CEI TREI MAGI
În fiecare an, cu ocazia Nașterii Domnului, ne
amintim de momentele petrecute la Betleem acum aproape două mii de ani. Ieslea,
păstorii și îngerii completează imaginea noastră despre acel eveniment - nașterea Domnului Iisus Hristos. Mai
puțin prezenți sunt însă cei trei magi care au venit să se închine pruncului
Iisus. În afară de câteva colinde vechi, ei nu sunt atât de prezenți în
relatările de Crăciun. Aceasta face ca ei să pară înveșmântați oarecum într-o
aură de mister. Cred că acum, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, sunt
binevenite câteva informații menite a întregi tabloul acestui eveniment.
Traditii:
Majoritatea
informațiilor pe care le avem despre magi provin din vremurile străvechi. Teologii
din vechime au presupus că ei erau trei la număr, din moment ce darurile aduse
de ei au fost trei. Cu toate acestea, Sfânta Scriptură nu spune că ei ar fi
fost trei la număr. Ei sunt denumiti
„magi”, cuvânt grecesc provenit dintr-un cuvânt persan care desemnează o castă
preoțească.
Cu trecerea timpului, tradițiile au devenit
tot mai elaborate. În veacul al treilea, de pildă, cei trei magi deveniseră
regi. În veacul al șaselea, aveau și nume: Bithisarea,
Melichior și Gathaspa, pentru ca o tradiție armeană din veacul al paisprezecelea
să afirme că ei erau Baltazar, rege din Arabia, Melchior, rege din Persia,
și Gașpar, rege din India. O legendă rusească vorbește chiar și de un al
patrulea mag, ajuns la Ierusalim după primii trei magi. Scriitorul și
academicianul francez Michel Tournier preia această legendă și o
dezvoltă în a sa carte „Gașpar,
Balthazar și Melchior”, pe care
v-o recomand.
Toate
aceste tradiții sunt interesante și frumoase, dar ce știm cu adevărat despre
acești magi?
Preoția mezilor:
Vechii magi reprezentau o preoție ereditară
a mezilor, creditați cu extraordinare și profunde cunoștințe religioase. După
ce unii magi de pe lângă curtea regelui mezilor și-au dovedit abilitatea în
interpretarea viselor, Darius cel Mare
le-a dat pe mână treburile religioase ale Persiei. Din noua postură, în care se
combinau puteri civile cu cele religioase, magii au ajuns să constituie casta
preoțească supremă a Imperiului Persan, continuând să joace acest rol și în
perioadele următoare - seleucidă, partă și sasanidă.
Rolul lui Daniel:
Unul dintre titlurile date Proorocului Daniel din Vechiul
Testament a fost acela de rab-mag, ceea ce înseamnă „Șef al Magilor”. Dumnezeu a făcut ca el
să fie administrator principal la curtea a două imperiidin Antichitate: cel
babilonian și urmașul acestuia, cel persan. Când Darius l-a numit pe el, un
evreu, șef peste preoția medă care până atunci fusese ereditară, reacțiile de
la curte nu au întârziat ducând în cele din urmă la aruncarea lui Daniel în
groapa cu lei. Se pare că Daniel a transmis o profeție mesianică (care avea să
fie vestită la timpul ei de către o stea) unui anumit grup de magi, pentru
îndeplinirea ei.
Din zilele proorocului Daniel, destinele
popoarelor persan si evreu s-au întrepătruns. Ambele popoare au căzut, pe rând,
sub ocupația Seleucizilor înainte de ridicarea lui Alexandru cel Mare. Ulterior ele și-au recăpătat independența:
evreii prin răscoala Macabeilor, iar
persanii ca grup conducător în Imperiul
Parților.
Ridicarea Romei:
Pompei, primul cuceritor
roman al Ierusalimului, a atacat granița armeană a parților în anul 63 î.H.. În
55 î.H., Crassus a condus legiunile romane
împotriva Ierusalimului și, într-un alt atac, împotriva parților. Romanii au
fost învinși decisiv în bătălia de la Carrhae,
iar parții au contra-atacat luând Armenia, Siria și Israelul. Stăpânirea romană
a revenit în timpul lui Antipater,
tatăl regelui Irod, care s-a retras
înaintea unei alte invazii a parților, în 40 î.H..
Marcus
Antonius a readus suveranitatea romană în anul 37 î.H., dar s-a și aventurat
într-o nesăbuită expediție împotriva parților. După retragerea lui
dezastruoasă, parții au atacat din nou, măturând orice opoziție romană
(inclusiv pe Irod, care a fugit la Alexandria și apoi la Roma). Cu ajutorul
parților, evreii și-au redobândit suveranitatea iar Ierusalimul a fost dotat cu
o garnizoană evreiască. Între timp, Irod a reușit să obțină de la Augustus Caesar titlul de „rege al
iudeilor”. Totuși, abia după trei ani (incluzând un asediu de cinci luni) a
reușit el să intre în capitala sa. Irod a dobândit astfel tronul unei țări care
tocmai încheiase o revoltă națională și care se situa între două imperii
rivale. Oricând supușii lui puteau conspira împotriva lui, apelând la ajutorul
parților.
Călătoria la Ierusalim:
La Ierusalim, apariția bruscă a magilor,
care foarte probabil călătoreau însoțiți de o suită care atrăgea privirile, l-a
alarmat pe Irod și de altfel întreaga cetate. Întrebarea pe care i-au pus-o
magii lui Irod, despre „împăratul născut al
iudeilor”, a reprezentat o insultă la adresa lui, un neevreu care trăsese sfori
și își cumpărase scaunul. Întrebându-și învățații de la curte, Irod află din
profeții că Mesia, cel promis, avea să se nască la Betleem. Ascunzându-și
îngrijorarea și manifestând un fals interes, Irod le cere magilor să-i trimită
vești. După ce găsesc pruncul și își aduc darurile profetice, magii – „înștiințați
în vis” (o formă de comunicare acceptabilă pentru ei) - pleacă pe alt drum
către țara lor, ignorând cererea lui Irod.
Darurile de Crăciun:
Darurile în aur, tămâie și mir sunt daruri profetice, fiind legate de calitatea Domnului Hristos de împărat, preot și mântuitor.
Aurul este pentru împărați; tămâia este un condiment folosit de către preoți;
mirul este un ulei parfumat folosit la îngroparea morților, vestind astfel
moartea Sa. Din cartea Apocalipsei,
la a doua Sa venire, știm că va primi din nou aur și tămâie, dar nu și mir! El
a murit o singură dată, pentru toate și pentru toată lumea! Ce daruri îi vom
aduce noi Lui anul acesta? Vom petrece, ne vom îmbuiba cu mâncare? Sau îi vom aduce
pocăința și smerenia noastră!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu