DIALOG IMAGINAR DESPRE CORECTITUDINEA POLITICĂ!

DIALOG IMAGINAR DESPRE CORECTITUDINEA POLITICĂ!

  De ce se dărâma statuile una dupa alta? Răspunsul simplu îl cunoaștem cu toții. Pe fondul emoției generate de moartea lui George Floyd manifestanții le consideră ofensatoare, apărând drept simboluri ale discriminării rasiale. Mai mult decât atât, actul de-a distruge statuile este un fel de răzbunare pentru uciderea lui George Floyd și alte incidente considerate rasiste din trecut. Totusi, nu este normal să se intâmple așa ceva. S-a ajuns prea departe. Cuvântul „normal” este adesea greșit înțeles: el nu are un sens absolut, ci face referință la o normă pre-existentă. Ceea ce este normal în raport cu sistemul meu de gândire poate fi anormal în raport cu al dumneavoastră, sau al unui cetațean american de culoare. Putem totuși spune că într-o societate democratică manifestările violente de orice fel nu sunt normale și ca atare sunt condamnabile. În rest faptul că se revendică demolarea unor statui ofensatoare, - depinde de cine este pe soclu. Și în România s-au demolat statui într-un trecut nu prea îndepartat. Cele comuniste desigur după Revoluție, dar și cele ale mareșalului Antonescu acum vreo 20 de ani când, după o perioada de glorificare în anii 90, rolul istoric al fostului lider a fost re-evaluat în sens contrar. „Norma” la care ne raportăm este în continuă schimbare și câteodată această schimbare poate fi bruscă într-un context de emoție populară. Bine dar să-l acuzi pe Cristofor Columb de rasism este total deplasat. Ïntr-adevăr este absurd să judeci după criteriile civilizației de azi evenimente care au avut loc cu multe secole în urmă. Nici în rău și nici în bine - o spun și pentru cei care mai cred că Mihai Viteazu intenționa să realizeze un stat național român. Pe de alta parte o statuie a unui personaj istoric este făcută în semn de omagiu și ca atare dacă ea ofensează o parte din populație atunci nu face decât să fie o sursă de conflicte. Așadar apărarea „a făcut și lucruri bune” pe care am citit-o în legatură cu Edward Colston - mecena englez de la începutul secolului XVIII, cu avere dobândită din comerțul cu sclavi - nu este admisibilă. Înțeleg însă riscul ca acest val de furie populară irațională să conducă la rescrierea istoriei într-un mod denaturat. Ceea ce ar fi grav! Tocmai, de ce ar trebui să ne fie rușine de evenimente care au avut loc cu zece generații în urma? Rasismul nu este un fenomen dispărut acum multe secole. În Statele Unite legile segregaționiste au fost abolite de abia în anii 60 și deci multe dintre persoanele afectate sunt înca în viață. Și rana este încă deschisă: Acum trei ani la Charlottesville un marș al celor care proclamă supremația rasei albe ocazionat (tot) de un proiect de demolare a unei statui (cea a generalului secesionist Robert Lee) a degenerat în conflicte cu contra-manifestanți soldate cu victime. Refuzul presedintelui Trump de-a condamna în mod specific marșul rasist și antisemit („Evreii nu ne vor înlocui!” s-a scandat printre altele) a fost foarte criticat ceea ce explică de ce i se atribuie o responsabilitate în evenimentele recente. Dacă „rușine” este un termen prea tare, o conștientizare a existenței fenomenului este cât se poate de necesară. Așa cum s-a întâmplat în Europa cu antisemitismul, că tot am vorbit de supremația rasială. Așa cum ar fi trebuit să se întâmple și în România dar ocupați fiind să comentăm ce se întâmplă prin America preferăm adeseori să trecem sub tăcere anumite episoade istorice deloc glorioase. Nu numai o importantă minoritate evreiască am avut, ci și robi. Este vorba de romii despre a caror istorie nu se povestește prea mult, de abia mai vedem ici colo câte un film („Aferim”) sau câte un articol adesea neglijat al vreunui activist social. Și nici în acest caz nu este vorba doar de evenimente petrecute cu mult timp în urma: în ultimii ani au existat mai multe proiecte de lege prin care numele de „rom” era interzis și înlocuit cu „țigan”, pe motiv că „rom” este prea apropiat de „român”. Sigur asta nu scuză comportamentele antisocial ale multor romi. Retragerea celebrului film „Pe aripile vântului” este totuși inacceptabilă. Corectitudinea politică a ajuns să cenzureze creația artistică. Este trist că s-a ajuns la asemenea extreme. Mă gândesc cu groază cum ar fi să se dărâme monumente precum celebra catedrală din Strasbourg din cauza simbolurilor anti-semite de pe fațada clădirii. Preferabil ar fi – așa cum sper să se întâmple și în cazul filmului cu pricina - o explicație despre contextul său istoric. Există teama că în viitor creația artistică frânată de auto-cenzură pentru a nu ofusca pe nimeni să devină adesea fadă și deci lipsită de interes. Apropo, în urmă cu nu foarte mult timp, în contextul pandemiei, pe niște panouri din București au apărut niște medici ilustrați în chip de sfinți. Povestea a creat un mare scandal și Primăria București a cerut retragerea lor grabnică ceea ce s-a și întâmplat. Și din nou, oameni pe care îi credeam mai deschiși la minte au criticat vehemennt respectivele desene. Și-or fi dat seama că ceea ce fac este exact o formă de cenzură bazată pe corectitudine politică? Sau își dau seama acum? Dar dumneavoastră, dacă v-ați numărat printre critici? Sigur că mi se va spune că nu se compară niște ilustrații publicitare cu un film de Oscar. Dar nu valoarea artistică este în cauză aici ci mesajul presupus ofensator al operei respective. Putem să amintim în context și de împiedicarea proiecției unui film premiat la Cannes la Muzeul Țăranului Român acum vreo doi ani de către un grup zis „creștin-ortodox”. Este corectitudine politică sau nu? Ce să mai zicem de umor? S-a interzis scheciul „The Germans” din serialul Fawlty Towers al lui John Cleese. Ca fan absolut al lui Monty Python și al lui John Cleese în special nu pot decât să mă declar oripilat. Și să vă invit să vedeți episodul respectiv pâna s-o mai putea - este unul dintre cele mai nostime scheciuri care s-au făcut vreodată. Contrar a ceea ce s-ar putea crede (dacă facem abstracție de contextul actual) nu germanii pun vreo problema ci o frază care conține „niggers” din același episod. Glumă rasistă desigur, dar spusă de un personaj caricaturizat care este de fapt ținta umorului. Ce să spunem în schimb de germanii din cele două cupluri care sunt făcuți zdravăn de râs și prezentați ca niște creaturi total lipsite de umor. N-ar trebui oare să se simtă vexată națiunea germană de asemenea glume? Ceea ce ne duce cu discuția la subiectele de care se poate încă râde. Prin urmare dacă ne îngrijorăm în legatură cu societatea lipsită de umor spre care ne duce valul de corectitudine politică actual, ar trebui poate să aruncăm o privire introspectivă asupra propriilor noastre subiecte care nu tolerează gluma. Și să ne amintim că, în celebrul Charlie Hebdo a apărut caricatura cu Simona Halep și trofeul de la Roland Garros pe post de „Feraille” („Fier Vechi”). Așadar stimate concetățean, dacă vă numărați printre cei care au protestat vehement cerând o reacție oficială a autorităților și contraatacând viguros cu glume cât mai jignitoare despre francezi, aș estima că nu vă calificați pentru a deplânge dispariția umorului din cauza auto-cenzurii. Iar dacă tot discutăm de umor, corectitutdine politică și John Cleese nu se poate să nu evocăm „Viața lui Brian”, splendida comedie a celor de la Monty Python inspirată de Noul Testament. În caz că vă place vă sugerez să faceți o lista cu persoane cunoscute cu care Nu l-ați putea urmări. Aș paria că este destul de lungă. Care este concluzia acestui dialog imaginar? Dialogul este imaginar, dar temele, cât se poate de reale, au fost puse în discuție de unii compatrioți în aceasta perioadă. Răspunsurile nu mi s-au părut satisfacatoare și de aceea am scris acest articol. Violența și intoleranța sunt inacceptabile într-o societate democratică. Dar câteodata ele sunt provocate de unele răni ale trecutului care nu s-au închis încă. Reacțiile violente la un clip publicitar cu Mihail Șora arată ca se întâmplă și la noi. Și nu vorbim de vreun fost stăpân de sclavi sau de vreun torționar comunist ci de un centenar care a fost un respectat ministru al învățământului după 1990. Iar morala, în caz că nu ați sesizat-o, este că nu putem avea opinii ferme și pertinente despre ceea ce se întâmplă la 10000 de kilometri dinstanță într-o țară cu o cultură diferită atâta vreme cât ignorăm fenomenele înrudite cu cele de acolo care se petrec în societatea noastră. Fie ca este vorba de intoleranță, corectitudine politică, rasism sau lipsă de umor.