SCURTĂ PREZENTARE A UNOR TEXTE APOCRIFE!

SCURTĂ PREZENTARE A UNOR TEXTE APOCRIFE!

1. Protoevanghelia lui Iacob - relatează naşterea fecioarei Maria, fiind în acelaşi timp una din dovezile (cam singura) invocate de catolici pentru a susţine dogma imaculatei concepţii a Fecioarei. Textul, nu foarte lung, relatează diferite momente şi ipostaze din viaţa părinţilor Ioachim şi Ana, ici-colo strecurându-se şi elemente inedite. Interesant este, de exemplu, episodul în care se spune că la şase luni Maria ar fi făcut şapte paşi, o evidentă influență de sorginte budistă - aluzie la legenda conform căreia Buddha Sakyamuni după ce s-a născut ar fi făcut şapte paşi simbolici.

2. Viaţa lui Iosif tâmplarul - este un text care prezintă, prin gura însuşi Mântuitorului însuşi, viaţa tatălui său după trup. Ca simplu diletant, sesizez osatura destul de şubredă a acestui text, în care se simte ruptura de nivel imediat după paragraful introductiv. Acest prim paragraf pare imersat în atmosfera specifică evangheliilor sinoptice. Din clipa în care însă „Iisus” începe să relateze viaţa lui Iosif, se simte deja discrepanţa dintre cele două planuri, impresia de pasaj intercalat fiind de neeludat.

3. Evanghelia lui Pseudo-Toma - un text care trece în revistă o serie întreagă de minuni pe care Iisus le-ar fi realizat din fragedă pruncie. Din nou, ca simplu cititor preocupat de mesajul creştin, găsesc textul menit a stârni mai degrabă zâmbete, istorioara fiind prea trasă de păr pentru a fi şi veridică. Iisus face din nămol nişte vrăbii cărora mai apoi le dă viaţă - e greu să nu îl vezi ca pe un mic vrăjitor care, precum rabinul Loew din ghetoul praghez de mai târziu, însufleţeşte în mod magic Golemul, prin cunoştinţele sale de Kabbalah operativă şi alchimie. Altundeva pruncul Iisus omoară, prin câteva vorbe bine tocmite, un copil care i-a împrăştiat cu o nuia apa în care se juca - la fel, ne amintim de pasajul evanghelic în care Iisus provoacă uscarea smochinului neroditor, acesta din urmă părând a fi mai degrabă sursa celui dintâi incident, îndoielnic. În alt loc Iisus îi ţine lui Zaheu, care încercase să îl înveţe literele alfabetului, o predică incisivă despre natura acestora, care însă pe noi ne trimite mai degrabă la celebrele Momente şi Schiţe caragialeşti prin insolitul, dar şi insolenţa discursului.

    *Toate tradiţiile coagulate în jurul marilor fondatori de religii cunosc asemenea mărturisiri fabulatorii, în cadrul cărora însuşirile personajului central sunt exacerbate până la ridicol. Un alt exemplu, contemporan cu Iisus, este Apollonius din Tyana, celebru - şi autentic - filosof pitagoreic a cărui viaţă „romanţată” este consemnată de Filostrat. Şi acolo, foamea iraţională după miraculos a celor creduli împinge, în timp, atmosfera ingenuă de puritate sufletească din jurul lui Apollonius până la dimensiuni halucinante. Problemele pe care ni le pun însă acestea pot fi pertinente. Întrebarea, bunăoară, legată de modul în care Iisus a petrecut intervalul dintre 12 şi 30 de ani rămâne în continuare o enigmă. Dintre opiniile vehiculate, una din cele mai interesante ipoteze este cea conform căreia, înainte de a primi botezul în apa Iordanului, Iisus ar fi făcut parte din comunitatea esenienilor, unul din puţinele grupuri elitiste, ascetice, ale vremii, unde omul Iisus putea traversa pregătirea necesară punerii în valoare a Logosului într-un înveliş omenesc. Adevăratele minuni, care nu sunt iraţionale, ci doar inexplicabile pentru spiritele indolente, sunt mai degrabă vindecările despre care vorbeşte Evnaghelia, nu trucurile iluzionistice puse în scenă în faţa celor aflaţi în căutare de senzaţional.*

4. Evanghelia lui Pseudo-Matei - este un text ceva mai amplu, dar la fel de puţin veridic, hrană parcă pentru cugetele necoapte. Vedem aici cum copilul Iisus „mergea înaintea balaurilor şi le poruncea să nu facă rău nimănui”, sau cum îi porunceşte unui palmier să îşi aplece crengile, apoi să şi le ridice, în fine să rupă cu rădăcinile vâna de apă din pământul de sub picioarele lui şi al părinţilor săi, pentru a-şi putea potoli setea.

5. Evanghelia după Toma - este una din cele mai vechi evanghelii gnostic-creştine. Cuprinde un text plin de învăţături pătrunzătoare, mature, prezentate sub formă aforistică. În acea evanghelie, conform unui vechi obicei practicat în genere de şcolile iniţatice, Toma este numit fratele geamăn al lui Iisus (didymos), ceea ce nu vrea să sugereze decât faptul că acesta devenise, precum Saul/Pavel în urma revelaţiei de pe drumul Damascului, total pătruns de Logos, de adevărul creştin fundamental. Acelaşi lucru este notabil în cazul lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, autor al unor texte teologico-mistice de factură esoterică (Despre ierarhia divină etc.), Dionisie fiind numele discipolului apostolului Pavel care fondase o asemenea şcoală iniţiatică la Atena, în cadrul căreia se practica acelaşi obicei: fiecare nou conducător al şcolii prelua numele predecesorului său, lucru menit a sugera tocmai faptul că succesorul îşi însuşise (interiorizase) prin studiu şi asceză acelaşi unic adevăr.

6. Foarte interesantă, în schimb, este Evanghelia după Nicodim, un text perfect verosimil şi compatibil, cel puţin în prima sa parte, cu evangheliile canonice. Nicodim este cel care, în procesul lui Pilat, îndemnă înalţii preoţi şi rabinii iudaici la prudenţă: dacă acest om, Iisus, minte, se va alege praful de pretenţiile descendenţei sale „divine”. Dacă însă e chiar Mesia, cel aşteptat de veacuri, va fi vai de neamul lui Israel, care îl respinge astfel pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, pe Hristos, cel chemat spre a mântui neamul omenesc. Ne amintim de pariul lui Pascal, la un mileniu şi jumătate distanţă: daca Iisus Hristos nu este Logosul, nu pierzi nimic crezând în El. Povestea lui rămâne o frumoasă pildă morală, nelipsită de învăţături şi parabole. Dar dacă Evanghelia relatează adevărul, un adevăr cosmic de rang superior, de care atârnă devenirea întregii omeniri, atunci pui în joc mântuirea sau damnarea propriului tău suflet, ce se poate deschide sau rămâne închis faţă de adevărul creştin. Avem, în această evanghelie, procesul lui Iisus, adus înaintea lui Pilat din Pont şi partea a doua, coborârea lui Hristos în Sheol. Tot în prima parte aflăm detalii interesante despre numele celor doi tâlhari răstigniţi alături de Iisus, Dysmas şi Gestas, ca şi despre legenda centurionului Longinus, cel care l-a împuns pe Iisus în coastă cu suliţa. Conform Tradiţiei, acesta era orb şi a fost îmboldit de ceilalţi, în batjocură, să îl împungă pe Iisus ca să îşi recapete vederea. Culmea e că acesta o face şi sângele mântuitor care ţâşneşte şi îi umple faţa îi redă vederea. Longinus, a cărui legendă a făcut carieră în Evul Mediu occidental, avea să moară ca martir convertit la creştinism (cf. Martyrium Sancti Longini Centurionis, în Patrologia Graeca 93). Îl mai întâlnim aici pe Iosif din Arimateea, personaj aflat şi la originea legendei Graalului, el fiind cel care a pus sub cruce vasul în care s-a scurs sângele lui Iisus Hristos. În Evanghelia după Nicodim, Iosif este închis în perioada sabatului, urmând a fi ucis la terminarea acesteia (pentru că luase trupul lui Iisus de pe cruce şi îl aşezase în mormânt) dar în mod misterios nu mai e de găsit în încăperea unde fusese sechestrat.

7. Coborârea lui Iisus la Iad/Sheol - un text aflat la nivel ideatic în perfectă sintonie cu tradiţia ecleziastică acceptată. Citind aceste pagini, în urechea minţii îţi răsună, vrând nevrând, troparul ortodox al Învierii: „Iisus a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le…” Această a doua parte, în mod firesc, este mai puţin credibilă decât prima, elemente ale lumii acesteia amestecându-se cu cele ale condiţiei post mortem. Limbajul omenesc este însă de multe ori neputincios în asemenea cazuri. Îi regăsim aici pe Adam, pe fiul său, Seth, pe Isaia şi chiar pe Ioan Botezătorul. Lumea cealaltă este suspect de asemănătoare cu aceasta, dar lectura rămâne interesantă.

8. În Adormirea Maicii Domnului - interesant este felul în care apostolii, răspândiţi în lumea întreagă, propovăduind mesajul creştin, se întorc în mod miraculos pentru a fi de faţă la trecerea Născătoarei de Dumnezeu la cele veşnice, fiecare de pe unde era: Petru şi Pavel de la Roma, Toma tocmai din India, Ioan de la Efes, Marcu din Alexandria, Iacob de la Ierusalim, Matei de pe mare ş.a.m.d..