BABILONUL ÎN BIBLIE.

                                         BABILONUL ÎN BIBLIE

 Babilonul a fost un extraordinar imperiu păgân, răsărit în primul plan al istoriei lumii din porţiunea sudică a văii fertile dintre Tigru şi Eufrat. Regatul Babilonului a ocupat la început o fâşie îngustă de pământ cu o lăţime maximă de 67 de kilometri, mărginită la nord de Asiria, la vest şi la sud de pustiul Arabici, iar la Sud-Est de golful Persic. Prestigiul Babilonului a urcat şi a coborât de mai multe ori de-a lungul istoriei relatate în Vechiul Testament. În perioada lui timpurie, Babilonul a fost condus de un anumit Hamurabi (1792-1750 î.H.). Acest om a fost un bun conducător militar şi un geniu administrativ. El a organizat societatea după un cod strict de legi scrise, multe dintre ele asemănătoare cu prescrierile din legislaţia biblică. Cam prin acea perioadă a părăsit Avraam oraşul Ur, aflat în sudul Babiloniei (Gen. 11:27-32). Istoria Babilonului este o înşiruire de conflicte neîntrerupte cu Asiria, puternicul vecin de la nord. Cam prin 1270 î.H., asirienii au devenit mai puternici decât babilonienii şi au făcut să amuţească pretenţiile de mărire ale regatului aflat la gurile celor două mari fluvii. Situaţia aceasta s-a păstrat timp de şase sau şapte secole. În anul 605 î.H. a ajuns însă împărat în Babilon un om remarcabil, numit Nebucadneţar. În cei patruzeci şi doi de ani ai domniei lui, Babilonul şi-a clădit un imperiu colosal care se întindea de la Nord-Vestul Mării Mediterane până la porţile Egiptului, până la Marea Roşie şi până la Golful Persic. Îndelungata şi extraordinara dominaţie mondială exercitată de Nebucadneţar asupra lumii de atunci este amintită de câteva ori în cărţile Bibliei (2 Regi 24:10-17; Daniel 1:1-3; etc.) În anul 586 î.H. oştile lui Nebucadneţar au cucerit şi dărâmat Ierusalimul. Cetăţenii regatului lui Iuda au fost strămutaţi în Babilon ca robi (2 Cronici 36:6-13). Această tragedie a fost împlinirea avertismentelor profeţilor Ieremia şi Ezechiel. Dumnezeu hotărâse să cureţe poporul Său de zgura idolatriei în cuptorul amar al robiei (Ier. 27; Ezec. 23:17-21). Din punct de vedere religios, Babilonul practica un politeism tolerant, în care fiecare zeu major îşi avea un templu măreţ, construit într-un anume oraş. Zeii lor patronau soarele, luna, aerul, ploaia, iubirea, războiul şi bolile. Ceremoniile lor religioase implicau procesiuni fastuoase şi elaborate, cu diferite ordine preoţeşti, cu magicieni, ghicitori în stele, vrăjitori şi divinatori, a căror îndeletnicire era citirea viitorului şi păzirea imperiului de forţele ameninţătoare ale spiritelor rele. Babilonul poate fi numit un imperiu al magiei. Ţara era condusă de un împărat, dar acesta se afla sub totala dominaţie a magicienilor şi vrăjitorilor sfetnici. Nicio hotărîre şi niciun eveniment important nu se punea la cale fără consultarea calendarelor „astrologice”. Zodii astrale şi zile favorabile dominau prezicerile cititorilor în stele. Literatura Bibilonului ne pune la dispoziţie o legendă despre facerea lumii. Zeul Marduk ar fi creat tot ce se vede din trupul mort al unei zeiţe cu numele Tiamat. Extraordinara putere a Babilonului este scoasă în evidenţă de visul lui Nebucadneţar în care acest imperiu era simbolizat de capul de aur (Daniel 2:37-45). Puterea Babilonului s-a frânt în anul 539 î.H. când cetatea a fost cucerită de perși. Isaia şi Ieremia vestiseră de mult această pedeapsă (Isaia 14:22; 21:9; 43:14; Ier. 50:9; 51:37). Cel ce măsoară şi cântăreşte inimile oamenilor hotărâse aceasta (Daniel 5:24-31).