„CA ÎN ZILELE LUI NOE”.

„CA ÎN ZILELE LUI NOE”

1.Introducere:

   Evenimentul Căderii în Geneza 3 a schimbat lumea foarte bună pe care o făcuse Dumnezeu într-o lume imperfectă, care cunoaște păcatul, putreziciunea și moartea. Dumnezeu a făgăduit să trimită „sămânța” femeii, care avea să calce capul șarpelui, o profeție împlinită în Mesia Iisus, cel care l-a înfrânt pe Satana pe cruce, atunci când a murit ca jertfă pentru păcatele noastre și a înviat din morți. În articolul de față vom analiza Potopul din Geneza 6-8, care a schimbat o dată în plus lumea foarte bună creată de Dumnezeu. Iisus a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi… Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată. Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.” (Luca 17:26-27, 34-36). Prin afirmațiile acestea, Iisus ne spune două lucruri:

*Potopul a fost un eveniment istoric, iar Noe - un personaj real, ce a trăit pe Pământ;

*Există o legătură între Potop și cea de a Doua Venire a lui Iisus;

*Potopul ca eveniment istoric.

   Biblia ne învață că a exista un potop literal care a schimbat fața Pământului. Profeții evrei credeau și ei într-un potop propriu-zis (Isaia 54:9, Ezechiel 14:14), iar Domnul Iisus a corelat evenimentele privitoare la cea de a Doua Venire a Sa cu zilele lui Noe. Noe este menționat ca personaj istoric în Evrei 11 și în 1 și 2 Petru. Există, în culturile de pretutindeni, povestiri care vorbesc despre distrugerea lumii printr-un potop și despre un om drept ce a fost salvat, alături de familia sa, urcând într-o barcă. În 2 Petru 3:3-6 găsim scris că „în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri” care vor nega învățătura biblică despre Creație și despre a Doua Venire. Totodată, ei vor nega realitatea istorică a Potopului: „Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau Ceruri şi un Pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.”( 2 Petru 3:6). Se pare că ziua aceea a și sosit, căci majoritatea oamenilor din vremea noastră consideră Geneza un mit și cred că existența noastră actuală ar fi un rezultat al milioanelor de ani de evoluție, în care moartea și putreziciunea au făcut parte, încă de la bun început, din istoria pământului. Prin contrast, Geneza 1-3 ne învață că Dumnezeu a creat Cerurile și Pământul într-o perioadă scurtă de timp, că lumea desăvârșită pe care El a făcut-o a fost pervertită prin Căderea omului, eveniment prin care păcarul, putreziciunea și moartea au intrat în lume. Capitolele 4-6 din Geneza descriu dezvoltarea societății umane, cu două linii de descendenți ai lui Adam - una prin Set, în vremea căruia oamenii „au chemat numele Domnului” și una prin Cain, ce i-a întors spatele lui Dumnezeu. Citim că, în vremea lui Noe, răutatea oamenilor sporise într-atât încât Dumnezeu a hotărât să nimicească rasa umană și să îi salveze în arcă doar pe Noe și familia sa. Domnul a trimis Potopul, ce a dus la pieirea tuturor oamenilor de pe Pământ, precum și a animalelor terestre, cu excepția celor care au intrat în arcă. Biblia precizează clar că nu a fost vorba de un potop local, ci de un eveniment la scară mondială. Termenul ebraic folosit pentru Potopul din  Geneza este „mabbub”, ce are sensul de distrugere, cuvânt folosit în Biblie doar cu referire la Potopul lui Noe. Echivalentul grecesc utilizat în Noul Testament este „kataklysmos”, de unde avem și noi cuvântul „cataclism.” Potrivit Geneza 7:11-12, Potopul a fost cauzat de un eveniment cataclismic unic, nu de o furtună obișnuită, cu tunete și fulgere: „În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe Pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi” (Geneza 7:11-12).

2.Apele de deasupra și cele de dedesubt sunt descrise în Geneza 1:6-7:

  „Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.” La fel ca mările și râurile, apele acestea făceau parte dintr-o întindere de apă situată deasupra Pământului, mult mai vastă decâ atmosfera actuală și constituind un rezervor imens de apă peste Pământ. Ruperea zăgazurilor acestor ape a cauzat o revărsare ce a indundat Pământul și care nu s-ar fi putut întâmpla printr-o ploaie normală, oricât de abundentă ar fi fost. Întinderea de apă aflată, înainte de Potop, deasupra Pământului trebuie să fi cauzat un „efect de seră” benefic, creând o temperatură uniformă peste tot Pământul, și, deopotrivă, fâcându-l foarte roditor și blocând radiațiile solare dăunătoare. Toate acestea trebuie să fi generat condiții mult mai bune pentru viața pe Pământ, prin comparație cu cele pe care le avem noi acum și să fi contribuit la speranța ridicată de viață a oamenilor care au trait înainte de potop. Broșura intitulată „Answers in Genesis” a produs un îndrumar util cu privire la „Potopul Global” care oferă motive pertinente pentru a crede că Potopul a fost un eveniment istoric real, o catastrofă ce a schimbat lumea și care explică multe dintre caracteristicile geologice actuale ale Pământului. Broșura spune: „Dovezi ale Potopului lui Noe sunt prezente și astăzi pe Pământ, de pe fundul mării și până pe vârfurile munților. Caracteristicile fizice ale solului terestru - de la canioane și cratere, până la zăcăminte de cărbuni și peșteri - indică în mod clar un trecut catastrofic. Unele straturi și formațiuni geologice se întind de-a lungul mai multor continente, dezvăluind efectele unei catastrofe imense. Pământul conține cantități neînchipuit de mari de roci sedimentare stratificate, uneori cu o adâncime de câțiva kilometri. Aceste straturi de nisip, sol și diverse alte materiale, depuse în marea lor majoritate de trecerea apelor, au fost odinioară moi precum noroiul, însă astăzi sunt tari ca piatra. Încapsulate în rocile sedimentare găsim miliarde de ființe moarte (fosile ale plantelor și animalelor), îngropate într-un răstimp foarte scurt. Pe toată întinderea Pământului, dovezile ne sar, pur și simplu, în ochi.” Evoluționiștii, pe de altă parte, ne spun că straturile de roci și fosilele găsite în ele au o vechime de milioane de ani. Totuși, creaționiștii susțin formarea lor rapidă, în timpul Potopului. Iată câteva argumente în sprijinul acestei din urmă ipoteze: dintr-un capăt în celălalt al Pământului, în rocile sedimentare s-au descoperit cimitire imense de fosile. Ele cuprind milioane de pești, frunze și alte forme de viață, care în condiții normale de moarte nu s-ar solidifica, ci doar s-ar descompune sau ar fi mâncate de alte creaturi. Prin urmare, aceasta este o dovadă a faptului că au fost toate prinse într-o catastrofă ce le-a îngropat subit și a cauzat solidificarea lor, sub forma rocilor formate cu prilejul dezastrului. Potopul ar explica perfect această ipoteză; s-au descoperit, printre altele, trunchiuri de copaci fosilizate, care se proiectează în  plan vertical prin mai multe straturi orizontale de roci, ceea ce dovedeşte că straturile respective s-au depus rapid, nu pe parcursul a milioane de ani; rocile sedimentare se găsesc în straturi cu o grosime de mii de metri, pliate strâns şi torsionate. Formaţiunile respective dovedesc că intervalul de timp dintre depunere şi pliere trebuie să fi fost foarte scurt, cel mai probabil ele formându-se ca urmare a scurgerii rapide a apei pe fața uscatului, după potop.

3.Potopul şi cea de a Doua Venire:

