REZOLVAREA
SUBIECTELOR DE LA EXAMENUL DE TITULARIZARE ISTORIE - 2016!
Varianta 1:
Subiectul
I
(30 de puncte)
A. Citiţi,
cu atenţie, sursa de mai jos:
„Stalin s-a
bucurat de triumful Wehrmacht-ului asupra Franței [...]. Era de părere că
prăbușirea democrațiilor îi consolida
pretențiile la compensații în plus în Europa de Est și de Nord, primite în
schimb pentru că îi dădea lui Hitler mână liberă în Occident și în Africa
[...]. Așadar, când Molotov s-a dus la Berlin, la 12-13 noiembrie 1940, ca să
aducă la zi pactul sovieto-nazist, Stalin i-a spus să pretindă, ca cerințe de
bază, ca Finlanda, România și Bulgaria, plus strâmtorile din Marea Neagră, să
fie alocate sferei de influență sovietice, iar ca cerințe ultime, Ungaria,
Iugoslavia, vestul Poloniei, Suedia și o parte din ieșirile la Marea Baltică.
La un loc, nu diferă foarte mult de ceea ce a cerut Stalin, și în majoritatea
cazurilor a obținut, în urma victoriei, la sfârșitul celui de-al Doilea Război
Mondial.“ (P. Johnson, O istorie a lumii moderne (1920-2000))
1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate
stabilită între două informații selectate din sursa dată, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1
punct
Pentru rezolvarea
acestei cerințe exista
posibilitatea stabilirii, la alegere, a uneia dintre urmatoarele relații de cauzalitate:
O primă variantă:
a.
Cauza: Stalin i-a cerut lui
Molotov „să aducă la zi pactul sovieto -german și să pretindă ca cerințe de
bază Finlanda, România, Bulgaria, plus strâmtorile din Marea Neagră să fie
alocate sferei de influență sovietice, iar ca ultime cerințe, Ungaria,
Iugoslavia, vestul Poloniei, Suedia și o parte din ieșirile la Marea Baltică.”
b.
Efect: „în majoritatea cazurilor a și obținut în urma
victoriei, la sfârșitul celui de-al Doilea Razboi Mondial”
A doua
variantă:
Cauza: Stalin credea ca Hitler nu va
ataca U.R.S.S., mărginindu-se la Europa de Apus și Africa.
Efect: El credea că putea avea mână liberă să-și
impună hegemonia în Europa Răsăriteană, ceea ce se va și întâmpla la sfârșitul
războiului.
2. Menționați o cauză și două consecințe
ale participării Statelor Unite ale Americii la al Doilea Război Mondial. 3 puncte.
a) Cauza: Atacul japonez de la Pearl Harbour din 7
decembrie 1941
b) Consecințe : - S.U.A. își va impune hegemonia în Apusul
Europei
- Pentru o vreme S.U.A. va fi singura putere
deținătoare a bombei atomice.
3. Prezentați comparativ două
fapte istorice desfășurate în relațiile internaționale din lumea interbelică,
stabilind o asemănare și o deosebire dintre aceste fapte. 8 puncte.
Două fapte
istorice: a) Constituirea Societății Națiunilor în 1919;
b) Semnarea
Pactului Briand Kellogg în 1928.
Înființarea Societății
Națiunilor a fost propusă de Woodrow Wilson, având ca scop esențial împiedicarea
izbucnirii unui nou conflict de proporții; propunerea făcea parte din cele „14 Puncte”.
Era concepută ca o organizație care urma să descurajeze diplomația secretă și să
asigure egalitatea tuturor statelor „mari și mici”.
Pactul Briand -
Kellogg a fost semnat la propunerea miniștrilor de externe ai Franței și
S.U.A., Aristide Briand și F. Kellogg, într-un moment de „reconciliere
internațională” și de asigurare a „securității colective”.
Asemănarea: ambele își propun să împiedice o nouă conflagrație și să asigure
„rezolvarea pe cale pașnică a diferendelor dintre state.”
Deosebirea: deși ambele acțiuni au implicat participarea americană, la
înființarea Societății Națiunilor, S.U.A. au ramăs la stadiul de propunător, în
vreme ce la încheierea Pactului Briand-Kellogg americanii s-au dovedit activi.
B
Elaborați, în 1-2 pagini, o sinteză
referitoare la spațiul românesc în secolul al XIX-lea, având în vedere:
-
menționarea unei trăsături a culturii române din prima jumătate a secolului al XIX-lea;
-
prezentarea a două fapte istorice desfășurate în viața politică internă în
perioada 1859-1870 și
precizarea
unei asemănări și a unei deosebiri dintre acestea;
-
menționarea a două măsuri legislative adoptate de instituțiile politice din
România în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea și a câte unei
caracteristici a fiecăreia dintre aceste măsuri.
Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei
cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor
istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea limitei
de spaţiu.
18 puncte
Constituirea Romaniei Moderne:
În secolul al
XIX-lea societatea românească a încercat racordarea la modernitatea apuseană;
însă, în fapt, întregul secol a pendulat între deschiderea față de civilizația
occidentală și autohtonism/tradiționalismul românesc. Acest aspect se poate
observa mai ușor în planul culturii.
În prima jumatate
a secolului XIX, în cultura româna modernă observăm confruntarea de idei dintre
cei care considerau cultura română „o anexă secundară” la cea occidentală, ex:
bonjuriștii, și, cei care considerau că și cultura românească este suficient de
dezvoltată, „ ca să nu trebuiască să găsim sujeturi de scris de la alții”- M.
Kogălniceanu - discurs la inaugurarea cursului de istorie de la București. Din
păcate, și unii și alții au alunecat în ridicol – „bonjuriștii” pentru că imitau
cultura franceză, iar tradiționaliștii romantici pentru că exagerau cu mult
importanța culturii și istorii romaâilor
- de exemplu N. Bălcescu îl vedea pe Miohai Viteazul drept promotorul medieval
al unității naționale românești.
La fel, în plan
politic se observă o confruntare între cei care erau „aserviți” Occidentului și
cei care încercau să apere interesele națiunii române. Putem analiza, în acest
sens, modul de elaborare a doua acte constituționale. Primul - „Statutul
dezvoltător al Convenției de la Paris” alcătuit de A.I. Cuza și cel de-al
doilea - Constituția din 1866.
Primul act este
de fapt prima constituție cu adevărat românească și restabilea autonomia
Principatelor, încălcată de Marile Puteri prin Convenția de la Paris. Din păcate,
ea instituia un regim autoritar-dictatorial, - după expresia lui Stelian
Tănase, AL.I. Cuza dorind „să guverneze cum făcea protectorul său Napoleon al
III-lea în Franța”.
Al doilea act
este Constituția din 1866. Aceasta inaugurează oficial monarhia constituțională.
La prima vedere este o constituție românească întocmai ca și Statutul, dar, în
realitate, este o reproducere a Constituției Belgiene. Pendulează, asadar,
între „tradiționalism românesc” și „occidentalism”. Proclama drepturi și
libertăți cetățenești dar nu acorda drepturi evreilor. O altă deosebire este
dată de aspectul că Statutul introduce dictatura iar Constituția din 1866,
monarhia constituțională. La fel, în plan economic, în ultimele decenii
(1881-1900) se pot analiza două legi importante, menite să asigure protejarea
intereselor României în fața capitalului străin. Legea de protejare a
industriei naționale, din 1866, prevedea importante scutiri de taxe și impozite
pentru fabricile cu un capital minim de 50.000 de lei. Legea minelor, din 1895,
prevedea trecerea în proprietatea statului a tuturor bogățiilor naturale, cu
excepția petrolului fapt care pune, din nou, în evidență caracteristica
evoluției societății românești în secolul XIX: pendularea între politica de
apărare a intereselor naționale și
politica de promovare a deschiderii spre valorile civilizației occidentale.
Subiectul al II-lea
(30 de puncte)
A. Citiţi
afirmaţia următoare:
„Cucerirea de către romani a unor
întinse teritorii dacice nord-danubiene și încadrarea lor în
sistemul social-economic,
politic-administrativ și militar al vastei împărății romane marchează
începutul unei noi epoci în istoria
Daciei.“ (Istoria Românilor)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia
de mai sus. 2
puncte
2. Argumentaţi, în 1-2 pagini, opinia
exprimată, având în vedere:
- prezentarea a două fapte istorice
(precizarea faptului şi menționarea a trei caracteristici ale acestuia)
relevante pentru susţinerea opiniei;
13 puncte
- evidenţierea
relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători,
utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii
cronologice/logice a fapteloristorice, structurarea argumentării
elaborate și respectarea limitei de spaţiu.
Etnogeneza românească - aspecte esențiale:
După cucerirea
unei părți însemnate din teritoriul geto-dacilor de către romani, a început o
nouă epocă în evoluția acestui spatiu, această evoluție ducând, în final, la
apariția poporului român. În procesul de etnogeneză românească remarcăm rolul
deosebit de important a doua fapte istorice. Un prim fapt îl constituie chiar romanizarea geto-dacilor. Romanizarea geto-dacilor are 3 etape:
- prima - înainte
de cucerire; în aceasta etapă, limba latină s-a răspândit pe scară largă,
printe geto-daci. Această situație ar putea explica și romanizarea dacilor
liberi, adică acei daci care n-au fost niciodată cucerți de romani.
- a doua etapă
este cea a romanizării propriu-zise; această etapă are loc în Moesia Inferior și
Dacia Traiana; nu are loc în teritoriile „dacilor liberi”.
- a treia etapă a
început după retragerea aureliană; romanizarea nu este oprită; dimpotrivă, ea
va continua și se va extinde pe întregul teritoriu geto-dac, nu atât ca urmare
a circulației libere din fosta provincie în celelalte teritorii, cât din pricina celui de-al doilea fapt istoric esențial, - creștinismul în limba latină.
Așadar,
romanizarea geto-dacilor are trei etape, în fapt distingându-se tot atâtea
trăsături esențiale.
Al doilea fapt este creștinismul și răspândirea lui în limba
latină.
Răspândirea creștinismului în limba latină este esențială pentru etnogeneza
românească. Creștinarea geto-dacilor cunoaște o primă trasătură esențială: s-a
făcut în mod liber, fără intervenția vreunui factor politic, ca la alte
popoare.
A doua trăsătură
a fost credința geto-dacilor în „nemurirea sufletului” care a facilitat
răspândirea creștinismului, aspect atestat de scriitorul și apologetul creștin
de limbă latină Tetullian în secolul al II-lea. A treia trăsătura esențială a
acestui fapt istoric este deosebit de importantă și pentru romanizare:
vocabularul creștin de bază din limba română este de origine latină. Este
foarte important termenul „biserică” care provine din latinescul „basilica”.
Acesta a fost moștenit de limba română dar nu și de limbile neolatine din
Occident. Explicația este urmatoarea: în anul 313, când împăratul Constantin
cel Mare a dat libertate de cult creștinismului, a impus folosirea temenului
grecesc „ecclesia” pentru lăcașul de cult, până atunci fiind folosit termenul „basilica”.
De aceea, limbile neolatine apusene vor prelua termeni derivați din „ecclesia”,
ex: It. chiesa; fr. eglise; sp. iglesia. În schimb, daco-romanii
nemaiaparținând de imperiu vor păstra termenul basilica. Acest aspect este
important și pentru continuitatea daco-romanilor la nord de Dunare; dacă toți daco-romanii
ar fi fost evacuați la sud de Dunare, limba română ar fi moștenit și termenul
grecesc „ecclesia”.
În concluzie,
suntem de acord cu opinia exprimată de autorii lucrârii „Istoria Românilor”;
într-adevăr, putem conchide: cucerirea romană a însemnat începutul unei evoluții
care va duce la nașterea poporului român, popor latin născut creștin.
B. Citiţi afirmaţia
următoare:
„Pacea de la Augsburg marca un stadiu
al Reformei la mijlocul drumului [...], când
înțelegerea și liniștea au apărut
preferabile continuării luptei și nesiguranței, dar bătălia era departe de a se
sfârși: Calvin și adepții săi și papii care erau contra Reformei vor reaprinde
în curând focul unui conflict sectarist.“ (K. Randell, Luther și Reforma în
Germania 1517-55)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia
de mai sus.
2 puncte
2. Argumentaţi, în 1-2 pagini, opinia exprimată,
având în vedere:
- prezentarea
a două fapte istorice (precizarea faptului şi menționarea a trei
caracteristici ale acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;
- evidenţierea
relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea
limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii
cronologice/logice a faptelor istorice, structurarea argumentării
elaborate și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte
Reforma religioasă, o criză a conștinței
europene:
Reforma
protestantă, declașata în 1517 de călugărul augustinian Martin Luther,
constituie, după cum se exprima istoricul american W.N.Mc. Neill, „o criză a
conștinței europene”.
Putem susține și
noi aceasă opinie prin două fapte istorice importante.
Un prim fapt este dat de învățătura lui
Luther - „mântuirea prin credință”. Această învățătură a zguduit conștința
creștină europeană obișnuita cu ideea că mântuirea se poate câștiga prin fapte
bune. Învățătura lutheriană prezintă trei trăsături esențiale:
Prima
și cea mai importantă este chiar ideea mântuirii doar prin har, prin credință,
nu prin fapte bune. Luther, bazându-se pe epistolele Sf. Pavel către Romani și
Efeseni, argumentează pentru prima oară după multe secole, - primul a fost Sf.
Augustin, dar învățătura acestuia fusese uitată, iar noi trebuie să observăm că
M. Luther făcea parte din Ordinul monahal Augustinian, ce promova învățăturile
lui Augustin – ușor de observant în cartea sa
„Confesiunile”, lucrarea de bază a lui Augustin -, că omul, în urma
păcatului originar nu-și poate câștiga mântuirea prin fapte bune ci doar prin credința în harul divin/grația divină;
acesta îi este oferit gratis de Dumnezeu, dar condiționat de credința sinceră.
A doua trăsătură a acestei învățături
este ideea „preoției universale”. Luther s-a bazat pe Epistolele Sf. Petru unde
se afirma despre toți creștinii că „sunt o preoție aleasă”. Astfel, prin
credința lui proprie, fiecare creștin este preot și poate intra direct în
legătură cu Dumnezeu fără intermedierea unei preoții clericale.
A treia trăsătură se leagă într-un fel
și de doctrina calvină, - teologia
lutherană a vocației muncii. Ce înseamnă acest lucru? Harul divin se acordă
gratis credinciosului, dar acesta trebuie să ducă o viață activă, să muncească.
Această concepție a dus la succesul capitalismului în țările protestante, după
cum observă Max Weber în cartea „Etica protestantă și spiritul capitalismului”.
Această învățătură va fi dezvoltată mai departe de Calvin.
Al doilea fapt istoric îl constituie războaiele
religioase. Prima trăsătură a acestora este intoleranța caracteristică
și atunci, carcateristică și azi. A
doua trăsătura o reprezintă conflictele
religioase care acoperă o arie teritorială foarte extinsă: Germania,
Italia, Spania, Franța, Țările de Jos etc.; aria teritorială va fi aproape
continentală odata cu războiul de 30 de ani (1618-1648), care a fost considerat
aproape un prim razboi mondial. A treia
trăsătură - unele conflicte religioase au încercat, în fapt, să ducă reforma
religioasă până la extreme, adică reforme radicale în plan social. Astfel,
războiul țărănesc german (1523-1524) condus de Thomas Munzer, a încercat să
confiște averile Bisericii în favoarea țăranilor și să facă respectată
libertatea religioasă pentru toți oamenii nu doar pentru elitele
social-politice. Războiul va fi zdrobit de o coaliție catolico-protestantă
deoarece chiar Luther nu putea concepe libertatea religioasă pentru plebe, prin
aceasta dovedindu-se și el un „om medieval”.
Ca
o concluzie, în mare, împărtășim opinia autorului, dar nu suntem de acord cu
formulările de genul „secte”, „sectarism” deoarece istoria, în lumina rolului
ei prospector de a extrage învățături din faptele și evenimentele trecutului,
nu trebuie să propage ura și intoleranța la adresa altor credințe sau puncte de
vedere.
Subiectul al III-lea (30 de puncte):
Următoarea secvenţă face parte
din Programa şcolară pentru disciplina istorie - clasa a VIII-a:
Competenţe specifice Conţinuturi
2.4. Rezolvarea unor situaţii-problemă,
prin utilizarea adecvată a surselor istorice referitoare la fapte din istoria
românilor, desfăşurate în […] secolul al XX-lea
3.7. Stabilirea unor relaţii între
aspectele unui fapt istoric din […] secolul al XX-lea, pe baza surselor istorice
ROMÂNIA DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
Termeni istorici, concepte, probleme
de atins:
- sovietizare, etatizare,
colectivizare, industrializare forţată, “revoluţie culturală”, poliţie
politică;
- deportare, muncă forţată, lagăr de
muncă, deţinuţi;
- democraţie, societate civilă,
practici democratice, constituţie; statutul minorităţilor;
- instituţii şi mecanisme de
exercitare a puterii politice, represiunea comunistă, opozanţi şi disidenţe,
rezistenţa anticomunistă, destalinizare şi desovietizare;
- etapele regimului comunist;
- revenirea la instituţiile
democratice.
