ROLUL UNOR STATE ÎN
SISTEMUL GEOPOLITIC ACTUAL -BRAZILIA - partea a treia!
Brazilia este una dintre puținele state
ale Americii de Sud care și-au obținut independența fără un război civil.
Secolul XIX găsește Brazilia cu o suprafață
extrem de mică - o fâșie litorală la Oceanul Atlantic (în momentul de față,
Brazilia este o cincea țară ca suprafață și număr de locuitori din lume), dar
care controla destul de multe regiuni nepopulate. Această țară a avut permanent
două obiective principale și anume extinderea teritoriul său concomitent cu
împiedicarea statelor sud-americane de a forma grupări regionale. Una dintre
principalele sale rivale a fost Argentina, cu care a luptat permanent pentru
teritoriu. Între anii 1850-1910, Brazilia își anexează prin negocieri
sau războaie, în dezvantajul vecinilor săi aproximativ 940.000 km2. Primul
Război Mondial prinde Brazilia de partea aliaților; perioada interbelică se
caracterizează printr-un antiamericanism puternic și printr-o anglofobie
accentuată, dar asta nu împiedică guvernul brazilian să se alăture americanilor
și să intre în război împotriva Axei. Sfârșitul celui de Al Doilea Război
Mondial surprinde o Brazilie în asccensiune din punct de vedere politic,
economic și geopolitic, întărindu-și în acest fel rolul de superputere a
Americii Latine. Fidelitatea sa față de Statele Unite ia amploare, ceea ce
conduce la lansarea acestui stat într-o politică de putere mondială: nucleară,
balistică, aeronautică etc.. În anii 1980 Brazilia are grijă să-și asigure
securitatea în sudul Atlanticului, în acest scop întreținând relații extrem de
strânse cu Africa de Sud. Anii 1990 sunt marcați de două evenimente extrem de
importante prin care Brazilia își întărește poziția în regiune și anume
depășirea antagonismului cu Argentina și crearea unei zone economice importante
- MERCOSUR (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay); de asemenea se apropie
de Peru pentru a se putea deschide economic spre Japonia.
Secolul XXI aduce în plan geopolitic o Brazilie
pacifistă (renunțarea, cel puțin oficial, la armamentul nuclear), dar cu o
puternică influență în America Latină.
Cu o
populație de peste 220 milioane de locuitori, Brazilia este astăzi un lider
politic și economic al Americii Latine, deși această calitate este
parțial contestată de Argentina dar mai ales de Mexic, care se opun intenției
Braziliei de a obține un loc permanent în Consiliul de Securitate al
Națiunilor Unite; problemele sociale și economice actuale împiedică Brazilia
să profite efectiv de puterea sa regională.
Dispune de un relief variat ceea ce conduce
la diversitatea resurselor, dar și de un potențial uriaș, Brazilia fiind una
dintre cele mai importante state de pe continentul America de Sud exportatoare
de energie electrică obținută prin hidrocentrale. De asemenea, deține unul
dintre cele mai mari megalopolisuri din America Latină: Megalopolisul format
din Sao Paolo - Belo Horizonte și Rio de Janeiro.
Brazilia este cea
mai mare putere economică a Americii Latine, ocupând locul opt în lume
după produsul intern
brut bazat
pe paritatea
puterii de cumpărare; este una dintre cele mai mari exportatoare de cafea de pe glob, portul
Santos de la Oceanul Atlantic fiind unul dintre cele mai mari și mai importante
porturi specializate pe exportul de cafea. Exporturile braziliene sunt într-o
creștere vertiginoasă și probabil vor rămâne pentru mult timp așa. Venituri
substanțiale rezultă și din turism (carnavalul de la Rio sau plajele
litoralului Atlantic). Este singurul stat vorbitor de limba portugheză din
America Latină și peste 65% din populația țării este de religie catolică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu