CINE A FOST ZALMOXIS?

CINE A FOST ZALMOXIS?

       Despre Zalmoxis s-au scris sute de pagini, fără a se fi lămurit pe deplin misterul acestui zeu al geto-dacilor. O să-i dăm la început cuvântul lui Herodot, el fiind cel care ne-a lăsat o descriere amănunțită a acestuia: „După câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont și în Pont ( în regiunile grecești de pe litoralul Mării Negre ), acest Zalmoxis,  fiind om  ca toți oamenii, ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pythagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi, câștigându-și libertatea, ar fi dobândit avuție multă și, dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viață de sărăcie cruntă și erau lipsiți de învățătură, Zalmoxis acesta, care cunoscuse felul de viață ionian și moravuri mai alese decât cele din Tracia, ca unul ce trăise printre eleni și mai ales alături de omul cel mai înțelept al Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia și-i ospăta pe cetățenii de frunte; în timpul ospețelor, îi învăța că nici el, nici oaspeții lui și nici urmașii lor în veac  nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătățile. În tot timpul cât își ospăta oaspeții și le cuvânta astfel, pusese să i se facă o locuință sub pământ. Când locuința îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinși de părere de rău duă el și-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi iarăși în fața tracilor și așa îi făcu Zalmoxis să creadă în toate spusele lui.” ( Herodot -„Istorii ” )

    Herodot îl numește pe Zalmoxis în trei feluri. Mai întâi îi spune daimon, apoi zeu, pentru ca în capitolul următor să-l descrie drept muritor. Daimon înseamna cineva cu puteri supranaturale ce se exprima prin manifestări pe care omul nu le putea înțelege, fiind ieșite din ordinea firească a lucrurilor. Hesiod în „Munci si zile” se referă la oamenii „vârstei de aur” care fuseseră muritori de rând, deși superiori din punct de vedere moral, iar dupa moarte au devenit daimones, păzitori ai celor vii și dătători de belșug. Daimones trimit oamenilor visele și semnele de boală și de sănătate, lor atribuindu-li-se purificările si riturile expulzatoare de diverși ... demoni (cuvântul grecesc „daimon” va dobândi, în cele din urmă, o conotație negativă). Ulterior denumirea de daimon va primi un înțeles mai limpede: intermediari între zei și oameni, bărbați divini,cum a fost considerat și Pythagoras .

     Asemănarea dintre doctrina pythagoreică și cea zalmoxiană  i-au determinat pe greci să născocească legenda că Zalmoxis ar fi fost sclavul înțeleptului grec, pentru că, spuneau ei, Grecia este școala popoarelor barbare. Legenda este contestată chiar de Herodot care știe că Zalmoxis a trăit cu mult înainte de Pythagoras.  Strabon îl încadrează între profeți ca Orfeu și Musaios, iar Diodor din Sicilia printre legiuitori cum au fost Zarathustra și Moise. Orfeu a fost de origine tracică ,fiind ulterior preluat de greci. El a reformat cultul lui Dionysos, fiind considerat fiul lui Apollo și al nimfei Caliope. Musaios a fost învățătorul sau elevul acestuia, nu se știe sigur, slujitor al cultului Demetrei la Eleusis, lângă Atena. Concluzia, care se impune de aici, este că Zalmoxis a avut o existență istorică certă.

Etimologia numelui:

    Grafia numelui comportă anumite discuții. Herodot, Platon, Mnaseas, Iordanes îl scriu Zalmoxis. Strabon, Diodor din Sicilia, Diogene Laertius, Iulian Apostatul au folosit în operele lor forma Zamolxis.

     Care este forma originală și care este cea greșită? De la Vasile Parvan și până la Mircea Eliade, toți autorii au adoptat forma  Zalmoxis. N. Densușianu, în a sa lucrare „Dacia preistorică”, este de părere că numele ar fi compus din două elemente și un adaos grecesc: Zal-mox-is. Primul element ar face parte din familia: zal, zel, zil, zer, ca și zios și dios cu sensul de zeu, iar  cel de-al doilea ar fi cuvântul moș din limba română și albaneză. Deci, Zalmoxis ar fi Zeul Moș, cel mai vechi, tatăl zeilor, un zeu strămoș. ( Deus Vetus, Deus Parens, Deus Avus în limba latină). Acest zeu al cărui nume reconstituit ar fi putut fi Zalmoș, ar fi fost principala divinitate a geto-dacilor. Rhys Carpenter, istoric englez ce a tratat acest subiect, susține că Zalmoxis ar fi fost un zeu-urs, referindu-se la faza totemică a religiei geto-dacice. Subiectul rămâne în dezbatere, pentru că etimologiile propuse până acum sunt departe de a fi satisfăcătoare.

Cotroverse si concluzii:

     Pornind de la faptul că Herodot, în primul rând, precum și alte mențiuni literare ajunse până la noi, îl prezintă pe Zalmoxis ca pe o personalitate istorică, un preot reformator, un legiuitor, numeroși învățați îl consideră un profet divinizat, un fel de Dalai -lama. Nicolae Iorga crede că este vorba de un profet și de un zeu cu numele de Zalmoxis, între care se face confuzie. La început,spune el, a fost profet și a devenit zeu, apoi rege. Subiectul este departe de a se fi închis.

   În concluzie se poate spune că Zalmoxis nu a fost zeul suprem al geto-dacilor, a cărui natură urano-solară ori chtoniană ( pământeană ) s-au străduit s-o găsească atâția învățați moderni, ci un preot, un profet-fondator, cel ce a reformat religia dacilor, sfârșind  prin a fi zeificat. Același lucru s-a întâmplat și cu Deceneu ulterior.

    Al cui preot a fost Zalmoxis? Cel mai probabil al lui Nebeleizis/Gebeleizis, după cum spune Herodot.