CARTEA BIBLICĂ „APOCALIPSA” - CHEMAREA LA TRANSCENDENȚĂ! - PARTEA A
UNSPREZECEA
Capitolele 21 - 22 - discuții preliminare pe țărmul eternității: De ce ne-ar interesa să
studiem ultimele două capitole ale Apocalipsei? În primul rând pentru că ni s-a
dat sfatul acesta: „Dacă, deci, aţi înviat împreună cu
Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la
dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe
pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu
Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3:1-3). Un creștin înviat împreună
cu Hristos trebuie și are datoria să-și formeze o perspectivă cerească asupra
vieții. El trebuie să știe să așeze tot ceea ce i se întâmplă în contextul
veșniciei. În al doilea rând, un astfel de studiu este o ofertă extraordinară!
Gândiți-vă ce s-ar petrece cu umanitatea dacă s-ar afla ceva despre o altă
civilizație din Univers, dacă am avea acces la lucrurile de acolo! Ei bine, ni
se oferă ceva cu mult mai interesant. Nu este vorba despre ce fac „alții”, ci
despre ce se va întâmpla cu „noi” când nu vom mai fi pe planeta aceasta. Ne
interesează direct și personal! Apocalipsa cap. 21 și 22 descriu noua creație din „debutul eternității noastre”. Am o
reținere ori de câte ori ajung să citesc sau să vorbesc din aceste ultime două
capitole ale Apocalipsei. Știu, am putea trece superficial peste text ca un
patinator care alunecă pe suprafața lacului înghețat indiferent la adâncimea
apei de dedesupt și ne-am putea mulțumi doar cu atâta. Ar fi însă o pierdere
incalculabilă. Informațiile care ne sunt oferite prin descoperire dumnezeiască
aici sunt despre eternitatea care ne așteaptă și descriu câteva din realitățile
menite să ne umple de entuziasm uimit ființa. De fiecare dată când citesc
aceste două capitole descopăr elemente noi din lumea care mă cheamă și care mă
așteaptă. Inima mea se umple atunci de dragoste și dor. Știu, „ce vom fi nu s-a
arătat încă”, dar avem aceste două capitole din Apocalipsa care ne ajută să
privim prin crăpătura ușii. Știu, cunoaștem acum doar „în parte”. Asta nu
înseamnă că trebuie să neglijăm partea aceasta mică pe care ni s-a dat să o
cunoaștem! Cum să descrii ceea ce este imposibil de descris? Cum să vorbești
despre lucrurile cerești când altuia i-a fost interzis acest lucru? Iată doar
două din întrebările la care trebuie să căutăm măcar un răspuns parțial înainte
de a părăsi „ceea ce știm” ca să pășim înspre „ceea ce nu există încă”. Despre
dificultatea de a povesti lucrurile de dincolo de ecosistemul spațiu-timp în
care ne-a limitat deocamdată Dumnezeu evoluția am mai scris în comentariul
făcut la Apocalipsa 4. Poate că voi relua aici câteva fraze. Realitatea acestor
limitări este scoasă în evidență de apostolul Pavel înaintea filozofilor
atenieni, „mari căutători după Dumnezeu”. Apostolul le spune dur, dar extrem de
clar că toate strădaniile lor după „dumnezeul cel necunoscut” sunt timp pierdut
și caznă fără răsplată: „El a făcut ca toţi oamenii,
ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat
anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe
Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de
fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au
zis şi unii din poeţii voştri: Suntem din neamul Lui” … (Faptele
Apostolilor 17:26-28). Un mucalit cu un deosebit simț al umorului a
spus: „Căutările filozofilor după Dumnezeu în lumea rațiunii și a speculațiilor
seamănă cu ambiția unor orbi care caută într-o cameră întunecată o pisică neagră,
care a plecat în altă parte”. Vă propun, așadar, o discuție preliminară
abordării revelațiilor din ultimele două capitole ale Apocalipsei. Vom discuta
despre problema accesului la aceste revelații, despre dificultatea raportării
la niște realități care seamănă între foarte puțin, până la „deloc” cu
realitatea pe care o experimentăm noi astăzi. Vom încerca să răspundem la trei
întrebări: 1. Cum de ni s-a spus ceea ce ni s-a spus?; 2. Cât putem înțelege
din ceea ce ni s-a spus?; 3.Ce este dincolo de ceea ce ni s-a spus?
1. Problema accesului la
aceste revelații - Cum de ni s-a spus? Dacă descoperirile din aceste două capitole
date lui Ioan spre a le împărtăși cu noi reprezintă ceva din sfera „celui de al
treilea cer”, cum explicăm că avem acces la ele, dacă apostolului Pavel i-a
fost interzis să ne spună ceea ce a văzut când a fost el acolo? „E
nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi
descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece
ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu, dacă a
fost fără trup, nu ştiu - Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a
fost în trup sau fără trup, nu ştiu - Dumnezeu ştie) a fost răpit în rai
şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om
să le rostească” (2 Corinteni 12:1-4). Dumnezeu are planuri și
misiuni diferite pentru oameni și situații diferite. Această realitate ne-a
fost arătată de Richard Wurmbrand
într-un Paști în care a aflat că unii creștini l-au judecat prea aspru și l-au
cam „scărmănat” pe apostolul Petru pentru lepădarea lui în curtea Marelui
Preot. „Fraților”, a spus el atunci, „nu vă grăbiți să judecați pe nimeni!
Numai Dumnezeu are dreptul s-o facă. Nu este treaba noastră. Doar Dumnezeu știe
ce, de ce și pentru ce. El are planuri diferite pentru oameni diferiți și
vremuri diferite. Planuri diferite pentru oameni diferiți. Voi îl judecați aspru pe Petru, dar nu-l
băgați în seamă pe Ioan. Știi cum a ajuns Petru „vinovat”, urmându-l pe Iisus
„de departe”, la focul din curtea Marelui Petru? Textul spune clar, dar voi nu
vedeți! L-a băgat acolo Ioan, pentru că Ioan se cunoștea foarte bine cu cei de
acolo. Petru a fost în curte. Ioan a fost în casa Marelui Preot. Vă întreb: Nu știa Domnul Iisus că Ioan,
ucenicul drăgăstos care se rezema la masă cu capul pe pieptul Lui se ducea din
când în când acasă la Marele Preot?” Mulți frați creștini, care îl ascultau, au
mărturisit că, au simțit cum le ard urechile. Au pus mâna pe Biblie, au citit și au văzut acolo pentru prima
dată că a fost exact așa cum văzuse Richard Wurmbrand … Șah, mat! „Și asta nu
doar acolo. S-a mai întâmplat și altă dată în alte părți. Eroii noștri luați
captivi în Babilon au fost patru tineri neîncovoiați înaintea idolatriei. Oare
chiar așa a fost? Întotdeauna? Ia gândiți-vă și întrebați-vă: Unde au fost
Daniel când cei trei prieteni ai lui au refuzat în valea Dura să se închine
chipului ridicat de Nebucadnețar? De ce n-a fost și el aruncat în cuptorul
aprins? Și-a plecat piciorul?” Pe unii frați îi lua deja amețeala. Richard avea
darul ăsta, de a despica capul cu un trăsnet și să te lase apoi să-ți revii
singur din năuceală. Au urmat momente de mare stânjeneală pentru mulți frați. „Și
invers! Când Daniel a fost aruncat în groapa cu lei unde au fost cei trei
prieteni ai lui? Ei au ascultat porunca împăratului și nu s-au rugat în perioada
aceea cu fața spre Ierualim?” Personal, am călătorit rapid cu mintea la Babilon
și i-am căutat peste tot cu imaginația mea. Nu i-am găsit. Au început însă să
mă muncească alte întrebări. Cele puse de Richard începuseră să facă pui în
mintea mea. „Dar la chipul turnat, numai trei evrei au refuzat să se închine?