Conţinuturi:
• Evoluţii specifice ale regimului
comunist 1945-1989
• Decembrie 1989. Context şi
consecinţe
• Revenirea la democraţie
(Programe şcolare ISTORIE, clasele a V-a – a
VIII-a, OMECI nr. 5097 / 09.09.2009 )
Pornind de la
secvența dată, prezentați rolul surselor istorice în formarea/dezvoltarea și
evaluarea competențelor din programa
școlară de istorie, având în vedere:
- precizarea unei categorii de surse
istorice și menționarea a două avantaje și a două dezavantaje ale utilizării
surselor istorice din această categorie în cadrul activităţii didactice
specifice secvenței date;
- precizarea unei metode de
predare-învăţare în care se pot utiliza sursele istorice pentru care
ați optat și exemplificarea
formării/dezvoltării competenței 2.4. prin folosirea acestei metode
(menționarea a două caracteristici ale
metodei, a Termenilor istorici, conceptelor, problemelor
de atins și a Conținuturilor utilizate,
respectiv a trei sarcini de lucru date elevilor, referitoare la
surse istorice);
- proiectarea unui item de tip
subiectiv care să evalueze ambele competențe din secvența dată;
- precizarea unei metode
complementare/alternative de evaluare care poate fi utilizată pentru
competențele din secvența dată și
menționarea a două criterii de evaluare specifice acestei metode.
Notă: Se punctează şi elaborarea răspunsului
corespunzător itemului, respectiv corectitudinea ştiinţifică a informaţiei
istorice.
Pentru
învățarea istoriei, în contextul unui învățământ centrat pe competențe, sunt
foarte necesare sursele isorice. Pentru conținuturile și competențele specifice
din secvența didactică, ce face obiectul interesului nostru, sunt potrivite sursele bibliografice.
Pentru
nivelul clasei a VIII-a considerăm că nu sunt recomandate sursele documentare
directe, deoarece elevii nu au suficient discernământ în selectarea și
prelucrarea acestora. De altfel, sursele bibliografice conțin și analize asupra
documentelor și surselor istorice directe, comentate, analizate de specialiști
și istoriografie. Acest fapt este, de altfel, un prim mare avantaj al folosirii
unor astfel de surse de către elevii clasei a VIII-a.
Pentru
secvența didactică dată putem folosi următoarele surse bibliografice: „Stalinism
pentru eternitate” de Vladimir Tismăneanu; „O istorie sinceră a poporului
român” de Florin Constantiniu; „Istoria românilor” de Vlad Georgescu; „O scurtă istorie a românilor
povestită celor tineri” de Neagu Djuvara; „România - țară de frontieră a
Europei” de Lucian Boia. Aceste surse bibliografice, pe lângă avantajul
menționat, prezintă și un altul - puncte de vedere actualizate și diverse,
asigurând respectarea principiului multiperspectivității cerut de programa
școlară. Din pacate ele prezintă și dezavantaje. Un prim dezavantaj îl constituie chiar analizele personale ale autorilor. Orice autor
este influențat de modul său propriu de a privi lucrurile; elevii clasei a
VIII-a vor trebui ghidați de profesori să nu-și însușească numaidecat aceste
analize. Nu întotdeauna o analiză frumos argumentată este și corectă, autorul
putând avea prejudecăți. De exemplu: Neagu Djuvara, dar și V. Tismaneanu văd
perioada comunistă doar ca pe o epocă întunecată ce „ne-a stricat sufletul” -
punctează cu hotărâre N. Djuvara. Totuși perioada comunistă a avut și unele
puncte pozitive și elevii, prin atenta îndrumare a profesorului, vor înțelege
sintagma des întâlnită în perioada postdecembristă „ne era mai bine înainte”. Al doilea dezavantaj este acela că
autorii, pentru a-și confirma propriile puncte de vedere, selectează, de multe
ori poate neintenționat, doar anumite surse documentare care le susțin aceste
puncte de vedere. Profesorul va trebui să atragă atenția elevilor asupra
acestui fapt.
