilor din anul 70 d.H.. Se pare că evreul Danista (zaraful) a obținut de la regele Decebal dreptul de-a întemeia pe malul Oltului o cetate pe care a numit-o Thalmus, în cinstea Talmudului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu