sâmbătă, 27 februarie 2021

PENTRU O „RO-MÂ-NI-E E-DU-CA-TĂ”!


PENTRU O „RO-MÂ-NI-E E-DU-CA-TĂ”!

 Fix la câteva ore după declarațiile pompoase ale președintelui Johannis legate de nevoile școlii și de finanțarea României educate, guvernul a scremut un șoricel. În fața căruia s-a extaziat în primul rând ministrul Câmpeanu. „Sunt fericit”, a spus el la vederea celor 0,8% în plus din PIB. Are și de ce. Nu mai trebuie să-și dea demisia, așa cum anunțase țanțoș că va face în cazul în care Educația nu va avea un buget mai mare decât anul trecut. Și are, este drept, dar asta pentru că a dispărut din peisaj Cercetarea, de care în vremuri de pandemie România nu mai are nevoie pentru că oricum nu ținea pasul. Cu cei 0,8% suplimentari, șoricelul educației a ajuns de-a dreptul supraponderal: 2,5% din PIB. În loc de cei 6% prevăzuți de lege. Degeaba se încăpățânează ministrul Câmpeanu, cum o dai, cum o întorci, Educației i s-a aruncat în anul de grație 2021 cea mai mică alocație bugetară din 1995 încoace.Oricum nu contează, ne liniștește prezidentul, România educată va scăpa de toaletele din curtea școlii, profesorii incompetenți, handicapul testelor PISA și se va digitaliza mai ceva ca Statele Unite cu ajutorul banilor europeni. Ce vis frumos! Cele 30 de miliarde de euro din cornul abundenței „Planului de reziliență” se vor revărsa pentru a umple hăurile autohtone cu o condiție: să avem proiecte viabile, cu cap și coadă. Or, până acum n-a prea fost așa. Planul de reziliență a fost criticat dur de Comisia Europeană tocmai pentru că nu prevede nicio reformă serioasă, inclusiv în domeniul educației, fiind aruncate acolo, de-a valma, sute de proiecte și proiecțele. Inconfundabilul stil românesc, de parcă UE dă banii pentru baronii și clientela noastră politică. Dar să zicem că guvernul Câțu va fi mai destupat la cap și va face proiectele așa cum ni se cer. Întrebarea este când vor fi acestea gata? Mai exact, peste câți ani se va vedea măcar și o fărâmă din ele în Educație? Nu știm, așa cum nu știm, în afară de generalități și gargară pentru conferințele de presă, care este reforma preconizată pentru Educație, pe ce direcții merge ea. De la Iohannis se înțelege că e ceva de genul de toate pentru toți. Iar de la Câmpeanu nu se înțelege nimic. Asta, pentru că nu are de-a face cu vreo reformă, el este pus acolo pe post de țuțăr cu jumătate de normă. Așa se face că la redeschiderea școlilor nu s-a încropit nici măcar un plan de recuperare a materiei pierdute anul trecut. Totul se face din mers, pe genunchi, fiecare profesor după cum îl taie pe el capul. Și ca să nu fie probleme cu promovabilitatea la hectar, au fost scoase și anul acesta hălci din materia de la examenele de Capacitate și Bacalaureat. Judecând după dimensiunea incompetenței de la minister, este clar că nu rămâne decât providența: situația epidemiologică nu se va înrăutăți și nu vor fi tot mai multe școli care să intre în scenariul roșu. Așa s-a sperat și anul trecut în toamnă, când la o lună după începerea anului școlar s-a pus lacătul peste tot sistemul. Acum, deja au fost depistați peste 670 de elevi și profesori cu Covid în prima săptămână. E un început bun, ne liniștește Câmpeanu, doar 1 la mie. Ce este mai rău de abia urmează - noua tulpină are transmitere comunitară, spun specialiștii. Și ce dacă? Țara nu va prinde de veste din moment ce nu se fac secvențializări de genom. Sunt scumpe, ni se spune, de ce să dăm banii pe ceva ce oricum știm? În plus, de unde? Că Sănătatea a primit, în pline pandemie și campanie de vaccinare, cu 11% mai puțin decât anul trecut. Probabil că va primi mai mult la rectificare, dacă până atunci are careva curajul să taie sporurile și pensiile nesimțite. Puțin probabil însă dacă ne uităm la ce se întâmplă pe frontul luptelor interne din partide și între partidele din coaliție. Florin Câțu a anunțat că ar vrea să se înscrie în competiția pentru scaunul lui Orban, deci se va gândi de două ori înainte să insiste cu restructurările, tăierile de sporuri și proiectele de reformă cerute companiilor de stat și ministerelor. Nu poți să superi baza partidului și clientela ei, că nu te mai votează la congres! Cum să le iei sporul de calculator, pe ce mai joacă funcționărimea Solitaire? Împărțeala posturilor și funcțiilor cu lipici la bani a durat peste o lună și jumătate. Normal, la câte guri hămesite sunt de îndestulat și închis. A fost doar primul eșalon, celelalte de abia urmează. Cum Câțu îl mai are și pe Orban în coaste, va trebui să facă echilibristică între interesele bugetare și cele de partid, altfel nu va ajunge nici șef la PNL și va zbura și de la palatul Victoria. Ca și PSD, PNL se pricepe la tăiatul picioarelor de la scaun, mai ales când dă și Cotroceniul o mână de ajutor. Nici în tabăra USRPLUS nu este liniște. Dar când a fost? Tot tineri și neliniștiți sunt chiar și după ce s-au dedulcit și ei la putere și bani. Plecările din partid sunt împănate cu principii înalte. Florina Presadă, de exemplu, a vrut să fie secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, dar partidul l-a pus pe Cătălin Badiu. Un pilangiu și un incompetent, a strigat doamna, care se declară pasionată de politică. Drept care, precum Șoșoacă, amenință că își face propriul partid. Nu-i bai, căci la ce să te aștepți într-o țară în care până și maestrul Bolborea dă țepe de alamă. După ce lupoaica rămasă fără coadă s-a dovedit un fake fără urmă de bronz, au fost luate la întrebări paiațele din fața Teatrului Național și alte opere care au umplut Bucureștiul pe bani publici. Norocul lui Borbolea că trăiește în secolul al XXI-lea în România și nu în alte timpuri și pe alte meleaguri, că altfel cine știe ce pățea.

3 comentarii:

  1. Educație spui? Care educație, atunci când și studenții copiază la examene? Cercetare? Se făcea înainte de ultimul deceniu al secolului trecut. Bani.. 😊 Banii se pot tipări, problema e cum le susții valoarea, că nu prea ai cu ce, după ce economia nu mai există decât așa ca noțiune prin dicționar. Nu-i bine nicicum, clasa politică de la guvernare, nu are nici un interes să îi pese.

    RăspundețiȘtergere
  2. Educație spui? Care educație, atunci când și studenții copiază la examene? Cercetare? Se făcea înainte de ultimul deceniu al secolului trecut. Bani.. 😊 Banii se pot tipări, problema e cum le susții valoarea, că nu prea ai cu ce, după ce economia nu mai există decât așa ca noțiune prin dicționar. Nu-i bine nicicum, clasa politică de la guvernare, nu are nici un interes să îi pese.

    RăspundețiȘtergere

DIN TESTAMENTUL LUI PETRU CEL MARE.

  DIN TESTAMENTUL LUI PETRU CEL MARE  „În numele Sfintei şi nedespărţitei Treimi, noi, Petru, împăratul şi suveranul întregii Rusii, tutur...