LUMEA INSECTELOR!

LUMEA INSECTELOR!

   Considerați insectele doar o pacoste? V-ar plăcea ca lumea să fie lipsită de aceşti dăunători agasanţi? Îi stârpiţi dând cu insecticide, lovindu-i sau strivindu-i cu piciorul ori de câte ori vi se iveşte ocazia? Înainte de a-i declara război oricărui gândac ce vă iese în cale, ar fi mai bine să încercaţi să aflaţi câte ceva despre lumea lor. În fond, având un efectiv de circa 200 000 000 de ori mai numeros decât populaţia lumii, puteţi fi siguri că insectele se află aici pentru a rămâne! O scurtă trecere în revistă a câtorva dintre aceste creaturi uimitoare s-ar putea să vă convingă pe deplin de faptul că insectele merită să fie respectate.

Maestre ale zborului, minuni în ce priveşte văzul:

 Multe insecte sunt maestre ale zborului. Iată câteva exemple: Ţânţarii pot zbura cu abdomenul în sus. Unii pot zbura chiar prin ploaie fără să se ude - da, strecurându-se de fapt printre picături! Unele viespi şi albine tropicale zboară de colo, colo cu o viteză de peste 72 de kilometri pe oră. Fluturele regal din America de Nord parcurge în timpul migraţiei 3 010 kilometri. O specie de muşte ce trăiesc pe flori pot să dea din aripioare de peste o mie de ori pe secundă, mult mai rapid decât păsările colibri. Libelulele pot zbura înapoi, stârnind astfel curiozitatea cercetătorilor pentru a le cerceta mai îndeaproape. Dacă aţi încercat vreodată să loviţi o muscă, ştiţi deja că aceste insecte au o vedere uimitor de ageră, asociată cu reflexe de zece ori mai rapide decât ale noastre. Este interesant faptul că musca are un ochi compus, alcătuit din mii de lentile hexagonale care acţionează independent una de cealaltă. Se pare, aşadar, că vederea muştei este descompusă în fragmente minuscule. Unele insecte pot percepe lumina ultravioletă, invizibilă oamenilor. Astfel, ceea ce pentru noi este un fluture de un alb tern, pentru fluturele mascul este cu totul altceva. Văzută în lumină ultravioletă, femela prezintă o serie de desene atrăgătoare, ideale pentru a se face remarcată de masculii curtezani. Ochii multor insecte servesc drept busolă. Albinele şi viespile, de exemplu, pot detecta planul luminii polarizate, ceea ce le permite să stabilească poziţia Soarelui pe cer, chiar şi atunci când este ascuns după nori. Graţie acestei capacităţi, insectele respective pot să zboare până departe în căutare de hrană fără să se rătăcească la întoarcere.

Dragostea pluteşte în aer:

  În lumea insectelor, sunetele şi miresmele sunt folosite deseori pentru găsirea unui partener - o realizare deloc neglijabilă atunci când durata vieţii îţi este de doar câteva săptămâni, iar potenţialii parteneri sunt puţini la număr. O femelă din specia fluturilor-de-noapte îşi găseşte perechea emanând un miros atât de puternic, încât masculul poate să îl adulmece şi să se îndrepte spre sursa lui de la aproximativ 11 kilometri depărtare. Antenele sale sensibile pot adulmeca chiar şi numai o moleculă din această emanaţie. Greierii, cosaşii şi cicadele preferă să se facă auziţi. Chiar şi noi, oamenii, putem auzi o cicadă îndrăgostită cum îşi transformă întregul trup într-o cutie de rezonanţă. Din acest motiv, mai multe cicade-curtezani la un loc pot provoca un vacarm mai asurzitor decât cel produs de o bormaşină pneumatică. Femelele, în schimb, nu fac nici cel mai mic zgomot.

Se trezesc şi se încălzesc:

  Pentru oamenii din zonele cu climă rece este important să-şi asigure o căldură  constantă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru insectele cu sânge rece care se trezesc în fiecare dimineaţă îngheţate tun. Prietenul lor cel mai drag este Soarele, iar ele exploatează la maximum această prietenie. Gâzele şi scarabeii sunt atraşi de florile sau frunzele scăldate în lumina Soarelui la primele ore ale dimineţii. Unii scarabei sunt oaspeţi nelipsiţi ai nuferilor australieni care servesc drept cuptoare botanice, încălzindu-şi florile la o temperatură cu 20°C mai ridicată decât temperatura mediului înconjurător. Spre deosebire de ei, fluturii au un sistem de încălzire încorporat. Când au nevoie de căldură, ei îşi deschid aripioarele - ca nişte panouri solare puternice - şi le înclină în direcţia Soarelui.

Doar să spui, şi insectele şi fac:

  În lumea insectelor, aproape fiecare specie joacă roluri diferite, dintre care unele sunt cât se poate de ciudate. Unele molii, de exemplu, îşi asigură sarea şi umiditatea absolut necesare vieţii sugând lacrimile unui bivol. Alte insecte, înzestrate cu un puternic antigel, populează culmile înzăpezite ale munţilor şi îşi petrec viaţa scormonind după gândacii ce au murit de frig. Aşa cum remarca regele Solomon în urmă cu mii de ani, furnica este deosebit de harnică. Solomon a scris: „Du-te la furnică, leneşule; uită-te la căile ei şi fii înţelept. Ea n-are nici căpetenie, nici supraveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge provizii în timpul secerişului” (Proverbele 6:6-8). Dar faptul că furnicile nu au niciun conducător este un lucru deosebit de remarcabil avându-se în vedere că unele colonii de furnici pot număra peste 20 de milioane de membri! Şi totuşi, această „metropolă” a insectelor funcţionează perfect, fiecare furnică îndeplinindu-şi rolul stabilit, astfel încât întregii colonii i se asigură hrană, protecţie şi adăpost. Probabil că cel mai impresionant exemplu de adăpost pentru insecte îl constituie muşuroiul termitelor. Unele dintre aceste termitiere au o înălţime de 7,5 metri. Aceste minuni arhitectonice sunt prevăzute cu instalaţii sofisticate de aer condiţionat şi cu grădini subterane de ciuperci. Dar lucrul cel mai uimitor este că termitele ce construiesc aceste castele crenelate sunt oarbe!

De ce avem nevoie de insect:

 Insectele joacă un rol vital în viaţa noastră cotidiană. Într-adevăr, aproximativ 30% din hrana noastră depinde de polenizarea realizată de albine, dintre care majoritatea sunt sălbatice. Dar polenizarea este doar una dintre muncile utile efectuate de insecte. Insectele menţin pământul curat prin intermediul unui sistem eficient de reciclare a plantelor şi a animalelor moarte. În felul acesta, solul este fertilizat, iar substanţele nutritive ce rezultă de aici ajută la creşterea plantelor. „Fără insecte - scrie entomologul Christopher O’Toole în cartea sa Alien Empire (Imperiul necunoscut) - am fi invadaţi de plante moarte şi de deşeuri animale.” Când munca lor nu este făcută, insectelor li se simte acut lipsa. Aşa s-a întâmplat în Australia, patria a milioane de vite. Cirezile împrăştie în mod inevitabil bălegarul pretutindeni. Pe lângă faptul că este dizgraţios, bălegarul creează un mediu propice pentru înmulţirea muştei de tufiş, care este o pacoste atât pentru oameni, cât şi pentru vite. Din acest motiv, au fost aduşi gândaci-de-bălegar din Europa şi Africa, şi problema a fost, astfel, rezolvată!

Prieteni sau duşmani?

 Este adevărat că unele insecte mănâncă culturile şi sunt purtătoare de boli. Dar numai aproximativ 1% dintre insectele globului sunt considerate dăunători, iar multe dintre acestea produc pagube mai mari din cauza modului în care omul a degradat mediul înconjurător. Ţânţarul purtător de malarie, de exemplu, îi deranjează rareori pe locuitorii pădurilor ecuatoriale. Dar el face prăpăd în oraşele pline de bălţi de la marginea pădurilor. Deseori, oamenii pot controla în mod natural înmulţirea insectelor dăunătoare prin alternarea culturilor sau prin aducerea ori păstrarea unor prădători naturali. Obişnuitele buburuze şi muştele-de-voal ţin sub control cu multă eficienţă pagubele produse de păduchii de plante. Iar, în sud-estul Asiei, lucrătorii din domeniul sănătăţii publice au descoperit că două larve de libelulă ar putea înlătura larvele de ţânţar dintr-un container cu apă. Chiar şi cu aceste neajunsuri, insectele sunt parte integrantă din lumea naturală de care depindem. Aşa cum sublinia Cristopher O’Toole, insectele pot supravieţui fără noi, dar „noi nu putem supravieţui fără ele”.

METAMORFOZA - O nouă înfăţişare, un nou stil de viaţă:

 Unele insecte îşi schimbă complet înfăţişarea prin intermediul unui proces numit metamorfoză - literalmente, „schimbare a formei”. Schimbările pot fi radicale. Larvele vermiforme se transformă în muşte, omizile în fluturi şi larvele acvatice în libelule zburătoare. Sute de mii de insecte trec printr-un proces de metamorfozare. Pentru realizarea unei asemenea transformări - comparabilă cu transformarea unui tren într-un avion - trebuie ca în corpul insectei să se producă modificări uriaşe. De exemplu, să luăm cazul fluturelui. În timp ce omida dormitează în stadiul de crisalidă, majoritatea ţesuturilor şi organelor sale anterioare dispar, dezvoltându-se o gamă întreagă de noi organe adulte, cum ar fi aripile, ochii şi antenele. Deseori, această transformare presupune începerea unui nou mod de viaţă. De exemplu, în stadiul larvar, libelula prinde peştişori şi mormoloci; dar, odată ajunsă la stadiul de adult ce poate zbura liber, ea îşi schimbă dieta trecând la insecte. Această transformare este echivalentă cu situaţia unui om care şi-ar petrece primii 20 de ani din viaţă înotând în mare, după care tot restul vieţii ar zbura de colo, colo asemenea unei păsări. Ar fi putut evoluţia dirija aceste transformări incredibile? Cum ar fi putut o omidă să apară pur şi simplu, programată să se transforme singură într-un fluture? Şi, care a apărut mai întâi - omida sau fluturele? Niciuna dintre aceste fiinţe nu poate exista fără cealaltă deoarece numai fluturele este prolific şi depune ouă. Cu siguranţă că procesul metamorfozei constituie o dovadă convingătoare a existenţei unui Maestru Proiectant, pe care Biblia îl numeşte Creatorul tuturor lucrurilor, Dumnezeul Atotputernic. - Psalmul 104:24 - T.M.; Apocalipsa 4:11.