ACTUALITĂȚI DIN ROMÂNIA ÎNCEPUTULUI DE AN!

ACTUALITĂȚI DIN ROMÂNIA ÎNCEPUTULUI DE AN!

1.Bătălia pentru anticipate:

  După votul de la moțiunea de cenzură, care convine și liberalilor și pesediștilor, de acum încolo se intră într-o etapă fluidă cu un deznodământ imprevizibil; în care în timp ce vor face la tot pasul trimiteri la interesul național cele două tabere principale se vor bate să-și maximizeze șansele lor electorale. Dacă ne uităm la mulțimea de comentarii și analize privind peisajul politic autohton care inundă în ultimele zile spațiul public, în presă și la televiziunile de știri, la radio, pe rețelele sociale, două sunt subiectele intens dezbătute: 1. A existat sau nu o înțelegere între PSD și PNL care a dus la aprobarea ultimei moțiuni de cenzură și deci la demiterea guvernului Orban? 2. Care va fi impactul ratării demersului de revenire la alegerea primarilor în două tururi de scrutin? A doua discuție este de regulă abordată plecând de la o analiză politică corectă dar de la o justificare principială cel puțin discutabilă. Într-adevăr, alegerile majoritare într-un singur tur favorizează cele două partide mari, PSD și PNL, care pe de o parte doresc să micșoreze riscul unor surprize care ar putea fi provocate de terți, în principal de către USR-Plus pentru liberali, iar pe de alta elimină nevoia acestora de a intra în negocieri cu partidele mai mici înaintea celui de-al doilea tur. Este adevărat, va fi nevoie de coaliții locale în consilii dar un primar în funcție are destule pârghii la îndemână pentru a-și promova agenda de o manieră transpartinică fără a face mari concesii. La fel de adevărat este și faptul că pentru PSD dominația pe care o exercită de trei decenii asupra administrației locale, cu excepția celei din Ardeal și Banat, i-a asigurat o solidă plasă politică de siguranță chiar și în perioadele în care nu s-a aflat la putere la București. De unde și ideea, destul de populară, de a sparge acest cvasi-monopol prin schimbarea actualul sistem de alegeri. În acest context se vine la pachet și cu o justificare principială, morală, aceea că oricum actuala formulă suferă de un acut deficit democratic pentru că face posibilă alegerea unor primari nereprezentativi, cu o legitimitate căzută. La prima vedere ne aflăm în fața unui argument tehnic imbatabil. O variantă a acestuia este utilizată, de altfel, și atunci când ni se explică de ce trebuie făcute alegeri anticipate: pentru că sondajele indică o erodare substanțială a sprijinului actual pentru PSD față de cel obținut la alegerile din 2016. Numai că legitimitatea măsurată prin sprijinul electoral dat de sondaje în diferite etape ale ciclului electoral este prin natura ei una volatilă. Și nu neapărat din cauza unor greșeli sau abuzuri. Iată, în Franța, sprijinul pentru Emmanuel Macron s-a prăbușit (la sfârșitul lui ianuarie cota de insatisfacție față de el ajunse la aproape 70 de procente) pe fondul demersului său, absolut necesar, de reformare a sistemului de pensii. Una dintre probleme este aceea că discuțiile despre democrație le ignoră aproape întotdeauna pe cele despre calitatea guvernanței sau despre stabilitatea politică. Ultimul criteriu este considerat prioritar de pildă în cazul alegerilor din Marea Britanie unde alegerile parlamentare, organizate pe circumscripții uninominale adjudecate prin vot majoritar, permit unui partid care pe ansamblu obține un scor de sub 45 de procente (Conservatorii au avut un scor de 43,6 % la ultimele alegeri) să obțină o largă majoritate în Parlament. O altă observație este aceea că democrația în sine nu garantează nicidecum și o bună guvernare ci doar o tranziție la putere pașnică și ordonată. Din contra, deteriorarea climatului politic din multe țări occidentale, din Statele Unite și Europa, ascensiunea curentelor populiste facilitată de Internet și rețelele sociale, numărul enorm de ONG-uri care fac presiuni pentru a-și impune agendele lor ideologice și pentru a accesa resurse (în teorie un semn al „adâncirii democrației”) grevează serios calitatea guvernării și fac aproape imposibilă urmărirea unor strategii de lungă durată. Mulți analiști consideră de altfel acest lucru o problemă majoră a Occidentului în contextul competiției geopolitice cu Rusia și mai ales China. În concluzie, ideea că alegerile în două tururi de scrutin ar fi automat de preferat celor într-un singur tur nu este neapărat convingătoare, ca principiu general, chiar dacă este dezirabilă în contextul nostru politic actual. Dar să ne întoarcem la prima întrebare: a existat sau nu o înțelegere subterană între liberali și pesediști în cazul votului de la ultima moțiune de cenzură? Sigur că dacă ar exista dovezi clare în acest sens asta nu le-ar face deloc bine mai ales liberalilor însă realitatea este că nici nu era nevoie de o astfel de înțelegere. Prin alegerea temei pentru asumarea răspunderii în Parlament, organizarea de alegeri locale pentru primari în două tururi, PNL a transmis destul de explicit un mesaj către PSD că își dorește ca moțiunea să treacă. Din trei motive: 1. vrea să declanșeze procesul legislativ care ar putea duce la alegeri anticipate; 2. în ciuda declarațiilor publice liberalii nu sunt neapărat doritori să schimbe sistemul actual (s-a văzut asta și din faptul că au evitat să dea o ordonanță de urgență pentru modificarea actualului sistem de vot pentru alegerea președinților Consiliilor Județene) între altele și pentru a faulta pe cât posibil USR-Plus, punct în care intereselor lor coincid cu cele ale PSD; 3. nu strică deloc ca guvernul să cadă pe un subiect relativ popular pentru electoratul său dar acum îngropat definitiv pentru acest ciclu electoral. Probabil însă că dimensiunea înfrângerii suferite, au fost 261 de voturi pentru moțiune și doar 139 de respingere, a fost oarecum neașteptată. Una la limită, la mare luptă, le-ar fi convenit mult mai mult. Este drept că respingerea demersului de schimbare a sistemului electoral actual este extrem de dezamăgitoare pentru partidele mici însă marja lor de joc este oarecum redusă. Mulți din ALDE speră să se salveze politic în PNL, PMP nu-și poate permite reacții mai dure pentru că s-a poziționat ferm pe o linie de sprijin a guvernului liberal în timp ce formațiunea lui Victor Ponta pare să aibă acum poarta deschisă către PSD. De partea cealaltă, la PSD, rejectarea demersului de schimbare a actualului sistem de vot era cerută de cea mai mare parte a primarilor săi din teritoriu așa că partidul nu-și putea permite să nu reacționeze. Prilej cu care Marcel Ciolacu, actualul lider interimar al PSD, își putea trece un succes important în economia viitorului congres al partidului. Mai ales având în vedere dimensiunea oarecum neașteptată a victoriei de la moțiune și semnalele liniștitoare transmise de înțelegerea cu Pro Romania, un fel de formulă de revenire la matcă a unui grup rebel anti-Dragnea, care ar putea deschide calea către o posibilă colaborare electorală benefică pentru ambele părți. Sigur, faptul că s-a făcut astfel un prim pas către anticipate nu convine deloc parlamentarilor PSD între care mulți sunt conștienți că șansa lor de a mai prinde locuri eligibile în Parlament se diminuează și mai mult dacă au loc alegeri în luna iunie. Însă ei au plecat de la premiza că acest pas nu este totuși unul decisiv, există încă destule piedici procedurale care să dinamiteze demersul, nemaivorbind de varianta unui vot pozitiv în cazul celui de-al doilea vot de investitură. Iar ca o observație, dacă PNL ar fi venit cu o lege care să desființeze SIIJ, de pildă, este îndoielnic că PSD s-ar mai fi mobilizat la fel motivat pentru a trece moțiunea de cenzură. În esență obiectivele majore ale celor două partide pot fi sintetizate astfel: 1. PNL nu vrea să intre în toamnă, în cazul unor alegeri la termen, fiind la guvernare și decontând astfel bombele populiste moștenite de la guvernele pesediste anterioare, mai ales creșterea cu 40 de procente a pensiilor, pe care în principiu o poate acoperi bugetar până la alegeri dar dacă o face riscă să-și arunce în aer propria guvernare în anii următori. 2. PSD este conștient că nu poate recâștiga guvernarea și în fapt nici nu are interesul să o obțină pentru că știe cu ce presiuni financiar bugetare s-ar confrunta, inclusiv gestiunea unei foarte probabile crize financiare, dar vrea să-i erodeze cât mai mult pe liberali pentru a obține, probabil cu Pro România, o pondere semnificativă în Parlament. Un pronostic este greu de dat în acest moment. Sunt multe elemente imprevizibile iar sondajele nu oferă decât o fotografie de moment a peisajului electoral. Atunci cînd Theresa May a declanșat alegeri anticipate în iunie 2017 a plecat de la premiza, descrisă în sondaje, că își va putea astfel consolida majoritatea fragilă din Parlament pentru a tranșa convenabil Brexitul. În doar câteva săptămâni de campanie s-a ajuns exact la rezultatul contrar: conservatorii au pierdut majoritatea. Sunt mulți factori imprevizibili. De pildă, emiterea celor 25 de OUG în seara zilei dinaintea votului de la moțiune și paralela care s-a făcut cu votarea ordonanței pe justiție de acum 3 ani, a stârnit destule critici chiar și printre vocile publice care de regulă simpatizează cu actualul guvern. Un element de urmărit în perioada următoare este impactul public al celor două narațiuni aflate în competiție. Cea a PNL care va marșa în continuare pe „moștenirea toxică lăsată de PSD” și, în cazul previzibilei obstrucționări a procesului de declanșare a alegerilor anticipate, pe faptul că făcând asta PSD nu face decât să acționeze pentru sabotarea dorinței liberalilor de a rezolva problemele grave lăsate în urmă de fostele guvernări pesediste. De partea cealaltă, la PSD, se va vorbi în continuare despre pensii, alocații, vor fi atacate bâlbele reale sau imaginare ale miniștrilor liberali (precum împrumuturile guvernamentale) și mai nou se va apăsa pe chestiunea decontărilor din bani publici a serviciilor medicale oferite de către instituții private, exploatând între altele asocierea, nefericită, a ministrului Sănătății cu una dintre aceste clinici. Este însă greu de estimat în acest moment ce anume va cântări mai greu în următoarea bătălie pentru anticipate: erodarea PNL care ar putea trece prin anumite momente penibile, de pildă votul împotriva propriului guvern, sau sancționarea PSD pentru previzibila obstrucționare a demersului de a se ajunge la anticipate. Nu ar fi exclusă nicio soluție de compromis, investirea unui guvern tehnocrat (de tip Stolojan sau Cioloș) care să administreze țara până la alegerile din toamnă. Liberalii ar scăpa astfel de problema de a intra în alegeri fiind la guvernare și cu un pasiv inevitabil de măsuri nepopulare, sub presiunea unor constrângeri interne și externe, iar pesediștii ar putea spera că ar avea astfel o perioadă de respiro pentru a se consolida intern și de a-și mai repara imaginea publică.

2.Imigranții din România:

  „Revolta” împotriva celor doi srilankezi a generat reacții publice foarte diferite în mass-media românească. Cel mai vocal și popular punct de vedere a blamat discriminarea celor două persoane ca rezultat direct al influenței mass-mediei din Ungaria, la care sunt expuși în mod constant maghiarii din Ditrău. Mai mult, că în Ungaria și în Secuime, discursul virulent anti-imigrație al premierului Ungariei, Viktor Orban, lasă răni adânci. Apoi s-a dat vina pe instituțiile locale care nu îi învață pe secui să fie toleranți și să înțeleagă diversitatea rasială, reacționând altfel la prezența imigranților. Unii le-au oferit locuri de muncă în alte colțuri ale țării, dorind evident să arate toleranță și cât de primitori sunt românii. Plecând de la aceste discursuri, care au animat spațiul public românesc în ultima perioadă, iată câteva date și informații despre primirea și acomodarea imigranților în România.

a.Percepția cetățenilor români despre imigranți și invers: Conform World Values Survey din 2018, 23% dintre români menționează imigranții ca persoane pe care nu și le-ar dori ca vecini, un procent apropiat de media europeană, în contextul în care în România migrația este un fenomen aflat abia la început. Într-un raport din 2019, realizat de Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației, se arată că o parte din imigranți se simt discriminați la restaurante, în relațiile cu autoritățile publice, instituții de învățământ și în mijloacele de transport în comun. Raportul include un sondaj al imigranților din România și date agregate culese de la instituțiile locale și naționale care intră în contact cu imigranții, cum ar fi casele județene de sănătate și inspectoratele teritoriale de muncă. Cercetarea arată că există sincope de comunicare între instituții și că mulți angajați nu pot raporta sau raportează trunchiat numărul de imigranți care beneficiază de asigurări de sănătate, câți sunt angajați, câți sunt școlarizați și așa mai departe. Mai mult decât atât, reiese destul de clar faptul că la nivel național, instituții vitale acomodării imigranților nu sunt încă pregătite să acomodeze drepturile și nevoile esențiale ale acestora. Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății sau al Educației nu au niciun funcționar sau birou care să se ocupe de imigranții din România. Nu mai vorbim despre inexistența unor birouri de integrare a imigranților la nivelul marilor orașe, după modelul existent în marile orașe europene. De altfel, imigranții par să fie în sarcina exclusivă a Inspectoratelor Generale de Imigrări (IGI) din cadrul Ministerului de Interne. Aceste inspectorate însă, se ocupă în special de emiterea permiselor de rezidență și de urmărirea celor care depășesc perioada de ședere, și mai puțin de integrarea efectivă a imigranților în societatea românească și de problemele complexe care în general sunt generate de migrație. Alte instituții are trebui să se ocupe de aceste aspecte.

b.Câți imigranți vin în România? Datele Inspectoratului General pentru Imigrări din 2019 raportează un număr total de 180.399 de cetățeni străini înregistrați (mă îndoiesc că aceste date exprimă realitatea; cred că sunt mult mai mulți străini în țară). În rândul cetățenilor străini înregistrați oficial, nu este o surpriză faptul că cei din Republica Moldova sunt cei mai mulți (16%). Ei sunt urmați la egalitate de persoanele din Turcia (16%). Sirienii reprezintă 58% dintre refugiați. În țările cu tradiție de imigrație din vestul Europei numărul de imigranți ajunge de ordinul milioanelor de persoane, România fiind departe deocamdată de a experimenta o asemenea situație. Dar, în contextul european în care România devine și ea, încet-încet, o țară de imigrare, putem să ne gândim la resorturile psihologice care au stat la baza discursurilor și atitudinilor afișate în cazul de la Ditrău. Un caz în urma căruia putem învăța ceva și ne ajută să mergem mai departe în a înțelege contexte mai generale de imigrație și a ne adapta acestora.De altfel, creșterea numărului de imigranți în România reprezintă un semnal economic pozitiv și este asociată în general cu dezvoltarea economică și un nivel de trai în creștere.

   Reacția la prezența celor doi srilankezi are loc într-un mediu instituțional, social și economic care încurajează reacții rasiale și de discriminare. Se știa demult de atitudinea exclusivistă, șovinistă a secuilor față de tot ce nu este maghiar, dacă societatea românească „s-a făcut că plouă”! Ceea ce a arătat cazul de la Ditrău, și acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri, a fost potențarea a două fenomene existente în societatea româneasca: exploatarea muncii (și non-existența/impotența instituțiilor care ar fi trebuit să o limiteze - inspecția muncii, autorități locale și mai ales sindicatele) și rasismul. Întrebarea în acest context, și cu adevărat importantă nu este ce s-a întâmplat acum, ci ce se va putea întâmpla nu când sunt doi imigranți din Asia, ci când vor fi două milioane!?

3.Pesedismul: ghid de supravieţuire:

   Pesedismul a supravieţuit prăbuşirii regimului Dragnea. În pofida predicţiilor care păreau să sugereze un cataclism ce i-ar fi fost fatal, PSD continuă să fie una dintre forţele politice iomportante din stat. Cât despre natura cordială a relaţiilor pe care PSD, sub domnia lui Marcel Ciolacu, le întreţine cu Victor Ponta, noua strategie nu face decât să anunţe o coaliţie sudată de interese comune. Ceea ce nu putem ignora este maniera în care pesedismul este capabil să îşi conserve influenţa sa politică: veriga esenţială în acest lanţ trofic al cleptrocraţiei feseniste este administraţia, centrală şi locală. Ca succesor al unui partid-stat, el însuşi partid-stat, PSD trăieşte în simbioză cu autoritatea parazitată de el. Pentru PSD, alegerea în favoarea unui singur tur la desemnarea primarilor este cât se poate de naturală: divizarea opoziţiei îi oferă o şansă de consolidare neaşteptată. PSD poate trece peste un interval de opoziţie parlamentară atâta vreme cât fiefurile sale locale sunt intacte. În acelaşi timp, neutralitatea binevoitoare a statului pe care l-a controlat este un alt factor ce limitează prejudiciile ieşirii de la guvernare. Perioada de glaciaţiune actuală poate anunţa un reviriment. Pesedismul posedă forţa remarcabilă de adaptare pe care i-o conferă familiaritatea cu mediul instituţional şi economic modelat de reţelele instituite de fesesnism. Guvernarea locală satrapică, întruchipată de primarii şi de preşedinţii de consiliii judeţene, este temelia pe care se ridică edificiul de spoliere al statului. Complicităţile de aici întăresc subdezvoltarea , de unde şi starea de dependenţă a atâtor comunităţi. De la Bucureşti până la Iaşi, primarii pesedişti pot privi cu optimism perspectivele lor de realegere. Gabriela Firea este, poate, cel mai dramatic caz în care modul de scrutin actual a facilitat ascensiunea fulminantă. Capitala pe care o gestionează nu are nimic din dinamismul reformator al Clujului sau Oradei. Tiparul aplicat este cel al Voluntariului vecin. Căderea în kitsch şi în incompetenţă este bilanţul unui mandat de edil. Pesedismul are, în genomul său, resurse de supravieţuire ce desfid imaginaţia naivă. Actuala ordine constituţională este cadrul în care pesedismul poate să îşi menţină ponderea sa decisivă. Spectacolul acestui parlament justifică urgenţa regândirii manierelor prin care deblocarea politică poate avea loc. Despărţirea definitivă de pesedism trece, obligatoriu, prin refondarea statului şi regenerarea guvernării locale. Compromisurile de parcurs sunt reţeta graţie căreia fesenismul poate creşte şi poate dura. După trei decenii de la 1989, românii trebuie să aleaga între marasm şi direcţia politică a demnităţii umane, libertăţii şi transparenţei. Timpul ambiguităţilor a trecut. Totuși, nu cred că PNL este antidotul contra pesedismului! Prin maniera în care se comport și se face că guvernează, PNL este un „PSD mai prost”, cum spune, pe drept cuvânt, Radu Banciu!

4.Guvernul Orban - altă distracție de plâns!

  PSD și PNL se pot considera egale. În perioade scurte au produs guverne de aceeași factură! Bipede cu pretenții și gură mare, cu puțină logică și mult tupeu, vizibil preocupate de interesele celor care le-au trimis în Guvern. Într-un an am asistat la un chici politic, păgubos pentru ambele cete! Guvernul Orban și cel PSD-ist au fost alcătuite din oameni desemnați de susținători cotizanți. În ambele cazuri, la votul moțiunii de cenzură au căzut interfețele, nu păpușarii!  Viorica Dăncilă a fost acuzată de dispreț față de gramatică. Ludovic Orban l-a acuzat pe Marcel Ciolacu de greșeli de lectură. Și când vorbea dădea cu parul în acorduri și în formulări. El este cel care a spus de la microfonul Parlamentului că „România va fi o națiune respectată”. La discurs înflăcărat, mai merge, la logică, nu! Una este să vorbești, alta să turui! Ludovic Orban și cei din gașca lui au vorbit mereu de o „alianță toxică”. O alianță toxică a dărâmat guvernul condus de Viorica Dăncilă, o alianță toxică l-a făcut pe Orban premier și tot o alianță toxică l-a trimis după ciuperci.

  „Cu parul pe ei, cu plângeri penale”, zicea mai ieri-alaltăieri vocea de aramă. Gura mare și când guvernul său era pe buza coșului de gunoi a politicii. Și să vezi ce listă lungă de merite. Putem s-o luăm de la cine vreți, de la Victor Ponta, Dacian Cioloș, Grindeanu, Tudose, Viorica Dăncilă și Ludovic Orban, toți au încheiat mandatul cu nenumărate succese, în vreme ce populația s-a plâns după fiecare că trăiește mai prost. Numărul mare de Ordonanțe de Urgență adoptate în seara zilei de 4 februarie ne trimite la interesele slujite de fiecare ministru. O lectură a titlurilor ne ajută să vedem o listă de obligații și ne trimite mai pe față sau mai pe dos la câțiva beneficiari. Lista este un bun plan de activitate pentru un procuror iscusit și nepăpușat! Am intrat într-o criză politică provocată de ambiția lui Klaus Iohannis de avea un „guvern al său”, guwernerul Orban nefiindu-I de ajuns! Klaus Iohannis pare convins că toată lumea se conformează ordinelor sale și cade pe spate, ca mai apoi să se alinieze într-un „să trăiți, rezolvăm tot până vineri la prânz! Și puteți pleca fericit la Sibiu!”

