MARI DOMNITORI ROMÂNI - ȘTEFAN CEL MARE.

 

MARI DOMNITORI ROMÂNI - ȘTEFAN CEL MARE

 La 3 februarie 1531, la nici trei decenii de la trecerea în nefiinţă, Ştefan al III-lea, principele Ţării Moldovei, era amintit de Sigismund I, regele Poloniei (1506-1548), ca Stephanus ille magnus („acel mare Ştefan”). Bernard Wapowski, cartograful şi istoriograful oficial al aceluiaşi rege, consemna că domnul moldovean era „principele şi războinicul cel mai vestit” din epoca sa. Doctorul Matteo Muriano, trimis de Veneţia la Suceava, în vara anului 1502, spre a-i acorda asistenţa medicală principelui moldovean, consemna în raportul său că acesta „este un om foarte înţelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supuşii săi, pentru că este îndurător şi drept, veşnic treaz şi darnic”. Văzut de contemporanii lui europeni ca un şef de stat care a reuşit să se menţină la cârma ţării 47 de ani, pe plan intern el a simbolizat stabilitatea, continuitatea, dezvoltarea economică, dreptatea, încât la înmormântarea sa în Moldova „jale era, că plângea toţi ca pe un părinte al său …” (Grigore Ureche).

Originea: 

 Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea (1449-1451) şi al soţiei sale Oltea, s-a născut cel mai probabil în anul 1438. După moartea tatălui său, Ştefan s-a refugiat în Transilvania stăpânită de către Iancu de Hunedoara (1441-1456), unde s-a familiarizat cu tacticile militare ale acestuia, care îmbinau elemente de artă militară din estul, centrul şi apusul Europei. Cu o forţă militară pusă la dispoziţie de către Vlad Ţepeş (1448; 1456-1472; 1476), la care s-au adăugat partizanii săi din sudul Moldovei, Ştefan cel Mare l-a învins pe Petru Aron la Doljeşti (Dolheşti), cucerind tronul Moldovei pe data de 12 aprilie 1457. A găsit o ţară sărăcită, sfâşiată de luptele dintre diverşii pretendenţi la domnia Moldovei, o ţară ce plătea tribut turcilor începând cu anul 1456.

Conducător de stat:

 În asemenea circumstanţe, domnitorul a trebuit să iniţieze ample măsuri de redresare a situaţiei social-economice. Pentru a-şi asigura suportul politic necesar stabilităţii guvernării, Ştefan cel Mare a eliminat tendinţele marii boierimi de anarhie şi de nesupunere faţă de puterea centrală, a favorizat consolidarea economică a ţărănimi libere (răzeşii), a încurajat clasa negustorească şi legăturile comerciale externe. În plus, a acordat o atenţie aparte structurilor militare tradiţionale ale ţării („oastea cea mică” - structură militară permanentă, şi „oastea cea mare” - chemată numai în caz de atac extern), susţinând introducerea unei discipline mai riguroase şi ameliorarea dotării. Măsurile sale militare au vizat şi întărirea capacităţii defensive a ţării, prin consolidarea şi modernizarea cetăţilor Hotin, Tighina, Soroca, Chilia, Cetatea Albă, Suceava, Neamţ, Crăciuna.

Patron al actului cultural:

 Prosperitatea economică a ţării i-a permis lui Ştefan cel Mare punerea în aplicare a unei politici de construire a unor edificii religioase, cu important rol cultural-artistic, dar şi militar. Acest fapt este considerat realizarea cea mai perenă a domniei voievodului moldovean. Epoca lui Ştefan cel Mare rămâne una de referinţă în istoria artei moldoveneşti, deoarece atunci se pun bazele aşa-numitului „stil moldovenesc” în arhitectura şi pictura religioasă. Arta iconografică din perioada ştefaniană este ilustrată de frescele din biserica de la Lujeni (astăzi Ucraina), Dolheşti, Bălineşti, Sf. Nicolae din Rădăuţi, Pătrăuţi, Voroneţ şi Sf. Ilie. Primele ansambluri complete ce s-au păstrat din vechea pictură ştefaniană sunt cele de la Pătrăuţi (1487), Voroneţ (1488), Sf. Ilie (1488), la care mai poate fi adăugat cu titlu de inventar şi cel de la Milişăuţi, distrus odată cu biserica în Primul Război Mondial. Este interesant de menţionat faptul că reprezentările evangheliştilor de la Voroneţ sunt reproduceri fidele ale prototipurilor fixate de Gavril Uric în Tetraevanghelul său din 1429, fapt ce sugerează o anumită continuitate de tradiţie a picturii moldoveneşti din veacul al XV-lea. Zugrăveala din altarul şi naosul bisericii mănăstirii Nemţ (1497) constituie ultimul ansamblu de pictură ce ne-a mai rămas din epoca lui Ştefan cel Mare.

Abilităţi diplomatice:

 Victoriile militare spectaculoase ale lui Ştefan cel Mare, repurtate practic împotriva tuturor vecinilor săi (turci, tătari, maghiari, poloni) au fost pregătite întotdeauna de o politică externă foarte abilă, ce a permis voievodului ca, înconjurat de trei adversari redutabili (Ungaria, Polonia şi Imperiul Otoman), să nu se angajeze niciodată într-un conflict pe două fronturi. Din punct de vedere diplomatic, Ştefan cel Mare a purtat negocieri şi a încheiat alianţe, în funcţie de împrejurări, cu o serie de state puternice din estul, centrul şi vestul Europei (Hanatul de Crimeea, Imperiul Otoman, cnezatul de Moscova, Polonia, Ungaria, Veneţia, Statul Papal). La acestea se adaugă şi tratativele iniţiate în vederea organizării unei alianţe antiotomane cu Uzun Hassan, şahul statului turcoman din Anatolia orientală şi Iranul Occidental.

Conducător militar:

 Istoria militară a Moldovei din vremea lui Ştefan cel Mare a fost marcată de existenţa aşa-numitelor „conflicte asimetrice”, caracterizate prin disproporţia de efective dintre cuceritor şi atacat. În cadrul conflictelor clasice, corpul expediţionar trimis de cuceritor este mai puţin numeros decât armata ţării atacate, suplinind însă inferioritatea numerică prin superioritatea tacticii şi strategiei, a armamentului, a corpului de ofiţeri şi generali şi a instrucţiei ostaşilor. Istoria militară cunoaşte numeroase exemple ilustrative în acest sens, începând cu războaiele lui Alexandru Macedon sau cucerirea Britanniei şi Galliei de către romani şi terminând cu războaiele imperiale britanice sau atacul Germaniei împotriva Uniunii Sovietice. În cadrul conflictelor asimetrice, numărul ostaşilor trimişi de cuceritor împotriva părţii atacate este mai mare decât cel al apărătorilor. Ştefan cel Mare a reuşit să facă faţă acestor „conflicte asimetrice” datorită unei strategii şi tactici eficiente, care îmbina apărarea iniţială cu contraatacurile ulterioare, decisive, asupra forţelor atacatoare. Istoria militară înregistrează o serie de procedee tactice folosite de armatele acestui prinţ, cu nimic inferioare celor folosite de contemporanii săi din centrul şi vestul Europei: atacul de flanc; încercuirea; folosirea combinată a cavaleriei grele cu infanteria sau cavaleria uşoară; ambuscada într-un teren împădurit; înţelegerea secretă cu locuitorii dintr-o cetate asediată; lupta cu unităţile de cavalerie descălecate, în funcţie de necesităţile câmpului tactic; atacarea prin surprindere a cantonamentelor de noapte ale adversarilor etc.. Datorită disproporţiei de forţe dintre Moldova epocii lui Ştefan cel Mare şi puternicii ei vecini, arta militară moldovenească din acele timpuri a fost prin excelenţă defensivă, bazată pe folosirea unui număr maxim de combatanţi, furnizat nu prin angajarea de mercenari (ca în centrul şi vestul Europei), ci prin ridicarea la luptă a populaţiei. Datorită acestui fapt, Ştefan a dispus de o armată estimată la maxim 50.000 oameni, o cifră considerabilă pentru Europa acelor timpuri. Totodată, el nu s-a lăsat niciodată asediat într-o cetate sau oraş, ci şi-a asigurat libertatea de mişcare pentru a-şi mobiliza supuşii. Luptele sale de hărţuială pregăteau întotdeauna terenul pentru bătălia decisivă cu forţele atacatoare, între timp slăbite şi demoralizate. Armata moldovenească a fost, în combinaţie cu o politică internă bine chibzuită şi o diplomaţie suplă, instrumentul esenţial folosit de Ştefan cel Mare pentru apărarea independenţei ţării. Calităţile sale de organizator, protector al culturii şi promotor al ortodoxiei, diplomat şi conducător de oşti, au fost recunoscute pe plan intern şi extern încă din timpul vieţii sale, rezistând atât la trecerea timpului, cât şi la analizele istoriografiei moderne. Totodată, aceste calităţi au devenit un subiect central al tradiţiei populare. Conform acesteia, voievodul este numit „cel Sfânt”, atribuindu-i-se însuşiri supranaturale, inclusiv cea de apărare a ţării şi a poporului său, chiar şi după moartea sa. Această credinţă populară a fost consacrată în mod oficial în luna iunie 1992, prin decizia de canonizare a lui Ştefan cel Mare adoptată de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

Cronologie:

1450, februarie, 11. Ștefan este menționat pentru prima oară într-un document emis de tatăl său, Bogdan al II-lea: „credința iubitului fiu al domniei mele, Ștefan voievod”.

1451, octombrie, 15. Bogdan al II-lea este ucis de oamenii lui Petru Aron, pe când se afla la o nuntă la Reuseni.

1457, aprilie, 12 (Marțea Mare) - Lupta de la Doljești, pe Siret, în apropierea Romanului. Ștefan, cu oastea sa de 6000 de oameni - moldoveni din Țara de Jos și munteni -, îl învinge pe Petru Aron.

1458, aprilie, 4. Tratatul moldo-polon de la Overchelăuți. Ștefan cel Mare recunoaște suzeranitatea regelui Cazimir al IV-lea Jagello.

1462, iunie, 22. Ștefan atacă cetatea Chilia, stăpânită de munteni și de unguri. Acțiunea se încheie cu un eșec, agravat de rănirea domnului la glezna stângă.

1463. Începe șirul daniilor către Muntele Athos. Iulie, 5. Ștefan cel Mare se căsătorește cu Evdochia cea dreptcredincioasă, adică ortodoxă, „sora lui Semen țarul”, fiica cneazului Alexandru (Olelko), Mare Cneaz de Kiev.

1464, aprilie, 28. Este menționat Goian, primul pârcălab de Hotin, dovadă directă a faptului că cetatea revenise Moldovei.

1465, ianuarie, 22 - 26.Ștefan ocupă orașul, apoi cetatea Chiliei, pe care Radu cel Frumos o stăpânea în numele sultanului. Sunt instalați aici, în calitate de pârcălabi, boierii Isaia și Buhtea. Datorită acestei acțiuni, Moldova redevine o putere pontică deținând controlul asupra gurilor Dunării și a căilor comerciale care duceau spre Marea Neagră. Noiembrie, 4. Moare doamna Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare. Este îngropată la Mănăstirea Probota.

1465 sau 1466. Se naște Elena (Olena), fiica lui Ștefan cel Mare și a doamnei Evdochia.

1466, iulie, 10. Este pusă piatra de temelie a Mănăstirii Putna, menită a fi necropola familiei domnului.

1467, noiembrie, 25. Moare Evdochia, soția lui Ștefan cel Mare. Este înmormântată în Catedrala Mitropolitană din Suceava (Biserica Sfântul Gheorghe, Mirăuți). Decembrie, 15 spre 16 - Lupta de la Baia împotriva regelui maghiar Matei Corvin. Înfruntarea a însemnat o biruință, incompletă și scump plătită, a domnului Moldovei și a marcat punctul cel mai înalt al tensiunii din relațiile Moldovei cu Ungaria.

1469, iunie. Ștefan cel Mare, împreună cu 1.800 de călăreți, face o incursiune în Transilvania în scopul de a-l captura pe Petru Aron. După ce-i trimise scrisori și daruri ca din partea boierilor Moldovei care l-ar fi chemat să ia domnia, Ștefan cel Mare prinse viu pe cel ce îi ucisese tatăl și pe care regele Matiaș îl favoriza împotriva sa, și îi tăie capul. Septembrie, 3. În prezența domnului și a familiei sale, a marilor boieri și a multor credincioși moldoveni, are loc ceremonia de sfințire a Mănăstirii Putna. Slujba a fost săvârșită de Mitropolitul Teoctist al Moldovei, episcopul Tarasie al Romanului, clerici, și - conform Analelor putnene - de egumenii tuturor mănăstirilor, în total, 64 de slujitori.

1470, martie, 7 - Lupta de la Soci. Oastea Moldovei trece în Țara Românească și obține o victorie împotriva lui Radu cel Frumos la Soci. Hotărârea lui Ștefan de a începe războiul are la bază intenția recâștigării Țării Românești de partea politicii creștine. Martie - aprilie. Tătarii crimleni conduși de Eminek năvălesc în Moldova și devastează nordul țării până la târgul Siret. Eminek este luat prizonier și închis la Cetatea Albă. August, 20 - Lupta de la Lipnic, pe Nistru. Oștile moldovenești i-au învins pe tătarii care făcuseră o incursiune în Moldova, eliberând robii capturați și redobândind prăzile. Fiul marelui han Mamak este luat prizonier și ucis.

1472, septembrie, 14 (Înălțarea Sfintei Cruci). Este oficiată căsătoria lui Ștefan cel Mare cu prințesa bizantină de Mangop Theodora Maria Asanina Paleologhina, rudă cu ultimul Împărat al Bizanțului, Constantin al XI-lea. În acel moment, principatul de Mangop reprezenta singura supravețuire bizantină din zona Mării Negre. Căsătoria cu basilissa Maria a însemnat debutul celei mai glorioase perioade a domniei lui Ștefan cel Mare.

1473. Începe „cruciada moldovenească a lui Ștefan cel Mare” (N. Iorga) prin sistarea plății haracului către Poartă. Iunie, 17. Ieromonahul Nicodim termină de copiat Tetraevanghelul de la Humor, unde se află portretul de donator a lui Ștefan cel Mare. În însemnarea dedicatorie Ștefan se intitulează „binecredinciosul și de Hristos iubitorul împărat”. Noiembrie, 8 (Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril). Ștefan împarte steaguri de luptă oștirii sale la Milcov și intră în Țara Românească, pornind războiul împotriva lui Radu cel Frumos, aliatul turcilor. Noiembrie, 21 - Lupta de la Cursul Apei (Vodnău, 45 km nord-est de București). Radu cel Frumos este învins, oastea moldovenească se îndreaptă spre Târgșor și București. Noiembrie, 24. Cu mare greutate, domnul muntean se refugiază în cetatea sa de scaun - Dâmbovița - pe care însă o părăsește în noaptea de 23 spre 24 noiembrie. O zi mai târziu, Ștefan lua cetatea și, odată cu ea, toate comorile, veșmintele, steagurile, precum și pe doamna și fiica domnului fugit. Pe tron este așezat Basarab Laiotă. Decembrie, 23. Radu cel Frumos, în fruntea unei oștiri turco-muntene, îl înlătură pe Laiotă Basarab, apoi pătrunde în Moldova, jefuind și prădând țara până la Bârlad.

1474, martie, 14. Ca răspuns la prădăciunile din iarnă ale muntenilor și ale turcilor, Ștefan face o nouă incursiune în Muntenia. Vara. Domnul Moldovei sprijină cu oști acțiunea lui Basarab Laiotă în Țara Românească, care îl silește pe Radu, împreună cu curtea și boierii, să se refugieze în cetatea Giurgiului. Laiotă este din nou domn. Toamna. Laiotă este învins din nou. Radu ia domnia pentru a treia oară. Octombrie, 1. Ștefan cucerește de la Radu cel Frumos cetatea Telejenului și îl reinstalează domn pe Basarab Laiotă. Octombrie, 5. Basarab cel Tânăr (Țepeluș), venit cu ajutor din Transilvania, îl atacă pe domnul muntean, dar este înfrânt de oștile lui Laiotă și Ștefan. Octombrie, 20. După plecarea oștii moldovene, Basarab cel Tînăr se întoarce cu ajutor de la unguri și ia tronul Țării Românești. Noiembrie - decembrie. Radu cel Frumos redevine domn al Țării Românești cu ajutorul turcilor lui Soliman Hadâmbul.

1475, ianuarie, 10 - Lupta de la Vaslui. Având sub steagurile sale între 40.000 și 50.000 de oameni, Ștefan cel Mare îl învinge pe Soliman, beilerbeiul Rumeliei, la Vaslui. Pentru armata otomană, pierderile au fost uriașe: circa 40.000 de ostași uciși și 4.000 de prizonieri din totalul de 120.000 de oameni. Ianuarie, 25. Ștefan cel Mare trimite o scrisoare circulară către curțile princiare din Europa, anunțând victoria de la Vaslui și cerând crearea unei coaliții antiotomane Iulie, 12. Ștefan cel Mare recunoaște suzeranitatea regelui Ungariei, Matia Corvin, care se obligă să sprijine Moldova în lupta împotriva turcilor. Decembrie. Turcii cuceresc cetatea Mangopului (Crimeea) în urma unui asediu de 6 luni. Printre apărătorii cetății se găseau 300 de ostași trimiși de domnul Moldovei în ajutor cumnatului său Alexandru, conducătorul Mangopului.

1476, iulie, 26 - Lupta de la Valea Albă (Războieni). În vederea cuceririi cetăților Chilia și Cetatea Albă și pentru înlăturarea lui Ștefan, Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, hotărăște o expediție în Moldova. Țara avea să fie lovită din trei părți: dinspre nord de tătari, dinspre Marea Neagră de o flotă otomană și de detașamente turcești și tătărăști, iar dinspre Dunăre, de Mahomed însuși, ajutat de Laiotă Basarab, în fruntea a 150.000 de ostași. Pe când se îndrepta spre Dunăre, Ștefan s-a văzut confruntat cu nemulțumirea ostașilor săi, spunând că „din cauza acestui război, tătarii răpesc pe soțiile noastre și pe fiii noștri”. În fața acestei realități domnul încuviință slobozirea lor pentru 15 zile. Lupta cu Mahomed s-a dat pe Pârâul Alb. Oastea de curte rămasă lângă voievod - între 10.000 și 12.000 de oșteni - este înfrântă. Ștefan se retrage în munți. Turcii înaintează, dar cetățile Suceava, Hotin și Neamț rezistă asediului otoman. În fața acestei rezistențe, la care se mai adăuga foamea, ciuma și o furtună care scufundase vasele cu hrană ale armatei otomane, Mahomed hotărăște retragerea.

1477, mai, 8. O solie extraordinară condusă de Ioan Țamblac este trimisă de Ștefan Senatului Veneției și Vaticanului în care erau expuse evenimentele recente pe care Moldova le înfruntase. Pe de altă parte, domnul cerea sprijin împotriva turcilor. Noiembrie, 11. Ștefan intră în Țara Românească și alungă pe turci din ea, punând domn, în locul lui Basarab Laiotă, pe Basarab cel Tânăr (Țepeluș). Decembrie, 19. Moare doamna Maria Asanina Paleologhina, cea de a doua soție a lui Ștefan și este înmormântată în necropola domnească de la Putna.

1478, vara. Are loc căsătoria lui Ștefan cu Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos și a Mariei Despina. Iunie, 16. Se naște Bogdan, fiul lui Ștefan și al Mariei Voichița, domn al Moldovei între anii 1504 - 1517.

1480, primăvara. Ștefan încheie pace cu turcii, obligându-se să plătească tribut 6.000 de florini (haraciul Țării Românești era la acea dată de 14.000 de florini).

1481,iulie, 8 (Sfântul Mare Mucenic Procopie) - Lupta de la Râmnic. Adunând o mare oaste, la care s-au adăugat trupe transilvănene, în total cam 60.000 de oameni, călări și pedeștri, Ștefan, însoțit de fiul său, Alexandru, intră în Țara Românească. Lupta s-a dat la Râmnic și „a biruit iarăși Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu și cu rugăciunile Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și ale tuturor sfinților și cu rugăciunea Sfântului și Slăvitului Procopie”.

1484, iulie, 14. După un asediu de 10 zile, cetatea Chilia, apărată de pârcălabii Ivașco și Maxim, este cucerită de flota și armata sultanului Baiazid al II-lea.
august, 8. Cetatea Albă, apărată de pârcălabii Gherman și Oană este ocupată de turci după 15 zile de asediu.

1485, septembrie, 15. Ștefan cel Mare prestează personal, la Colomeea, omagiu de vasalitate regelui polon Cazimir al IV-lea Jagello. Septembrie, 19. Cum Cetatea de scaun nu a vrut să se predea și nici nu a putut fi cucerită, turcii au ars târgul Sucevei. Încă pe când Ștefan se afla în Polonia, o oaste alcătuită din turci și munteni (30-40.000 de oameni) condusă de Ali pașa a intrat în Moldova cu intenția de a pune domn la Suceava un pretendent, Petru Hroiot. Noiembrie, 16 - Lupta de la Cătlăbuga. Se poate aproxima că Ștefan a intrat în Moldova spre sfîrșitul lunii septembrie, având alături și 3000 de călăreți polonezi. Trupele turcești și muntene începuseră deja retragerea. După mai multe ciocniri moldo-polono-turcești are loc lupta de la Cătlăbuga (în sudul Moldovei, între Prut și Nistru), împotriva turcilor lui Bali bei Malcocioglu, sangecbeiul de Silistra, câștigată de Ștefan și aliații săi.

1486, martie, 6 - Lupta de la Șcheia. Eșecul militar de la sfârșitul anului 1485 l-a determinat pe sultanul Baiazid să trimită o oaste care să încerce din nou înscăunarea pretendentului Hroiot. Luni, 6 martie, domnul Moldovei i-a întâmpinat pe turci la Șcheia, în ținutul Romanului: „...și a bătut Petru Hronoda pe Ștefan voievod și a câștigat lupta și Ștefan voievod a căzut de pe cal și a zăcut printre morți de dimineață până la prânz” (Cronica moldo-germană). În a doua jumătate a zilei se produce răsturnarea spectaculoasă a situației, datorită a doi boieri credincioși ai lui Ștefan: Pântece și Purice. Primul, asigurând pe noul domn, Petru, că victoria este a lui, l-a scos din luptă și l-a ucis; cel de al doilea, căutându-și domnul, l-a scos dintre cadavre, ceea ce a îngăduit regruparea trupelor credincioase. „Astfel - zice cronicarul - a rămas Ștefan voievod stăpân în țară, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Toamna. Ștefan încheie pace cu Poarta. Înțelegând că o recuperare a cetăților Chilia și Cetatea Albă era imposibilă doar cu forțe proprii și într-o perspectivă imediată, precum și faptul că puterile creștine nu mai doreau continuarea războiului cu turcii, Ștefan trimite la Poartă un sol care, predând haraciul, s-a întors aducând cuvântul de pace al sultanului. Consemnări mai târzii arată că haraciul fusese fixat la suma de 4.000 de galbeni.

1487, iunie, 13. Începe construcția Bisericii Sfânta Cruce a mănăstirii de călugărițe de la Pătrăuți. Iunie, 8 - noiembrie, 13. Este construită Biserica Sfântul Procopie de la Bădeuți (Milișăuți).

1490, aprilie, 27 - septembrie, 20. Este construită biserica Sfântul Ioan din Vaslui.

1492, mai, 30 - octombrie, 28. Se zidește Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău.

1493, iulie, 9 - 1494, octombrie, 12. A fost construită Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Borzești.

1495, octombrie, 18. S-a terminat zidirea Bisericii Sfântul Nicolae din Dorohoi, construită pe vestigiile unui edificiu mai vechi. Noiembrie, 30. S-a terminat construirea Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Huși. Până în 1496.
Este construită Biserica Sfânta Paraschiva de la Șipot, Suceava.

1496, iulie, 4 - noiembrie, 8. A fost construită Biserica Nașterea Maicii Domnului a Mănăstirii Tazlău. Iulie, 26. Moare Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare; este înmormântat la Mănăstirea Bistrița, ctitoria strămoșului său Alexandru cel Bun. Septembrie, 30. Se termină zidirea Bisericii Sfântul Nicolae de la Popăuți, Botoșani. Noiembrie, 18. Se încheie ridicarea Bisericii Sfântul Mihail din Războieni, construită peste osemintele celor căzuți la Valea Albă.

1497, iulie, 15 - 1498, noiembrie, 11. A fost construită Biserica Sfântul Ioan din Piatra Neamț. Septembrie, 26 - octombrie, 16. Armata polonă condusă de regele Ioan Albert asediază fără succes Cetatea de Scaun a Sucevei. Incursiunea poloneză avea ca scop principal înscăunarea unui frate al regelui ca domn al Moldovei.
Octombrie, 19. Oștile polone părăsesc Suceava și încep retragerea din Moldova după ce la insistențele regelui Ungariei, Vladislav, este încheiat un armistițiu.
Octombrie, 26, joi (Sfântul Mare Mucenic Dimitrie) - Lupta din Codrii Cosminului. Deși bolnav, Ștefan cere să fie dus cu sania pe câmpul de luptă, acolo unde oștile moldovenești și aliate (turcești, ungurești și muntenești) luptau împotriva regelui Ioan Albert. Oștile lui Ștefan îi atacă pe polonezi în pădurea Cosminului „prăbușind codrul peste ei, tăindu-i și omorându-i fără milă”. Octombrie, 29 - Lupta de la Lențești. Oastea moldovenilor condusă de vornicul Sima Boldur înfrânge un corp de oaste polon trimis în sprijinul regelui Albert. Noiembrie, 14. A fost terminată construirea Bisericii Înălțarea Domnului a Mănăstirii Neamț. Decembrie, 6 (Sfântul Nicolae). La 40 de zile după lupta de la Codrii Cozminului, Ștefan face la Hârlău un mare ospăț ostașilor săi, pe care îi răsplătește cu daruri, întru pomenirea celor căzuți în luptă.

După 1497. Ștefan cel Mare a construit în orașul Suceava o biserică cu hramul Sfântul Dimitrie, în amintirea victoriei de la Codrii Cosminului.

1498,septembrie, 13. A fost terminată construcția turnului clopotniță și a paraclisului cu hramul Sfântul Ioan cel Nou de la Mănăstirea Bistrița.

1499, ianuarie, 5. Ștefan cel Mare atacă și înfrânge o oaste turcească venind din Polonia. Iulie, 16. Este semnat, la Hârlău, în condiții de egalitate, tratatul de pace moldo-polon. Decembrie, 6 (Sfântul Nicolae). A fost terminată Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești, ctitoria logofătului Ioan Tăutu.

1500, august - septembrie. Ștefan rupe legăturile cu Poarta, sistează haraciul și trimite pe vornicul Boldur să incendieze cetățile Chilia și Cetatea Albă.
A început construirea Bisericii Înălțarea Sfintei Cruci de la Volovăț.
Este realizat Steagul de luptă al lui Ștefan cel Mare, păstrat în prezent la Muzeul Național de Istorie a României.

1502, octombrie - noiembrie. Ștefan cel Mare ocupă Pocuția, „țara bunicului său”.

1503, aprilie, 27 - 1504. A fost zidită Biserica Coborârea Sfântului Duh a Mănăstirii Dobrovăț. Septembrie, 8 - 1504, septembrie, 18. Este construită, pe locul unde a fost omorât Bogdan al II-lea, Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul de la Reuseni.

1504, sfârșitul lunii iunie. Medicul italian Hieronimo da Cesena, un chirurg de la Buda și un altul, trimis de hanul tătar, îi ard lui Ștefan cel Mare rănile care îi cuprinseseră amândouă picioarele. Iulie, 2, marți. La ceasul al patrulea din zi (ora 10 dimineața), moare, în Cetatea de Scaun a Sucevei, Ștefan cel Mare. Este înmormântat, câteva zile mai târziu, în naosul bisericii Mănăstirii Putna.

Legendă sau adevăr: a fost sau nu alungat Ştefan cel Mare de mama sa după pierderea bătăliei de la „Valea Albă”?  

 Unul dintre puţinele războaie pierdute de Ştefan cel Mare, în lunga sa domnie pe scaunul Moldovei , care a intrat în legendă, este cel de la Războieni sau „Valea Albă”, cum mai este cunoscută bătălia, din ziua de 26 iulie 1476. Oastea lui Ştefan cel Mare a fost învinsă de armata otomană condusă de însuşi sultanul Mehmed al II-lea. Pentru domnitorul Moldovei a fost o înfrângere grea, cu atât mai mult cu cât în luptă au pierit foarte mulţi dintre boierii săi din Sfatul Ţării, iar Ştefan cel Mare a fost nevoit să se retragă cu ceea ce mai rămăsese din armata sa la cetăţile din Neamţ, Suceava şi Hotin. Într-un fragment din „O samă de cuvinte” cronicarul Ioan Neculce sugerează că, după înfrângerea de la Războieni, domnitorul ar fi mers să-şi „panseze” rănile la Cetatea Neamţului, dar mama, Maria Oltea, l-a izgonit, cerându-i să-şi adune oastea şi să câştige lupta în faţa turcilor. Fragmentul sună aşa: „Ştefan-vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni, au mărsu să intre în Cetatea Neamţului. Şi fiind mumă-sa în cetate, nu l-au lăsat să intre şi i-au dzis că pasirea în cuibul său nu piere. Ce să să ducă în sus, să strângă oaste, că izdânda va fi a lui. Şi aşè, pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus şi au strânsu oaste”. Fragmentul care l-a inspirat şi pe Dimitrie Bolintineanu, care în poezia „Muma lui Ştefan cel Mare” descrie în versuri menţionările lui Neculce. Istoricii spun că fragmentul „înălţător”reprezintă mai degrabă o legendă populară care a circulat ulterior domniei lui Ştefan, asta pentru că nu se verifică istoric. Mama domnitorului, Maria Oltea, a murit pe 4 noiembrie 1465, aşa cum reiese de pe piatra sa de mormânt de la Mănăstirea Proboda. „Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ştefan Voievod, care a murit la anul 6973 (1465), noiembrie 4”. Ori, după bătălia de la Războieni, la 1476, doamna Oltea era moartă de 11 ani. Se ştie foarte bine că, deşi murise la 4 noiembrie 1465, conform tradiţiei orale perpetuate, mama voievodului era încă vie chiar şi pe la 1476, când, după pierderea bătăliei de la Războieni, îl întâmpinase pe Ştefan la porţile cetăţii Neamţului. Legendele despre mama lui Ştefan cel Mare au început să apară încă de pe timpul când ea mai era în viaţă. Acestea au suportat mai târziu un şir de transformări, stratificări şi modificări, contaminându-se cu alte episoade şi tradiţii orale din epocă medievală, încât pe atunci când au fost aşternute pe hârtie de marii noştri cărturari Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir sau Ioan Neculce multe detalii, episoade sau şters din memorie fiind completate cu detalii inventate de povestitorul anonim. Prin urmare, este cel mai probabil ca Neculce să fi înregistrat o tradiţie orală în acest caz, aşa cum au fost şi alte legende ale cronicarilor români.