TREI MARI PERDANȚI AI
EVENIMENTELOR RECENTE!
Primul
mare perdant este, evident, comunitatea științifică și în speță imaginea
expertizei științifice în ochii publicului. Turnura pe care au luat-o evenimentele,
începute altfel dramatic, a căpătat accente de-a dreptul comice. Cetățenii
simpli nu puteau să nu observe că situația de confuzie generală la nivelul
decidenților și populației se datorează informațiilor contradictorii ce vin de
la comunitatea virusologilor și epidemiologilor, multe din surse cu credențiale
epistemice egal de solide. Azi masca era esențială, ieri umbla
vorba ca este un moft, ieri doi metri de distanțare erau buni și siguri, azi
vine cineva de la o „universitate de prestigiu” și zice că virusul se transmite
la patru metri. Mâine toată povestea este considerată alarmă falsă. Era vorba
de un strănut puternic. Ieri specialiști cu aceeași greutate și autoritate ne
spuneau și dacă ai pe cineva în familie infectat, probabilitatea de infectare în
familie este totuși sub 50%, azi auzim altă cifră. Ieri virusul se transmitea
stând în suspensie în aer, azi transmisia pe acea cale este declarată o
speculație fără temei. Făcând un pas în spate și aruncând o privire detașată la
toată povestea asta, cu toți specialiștii și oamenii ei de știință etc.,
oamenii simpli nu pot să nu se întrebe: Unde în istoria științei s-a mai văzut
o asemenea concentrare de contradicții și de erori, unele prin comisiune și
altele prin omisiune, de asemenea magnitudine, densitate și intensitate? Unde
și când s-a mai văzut ca din zeci de laboratoare și grupuri de experți să apară
regulat semnale atât de contradictorii? Aproape nu există aspect al acestei
pandemii cu privire la care să nu existe doua poziții contrare, în pereche,
negându-se reciproc, cu egală autoritate epistemică. Mai mult, ca să fie
lucrurile și mai grave, invocarea scuzei că este vorba de „erori oneste” se
dovedește a fi o apărare tot mai neconvingătoare: De o vreme apar constant la
lumină noi și noi cazuri de malpraxis și manipulare a datelor și studiilor
științifice și de folosire a retoricii științifice pentru argumente ideologice.
Concluzia este că nu există probabil în istorie un alt moment în care o
comunitate științifică să-și fi distrus cu mai mare dedicație credibilitatea și
legitimitatea. Implicațiile nu se reduc la domeniul epidemiologiei sau
virusologiei sau al „specialiștilor în studii de sănătate”. Oamenii își pun
acum în mod deschis întrebări foarte serioase despre alte teme și chestiuni pe
care le luaseră de bune dar care acum par prin definiție dubioase (de exemplu
modelele încălzirii globale). Nici economiștii nu stau bine în acest sens.
Predicțiile alarmiste cu privire la evoluția economiei au contribuit și ele la
climatul de deterioare a credibilității și autorității recursului la noțiunile
de „știință” și „cercetare”. Va fi greu dacă nu imposibil ca știința să mai
recâștige prestigiul pierdut în ochii publicului. Malpraxisul a fost mult prea
mare. Al doilea mare perdant este domeniul mass media. Exista deja, chiar
înainte de criză, un trend foarte puternic de neîncredere în interiorul
publicului privind mass media și mai ales privind instituții centrale ale sistemului
jurnalistic occidental și global. Reacția cu totul lipsiă de responsabilitate și
profesionalism în cursul acestei crize a amplificat acest trend, ridicându-l la
un cu totul alt nivel. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni a cimentat public
nu doar concluzia că mass media se comportă iresponsabil, alarmist și pueril ci
și - mai grav - că operează unilateral într-o direcție politică, funcționând ca
braț de propagandă politică a unor forțe și partide politice occidentale.
Oamenii au ajuns să se întrebe dacă nu cumva între New York Times și Pravda
nu exista decât o mică diferență de nuanță, nu una de natură. Ideea că CNN este un post de știri și informații
a devenit o glumă globală. Vechea structură a jurnalismului clasic a fost
compromisă iremediabil. După modul total inadecvat în care instituțiile fanion
ale jurnalismului occidental - cele ce dau tonul în lume - au gestionat criza,
este greu de crezut că mai poate fi cale de întors privind aceste percepții
publice. Al treilea perdant este și
mai surprinzator deși nu ar trebui să surprindă: este vorba de Universitatea
Occidentală, sau mai bine zis, imaginea ei, ideea de „universitate
occidentală”. Demitizarea a venit brusc, neașteptat și ceea ce a fost pus în
lumină în momentul în care valul sau aureola au căzut și au lăsat publicul și
părinții să vadă direct la ei în sufragerie, pe zoom, ce trece drept „educație”
și pe ce dau banii, anunță o perioadă de regâdire și reașezare în ceea ce
privește această instituție și miturile mai mult sau mai puțin benigne, create
în jurul ei. Cum să suporți să vezi profesori universitari occidentali „respectabili”
că dictează!? Mai mult, despre protestele recente s-a spus - pe drept sau pe
nedrept - că reprezintă esența spiritului, comportamentului și atitudinilor
dominante în universitățile occidentale, scoasă în stradă, la vedere. S-a spus
că oamenii au văzut acum ce înseamnă să extinzi public atmosfera și ideologia
dominante în universitățile americane. Publicul era familiar cu ecourile ce
răsunau din când în când în afara zidurilor universităților, devoaland excesele
și malpraxisul intelectual pe care mulți le considerau că devin o a doua natură
în aceste universități. Dar, de fiecare dată, publicul prefera să lase
lucrurile asa cum sunt. De decenii circulă și o glumă care spunea că
universitățile în vest funcționează deliberat ca locuri anume create pentru a
ține izolați și pseudo-ocupați oameni care sunt disfuncționali social,
excentrici dezaxați ideologic și greu adaptabili la o viață modernă productivă
social, pentru a minimiza pagubele pe care altfel le-ar produce, dacă ar fi
lăsați să își facă de cap în societate. Gluma n-a mai ținut de data asta.
Oamenii simpli au văzut în stradă, live ce se mai gândește, inoculează,
promovează în mediul academic. Și se pare că nu le-a prea plăcut ce au văzut. Dar
nu aceasta a fost lovitura majoră primită de universități. Lovitura majoră a
venit din altă parte. Așadar, trimiși acasă și nevoiți să improvizeze participări
la cursuri și seminarii prin sufragerie și bucătărie, pe Zoom, studenții au
devoalat accidental în fața familiilor, în direct, marele secret: Cât de
superficial și cât de ideologizat și lipsit de substanță este o bună parte a
ceea ce se face și se predă în universități, în special în ciclul universitar
primar al anilor 1-3/4. Iar familiile au început să își pună întrebarea: Bine
dar de fapt noi ce plătim de fapt aici? Pentru ce dăm toți acești bani!?
Consecințele pentru anii următori în evoluția sistemului academic occidental
(și prin implicație, și pentru cel românesc), sunt formidabile și greu de
anticipat. Așadar trei mari pierzători, trei fațete neașteptate ale evoluțiilor
puse în mișcare de această criză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu