ALHAMBRA - GIUVAIERUL ISLAMIC AL GRANADEI!

ALHAMBRA - GIUVAIERUL ISLAMIC AL GRANADEI!

  „Zeci de legende şi tradiţii, adevărate sau închipuite, zeci de cântece şi romanţe, arabe sau spaniole, de dragoste, de război şi de cavalerie sunt legate de dăinuirea acestei fortăreţe orientale.” - Washington Irving, scriitor American din secolul XIX. Faimosul loc care i-a servit drept sursă de inspiraţie scriitorului este Alhambra, un palat fără seamăn, giuvaierul oraşului spaniol Granada. Alhambra este o fărâmă de civilizaţie arabă şi persană, cuibărită în sudul Europei. Citadela, sau fortăreaţa, le datorează neasemuita-i frumuseţe maurilor musulmani, care, de-a lungul multor veacuri, au influenţat profund civilizaţia spaniolă. În secolul al XI-lea, emirul arab Zawí ben Zirí a întemeiat regatul independent al Granadei. Acest regat a dăinuit circa 500 de ani, timp în care a înflorit pe plan artistic şi cultural. Când monarhii catolici Ferdinand şi Isabella au venit la putere punând capăt, în 1492, dominaţiei musulmane, oraşul a intrat în declin. Granada maură a atins maxima înflorire după ce Cordoba a fost cucerită de armatele creştinătăţii, în 1236. Granada a devenit capitala Spaniei musulmane, iar conducătorii ei au înălţat, de-a lungul a câteva generaţii, un complex de palate, numit Alhambra, ceva ce Europa nu mai văzuse până atunci. Impresionat la vederea lui, un scriitor a spus că este „cea mai minunată construcţie din lume”. Cadrul în care a fost ridicat Alhambra este la fel de impunător precum clădirile în sine. Măreţele creste înzăpezite ale Sierrei Nevada, ce ating 3 400 m, creează un decor maiestuos. Alhambra însăşi este situată pe Asabica, un deal împădurit care se înalţă cu 150 m deasupra oraşului. În închipuirea poetului din veacul al XIV-lea, Ibn Zamrak, dealul priveşte spre Granada aşa cum un soţ, plin de încântare, şi-ar privi soţia. 

Un oraş în oraş: 

 Numele Alhambra, care în arabă înseamnă „roşu”, face aluzie, probabil, la culoarea cărămizilor folosite de mauri la construirea zidurilor exterioare. Totuşi, unii preferă explicaţia pe care o dau istoricii arabi, potrivit căreia Alhambra a fost înălţată la „lumina torţelor”. Ei sunt de părere că acea iluminare nocturnă făcea ca zidurile să pară roşiatice, de aici şi numele. Alhambra nu este un palat obişnuit. Ea poate fi descrisă ca un oraş cuibărit în sânul altui oraş, Granada. Măreţele ziduri ale palatului adăpostesc grădini, pavilioane, un complex de palate, Alcazaba (sau fortăreaţa) şi chiar o mică medina, sau un orăşel. Elementele arhitecturale maure, ce-şi găsesc expresia în Alhambra, şi îmbunătăţirile ce i s-au adus ulterior palatului creează un spectacol unic de artă arabă delicată, dar elaborată, împletită cu linii ferme, simetrice inspirate de Renaşterea europeană. Frumuseţea Alhambrei s-a născut din îmbinarea tehnicilor arhitectonice maure cu cele antice greceşti. Folosindu-se de culoarea naturală a pietrei şi de textura ei, maurii au creat clădiri ce respectă principiile armoniei, ale proporţiei şi ale simplităţii, elegantele construcţii fiind decorate ulterior. Potrivit cuvintelor unui specialist, „maurii au ţinut mereu seama de ceea ce arhitecţii consideră a fi primul principiu al arhitecturii: Trebuie să decorezi o construcţie, niciodată să nu construieşti decoraţiuni”. 

O plimbare prin Alhambra: 

 Un arc în potcoavă uriaş, numit Poarta Dreptăţii, slujeşte drept intrare în Alhambra. Numele lui trimite cu gândul la tribunalul care se constituia aici pe vremea ocupaţiei musulmane pentru a judeca pricinile puţin însemnate. Obiceiul de a face dreptate la poarta oraşului era răspândit printre popoarele din Orientul Mijlociu. Elementul caracteristic palatelor arabe, deci şi Alhambrei, este stucul din care s-au realizat decoraţii arhitecturale complicate. Artizanii au prefăcut ipsosul într-o adevărată dantelă, cu modele ce se tot repetă. Unele arcuri bogat împodobite aduc cu nişte stalactite, impresionând prin simetria desăvârşită. O altă trăsătură aparte a palatului este zillij - plăci smălţuite, astfel tăiate şi dispuse încât întruchipează ornamente geometrice complexe. Ele sunt aplicate pe partea de jos a zidurilor palatului, culorile lor vii contrastând cu culoarea potolită a stucului de deasupra. Fără pereche între curţile Alhambrei este Curtea Leilor, descrisă drept „cea mai valoroasă mostră de artă arabă din Spania”. Într-un ghid spaniol se explică: „Este o artă autentică ce nu poate fi nici imitată, nici reprodusă. Aceasta este senzaţia pe care o ai când vezi curtea grenadină”, Curtea Leilor. Arcadele perfect simetrice susţinute de coloane zvelte împrejmuiesc o fântână sprijinită pe 12 lei din marmură. Acesta este unul dintre locurile cel mai des fotografiate din Spania. 

Grădini care înviorează spiritual: 

 Alhambra are grădini, fântâni şi havuze superbe. Enrique Sordo spune în cartea sa „Moorish Spain” că, „grădina arabă este un colţ de paradis”. Pretutindeni se simte influenţa islamică. Scriitorul spaniol Garcia Gomez a consemnat: „În Coran, paradisul este descris printr-o bogăţie de detalii ca o grădină luxuriantă scăldată de râuri care încântă simţurile”. În Alhambra este belşug de apă, un lux pentru oamenii deprinşi cu viaţa aspră din deşert. Cei ce au proiectat grădina şi-au dat seama că apa împrospătează aerul şi desfată auzul cu susuru-i odihnitor. Havuzele dreptunghiulare care oglindesc cerul azuriu al Spaniei creează o impresie de spaţiu şi luminozitate. Nu departe de Alhambra, pe Cerro del Sol, o colină aflată în apropiere de Asabica, stă de veghe, singuratică, Generalife, o vilă maură cu grădină. Generalife, lucrare de artă peisagistică arabă, a fost numită „una dintre cele mai fermecătoare grădini ale lumii”. Odinioară, fusese legată de palatul Alhambra printr-un pod şi, după cât se pare, era locul de relaxare preferat al cârmuitorilor Granadei. O curte îţi îndreaptă paşii spre Scara Apelor. Jocul de lumină şi culoare şi miile de miresme îmbătătoare de aici îţi acaparează simţurile. 

Suspinul Maurului: 

 Când ultimul rege al Granadei, Boabdil (Mohamed al XI-lea), a predat oraşul lui Ferdinand şi Isabellei, el şi familia sa au luat calea exilului. Se spune că, la ieşirea din oraş, s-au oprit pentru o clipă într-un loc înalt, numit acum El Suspiro del Moro (Suspinul Maurului). Se spune că, în timp ce îmbrăţişau cu privirea pentru ultima oară măreţul lor palat de culoarea focului, mama lui Boabdil i-a zis acestuia: „Plângi ca o femeie după ceea ce nu ai ştiut să aperi ca un bărbat!” Acest loc este vizitat anual de circa trei milioane de turişti. Asemenea lui Boabdil, ei pot contempla Granada, care se întinde la poalele dealului pe care străjuieşte palatul arab, giuvaierul oraşului. Dacă veţi vizita vreodată Granada, veţi înţelege tristeţea ultimului ei rege maur.