OAMENI CARE AU
SCHIMBAT ROMÂNIA PRIN CULTURĂ!
Ziua
de 15 ianuarie nu a fost aleasă la întâmplare, ca Zi a Culturii Naţionale, această dată fiind data la care, în 1850,
se năștea poetul național al românilor, Mihai
Eminescu (1850-1889). Eminescu a fost și va rămâne o personalitate
copleșitoare pentru cultura română, reușind să impresioneze generații întregi
prin versurile sale, prin inteligență, curiozitate intelectuală, prin bogăţia
şi farmecul cu care reușea să transmită cititorilor săi sentimente și trăiri
pline de farmec. Din acest motiv, se poate spune, fără doar și poate, că, fără Eminescu am
fi şi mai săraci, decât suntem. România celebrează Ziua Culturii
Naționale, odată cu omagierea poetului Mihai Eminescu, încă din 2010. Proiectul
a fost inițiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi de liberalul Mircea
Diaconu, care a semnat această iniţiativă. În expunerea de motive a
iniţiatorilor se arată: „Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea
noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de
reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de
interes naţional.”
Cu
ocazia Zilei Culturii Naționale și alte țări europene își omagieză oameni de
cultură remarcabili, emblematici pentru fiecare stat în parte. În Spania, de
exemplu, Ziua Culturii este marcata la data morții lui Miguel de Cervantes,
simbolul literaturii spaniole, iar în Portugalia în ziua în care s-a născut
poetul Luis de Camoes, poetul național al Portugaliei și unul dintre clasicii
literaturii universale. Totodată, chiar și autoritățile din Republica Moldova
au hotărât ca ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii
Naţionale.
Să
trecem în revistă și alte câteva persoanlități emblematice pentru cultura
română, oameni de valoare care au adus un aport imens la dezvoltarea culturală
a României.
1.Draga
Olteanu Matei, emblemă a comediei românești:
Draga Olteanu Matei este una dintre cele mai
iubite și apreciate actrițe de comedie din România. A jucat pe scena Teatrului
Național București numeroase piese de teatru, având un palmares extrem de
bogat, peste 50 piese de teatru și 100 roluri în Televiziune. Este una dintre
reprezentantele generației de aur a teatrului românesc, fiind decorată la 30
mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler,
alături de alți actori, pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au
dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul
celebrării unui veac de film românesc.
2.Lucian Pintilie, dușmanul cenzurii comuniste:
Lucian Pintile a fost un important regizor de
teatru și film din România. Filmele și montările sale au provocat mari
controverse în perioada comunistă, deoarece puneau regimul într-o lumină
nefavorabilă, motiv pentru care, acesta a fost invitat de regimul comunist să
emigreze. Imediat după ce a absolvit Institutului de Artă Teatrală și
Cinematografică din București, acesta a reușit să monteze o serie de spectacole
la Teatrul Bulandra din București. Printre cele mai importante fac parte câteva
spectacole antologice precum: Copiii soarelui (1961), Proștii
sub clar de lună (1962), Cezar
și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima
mea e pe înălțimi (1964), D’ale carnavalului (1966), Livada
cu vișini (1967), Revizorul (1974), spectacol interzis de cenzură după cea
de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica
la ora 6 și Reconstituirea.
Reconstituirea este cel mai important film al
carierei sale, care însă a fost renegat de comuniști. Pelicula pune în lumină
povestea reconstituirii unui banal incident, o bătaie între doi tineri,
surprinsă de poliție, care se transformă, în final, într-o crimă. Imediat după
ce a fost arătat publicului, filmul a provocat un scandal imens pe scena
publică, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Aceasta nu
a fost singurul exemplu în care cenzura a refuzat lucrările lui Pintile. La
scurt timp după scandalul provocat de filmul Reconstituirea, regizorul a lucrat
la punerea în scenă a unei noi piese de teatru, Revizorul. Nici aceasta nu a fost pe placul securității,
din ea fiind interzise de cenzură mai bine de trei sferturi. Din acest motiv,
autoritățile au decis atunci că cea mai bună soluție pentru a scăpa de corvoada
cenzurii filmelor lui Pintilie este aceea de a-l invita, la propriu, să
emigreze. Astfel, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece
din țară.
3.Victor Rebengiuc, actor și activist al societății civile:
Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai
cunoscuți și apreciați actori româno, având în palmares peste 200 de roluri
jucate numai pe scena Teatrului Bulandra. Imediat după performanța sa din Pădurea
spânzuraților în regia lui Liviu Ciulei, actorul a devenit o
personalitate majoră cinematografia românească, devenind cunoscut la nivel
național pentru apariția sa în 1986 în Moromeții lui Stere
Gulea. De asemenea, el a jucat în filmele lui Dan Pița (Tănase Scatiu, Dreptate
în lanțuri, Faleze de nisip, Omul zilei) și Lucian
Pintilie (De
ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, Prea târziu, Paradisul ultimelor opriri, Niki și Flo, Tertium non datur). Pe scena
teatrului Rebengiuc a jucat în piesele regizate de: Liviu Ciulei, Radu
Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Yuri Kordonsky, Gábor Tompa,
Alexandru Dabija și alții. Fost soț al actriței Anca Verești, este căsătorit cu
actrița Mariana Mihuț, colega sa de la Bulandra.
Nici filmele lui Rebengiuc nu au scăpat
neatinse de cenzură, unele pelicule din anii 80 fiind chiar interzise de
oficialii țării. În 1989 a participat la Revoluția Română, fiind prezent de mai
multe ori în Studiolul 4 al Televiziunii Române. Ulterior, Victor Rebengiuc s-a
implicat și în viața politică, vorbind deseori împotriva forțelor și mișcărilor
politice despre care a crezut că reprezintă moștenirea regimului comunist în
societatea modernă și a fost una din vocile care a cerut condamnarea
retrospectivă a comunismului. A avut o scurtă carieră în politică și, de la
mijlocul anilor 1990, a susținut organizații non-guvernamentale. A fost rector
al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca
Caragiale” din București și director al Teatrului Bulandra.
Descris drept unul dintre „monștrii sacri ai teatrului și filmului românesc”,
în 2008 i-a fost acordat un doctorat onorific din partea UNATC. Pentru
popularitatea sa în România, el a primit o ofertă de la Pixar și
a asigurat vocea personajului Charles Muntz în 2009 pentru versiunea românească
a filmului Up.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu