CARE ESTE ZIUA DE NAȘTERE A DOMNULUI IISUS?

CARE ESTE ZIUA DE NAȘTERE A DOMNULUI IISUS?

   

    25 decembrie, ar răspunde majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, în Noul Testament nu apare nimic care să stabilească data naşterii lui Iisus în preajma acestei zile. Nu a existat nicio celebrare a naşterii lui Iisus în primele două secole ale Bisericii Primare. Speculaţiile pe această temă au început în secolele III şi IV, atunci când a apărut ideea de a indica ziua Lui de naştere. Însă, imediat după ce a fost  declarat religie oficială a Imperiului Roman, creștinismul a fost corupt de elemente păgâne.

   Pentru  datarea nașterii, au fost propuse opt date specifice, în perioada de timp dintre lunile martie şi ianuarie. În Apus (Roma), celebrarea zilei de 25 decembrie a fost popularizată aproximativ în anul 354 de către Papa Liberius. Odată cu anul 435, în Biserica Romană s‑a oficiat prima „liturghie a lui Hristos” de către Papa Sixt al  III‑lea. Această dată a fost probabil aleasă pentru a contracara influenţa sărbătorii păgâne  numite Natalis Solis Invicti (Naşterea neînvinsului Soare) şi închinarea la Mithra, zeul persan al Soarelui, care s-ar fi născut  în acea zi.

   În Răsărit, pentru ziua de naştere a Domnului, a fost aleasă data de 6 ianuarie, ziua când grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionysos, iar egiptenii, naşterea zeului Osiris. Această dată este şi astăzi celebrată în Bisericile Ortodoxe Greacă şi Rusă. În ambele cazuri, alegerea datei de naştere a lui Iisus Hristos fost făcută în strânsă legătură cu sărbătorile păgâne. Aşadar, originea Crăciunului constă într‑un amestec de păgânism (mistificare/fals) şi amintirea naşterii lui Iisus (adevăr). Când minciuna se amestecă cu adevărul, cea dintâi devine dominantă. Astăzi, avem o majoritate de elemente păgâne ale unor festivaluri de iarnă, fără adevărul naşterii lui Iisus. Avem o masă mare, cu mâncare şi băutură de care facem abuz, care, împreună cu figura mistică a lui Moş Crăciun se leagă mai degrabă de sărbătările păgâne şi nu de cea a naşterii lui Iisus.

    În mitologia modernă, Moş Crăciun este perceput ca o fiinţă fantastică căreia îi poţi cere lucruri care apar ca prin minune atunci când se lasă noaptea. Deşi copiii realizează mai devreme sau mai târziu că acest personaj nu este decât o născocire, ei pot asocia această poveste cu relatarea naşterii Domnului Iisus şi astfel pot trage concluzia că acest fapt este deasemenea o poveste inventată în care nu mai crede nimeni. Moş Crăciun este un personaj fictiv, însă relatarea naşterii, vieţii, morţii şi învierii Domnului Iisus este un adevăr vital, în care noi trebuie să ne încredem pentru a primi mântuirea şi viaţa veşnică.

Aşadar, când s-a născut Iisus?

   Noul Testament nu ne dă o dată certă pentru ziua de naştere a Domnului Iisus. Cu toate acestea, există trei indicii cu privire la acea perioadă (niciunul nu indică o dată apropiată de 25 decembrie):

1. Păstorii din câmpie;

2. Momentul  recensământului;

3. Conceperea lui Ioan Botezătorul;

a. Când se aflau păstorii în câmpie?

    În zona din jurul  Betleemului, temperatura în luna decembrie poate coborî noaptea până la limita îngheţului.  În lunile decembrie şi ianuarie, de obicei, în preajma Betleemului şi Ierusa­limului, zăpada cade doar două, trei zile. De fapt, acestea sunt lunile de ploioase de iarnă, care, în vremea lui Iisus făcea dificilă orice călătorie şi de aceea oamenii preferau să stea acasă. La vremea naşterii lui Iisus,  Evanghelia relatează: În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor (Luca 2:8). Pe atunci, păstorii îşi ţineau turmele pe câmp din aprilie până în octombrie, iar în lunile reci şi ploioase acestea erau duse la adăpost. The Companion Bible, anexa 179 explică: „Păstorii nu puteau fi găsiţi păşunându‑şi turmele pe câmpii, noaptea, în luna decembrie (Tevet - decembrie, ianuarie), din pricina faptului că nu exista iarbă pentru păşune. Pe atunci, ca şi acum de altfel, se obişnuia ca turmele să fie retrase de la păşunat din regiunile deschise, şi duse la adăpost, începând cu luna  Cheshvan (octombrie -noiembrie)”.

b. Recensământul menționat de Luca:

   Altă dovadă împotriva  naşterii lui Iisus în  luna decembrie este recensământul roman menţionat de Luca. Conducătorii romani ştiau că nu este realist să comanzi un recensământ în timpul iernii. În general, recensământurile se efectuau după perioada secerişului, în lunile septembrie sau octombrie, când economia nu putea fi afectată, iar vremea era uscată, starea drumurilor fiind suficient de bună pentru a permite o călătorie fără probleme. Robert Southern afirmă: „Acest recensământ cu greu ar fi avut loc în acest sezon (25 decembrie) şi această dată nu ar fi fost aleasă de autorităţile publice, deoarece ar fi obligat populaţia ţării să călătorească spre zonele natale, iar furtunile şi ploile din iarnă ar fi fost un impediment pentru o călătorie sigură, excepţie fiind vremea din timpul unor ani deosebiţi”(Christmas at Bethlehem, Holy-Days and Holidays). Relatarea lui Luca cu privire la recensământ este o dovadă în plus că naşterea Domnului nu a fost în timpul sezonului rece. Pentru o societate agrară, organizarea unui recensământ după seceriş ar fi fost mult mai probabilă.

c. Zămislirea lui Ioan Botezătorul:

  Un indicator al momentului în care s‑a născut Iisus se găseşte în Evanghelia după Luca, legat de zămislirea lui Ioan Botezătorul. Luca 1:5-17 descrie  întâlnirea dintre Zaharia şi un înger - când Zaharia slujea la Templu a fost anunţat de un înger că va avea un fiu. Luca ne mai spune, de asemenea, că Zaharia era un preot din ceata lui Abia. În 1Cronici 24:10 citim că preoţia era separată în 24 de cete, cu  scopul de a sluji în Templu. Slujirea în Casa Domnului începea cu prima Lună a calendarului evreiesc, Nisan - „Această Lună va marca începutul lunilor; ea va fi pentru voi prima Lună din an. (Exodul 12:2) - adică  martie sau aprilie, conform calendarului nostru modern. Potrivit unor surse talmudice, cât şi manuscriselor găsite la Qumran, fiecare din cele 24 de cete slujea timp de o săptămână, astfel, într‑un an, o ceată slujea de două ori. În 1Cronici 24:10 citim că ceata lui Abia era a 8-a din cele douăzeci şi patru. Astfel spus,  lui Zaharia îi venea rândul de a sluji la Templu în a zecea săptămână a anului evreiesc. De ce a zecea săptămână? Pentru că toate cetele de preoţi slujeau la templu în zilele din timpul Paştelui şi Sărbătorii Azimilor (a treia săptămână din an) cât şi în timpul Sărbătorii Săptămânilor (Sărbătoarea Recoltei sau Ziua Cincizecimii - a noua saptamână). Astfel, timpul de slujire pentru ceata lui Abia se termina în a zecea săptămână a anului. Dacă presupunem că Luca vorbeşte despre perioadă de slujire din prima jumătate a anului, concluzionăm că Zaharia a slujit la templu în perioada lunii Sivan, adică, mai-iunie. (calendarul evreiesc ia în consideraţie atât ciclul lunar cât şi cel solar, corectat astfel încât fiecare Lună să cadă în acelaşi anotimp; anul ebraic avea 12 luni lunare, la fiecare 19 ani se adăuga o Lună în plus, tocmai ca anul lunar să corespundă cu cel solar).

   Luca relatează că după ce i s-au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s‑a dus acasă. Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată (Luca 1:23-24). Având în vedere legile de separare (Leviticul 12:05, 15:19,25), trebuie să numărăm două săptămâni. Acest fapt ne ajută să tragem concluzia că fiul lor, Ioan, a fost conceput la scurt timp după ce Zaharia şi-a terminat slujba, spre sfârşitul lunii evreieşti Sivan - la sfârşitul lunii iunie. După o sarcină normală, naşterea lui Ioan Botezătorul s-ar petrece nouă  luni mai tîrziu, adică în vremea Paştelui Evreiesc (Nisan 15).

   Profeţii Vechiului Testament au spus că Dumnezeu va trimite pe Ilie înainte de venirea lui Mesia (Maleahi 3:1; 4:5-6). Având în vedere această profeţie şi calculele făcute, Ioan Botezătorul s-a născut de Paşti. Îngerul i-a spus lui Zaharia că Ioan Botezătorul  Va merge înaintea Lui, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copiii lor şi pe cei neascultători la înţelep­ciunea celor drepţi, ca să pregă­tească Domnului un popor care să fie gata pentru El. (Luca 1:17)

   Luca 1:26, 36 relatează  că Elisabeta era însărcinată în luna a şasea atunci când îngerul Gabriel a venit la Maria. Pe când Elisabeta era în luna a şasea, evreii celebrau Hanuka (Sărbătoarea Rededicării Templului) sărbătoare care come­morează victoria Macabeilor asupra grecilor - Regele Antiochus Epifanes, distrugând Ierusalimul, a intrat în Templu pe care l‑a pângărit,  jertfind porci. Hanuka este cunoscută şi sub denumirea de numele de „Sărbătoarea Înnoirii Templului” (Ioan 10:22), pentru că acesta este legată de  rededicarea Templului. Însă Maria era dedicată unui ţel măreţ: prezenţa lui Dumnezeu pe Pământ într-un templu pământesc, un corp uman (Ioan 1:14-18). Posibil că naşterea să nu fi avut loc pe 25 decembrie, însă întruparea da!

   În ceea ce priveşte naşterea lui Mesia, conceperea Lui a fost  miraculoasă, nu  naşterea: Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Iisus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea Lună. Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” (Luca 1:30-37) Dacă Maria a conceput pe Mesia când evreii celebrau Hanuka, după o sarcină normală de 285 de zile, ajungem la concluzia că Iisus s‑a născut în ziua de 15 a a lunii evreieşti Tishri (sfârşitul lui septembrie - începutul lui octombrie). Această dată este importantă, deoarece coincide cu prima zi din Sărbătoarea Corturilor (Sucot). Este o zi deosebită, un sabat special, un prilej de mare bucurie şi celebrare.

 Sărbătoarea Corturilor şi Iisus:

   În Scriptură există câteva conexiuni interesante între naşterea lui Iisus şi aspectele legate de Sărbătoarea Corturilor. Ioan 1:14 relatează: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a ,,cortuit” printre noi (traducerea literală din greacă).” - Robert Southern. Cu privire la acest verset, dr. Samuele Bacchiocchi a comentat: „În încercarea de a descrie poporului său prima venire a lui Mesia, Ioan a ales imaginile din Sărbătoarea Corturilor, când se celebrează faptul că Dumnezeu locuieşte în mijlocul poporului Său. Acest fapt ridică  întrebarea pertinentă dacă Ioan într-adins a legat naşterea lui Iisus de Sărbătoarea Corturilor. Pentru a prezenta  natura şi misiunea lui Hristos, Ioan, în Evanghelia sa, foloseşte cuvântul cort ca metaforă. El explică faptul că Hristos, -  Cuvântul care era cu Dumnezeu la început (Ioan 1:1), - s-a manifestat în această lume într-un mod tangibil, întinzându-şi Cortul în mijlocul nostru:  „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” - (Ioan 1:14) (God’s Festivals in Scripture and History Part II: The Fall Festivals, pag. 241). „Skenoo” (lb. greacă) este verbul pe care l-a utilizat Ioan (Ioan 1:14) şi înseamnă „a locui într-un cort, tabernacul, cort, a face o tabără” . Aluzia se face în mod clar la Sărbătoarea Corturilor, atunci când evreii, pentru a sărbători cei 40 de ani de rătăcire în pustie, alegeau să locuiască temporar în corturi. Pentru Ioan, această „aşezare a taberei” este un simbol al Întrupării. Am putea traduce Ioan 1:14 în acest mod: Astfel, Cuvântul a devenit un om muritor: el a întins cortul în mijlocul nostru. Unii cercetători cred că există o legătură lingvistică între cuvântul grecesc skenoo, folosit aici, şi  verbul evreiesc shachen care înseamnă „a locui” sau „tabernacul” atunci când este derivat în substantiv. Avem, așadar, cuvântul shachen care se referă la măreţia slavei lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Sărbătoarea Corturilor este, de asemenea, cunoscută sub numele de „Sezonul (timpul sau vremea) bucuriei noastre” şi „Sărbătoarea popoarelor”. Cunoscând toate acestea, devine interesant faptul că în Evanghelia după Luca citim: „Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună  (NB (New Bible - notă explicativă) „sezonul - vremea -  bucuriei noastre”), care va fi o mare bucurie pentru tot norodul (NB „sărbătoarea popoarelor”) (Luca 2:10). Deci,  putem vedea că în terminologia folosită de înger pentru a anunţa naşterea lui Yeshua (Iisus) erau teme şi mesaje asociate cu Sărbătoarea Corturilor - Sukkot.

   Lumina a mai fost o caracteristică importantă a acestei sărbători. La sfârşitul primei zile de celebrare, Templul era iluminat puternic. Potrivit lucrării Mişna (Succah 5.2), în curtea Templului  destinată femeilor erau aduse patru candelabre uriaşe - ni se spune că „lumina emanată de cele patru candelabre era atât de strălucitoare încât nu era curte în Ierusalim care să nu fie luminată de aceste candelabre (Succah 5.3)”. Aceasta ne reaminteşte cuvintele  bătrânului Simeon ce‑l aştepta pe Mesia:  „Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.” (Luca 2:30-32). În Ioan 1:6-9 este scris: „A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.”

Concluzie:

   Legat de naşterea Domnului Iisus, chiar dacă punem la îndoială  Tradiţia Bisericii,  nu ezităm să credem relatările Noului Testament. Domnul Iisus s-a născut în mod miraculos din fecioara Maria (Miriam), împlinindu‑se astfel prorocia din Isaia 7:14: „De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. (Dumnezeu este cu noi)”. El s-a născut în cetatea lui David (Betleem) pentru a îndeplini prorocia din Mica: „Dar tu, Betleeme Efrata, deşi eşti neînsemnat printre miile lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel Ce va fi Conducător în Israel, Cel a Cărui origine este din vechime, chiar din zilele veşniciei.” (Mica 5:2). Iisus s-a născut în Betleem, nu în Nazaret, unde a fost conceput. Pentru a-i aduce pe Iosif şi Maria din Nazaret în Betleem, Dumnezeu l-a determinat Cezar August să decidă recensământul. Deşi acesta a fost locul naşterii, El îşi are originea în zilele veşniciei. Proorocia lui Mica subliniază natura  dumnezeiască  a lui Iisus - numai Dumnezeu vine din zilele veşniciei, este etern şi necreat. Ioan 1:1-3  lasă să se vadă natura dumnezeiască a lui Mesia:  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi niciun lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El.” Natura dumnezeiască a celui care se va naşte este subliniată şi de  Isaia, unde citim:  „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6). El aduce celor care se încred în El o naştere din nou pentru împărăţia Lui Dumnezeu, o viaţă fără sfârşit. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16).