TEXTE APOCRIFE - APOCALIPSA LUI MOISE/TESTAMENTUL LUI MOISE!

TEXTE APOCRIFE - APOCALIPSA LUI MOISE/TESTAMENTUL LUI MOISE!

Apocalipsa lui Moise sau Testamentul lui Moise: Notă introductivă:   Apocalipsa lui Moise, numită astfel de către Tischendorf în urma preluării unei inscripţii eronate a copistului, reprezintă o versiune extinsă a Genezei, 3 şi 4. Fără îndoială, au existat de timpuriu, probabil chiar înainte de distrugerea celui de al Doilea Templu, mai multe legende despre Adam şi Eva care s-au păstrat în parte, dar nu în limba lor originală. Apocalipsa lui Moise aparţine corpusului apocrifelor Vechiului Testament. Textul lui Tischendorf este luat din patru manuscrise: A, un manuscris veneţian din secolul al XIII-lea; B şi C, manuscrise vieneze din secolul al XIII-lea, respectiv al XIV-lea; şi D, un manuscris milanez de prin secolul al XIlea.

    Adam, aflat pe patul de moarte, îi cere Evei să-i adune pe copiii lor şi să le istorisească despre păcatul originar; înainte de Cădere, ei doi locuiau în Paradis, care se afla în al Treilea Cer. Eva povesteşte cum şarpele a venit la ea în timp ce îngerii lor păzitori se aflau în cel mai înalt Cer pentru a-l proslăvi pe Dumnezeu. Satana a convins-o să mănânce din fructele pomului interzis; la rândul ei, l-a îndemnat pe Adam să păcătuiască în acelaşi fel. Consecinţa actului lor necugetat a fost pierderea cinstei şi purităţii originare cu care Dumnezeu i-a înzestrat la creaţia lumii. Drept pedeapsă pentru fapta lor, Dumnezeu îi alungă din Paradis, trimiţându-i pe Pământ. Cu toate acestea, lui Adam i se făgăduieşte - dacă viaţa lui pe pământ va fi bună şi dreaptă -, învierea în cel de-al treilea Cer, unde el va putea din nou să se înfrupte din roadele Copacului Vieţii şi să trăiască veşnic.

Textul cărții:

  Povestirea vieţii lui Adam şi a Evei, cei dintâi făcuţi, dezvăluită de Dumnezeu robului Său Moise prin arhanghelul Mihail atunci când Moise a primit din mâna Domnului Tablele Legii legământului. CAPITOLUL l: Iată aşadar cele petrecute cu Adam şi Eva. După ce au fost izgoniţi din Rai, Adam a luat-o pe Eva, soţia sa, şi au mers spre răsărit, unde au rămas vreme de optsprezece ani şi două luni; iar Eva a rămas grea şi a născut doi fii, pe Diafot, numit şi Cain, şi pe Amilab care se mai chema şi Abel. CAPITOLUL 2: Iar după aceasta, Adam şi Eva rămăseseră doar ei doi; şi pregătindu-se ei de culcare, Eva îi spuse lui Adam, domnul ei: „Stăpâne, în visul ce l-am avut noaptea trecută am văzut sângele fiului meu Amilab, care se cheamă Abel, că se vărsa în gura fratelui său Cain, care îl bea cu nesaţ şi fără milă. Iar Abel se ruga de Cain să nu i-l bea pe tot, dar acesta nu voia să asculte, şi nu s-a lăsat până ce nu l-a sorbit până la picătura cea din urmă. Numai că sângele nu a voit să rămână în pântecele lui Cain, ci i-a ţâşnit pe gură afară.” Atunci Adam a zis către Eva: „Să ne sculăm de-aici şi să mergem să vedem ce s-a petrecut cu ei, ca nu cumva să fie supăraţi cu ceva de vrăjmaşul.” CAPITOLUL 3: Şi ducându-se, l-au aflat pe Abel omorât de mâna lui Cain, fratele său. Atunci Dumnezeu l-a chemat pe arhanghelul Mihail: „Spune-i lui Adam aşa: Taina pe care o ştii nu are legătură cu fiul tău Cain, căci el este un fiu al mâniei. Ci tu să nu te întristezi, căci îţi voi dărui în schimb un alt fiu, care îţi va descoperi ţie toate lucrurile, aşa cum şi tu i le vei descoperi pe cele pe care le ştii. Numai să nu-i spui lui nimic dinainte. Pe acestea le-a spus Dumnezeu îngerului Său; iar Adam a păstrat cuvântul în inima sa, şi tot astfel şi Eva dimpreună cu el, fiind mâhniţi pentru Abel, fiul lor. CAPITOLUL 4: Iar după un timp, Adam a cunoscut-o pe Eva, iar ea a rămas grea şi l-a născut pe Set. Atunci Adam i-a spus Evei: „Iată, avem un fiu în locul lui Abel cel înjunghiat de Cain; să aducem slavă şi jertfă lui Dumnezeu pentru aceasta”. CAPITOLUL 5: Şi a avut Adam treizeci de fii şi treizeci de fiice . Apoi a căzut bolnav şi, strigând cu glas mare, a zis: „Să vină la mine toţi fiii mei, ca să-i văd înainte de a muri”. Şi i-au fost aduşi cu toţii, căci pământul era locuit în trei părţi; iar ei au intrat cu toţii pe uşa casei lui pentru a se ruga lui Dumnezeu. Dar fiul său Set a zis: „Părinte Adame, care este pricina durerii tale?” Şi el a răspuns: „Fiul meu, greu este necazul ce m-a cuprins”. Atunci l-au întrebat cu toţii: „Care îţi este necazul şi suferinţa?” CAPITOLUL 6: Iar Set i-a luat-o înainte şi a zis: „Oare nu este din pricina fructelor din Rai din care ai gustat, iar acum suferi de dorul lor? Dacă este aşa, porunceşte-mi, şi voi merge să ţi le aduc. Căci îmi voi mânji capul, şi mă voi tângui şi ruga, iar Domnul mă va asculta şi va trimite pe îngerul Său; şi eu ţi le voi aduce ţie , iar supărările tale vor lua sfârşit”. Adam i-a zis: „Nu, fiul meu Set; ci suferinţa şi necazul meu sunt de nevindecat”. Set l-a întrebat: „Dar cum se poate aceasta, şi care este pricina lor?” CAPITOLUL 7: Adam începu deci să-l lămurească: „Atunci când Dumnezeu m-a făcut pe mine şi pe maica ta pentru care mor eu acum, ne-a dăruit toţi pomii din Rai; însă dintr-unul singur ne-a poruncit să nu mâncăm, fiindcă din acela ni se va trage moartea. S-a întâmplat însă că a venit rândul îngerilor care-o păzeau pe maica ta să se suie la Tronul dumnezeiesc pentru a-l preaslăvi pe Dumnezeu; atunci vrăjmaşul, văzând că lângă ea nu se afla nimeni, nici eu, nici sfinţii îngeri, i-a întins ei din roadele pomului, iar ea a gustat, după care mi-a dat şi mie să gust. Prin această mâncare l-am mâniat pe Dumnezeu. CAPITOLUL 8: Sculându-se din Tronul Său, Domnul a venit în Rai şi, strigând cu un glas înfricoşător, zicea: Adame, unde eşti? De ce te-ai ascuns de la faţa Mea? Oare se va ascunde casa de cel care a ridicat-o? Şi adăugă: Fiindcă te-ai lepădat de legământul încheiat cu Mine, am adus asupra trupului tău şaptezeci de lovituri felurite. Suferinţa adusă de cea dintâi este a vederii; a celei de-a doua, a auzirii; şi tot aşa, una după alta, până când vei fi nimicit cu totul.”. CAPITOLUL 9:  Astfel vorbi Adam către fiii săi, gemând şi zicând: „Ce voi face? Căci sunt mult tulburat”. Eva plângea şi ea, zicând: „Scoală-te, stăpâne Adame, dă-mi mie jumătate din suferinţa ta şi lasă-mă să o port, căci prin mine au venit acestea asupra ta; din pricina mea eşti acum cuprins de jale şi mâhnire”. Dar Adam i-a spus Evei: „Ridică-te şi du-te cu fiul nostru Set în preajma Raiului şi presăraţi ţărână pe capetele voastre şi plângeţi, rugându-L pe Domnul să se milostivească de mine şi să-l trimită pe îngerul Lui în Rai şi să-mi dea puţin mir din pomul din care curge acesta; pe acesta să mi-l aduceţi, şi mă voi unge şi mă voi odihni şi-ţi voi arăta chipul în care am fost înşelaţi atunci”. CAPITOLUL 10: Deci Set şi Eva se îndreptară către ţinuturile Raiului. Iar pe cale, au fost atacaţi de o fiară sălbatică, iar fiul ei se luptă cu aceasta. Atunci Eva a plâns, zicând: „Vai mie, vai mie; căci la Ziua de Apoi, toţi cei care vor fi păcătuit mă vor blestema, ocărându-mă pentru că n-am păzit porunca lui Dumnezeu”. După care strigă la fiara aceea: „O, sălbăticiune rea, cum de nu te temi să te lupţi împotriva chipului lui Dumnezeu? Cum de îndrăzneşti să-ţi deschizi fălcile? Cum de ţi-ai ascuţit colţii împotriva noastră? Cum de ţi-ai uitat starea, ca una ce trebuia să fii supusă chipului lui Dumnezeu?” Însă fiara aceea răspunse, mugind: CAPITOLUL 11: „O, Evo, nu împotriva noastră trebuie să-ţi fie mustrarea, şi nici plânsul, ci împotriva ta însăţi, căci tu te-ai făcut începutul sălbăticirii firii. Cum de ţi s-a deschis ţie gura să mănânci din pomul din care Dumnezeu îţi poruncise să nu mănânci? Aceasta este singura pricină pentru care firea întreagă s-a schimbat. Aşa că nu ştiu dacă ai putea să înduri toate ocările pe care ţi le putem aduce noi ţie”. CAPITOLUL 12: Atunci Set zise către fiara aceea: „Ba să-ţi închizi gura şi să nu mai spui un cuvânt, ci să fugi de la chipul lui Dumnezeu până la ziua Judecăţii”. Iar fiara i-a răspuns. „Set, iată că plec de la chipul lui Dumnezeu”. Aşa că sălbăticiunea aceea fugi şi se duse la bârlogul ei, lăsându-l pe Set rănit. CAPITOLUL 13: Iar Set ajunse împreună cu Eva, maica lui, în preajma Raiului; acolo au stat şi au plâns, rugându-l pe Dumnezeu să trimită pe îngerul Său, pentru a le dărui lor Mirul îndurării. Dumnezeu l-a trimis la ei pe arhanghelul Mihail, care le spuse acestea: „Set, omul lui Dumnezeu, nu te mai obosi cu rugăciunea pentru copacul izvorâtor de mir, ca să-l ungi pe părintele tău Adam; căci aceasta nu ţi se va da ţie acum, ci în zilele din urmă. Atunci se va scula tot trupul ieşit din Adam chiar în ziua aceea, iar aceştia vor fi un popor sfânt; atunci li se va dărui lor desfătarea Raiului, iar Dumnezeu va fi cu ei. Şi nimeni nu va mai păcătui împotriva Lui, fiindcă inima vicleană va fi scoasă de la ei şi li se va da lor o inimă care va pricepe ce este binele şi care nu se va mai închina decât Lui Dumnezeu. Iar tu întoarce-te la tatăl tău, căci măsura vieţii lui s-a împlinit, măsura fiind de trei zile.7 Iar când va fi să-i iasă sufletul, îţi va fi dat să cunoşti ce cale înfricoşătoare are acesta de străbătut”. CAPITOLUL 14: Sfârşind de spus acestea, îngerul plecă de la ei, iar Set şi cu Eva se întoarseră la cortul în care se odihnea Adam. Adam i-a spus Evei: „Pentru ce ai adus acest necaz şi o mânie atât de grozavă asupra noastră, mânie care este însăşi moartea ce s-a înstăpânit asupra neamului nostru?” Apoi i-a cerut: „Cheamă-i pe toţi copiii noştri şi pe copiii lor, şi spune-le care a fost păcatul nostru”. CAPITOLUL 15: Atunci Eva le-a spus: „Ascultaţi, voi toţi copiii mei şi copiii copiilor mei, şi vă voi spune cum am fost amăgiţi de vrăjmaşul nostru. Ştiţi că, atunci când ni s-a încredinţat grădina Raiului, fiecare avea o ţarină anume în grijă; eu mă îngrijeam de partea dinspre miazăzi şi apus. Iar diavolul s-a dus în ţarina lui Adam, unde vieţuiau jivinele de fel bărbătesc (fiindcă Dumnezeu împărţise fiarele după felul lor, dându-le pe cele bărbăteşti părintelui vostru, iar mie pe cele femeieşti, încât fiecare se îngrijea de ale lui.) CAPITOLUL 16: Iar diavolul vorbi către şarpe, zicându-i: Vino încoace, că-ţi voi destăinui un lucru în care mi-ai putea fi de mare ajutor. Şarpele veni, iar diavolul îi spuse: Am auzit că eşti mai înţelept decât toate jivinele, aşa că am venit să te cunosc; şi iată că găsesc că te afli mai presus de toate fiarele, şi că ele îţi caută bunăvoinţa. Cu toate acestea, nu pricep cum poţi să te supui cuiva care este mult sub agerimea ta. De ce să mănânci tu din roşcovele pe care ţi le dau Adam şi soţia lui, şi nu din rodul Raiului? Scoală-te şi vino încoace, şi vom face ca Adam să fie alungat din Rai prin lucrarea femeii lui, tot aşa cum şi noi am fost alungaţi de-aici din pricina lui. Dar şarpele i-a răspuns: Mă tem să-l mânii pe Domnul. Atunci diavolul i-a zis: Cât despre asta, să nu ai nicio teamă; fă-te doar unealta mea, iar eu voi pune în gura ta un cuvânt cu care vei putea să-l înşeli pe Adam. CAPITOLUL 17: Îndată se duse pe lângă zidurile Raiului în ceasul în care îngerii se suie ca să-L preaslăvească pe Dumnezeu. Atunci Satana se arătă sub chipul unui înger al lui Dumnezeu, lăudându-l pe Dumnezeu în felul propriu îngerilor. Şi căutând la el prin crăpăturile zidului, l-am văzut ca pe un înger. Atunci el mi-a zis: Tu eşti Eva? Iar eu iam zis că da, eu sunt. Atunci el mi-a zis: Ce faci tu aici, în grădina Raiului? Iar eu i-am spus: Dumnezeu ne-a aşezat aici, să o îngrijim şi să ne hrănim din roadele ei. Dar diavolul mi-a răspuns prin gura şarpelui: Aşa este, numai că voi nu mâncaţi chiar din toţi pomii. Însă eu i-am spus: Sigur că mâncăm din toţi, în afară de cel care se află în mijlocul Raiului; din acela Dumnezeu ne-a poruncit să nu mâncăm, căci vom muri de moarte. CAPITOLUL 18: Atunci şarpele mi-a zis: Pe cât este de viu Dumnezeu, pe atât sunt eu de îndurerat pentru că sunteţi ca nişte necuvântătoare. Iată, nu vreau să fiţi neştiutori fată de aceasta; ci sculaţi-vă, veniţi aici, ascultaţi-mă şi mâncaţi, ca să vedeţi cât de nepreţuit este acest pom, după cum ne-a spus chiar El. Însă eu i-am răspuns că mă tem să nu-l mânii pe Dumnezeu. Dar el mi-a zis: Să n-ai nicio frică; pentru că îndată ce veţi mânca, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte dumnezei, cunoscând ce este binele şi ce este răul. Iar Dumnezeu, pentru că ştie că veţi fi ca El, de aceea se împotriveşte şi vă spune să nu mâncaţi. Dar uită-te numai la pomul acesta şi vezi cât este de minunat. Iar eu am cercetat pomul şi am văzut cât este de minunat, încât am zis: Într-adevăr, pomul acesta este o privelişte tare plăcută privirii. Însă tot îmi era teamă să mă înfrupt din roadele lui. Atunci mi-a zis: Haide, am să te ajut şi am să-ţi dau chiar eu; vino aici! Atunci eu i-am deschis iar el a intrat în Rai, mergând înaintea mea. CAPITOLUL 19: Şi numai puţin mergând noi, se-ntoarse şi-mi spuse: M-am răzgândit, nu-ţi voi mai da roadele acestea să le mănânci. A spus asta dorind să mă amăgească şi să mă nimicească cu totul. Apoi adăugă: Jură-mi că îi vei da şi soţului tău. Iar eu i-am răspuns: Nu ştiu cu ce jurământ ti-aş putea jura; dar ce ştiu, aceea îţi voi spune: pe Tronul Domnului, şi pe heruvim, şi pe pomul vieţii, îţi spun că îi voi da şi bărbatului meu să mănânce. Şi după ce a primit acest jurământ de la mine, s-a dus şi s-a suit în pom. Iar în fructul pe care mi l-a dat să-l mănânc a pus otrava vicleniei lui, care este a poftei; fiindcă pofta este începutul a tot păcatul. Am aplecat creanga, am luat fructul şi l-am mâncat. CAPITOLUL 20: Chiar în clipa aceea mi s-au deschis ochii şi am cunoscut că am fost despuiată de dreptatea în care fusesem îmbrăcată. Aşa că am plâns, spunând: Ce este lucrul acesta pe care l-ai făcut cu mine, căci m-am vădit lipsită de slava în care fusesem împodobită? Şi am plâns şi pentru legământul pe care l-am încălcat. Iar acela coborî din pom şi se făcu nevăzut. Apoi am căutat nişte frunze prin grădină, ca să-mi acopăr ruşinea. Dar nu am mai putut găsi niciuna printre pomii şi plantele din Rai fiindcă, în clipa în care am gustat, au căzut toate frunzele din partea mea de grădină, în afară de cele ale unui smochin. Deci mi-am făcut o cingătoare din frunzele pomului din care am mâncat. CAPITOLUL 21: Atunci am strigat cu glas mare, zicând: Adame, Adame, unde eşti? Scoală-te, vino la mine, şi-ţi voi arăta un lucru nemaiîntâlnit. Iar când a venit tatăl vostru, i-am spus lui vorbe de viclenie, care ne-a răpit nouă o mare slavă. Căci cum îmi deschideam gura, vorbea diavolul. Aşa că am început să-l sfătuiesc, zicându-i: Vino aici, stăpâne Adame, ascultă-mă şi ia din fructul pomului din care Dumnezeu ne-a spus să nu mâncăm, şi vei fi ca Dumnezeu. Dar părintele vostru mi-a răspuns că îi era teamă ca nu cumva să-l mânie pe Dumnezeu, însă eu i-am spus: Nu te teme, căci îndată ce vei mânca vei cunoaşte binele şi răul. Atunci l-am înduplecat pe dată, iar el a mâncat; şi i s-au deschis ochii, văzând şi el goliciunea noastră. Deci mi-a spus: O, femeie vicleană, de ce ai lucrat ticăloşia aceasta în noi? M-ai îndepărtat de la slava lui Dumnezeu. CAPITOLUL 22: Chiar atunci l-am auzit pe arhanghelul Mihail suflând în trâmbiţa lui, chemându-i pe îngeri şi zicând: Aşa grăieşte Domnul: veniţi cu Mine în Rai şi ascultaţi cuvântul cu care îl voi judeca pe Adam. Iar când l-am auzit pe arhanghel trâmbiţând, am zis: Iată, Dumnezeu vine în Rai să ne judece. Drept aceea ne-am ascuns, căci ne-am temut. Iar Dumnezeu a sosit în Rai într-un car tras de heruvimi, iar îngerii îl preaslăveau. Atunci când Dumnezeu intră în Rai, toţi pomii şi plantele din ţarina lui Adam şi a mea au înflorit, şi toate se înviorau şi săltau. Tronul lui Dumnezeu a fost pregătit chiar acolo unde se afla pomul vieţii. CAPITOLUL 23: Şi Dumnezeu l-a strigat pe Adam, zicând: Adame, unde te-ai ascuns crezând că nu te voi găsi? Cum se va ascunde casa de cel care a înălţat-o? Atunci tatăl vostru a răspuns şi a zis: Nu Doamne, nu ne-am ascuns crezând că nu vom fi găsiţi de Tine; ci pentru că mă tem şi pentru că sunt copleşit de măreţia Ta, Doamne. Dumnezeu i-a spus: Cine ţia arătat că eşti gol? Sau poate ai călcat porunca pe care ţi-am dat-o să o păzeşti? Atunci Adam şi-a amintit cuvintele pe care i le-am spus când am voit să-l înşel, când i-am zis că voi stinge de la el mânia lui Dumnezeu. Deci s-a întors şi a zis către mine: De ce ai făcut lucrul acesta? Atunci şi eu mi-am adus aminte de cuvântul şarpelui, aşa că am spus: Şarpele m-a înşelat. CAPITOLUL 24: Însă Dumnezeu i-a zis lui Adam: Întrucât nu te-ai supus poruncii mele, ci ai ascultat de femeia ta, blestemat va fi Pământul pentru tine. De fiecare dată când îl vei munci, el îşi va opri de la tine belşugul său, răsădind în schimb spini şi pălămidă. În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea. Vei fi tulburat din toate părţile. De ostenit te vei osteni, însă odihna nu o vei cunoaşte. Rănit vei fi de amărăciune, dar nu vei cunoaşte nicio îndulcire. Vei fi pârjolit de fierbinţeală şi încovoiat de ger; te vei trudi îndelung, dar nu vei agonisi decât vânt. Te vei grăbi, dar nu vei izbândi nimic. Fiarele sălbatice, peste care ai stăpânit, se vor răzvrăti împotriva ta fiindcă nu mi-ai păzit porunca. CAPITOLUL 25: Şi întorcându-se către mine, Domnul mi-a zis: Pentru că l-ai ascultat pe şarpe şi mi-ai nesocotit porunca, vei fi într-o mare tulburare şi în dureri fără de număr şi de neîndurat; în dureri îţi vei naşte pruncii; îi vei naşte într-un ceas, şi îţi vei pierde viaţa din pricina atâtor strâmtorări şi împunsături. Atunci vei mărturisi şi vei spune, Doamne, Doamne, mântuieşte-mă; însă Eu nu mă voi apleca asupra păcatelor cărnii tale. Te voi judeca pe tine prin propriile tale cuvinte, în virtutea duşmăniei pe care vrăjmaşul a pus-o în tine. Iar tu te vei întoarce iarăşi la soţul tău şi el îţi va fi stăpân. CAPITOLUL 26: Iar după ce a vorbit astfel către mine, s-a uitat către şarpe cu mare mânie, spunându-i: Pentru că ai făcut aceasta şi ai ajuns un lucru urâcios pentru a-i înşela pe cei nepăsători cu inima, să fii blestemat între toate fiarele. Hrana sa-ţi lipsească pururea; ci să mănânci în ţărână, să te hrăneşti cu ţărână şi să te târăşti în ţărână. Te vei târî pe piept şi pe pântece, căci nu vei avea nici mâini şi nici picioare. Se vor lua de la tine urechile, iar aripă sau alt mădular nu vei primi, şi nu vei avea nimic din toate cele pe care le au cei pe care i-ai amăgit cu viclenia ta şi ai făcut să fie alungaţi din Rai. Voi pune vrăjmăşie între tine şi sămânţa lui. Până la Ziua de apoi, el îţi va pândi capul, iar tu lui călcâiul. CAPITOLUL 27: Sfârşind de spus acestea, porunci îngerilor Săi să fim alungaţi din Rai. Pe când eram împinşi afară şi mult ne căinam, părintele vostru Adam se rugă de îngeri, zicând: Îngăduiţi-mi numai o clipă şi lăsaţi-mă să-L implor pe Dumnezeu, ca să se arate milostiv cu mine; înduraţi-vă de mine, căci am păcătuit. Atunci îngerii s-au oprit. Iar Adam strigă din răsputeri, plângând cu amar şi zicând: Iartă-mă, Doamne, pentru ce am făcut. Dar Domnul zise: Pentru ce v-aţi oprit şi nu l-aţi scos pe Adam cu totul din Rai? Oare Eu sunt cel care am păcătuit, sau judecata Mea este nedreaptă? Atunci îngerii, căzând la pământ, l-au slăvit pe Domnul, zicând: Drept eşti Tu, Doamne, iar judecata Ta este cu dreptate. CAPITOLUL 28: Şi întorcându-se către Adam, Domnul a zis: Nu te voi mai lăsa de-acum în Rai. Dar Adam a răspuns: Doamne, dă-mi puţin din pomul vieţii, ca să mănânc înainte de a fi aruncat afară. Domnul i-a zis: Nu vei lua din el, căci a fost încredinţat heruvimilor care din pricina ta îl păzesc acum cu săbii de foc ca nu cumva să guşti din el şi să ajungi să fii fără moarte în veci, ci să ai parte de războiul pe care vrăjmaşul l-a ridicat întru tine. Dar după ce vei fi afară din Rai şi chiar dacă eşti sortit pieirii, dacă te vei păzi de rău te voi învia în ziua învierii; atunci îţi va fi dat pomul vieţii şi nu vei mai cunoaşte moartea în veci. CAPITOLUL 29: Spunând acestea, Domnul porunci să fim alungaţi din Rai. Iar îngerii l-au întrebat pe Adam ce ar dori de la ei. Atunci Adam a răspuns astfel: Iată, de-acum m-aţi izgonit. Rogu-vă să-mi îngăduiţi să iau cu mine unele miresme dulci din Rai, pentru a-i putea aduce jertfe lui Dumnezeu la care El să bine voiască şi să mă asculte. Iar îngerii i-au spus lui Dumnezeu: Atotputernice, porunceşte să-i fie date lui Adam jertfe de miresme plăcute din Rai. Dumnezeu i-a îngăduit lui Adam să facă aşa. Şi îngerii l-au lăsat să se ducă şi el a adunat din amândouă felurile - şofran şi nard, şi obligeană şi scorţişoară, precum şi alte seminţe pentru hrana sa; iar după ce le-a luat pe acestea, a ieşit din Rai. Şi a ajuns pe Pământ. CAPITOLUL 30: Acum, copiii mei, v-am arătat chipul în care am fost înşelaţi. Dar voi să vă păziţi, ca nu cumva să ajungeţi să uitaţi ce este bine. CAPITOLUL 31: Şi după ce a isprăvit de vorbit către fiii săi, iar Adam zăcea pironit de boală, căci nu mai avea decât o zi de trăit, Eva îi spuse lui Adam: „Pentru ce să mori tu iar eu să trăiesc? Sau cât de mult îmi mai rămâne mie de trăit?” Atunci Adam îi zise: „Nu te tulbura pentru lucrurile acestea; căci nu vei mai zăbovi prea mult după mine. Vom muri amândoi, iar tu vei fi pusă în mormântul meu. Şi după ce voi fi mort, îmi vei da pace şi nimeni nu mă va atinge până ce îngerul Domnului nu va spune ceva despre mine. Căci nu mă va uita Dumnezeu până în sfârşit, ci va căuta propriul Său vas pe care El însuşi l-a făurit. Mai degrabă scoală-te şi roagă-te lui Dumnezeu până când îmi voi aşeza duhul în mâinile celui care l-a dăruit. Căci nu ştim cum ne vom înfăţişa înaintea celui care ne-a făcut, dacă va fi mânios pe noi sau se va întoarce şi va avea milă de noi”. CAPITOLUL 32: Aşadar s-a sculat Eva şi a ieşit afară; şi aruncându-se la pământ, a zis: „Am păcătuit, o, Dumnezeule; am păcătuit, o, Părinte a toate; am păcătuit împotriva Ta, am păcătuit împotriva îngerilor Tăi aleşi, am păcătuit împotriva heruvimilor, am păcătuit împotriva Tronului Tău neclintit; am păcătuit, o, Doamne, mult am păcătuit înaintea Ta, şi prin mine tot păcatul a venit peste lume”. Şi pe când Eva încă se mai ruga, stând în genunchi, iată că veni la ea îngerul oamenilor care o ridică, zicându-i: „Ridică-te, Evo, din pocăinţa ta; căci iată, Adam soţul tău a ieşit din trup; ridică-te şi vezi cum este purtat duhul lui către Cel care l-a făcut.” CAPITOLUL 33: Şi Eva se ridică şi îşi acoperi faţa cu mâna; iar îngerul i-a spus: „Ridică-te din lucrurile pământului”. Eva privi ţintă la Cer şi văzu un car de lumină zburând sub patru vulturi strălucitori - era cu neputinţă pentru oricine din cei născuţi din femeie să spună Slava acestora ori să privească la faţa unuia din ei - iar îngerii mergeau înaintea carului. Când au ajuns în locul unde zăcea Adam, carul a stat nemişcat, iar serafimii s-au aşezat între el şi car. „Şi am văzut,” spuse Eva, „cădelniţe de aur şi trei sticluţe; şi iată, îngerii cu tămâia, cădelniţele şi sticluţele au intrat în altar; le-au aprins, şi fumul de la tămâie a acoperit Cerul. Iar îngerii se aplecau şi-l proslăveau pe Dumnezeu, strigând şi spunând: Sfinte Dumnezeule, iartă; căci el este chipul Tău şi lucrarea sfintelor Tale mâini.  CAPITOLUL 34: Şi din nou, eu, Eva, am văzut două taine mari şi înfricoşătoare stând înaintea lui Dumnezeu. De teamă, am plâns şi am strigat la fiul meu Set, zicând: Ridică-te, Set, de lângă trupul părintelui tău Adam şi vino lângă mine ca să vezi ceea ce niciun ochi nu a văzut vreodată; să-i vezi că se roagă pentru părintele tău Adam. CAPITOLUL 35: Atunci Set veni lângă mama lui, zicându-i: „Ce ţi s-a întâmplat? De ce plângi?” Eva i-a zis: „Priveşte cu ochii tăi în sus şi vei vedea Cerurile deschise şi trupul tatălui tău stând cu faţa în jos şi toţi sfinţii îngeri împreună cu el, rugându-se pentru el şi zicând: Iartă-l pe el, Părinte a întregii făpturi, căci este chipul Tău. Aşadar ce poate să însemne aceasta, fiul meu Set? Şi când va fi predat în mâinile Părintelui şi Dumnezeului Ceresc? Şi cine sunt cei doi cu faţa întunecată care stau în timpul rugăciunii lângă tatăl tău?” CAPITOLUL 36: Set îi răspunse mamei lui aşa: „Cei doi sunt Soarele şi Luna, care apun pentru a se duce să se roage pentru tatăl meu Adam”. Eva i-a zis: „Dar atunci unde este lumina lor, şi de ce s-au făcut atât de întunecaţi la vedere?” Iar Set i-a răspuns: „Ei nu pot străluci în prezenţa Luminii lumii şi aceasta este pricina pentru care le-a fost ascunsă lumina”. CAPITOLUL 37: Şi pe când vorbea Set cu mama lui, îngerii au suflat în trâmbiţe şi au strigat cu glasuri ca de tunet, zicând: „Lăudată să fie Slava Domnului asupra făpturii Lui, căci El a arătat milă spre Adam, lucrul mâinilor Lui”. După ce au spus aceasta, a venit un serafim cu şase aripi, luându-l pe Adam şi ducându-l spre lacul Aherus, unde l-a spălat înaintea lui Dumnezeu. CAPITOLUL 38: Şi după ce Adam a stat întins trei ceasuri, Domnul lumii şi-a întins braţele din Tronul Său cel sfânt şi l-a înviat; apoi l-a dat arhanghelului Mihail, zicându-i: „Ridică-l în Rai, chiar până la al Treilea Cer, şi ţine-l acolo până în ziua cea mare şi înfricoşătoare pe care o voi aduce peste lume”. Iar arhanghelul Mihail l-a luat pe Adam, i-a arătat calea şi l-a uns, împlinind toate câte i le ceruse Dumnezeu când i-a dăruit iertarea lui Adam. CAPITOLUL 39: După ce s-au încheiat acestea, arhanghelul a întrebat ce trebuie făcut cu rămăşiţele lui Adam. Atunci Dumnezeu a poruncit ca toţi îngerii să vină înaintea Lui, fiecare potrivit treptei lui. Şi s-au adunat întocmai, unii cu cădelniţe, alţii cu trâmbiţe. Iar Dumnezeul oştirilor S-a suit şi vânturile îl trăgeau, în timp ce heruvimii călăreau pe vânturi iar îngerii Cerurilor mergeau înaintea Lui. Şi s-au pogorât acolo unde era trupul lui Adam, pe care l-au luat. Şi s-au dus în Rai şi toţi pomii de-acolo au fost mutaţi pentru ca cei născuţi din Adam să-şi plece capetele în somn la atingerea plăcutei miresme a Raiului - toţi, în afară de Set, fiindcă acesta fusese zămislit potrivit cuvântului lui Dumnezeu. Trupul lui Adam, aşadar, zăcea pe pământ în Rai; din pricina aceasta, Set era peste măsură de întristat. Iar Domnul Dumnezeu a spus; „Adame, de ce ai făcut acestea? Dacă ai fi păzit porunca Mea, cei care te-au adus în starea aceasta nu s-ar mai fi bucurat. Ci îţi spun ţie că voi preface bucuria lor în întristare şi întristarea ta în bucurie. Apoi te voi pune în cele ale tale, pe tronul de pe care te-au doborât prin înşelare. Iar tronul îl voi pune în locul acesta, ca tu să şezi pe el. Atunci vor fi osândiţi, cel care te-a înşelat şi slugile lui; şi mult se vor căina, văzându-te pe tine stând în tronul acesta de slavă”. CAPITOLUL 40: Apoi Dumnezeu a grăit către arhanghelul Mihail astfel: „Du-te în Rai, în cel de-al Treilea Cer, şi adu-Mi trei rânduri de veşminte de vison şi mătase”. După care le-a zis lui Mihail, Gabriel, Uriel şi Rafael: „Acoperiţi trupul lui Adam cu aceste veşminte, aduce-ţi untdelemn de măsline binemirositor şi turnaţi-l peste el”. După ce au făcut toate acestea, au pregătit trupul pentru înmormântare. Atunci Domnul a spus: „Să fie adus şi trupul lui Abel”. Şi aducând încă un rând de veşminte, l-au pregătit şi pe acesta de îngropăciune, căci aceasta nu se făcuse din ziua în care fusese înjunghiat de Cain, fratele lui. Căci vicleanul Cain, deşi mult s-a ostenit să-i ascundă trupul, nu a izbutit, fiindcă pământul nu voia să-l primească, spunând: „Nu voi lua la mine un trup înainte ca ţărâna luată din mine şi meşteşugit alcătuită să se întoarcă la mine”. („nu voi primi un trup care nu-mi aparţine” - într-o altă versiune). CAPITOLUL 41: Aşadar îngerii luară trupul şi-l aşezară pe o stâncă, unde a rămas până în ceasul morţii lui Adam. Aşa că au fost îngropaţi împreună, potrivit poruncii lui Dumnezeu, în părţile Raiului, în locul acela de unde Dumnezeu a luat ţărâna trebuincioasă facerii lor. Iar Dumnezeu a trimis şapte îngeri în Rai; aceştia au adus multe aromate, pe care le-au aşternut pe pământ. Şi aşa au luat cele două trupuri, pe care le-au îngropat în locul pregătit înadins pentru aceasta. Şi l-a chemat Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: „Adame, Adame!” Atunci trupul a răspuns din pământ, zicând: „Aici sunt, Doamne”. Iar Domnul i-a zis: „Ţi-am spus doar că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. Dar Eu iarăşi îţi făgăduiesc că vei învia; te voi învia în Ziua de Apoi, a învierii din morţi, pe tine şi pe fiecare om din sămânţa ta”. CAPITOLUL 42: Zicând acestea, Dumnezeu a făcut o pecete în trei colturi cu care a pecetluit mormântul, pentru ca nimeni să nu poată strica ceva în răstimp de şase zile, când şi coasta lui avea să se întoarcă în locul de unde fusese luată. Iar după ce mult milostivul Dumnezeu şi sfinţii îngeri l-au aşezat în locaşul lui, în a şasea zi a adormit şi Eva. În acest răstimp, ea a plâns necurmat gândindu-se la adormirea ei, fiindcă nu ştia ce se va petrece cu trupul ei. Chiar în vremea când Domnul se afla în Rai pentru înmormântarea lui Adam, au adormit cu toţii, atât ea cât şi copiii ei, în afară de Set, după cum am mai zis. Iar în ceasul morţii ei, Eva s-a rugat stăruitor să fie îngropată în acelaşi loc cu soţul ei, zicând: „Domnul meu, Domn şi Dumnezeu al Puterilor, rogu-te să nu mă desparţi pe mine, roaba Ta, de trupul lui Adam, căci din mădularele lui m-ai făcut pe mine; şi cu toate că sunt o păcătoasă şi o netrebnică, îngăduie să fiu aşezată lângă trupul lui. Şi după cum eram împreună în Rai, rămânând împreună şi după păcat, rogu-te să nu ne desparţi nici acum”. Iar după ce s-a rugat astfel, privi la Cer, stătu dreaptă şi, lovindu-se peste piept, zise: „Dumnezeule a toate, primeşte duhul meu”. Şi pe dată şi-a dat duhul ei Domnului. CAPITOLUL 43: Şi murind ea, a venit lângă ea arhanghelul Mihail; apoi au venit trei îngeri care i-au luat trupul şi l-au îngropat acolo unde era pus trupul lui Abel. Iar arhanghelul Mihail i-a spus lui Set: „Aşa trebuie îngropat fiecare om care moare, până la Ziua învierii”. Şi după ce a dat această poruncă, i-a zis: „Mai mult de şase zile să nu jeliţi. Iar în cea de-a şaptea, să vă odihniţi, fiindcă atunci Dumnezeu se bucură împreună cu îngerii de sufletul care s-a înălţat de la Pământ”. Sfârşind de spus toate acestea, arhanghelul Mihail s-a înălţat la Ceruri, dând slavă şi cântând, „Aliluia, Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Slavă lui Dumnezeu căci Lui i se cuvine toată slava, cinstea şi închinarea, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!”