DESPRE ANUL 2020!

DESPRE ANUL 2020!

1. Câteva gânduri!

Foarte pe scurt, cred că, în acest an, va exista tendința ca populației să i se ia ce i s-a dat. Cetățenii vor reacționa, iar instituțiile de forță vor intra în priză. În final vom avea un an al unor grave tulburări sociale și politice.

     Aici nu mai este vorba despre Stânga sau despre Dreapta în materie de politică internă. Și nici despre cine va fi mai puternic după locale și parlamentare. Discordia politică și socială va fi generată de cu totul și cu totul altceva, care nu are niciun fel de legătură cu doctrinele. Despre ce este vorba? S-a întâmplat ca PSD, aflat la guvernare, să facă eforturi încununate de succes pentru a crește valoarea forței de muncă. Aceasta s-a concretizat în principal prin mărirea salariilor, a indemnizațiilor pentru copii și a pensiilor, ultimele două măsuri fiind și ele de natură să amelioreze bugetul familiilor și, implicit, micșorând presiunea asupra masei salariale, să contribuie la creșterea valorii pe oră lucrată a forței de muncă. Adăugând și alte soluții implementate de PSD, cum ar fi controlul asupra ROBOR-ului, implicit asupra dobânzilor practicate de bănci, precum și impozitarea cu un procent fix din cifra de afaceri a societăților din domeniul energetic, rezultă că acest partid, indiferent ce obiective politice a urmărit, a creat ce puțin două consecințe:

1). A creat o piață a forței de muncă, dacă nu mai atractivă pentru investitorii străini, în orice caz mai concurențială și a permis societăților cu capital românesc, dacă nu să le concureze pe cele străine, ce puțin să supraviețuiască la periferia economiei de piață. În paranteză trebuie precizat că și agricultura a cunoscut un oarecare reviriment prin încurajarea micilor producători, dar și a fermelor mai mari deținute de români să-și aducă produsele pe o piață în care coșul zilnic al cetățeanului a crescut.

2). A doua consecință este că PSD și-a urcat literalmente în cap capitalul străin. Pentru că acesta înregistra inevitabil o diminuare a profiturilor și se simțea din ce în ce mai constrâns să renunțe la unele dintre ingineriile financiare prin care veniturile erau externalizate. Ca urmare, acest capital a utilizat toate căile posibile pentru a facilita răsturnarea PSD-ului de la putere și pentru a aduce la guvernare un regim mai prietenos. La această operațiune au contribuit și serviciile secrete, care și-au pierdut de mult rațiunea de a funcționa sub semnul interesului național. Subordonându-se, sub pretextul parteneriatului euroatlantic, serviciilor secrete ale altor state.

    Grozăvia acestui an 2020 constă în faptul că PNL, la putere fiiind, este constrâns de angajamentele sale anterioare, evident fără a recunoaște asta deschis, să scadă din nou prețul forței de muncă. Ceea ce va însemna în plan intern o contractare a pieței de desfacere, iar în plan extern o relansare a exodului românilor în afara granițelor, care vor furniza astfel și în alte state europene mână de lucru ieftină. Pentru a fi mai ușor de înțeles acest fenomen, voi da un singur exemplu, altul decât cele cunoscute în urma primelor măsuri întreprinse de Guvernul Orban. Programul „Prima casă”, însoțit de programele adiacente, a constituit indiscutabil un motor cu o eficiență extraordinară, deja dovedită al dezvoltării construcțiilor și pieței imobiliare. Oficial, PNL nu a pus capăt acestui program. Neoficial însă, l-a îngropat. Iar dovada este nealocarea de resurse în acest scop în viitorul buget. Pentru o întreagă industrie, efectele spre jumătatea anului vor fi devastatoare atât din perspectiva producției în sine cât și a păstrării la standardele de azi a forței de muncă angajate. Cea mai mare lovitură de acum, extrem de vizibilă și prezentată statistic de toate institutele de prognoză, dată bugetului cetățeanului român este că, prin diferite măsuri adoptate de Guvernul Orban, inclusiv împrumuturile masive și fără noimă operate, inflația va crește, valoarea leului în raport cu euro se va diminua iar măririle de salarii, pensii și alocații nu se vor mai regăsi treptat decât în mică măsură sau nu se vor mai regăsi deloc în buzunarul românilor. Consecința acestei realități sociale se va materializa în plan politic printr-un reviriment al unui partid care nu mai vrea să facă nimic și care în realitate este incapabil să se revigoreze și printr-o diminuare a impactului electoral a unui partid care știe să taie, dar nu știe să pună la loc. Cu alte cuvinte, în formula actuală, PSD nu manifestă nicio dorință reală de a reveni la butoane, întrucât este confruntat pe de-o parte cu o competiție internă, pe de altă parte cu o imixtune gravă la vârf a serviciilor secrete, iar PNL este constrâns de logica celor două runde de alegeri care urmează să rămână la butoane, indiferent cât de complicat și de suprasolicitant se dovedește acest lucru. Soluția alegerilor anticipate, admițând că ar putea fi implementată, nu-i va asigura PNL-ului o repoziționare fermă în angrenajul puterii legislative și în orice caz nu este de natură să atenueze șocurile sociale și politice generate în societate. Dar, evident, dacă se va ajunge la anticipate, aceasta va reprezenta o nouă traumă pentru populație și un semnal grav de instabilitate pentru partenerii externi și pentru investitori. Din punct de vedere social, peste România a fost turnată o uriașă cantitate de produs inflamabil. Inevitabil, mai devreme sau mai târziu, se va declanșa un incendiu la nivel național. În această situație, partidele politice se vor dovedi a fi depășite. PNL se va zbate în patul lui Procust al guvernării, alergând de colo-colo buimac într-o încercare disperată de a domestici focul, în timp ce PSD la început se va bucura, alintându-se în logica „după noi potopul”, în cea de-a doua fază se va concentra lansând acuze grave la adresa binomului Iohannis-Orban, iar în a treia fază va mima un comportament de partid în opoziție, pregătit să preia din nou puterea. Va fi mult prea târziu, pentru că între timp Ciolacu se pregătește - și probabil cu succes - să rupă partidul. Prin urmare, forțele politice, care în mod normal reprezintă coloana vertebrală a unei democrații, se vor dovedi incapabile să răspundă cât de cât coerent și convingător nemulțumirilor din ce în ce mai accentuate ale populației, presa arondată diverselor formațiuni politice sau captivă a statului subteran va genera o veritabilă hărmălaie, crescând gradul de incoerență, iar vidul de credibilitate creat va trebui umplut cu altceva. Iar la dispoziție nu mai există decât factorul intern și factorul extern. Instituțiile de forță din România și instituțiile, inclusiv cele statale, din proximitatea României. Intuind acest deznodământ, Klaus Iohannis a inițiat două măsuri. 1). A impus Guvernului Orban mărirea bugetului tuturor instituțiilor de forță, pentru a-și asigura fidelitatea acestora într-o confruntare cu nemulțumirile previzibile ale românilor. 2). Și-a consolidat angajamentele, unele dintre ele iresponsabile și extrem de costitisitoare față de oficialii europeni și euroatlantici. Dacă noi în mod deliberat am ajuns să nu mai avem o politică externă, Klaus Iohannis blocând din această perspectivă inițativele nici ele prea consistente ale Guvernului PSD și ulterior, după victoria PNL, forțând Guvernul să depună efectiv toate armele și să se predea, înseamnă că ceea ce urmează să se întâmple în acest an bun, dar mai ales rău în România, va fi orchestrat de forțele externe. Firește, cu sprijin intern tipic pentru starea de vasalitate.

   În acest an 2020 este nu numai posibilă, ci și previzibilă o explozie socială. Sau chiar mai multe. Toate vor fi anunțate în primul rând de sindicate. Dacă vor fi mai multe, poate că se vor disipa. Dacă va fi una singură, România va fi proiectată înapoi cu cel puțin zece ani.

2.  România captivă:

Cum se explică faptul că bugetul pe acest an, impus de PNL prin siluirea Constituției, nu prevede sume cât de cât semnificative destinate dezvoltării? Cum se explică în același timp că, în materie de colectare, Guvernul PNL nu țintește acolo unde se produce marea evaziune, ci întoarce pur și simplu capul în altă parte, spre cetățeanul simplu și spre micile afaceri pe care le mai pot învârti românii? În 2020 și mai ales în 2021, răspunsurile la întrebările de mai sus este că vom defini un stat captiv.

    Era până acum o trăsătură definitorie a politicilor de tip liberal accelerarea dezvoltării în domenii aducătoare de valoare adăugată. Astfel încât, într-un viitor previzibil, câștigurile realizate să poată fi redistribuite în beneficiul societății. Vremurile când în laboratoarele de strategie ale PNL se elaborau politici care porneau de la această premiză au trecut de mult. Din această perspectivă și nu numai, PNL și-a pierdut atât substanța liberală cât și substanța națională. Ce se întâmplă dacă nu pompezi bani în dezvoltare și mai ales în acele domenii care îți întorc înapoi investițiile cu profit maxim? Creșterea economică stagnează pur și simplu. România a reușit câțiva ani să se situeze pe poziții fruntașe în Uniunea Europeană din perspectiva creșterii economice. O creștere despre care permanent Klaus Iohannis și consilierii săi de la Cotroceni au afirmat că nu este durabilă. Că nu este sustenabilă. Că nu este realistă. Iar acum și în acest an mai ales ei vor justifica oprirea creșterii arătând cu degetul spre greaua moștenire. Numai că bugetul le aparține. În totalitate. Iar la baza lui a stat o filozofie economică. Care este găunoasă. Cel puțin din aceasă perspectivă. Nu sunt acolo prevăzuți bani pentru investiții, nici măcar în sensul salvării aparențelor. Dacă nu investești, n-ai creștere. Și tot ce-ți mai rămâne de făcut este să te uiți înapoi cu mânie. Și să dai vina pe „ciuma roșie”. Uitând că și „ciuma roșie” a procedat, în felul ei, atipic. De fapt s-a produs o inversare de politici. În sensul că PSD a făcut eforturi mai mari pentru dezvoltarea României deși după opinia mea insuficente, dar oricum mai mari în comparație cu PNL, care merge înainte și cu frâna de picior apăsată la maximum și cu cea de mână trasă cât se poate de sus. În același timp, uitându-ne la bugetul promovat prin asumara răspunderii și fiind atenți la declarațiile publice ale liderilor PNL, descoperim cea de-a doua hibă care transformă România în stat captiv. Încasările! Se vorbește insistent despre reformarea ANAF, în vedera creșterii gradului de încasare. Despre reformare, în sensul digitalizării la maximum a operațiilor. Dar nu se spune nimic despre vreo schimbare a filozofiei care stă la baza acestui proces de colectare. De fapt, PNL încearcă să mascheze o întreagă operațiune făcută la scală națională, care vizează protejarea la maximum a multinaționalelor. Dacă întreaga economie bazată pe capitalul autohton, reprezentând maximum jumătate, în cele mai optimiste statistici, din economia națională, pompează la buget circa 80% din totalul veniturilor, iar economia rezultând din investițiile străine doar 20%, trebuie să ai orbul găinii pentru a ajunge la concluzia stupidă că digitalizarea și perfecționarea sistemelor informatice sunt de natură să crească încasările la buget. Fără ca această modernizare să fie însoțită și de o schimbare fundamentală a strategiei de colectare. Din perspectiva de mai sus, nici PSD la guvernare nu a făcut prea mult. Pentru că pur și simplu s-a temut să se confrunte cu marii evazioniști. Când PSD a revenit la guvernare după „tehnocratul” Dacian Cioloș, s-a făcut mult timp că nu vede faptul că în ANAF fuseseră detașați și lucrau la greu circa 100 de ofițeri SRI. Evident că această operațiune tipică pentru un stat subteran avusese drept pretext lupta principalului serviciu secret al țării împotriva evaziunii fiscale și criminalității din domeniul economic. În realitate, SRI făcea astfel ceea ce face și acum. Protejează interesele concernelor străine. Care, la rândul lor, se află sub protecția statelor de origine. Într-un târziu, sub presiunea presei în special, pe măsura aparentei destructurări a binomului SRI-DNA, o bună parte din ofițerii SRI au fost retrași de la ANAF. Dar experiența lor a fost între timp implementată și preluată de cei care au rămas. Și nici sub guvernările PSD nu a putut fi oprită marea evaziune fiscală pe care multinaționalele o fac utilizând sofisticate inginerii financiare, prin care își externalizează profiturile. În special prin așa-zisele achiziționări de servicii la un cost mult mai mare decât cel real. Liviu Dragnea a semnalat, la un moment-dat, această realitate și s-a gândit că cel mai simplu instrument pentru eficientizarea colectării ar fi impozitarea cu 1% a cifrei de afaceri. Odată încasat acest impozit, societatea evazionistă putea să facă câte jonglerii dorea cu banii câștigați în România, fără a mai afecta bugetul statului. Această declarație a echivalat cu semnarea unei sentințe la moarte. Dragnea nici măcar nu și-a mai putut duce acest plan până la capăt, pentru că între timp a fost atacat concentric și în forță de reprezentanții statelor de origine ale multinaționalelor evazioniste. Tot ce a mai putut face PSD, o nimica toată, a fost să impoziteze strict doar cifra de afaceri a societăților din domeniul energetic. A durat foarte puțin. Pentru că una dintre primele măsuri luate de Guvernul Orban, tot prin asumarea răspunderii, a fost revenirea din această perspectivă la situația anterioară. Prin urmare, Guvernul sau Guvernele liberale, câte vor fi, nu își propun o accelerare a dezvoltării în 2020, după cum reiese clar din datele bugetului de stat, și nu își propun nici vreo strategie coerentă de creștere a veniturilor statului prin creșterea colectării. Pentru că Guvernul nu se uită unde sunt banii, ci întoarce ostentativ capul acolo unde nu mai este nimic de stors, adică spre populație, care va trebui să suporte o „cură” de austeritate!  Aceasta este situația din acest an. La capătul acestui an vom constata deci că ritmul de dezvoltare a încetinit iar volumul banilor colectați la buget nu a crescut. Anul viitor, în 2021, vom culege ce nu am semănat în 2020. Și, dacă așa stau lucrurile, trebuie să dăm în fine un răspuns la întrebările puse la începutul acestei analize. În folosul cui PNL adoptă cele două politici păguboase? Am văzut că în niciun caz în folosul României. Atunci, dat fiind faptul că ne aflăm și în interiorul Uniunii Europene și dacă ne referim la piața extraeuropeană, într-o competiție cu alte state, rezultă că de pe urma tâmpeniilor guvernamentale inițiate de oameni care încă își mai spun liberali, vor avea de câștigat companii economice din terțe state, care își desfășoară activitatea în România. Prin urmare, PNL duce o politică antinațională! Și este pentru prima dată în întreaga istorie a acestui partid când a predat total armele capitalului străin, atât în materie de investiții aducătoare de valoare adăugată, cât și în materie de colectare a veniturilor. Se mai poate numi un asemenea partid „liberal”? Se mai poate el numi și „național”?