TREI MARI PERDANȚI AI EVENIMENTELOR RECENTE!

TREI MARI PERDANȚI AI EVENIMENTELOR RECENTE!

  Primul mare perdant este, evident, comunitatea științifică și în speță imaginea expertizei științifice în ochii publicului. Turnura pe care au luat-o evenimentele, începute altfel dramatic, a căpătat accente de-a dreptul comice. Cetățenii simpli nu puteau să nu observe că situația de confuzie generală la nivelul decidenților și populației se datorează informațiilor contradictorii ce vin de la comunitatea virusologilor și epidemiologilor, multe din surse cu credențiale epistemice egal de solide. Azi masca era esențială, ieri umbla vorba ca este un moft, ieri doi metri de distanțare erau buni și siguri, azi vine cineva de la o „universitate de prestigiu” și zice că virusul se transmite la patru metri. Mâine toată povestea este considerată alarmă falsă. Era vorba de un strănut puternic. Ieri specialiști cu aceeași greutate și autoritate ne spuneau și dacă ai pe cineva în familie infectat, probabilitatea de infectare în familie este totuși sub 50%, azi auzim altă cifră. Ieri virusul se transmitea stând în suspensie în aer, azi transmisia pe acea cale este declarată o speculație fără temei. Făcând un pas în spate și aruncând o privire detașată la toată povestea asta, cu toți specialiștii și oamenii ei de știință etc., oamenii simpli nu pot să nu se întrebe: Unde în istoria științei s-a mai văzut o asemenea concentrare de contradicții și de erori, unele prin comisiune și altele prin omisiune, de asemenea magnitudine, densitate și intensitate? Unde și când s-a mai văzut ca din zeci de laboratoare și grupuri de experți să apară regulat semnale atât de contradictorii? Aproape nu există aspect al acestei pandemii cu privire la care să nu existe doua poziții contrare, în pereche, negându-se reciproc, cu egală autoritate epistemică. Mai mult, ca să fie lucrurile și mai grave, invocarea scuzei că este vorba de „erori oneste” se dovedește a fi o apărare tot mai neconvingătoare: De o vreme apar constant la lumină noi și noi cazuri de malpraxis și manipulare a datelor și studiilor științifice și de folosire a retoricii științifice pentru argumente ideologice. Concluzia este că nu există probabil în istorie un alt moment în care o comunitate științifică să-și fi distrus cu mai mare dedicație credibilitatea și legitimitatea. Implicațiile nu se reduc la domeniul epidemiologiei sau virusologiei sau al „specialiștilor în studii de sănătate”. Oamenii își pun acum în mod deschis întrebări foarte serioase despre alte teme și chestiuni pe care le luaseră de bune dar care acum par prin definiție dubioase (de exemplu modelele încălzirii globale). Nici economiștii nu stau bine în acest sens. Predicțiile alarmiste cu privire la evoluția economiei au contribuit și ele la climatul de deterioare a credibilității și autorității recursului la noțiunile de „știință” și „cercetare”. Va fi greu dacă nu imposibil ca știința să mai recâștige prestigiul pierdut în ochii publicului. Malpraxisul a fost mult prea mare.   Al doilea mare perdant este domeniul mass media. Exista deja, chiar înainte de criză, un trend foarte puternic de neîncredere în interiorul publicului privind mass media și mai ales privind instituții centrale ale sistemului jurnalistic occidental și global. Reacția cu totul lipsiă de responsabilitate și profesionalism în cursul acestei crize a amplificat acest trend, ridicându-l la un cu totul alt nivel. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni a cimentat public nu doar concluzia că mass media se comportă iresponsabil, alarmist și pueril ci și - mai grav - că operează unilateral într-o direcție politică, funcționând ca braț de propagandă politică a unor forțe și partide politice occidentale. Oamenii au ajuns să se întrebe dacă nu cumva între New York Times și Pravda nu exista decât o mică diferență de nuanță, nu una de natură. Ideea că CNN este un post de știri și informații a devenit o glumă globală. Vechea structură a jurnalismului clasic a fost compromisă iremediabil. După modul total inadecvat în care instituțiile fanion ale jurnalismului occidental - cele ce dau tonul în lume - au gestionat criza, este greu de crezut că mai poate fi cale de întors privind aceste percepții publice. Al treilea perdant este și mai surprinzator deși nu ar trebui să surprindă: este vorba de Universitatea Occidentală, sau mai bine zis, imaginea ei, ideea de „universitate occidentală”. Demitizarea a venit brusc, neașteptat și ceea ce a fost pus în lumină în momentul în care valul sau aureola au căzut și au lăsat publicul și părinții să vadă direct la ei în sufragerie, pe zoom, ce trece drept „educație” și pe ce dau banii, anunță o perioadă de regâdire și reașezare în ceea ce privește această instituție și miturile mai mult sau mai puțin benigne, create în jurul ei. Cum să suporți să vezi profesori universitari occidentali „respectabili” că dictează!? Mai mult, despre protestele recente s-a spus - pe drept sau pe nedrept - că reprezintă esența spiritului, comportamentului și atitudinilor dominante în universitățile occidentale, scoasă în stradă, la vedere. S-a spus că oamenii au văzut acum ce înseamnă să extinzi public atmosfera și ideologia dominante în universitățile americane. Publicul era familiar cu ecourile ce răsunau din când în când în afara zidurilor universităților, devoaland excesele și malpraxisul intelectual pe care mulți le considerau că devin o a doua natură în aceste universități. Dar, de fiecare dată, publicul prefera să lase lucrurile asa cum sunt. De decenii circulă și o glumă care spunea că universitățile în vest funcționează deliberat ca locuri anume create pentru a ține izolați și pseudo-ocupați oameni care sunt disfuncționali social, excentrici dezaxați ideologic și greu adaptabili la o viață modernă productivă social, pentru a minimiza pagubele pe care altfel le-ar produce, dacă ar fi lăsați să își facă de cap în societate. Gluma n-a mai ținut de data asta. Oamenii simpli au văzut în stradă, live ce se mai gândește, inoculează, promovează în mediul academic. Și se pare că nu le-a prea plăcut ce au văzut. Dar nu aceasta a fost lovitura majoră primită de universități. Lovitura majoră a venit din altă parte. Așadar, trimiși acasă și nevoiți să improvizeze participări la cursuri și seminarii prin sufragerie și bucătărie, pe Zoom, studenții au devoalat accidental în fața familiilor, în direct, marele secret: Cât de superficial și cât de ideologizat și lipsit de substanță este o bună parte a ceea ce se face și se predă în universități, în special în ciclul universitar primar al anilor 1-3/4. Iar familiile au început să își pună întrebarea: Bine dar de fapt noi ce plătim de fapt aici? Pentru ce dăm toți acești bani!? Consecințele pentru anii următori în evoluția sistemului academic occidental (și prin implicație, și pentru cel românesc), sunt formidabile și greu de anticipat. Așadar trei mari pierzători, trei fațete neașteptate ale evoluțiilor puse în mișcare de această criză.