KLAUS JOHANNIS ȘI COLOSALA MINCIUNĂ A „IDENTITĂȚII DE GEN”!

KLAUS  JOHANNIS ȘI COLOSALA MINCIUNĂ A „IDENTITĂȚII DE GEN”!

  Plicticoșenia tărăgănată a lui Klaus Johannis are și o parte bună: este mai previzibilă decât prelungirea stării de alertă. Nimic din ce se pogoară din Dealul Cotroceni asupra poporului român nu poate surprinde omul normal. „Cred că ați aflat pe surse ce voi face cu legea identității de gen…”, a declarat Johannis, joi. Masca i-a ascuns zâmbetul de tablă galvanizată, doar elasticul s-a lăbărțat puțin pe pomeți. „Sursele” erau cele ale Digi 24, canalul colector al celor mai intime gânduri prezidențiale, care anunțase că președintele nu va promulga legea. Totuși, nu trebuia să fii Mafalda pentru a ghici că politicianul, care i-a făcut „fanatici religioși” și „infatuați” pe susținătorii familiei tradiționale și a votat sfidător, abia în al 12-lea ceas, când s-a asigurat că soarta referendumului era pecetluită, se va opune interzicerii identității de gen în școli. Pentru cei pe care noua Revoluție Culturală i-a luat pe nepregătite, trebuie arătat că, potrivit „teoriei identității de gen”, omul se naște cu un sex biologic - masculin sau feminin - care nu coincide întotdeauna cu genul său. Pentru că genul unui om, susține teoria, este determinat de o sumedenie de factori sociali și culturali - mediul familial, educația, anturajul, condițiile sociale etc. - care îl pot influența să se identifice cu un „gen” diferit de sexul biologic. Spre deosebire de sexul biologic, „genul” nu este doar masculin sau faminin: potrivit site-ului healthline.com, există nu mai puțin de 64 de „identități de gen”!! De asemenea, spre deosebire de sexul biologic, care poate fi schimbat doar prin intervenție chirurgicală, „genul”, fiind o chestiune de „asumare” și „identificare”, poate fi schimbat oricând îți dă ghes Eul. Aceasta este și cea mai importantă caracteristică a „genului”: fluiditatea. Amintesc faptul că, revoluția socialistă mondială a eșuat din cauză că motorul ei, clasa muncitoare, s-a gripat. A fost pervertit de capitalism. Nivelul de trai a crescut atât de mult în Occident, încât proletariatul a devenit cât se poate de mulțumit de viața sa și s-a sastisit de „lupta de clasă”. Dar ideea revoluției biruitoare nu a murit: avea nevoie doar de un motor nou. Un motor care să nu mai fie în pericol de a se gripa. Așa a fost înlocuit  Proletariatul cu Minoritățile de toate felurile: rasiale, culturale și mai ales sexuale. Cele din urmă aveau avantajul că se pot multiplica la nesfârșit. Când avântul revoluționar lâncezește, este inventată o nouă minoritate sexuală, gata să se bată cu toate prejudecățile (inclusiv ale celorlalte minorități sexuale) pentru a se impune și a fi recunoscută. Acesta este avantajul „fluidității” de care vorbeam: spre deosebire de Clasa Muncitoare, care se anchilozează inevitabil, Genul se reinventează și se reînnoiește continuu. Așa a devenit Genul motorul ideal al „revoluției permanente” visate de Troțki, idolul Stângii occidentale. Să mai spunem doar că în procesul de apariție a noi „varietăți de gen”, nu o dată se întâmplă ca acestea să intre în coliziune cu altele, deja existente. De pildă, zilele acestea se scrie enorm în Occident despre războiul dintre J.K. Rowling, „mama lui Harry Potter”, o feministă convinsă și o militantă activă pentru drepturile lesbiene, și transsexuali. Rowling afirmă că transsexualii și transgenderii, nefiind femei adevărate, compromit lupta feministelor și a lesbienelor. Bărbații „trans” susțin însă că sufletul și sensibilitatea lor sunt mult mai feminine decât cele ale lesbienelor. Și dă-i război… Dar părinții Noii Revoluției Mondiale se bucură: din asemenea conflicte, ideologia se limpezește și Revoluția iese întărită. La fel cum a ieșit din conflictele dintre bolșevici și menșevici sau, la noi, dintre Gheorghiu-Dej și Ana Pauker - Vasile Luca - Teohari Georgescu. Simultan cu mesajul atât de transparent al lui Johannis privind intenția de a lua în brațe „teoria genului” și a-i permite să se lăfăie în școlile românești,  televiziunile s-au mobilizat exemplar, alocând din timpul rezervat isteriei COVID un calup de indignare și pentru „lovitura dată de Parlament libertății de gândire și expresie în spațiul universitar”. Mobilizarea în favoaea„Teoria Genului” în școli arată că Educație Sexuală nu va fi atât de „sanitară” cum am fost asigurați, ci va fi încărcată de ideologie. Patru-cinci persoane cu sex incert s-au aliniat la gardul Cotrocenilor, iar camerele le-au filmat îndelung, cu aviditatea cu care caută buluceala la moaște. Vreo zece studenți strânși într-un campus au protestat și ei față de „atacul la autonomia universitară” și au deplâns în șabloane extrase din „Istoria Stângii - cursul scurt” că Parlamentul tiranic le jumulește visele înaripate. După cum se vede, pe Dâmbovița, poporul, după ce s-a fript 50 de ani cu comunismul, nu prea arde de dorul de a aprinde flacăra Revoluției Mondiale. Pentru a camufla pe cât posibil stânjenitoarea penurie de adepți, au fost scoși la înaintare ideologii de serviciu. Nici ei prea mulți, și-au acoperit puținătatea cu un amestec de vituperări indignate și argumente care se doreau științifice la adresa amendamentului din lege care interzice ideologia de gen. Amendamentul a fost propus de senatorul PMP, Vasile Cristin Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău și licențiat în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University, și a fost votat de 81 de senatori de la PSD, ProRomânia și PMP, cu 22 de voturi împotrivă, majoritatea de la USR si UDMR și 27 de abțineri de la PNL. Mircea Miclea: „Este prima dată după Evul Mediu când un organism legiuitor spune ce se poate preda și ce nu se poate preda în universitate, asta făcea în Evul Mediu Biserica Catolică.” Mihaela Miroiu: „O incultură crasă, strigătoare la cer. Este o problemă elementară pentru orice om că sexul biologic este una, și genul, la nivel de interpretare culturală, socială, a rolurilor pe care trebuie să le joace bărbații și femeile, e cu totul altceva. Aceste genuri, feminin și masculin (dar celelalte 62? - n.n.) sunt rezultatul concepției societății despre rolurile pe care trebuie să le joace cele două sexe, iar sexul biologic este altă poveste.” Vlad Alexandrescu, senator USR: „România se aliniază unor poziții promovate de Ungaria lui Victor Orban și de Polonia, devenind un regim în care s-a introdus poliția gândirii.” Mihai Maci: „Teologul de la Zalău (sesizați sila - n.n.) poate veni mâine să ne spună că Evoluționismul e o „opinie” și predarea lui poate fi decisă de Senat.” Vă invit încă o dată să remarcați poziția „pro-știință” a avocaților „teoriei de gen”! Cine se opune „teoriei de gen” este un obscurantist, un „fanatic religios”.

  Și acum, doamnelor și domnilor, am plăcerea să vă prezint o bombă: pe 17 septembrie 2019, în publicația științifică online Quillete.com. apărea un articol devastator la adresa „Teoriei de Gen”, semnat de un anume Christopher Dummitt, intitulat „Confessions of a Social Constructionist” („Mărturisirile unui autor de constructe sociale”). Dar Dummitt nu este un fitecine: el este însuși AUTORUL „Teoriei de Gen”. Iar esența articolului este că „Teoria de Gen” este o invenție ideologică. „Toată lumea inventează. Așa funcționează lucrurile în domeniul studiilor de gen”, dezvăluie Dummitt în lungul text în care își pune cenușă în cap pentru „teoria” pe care a scornit-o în 1998. „În cercetările mele privind Genul nu am găsit explicații științifice, ele au apărut doar din convingerile mele ideologice”, continuă autorul. „Practic, nu aveam nicio dovadă pentru o parte din ce afirmam. Așadar, mi-am susținut argumentele cu fervoare și am atacat punctele de vedere alternative. Din punct de vedere intelectual, nu a fost prea frumos.” Și Dummitt adaugă: „De aceea este atât de dezamăgitor să văd că opiniile pe care le-am folosit pentru a argumenta cu atâta fervoare - și atât de fără temei - sunt acceptate acum de atât de mulți în societate.” Iată mai jos un rezumat al eșafodalui ideologic pe care Dummitt și-a construit „Teoria Genului”:  „Mai întâi, aș vrea să subliniez că, în calitate de istoric, știam că există o mare cantitate de variabilitate culturală și istorică. Genul nu a fost definit la fel întotdeauna și peste tot. Explicam că există un ansamblu de concepte și relații în evoluția istorică dând un sens diferențelor dintre bărbați și femei. Cum puteți să afirmați că a fi bărbat sau femeie este un lucru legat de biologie, dacă avem dovezi ale schimbărilor de-a lungul timpului? Am insistat că nu există un temei istoric pentru o diferență sexuală, înrădăcinată într-un fundament, istoric sau de alt fel, care să poată exista înainte de a fi înțeleasă din punct de vedere cultural. Arătam apoi că, de câte ori te întâlnești cu cineva care îți spune că ceva este masculin sau feminin, nu este vorba doar de sex. Este întotdeauna, simultan, și o chestiune de putere. Iar cuvântul „putere” a fost și rămâne un fel de cuvânt magic în lumea academică - mai ales pentru un proaspăt absolvent care îl citește pentru prima oară pe Michel Foucault. În The Manly Modern (prima lucrare a lui Dummitt - n.n), eram și mai explicit: „Genul este o chestiune de putere… A te referi la două concepte de o manieră care îl codifică pe unul ca masculin și pe celălalt ca feminin înseamnă să stabilești o ierarhie între cele două.” Așadar, dacă cineva nega că sexul și genul sunt variabile, dacă sugera că sunt ceva atemporal sau biologic, însemna că încerca să justifice puterea bărbaților în societate. Era apologetul opresiunii. Vă amintește asta de ceva?, întreabă ironic Dummit, după care continuă: apoi, în al treilea rând, am căutat o explicație istorică în măsură să arate de ce oamenii vorbeau de ceva la masculin sau feminin. Istoria este un spațiu imens. Întotdeauna poți să găsești acolo ceva. Am scris despre anii care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial… Femeile se înrolaseră în armată și avuseseră ocupații „masculine”. Accentul pus pe deosebirile dintre sexe urmărea așadar să trimită femeile înapoi la cratiță. Era din nou vorba de o chestiune de putere și de opresiune. Poți să cauți și să găsești și alte amănunte contextuale, în istorie. Exact asta am făcut în cartea mea. Am subliniat deci toate modurile prin care omul postbelic asocia faptul de a vorbi despre modernitate cu faptul de a vorbi despre virilitate. Și Dummit conchide: Ca operă de erudiție, trebuie să recunoașteți că era destul de elegant realizată, dacă pot spune așa. Problema era că, în bună măsură, era și un faliment intelectual. Iată unde mă înșelam: în studiile mele nu am găsit explicații. Ele au venit din convingerile mele ideologice. Dummit lămurește că toți „cercetătorii” care sprijină astăzi Teoria Genului au adoptat aceeași abordare, dar, spre deosebire de mine, o mențin.” Până la urmă, ce este Teoria Genului? Autorul ei răspunde: „Un ansamblu de credințe preconcepute care s-au integrat în penumbrele disciplinare ale studiilor genului.” Klaus Johannis se pregătește să ia în brațe o uriașă minciună ideologică, pentru a o impune poporului român.