   După reluarea legăturilor PSD-Pro România s-ar putea ca tot acest scenariu bazat pe forță și tupeu să se poticnească. Și să iasă nu o victorie zdrobitoare, ci un ein-zwei -polizei de tot penibilul pentru președintele Klaus Iohannis!

 5. „Minunatul” guwerner liberal!

   Liberalii nu au avut nevoie decât de trei luni ca să ne arate care esența gândirii lor:

1. Vechea clasa politică se înlocuiește, nu ca în anii nouăzeci, cu frumoșii tineri ridicați din organizația de studenți, ci cu titrați ai statului paralel, instalați prin ordin de sus în jos fără alegeri (de exemplu la municipiul București). A doua rezervă de cadre rămân traseiștii de la Pro-România, ALDE și cine s-0 mai găsi.

2. Concursul pe merit există doar în imaginația unor exaltați; pe moment numim pe-ai noștri în toate pozițiile, inspectorate școlare, agenții naționale și ce o mai fi. Nu există nici măcar un grup de lucru care să plănuiască normalitatea, pentru că normalitatea este de fapt PSD=PNL, acesta este statul, plus PMP și ALDE. Dau ca exemplu edificator numirile de la ISJ D0lj ale „marilor liberali” - domnul Gâdăr și „tanti”, pardon, doamna Jianu!

3. Legile care cer studii de impact și fundamentări bugetare, dar și Constituția care definește clar ordonanțele de urgență, sunt bune doar să le cităm contra PSD! Ca atare, dăm ordonanțe prin care pierdem bani serioși de la buget, în energie, sănătate, bănci, fără măcar să îi socotim și fără frica DNA.

4. Conflictul de interese în varianta PNL este așa: nu este adevărat că ministrul Sănătății este în conflict de interese atunci când dă o ordonanță menită a satisface nevoile financiare urgente ale sectorului privat în care lucrează el și toți consilierii lui prin transferul direct de sume din bugetul deja subfinanțat masiv al asigurărilor de stat. Nu este în conflict de interese pentru că a opera un bolnav nu este o operație incompatibilă cu a conduce un minister (!?). În plus, nici ANI, nici DNA nu o să aibă curajul, că stau cu cizmele pe ele băieții de la servicii (numai că, eroare, Cartel Alfa, după ce a luptat cu PSD trei ani, va reclama ordonanța la DNA, susținuți de întreaga Alianță România Curată). S-o găsi vreun procuror fără doctorat, din acela din filme, să oprească porcăria asta.

5. Legile se scriu direct de către beneficiarii lor, mult superiori celor de sub Vâlcov, pentru că sunt privați. Duse sunt timpurile în care liberalii ajutau sectorul privat prin politici liberale, adică taxe mici, proceduri administrative simple, legislație a muncii flexibilă, curți de justiție care confirmau contractele repede sau cadastre de proprietate la zi și transparente, adică într-un mod universal și integru! Azi este ajutat fiecare grup în parte, în funcție de cât cotizează, în mod cât se poate de particular, pe logica generală că este nedrept ca sectorul privat să nu trăiască și el de la buget, ca cel public. Păi din ce-o să trăiască? Din piața liberă? Glumiți? Așa că hai să anulăm sentințe definitive ale unor curți ca să plătim de la buget datoriile băncilor plrivate, să luăm banii de la dispensarele rurale ca să aibă marile clinici private din urban de prime, să plătim de la buget factura de gaze de la toată lumea ca firmele producătoare să aibă profit și tot așa!

6. Societatea civilă nu o să zică nimic, că este fie a noastră, fie a serviciilor, cine a inventat-o în ultimii trei ani.

7. Presa străină? Păi nu mai plătim campania contra PSD (că, vorba aceea, picase PSD), deci poate prin Turcia sau la Aman o să se dea că a picat guvernul Orban, nimic pe Financial Times și ziarele unde contează, care scriau o dată la două zile despre România acum un an, când nu erau știri. Ce, asta este știre, că a picat guvernul? Să nu dea nimic, începând cu Euronews! Le spunem noi când și ce!