  Potrivit cărţii Geneza, cauza Potopului a fost mânia lui Dumnezeu stârnită de răutatea neamului omenesc. În vremea aceea, oamenii îşi înmulţiseră fărădelegile şi umpleau pământul cu violenţă. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe Pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe Pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Şi Domnul a zis: Am să şterg de pe faţa Pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările Cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut. Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.” (Geneza 6:5-8). Textul ne mai spune şi că „ fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Atunci Domnul a zis: Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani. Uriaşii erau pe Pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.” (Geneza 6:2-4). Pasajul ridică anumite dificultăţi de interpretare. Unul dintre sensurile ce i-au fost atribuite este că spiţa de neam evlavioasă, descendenţii lui Set au luat în căsătorie pe cei din spiţa neevlavioasă a lui Cain, fiind corupţi de femeile frumoase, dar depravate ale acestora. O altă interpretare este că prin „fiii lui Dumnezeu” se înţelege îngerii căzuţi (demonii) care, poftind după femeile frumoase, au luat chip uman, au avut copii cu ele şi au dat naştere unei rase de uriaşi (termenul ebraic folosit aici este Nephilim, care se traduce prin „cei căzuţi”). Această din urmă interpretare este susţinută de faptul că sintagma fiii lui Dumnezeu se referă la creaturi angelice, în toate celelalte trei situaţii în care o întâlnim în Vechiul Testament (Iov 1:6, 2:1, 38:7). Iuda 6 ne vorbeşte despre  îngeri care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. Iuda continuă prin a spune că ei au păcătuit într-o manieră similară celor din perioada Potopului, dedându-se la imoralitate sexuală şi poftind după trupul altuia. Aici în Geneza 6, la fel ca în cetăţile Sodoma şi Gomora, a avut loc o unire sexuală nefirească. Cartea lui Enoh nu este Scriptură inspirată, însă cuprinde comentarii pe marginea Bibliei evreieşti. Găsim în ea o relatare a evenimentului acestuia, în care fiii lui Dumnezeu sunt descrişi drept îngeri căzuţi, ce au relaţii cu femei şi aduc pe lume uriaşi, toate acestea ducând la coruperea neamului omenesc. Comentatorii susţin că dacă Dumnezeu nu ar fi pus capăt acestui proces, nimicind întreaga omenire cu excepţia lui Noe şi a familiei sale, acţiunile lor ar fi determinat denaturarea completă a fondului genetic uman. Alţii afirmă că asemenea relaţii dintre demoni şi oameni sunt imposibile şi că întreaga situaţie poate fi explicată drept un simplu caz de reproducere naturală, între bărbaţi şi femei. Îngerii căzuţi, conduşi de către Satana în răzvrătirea sa împotriva lui Dumnezeu, creau conjuncturi pentru ca bărbaţii să ajungă să considere femeile simple obiecte sexuale şi să se implice în relaţii sexuale promiscue. În propoziţia „din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales”, termenul termenul ebraic tradus prin „neveste” este nashim. Acesta este cuvântul uzual pentru femei, astfel că sensul frazei ar putea fi acela că aveau mai multe partenere sexuale, nerespectând tiparul biblic al familiei, așa cum ne este el dat în Geneza 2:24: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup”. Cu alte cuvinte, fiecare bărbat să fie credincios unei singure femei, iar ce doi să devină un singur trup, în unire sexuală, pentru a aduce pe lume copiii cărora să le poarte de grijă. Orice relație sexuală în afara legământului de căsătorie este greșită în ochii lui Dumnezeu și este comisă sub influența Satanei, cel care încurajează imoralitatea sexuală și destrămarea vieții de familie. Cu toate că și această explicație ridică anumite dificultăți, ea se corelează cu referința nou-testamentală la condițiile celei de a Doua Veniri, când oamenii vor trăi „ca în vremea lui Noe.” În zilele noastre, dorința trupească și pornografia otrăvesc atitudinea oamenilor față de sex, ducând la promiscuitate, dar ne lovim și de influențe oculte și demonice, care îi conduc pe oameni spre răutate și violență, precum în zilele lui Noe. Caracteristicile lumii înainte de venirea lui Iisus vor fi similare cu cele ale lumii de dinainte de Potop, care au adus judecata lui Dumnezeu asupra Pământului. În Apocalipsa 9:21 citim cu privire la vremea când judecățile lui Dumnezeu vor lovi Pământul, în timpul Necazului celui   Mare: „Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.” Lucrurile se vor petrece „ca în zilele lui Noe”.

4.Arca și mântuirea:

  „Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului” Geneza 6:8. Dumnezeu a încheiat un legământ cu Noe, pentru ca el şi familia lui să fie salvaţi, împreună cu câte o pereche din fiecare specie de animale, astfel ca, după potop, Pământul să fie iarăşi umplut de oameni şi de animale. Calea plănuită pentru salvare era ca toţi să intre în arca pe care Noe o construia. Din măsurătorile pe care ni le oferă cartea Geneza, ne dăm seama că arca însemna o structură imensă, în formă de cutie, având dimensiunile aproximative: 133 metri lungime, 22 metri lăţime şi 13 metri înălţime. S-a calculat că, în aceaste condiţii, construcţia trebuie să fi fost extrem de stabilă, greu de răsturnat, un design perfect pentru a pluti în ape agitate - dacă nu te grăbeai să ajungi undeva. Volumul arcei era în jur de aproximativ 40.000 de metri cubi, spaţiu ce ar putea adăposti 125.000 de oi. Oaia reprezintă dimensiunea medie a unui animal, undeva între elefant şi şoarece. Ar fi fost suficient ca Noe să ia câte un o singură pereche de reprezentanţi ai fiecărui tip de animal, nu toate subspeciile, ceea ce înseamnă că în arcă era loc suficient pentru toate animalele. Dumnezeu a adus animalele la Noe şi tot El le-a ţinut în siguranţă în perioada petrecută în arcă, inducându-le, poate, un fel de hibernare. Arca era făcută din lemn de gofer. Nu se ştie exact despre ce tip de arbore este vorba, însă de bunăseamă că era dur, impermeabil şi rezistent la putrezire. Durabilitatea i-a fost crescută şi prin acoperirea cu smoală, pe dinăuntru şi pe dinafară. Cuvântul pentru smoală este kopher, derivat din termenul ebraic „kaphar” care înseamnă a acoperi - cuvântul folosit pentru ispăşire de Yom Kippur, - ziua ispășirii. Acoperirea sau ispășirea ţine la distanţă apele judecăţii, la fel cum sângele animalelor jertfite ţine la distanţă judecata şi aduce ispăşire pentru suflet. Arca era prevăzută cu o singură uşă. Odată ce intrat pe uşa aceea, erai în siguranţă faţă de judecata ce avea să se abată asupra Pământului. În Ioan 10:9, Iisus spune: „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune”. Tot El a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” Ioan 14:6.

   Cuvântul pentru arcă este tabhah, acelaşi care este folosit pentru coşuleţul de papură în care a stat Moise. El denumeşte o structură de lemn menită a pluti pe apă. În cazul de față este vorba despre o structură imensă, ce trebuie să fi reprezentat un semn pentru contemporanii lui Noe. Potrivit 1 Petru 2:5, Noe era un predicator al neprihănirii, aşa că avem toate motivele să credem că în cei 120 de ani cât a durat construirea arcei, el le-a vorbit oamenilor despre neprihănirea lui Dumnezeu şi despre judecata ce stătea să se abată asupra lor, îndemnându-i să se pocăiască şi să creadă în Domnul. Însă poporul nu l-a ascultat aşa cum, de cele mai multe ori, nu ne ascultă nici pe noi când le spunem despre a Doua Venire a lui Iisus. Li se părea imposibil ca lucrurile vestite să se petreacă cu adevărat, aşa că bătându-şi joc de Noe, şi-au văzut pe mai departe de viaţa firească, până ce apele potopului s-au prăvălit peste ei. Din motivele expuse mai sus, noi considerăm arca o construcție supranaturală, dăruită pe Dumnezeu spre salvarea sufletelor, în zilele lui Noe. Dumnezeu a găsit şi pentru noi o cale de a fi izbăviţi de judecata ce stă să se abată asupra Pământului, prin pocăinţă şi credinţă în Domnul Iisus Hristos. El a pregătit o cale de a ne slava de judecata viitoare, atunci când va veni să îi ia la Sine pe cei care cred în El, la Răpirea Bisericii, în vreme ce necredincioșii vor fi lăsaţi în urmă.  Suntem chiar acum puși în faţa unei alegeri: fie acceptăm mântuirea pe care ne-o oferă Dumnezeu prin Iisus Hristos, fie vom avea de înfruntat judecata ce se va coborî peste Pământ.  În zilele lui Noe exista o singură cale de acces în arcă, prin uşa pe care Dumnezeu a închis-o după  ce toţi cei care trebuiau salvaţi se strânseseră înăuntru. Prin urmare, există o singură modalitate de a intra în prezenţa lui Dumnezeu şi de a căpăta îndurarea Lui, prin pocăinţă şi credinţa în Domnul Iisus Hristos. Cei care refuză să primească această mântuire vor ajunge o zi când uşa către prezenţa lui Dumnezeu se va închide, iar ei vor rămâne pe dinafară (vezi pilda despre fecioarele înţelepte şi cele neînţelepte din Matei 25:1-13). În zilele lui Noe, Potopul a pornit năprasnic, pe neaşteptate, fără ca lumea, care îşi vedea de treabă ca de obicei, să prindă de veste. Iisus vorbeşte despre venirea Sa la poporul Său, adevărata Biserică, eveniment care se va declanşa dintr-odată, neanunţat, pe când viaţa pe Pământ decurge în firescul ei, iar oamenii îşi văd de treburile lor cotidiene. Dumnezeu doreşte ca oamenii să se pregătească pentru acest eveniment, acceptând mântuirea prin pocăinţă şi credinţa în Domnul Iisus. Dumnezeu i-a păzit pe călătorii din arcă şi, după ce totul s-a terminat, i-a dus în siguranţă într-un loc de odihnă. Toţi cei aflaţi în arcă au fost ţinuţi în viaţă pentru a putea repopula Pământul cu oameni şi cu toate speciile de animale. Pe parcursul evenimentelor din zilele de pe urmă, Dumnezeu îi va păzi pe toţi ce îşi pun încrederea în El. El îi va lua pentru a fi cu Iisus, în Răpirea Bisericii, iar mai apoi va reveni pe Pământ alături de ei, în trupuri glorificate, spre a lua parte la marea lucrare de restaurare a Pământului, după cea de a Doua Sa venire pe Pământ, pentru domnia de o mie de ani, în Împărăţia milenară.

   În zilele de după Potoop, Noe şi familia sa s-au trezit locuind într-o lume radical schimbată faţă de cea pe care o cunoscuseră înainte de cataclism. Înaintea potopului nu plouase pe Pământ şi pe întreaga surafaţa a planetei se păstra o temperatură uniformă confortabilă. După Potop au început să existe iarnă şi vară, frig şi căldură (Geneza 8:22). Din pricina schimbărilor climatice de pe Pământ, oamenilor le era acum îngăduit să mănânce şi carne, pe lângă ierburi (Geneza 9:3), cel mai probabil din cauză că vegetaţia nu era prea abundentă şi nu le împlinea nevoile de hrană. O posibilă explicaţie a acestei schimbări este că întinderea care existase deasupra Pământului înainte de Potop fusese înlăturată ca urmare a revărsării apelor şi, odată cu ea, şi efectul benefic de seră care îi asigura Pământului clima caldă constantă  şi dusese la fertilitatea minunată a solului, înainte de Potop. Este interesant că fosile ale recifurilor de corali s-au descopeit chiar şi în apropierea Polului Nord. Coralii trăiesc numai în zone unde temperatura este constantă, în jurul valorii de 21 grade Celsius. Scripturile indică faptul că Dumnezeu a creat bazinele oceanice adânci şi a ridicat munţii înalţi cu scopul de a drena apa de pe Pământ. S-ar putea ca Psalmul 104 - T.M. să facă referire tocmai la acest eveniment. Ca urmare a Potopului, scoarţa terestră s-a destabilizat din cauza erupţiilor care au dus la ridicarea spre suprafaţă a apelor de la mare adâncime, la începutul Potopului. Această destabilizare a deschis calea către posibile cutremure de Pământ şi erupţii vulcanice, în perioada de după Potop. În zilele de pe urmă, dinaintea întoarcerii lui Iisus, va spori numărul şi intensitatea cutremurelor şi a erupţiilor vulcanice, însoţite de perturbări ale mediului care vor aduce planeta pe buza prăpastiei. Ulterior, după întoarcerea lui Iisus pe Pământ, va avea loc o minunată operaţiune de curăţare, ce va schimba lumea în bine, în glorioasa împărăţie milenară, când Iisus va domni peste Pământ alături de poporul Său, vreme de o mie de ani. Din adâncurile Pământului vor fi deschise zăgazurile apelor, făcând ca râurile să se reverse peste deşerturi şi să curățe Pământul de poluarea şi mizeria din vremurile noastre, aşa cum ni se spune în Isaia 35, Ezechiel 47 şi Zaharia 14. Animalele îşi vor schimba firea şi nu se vor mai mânca unele pe altele, iar şerpii nu vor mai fi veninoşi, căci „căci Pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11:6-9). Cei născuţi pe Pământ în vremurile acelea vor trăi sute de ani, precum înainte de Potop (Isaia 65). În ziua aceea, Domnul Dumnezeul lui Israel, revelat în Mesia Yeshua/Iisus va fi împărat este tot Pământul şi atunci „Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume” - Zaharia 14:9. Satana va fi legat şi nu va mai putea să influenţeze popoarele, căci Împăratul Iisus va cârmui alături de sfinţii Săi timp de 1000 de ani glorioşi (Apocalipsa 11:15, 20:1-6). Vei fi şi tu acolo, să te bucuri de momentele acelea, ca preludiu al stării veşnice în care vom intra atunci când vom locui pentru totdeauna cu Domnul, în Ceruri? Azi este ziua potrivită pentru a da curs avertismentelor cu privire la judecata viitoare şi a intra în arca mântuirii prin Iisus Mesia. Crede în Domnul Iisus Hristos şi vei fi mântuit!