Pentru
formarea competenței 2.4. din
secvența didactică, profesorul poate folosi metoda/ tehnica Știu/Vreau să
știu/ Am învățat. Se poate folosi această metodă datorită următoarelor
caracteristici:
-
nu impune un număr strict
de sarcini de efectuat/ învățat și niciun număr strict al grupelor în care să
fie împărțiți elevii deoarce metoda poate fi efectuată frontal, individual sau
pe grupe;
-
elevii aduc în discuție tot ceea ce știu sau cred că știu despre
anumite conținuturi. Pentru secvența noastră ei pot utiliza și cunoștintele
dobândite în mediile educative informale - în familie, grupuri de prieteni,
internet etc.. De exemplu: plecând de la expresia „era mai bine înainte”, ei
pot enumera avantajele pe care cred ei că le avea perioada comunistă: locuri de
muncă asigurate, locuințe, prețuri stabile etc..
Pentru competenta 2.4., profesorul de istorie
poate atinge urmatoarele conținuturi cu această metodă: Evoluții specifice ale regimului comunist - 1946-1989; Revenirea la democrație
– aici se poate adauga o comparație între România de dinainte de 1989, cu Romania
dupa 1989. Se pot atinge următorii termeni istorici: sovietizare - cu tot ceea
ce implica aceasta: etatizare, colectivizare, industrializare forțată, poliție
politică, deportare, lagăr de muncă etc.; democrație, represiune comunistă,
rezistență anticomunistă. Ca și concepte de atins, vom avea în vedere, de
exemplu: sovietizarea în Romania, comunismul „romanesc”, democratizarea.
Competenta 2.4. impune rezolvarea de către elevi a unor situații problemă; de
aceea, profesorul împarte elevii în 2 grupe, dupa un criteriu care poate fi
aleatoriu sau îi poate împărți în 3 grupe care să cuprindă rândurile în care
sunt așezați eleviii, presupunând existența unei clase cu 3 rânduri de elevi,
sau împărțim în 3 grupe cu un număr egal de elevi - grupe formate prin decizia
profesorului sau prin libera alegere a elevilor. În acest punct, marcăm și un dezavantaj al metodei: apariția unor
conflicte între elevi. Acest dezavantaj este caracteristic nu doar acestei
metode ci, în general, mai tuturor metodelor moderne. Pentru cele 3 grupe se
vor preciza 3 situații-problemă, care vor implica folosirea surselor
bibliografice prevăzute. Mai întâi, toate grupele vor prezenta ceea ce cred că
știu despre conținuturile, termenii istorici și conceptele puse în dezbaterea/atenția
elevilor. De exemplu: Știu: comunismul a fost impus cu forța, de către sovietici; a implicat
distrugerea opoziției, înlăturarea monarhiei, impunerea modelului sovietic;
cunoaștem că atât Dej cât mai ales N. Ceaușescu au impus un comunism național;
știm că în decembrie 1989 s-au produs în România evenimente controversate, pe
care unii le califică drept lovitură de stat iar alții revoluție; dupa 1989, în
România a început tranziția la capitalism; în această perioadă, s-au pierdut locuri
de munca, s-a declanșat inflația, a început migrația forței de muncă în
Occident; România s-a integrat în N.A.T.O. și U.E., avantajele nefiind
percepute încă de marea masă a populației, de aceea mulți oameni spun „ne era
mai bine înainte”.
La rubrica „Vreau
să știu”, fiecare grupă va trebui să rezolve o situație- problemă,
astfel: Grupa I - Vrem să știm în ce măsură, dupa 1955, regimul comunist
din România a fost o variantă românească de comunism. Vom pleca de la afirmația
lui Dej privind „calea românească de
construire a comunismului”. Vom folosi ca surse de documentare: „Stalinism
pentru eternitate” de V. Tismăneanu și „O istorie sinceră a poporului român” de
Florin Constantiniu.
Grupa a II-a: Vrem să știm care au fost caracteristicile „comunismului- național”
al lui Ceaușescu - dacă a fost realmente un comunism-național sau regim
neostalinist, cum îl caracterizează unii istorici. Vom folosi: „Stalinism
pentru eternitate” de V. Tismăneanu; „O scurtă istorie a românilor povestită
celor tineri” de N. Djuvara; „Istoria românilor” de V. Georgescu.
Grupa a III-a: Vom încerca să vedem în ce măsură evoluția
României după 1989 justifică lamentările de tipul „a fost mai bine înainte”.
Vom avea în vedere: „O istorie sinceră a poporului român” de Florin Constantiniu;
„O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” de Neagu Djuvara;
„România - țară de frontieră a Europei” de Lucian Boia.
Pentru
prezentarea rezultatelor muncii elevilor se va stabili o oră de dezbatere și analiză.
Din pacate, aplicarea metodelor moderne necesită mai multe ore. Programa de
istorie prevede la clasa a VIII-a 2 ore/ săptămână; chiar și așa nu este
posibilă aplicarea acestor metode întotdeauna.
Pentru evaluarea
celor două competențe, profesorul va folosi ca item subiectiv - eseul structurat. Cerința pentru
crearea acestuia poate fi formulată astfel: - Alcătuiți un eseu structurat în maxim 2-3
pagini cu tema „România postbelică”, în
care veți avea în vedere următoarele chestiuni:
1. Sovietizarea
României - 20 p;
2. Caracteristicile
comunismului românesc, mai cu seamă ale național-comunismului - 20 p;
3. O apreciere
globală asupra comunismului, cu aspectele sale pozitive și negative - 10 p;
4. Surprinderea unui
fapt istoric intervenit după 1989 - 40 p.
Notă: se acordă 10
puncte din oficiu.
Competențele se ating astfel: competenta 2.4. - punctele 2, parțial
1; competenta 3.7 - punctele 3, 4, parțial 2.
România postbelică:
Schița de idei
1.
Instaurarea comunismului: - înțelegerile dintre Marile Puteri;
- sovitizarea României
2. Comunismul românesc:
- Declarația lui
Gheorghiu- Dej din 1955;
- Tezele din aprilie 1971.
3. Evoluția României după 1989: -
Tranziția la capitalism;
- Declarația program a FSN - decembrie
1989;
- Programele de gurvernare ale guvernelor
P. Roman; C.D.R.; Adrian Năstase, Alianța D.A..
Rezolvare: În urma înțelegerilor secrete dintre Marile
Puteri din Coaliția Națiunilor Unite, România a căzut în sfera de influență
sovietică. Astfel, după 22 august 1944, Armata Roșie a ocupat militar întreaga
Românie, devenind garantul transformării țării noastre într-un satelit
sovietic.
Procesul de
sovietizare al României s-a accentuat după înțelegerea de la Yalta din
februarie 1945. În ciuda opoziției unor guverne, conduse de cătyre C.-tin
Sănătescu și Nicolae Rădescu, comuniștii și-au intensificat presiunile pentru
preluarea puterii. Regele Mihai I a fost forțat de Andrei Vâșinski să accepte
instaurarea guvernului Petru Groza la 6 martie 1945, în caz contrar „România
urmând să fie desființată ca stat independent” - A. I. Vâșinski. Chiar și așa,
regale a încercat să se opună comunizării prin greva regală, dar, încurajat de
recunoașterea din partea anglo-americanilor, guvernul P. Groza va iesi „triumfător” forțându-l, în cele din urmă pe
rege să abdice în decembrie 1947.
În perioada
1947-1955, comunismul în România a urmat, întocmai, linia sovietică. Astfel, au
fost lichidate toate formele de opoziție, s-a trecut la colectivizarea agriculturii,
proces încheiat în 1962; a început industrializarea forțată; a avut loc încercarea
de rusificare a societii. După moartea lui Stalin și-n condițiile neîncrederii
reciproce între N. Hrusciov și Gheorghiu- Dej, acesta din urmă se va pronunța
în 1955, pentru „calea românească de construcție a socialismului”. Din acest
moment, începe un proces de distanțare al comuniștilor români de U.R.S.S..
Acest proces va culmina cu „Declarația P.M.R. privind problemele mișcării
comuniste și muncitorești internaționale” din aprilie 1961; aici, pentru prima
dată, comuniștii români subliniau idea egalității în drepturi cu P.C al
U.R.S.S. și încercau o reconciliere cu poporul român.
De această
politică, va profita N. Ceaușescu. Acesta va promova așa-numitul
„național-comunism”, o încercare de identificare a comunismului cu istoria
națională, care ar fi evolutat firesc spre communism, de impunere a valorilor
naționale în dauna celor sovietice, dar care va evolua spre protocronism. Însă,
în realitate, în afara afirmării unor interese naționale, național-comunismul
lui Ceaușescu va aluneca, mai ales, după faimoasele Teze din aprilie 1971, spre
cel mai autentic neostalinism, un regim caracterizat prin afirmarea unui cult
al personalității lui Ceausescu la un nivel absurd, ce l-ar fi făcut invidios
chiar pe Stalin. Regimul ceaușist va capăta forme insuportabile după 1981, odată
ce dictatorul român impune dure privațiuni populației, în numele lichidării
datoriei externe.
Totuși, putem
observa și unele aspecte pozitive ale comunismului: locuri de muncă garantate,
lichidarea analfabetismului, urbanizarea, prețuri stabile, locuințe gratuite
etc.. Cu alte cuvinte, nu putem cădea în extrema în care au căzut mulți
istorici, de exemplu V. Tismăneanu, de a considera și aprecia comunismul doar
ca un regim odios, barbar care n-a avut nicio urmare benefică pentru români.
După evenimentele
controversate din decembrie 1989, în România a început tranzitia la capitalism
și democrație. Tranziția s-a dovedit a fi foarte dură pentru imensa majoritate
a populației. În numele trecerii la economia de piață, al integrării în U.E. și
N.A.T.O., au fost lichidate mii de întreprinderi, prețurile au explodat, a
crescut șomajul care i-a obligat pe numeroși români să plece din țară.
Confruntați cu foarte multe lipsuri, mulți oameni regretă regimul comunist:
„era mai bine înainte” Chiar integrarea în U.E., la 1 ianuarie 2007, nu a adus
românilor mult așteptata prosperitate. Ba mai mult, anul integrarii 2007 a
coincis nefericit pentru români cu izbucnirea crizei economice mondiale, ce a
afectat puternic țara noastră.
Ca o apreciere
generală asupra României postbelice, putem observa că regimul comunist pare a
fi adus României mai multă modernizare și prosperitate, decât regimul democrat
instaurat după 1989. Pare paradoxal, dar realitatea este aceasta! Putem
concluziona că românii și-au dorit mult libertatea, iar când au avut-o și-au bătut
joc de ea!
O metodă complementară potrivită pentru evaluarea competențelor
date este portofoliul. Acesta prezintă urmatoarele avantaje: evaluează capacitatea de
exprimare a elevului într-un limbaj științific adecvat disciplinei; pune în
evidență imaginația și creativitatea elevului; evaluează progresul în învățare, pe o perioadă mai lungă de timp, fiind
și un instrument potrivit pentru evaluarea holistică, global a capacităților și
competențelor elevilor la istorie!
Pentru secvența
didactică avută în vedere se pot propune următoarele teme: Sovietizarea României;
„Național-comunismul” în timpul lui Nicolae Ceaușescu; Evoluții în cadrul
regimului comunist din România de la supunere la independență față de U.R.S.S.;
Evenimentele din 1989; România dupa 1989. Ca surse de documentare se pot avea
în vedere lucrările indicate mai sus.
Portofoliul mai este și o modalitate de evaluare specifică evaluării
sumative, uneori periodice. Este, totuși, o formă de evaluare subiectivă, în opinia noastră,
deoarece criteriile de evaluare nu sunt foarte clare. Pentru ca evaluarea să
fie cât de cât obiectivă, profesorul trebuie să urmarească îndeaproape
elaborarea portofoliilor; trebuie să aibă în vedere capacitățile de analiză și
argumentareale ale elevilor; consistența punctelor de vedere exprimate;
relevanța surselor folosite de elevi, aici facem precizarea necesității
evitării de către elevi a Wikipedia, o enciclopedie on-line care cuprinde
numeroase afirmații și puncte de vedere nedocumentate suficient și neasumate,
în general, de nimeni. Deși se pot
indica și alte metode complementare, totuși considerăm că pentru clasa a
VIII-a, și-n particular, pentru secvența didactică avută în vedere, cea mai
indicată metoda rămâne portofoliul, deși
există dezavantajul ca sarcinile cuprinse în cadrul lui să fie rezolvate/realizate
de parinți.
Notă: varianta de rezolvare este un rezumat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu