DESPRE ... CRĂCIUN.

DESPRE ... CRĂCIUN

1. Cultul pruncului nou-născut:

 La 24 decembrie 1223, Francisc de Assisi, pe atunci în vârstă de 42 de ani (şi care mai târziu a fost canonizat de Biserica Romano-Catolică) a făcut într-o biserică din Greccio, Italia, o iesle în care a instalat o mică statuetă reprezentându-l pe copilul Iisus. În jurul ieslei el a aşezat alte statuete reprezentându-i pe Iosif, pe Maria, pe păstorii veniţi să vadă copilul precum şi un măgar şi un bou. Câteva ore mai târziu, la miezul nopţii, scena naşterii lui Iisus reprodusă de Francisc de Assisi a devenit marea atracţie a slujbei de Crăciun. De atunci evocarea naşterii în iesle în cadrul celebrării Crăciunului s-a răspândit în lumea întreagă. Şi astăzi încă, în ciuda caracterului exagerat de comercial al sărbătorii, multe persoane se simt cuprinse la această dată de sentimentalism şi nostalgie. Ei se lasă fermecaţi de spectacolul copiilor cu ochişorii rotunzi care cântă urările și colindele de Crăciun, de brazii împodobiţi, de febra schimburilor de cadouri, de amintirea anunţului îngerilor: „Pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui!” şi, în mijlocul tuturor acestora, de copilul blând şi inofensiv care stă culcat liniştit într-o iesle. - Luca 2:14, 16. Majoritatea oamenilor ştiu în prezent că serbarea Crăciunului este mai mult păgân decât creştin. Diverse enciclopedii, care pot fi găsite în aproape orice bibliotecă, explică faptul că festivităţile şi şchimburile de cadouri sunt o moştenire de la sărbătorile romane numite Saturnalii. Ilexul,* vâscul şi pomul împodobit provin de la popoarele Europei septentrionale. Nici data de 25 decembrie nu corespunde naşterii lui Iisus, ci corespunde sărbătorii „soarelui de neînvins,” aşa cum o celebrau adoratorii zeului Mithra. Dar ce se poate spune despre scena naşterii? Conform Bibliei, acei „regi - magi,” adică acei astrologi orientali care sunt reprezentaţi adeseori în jurul ieslei, n-au fost de fapt niciodată acolo unde s-a născut Iisus. Ei au ajuns mai târziu, pe când Iosif şi Maria locuiau deja într-o casă (Matei 2:1-11). Totuşi este adevărat că Iisus a fost culcat într-o iesle după naşterea sa, că nişte păstori au venit să-l vadă şi că în Ceruri îngerii au cântat: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ printre oamenii plăcuți Lui!” - Luca 2:8-14. Acest copilaş care s-a născut la Betleem acum mai bine de 2 000 de ani a devenit cel mai celebru nou-născut din istorie. Relatarea despre naşterea sa, aşa cum este redactată în Biblie, a circulat în întreaga lume. Pentru milioane de oameni Iisus este încă copilul inofensiv, culcat într-o iesle. Dar credeţi că este corect să ni-l imaginăm astfel? Ce are de spus Biblia?

Notă: *Ilex - Gen de arbust veşnic verde cu frunze ţepoase de un verde închis şi ciorchini de fructe mici de un roşu aprins, folosite pentru ornamentarea caselor şi bisericilor la Crăciun.

2. Să nu-l ignorăm pe Împăratul Ceresc!

 Se pare că, atunci când Iisus s-a aflat pe pământ ca om, El nu a vorbit niciodată despre prima perioadă a vieţii sale. Într-o zi, pe când El predica în faţa unei mulţimi, o femeie i-a strigat: „Ferice de pântecele care te-a purtat şi de sânul la care ai supt!” Dar Iisus i-a răspuns: „Nu, mai fericiţi sunt aceia care aud cuvântul lui Dumnezeu şi-l respectă!” (Luca 11:27, 28). Iisus nu a încurajat, deci, pe nimeni să vorbească cu sentimentalism despre naşterea sa, nici despre rolul pe care l-a jucat mama sa Maria. Să reţinem faptul că Biblia nu indică data naşterii lui Iisus şi că însuşi Iisus nu a poruncit nicăieri să fie celebrată naşterea sa. În afară de aceasta, primele secole care au urmat după moartea lui Iisus nu ne-au lăsat nicio dovadă despre vreo eventuală celebrare a Crăciunului printre creştini. Ţinând cont de aceşti factori precum şi de numeroasele obiceiuri păgâne legate de Crăciun, numeroase persoane din prezent refuză să celebreze această sărbătoare. Ele preferă să-şi manifeste respectul faţă de Iisus prin alte mijloace. Pentru asemenea persoane Iisus nu mai este un copil într-o iesle; El a crescut şi a devenit un personaj important.

 

CE SPUNE BIBLIA? În timpul slujbelor religioase de Crăciun se citesc adeseori aceleaşi pasaje din Biblie care sunt acum bine cunoscute. Să examinăm punele dintre aceste texte, aşa cum apar ele într-o traducere modernă a Bibliei şi să vedem ce anume ne învaţă ele cu privire la modul cum trebuie să-l considerăm pe Iisus astăzi. Un prim text ne arată cum a aflat Maria că avea să devină mama lui Iisus. Arhanghelul Gabriel i-a apărut şi a anunţat-o: „Iată că tu vei concepe în pântece tău şi vei naşte un fiu şi va trebui să-i pui numele Iisus.” Acest episod este foarte cunoscut. Dar ai remarcat şi ce a spus Gabriel în continuare cu privire la Iisus? „Acesta va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt; iar Domnul Dumnezeu îi va da tronul tatălui său David şi El va domni asupra casei lui Iacob pentru totdeauna, iar împărăția sa nu va avea sfârşit.” - Luca 1:31-33. Iată că, Gabriel a arătat că venise să anunţe ceva cu mult mai important decât naşterea unui copil. Fiul Mariei avea să devină mare. El avea să fie moştenitorul regelui David şi să domnească pentru totdeauna. Când s-a născut Iisus, a avut loc încă un alt eveniment bine cunoscut. Un înger a apărut unor păstori care-şi păşteau turmele pe câmp şi le-a zis: „Iată că vă anunţ o veste bună despre o mare bucurie pe care o va avea tot poporul, pentru că astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul. Şi iată un semn pentru voi: veţi găsi un copilaş înfășat în scutece şi culcat într-o iesle.” Apoi, o mulţime de alţi îngeri s-au asociat celui dintâi şi au lăudat pe Dumnezeu zicînd: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pămînt între oamenii plăcuți Lui!” - Luca 2:8-14. Îngerul a declarat păstorilor că Iisus era culcat într-o iesle. Acesta era un semn care trebuia să-i ajute să identifice copilul în cauză. Dar, după părerea ta, care este mesajul care i-a impresionat mai mult pe păstori? Fără nicio îndoială că, era vestea că Salvatorul/Mântuitorul promis, acela care avea să devină cu siguranţă Hristosul, era în sfârşit prezent. Se născuse acela care, atunci când avea să devină bărbat, avea să aducă pacea pe pământ între oameniiplăcuți lui Dumnezeu. Un alt text care se citeşte deseori de Crăciun în bisericile creştinătăţii se află în Isaia, capitolul nouă. Aici se spune: „Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat; şi stăpânirea princiară va fi pe umărul lui. Şi El va fi numit Sfătuitor minunat, Dumnezeu puternic, Tată etern, Prinţ al păcii.” - Isaia 9:6. Pe aceste cuvinte a fost scrisă o muzică foarte emoţionantă, care se poate auzi adesea în perioada Crăciunului. Dar câte persoane acordă realmente atenţie şi cuvintelor care urmează după prima parte a frazei: „Un copil ni s-a născut?” Tocmai ceea ce urmează reprezintă o serie de titluri impresionante şi semnificative. Versetul şapte vorbeşte despre Iisus ca despre un personaj care va aduce omenirii binefaceri fără sfârşit, datorită domniei pe care o va exercita în timpul Împărăției Mesianice de 1000 de ani. Oare nu acesta este acel Iisus pe care ar trebui să ni-l imaginăm noi astăzi?

 

CE ESTE IISUS ÎN PREZENT? Atunci când cineva îşi serbează aniversarea naşterii sale, i se oferă în general cadouri şi este felicitat că este cu un an mai bătrân. Dar ce ar simţi o astfel de persoană dacă mama sa ar insista să scoată mereu acele fotografii de pe vremea când respectivul era un prunc? Oamenilor le place să fie luaţi drept ceea ce sunt acum, şi nu drept ceea ce erau în prima parte a copilăriei. Aceeaşi remarcă se poate face atunci când se pune în contrast viaţa şi moartea. Oamenii speră ca ceilalţi să-şi aminteasca mai ales de ceea ce au făcut ei în viaţă şi nu de aspectul pe care-l aveau înainte de a muri. Atunci când se ridică o statuie în cinstea unui om celebru, el este reprezentat în general stând în picioare şi plin de putere sau ocupat cu una dintre activităţile care l-au făcut celebru, dar în niciun caz nu este prezentat în timpul agoniei şi al suferinţelor morţii. Să remarcăm însă cum îl reprezintă cel mai adesea majoritatea oamenilor pe Iisus. La Crăciun este considerat ca un copil inofensiv culcat într-o iesle, iar în restul anului este reprezentat ca un om aflat pradă chinurilor morţii. Este oare raţional lucrul acesta? Este adevărat că în aceste două ocazii Iisus a dat dovadă de o remarcabilă umilinţă. El şi-a abandonat poziţia sa glorioasă pe care o ocupa în Ceruri. „El s-a golit pe sine însuşi şi a luat forma unui rob şi a apărut asemenea oamenilor.” Apoi, ca om, „El s-a umilit şi a devenit ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce.” - Filipeni 2:7, 8. Noi ar trebui să fim pe deplin conştienţi de aceste sacrificii pe care le-a făcut Iisus, căci El ne-a dat prin aceasta exemplul unei profunde umilinţe (Filipeni 2:5, 6). Să mai adăugăm şi faptul că fiecare dintre aceste etape era indispensabilă pentru ca Iisus să poată îndeplini voinţa Tatălui său şi să-şi ofere viaţa sa umană perfectă  pentru salvarea locuitorilor pământului. Numai în acest fel putea El să devină „Mântuitorul, care este Hristos, Domnul.” Dar istoria lui Iisus nu s-a oprit aici. El nu este un copil inofensiv, culcat într-o iesle. El nu mai este nici osânditul care stă atârnat pe o cruce. După moartea sa, Dumnezeu-Tatăl l-a readus la viaţă şi l-a înălţat într-o poziţie mult superioară, dându-i cu plăcere „numele care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Iisus să se plece orice genunchi.” - Filipeni 2:9, 10. Însuşi Iisus a declarat: „Toată puterea mi-a fost dată în Cer şi pe pământ” (Matei 28:18). Acum El este Împăratul uns al lui Dumnezeu şi domneşte, deocamdată, doar în Împărăția sa cerească. Asupra Lui s-a realizat deja această profeţie a lui Daniel: „Şi i s-a dat stăpînire şi demnitate şi o împărăție, pentru ca toate popoarele, triburile şi limbile să-i servească. Stăpânirea sa este o stăpânire veșnică, care nu va trece, iar împărăția sa este o împărăție care va fi eternă.” - Daniel 7:14. Sigur, împărăția pământească de 1000 de ani este încă de domeniul viitorului. La fel și „Cerul nou și Pământul nou”.

 

NOI AVEM NEVOIE DE ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU: Pe vremea când se afla pe pământ, Iisus a făcut din Împărăție tema predicării sale. El spunea: „Căiţi-vă, căci împărăția cerurilor s-a apropiat” (Matei 4:17). El a arătat importanţa acestei Împărății, învăţându-i pe discipolii săi să se roage în aceşti termeni: „Tatăl nostru care eşti în Ceruri, sfinţit să fie numele Tău. Să vină împărăția Ta. Să se facă voinţa Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ!” (Matei 6:9, 10). El a arătat astfel că voinţa lui Dumnezeu se va îndeplini datorită Împărăției al cărei Împărat întronat este El, Iisus. Dar care este voinţa lui Dumnezeu-Tatăl? Pentru Iisus această voinţă este ca El să fie „Prinţul păcii.” Astfel Dumnezeu va face „să înceteze războaiele până la marginile pământului“ (Psalmul 46:9 - T.M.). Pe baza morţii lui Iisus, Dumnezeu poate înfăptui planul de salvare a omenirii din păcat şi din moarte şi să ne ofere posibilitatea de a trăi veșnic. Astfel Iisus devine „Salvatorul/Mântuitorul” nostru, „care este Hristos, Domnul.” Binefacerile acestei lucrări de salvare vor fi revărsate asupra oamenilor prin Împărăția de 1000 de ani, apoi, prin „Cerul nou și Pământul nou”. Pentru cei care sesizează ocazia pe care le-o oferă Dumnezeu, viitorul va însemna o serie lungă de binecuvântări sub domnia împărătescă a lui Hristos. Dispariţia bolii şi a morţii, învierea tuturor celor dragi ai noştri dispăruţi şi prosperitatea fizică şi spirituală, iată lucrurile pe care le aşteaptă cei loiali sub domnia lui Iisus, care, aşa cum a anunţat-o arhanghelul Gabriel pe Maria, „va domni pentru vecie.” - Apocalipsa 21:4; Ioan 5:28, 29; Luca 1:33. Dar cum se va putea realiza oare lucrul acesta? Nu este supus astăzi, oare, pământul unor guvernări umane care îşi apără cu gelozie suveranităţile lor? Biblia ni-l prezintă pe Iisus nu numai ca pe un prinţ al păcii, ci şi că pe un împărat victorios care înlătură orice constituie un obstacol în calea fericirii eterne a speciei umane. De aceea conducătorii lumii sunt avertizaţi că trebuie să accepte domnia sa împărătească (Psalmul 2:10-12). Despre aceia care vor să-l ignore, Biblia spune: „În timpul acelor regi (conducătorii politici actuali) Dumnezeul Cerului va stabili o împărăție care nu va fi niciodată suprimată. Şi această împărăție nu va trece la niciun alt popor. El va zdrobi şi va pune capăt tuturor acestor regate şi El însuşi va domni în vecii vecilor.” Astfel Iisus va deveni conducătorul lumii. - Daniel 2:44.

 

CE ÎNSEAMNĂ ACEASTA PENTRU TINE? Când Iisus a crescut, trecând de la copilărie la starea de om adult, el a manifestat asemenea însuşiri care ne impresionează inimile. El a dat dovadă de compasiune faţă de cei oprimaţi şi de milă faţă de cei bolnavi, încercând să-i ajute (Matei 14:14). El a arătat afecţiune faţă de copii, iar copiii s-au simţit atraşi spre El (Matei 19:13–15). El iubea dreptatea şi ura încălcarea de lege (Evrei 1:9). Mai mult încă, El i-a iubit pe discipolii săi în mod profund, „până la sfârşit.” - Ioan 13:1. Acum, când El este împărat ceresc, mai posedă El oare aceste calităţi? Cu siguranţă că da şi ele fac din El conducătorul ideal al neamului omenesc. Au trecut  mai bine de 2 000 de ani de când a răsunat anunţul naşterii lui Iisus, producând o mare bucurie îngerilor din Ceruri. Dar acest copilaş a crescut! Noi nu putem ignora faptul că acum El este „Regele regilor și Împăratul împăraților” (I Timotei 6:15). Aşadar, nu în calitate de copil, ci în calitate de rege/împărat domnitor va aduce El „pace pe pământ între oamenii plăcuți lui Dumnezeu,” aşa cum mulţi dintre noi doresc cu ardoare. De ce atunci să nu examinezi tu personal Biblia şi să înveţi să-l cunoşti pe Iisus aşa cum este El în prezent, adică în calitate de împărat întronat de Dumnezeu-Tatăl? De ce să nu studiezi Scripturile, ca să descoperi felul cum ai putea şi tu să faci parte dintre „oamenii plăcuți lui Dumnezeu” care vor cunoaşte „pacea pe pămînt,” aşa cum a promis Dumnezeu cu  peste 2 000 de ani în urmă? Să nu uiţi că Iisus însuşi a lansat următoarea invitaţie individuală: „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră (…). Căci jugul Meu este blând şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30). Oare ar fi înţelept să ignore cineva o invitaţie atât de binevoitoare care vine din partea unui împărat atât de mare?

 

3. Crăciunul - mulţi îl consideră fermecător‚ nu primejdios!

 „Chiar şi cuvântul Crăciun pare a fi magic”‚ scria Charles Dickens în tinereţea sa. „Uitate sunt meschinele gelozii şi discordii (…) O‚ de-ar dura Crăciunul cât ţine anul!” Se pare că sărbătoarea Crăciunului avea un efect fascinant asupra lui Dickens. De fapt‚ prin intermediul romanelor sale‚ el a transmis această pasiune la milioane de oameni. Dintre cărţile sale de acest gen face parte‚ de exemplu‚ A Cristmas Carol (Colindă de Crăciun). În ajunul Crăciunului‚ familiile engleze citesc şi acum această carte cu voce tare. Franklin Roosevelt‚ fost preşedinte al Statelor Unite‚ s-a conformat şi el acestei tradiţii. Aflând că Charles Dickens a încetat din viaţă‚ un tânăr a exclamat: „A murit Dickens? Înseamnă că va muri şi Moş Crăciun?” Cu toate acestea‚ Moş Crăciun este încă foarte viu în mintea şi inima multor copii. În realitate‚ nu numai copiii se simt fascinaţi de sărbătoarea Crăciunului. În 1937‚ în Australia‚ un bărbat cu influenţă a rămas profund impresionat de ceea ce a văzut de la o fereastră deschisă în noaptea de Crăciun. Afară‚ o doamnă în vârstă‚ cu o lumânare în mână‚ stătea jos lângă un aparat de radio care transmitea colinde de Crăciun. Un an mai târziu‚ acest bărbat a organizat o reuniune de proporţii în aer liber şi a numit-o „Colindele la lumânare“. Fiind binevenite pentru serile de vară australiene‚ această petrecere a devenit în scurt timp foarte populară. Astăzi‚ în toate colţurile ţării‚ oamenii se adună‚ aprind o lumânare şi cântă colinde pentru a sărbătorii Crăciunul. Francisc din Assisi, amintit mai sus, s-a dovedit a fi un apărător convins al Crăciunului. În 1224‚ spre marea încântare a orăşenilor‚ el a oficiat slujba de Crăciun în jurul unei iesle autentice‚ la care erau legaţi un bou şi un măgar. Curând după aceea‚ scena de Crăciun cu iesle s-a răspândit‚ astfel încât astăzi ieslea este expusă în multe case şi biserici de toate denominațiile, nu doar catolice. În biserica Aracoeli din Roma, de exemplu, există o iesle în care stă culcat un prunc nou-născut împodobit cu aur şi bijuterii. Femeile îşi aduc aici copiii pentru a prezenta un omagiu „copilului sfânt”. Lângă această iesle se află teancuri de scrisori expediate de oameni din toată lumea în care se solicită ajutoare şi minuni. În 1841 prinţul de origine germană Albert împreună cu soţia lui‚ regina Victoria‚ au întrodus obiceiul pomului de Crăciun în Anglia. Curând după aceea‚ Weihnachtsbaum-ul german câştigase favoarea englezilor. Mai târziu‚ doi clerici anglicani au propus să fie instalate în catedrala Sfântul Pavel din Londra un pom de Crăciun şi o iesle. Deoarece unele persoane se împotriveau acestui proiect‚ regele George al V-lea a hotărât să ofere catedralei doi brazi. De atunci încoace‚ ieslea şi brazii au împodobit an de an acest edificiu în luna decembrie. În plus‚ aceste simboluri au fost adoptate şi de alte biserici protestante. Obiceiurile de Crăciun diferă de la o ţară la alta. Dar luminile şi pomii veşnic verzi‚ ieslea şi colindele sale‚ petrecerile şi cadourile‚ conferă Crăciunului un farmec pe care mulţi îl găsesc irezistibil. „Există oare vreun copil pentru care Crăciunul să nu constituie cea mai frumoasă zi din an?”‚ întreabă istoricul Pimlott. Din moment ce Crăciunul place atâtor oameni‚ are oare vreun sens să-i evocăm pericolele? Deoarece adevărata sa origine este tulburătoare iar efectele sale sunt deseori funeste‚ considerăm că o analiză mai profundă a acestui obicei este binevenită.

 

4. Crăciunul - de ce este primejdios?

 În 1897, George Bernard Shaw scria: „Crăciunul este impus de către comercianţi şi presă unei naţiuni lipsite de entuziasm, ca să nu zic dezgustate.” Chiar dacă această afirmaţie avea valabilitate la acea dată, este ea oare de actualitate şi astăzi? În mesajul de Crăciun pe care l-a adresat în 3009, revista sud-africană The Star din Johannesburg, spunea cu regret: „Incitându-i zgomotos pe oameni să cheltuiască din ce în ce mai mult, radioul, televiziunea, marile magazine universale, ziarele şi revistele au transmis oamenilor în locul unui sentiment de afecţiune mania cumpărăturilor.” Datorită acestei tendinţe, persoanele credincioase insistă deseori spunând: „Hristos să fie redat Crăciunului.” Cu toate acestea, creştinii sunt întreptăţiţi să se întrebe dacă a existat vreodată vreo legătură între Iisus şi această sărbătoare. Aşadar, care este de fapt originea Crăciunului?

Crăciunul şi istoria lui: popoarele nordice de odinioară se temeau ca nu cumva întunericul îndelungat a lunii decembrie să triumfe asupra soarelui. Din acest motiv în cadrul unor ritualuri magice, ei îşi împodobeau locuinţele cu ilice, iederă, vâsc, dafin şi alte plante veşnic verzi care păreau a fi dotate cu putere de supravieţuire supranaturală. Erau aprinse lumânări şi focuri în speranţa de a reanima soarele muribund. În unele ţări ale Europei se practică şi astăzi într-un mod ceremonial, arderea unei buturugi. Ce se ascunde oare în spatele acestei datini integrate în obiceiurile de Crăciun? În cartea sa The Story of Christmas (Istoria Crăciunului), Michael Harrison conchide: „Se pare că pomul nostru de Crăciun îşi trage rădăcinile din contopirea a două obiceiuri străvechi, iluminaţia şi folosirea plantelor veşnic verzi.” În Antichitate, romani celebrau anual Saturnaliile între 17-24 decembrie. În cartea sa Ancient Italy and Modern Religion (Italia antică şi religia modernă), dr. R. S. Conway descrie această sărbătoare în următorii termeni: „Toată lumea era de comun acord să răstoarne cu susul în jos viaţa de toate zilele. Oamenii îşi lăsau deoparte activităţile obişnuite şi, când nu făceau chefuri unii la alţii, vagabondau pe străzi şi strigau „Io Saturnalia!”, aşa cum şi noi spunem „Sărbători fericite!” (…) La această sărbătoare fiecare obişnuia să ofere un cadou tuturor prietenilor săi (…) Cel care îşi păstra seriozitatea în timpul Saturnaliilor, trecea drept o persoană foarte puţin sociabilă.” În jurul anului 85 d.H., poetul Marţial publica două lucrări intitulate Xenia şi Apophoreta, care conţineau 350 de epigrame. Aceste poezioare trebuia să fie copiate şi puse alături de darurile oferite cu ocazia Saturnaliilor, pentru a conferi acestei sărbători, conform explicaţiei date de dr. Conway, „o notă plăcută şi literară”. Această descriere nu vă sugerează oare felicitările pe care contemporanii noştri şi le trimit cu ocazia Crăciunului? Şi, asemenea unora dintre felicitările trimise astăzi cu ocazia Crăciunului, multe dintre versurile lui Marţial conţineau obscenităţi grosolane. Imediat după terminarea Saturnaliilor, romanii celebrau Anul Nou, prin sărbătoarea Calendelor. „Chiar la mijlocul acestei perioade de veselie general” - relatează cartea The Story of Christmas, „exista o zi consacrată venerării soarelui, a cărui renaştere aparentă în timpul solstiţiului de iarnă constituia pretextul tuturor acestor petreceri păgâne. Această zi era numită dies natalis solis invicti, adică „ziua de naştere a soarelui” şi corespunde în calendarul nostru datei de 25 decembrie.” Această sărbătoare a fost transformată mai târziu în Crăciun, cu scopul de-a atrage populaţia romană la un „creştinism” decadent. Prin urmare, Crăciunul îşi are originea în cultul păgân al soarelui. Căutând şi mai departe punctul de plecare al acestei sărbători, ajungem la babilonienii din Antichitate, care îl adorau pe Shamash, zeul-soare. „Între obiceiurile de Crăciun şi sărbătorile babiloniene ale Anului nou există asemănări caudate”, recunoaşte istoricul Pimlott în cartea sa „The Englishmanʹs Christma” (Crăciunul englezilor). Înţelegeţi acum motivul pentru care putem vorbi despre „primejdiile” Crăciunului? Biblia atrage atenţia creştinilor asupra Babilonului cel Mare religios, adică ansamblul religiilor provenite din doctrinele Babilonului antic. Biblia ne dă următorul sfat: „Îeşiţi din ea, (din cetatea Babilonul cel Mare) poporul meu, dacă nu vreţi să participaţi împreună cu ea la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei” (Apocalipsa 18:4). S-ar putea ca unii să considere că exagerăm văzând în Crăciun un pericol spiritual. Cu toate acestea, este interesant de cunoscut ceea ce spune istoria despre concepţia pe care o aveau primii creştini referitor la această sărbătoare, care, deşi pare a fi legată de naşterea lui Iisus, izvoreşte dintr-o festivitate păgână.

 

Suplimentar: Deşi amănuntele exacte se pierd în negura timpului, există indicii potrivit cărora biserica din Roma ajunsese până în anul 336, să sărbătorească o formă de Crăciun. „Data Crăciunului a fost intenţionat fixată pentru 25 decembrie”, explică „The New Encyclopaedia Britannica”, „pentru a împinge în plan secundar marea sărbătoare a zeului soare.” Aceasta era data la care păgânii se dădeau la orgii atât în timpul sărbătorilor ocazionate de Saturnaliile romane, cât şi a sărbătorii solstiţiului de iarnă ţinute de celţi şi germani. „The New Caxton Encyclopedia” spune că „Biserica a prins momentul pentru a creştina aceste sărbători”.

 

Sărbătoreau primii creştini Crăciunul? În cartea sa, The Religions of The Roman Empire (Religiile Imperiului Roman), profesorul Ferguson face următoarea remarcă: „Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus. Istoria nu a consemnat o asemenea sărbătoare.” Biblia nu ne furnizează data exactă a naşterii lui Iisus. Mai mult decât atât, ea ne indică faptul că Iisus nu s-a născut într-o lună rece sau ploioasă cum este decembrie sau ianuarie, ci într-un anotimp mai călduros. De ce se poate afirma lucrul acesta? Cu puţin timp înainte de naşterea lui Iisus, împăratul Caesar Augustus promulgase un decret prin care ordona supuşilor săi să meargă fiecare în oraşul natal pentru recensământ. Scripturile relatează: „Şi toată lumea s-a dus să se înregistreze, fiecare în propriul său oraş” (Luca 2:1–7). Iosif şi Maria au călătorit peste 100 km pentru a ajunge din Nazaret la Betleem. Ar fi fost oare practic sau posibil de întreprins o asemenea călătorie în perioada rece şi ploioasă a lunii decembrie? Şi aceasta nu este totul. Referitor la timpul când s-a născut Iisus, Biblia precizează: „Existau chiar în aceeaşi regiune păstori care trăiau sub cerul liber şi care noaptea, vegheau asupra turmelor lor” (Luca 2:8). Această descriere nu se potriveşte câtuşi de puţin cu luna ploioasă din Israel, care corespunde cu luna decembrie de astăzi - un timp când temperaturile din zona Betleemului pot fi foarte coborîte. - Ezra 10:9, 13; Ieremia 36:22. Să analizăm încă un argument: Dacă Iisus ar fi dorit ca discipolii să-i sărbătorească naşterea, de ce nu le-a dat indicaţii legate de această aniversare? El a instituit însă o sărbătoare profundă, legată de ziua morţii sale, poruncind: „Faceţi lucrul acesta în amintirea mea” (Luca 22:19). Dar Iisus nu a dat nicio indicaţie de acest gen referitor la naşterea sa. Denumirea „Crăciun” nu apare deloc în Biblie, deoarece primii discipoli ai lui Iisus nu ţineau această sărbătoare. Dr. R. S. Conway explică: „La începutul secolului al treilea, celebrul teolog Origene face de mai multe ori o remarcă, însuşită - potrivit afirmaţiei sale - de la unul din predecesorii săi, potrivit căreia: „nici măcar unul dintre creştinii drepţi şi sfinţi nu şi-a aniversat vreodată ziua de naştere şi nici nu a participat la asemenea aniversări.” Biblia arată că numai oameni răi, asemenea Faraonului sau asemenea lui Irod, au sărbătorit astfel de aniversări. Evident, dacă Origene ar fi auzit vreodată vorbindu-se despre Crăciun, el l-ar fi condamnat categoric.”

 

Creştinii apostaţi şi sărbătorile păgâne ale solstiţiului de iarnă: primii discipoli ai lui Hristos au rezistat tentaţiei de a participa la sărbătorile păgânilor în mijlocul cărora trăiau. Totuşi, Biblia a prezis că mai târziu avea să ia naştere o mare apostazie printre creştini (Faptele 20:29, 30; 2 Tesaloniceni 2:3; 1 Timotei 4:1-3; 2 Petru 2:1, 2). La sfârşitul celui de al doilea secol, Tertulian s-a văzut nevoit să-i critice pe pretinşii creştini care participau „la sărbătorile lui Saturn, ale lui ianuarie, şi ale solstiţiului de Iarnă”. El vorbeşte despre „oferirea cadourilor” şi a rămas uimit văzând cum unii îşi împodobeau casele cu „lămpi şi dafini”. În ciuda acestor admonestări, Biserica Creştină se îndepărta tot mai mult de la credinţa adevărată. Mergând din rău în mai rău, apostaţii încercau să-şi justifice atitudinea, dând acestor sărbători păgâne un nume „creştin”. Iată în acest sens consemnarea cuprinsă în lucrarea intitulată „Christmas” (Crăciunul): „În secolul al IV-lea, Biserica (...) a considerat potrivit să-şi adapteze sărbătoarea păgână a zilei de 25 decembrie, care marca solstiţiul de iarnă (…) Şi iată cum ziua de naştere a soarelui a devenit ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu.”

 

De ce este Crăciunul potențial periculos? Potrivit opiniei unora, pericolul Crăciunului constă mai ales în promovarea egoismului. De exemplu, într-o emisiune TV din SUA, artistul Danie Martins îşi exprima indignarea faţă de impresia pe care şi-o fac copiii despre Crăciun. La întrebarea: „De ce sărbătoreşti Crăciunul?”, copiii i-au răspuns de obicei: „Pentru a primi cadouri”. La rândul lor, părinţii Martin şi Deidre Bobgan, care sunt scriitori amândoi, atrag atenţia asupra unui alt pericol inerent acestei sărbători: „Nefiind sinceri faţă de copiii lor şi denaturând adevărul, mulţi adulţi riscă să facă din copii nişte atei. De pildă, copiii ar putea raţiona astfel: „Din moment ce tot ce se spune despre Moş Crăciun nu este adevăr, ci minciună, s-ar putea ca, tot la fel, tot ce se spune despre Dumnezeu să nu fie adevăr, ci minciună.”” Însă cel mai grav pericol cauzat de sărbătorirea Crăciunului constă în posibilitatea de a pierde favoarea divină. Pe baza cărui fapt facem această afirmaţie? Există o serie de motive. Mai întâi de toate, Crăciunul favorizează idolatria, iar Scripturile o condamnă (1 Ioan 5:21). Într adevăr, idolatria este practicată public, cu prilejul numeroaselor reprezentaţii legate de naşterea Domnului, aşa cum se obişnuieşte de exemplu, la biserica Aracoeli din Roma, - caz amintit mai sus. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul pomului de Crăciun, simbol păgân introdus în numeroase biserici protestante. Oare, în acest caz, nu este vorba tot despre idolatrie? Mai mult decât atât, sărbătoarea Crăciunului a promovat închinarea la … Moș Crăciun, în defavoarea închinării ce trebuie adusă lui Iisus! Acest fapt constituie cea mai gravă formă de idolatrie generată de Crăciun!! Prin urmare Crăciunul nu este altceva decât faţada religioasă a unor momente de excese şi relaxare. Conduita imorală din timpul sărbătorilor de Crăciun a devenit o cauză cunoscută a problemelor ce se ivesc în căsnicie. Potrivit Consiliului Naţional pentru Orientarea Perechilor Căsătorite din Marea Britanie, numărul săptămânal al cuplurilor care au solicitat sfaturi imediat după sărbătorirea Crăciunului din 2018 s-a dublat. Printre cauzele acestei spectaculoase creşteri numerice au fost scoase în evidenţă petrecerile de Crăciun şi „lipsa de bani pentru alimente, cadouri şi jucării”. Toate acestea sunt strâns legate de o altă problemă gravă, problemă prezentată de un psihiatru din Chicago astfel: „În această perioadă a anului, se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de sinucideri şi de tentative de sinucidere, datorate faptului că, multe persoane sunt singure și nu au cu cine petrece Crăciunul.”

 

5. O sărbătoare internaţională:

 

 Odată cu propagarea formei deformate de tradiții și învățături păgâne a creştinismului,  în toată Europa s-a răspândit şi Crăciunul. Biserica oficială a fost de părere că era potrivită perpetuarea unei sărbători vesele în onoarea zilei de naştere a lui Iisus. Prin urmare, în 567., Conciliul de la Tours „a declarat cele 12 zile care ţineau de la Crăciun până la Bobotează drept perioadă sacră şi de sărbătoare”. - The Catholic Encyclopedia for School and Home. În scurt timp, Crăciunul a absorbit multe dintre caracteristicile sărbătorilor păgâne ale recoltei, ţinute în nordul Europei. Petrecerea a rămas un lucru mai obişnuit decât pietatea, întrucât chefliii se îmbuibau cu mâncare şi băutură. În loc să se pronunţe împotriva conduitei libertine, Biserica a aprobat-o. În 601, Papa Grigore I i-a scris lui Mellitus, misionarul său în Anglia, spunându-i „să nu pună capăt sărbătorilor păgâne, ci să le adapteze la ritualurile Bisericii, schimbând doar motivaţia celebrării lor de la una păgână la una creştină”.  Pe parcursul Evului Mediu, persoanele care erau în favoarea Reformei au simţit nevoia de a se pronunţa împotriva acestor excese. Aceste persoane au emis numeroase decrete împotriva „abuzurilor care se săvârşeau la petrecerile de Crăciun”. Dr. Penne Restad spune în cartea sa intitulată „Christmas in America - A History”: „Unii clerici au subliniat faptul că omenirea decăzută avea nevoie de o perioadă de uitare de sine şi de exces atât timp cât aceasta era perpetuată la adăpostul supravegherii creştine”. Această idee nu a făcut decât să sporească confuzia. Însă lucrul acesta nu avea prea mare importanţă deoarece obiceiurile păgâne se contopiseră deja atât de bine cu Crăciunul, încât majoritatea oamenilor nu erau dispuşi să renunţe la ele. Scriitorul Tristram Coffin s-a exprimat în felul următor: „În general, oamenii făceau exact ceea ce făcuseră dintotdeauna şi dădeau puţină atenţie discuţiilor moraliştilor”. Pe vremea când europenii au început să se stabilească pe continentul american, Crăciunul era o sărbătoare bine cunoscută. Cu toate acestea, Crăciunul nu a fost acceptat în colonii. Reformatorii puritani au considerat sărbătoarea ca fiind de origine păgână şi au interzis-o în Massachusetts între anii 1659 şi 1681. După ridicarea interdicţiei, celebrarea Crăciunului a luat amploare în colonii, îndeosebi în sudul Noii Anglii. Având însă în vedere trecutul acestei sărbători, nu este de mirare că unele persoane erau mai preocupate să petreacă decât să-l onoreze pe Fiul lui Dumnezeu. Un obicei de Crăciun deosebit de supărător era mersul cu colindul. Grupuri zgomotoase de tineri intrau în casele vecinilor bogaţi şi le cereau mâncare şi băutură pe gratis, folosind metoda „ne daţi ori nu ne daţi”. Dacă gazda refuza, deseori era înjurată şi, uneori, casa îi era devastată. În anii 1820, situaţia s-a înrăutăţit atât de mult, încât „haosul din perioada Crăciunului” a devenit „o serioasă ameninţare socială”, spune profesorul Nissenbaum. În oraşe ca New York şi Philadelphia, moşierii au început să angajeze paznici care să le păzească proprietăţile. Se spune chiar că, oraşul New York a organizat primele sale forţe profesionale de poliţie în urma unei revolte violente care a avut loc în perioada Crăciunului, la sfârşitul anului 1827 şi începutul lui 1828!

 

Transformarea Crăciunului: secolul al XIX-lea a adus schimbări fără precedent pentru omenire. Oamenii, bunurile şi ştirile au început să circule mult mai repede, pe măsură ce a fost dată în folosinţă o reţea de şosele şi căi ferate. Revoluţia industrială a creat milioane de locuri de muncă, iar fabricile au produs cu rapiditate o mare cantitate de mărfuri. Industrializarea a generat, totodată, probleme sociale noi şi complexe, care au influenţat în cele din urmă modul în care se celebra Crăciunul. Oamenii se folosesc de mult timp de sărbători pentru a întări legăturile familiale, şi la fel stau lucrurile şi în cazul Crăciunului. Revizuind în mod selectiv unele tradiţii mai vechi de Crăciun, promotorii lui au transformat efectiv Crăciunul dintr-o serbare carnavalescă şi sălbatică într-o sărbătoare de familie. Într-adevăr, la sfârşitul secolului al XIX-lea, Crăciunul a ajuns să fie considerat un fel de antidot pentru problemele vieţii americane moderne. „Dintre toate sărbătorile”, spune dr. Restad, „Crăciunul a fost un instrument perfect, menit să introducă în case religia şi sentimentul religios şi să îndrepte excesele şi nereuşitele din lumea publică.” Ea adaugă: „Oferirea cadourilor, gesturile de caritate, chiar şi urările prieteneşti de Crăciun şi împodobirea unui brad, precum şi plăcerea de a-l avea într-un salonaş sau, mai târziu, într-o şcoală duminicală i-a apropiat pe membrii fiecărei familii unii de alţii, de biserică şi de societate”. În aceeaşi ordine de idei, pentru mulţi oameni de astăzi, celebrarea Crăciunului este o modalitate de a-şi arăta iubirea unii faţă de alţii şi de a contribui la menţinerea unităţii familiale. Bineînţeles, nu pot fi trecute cu vederea dimensiunile spirituale ale acestei sărbători. Milioane de oameni celebrează Crăciunul în onoarea naşterii lui Iisus. Aceştia participă la servicii religioase speciale, îşi pun în casă tablouri care înfăţişează naşterea lui Iisus sau îi adresează rugăciuni de mulţumire lui Iisus însuşi. Acestea sunt aspectele pozitive ale acestei sărbători controversate. Este clar, însă, că, realitatea despre Crăciunul modern nu este prea măgulitoare. În mare măsură, Crăciunul este o sărbătoare inventată, cu multe aspecte care fac dovada unui trecut degradant. Prin urmare, din motive de conştiinţă, milioane de creştini au decis să nu celebreze Crăciunul. De exemplu, un tânăr pe nume Ryan spune cu privire la Crăciun: „Oamenii sunt în culmea fericirii câteva zile pe an, când familia se reuneşte, şi toţi sunt bine dispuşi. Dar ce este ieşit din comun în toate acestea? Părinţii mei îmi fac cadouri pe parcursul întregului an!” O altă tânără, în vârstă de 12 ani, spune: „Nu mă simt privată de nimic. Primesc cadouri pe tot parcursul anului, nu numai într-o singură zi, când oamenii se simt obligaţi să cumpere cadouri”.

 

Ţine seama Crăciunul de Cristos? „Niciodată n-am putut să fiu de acord cu petrecerile care se dau cu ocazia Crăciunului. Mi se par incompatibile cu viaţa şi învăţătura lui Iisus.” - Mohandas Gandhi. Mulți oameni l-ar contrazice pe Gandhi. „Ce poate să ştie un om de stat hindus despre o sărbătoare creştină?”, întreabă ei probabil. Totuşi, trebuie recunoscut faptul că, sărbătoarea Crăciunului s-a răspândit în toată lumea, pătrunzând în toate tipurile de cultură. Se pare că, în fiecare an, în luna decembrie, această sărbătoare cunoaşte o şi mai mare răspândire în toate culturile. De exemplu, aproximativ 350 de milioane de asiatici sărbătoresc Crăciunul, cu 90 de milioane mai mult decât acum zece ani. Şi dacă Gandhi înţelegea prin „petreceri” aspectul laic al Crăciunului modern, adică freneticul consumerism la care asistăm, cu greu am putea nega că acest aspect al sărbătorii este cel care predomină adesea. În revista „Asiaweek” se făcea următoarea remarcă: „În Asia, Crăciunul - de la luminile festive din Hong Kong la imenşii brazi de Crăciun din holurile hotelurilor din Beijing şi la reprezentarea din centrul oraşului Singapore a naşterii lui Hristos - este în mare parte o manifestare laică, caracterizându-se în primul rând prin vânzarea de bunuri”.

Ţine seama sărbătoarea Crăciunului din zilele noastre de Hristos? Potrivit unui sondaj efectuat recent în Statele Unite, numai 33% dintre cei intervievaţi au fost de părere că naşterea lui Hristos constituie elementul-cheie al Crăciunului. Dumneavoastră ce părere aveţi? Nu simţiţi uneori că toate reclamele insistente, dorinţa disperată de a cumpăra cadouri, împodobirea brazilor de Crăciun, organizarea şi participarea la petreceri, precum şi trimiterea de felicitări cu ocazia Crăciunului îl pierd într-o mare măsură din vedere pe Iisus? După cât se pare, mulţi au impresia că o modalitate de a-l reintroduce pe Hristos în sărbătoarea Crăciunului este aceea de a realiza reprezentări ale Naşterii lui Hristos. Probabil că aţi văzut asemenea figurine care îl reprezintă pe copilaşul Iisus într-o iesle, înconjurat fiind de Maria, de Iosif, de câţiva păstori, de „trei magi”, sau „trei crai de la răsărit”, de câteva animale domestice şi de câţiva observatori. Oamenii consideră în general că aceste reprezentări ale Naşterii lui Hristos au rolul de a le reaminti adevărata semnificaţie a Crăciunului. Potrivit revistei „U.S. Catholic”, „o reprezentare a Naşterii lui Hristos creează o imagine mult mai clară decât poate crea orice Evanghelie, dar în acelaşi timp scoate în relief caracterul neistoric al acestor relatări”. Dar cum ar putea sugera o reprezentare a Naşterii lui Hristos că relatările din Evangheliile Bibliei nu au un suport istoric? Ei bine, trebuie admis faptul că micile sculpturi pictate într-un mod pitoresc conferă un aer legendar sau de basm naşterii lui Hristos. În zilele noastre, reprezentările Naşterii lui Hristos, ca şi nenumăratele lucruri asociate cu această sărbătoare, au devenit o afacere profitabilă. În Napoli (Italia), magazine la rând vând pe tot parcursul anului figurine pentru reprezentările Naşterii lui Hristos, numite în italiană presepi. Unele dintre cele mai răspândite figurine nu înfăţişează personaje din Evanghelii, ci celebrităţi din zilele noastre, cum ar fi Maica Tereza şi creatorul de modă Gianni Versace!! Pretutindeni, aceste reprezentări (presepi) sunt confecţionate din ciocolată, paste făinoase şi chiar cochilii de scoică. Se înţelege, aşadar, de ce este greu de crezut că aceste reprezentări au un caracter istoric. Atunci cum ar putea reprezentările Naşterii lui Hristos să creeze „o imagine mult mai clară decât poate crea orice Evanghelie”? Sunt oare relatările Evangheliilor lipsite de un fundament istoric? Chiar şi scepticii îndârjiţi trebuie să admită că Iisus a fost un personaj istoric real. Prin urmare, el trebuie să fi fost cândva un copilaş real, născut într-un loc care a existat cu adevărat. Trebuie să existe o modalitate mai bună de a ne face o imagine mai clară a evenimentelor referitoare la naşterea lui Iisus decât simplul fapt de a privi o reprezentare a Naşterii lui Hristos. De fapt, această modalitate există. Doi istorici au scris relatări independente una de cealaltă referitoare la naşterea lui Iisus. Dacă uneori simţiţi că persoana lui Hristos este în general ignorată cu ocazia Crăciunului, de ce să nu analizaţi personal aceste relatări? În ele nu veţi găsi legende sau mituri, ci o istorie fascinantă - adevărata istorie a naşterii lui Hristos.

6. Naşterea lui Iisus: Adevărata istorie!

 Gândiți-vă la un eveniment foarte cunoscut din istoria ţării voastre. Acesta este confirmat de documente şi consemnat de mai mulţi istorici. Cum aţi reacţiona dacă cineva v-ar spune că evenimentul respectiv nu a avut loc niciodată, cu alte cuvinte, că nu este decât un mit? Sau, restrângând cadrul, cum a-ţi reacţiona dacă cineva ar afirma că o mare parte din ceea ce familia voastră v-a spus despre naşterea şi copilăria bunicului vostru nu este adevărată? În ambele cazuri, afirmaţia în sine probabil că v-ar revolta şi, în mod sigur, nu i-aţi da crezare. Cu toate acestea, criticii de azi resping în general relatările despre naşterea lui Iisus consemnate în Evanghelia lui Matei şi în cea a lui Luca. Ei spun că aceste relatări sunt de-a dreptul contradictorii şi incompatibile şi că ambele conţin minciuni şi erori istorice flagrante. Ar putea fi adevărate toate aceste afirmaţii? În loc de a da crezare acestor acuzaţii, să analizăm personal relatările Evangheliilor. Pe parcursul acestei analize, vom vedea ce putem învăţa din aceste relatări.

Un scop aşternut în scris: mai întâi ar fi bine să ne amintim care este scopul acestor relatări biblice. Ele nu sunt biografii, ci evanghelii. Deosebirea dintre o biografie şi o evanghelie este foarte mare. Într-o biografie, autorul poate să umple sute de pagini străduindu-se să arate cum eroul său ajunge o persoană bine cunoscută. Astfel, unele biografii prezintă cu lux de amănunte în nenumărate pagini originea, naşterea şi copilăria eroului lor. În cazul Evangheliilor, lucrurile stau cu totul altfel. Dintre cele patru relatări evanghelice, numai relatarea lui Matei şi cea a lui Luca vorbesc despre naşterea şi copilăria lui Iisus. Totuşi, obiectivul lor nu este acela de a arăta modul în care Iisus a devenit personajul pe care îl cunoaştem cu toţii. Să ne aducem aminte că discipolii lui Iisus au recunoscut că, înainte de a veni pe pământ, el existase ca Dumnezeu-Fiul în Cer  (Ioan 8:23, 58). Prin urmare, motivul pentru care Matei şi Luca au vorbit despre copilăria lui Iisus nu a fost acela de a arăta ce fel de om a devenit El. Dimpotrivă, evenimentele consemnate de ei sunt în armonie cu scopul Evangheliilor lor. Cu ce scop au scris ei Evangheliile? Cuvântul „evanghelie” înseamnă „veste bună”. Ambii evanghelişti au transmis acelaşi mesaj, şi anume, că Iisus este promisul Mesia, sau Hristosul, că a murit pentru păcatele omenirii şi că a fost înviat şi înălţat la Cer. Totuşi, cei doi scriitori proveneau din medii foarte diferite şi au scris pentru un public diferit. Matei, un încasator de impozite, şi-a alcătuit relatarea într-un mod accesibil unui public în mare parte alcătuit din evrei. Luca, un medic, i-a scris „preaalesului Teofil”, care este  posibil să fi avut o funcţie înaltă, şi, prin extensie, unui public larg, format din evrei şi neevrei (Luca 1:1–3). Fiecare scriitor a ales evenimentele cele mai relevante şi, foarte probabil, mai convingătoare pentru auditoriul său specific. Astfel, relatarea lui Matei scoate în evidenţă profeţiile din Scripturile ebraice/Vechiul Testament care s-au împlinit în persoana lui Iisus. Luca însă foloseşte un mod de abordare istoric mai clasic, pe care auditoriul său format din neevrei îl putea înţelege. Nu este surprinzător că relatările lor diferă una de cealaltă. Însă, contrar părerii criticilor, acestea nu se contrazic. Ele se completează reciproc şi se armonizează perfect, formând o imagine completă.

 

Naşterea lui Iisus la Betleem: atât Matei, cât şi Luca vorbesc despre remarcabilul miracol al naşterii lui Iisus, şi anume faptul că acesta a fost născut de o fecioară. Matei arată că acest miracol a împlinit o profeţie rostită de Isaia cu secole mai înainte (Isaia 7:14; Matei 1:22, 23). Luca explică faptul că Iisus s-a născut la Betleem, întrucât Iosif şi Maria fuseseră obligaţi să meargă acolo ca urmare a unui recensământ efectuat din porunca lui Cezar. Faptul că Iisus s-a născut la Betleem este semnificativ. Cu secole mai înainte, profetul Mica prezisese că Mesia avea să provină din acest orăşel neînsemnat situat în apropiere de Ierusalim. - Mica 5:2. Noaptea în care s-a născut Iisus a devenit renumită datorită reprezentărilor Naşterii lui Hristos. Totuşi, adevărata istorie este cu totul diferită de cea prezentată de cele mai multe ori. Pe lângă faptul că ne spune că Iosif şi Maria se aflau la Betleem datorită unui recensământ, istoricul Luca ne dă informaţii şi despre păstorii care şi-au petrecut acea noapte importantă afară, cu turmele lor. Aceste două aspecte i-au determinat pe mulţi biblişti să tragă concluzia că Iisus nu s-ar fi putut naşte în decembrie. Ei atrag atenţia asupra faptului că este puţin probabil ca Cezar să-i fi obligat pe evreii impulsivi să călătorească spre oraşele lor natale pe o vreme rece şi ploioasă, lucru care i-ar fi înfuriat şi mai mult pe membrii acelui popor şi aşa rebel. Erudiţii afirmă că este puţin probabil şi ca păstorii să fi stat afară cu turmele lor pe o vreme atât de aspră. - Luca 2:8-14. Remarcaţi că Dumnezeu a ales să le anunţe naşterea Fiului său nu conducătorilor religioşi influenţi şi instruiţi din acele zile, ci unor oameni simpli, care trăiau sub cerul liber. După toate probabilităţile, scribii şi fariseii aveau puţine legături cu păstorii, al căror program de muncă neregulat nu le permitea să respecte cu stricteţe legea orală. Totuşi, Dumnezeu i-a favorizat pe aceşti oameni umili şi fideli acordându-le o mare onoare, aceea de a fi înştiinţaţi de o delegaţie de îngeri că Mesia, pe care poporul lui Dumnezeu îl aştepta de mii de ani, tocmai se născuse la Betleem. Aceşti oameni i-au vizitat pe Maria şi pe Iosif şi l-au văzut pe acel copilaş inocent aşezat într-o iesle şi nu „cei trei crai”, care apar atât de frecvent în reprezentările Naşterii lui Hristos. - Luca 2:15-20.

 

Dumnezeu îi favorizează pe căutătorii umili ai adevărului: Dumnezeu îi favorizează pe oamenii umili care îl iubesc şi care doresc cu ardoare să vadă împlinirea scopurilor sale. Această temă se repetă frecvent pe parcursul evenimentelor din preajma naşterii lui Iisus. Când Iosif şi Maria l-au adus pe copilaş la templu după aproximativ o lună de la naşterea acestuia, potrivit prevederilor Legii mozaice, ei au adus o jertfă care a constat dintr-o „pereche de turturele sau doi pui de porumbel” (Luca 2:22-24). De fapt, Legea cerea să se aducă un berbec, însă, cu privire la persoanele sărace, Legea prevedea această opţiune mai puţin costisitoare (Leviticul 12:1-8). Gândiţi-vă la următorul lucru. Domnul Dumnezeu, Suveranul Universului, a ales ca Fiul său preaiubit, unic-născut, să se nască nu într-o familie bogată, ci într-una săracă! Dacă sunteţi părinţi, acest lucru ar trebui să constituie o vie aducere-aminte a faptului că cel mai bun dar pe care l-aţi putea oferi copiilor voştri, un dar cu mult mai valoros decât lucrurile materiale sau o instruire înaltă, este o atmosferă familială în care valorile spirituale sunt puse pe primul plan. La templu, alţi doi închinători fideli şi umili sunt favorizaţi de Dumnezeu. Unul dintre aceştia este Ana, o văduvă în vârstă de 84 de ani, care „nu se depărta de temple” (Luca 2:36, 37). Celălalt este un bătrân fidel, pe nume Simeon. Amândoi sunt cuprinşi de emoţie datorită privilegiului acordat de Dumnezeu, şi anume, acela de a-l vedea, înainte ca ei să moară, pe cel ce avea să fie promisul Mesia. Simeon rosteşte o profeţie cu privire la copil. Este o profeţie plină de speranţă, dar cu o notă tristă. El prezice că, într-o zi, această mamă tânără, Maria, va fi sfâşiată de durere din cauza celor ce i se vor întâmpla fiului ei preaiubit. - Luca 2:25-35.

 

Un copil în pericol: profeţia rostită de Simeon era o tristă aducere-aminte a faptului că acest copil inocent avea să ajungă un obiect al urii. Încă de când Iisus era doar un copil, această ură a intrat deja în acţiune. Relatarea lui Matei explică în detaliu acest lucru. După câteva luni, Iosif, Maria şi Iisus locuiesc într-o casă din Betleem. Ei sunt vizitaţi pe neaşteptate de câţiva străini. În pofida celor înfăţişate de nenumărate reprezentări ale Naşterii lui Hristos, Matei nu specifică numărul acelor oameni care au venit, nici nu îi numeşte „cei trei crai de la răsărit”. El foloseşte cuvântul grecesc mágoi, care înseamnă „astrologi” și, în unele situați, „învățați ai tainelor”.  Aceşti astrologi, - după alți teologi, preoți persani ai lui Zoroastru -, au urmat o stea din est şi i-au adus daruri „Împăratului Iudeilor, care S-a născut” (Matei 2:2). Dar aceasta nu i-a condus la Betleem, ci la Ierusalim şi la Irod cel Mare. Niciun om din lume nu avea atâtea motive şi mijloace de a-i face rău copilului Iisus. Acest om ambiţios şi criminal îi ucisese pe câţiva dintre membrii apropiaţi ai familiei sale pe care îi considerase o ameninţare. Tulburat de vestea naşterii unui viitor „Împărat al Iudeilor”, el îi trimite pe astrologi la Betleem pentru a-l găsi pe acest Împărat. În timpul călătoriei, se petrece un lucru ciudat. „Steaua” care îi condusese la Ierusalim pare să se mişte! - Matei 2:1-9. Nu ştim dacă aceasta era efectiv o lumină pe cer sau pur şi simplu o viziune, - conform unor teologi, era vorba de manifestarea directă a Duhului Sfânt. Nu intrăm în speculații. Cu o precizie uluitoare, aceasta îi conduce pe închinătorii păgâni direct la Iisus, un copilaş vulnerabil şi neajutorat, ocrotit doar de un tâmplar sărac şi de soţia acestuia. Astrologii, induşi în eroare de Irod, s-ar fi întors probabil pe la monarhul răzbunător, ceea ce ar fi dus la uciderea copilului. Însă Dumnezeu intervine prin intermediul unui vis şi îi trimite înapoi acasă pe un alt drum.  Împăratul Irod, în aceste condiții, porunceşte ca toţi copiii din Betleem care au sub doi ani să fie ucişi. Dar Satan nu poate să câştige o bătălie împotriva lui Dumnezeu. Matei consemnează faptul că Dumnezeu prezisese cu mult timp înainte chiar şi acest crud masacru al copiilor nevinovaţi. Dumnezeu contracarează  atacul lui Satan, avertizându-l pe Iosif prin intermediul unui înger să fugă în Egipt pentru a scăpa. Matei spune că, după un anumit timp, Iosif s-a mutat înapoi cu familia, stabilindu-se în cele din urmă în Nazaret, unde Iisus a crescut împreună cu fraţii şi surorile lui mai mici/verișorii săi. - Matei 2:13-23; 13:55, 56.

 

Ce semnificaţie are pentru noi naşterea lui Hristos? Sunteţi întrucâtva surprinşi de această trecere în revistă a evenimentelor legate de naşterea lui Iisus şi de primii ani ai copilăriei sale? Mulţi sunt. Ei constată cu stupoare că relatările concordă de fapt una cu cealaltă şi că sunt exacte, în pofida afirmaţiilor îndrăzneţe ale unora care susţin contrariul. Ei sunt surprinşi să afle că unele evenimente fuseseră prezise cu sute de ani înainte şi că unele elemente-cheie ale Evangheliilor se deosebesc net de povestirile tradiţionale despre Naşterea lui Hristos şi de reprezentările acestui eveniment. Totuşi, aspectul cel mai surprinzător este acela că, în mare parte, sărbătorile tradiţionale ale Crăciunului pierd din vedere esenţa Evangheliilor. De exemplu, oamenii se gândesc foarte puţin la Tatăl lui Iisus - nu la Iosif, ci la Dumnezeu-Tatăl. Imaginaţi-vă ce a simţit Tatăl ceresc când l-a încredinţat pe Fiul său preaiubit lui Iosif şi Mariei pentru a-l creşte şi a-i asigura cele necesare. Imaginaţi-vă cât de mult a suferit Tatăl ceresc când şi-a lăsat Fiul să crească într-o lume în care un rege plin de ură avea să pună la cale uciderea lui încă de când acesta era doar un copilaş! Numai iubirea profundă pentru omenire l-a determinat pe Dumnezeu-Tatăl să facă acest sacrificiu. - Ioan 3:16. Sigur, aici intrăm în taina întrupării Fiului care este indisolubil legată de cea a Sfintei Treimi! Cu ocazia serbării Crăciunului, de cele mai multe ori nu se ţine seama de adevăratul Iisus. Nu există nicio relatare care să arate că El le-ar fi spus vreodată discipolilor data naşterii sale şi nu există niciun indiciu că discipolii săi ar fi aniversat naşterea sa. El nu a vrut să fie păstrat în amintire ca un copilaş neajutorat aşezat într-o iesle, pentru că, bineînţeles, El nu mai este un copilaş neajutorat. După mai bine de 60 de ani de la executarea sa, Iisus s-a dezvăluit într-o viziune apostolului Ioan ca Împărat măreţ călărind într-o bătălie (Apocalipsa 19:11-16).

 

Suplimentar: Cum a fost posibil ca Iisus, care a crescut în Nazaret şi era în general cunoscut ca Nazarineanul, să se nască în Betleem, la circa 150 de kilometri depărtare de Nazaret? Luca dă următoarea explicaţie: „În timpul acela (înainte de naşterea lui Iisus) a ieşit o poruncă de la Cezar August: să se facă recensământ în toată lumea. Recensământul acesta s-a făcut întâia oară pe când Quirinius era guvernator în Siria. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui”. - Luca 1:1; 2:1-3. Criticii atacă cu vehemenţă acest pasaj, considerându-l o greşeală sau, chiar mai rău, o născocire. Ei susţin cu insistenţă că acel recensământ s-a efectuat în anul 6 sau 7 d.H. şi că Quirinius a domnit în această perioadă. Dacă aceştia au dreptate, atunci relatarea lui Luca este pusă sub semnul întrebării, pentru că dovezile indică faptul că Iisus s-a născut în anul 5 sau 2 î.H.. Aceşti critici însă ignoră doi factori importanţi. Primul se referă la faptul că Luca recunoaşte că au existat mai multe ocazii când s-au efectuat recensăminte, deoarece, după cum se poate observa, el vorbeşte despre recensământul care „s-a făcut întâia oară”. El ştia foarte bine că mai târziu s-a mai efectuat un recensământ (Faptele 5:37). Acest recensământ de mai târziu este cel despre care a vorbit Iosefus şi care a avut loc în anul 6 d.H.. Al doilea factor, care se referă la faptul că Quirinius era pe atunci guvernator, nu ne determină să punem în legătură naşterea lui Iisus cu acea dată târzie. De ce? Deoarece, după cât se pare, Quirinius a ocupat această funcţie de două ori. Mulţi erudiţi recunosc că prima perioadă în care Quirinius a ocupat funcţia de guvernator a inclus şi perioada anilor 5-2 î.H.. Unii critici spun că Luca a născocit acel recensământ cu scopul de a arăta motivul pentru care Iisus s-a născut la Betleem, împlinind astfel profeţia consemnată în Mica 5:2. Această teorie face din Luca un mincinos cu voia, însă niciun critic nu-i poate atribui acest calificativ scrupulosului istoric care a scris Evanghelia ce-i poartă numele şi cartea Faptele. De fapt, altceva nu pot criticii să explice, şi anume, faptul că recensământul însuşi a împlinit o profeţie! În secolul al VI-lea î.H., Daniel a profeţit venirea unui conducător care va „face să treacă prin cea mai frumoasă parte a împărăției un preceptor/asupritor”.  Se referă oare aceste cuvinte la Augustus şi la ordinul dat de el pentru a se efectua un recensământ în Israel? Ei bine, profeţia prezice în continuare că Mesia, sau „căpetenia legământului”, va fi „zdrobit” în timpul domniei succesorului acestui conducător. Într-adevăr, Iisus a fost „zdrobit”, adică executat, în timpul domniei succesorului lui Augustus, şi anume, Tiberius. - Daniel 11:20-22.