Toți, absolut toți ceilalți, mii și mii de evrei, s-au închinat la porunca
împăratului? Și când a fost interzisă rugăciunea, numai Daniel a continuat să
se roage? Ce au făcut celelalte mii de evrei? Vă aud predicând că Daniel nu s-a
întinat niciodată cu vinul și bucatele alese dela masa împăratului, dar nici
asta nu este adevărat. În capitolul 10 se spune că în anul acela, Daniel „nu
s-a spurcat” decât exact douăzeci și una de zile. În restul anului a mâncat de
la masa împăratului și a băut vinul ales de acolo”. Personal, am pus iar mâna
pe Biblie și, iar ca pentru prima dată, am citit uimit exact acele lucruri. „Nu
vă grăbiți să judecați pe nimeni. Dumnezeu are planuri diferite pentru oameni
diferiți. Este liber și suveran s-o facă, fără să ne explice nouă de fiecare
dată”. Dacă ne însușim acest punct de vedere al fratelui Richard Wurmbrand,
apostolul Ioan și apostolul Pavel sunt două persoane cu misiuni diferite în
contexte diferite, iar Dumnezeu a putut să facă cu unul ceea ce nu a vrut să
facă prin celălalt. Nu uitați că profetului Daniel i s-a spus: „Iar
vedenia cu serile şi dimineţile de care a fost vorba este
adevărată. Tu pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte
vremuri îndepărtate.” (Daniel 8:26). „Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea
până la vremea sfârşitului. Atunci, mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte”
(Daniel 12:4). În timp ce apostolului Ioan i s-a poruncit exact
invers: „Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele
proorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape” (Apocalipsa 22:10).
Deși au fost amândoi răpiți în slavă, apostolul Pavel nu ne-a spus nimic, în
timp ce Ioan a primit porunca să noteze totul, nu că aceasta ne-ar ajuta
teribil de mult. Studiul acesta ne arată ce greu putem pătrunde în revelațiile
dumnezeiești. Asemenea famenului etiopian spunem și noi: „Cum să înțelegem dacă
nu ne va călăuzi cineva?” Doamne, ajută neputințelor noastre! Consecvent
metodei sale, apostolul Ioan ne prezintă o altă septadă, enumerând șapte
lucruri din nouă creație: (1) un cer nou - Apocalipsa 21:1; (2) un pământ nou -
Apocalipsa 21:1; (3) Noul Ierusalim - Apocalipsa 21:9-23; 22:5; (4) noile
Neamuri - Apocalipsa 21:24-27; (5) un râu nou - Apocalipsa 22:1; (6) un nou pom
al vieții - Apocalipsa 22:2; (7) un nou Tron - Apocalipsa 22:3-4.
2. Problema dificultății de a
înțelege niște realități care seamănă între foarte puțin și chiar deloc cu
realitatea pe care o experimentăm astăzi - Cât putem înțelege din ceea ce ni
s-a spus? Lucrurile
cu care ne vom întâlni în ultimele două capitole din Apocalipsa „sunt din altă
lume”, din hiperspațiul de dincolo de experiența noastră curentă. Ne vom întâlni cu ceea ce comentatorii
numesc „antropomorfisme”, adică cu pasaje în care lucruri din lumea noastră
sunt folosite pentru a descrie lucruri din lumea lui Dumnezeu. De exemplu, deși
Dumnezeu este Duh și nu are forme trupești, Biblia vorbește despre „mâna lui
Dumnezeu” și despre „urechea lui Dumnezeu”. În alte părți ni se spune că lui
Dumnezeu „i-a părut rău” sau că „s-a răzgândit”, expresii care nu se pot împăca
cu un Dumnezeu omniștient și atotștiutor.
Dorind să comunice cu noi, Dumnezeu a ales să folosească limbajul nostru și
lucruri care ne sunt familiare în această lume a oamenilor. Aduceți-vă aminte sau recitiți ceea ce am scris la debutul
studiului în capitolul 4 al Apocalipsei:
Capitolul 4 din Apocalipsa ni-l prezintă pe apostolul Ioan invitat „să se
suie” într-un „aici” care este dincolo de dimensiunile lumii noastre. Trebuie
să ne așteptăm ca lucrurile pe care le-a văzut el „acolo”, în „hiperspațiu” și
pe care a încercat zadarnic să ni le descrie să fie cu totul altfel decât cele
din lumea noastră. Relatarea lui
Ioan nu trebuie citită cu atitudinea cercetătorului de laborator care-L pune pe
Dumnezeu la analiză sub microscop, ci cu cea a unui muritor uimit și uluit care
relatează măreția misterioasă a unor lucruri pe care nu le poate neapărat
înțelege. Dacă Ioan nu mai „cade la pământ ca mort” ca în capitolul întâi al
cărții este doar pentru că, între timp, s-a mai aclimatizat puțin cu lumea
despre care ne scrie. Prin Ioan, asistăm și noi la un copleșitor spectacol de
lumini și sunet care-ți taie respirația și te face să cazi în admirație și
adorare. Vom citi, vom da liber
imaginației, dar, v-o spun de pe acum, le vom pătrunde doar în parte și numai în
măsura în care cunoaștem „tot” restul Bibliei, pentru că toate temele care
izvorăsc și curg în celelalte cărți ale Sfintelor Scripturi se varsă în cartea
Apocalipsei așa cum râurile se varsă toate până la urmă în ocean. Am să încerc să ilustrez această
simetrie organică a temelor biblice printr-un tabel de covergență tematică.
Veți avea probabil, ca și mine, senzația că am citit despre aceste convergențe
tematice, dar nu am fost suficient de atenți ca să le și înțelegem. Fiecare dintre aceste schimbări ne introduc
într-o realitate pentru care nu avem corespondent actual. Vom încerca să
analizăm ceea ce ne spune apostolul Ioan despre ele, dar trebuie să acceptăm
încă din startul acestui studiu că ne va fi foarte greu să înțelegem. Va trebui
să admirăm fără să putem spune că am ajuns să înțelegem deplin. Nu vor fi
lucruri stranii, ne mai întâlnite, ci lucruri despre care Biblia ne-a mai
vorbit. Așa cum am tot repetat, cartea Apocalipsei este pătrunsă mult mai ușor
de aceia care cunosc bine restul Bibliei. Iată în rezumat imaginile din
Apocalipsa 21 și 22 împreună cu alte texte în care au mai apărut anterior în
Scripturi. Cerurile noi din Apocalipsa 21:1 au mai fost
menționate în alte părți ale Bibliei: „Apoi am văzut un cer nou şi un
pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai
era” (Apocalipsa 21:1). „Căci
iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce
aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte” (Isaia
65:17). „Căci după cum cerurile
cele noi şi pământul cel nou pe care le voi face vor dăinui înaintea Mea - zice
Domnul - aşa vor dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru“ (Isaia 66:22).
„Dar noi, după făgăduinţa Lui,
aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Petru
3:13). Noul Ierusalim amintit în Apocalipsa 21:2 nu este nici el o
noutate, căci și el a mai fost amintit în Biblie: „Şi eu am văzut coborându-se,
din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă
împodobită pentru bărbatul ei” (Apocalipsa 21:2). „Dar Ierusalimul cel de sus este slobod şi
el este mama noastră” (Galateni 4:6). „Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi
ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). Cortul lui Dumnezeu cu oamenii
prezentat în Apocalipsa 21:3 a fost prezentat anterior în cartea profetului
Ezechiel: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui
cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi
Dumnezeul lor” (Apocalispa 21:3). „Voi
încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei; îi voi
sădi şi-i voi înmulţi şi voi pune Locaşul Meu cel Sfânt în mijlocul lor pentru
totdeauna. Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor
fi poporul Meu” (Ezechiel 37:26-27). Dispariția lacrimilor și
tânguirilor anunțată în Apocalipsa 21:4 a fost prevestită în cartea profetului
Isaia: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu
va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că
lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4). „(Domnul) nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge
lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului
Său; da, Domnul a vorbit” (Isaia 25:8). „Apa vieții” pomenită în
Apocalipsa 21:6 a fost și ea vestită de profetul Isaia și a fost integrată în
vocabularul Domnului Iisus: „Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără
plată din izvorul apei vieţii” (Apocalipsa 21:6). „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape,
chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin
şi lapte, fără bani şi fără plată!” (Isaia 55:1). „Dar oricui va bea din apa pe care i-o
voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va
preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan
4:14). „Dacă însetează
cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima
lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:37-38). „Muntele
înalt” care apare în Apocalipsa 21:10 ne-a mai fost prezentat în cartea
profetului Ezechiel : „Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi
înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la
Dumnezeu …” (Apocalipsa 21:10). „M-a
dus acolo, în nişte vedenii dumnezeieşti, şi m-a aşezat pe un munte foarte
înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită” (Ezechiel
40:2). „Cetatea cu pietre scumpe” vestită în Apocalipsa 21 ne-a mai
fost prezentată și în cartea profetului Isaia: „Zidul era zidit de iaspis şi
cetatea era de aur curat, ca sticla
curată. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot
felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de
halchedon; a patra, de smarald; a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu,
a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de
hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist” (Apocalipsa
21:18-21). „Nenorocito, bătuto
de furtună şi nemângâiato! Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu
şi-ţi voi da temelii de safir. Îţi voi face crestele zidurilor de rubin,
porţile de pietre scumpe şi tot ocolul de nestemate” (Isaia 54:11-12).
Faptul că vom trăi în lumina prezenței lui Dumnezeu nu este o surpriză în
Apocalipsa 21 pentru că am fost anunțați de acest plan încă din vremurile
străvechi: „În cetate n-am văzut niciun Templu, pentru că
Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei. Cetatea
n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează
slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul” (Apocalipsa 21:22-23). „Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta
vine şi slava Domnului răsare peste tine! … Nu soarele
îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina
ei, ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie şi Dumnezeul tău va fi slava ta. Soarele
tău nu va mai asfinţi şi luna ta nu se va mai întuneca, căci Domnul va fi
Lumina ta pe vecie şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi” (Isaia
60:1,19-20). Râul cu apa vieții din Apocalipsa 22 ne este deja
familiar din cărțile Vechiului Testament: „Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii,
limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de
domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţii cetăţii şi pe
cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de
rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea
neamurilor” (Apocalipsa 22:1-2). „Este
un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul
locaş al locuinţelor Celui Preaînalt” (Psalm 46:4 - T.M.). „Drept răspuns, Iisus i-a zis: Dacă ai
fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice:Dă-Mi să beau! tu
singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie” (Ioan 4:10).
Iar dorința împlinită ca omul să vadă fața lui Dumnezeu este o temă care a
străbătut toată Biblia: „Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi
pe frunţile lor” (Apocalipsa 22:4). „Domnul a zis: Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă
vadă şi să trăiască!” (Exod 33:20). „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe
Dumnezeu!” (Matei 5:8). „Acum,
vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci, vom vedea faţă în faţă.
Acum, cunosc în parte, dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu
cunoscut pe deplin” (1 Corinteni 13:12). „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a
arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că
Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Dumnezeu a avut grijă să
pună aceste imagini în Biblie ca să ne familiarizeze măcar în parte cu lumea
viitoare. Nu vor fi deci lucruri stranii, ne maiîntâlnite, ci lucruri despre
care Biblia ne-a mai vorbit. Așa cum am tot repetat, cartea Apocalipsei este
pătrunsă mult mai ușor de aceia care cunosc bine restul Bibliei. Până atunci
„cunoaștem în parte” prin pasaje de descoperiri profetice. Pentru că se cade și
este locul, vă invit să contemplați imaginile profetice dintr-un loc la care nu
vă gândiți, din cartea psalmilor. Vă recomand psalmul 46 - T.M., pe care sunt sigur că-l veți înțelege altfel
dacă ați parcurs ultimele capitole ale acestui studiu împreună cu noi: Psalmul 46: Către mai-marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. De
cântat pe alamot. O cântare. 1 Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un
ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.2 De aceea nu
ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima
mărilor.3 Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării
şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. 4 Este un
râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,sfântul locaş
al locuinţelor Celui Preaînalt. 5 Dumnezeu este
în mijlocul ei: ea nu se clatină;Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. 6 Neamurile se
frământă, împărăţiile se clatină dar glasul Lui răsună, şi pământul se
topeşte de groază. 7 Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul
lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. 8 Veniţi şi
priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ. 9 El a
pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul şi
a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război. 10 „Opriţi-vă,
şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc
pe pământ.” 11 Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui
Iacov este un turn de scăpare pentru noi.
Capitolele 21 și 22 - reflecții suplimentare:
Viziunea lumii care vine este aceea care
echilibrează mintea, așa ca lucrurile care sunt văzute să nu obțină controlul
asupra sentimentelor, care au fost cumpărate cu un preț infinit de Mântuitorul
lumii. Prin lucrarea Duhului Sfânt lucrurile nevăzute și veșnice sunt aduse
înaintea sufletului și avantajele comorilor veșnice și nepieritoare sunt făcute
să apară înaintea ochilor sufletești în frumusețea lor atrăgătoare. În acest
mod noi învățăm să privim la cele nevăzute și veșnice și să apreciem mustrările
lui Hristos la o valoare mai mare decât comorile lumii. Hristos, prin
sacrificiul Său, plătind plata păcatului, nu doar l-a mântuit pe om, ci a
recâștigat stăpânirea pe care omul a pierdut-o. Tot ceea ce a fost pierdut de
primul Adam va fi restaurat de Cel de-al doilea. Dumnezeu a creat pământul să
fie locuința ființelor sfinte și fericite. Această țintă va fi pe deplin
împlinită atunci când, reînnoit prin puterea lui Dumnezeu și eliberat de păcat
și suferință, el va deveni o casă eternă pentru cei mântuiți. Teama de a
face moștenirea viitoare să pară prea materială a condus pe mulți să
spiritualizeze chiar adevărurile care ne conduc să o privim ca și casă a
noastră. Hristos și-a asigurat ucenicii că El se duce să pregătească locașuri
pentru ei în casa Tatălui Său. Aceia care acceptă învățăturile Cuvântului lui
Dumnezeu nu vor fi cu totul ignoranți cu privire la căminul ceresc. „Și ceea ce
ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit și la inima omului nu s-a suit, așa sunt
lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei ce îl iubesc”. Limba omenească
nu este în stare să descrie răsplata neprihăniților. Aceasta va fi cunoscută numai
de cei ce o privesc. Nicio minte mărginită nu poate cuprinde slava paradisului
Pământului Nou și Cerului Nou. În Biblie, moștenirea celor salvați este
numită o țară. Există un Păstor ceresc care-și conduce turma la fântâni de apă
vie. Pomul vieții își dă fructele în fiecare lună și frunzele copacului sunt
pentru vindecarea neamurilor. Există câteva ape curgătoare limpezi ca cristalul
și lângă ele se unduiesc copaci ce aruncă umbrele lor asupra cărărilor
pregătite pentru mântuiții Domnului. Acolo, câmpiile întinse se află între
dealuri și munți, iar munții lui Dumnezeu își ridică vârfurile lor semețe. Pe
aceste plaiuri liniștite, lângă aceste ape de viață, mântuiții vor găsi o casă
la fel ca peregrinii și pribegii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu