DESPRE CUM S-A SCRIS ISTORIA MOLDOVEI ÎN URSS!

DESPRE CUM S-A SCRIS ISTORIA MOLDOVEI ÎN URSS!

Statutul oficial al istoricului în statul sovietic avea un caracter dublu şi nedeterminat. Pe de o parte istoricul se prezenta ca luptător de partid, ce împărtăşea principiile lptei de clasă şi a „adevărului de clasă”. Pe de altă parte se declara cercetător nepărtinitor al trecutului bazându-se pe principiul istorismului şi al obiectivităţii ştiinţifice. În contradicţiile dintre aceste poziţii, hotărâtor, era aproape întotdeauna ataşamentul istoricului faţă de aprecierea evenimentelor de pe poziţii de clasă. Părtinitatea constituia un criteriu mult mai important de cât adevărul. Puterea politică a transformat ştiinţa în mecanism al sistemului politic. La includerea istoriei în regimul sovietic participau şi organele securităţii de stat. În şaptezeci de ani s-a creat un triunghi specific: PCUS - KGB - Academia de Ştiinţe şi instituţiile de învăţământ superior. Această „cooperare” s-a reflectat în formulările laconice a funcţiilor ştiinţei istorice: a depista şi demasca scopurile de clasă a „reacţionarilor occidentali”; a prezenta realizările socialismului matur; a educa ura faţă de exploatatori şi mândria pentru revoluţia săvârşită de popor; a demasca esenţa anticomunismului; a servi cauza progresului social. Aceste concluzii au fost efectuate nu în timpul regimului stalinist ci la mijlocul anilor 80, ceia ce dovedeşte că esenţa regimului totalitar, statutul ştiinţei istorice nu s-au schimbat pe parcursul întregii perioade sovietice.

„Necesitatea” argumentării anexiunilor făcute pe parcursul istoriei de Imperiul Rus, apoi de URSS, a justificării regimului instaurat în Moldova, pe de o parte, şi necesitatea asigurării cursului Istoria Moldovei cu un suport temeinic în vederea pregătii tinerilor istorici în spiritul „relaţiilor seculare ale poporului moldovenesc cu marele popor rus” întru realizarea obiectivelor regimului în teritoriu pe de altă parte, impunea necesitatea elaborării unui manual de Istorie a Moldovei, a unei sinteze a istoriei acestui teritoriu. Prima încercare de elaborare a unui astfel de manual aparţine profesorului N.Narţov, doctor habilitat, profesor universitar la Institutul Pedagogic. Paralel cu predarea cursului de Istorie a Moldovei, Narţov a efectuat şi unele investigaţii ştiinţifice fiind şi şeful secţiei de Istorie a Moldovei de la Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură a Bazei Academiei de Ştiinţe a URSS în RSSM. Pentru prima dată în republică a fost creată o Catedră de Istorie a Moldovei în anul 1945 la Institutul Pedagogic. Fiind şef al acestei catedre, N. Narţov a întocmit proiectul programei cursului de Istorie a Moldovei. La 13 noiembrie 1945, proiectul a fost discutat şi aprobat la şedinţa catedrelor de ştiinţe socio-umanistice, iar la 15 noiembrie 1945 - la şedinţa Consiliului Ştiinţific al Institutului. Planul Prospect al cursului Istoria Moldovei era compus din 22 de compartimente. Tematica cursului era formulată în spiritul „relaţiilor seculare ale porului moldovenesc cu marele popor rus” şi a misiunii eliberatoare a acestuia, inclusiv a Uniunii Sovietice. Vom numi doar unele dintre aceste teme: Etnogeneza poporului Moldovenesc,  Războiul Ruso-turc şi eliberarea poporului Moldovenesc de sub jugul turcesc; Basarabia în componenţa Imperiului Rus în prima jumătate a secolului XIX; Basarabia sub Jugul român 1918-1940; Lupta puterii sovietice pentru eliberarea Basarabiei; Reunirea  poporului moldovenesc şi întemeierea RSSM. În acest Plan Prospect s-a evitat intenţionat introducerea unor teme ce ar fi impus tratarea unor aspecte ale istoriei celorlalte principate. Membrii Consiliului Ştiinţific şi-au expus opiniile, care deşi conţineau unele sugestii pentru îmbunătăţirea cursului, erau pozitive: Grosul I. şeful Catedrei Istoria URSS, spunea că „Proiectul Programei la Istoria Moldovei a fost alcătuit pe Baza cercetărilor profesorului Narţov şi este prima interpretare marxistă a Istoriei Moldovei" ; Şefa Catedrei Bazele Marxism-Leninismului, Claudia Sluţki, menţiona: „Proiectul discutat este primul proiect bazat pe metodologia marxist-leninistă şi că scopul acestui curs este de a da istoriei Moldovei o interpretare obiectivă de pe poziţiile sovietice". Directorul Institutului Pedagogic, Baranovschi A. a declarat „prin lucrare trece ca un fir roşu legătura firească a istoriei poporului Moldovei cu istoria marelui popor rus”, după care a propus ca Planul Prospect să fie aprobat. Consiliul Ştiinţific a decis de „a încuviinţa proiectul programei la istoria Moldovei şi a-l recomanda pentru aprobare Comisariatului Norodnic pentru învăţământ”. Acesta a fost primul proiect cunoscut nouă, al programei cursului Istoria Moldovei. Însă din cauze necunoscute Comisariatul Norodnic pentru Învăţământ al RSSM nu a discutat proiectul programei, iar Comitetul pentru Învăţământul Superior de pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS n-a aprobat înfiinţarea acestei catedre. N. Narţov a fost transferat în cadrul Catedrei de Istorie a URSS, continuând să-şi predea cursul, iar Catedra de Istorie a Moldovei şi-a încetat existenţa.

În a doua jumătate a anilor '40, se simţea o criză acută a materialelor didactice, a literaturii de specialitate. Dacă manualele referitoare la Istoria universală şi Istoria URSS erau trimise din URSS, de la alte instituţii de învăţământ superior, atunci cele referitoare la Istoria Moldovei practic lipseau. Iar cărţile de origine românească au dispărut din biblioteci. Predarea cursului de Istorie a Moldovei se efectua iniţial în baza programei, a Planului-Prospect şi notelor efectuate de profesorul Narţov. Acest Plan-Prospect desfăşurat al cursului general de studi­ere a istoriei Moldovei a fost discutat şi, în principiu, aprobat de ins­tanţele ştiinţifice ale Academiei de Ştiințe  a URSS, în special a Institutului de istorie. În conformitate cu acest Plan-Prospect profesorul N.A.Narţov a desfăşurat o muncă în vederea redactării unui curs general de Istorie a Moldovei, menit să servească drept manual universitar.

După ce Narţov a pregătit macheta manualului de istorie a Moldovei, în organele superioare de partid şi de stat au început să parvină semnale că profesorul N. Narţov denaturează istoria Moldovei. Ca răspuns la aceste semnale, în ziua de 15 noiembrie 1946, la Institutul Pedagogic a avut loc o şedinţă comună a câtorva catedre: de Istorie a URSS, de Istorie Universală, a Bazelor Marxism - Leninismului, de Limbă şi Literatură Moldovenească, la care au fost invitaţi reprezentanţi de la alte catedre. La începutul şedinţei a luat cuvântul decanul Facultăţii de Istorie A.Gozun, după aceea profesorul N. Narţov a expus conţinutul de bază al machetei manualului său. Apoi a luat cuvântul doctorul în economie N. Mohov, care într-o formă categorică l-a învinuit pe profesorul N. Narţov de o serie de neajunsuri serioase cu caracter metodologic, de denaturare a factologiei în istoria Moldovei. Însă ceilalţi oratori, printre care şi A. Gozun, remarcând unele neajunsuri, subliniau, totuşi, că neajunsurile şi greşelile comise pot fi uşor îndreptate, deoarece este vorba numai de o machetă a manualului. Participanţii la şedinţă au atras atenţia profesorului N. Narţov asupra necesităţii de a lua în seamă observaţiile exprimate în procesul pregătirii machetei manualului pentru tipar.

Pe măsură ce redactarea acestui curs avansa, unele capitole şi com­partimente ale lui erau discutate la instituţiile ştiinţifice şi de învăţământ din Chişinău, Kiev, Moscova, pe marginile lor s-au făcut multe obiecţii critice, multe recomandări, în cele din urmă, încurajatoare, menite să grăbească elaborarea manualului. Unele probleme oglindite în acest manual de istorie, în curs de elaborare, de către pro­fesorul N.A. Narţov erau predate nu numai în instituţiile ştiinţifice şi de învăţământ, ci şi în faţa activului de partid şi sovietic din republică, în faţa propagandiştilor şi intelectualităţii de creaţie. Elaborarea cursului de Istorie a Moldovei era og­lindită în presa republicană şi a trezit o mare rezonanţă. La începutul anului 1947, redactarea manualului a fost încheiată. Lucrarea a fost prefaţată de academicianul N. S. Derjavin. Iată ce scrie academicianul N.S. Derjavin despre Narţov N.A. şi despre manualul său de istorie a Moldovei, întocmit de acesta: „Autorul cărţii de faţă profesorul N. A. Narţov, doctor în istorie, lucrează de mai de mult timp în domeniul istoriei Moldovei (inclusiv a Basarabiei) şi, fiind unul dintre cei mai buni specialişti în acest domeniu, se bucură de o mare popularitate printre istoricii şi filologii sovietici şi români". În continuare, academicianul spune: „Până la această lucrare a profesorului Narţov la noi n-a existat vreo operă de sinteză privind istoria care ar satisface cerinţele ştiinţifice ale cititorului sovietic contemporan. Lucrarea profesorului Narţov este prima operă în literatura istorică sovietică ce se ridică la nivelul cerinţelor ştiinţei şi contemporaneităţii şi, astfel suplinește o lacună considerabilă în cunoştinţele noastre despre marea noastră patrie şi strânsa ei familie frăţească de popoare în cunoştinţele noastre despre istoria eroicului popor moldav".

Manuscrisul, după ce a fost redactat în consens cu obiecţiile făcute de recenzenţi, este trimis la principalele instituţii ştiinţifice din ţară spre a fi discutat şi apreciat, primind avizele de recenzie a mai multor savanţi istorici de seamă din ţară. Aceste avize importante au parvenit de la academicienii B. D. Grecov, V.I. Piceta, membrii corespondenţi A.M. Pancratova, A .D. Udalţov, profesorul M.V. Levcenco. Aceste avize şi recenzii conţineau o serie în­treagă de obiecţii critice de ordin teoretic, factologic şi metodic. Cu toate acestea, aprecierile vădeau în linii mari o atitudine pozitivă binevoitoare, semnatarii lor recomandau manuscrisul spre pub­licare, după care s-ar fi operat amendamentele, concretizări­le cerute.

Academicianul V.I. Piceta a dat următoarea apreciere manuscrisu­lui: „Lucrarea lui N. A. Narţov este, de fapt, prima încercare de a întocmi o Istorie a Moldovei. Necesitatea unei asemenea opere este evidentă. Este imposibil să predai Istoria Moldovei în şcoala medie şi în cea superioară nedispunând măcar de un manual elementar. Opera lui este preţioasă prin însuşi materialul faptic înglobat. N. A. Narţov este destul de competent în problemele de istorie a Moldovei şi o revizuire a cărţii dintr-un alt punct de vedere, chiar şi adoptându-se o altă periodizare, nu va cons­titui o mare dificultate pentru dumnealui, va rezulta un preţios manual de Istorie a Moldovei”. Încheind avizul, academicianul B. D. Grecov scrie: „Consider că avem de a face cu o carte folositoare. Conceptul cărţii merită tot sprijinul nostru. Deşi imperfectă, cartea îl familiarizează pe cititor cu Istoria Moldovei”. Membrul corespondent A. M. Pancratova constata în avizul său: „Această operă amplă, denumită Istoria Moldovei, reprezintă prima în literatura istorică sovietică lucrare de sinteză a istoriei Moldovei din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Cartea este destinată să servească drept manual pentru instituţiile de învăţământ superior". Profesorul M.V. Levcenco menţiona în avizul său: „După ce va lua cunoştinţă de această lucrare amplă, oricare cititor obiectiv va trebui să recunoască, totuşi, că autorul a făcut faţă acestor dificultăţi şi cartea dumisale este un aport conştiincios şi preţios la ştiinţă”.

După parvenirea avizelor pozitive citate aici şi necitate, directorul Institutului pedagogic din Chişinău A. G. Baranovschi a recomandat în mod oficial manuscrisul lucrării profesorului N. A. Narţov editurii pedagogice „Şcoala sovietică” din RSSM, spre a fi editat în calitate de manual de istorie a Moldovei pentru instituţiile de învăţământ superior din republică. Însă până la ieşirea manualului de sub tipar, la 8 august 1947, în ziarul republican „Sovetskaia Moldavia” („Moldova Sovietică”) a fost publicat un articol semnat de K. Voronov, intitulat „Cum şi ce ne învaţă profesorul N. Narţov”, în care macheta manualului şi cursul de lecţii al profesorului N. Narţov au fost supuse unei critici violente pentru propagarea ideologiei burgheze în rândurile tineretului studenţesc. K.Voronov, autorul articolului, de fapt este un pseudonim sub care se ascund doi autori ai articolului: un istoric (Mohov) şi un filolog, care priveau duşmănos opera lui N. A. Narţov. Semnatarii acestui articol voiau să folosească ziarul în anumite scopuri. În acel timp manuscrisul lui N.A. Narţov, care se mai afla în portofoliul editurii pedagogice „Şcoala Sovietică” din RSSM a dispărut, lucru foarte suspect. Iar în articol autorii analizează conspectele studenţilor şi nu cursul integral stenografiat sau manuscrisul: „În conspectele lecţiilor nu a fost dată schema marxistă a procesului istoric, nu este prezentată schimbarea formaţiunilor sociale pe teritoriul Moldovei, şi în limitele acestei scheme lipseşte caracteristica evenimentelor istorice în ordine cronologică”. Învinuirile cele mai grave, conform realităţilor vremii, constau în naţionalism şi propagarea ideilor burgheze. Astfel, în articol se menţionează: „Profesorul urmează născocirile false ale istoricilor burghezo-naţionalişti germani”. O caracterizare mai adecvată a lucrărilor lui N.Narţov a facut-o şeful Catedrei de Istorie Universală N. Koroliov în alocuţiunea sa, la şedinţa Consiliului Institutului, el a spus: „La o examinare mai atentă a manualului şi a cursului de lecţii la istoria Moldovei lui Narţov observăm că acesta a fost împrumutat, mai exact, copiat de la istorici germani şi români. Dacă manualul şi prelegerile se deosebesc cu ceva de istoricii germani şi români, aceasta-i în măsura în care o traducere proastă se deosebeşte de original”. Aceste învinuiri publice au făcut ca să fie discutat cazul în organele de partid. La 23 august 1947, acest articol a fost discutat la şedinţa biroului de partid al Institutului, la 16-17 septembrie - la Colegiul Ministerului Învăţământului al RSSM, iar la 3-4 octombrie 1947 - la şedinţa Consiliului Institutului. Toate aceste şedinţe au susţinut critica exprimată la adresa profesorului N. Narţov în ziarul „Sovetskaia Moldavia”. Discuţiile aveau, în fond, un caracter politic, nicidecum ştiinţific.

La 25 noiembrie a avut loc şedinţa Biroului C.C. al P.C.  al Moldovei în conformitate cu decizia căruia s-a suspendat predarea cursului de istorie a Moldovei la Institutul Pedagogic din Chişinău, iar profesorul Narţov a fost concediat din postul de şef al Catedrei de Istorie a URSS şi de conducător al aspiranţilor istorici; manualul de istorie a Moldovei, scris de Narţov a fost retras oficial de Institut de la editură. La aceeaşi şedinţă, CC al PC a ordonat pregătirea unui alt manual de istorie a Moldovei. Biroul CC al PCM a luat sub controlul şi conducerea sa întregul proces de pregătire, de redactare şi editare a cursului de Istorie a Moldovei. În acest scop, a fost creată o comisie specială pentru scrierea unui curs marxist-leninist „ştiinţific” de istorie a Moldovei. Comisia era alcătuită din 17 persoane în frunte cu secretarul CC al PC al Moldovei, responsabil pentru problemele muncii ideologice M.M. Radul. Din 1949, în fruntea comisiei se situează A. M. Lazarev. Lui Narţov i s-a propus de la bun început să facă parte din comisia pentru elaborarea manualului şi să contribuie cu studiile sale la elaborarea acestuia, dar Narţov, simţindu-se ofensat, a refuzat categoric propunerea. Artiom Lazarev în articolul „Cum a fost scrisă Istoria Moldovei” menţiona: „Din păcate, profesorul Narţov a lăsat ca ambiţia să învingă bunul simţ, ca interesele personale să le predomine pe cele obşteşti”. Dintr-un certificat al secţiei Instituţii Superioare de Învăţământ a CC al PC M aflăm că Narţov N. s-a adresat către şeful secţiei propagandă şi agitaţie al CC al PCM tovarăşului Cernenea cu rugămintea despre reabilitarea sa ca savant ce a lucrat asupra problemelor Istoriei Moldovei. Profesorului Narţov i s-a comunicat că întrebarea despre reabilitarea sa poate fi rezolvată doar pe calea participării lui active în lucrul ştiinţific. Acest fapt ne sugerează că membrii comisiei sus-numite au fost lipsiţi prin discreditarea lui Narţov de rezultatele cercetărilor sale, întâmpinând dificultăţi în elaborarea manualului. Cazul lui Narţov este un exemplu tipic al imixiunii organelor politice în viaţa instituţiilor superioare de învăţământ. Sfârşitul brusc al carierii sale este legată de concurenţa dintre tinerii istorici ce-au plăcut conducătorilor partidului şi istoricii consacraţi, mai învârstă. Dornic de afirmare, relativ tânărul Mohov a acţionat hotărâtor în discreditarea nu numai a lui Narţov, dar şi a lui Senchevici şi a altor istorici, construindu-şi cariera în mare parte pe criticile aduse acestora. Sfârşitul carierei de istoric a lui Narţov se datorează în parte şi faptului că acesta era evreu, din care cauză în 1948 a fost învinuit de rusofobie, devenind astfel, „ţap ispăşitor” al antisemitismului existent în cercurile conducătoare sovietice din epoca stalinistă târzie. Ne pare cu atât mai preţios acest manual nepublicat cu cât acesta n-a plăcut regimului, iar plagierile făcute de Narţov din autorii români şi germani ar fi contribuit, posibil, l-a o cunoaştere mai obiectivă a istoriei.

După ce în anul 1947 Comitetul Central ordonase pregătirea unui manual de istorie a Moldovei, în 1948, Nikolai Mohov şi-a prezentat cu mândrie propunerea de periodizare şi schiţa cronologică; în 1949, membrii Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură au încheiat pregătirea machetei Cursului de istorie a Moldovei; au fost tipărite apoi 300 de exemplare. Editorii erau Aleksandr Udalţov şi Lev Cerepnin din Moscova, istoricii republicani Iakim Grosul şi Nikolai Mohov, şi ministrul educaţiei din Moldova, Artiom Lazarev.

Macheta cursului (referitor la această machetă a cursului de Istorie a Moldovei nu se utilizează în istoriografia sovietică termenul da „manual”, iar autorul N. Mohov nici nu a pretins la această titulatură pentru lucrarea sa) era un produs tipic al erei staliniste târzii. Aceasta urma o schemă marxistă foarte ortodoxă şi simplificată. Fiecare parte a cărţii corespundea unei formaţiuni social-economice (triburile primitive, feudalism, capitalism, socialism). Fiecare perioadă istorică era apoi descrisă în ordinea „corectă”: mai întâi, sub raportul dezvoltării mijloacelor de producţie şi a relaţiilor de producţie, apoi în termenii suprastructurii politice şi, în sfârşit, din perspectiva dezvoltării culturii. Fiecare frază trăda lipsa de respect pentru cercetarea ştiinţifică şi, de asemenea, absenţa completă de studii ştiinţifice asupra istoriei Moldovei. Singurele surse la care se făceau referiri erau clasicii marxism-leninismului şi lucrările lui Stalin. Cartea era plină de declaraţii categorice asupra evenimentelor din trecutul îndepărtat, bazate doar pe unele dintre remarcile incidentale ale lui Lenin.

Versiunea mitului moldovenesc şi etnogeneza prezentate în această carte erau noi şi radicale. Se presupunea că valahii - geto-dacii romanizaţi care au trăit în regiunea dintre Nistru, Dunăre şi Carpaţi - s-ar fi contopit cu populaţia slavă indigenă. Unirea valahilor cu slavii de sud a dus la etnogeneza românească (sau valahă). Unirea valahilor cu slavii de răsărit a produs etno­geneza moldoveană. Cu alte cuvinte, deosebirea dintre români şi moldoveni îşi avea originea în faza istorică a „naţiunii burgheze" din secolul al XIX-lea. Aceasta implica o apreciabilă diferenţă dintre cele două naţiuni şi limbile lor şi corespundea conceptului curent utilizat al limbii moldoveneşti ca limbă slavă sau romano-slavă.

Influenţa rusească şi slavă asupra istorici Moldovei, aşa cum era descrisă în acest volum, era zdrobitoare: toţi fruntaşii politici şi culturali basarabeni se presupunea că fuseseră influenţaţi de „marele popor rus şi de cultura lui avansa­tă”. Acest ataşament pro-rus culmina cu interpretarea anexării Basarabiei în 1812 şi cu formula răului mai mic. Politica colonială ţaristă subiectivă şi opresiunea naţională şi socială au fost complet trecute cu vederea, în timp ce consecinţele pozitive obiective ale anexării au fost subliniate: raidurile tătari­lor au fost stopate, dezvoltarea economică, politică şi culturală au fost accele­rate, produsele basarabene s-au putut vinde pe pieţele Rusiei, ideile ruseşti înaintate au ajuns la Chişinău, iar revoluţionarii ruşi au întărit mişcarea revoluţionară din Moldova. Influenţa poporului rus şi a intelectualităţii avan­sate a fost tratată drept absolut pozitivă, iar toate consecinţele negative au fost blamate, sub entitatea abstractă „ţarism”. Administraţia ţaristă a fost apreciată drept un factor pozitiv, cu toate viciile sale.

Ataşamentul pro-rusesc domina conţinutul, în vreme ce ata­şamentul pro-sovietic se remarca prin absenţă. Nu se făcea nicio referinţă la „familia popoarelor sovietice" şi foarte puţine la presupusa legătură naturală dintre popoarele moldovean, rus şi ucrainean. Cartea conţinea de asemenea şi semne ale unui ataşament pro-moldovean. Erau accentuate unicitatea şi trăsăturile specifice ale istoriei moldoveneşti, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată înainte. Guvernarea ţaristă era condamnată pentru planurile ei de rusificare a poporului moldovean şi intenţia de a distruge cultura sa, ceea ce constituia, de asemenea, o atitudine demnă de a fi remarcată în contextul evaluării pozitive a aceluiaşi regim din Basarabia. În plus, autorii încercau să demonstreze rădăcinile locale ale mişcării revoluţionare din Basarabia, deşi se ştia că mulţi dintre revoluţionari erau ucraineni şi ruşi. Comandantul militar rus Grigori Kotovski era glorificat ca „faimosul fiu al poporului moldav”, deşi era etnic rus. Acest lucru implica faptul că autorii defineau poporul moldovenesc alternativ, fie cu un concept teritorial, fie cu unul etnic. Totuşi, în ambele cazuri patriotis­mul local, solidaritatea şi mândria naţională erau pe cale de a fi fabricate, ca factor mobilizator. Ar trebui observat că, totuşi, atât naţionalismul rus, cât si cel moldovean erau subsumate structurii ortodox-comuniste a manualului şi nu, ca în studiile de mai târziu, conceptului sovietic de „prietenie a popoarelor”.

Macheta a fost trimisă, spre luare de cunoştinţă şi discutare, instituţiilor ştiinţifice şi universităţilor din Moscova, Leningrad, Kiev, Odesa, Voronej, Tartu, Kazani, Cernăuţi, Minsk, Tbilisi, Taşkent şi din alte oraşe. Din toate acestea au parvenit zeci de avize, observaţii şi deziderate de care s-a ţinut cont la redactarea textului manuscrisului.

La sfârşitul anului 1949, de la Institutul de Istorie a Academiei de Ştiinţe a URSS la CC al PC din RSSM a sosit o scrisoare prin care se anunţa că va avea loc discutarea machetei Cursului de Istorie a Moldovei, şi direcţia Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a URSS roagă de a delega pe cineva pentru a participa la discuţie, de asemenea să se confirme numele persoanelor. La Moscova a fost delegat grupul de autori Lazarev A. - preşedintele Comisiei de elaborare a cursului, Mohov N., Grosul I., Şemiacov D., Berezneacov N. În luna ianuarie a anului 1950 persoanele sus-numite au asistat la discutarea machetei primului volum al Istoriei Moldovei la Institutele de Istorie şi la Universităţile din Kiev, Moscova, Leningrad, de la care au primit „recomandări şi sfaturi preţioase” de care urmau să ţină cont în elaborarea cursului de sinteză, menit să servească şi în calitate de manual universitar.

Potrivit celor invitaţi să comenteze „macheta”, această folosire a termenului „Moldova” era prea liberală. Se socotea de asemenea că era perfect clar publicului cititor că teritoriul Basarabiei nu era tot una cu teritoriul RSSM. Istoricii se întreceau în a dovedi că, deoarece regiunea Hotinului aparţinea acum Ucrainei, revoltele de la Hotin făceau parte şi ele din istoria Ucrainei, şi nu ar fi trebui tratate în manual.

Deşi macheta manuscrisului a fost discutată la diferite instituţii de învăţământ şi ştiinţifice din URSS, opera aceasta rămânea să fie nejustificată ştiinţific şi fără bază izvoristică bine cizelată, fără argumentări ferme şi precise şi apoi, după cum menţionează însuşi Artiom Lazarev „CC al PC al Moldovei ţinea la control permanent desfăşurarea scrierii şi nivelul ştiinţific al cursului de sinteză a Istoriei Moldovei. Biroul CC al PC din Moldova asculta anual la şedinţele sale raportul preşedintelui comisiei în problema dată, aprecia starea de lucruri, acorda ajutorul necesar, dădea o serie de noi recomandări şi sfaturi de care ţineam seama atât în munca organizatorică, cât şi în procesul cercetărilor ştiinţifice.” Totul se ţinea sub un control riguros, pentru ca să fie scrisă o istorie marxist-leninistă şi să nu se găsească cineva care să scrie vreo propoziţie în care să se conţină adevărul istoric despre neamului românrsc din basarabia!

În 1951, a apărut în librăriile din Chişinău primul din cele două volume ale cărţii „Istoria RSS Moldovenești”. Editorii erau Udalţov şi Cerepnin. Este o carte de un grotesc absolut!!

 Printre altele remarcăm afirmația: „ianuarie 1918, în Basarabia a biruit puterea sovietică, care a fost înăbuşită de „România burghezo-moşierească”, iar la 28 iunie 1940 a fost „eliberată” pe cale paşnică de către URSS. În acest context, era vehiculată ideea cum că moldovenii din stânga Nistrului (unde în 1924 se constituise o republică autonomă în componenţa Ucrainei - R.A.S.S.M.) s-au reunit cu cei din dreapta Nistrului, formând Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (2 august 1940) în componenţa URSS şi împreună au păşit pe calea „construcţiei socialiste”. 

Procesul de elaborare a primului manual universitar, a primei sinteze de istorie a Moldovei a avut loc sub controlul strict al organelor de partid şi de stat din URSS şi RSSM. Datorită importanţei ce i se acorda şi urma să o aibă această primă sinteză, în cadrul procesului de elaborare a ei au avut loc totodată şi luptele dintre istorici pentru posturile cheie prestigioase din instituţiile de cercetări ştiinţifice din republică şi pentru susţinerea partidului, ceea ce reprezenta de fapt o carieră strălucită. Marii învingători, după cum s-a dovedit, au devenit N. Mohov şi I. Grosul, iar marele învins - N. Narţov. Odată publicate cele două volume ale manualului-sinteză au reprezentat în acelaşi timp, prin conţinutul lor şi schimbarea paradigmei istorice: moartea lui Stalin şi începutul liberalizării hruşcioviste. Primul volum, o lucrare tipic stalinistă (publicată în anul 1951), cu caracter pur propagandistic, cu referinţe în cea mai mare parte numai la clasicii marxism-leninismului şi la operele lui Stalin, iar cel de al doilea volum s-a dovedit a fi relativ mai onest şi mai puţin propagandistic decât scrierile anterioare, dar, per ansamblu, îți vine, pur și simplu rău când te gândești ce trebuaiu să învețe frații noștri din Basarabia despre România „monstruoasă” și „minunata” Rusie!!

 În restul perioadei până la prăbușirea regimului comunist, în Moldova Sovietică discursul istoriografic nu s-a schimbat deloc!