SĂ EXAMINĂM SCRIPTURILE! - PARTEA A DOUĂZECEA.

SĂ EXAMINĂM SCRIPTURILE! - PARTEA A DOUĂZECEA

48.Cartea Suzana (necanonică):

  Numele propriu feminin ebraic al personajului acestui adaos la Cartea Daniel este „Şoşann” și provine din egipteană înseamnând „floare de lotus”. Această floare, menţionată deseori în Cântarea Cântărilor a fost tradusă de Septuaginta prin „crin”, cum se întâmplă de altfel în cele mai multe traduceri actuale. Cuprinsă, ca un adaos, în capitolul 13 al cărţii lui Daniel, textul despre această femeie ni s-a transmis numai în limba greacă, semn că a fost adăugat mai târziu la cartea lui Daniel compusă în ebraică şi aramaică, iar deseori este definit ca deutero-canonic/bună de citit (nu aparţine, adică, de canonul Bibliei ebraice). Cu toate că în centrul povestirii este figura Suzanei, povestitorul evidenţiază cu predilecţie înţelepciunea şi dreptate lui Daniel.

Episodul Suzanei acuzate pe nedrept: Episodul este povestit cu mare fineţe psihologică şi sensibilitate lingvistică. El este plasat în Babilon, în perioada robiei (secolul VI î.H.), unde trăia un evreu deportat cu numele de Ioiakim, căsătorit cu Suzana, renumită pentru frumuseţea şi pietatea ei. Ioiakim era un om extraordinar de bogat, proprietar al unei case cu o grădină vastă cât un parc, unde străjuiau pomi cu umbră deasă şi din care nu lipsea un bazin de apă pentru băi. Pentru că Ioiakim se bucura de mare consideraţie în rândul evreilor, în locuinţa lui veneau toate personalităţile de vază şi printre ei, doi judecători bătrâni ai poporului, dar care erau profund nedrepţi şi corupţi. Aceştia se îndrăgostiseră de Suzana şi de multă vreme aşteptau ocazia potrivită să o seducă. Într-o zi caldă de vară, în timp ce Suzana făcea baie în grădină, ca de obicei, cei doi au ieşit din ascunzătoare, de unde o urmăreau cu priviri bolnăvicioase, şi o invită să se culce cu ei, altfel, este ameninţată cu acuzaţia de adulter cu un tânăr. Suzana însă se declară dispusă să sufere urmările acestei calomnii răutăcioase şi să întâmpine moartea - pedeapsa prevăzută pentru un asemenea delict - decât să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu şi să se dăruiască poftelor acestor doi bătrâni corupţi. Cei doi, văzându-se respinşi, pun în practică ameninţările lor şi o acuză de adulter pe Suzana, respectată de toţi ca femeie onorată, spre mai marea consternare a celor care o cunoşteau, care însă dau crezare cuvântului acestor doi, dată fiind funcţia lor de judecători şi bătrâni ai poporului.

Judecata lui Dumnezeu vine prin aleşii lui: În timp ce Suzana este condusă la locul execuţiei, ajunge Daniel şi dojeneşte poporul care a codamnat la moarte o persoană fără a fi judecată şi fără dovezi iar pe cei doi îi cheamă la un interogatoriu separat. Unuia, Daniel îi cere să spună locul unde Suzana a păcătuit şi acesta răspunde: „sub un cedru (în greacă „schinos”); Daniel, cu un joc de cuvinte, răspunde că un înger urma să „despice în două” (în greacă „schizein”) pe acuzator, datorită minciunii sale. Celălalt, în schimb, contrazicând spusele primului, afirmă că adulterul a fost consumat sub un stejar (în greacă „prinos”); Daniel, îi răspunde că un înger avea să-l „taie în două” (în greacă „prisai”). În acest fel Daniel, în înţelepciunea şi dreptatea sa, i-a demascat pe judecătorii înrăiţi şi i-a încredinţat morţii, salvând de la moarte pe Suzana, care rămâne astfel un model peren de fidelitate conjugală. Înţelesul didactic al acestui adaos se pretează la multiple aplicaţii concrete: mărturia falsă este aspru pedepsită de Dumnezeu, judecătorii corupţi nu pot continua la nesfârşit seria abuzurilor iar pe cel credincios şi statornic în bine, Dumnezeu nu-l lasă niciodată fără ajutor la timpul potrivit.

49.Cartea Bel și Dragonul/Balaurul (necanonică):

  Aceasta este a treia adăugire la cartea Daniel, în unele traduceri fiind capitolul 14 al cărții. În relatare, regele Cirus îi cere lui Daniel să se închine la un idol care îl reprezintă pe zeul Bel. Împrăștiind cenușă pe podeaua templului, unde rămân urme de pași, Daniel demonstrează că mâncarea oferită idolului este consumată în realitate de preoții păgâni și de familiile lor. Preoții sunt omorâți, iar Daniel distruge idolul. Apoi, regele îi cere lui Daniel să se închine la un balaur viu. Daniel ucide balaurul, dar este aruncat în groapa cu lei de poporul furios. În timpul celor șapte zile în care Daniel stă în groapă, un înger îl apucă pe Habacuc de păr și îl duce din Iudeea în Babilon, luând și un vas cu o fiertură care să-i servească drept hrană lui Daniel. Apoi, Habacuc este dus înapoi în Iudeea, iar Daniel este eliberat din groapă, unde sunt aruncați împotrivitorii săi, care sunt devorați. Se crede că această adăugire datează din secolul I î.H..

50.Adăugirile la cartea Estera (necanonice; pseudoepigrafe):

  Aceste adăugiri sunt constituite din șase pasaje. În unele texte antice grecești și latine, primul pasaj este format din 17 versete, plasate înaintea primului capitol (sau Es 11:2-12:6); aceste versete prezintă un vis al lui Mardoheu și dezvăluirea pe care o face el cu privire la un complot împotriva regelui/împăratului. Al doilea pasaj, inserat după Estera 3:13 (sau 13:1-7), prezintă textul decretului dat de rege împotriva iudeilor. Al treilea pasaj apare după versetele de la sfârșitul capitolului 4 (sau Es 13:8-14:19) și conține rugăciunea lui Mardoheu și rugăciunea Esterei. Al patrulea pasaj este plasat după Estera 5:1 (sau 15:1-19) și descrie momentul când Estera se prezintă înaintea regelui. În al cincilea pasaj, care apare după Estera 8:12 (sau 16:1-24,), este prezentat decretul prin care regele le permite iudeilor să se apere. La finalul cărții sunt adăugate câteva versete după Estera 10:3(sau 10:4-11:1), în care este interpretat visul din introducerea apocrifă. În unele traduceri ale Bibliei, aceste adăugiri sunt plasate integral la finalul cărții Estera (de exemplu, în traducerea lui Ieronim), iar în altele se întrepătrund cu textul canonic. Din primul pasaj apocrif se înțelege că Mardoheu s-a numărat printre captivii deportați de Nebucadnețar în 607 î.H.. și că, după mai bine de un secol, în al doilea an de domnie al lui Ahașveroș (gr. Artaxerxes), el era o persoană importantă la curtea regelui. Însă ideea că Mardoheu ar fi ocupat o poziție atât de importantă la începutul domniei acestui rege contrazice textul canonic al cărții Estera. Se crede că adăugirile apocrife au fost scrise de un evreu din Egipt în secolul al II-lea î.H.. Aceste adăugiri n-au nicio relevanță pentru înțelegerea Cărții Estera. Ele pot fi, în mod real, declarate ca pseudoepigrafe!

51.Cartea lui Enoh (necanonică, pseudoepigrafă):

 Cartea lui Enoh este una dintre cele mai vechi scrieri biblice, care a fost scoasă din Biblia canonică, fiind catalogată apocrifă de către teologi.

  Cartea lui Enoh a fost compusă, în versiunea sa etiopiană, cea mai completă, de altfel,  în secolul III î.H., sau atunci a fost încheiată scrierea ei. Textul este parțial dependent de cele cinci cărți ale Pentateuhului atribuite lui Moise. De exemplu, 1Enoh 1:9 (citată Epistola lui Iuda 1.14-15) este un midraș asupra Deuteronom 33:2. Mai multe concilii de la începuturile Bisericii Creștine, de exemplu Conciliul de la Laodicea, au considerat că este mai bine să elimine din textele sfinte anumite teme sensibile, cum ar fi ierarhiile divine sau demonice, care puteau degenera în interpretări nedorite. Textul din Noul Testament, Epistola lui Iuda 1.14-15, apare la începutul capitolului 2 din Cartea lui Enoh, carte ce mai este menționată de multe ori în Zohar, cartea principală a Kabbalei ebraice. În sec. VIII Cartea lui Enoh nu mai era cunoscută în Europa decât printr-un număr mic de pasaje păstrate în sânul Bisericii și prin două fragmente grecești destul de lungi, incluse în scrierile lui Georges le Syncelle și Cedrenus.

Manuscrisele din Etiopia: La sfârșitul sec.XVIII un călător britanic, un oarecare Bruce, găsește în Etiopia trei manuscrise păstrate de Biserica Creștină locală ca parte a Bibliei sale. Manuscrisele conțineau o versiune relativ completă a cărții. În 1821 este tradusă în engleză de Dr. Lawrence și publicată însoțită de o prefață și câteva note. Manuscrisul se presupune că este de la sfârșitul sec. IV-începutul sec. III î.H. redactat după fragmente mult mai vechi. Multe din evenimentele descrise de cele mai vechi scrieri biblice (așadar și de textul lui Enoh) se regăsesc pe tăblițele de lut găsite la Sumer sau Babilon. Referințe despre Cartea lui Enoh apar și în Cartea jubileelor (o altă carte apocrifă, declarată astfel, în mod unanim și de creștini și de evrei).

Cuprins: Forma actuală a cărții conține relatarea pe care o face Enoh despre viziunile (călătoriile) sale precum și sfaturile pe care le dă fiului său Matusalem. Textul conține 103 capitole, alternând călătoriile cerești ale lui Enoh cu tradiții de geografie, astronomie, meteorologie, cu istoria evreilor, cu istoria dinainte de potop, cu păcatele și ierarhiile îngerilor decăzuți și a pedepselor la care au fost supuși, cu prevestirea venirii unui Mesia sau mesaje apocaliptice.

Limba: Fragmente din diverse apocrife identificate în Manuscrisele de la Marea Moartă (găsite începând din 1947), atestă că redactarea Cărții lui Enoh s-a făcut în aramaică. Apoi a fost tradusă în grecește după care în toată lumea în diferite limbi. S-a descoperit în spațiul ortodoxismului est-european o variantă în slavonă, numită Cartea tainelor lui Enoh, mult mai fragmentată, dar mai bogată în amănunte.

Personajul Enoh: Enoh, potrivit Genezei, capitolul 5, este al 7-lea patriarh. El este fiul lui Iared, care este fiul lui Mahalaleel, fiul lui Cainan, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam. Un fiu al lui Enoh este Metusala (Metusalem), tatăl lui Lameh, tatăl lui Noe. Enoh, afirmă, despre sine, potrivit unui capitol din carte, următoarele: „Sunt născut în a șaptea zi a primei săptămâni când dreptatea și judecata așteptau cu răbdare. Dar după mine, în a doua săptămână, va veni o mare nedreptate și înșelătoria se va înmulți rapid pe Pământ. Va fi un prim sfârșit (potop) și un singur om va fi salvat. În timpul săptămânii a treia un om va fi ales să fie tulpina unui popor puternic și drept, după el planta dreptății va fi eternă. În a 4-a săpt sfinții și drepții vor avea viziuni, se va stabili ordinea generațiilor și li se va construi o locuință. În a 5-a săpt se va clădi generațiilor o casă glorioasă. În săpt 6-a toți vor fi învăluiți în întuneric, inimile lor vor pierde înțelepciunea și un om va fi ridicat din mijlocul lor. Casa puternică și măreață va arde și rasa celor aleși va fi risipită pe tot Pământul. În săpt 7-a va aparea o rasă coruptă a nedreptății. Drepții și aleșii vor fi răsplătiți și vor dobândi o cunoaștere de 7 ori mai mare asupra părților creației. Apoi va veni săptămâna dreptății și judecății, pentru a-i lovi pe cei ce asupresc. Păcătoșii vor fi dați pe mâna celor drepți, care vor construi o binemeritată locuință pentru dreptatea lor și vor clădi un palat pentru marele Rege. Apoi va veni săpt a 9-a, a judecatei universale, lumea va fi distrusă și oamenii vor merge pe calea dreptății. Apoi în a șasea parte a săptămânii a zecea va fi judecata de veci contra veghetorilor (îngerii decăzuți). Tot Cerul va renaște în mijlocul îngerilor. Va apare un Cer nou de 7 ori mai splendid. Apoi vor veni un număr nesfârșit de săptămâni petrecute numai în sfințenie și dreptate, fără păcat.

Considerații asupra Cărții lui Enoh: Dacă am avea puterea și autoritatea în cazul în care un cuvânt scris ne-ar fi potrivnic sau neconvenabil prin aceea ca ar naște curiozitatea lăsând locul interpretărilor, l-am interzice. Declararea de către conducerea clerului, dar și de către foarte mulți pastori, a unui text „ciudat” ca fiind apocrif, nu este decât o atitudine specific umană. Ce importanță are faptul că apostolul Pavel si chiar Iisus dau dovadă că textul lui Enoh le este foarte cunoscut și citeaza din el? Ei, capiii Bisericii Crestine, știu sigur că scrierile lui Enoh nu au fost inspirate de divinitate și… nici nu sunt ale sale! Trist este faptul că foarte mulți prelați nici nu cunosc textul în discuție, dar se pronunță categoric contra lui!! Conform scrierilor care compun canonul, doi oameni nu și-au sfârșit viața pe Pământ: Enoh și Ilie. Cât de multe știm despre ultimul și cât de puține despre primul! Aceasta în măsura în care avem de-a face cu tatăl celui mai longeviv om - Matusalem - și străbunicul enigmaticului Noe, cel ai cărui urmași suntem toți. Să fie Cartea lui Enoh un text apocrif deoarece se poate pune la îndoială autenticitatea autorului? Dacă ne-am lua fie și numai după Epistola lui Iuda, din Noul Testament, motivul trebuie exclus dar nu vă faceți probleme, nu este singura dată când clerul nesocotește cerințele sfinților sau chiar ale Fiului lui Dumnezeu. Rămâne doar ipoteza nerecunoașterii sale ca text canonic pentru a ascunde ceva. Cei fascinați de fenomenul OZN ar avea mari surprize citind textul, pe care l-ar interpreta drept cea mai veche atestare documentară a unei întâlniri de gradul al III lea. A vorbit Enoh cu Dumnezeu? Biblia spune că nu poți rămâne viu, văzându-l pe Dumnezeu dar Enoh spune: „Eu am putut vorbi și discuta cu Sfântul și Atotputernicul, Domnul acestei lumi.” Perspectiva epistemiologică deschisă este, însă, mult prea riscantă pentru că oamenii ar vrea o explicație. Mai simplu este ca textul să fie considerat apocrif și îngropat. S-a nesocotit până și avertismentul lui Iisus conform căruia: „Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va fi tălmăcit oamenilor.” Textul Cărtii lui Enoh era foarte bine cunoscut pe la începutul secolului al III lea î.H.. Cunoscut și apreciat. Au trecut secole fără ca prețuirea evreilor pentru vorbele lui Enoh să se altereze. Daniel, profetul, cunoștea Cartea lui Enoh. El vorbește despre „Fiul Omului” expresie pe care Enoh a lansat-o și a folosit-o frecvent, Iisus preluând-o. De asemenea avem imaginea lui Dumnezeu „Cel vechi de zile” cu „îmbrăcămintea lui albă ca zăpada” stând „pe un tron în flăcari”. La Enoh apare Dumnezeu Cel Bătrân de zile îmbrăcat într-un veșmânt mai strălucitor decât Soarele și mai alb ca zapada, stând pe un tron din care „ieșeau torente de flăcari”. Apostolii lui Iisus cunoșteau și ei Cartea lui Enoh și îi prețuiau pe autor. În Epistola catre Evrei  se spune: „Prin credință a fost mutat Enoh de pe Pământ ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui primise și mărturia că este placut lui Dumnezeu.” Lui Iuda, fratele lui Iacob, îi este extrem de familiar textul în discuție, motiv pentru care Epistola sa citează din Cartea lui Enoh: „Dumnezeu a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia și și-au părăsit locuința. Pentru ei a prorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi ca să facă judecată împotriva tuturor și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți de toate faptele nelegiuite și de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.” Apocalipsa lui Ioan face parte din canon. Citind-o cu atenție, te poți lesne întreba dacă nu cumva autorul a fost impresionat de Cartea lui Enoh. Cei apropiați tronului lui Dumnezeu cântau - după cum spune Enoh - „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot.” Cei apropiați tronului Mielului cântau și ei – așa cum spune Ioan - „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu”. Asemenea lui Enoh, Ioan a fost „răpit” la Cer, chiar daca numai în „Duhul” și a avut posibilitatea de a vedea viitorul înscris în „Carte”. Cea mai mare diferență între cei doi constă în faptul că Ioan conștientizează că vorbelor sale li se poate contesta „realitatea” și îi amenință pe cei care nu vor crede și i-ar modifica scrierea, în timp ce Enoh își încheie scrierea binecuvântându-i pe cei care-l iubesc pe Dumnezeu. Spre deosebire de ceilalți muritori care au avut contact - într-un fel sau altul - cu divinitatea și cărora doar li s-au „dezvăluit toate lucrurile”, lui Enoh i s-a dat și „minte să înțeleagă ceea ce a văzut”. El spune că cele văzute „nu vor avea loc în această generație ci într-una viitoare, pentru binele celor aleși.” El amintește și despre Uriași! Existenta „uriașilor” este specificată și de Geneza: „Uriașii erau pe Pământ în vremurile acelea și chiar și după ce s-au împreunat fii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor și le-au născut ele copii; aceștia erau vitejii care au fost, în vechime, oameni cu nume”. Cartea lui Enoh ne explică problema existenței uriașilor. S-ar putea ca declararea, de către cler, dar și de către foarte mulți pastori din lumea protestantă, ca apocrifă a  Cărți lui Enoh să se datoreze tocmai copiilor născuți din împreunarea fiilor lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor. Dacă uriașii pot fi considerați un experiment genetic ratat, ce s-a întâmplat cu oamenii cu nume, cu vitejii care au fost în vechime? Oare cum se face că au fost reținute niște simple nume ale urmașilor lui Adam, chiar dacă ele nu spun nimic dar nu s-au reținut numele vitejilor din vechime, a oamenilor cu nume? După ce citim Cartea lui Enoh devine clar și pertinent faptul că noi nu suntem urmașii lui Adam, ci ai lui Noe! Șirul urmașilor „puri” ai lui Adam se încheie cu Lameh. Veți vedea de ce susțin asta. Pentru că tot vorbim de Adam: crearea Universului, a Pământului în cadrul său, a tuturor viețuitoarelor, a fost făptuita prin Logos („Dumnezeu a zis: Să fie…) omul fiind singurul „făcut” din material organic luat de pe Pământ. Numai sufletul ne-a rămas ca parte a unei lumi care ne este, încă, inaccesibilă dar care - fără discuție - există și nu depinde decât de noi să o gasim. Haideți să medităm asupra afirmațiilor din cele două scrieri ( Geneza și Cartea lui Enoh): „Îngerii veghetori” s-au împreunat cu fiicele oamenilor și au creat uriașii ( să fie neanderthalienii?). „Fii lui Dumnezeu” s-au împreunat cu fiicele oamenilor și au creat acei oameni cu nume. Compatibilitate ADN a existat între parteneri în ambele cazuri. În primul, însă, au rezultat niște mutanți. Nu numai din punctul nostru de vedere ci și al lui Dumnezeu. De ce nu prea mai are sens să susținem că suntem urmașii lui Adam? În urma Potopului nu au supraviețuit decât Noe și familia sa. Dar iata  cum este descrisă de către Lameh nașterea fiului său Noe: „Acesta nu este om, acesta este înger din Cer, fără îndoială, el nu este din neamul nostru, el nu pare să fie din mine, mai curând dintr-un înger”. Enoh îi explică lui Matusalem, bunicul lui Noe despre ce este vorba: „Domnul este pe cale să facă o nouă lucrare pe Pământ. Când toate ființele umane vor fi nimicite, el (Noe) singur va fi salvat și urmașii lui vor face copii pe pământul uriașilor care nu s-au născut din spirit ci din carne”. Noe să  se fii nascut din spirit? Faptul ca Enoh numește planeta noastra „pământul uriașilor” apare destul de ciudat. În Geneza avem dovada că solicitarea lui Dumnezeu ca uriașii să fie complet distruși nu a fost respectată, rămânând sarcina timpului de a o îndeplini. Dezgustat, Dumnezeu își dă seama, și hotărăște că: „Duhul Meu nu va stăpâni pururea în om de aceea zilele lui vor fi de 120 ani.” Îngerii veghetori solicitaseră pentru copiii lor viață veșnică sau - măcar - cea de 500 ani. Conform relatărilor lui W.Raymond Drake, în California și Arizona s-au descoperit scheletele unor giganți de 3,5m înălțime. Faptul că au existat mai multe tipuri umane distruse conform voinței lui Dumnezeu este atestat și de Genesis Rabbra, un midrash, un comentariu la Cartea Genezei, compilat în sec al V lea în Palestina: „La început Dumnezeu a creat numeroase lumi, distrugându-le una dupa alta, atunci când nu-i dădeau satisfacție. Toate erau locuite de oameni și El a dat la o parte o mie de generații despre care nu se mai știe nimic.” Haideți să vedem ce spune Cartea lui Enoh despre stăpânii de la un moment ai Pământului. Doua sute de „îngeri veghetori” sub comanda lui Samyaza, puși doar să observe evoluția rasei umane existente au vrut să-și aleagă femei din rasa oamenilor, „să avem copii cu ele”. Dumnezeu și cei care-l înconjurau nu au luat niciun fel de măsuri până în momentul în care s-a produs un grav dezechilibru biologic. Mihail, Gabriel, Suryel și Uriel cer pedepsirea lui Samyaza și a celor pe care îi comanda, în primul rând pentru că Azazyel le-a arătat oamenilor „tot ce se petrece în Ceruri”, Samyaza „i-a învățat vrăjitorii”, Barkayel i-a învățat arta de a urmări stelele, Akibeel i-a învățat semnele, Tamyel astronomia și abia în ultimul rând pentru că îngerii veghetori au păcătuit cu femeile și s-au dezonorat. Dumnezeu dispune ca fiii îngerilor să fie omorati. Nu același lucru se va întâmpla cu oamenii: „Fiii oamenilor nu vor pierii cu toții, din pricina tainelor pe care veghetorii lor li le-au arătat și pe care ei le-au arătat urmașilor lor”. De ce a hotărât Dumnezeu omorârea uriașilor? Pentru că „sunt rezultatul târgului dintre spirit și carne”. „Spiritele uriașilor vor fi ca norii care aduc peste Pământ nenorociri de toate soiurile. Ele nu vor bea și nu vor mânca, invizibile pentru toate privirile, ele se vor amesteca între bărbați și femei. Se vor numi spirite rele și vor locui pe Pământ”. În călătoria sa Enoh află lucruri ciudate, unele chiar de la Dumnezeu: „Apropie-te mai mult și vino să auzi cuvintele Mele sacre”. Unele informații pe care Enoh ni le dă au fost confirmate de timp. El află că Luna nu luminează ci primește de la el (Soare) o parte firavă de lumină sau Luna reflectă lumina pe care o primește de la Soare. Este greu de înțeles de unde deține Enoh atâtea cunoștințe astronomice printre care și faptul că Luna nu arată spre Pământ decât o singură față: „După ce au fost împlinite cărările Lunii atât partea sa ascunsă cât și partea sa vizibilă”… Ne sunt descrise și materiale a căror existență timpul a confirmat-o: „ochii mei au văzut lanțuri dintr-un fier lipsit de greutate”. Poate că nu este pe placul clerului și pastorilor nici afirmația aparținând îngerului Rafael: „Acesta este Pomul Înțelepciunii (în Geneza: Pomul Cunoașterii Binelui și Răului) din care au mâncat străbunii tăi; aceste fructe le-au deschis ochii”. Deasemenea este jenant pentru teologi să aflăm că „Fiul Omului a fost chemat în fața Celui Bătrân de zile înainte de facerea Soarelui și a astrelor”. Pentru prima dată este enunțată ideea că „îngerii răzvrătiți s-au făcut uneltele și servitorii lui Satan; ei au fost și sunt ademenitorii celor care au locuit pe Pământ”. Surprinde și motivația dată de Enoh Potopului: „Domnul a hotărât prin judecata Sa ca toți locuitorii Pământului să piară, pentru că ei cunoșteau toate tainele îngerilor, pentru că ei aveau în mâinile lor puterea răufăcătoare a demonilor, puterea magiei. Ei au dezvăluit taine pe care nu trebuiau să le cunoască ; iată pentru ce vor fi judecati”. De ce a fost salvat totuși Noe? „Domnul Spiritelor știe că tu condamni dezvăluirea acestor taine”. Noe cunoaște conținutul Cărtii lui Enoh: „Strămoșul meu mi-a dat de știre asupra tuturor tainelor cuprinse în cartea sa și mi-a deslușit pildele care i-au fost arătate în mijlocul cuvintelor cărții”. Aflăm că - la un moment dat – însuși arhanghelul Mihail a răspuns lui Rafael: Spiritul meu se ridică și se tulbură contra asprimii judecății secrete împotriva îngerilor; cine va putea să suporte oare o judecată atât de aspră care nu va fi niciodată schimbată, care trebuie să-i piardă pentru totdeauna? Stând înaintea Domnului Spiritelor, Mihail a spus: Ce inimă n-ar fi deloc tulburată, ce spirit nu ar avea milă? Revolta lui se oprește însă aici: „Eu nu-i apăr în fața Domnului căci l-au jignit.” Motivația este doar pertinentă: „Niciun înger nevinovat, niciun om nu va simți asprimea pedepsei.” Enoh cunoaște inutilitatea Potopului (a actului divin) ce va veni: „Din nefericire, după Potop nedreptatea va fi încă și mai mare decât înainte.” Există și speranță: „Am citit scrisurile din Cer că neamurile vor urma unul dupa altul până când se va ridica o rasă sfântă”. Unul dintre îngerii care l-au călăuzit în călătoriile sale celeste acceptă să-l coboare pe Enoh înapoi, pe Pământ,dar îi condiționează revenirea: „Timp de un an întreg noi te vom lăsa cu copiii tăi pentru ca să-ți găsești puterile dintâi și ca tu să-ți înveți familia, să scrii toate lucrurile pe care le-ai văzut și să le deslușești copiilor tăi. Dar în mijlocul anului viitor, te vom ridica dintre ai tăi și inima ta se va întoarce la puterea sa dintâi.” Enoh a fost răpit de pe Pământ și nimeni nu a știut unde a fost dus și nici ce a devenit. Parcă are mai multă logică această Carte a lui Enoh decât textele canonice. Lameh dă copilului său numele Noe (Mângâiere) pentru că: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala mâinilor noastre care vin din acest pământ pe care l-a blestemat Domnul”. Este sau nu Noe urmaș al lui Seth (Înlocuitorul), fiul lui Adam? De ce în Geneza ne sunt indicați urmașii lui Adam începând doar cu Seth când și Cain a avut urmași? Din ce motiv abia în timpul în care lui Seth i se naște un fiu, Enos, au început oamenii „să cheme numele Domnului”? Adica la 235 ani dupa ce Dumnezeu îl crease pe Adam. În ce au crezut primii oameni? Cartea lui Enoh nu se încheie cu un blestem, ca Apocalipsa lui Ioan, ci cu o binecuvântare: „Fie ca binecuvântarea și mila Domnului să coboare peste cei care-l iubesc! Așa să fie!” Majoritatea cărților sfinte conțin îndemnuri la cunoaștere. Cartea lui Enoh nu face altceva decât să ne prezinte altfel începuturile. Credem? Nu credem? Așa să fie!

Concluzii și … dileme! Vreme îndelungată, nu s-a găsit niciun manuscris al cărții lui Enoh. În Epistola lui Iuda este scris: „Și pentru ei a proorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam...”  Anumite citate din cartea lui Enoh au fost găsite la câțiva scriitori bisericești din primele secole. În anul 1869, călătorul James Bruce a descoperit în Etiopia un manuscris al cărții lui Enoh, scris în limba etiopieană. Apoi, s-a găsit unul în limba greacă. În anul 1952, în peștera nr.4 de la Marea Moartă s-au găsit manuscrise ale cărții lui Enoh. Cartea lui Enoh nu este una canonică. Astăzi, există opt manuscrise în limba aramaică, unul în greacă și unul în coptică (limbă derivată din vechea egipteană). Cartea lui Enoh, conține cinci secțiuni. În prima, este descrisă o viziune dată lui Enoh despre Judecata de Apoi, în special a îngerilor căzuți. Secțiunea a doua este cunoscută ca „Similititudinile” sau „asemănările lui Enoh” cu trei pilde și asigurări pentru cei neprihăniți prin credința mesianică. A treia secțiune cuprinde câteva date astronomice. Cea de-a patra conține două viziuni despre potop și una reprezintă o viziune istorică până la venirea lui Mesia. Secțiunea a cincea conține o colecție de îndemnuri și Apocalipsa Săptămânilor. Aici, Enoh împarte istoria în zece săptămâni profetice, dintre care ultimile trei le numește apocaliptice. Cercetătorii cred că manuscrisul în limba coptică este probabil copiat pe vremea Macabeilor. Viziunea lui Enoh despre Judecată are multe asemănări cu textul din Evanghelia după Matei 25: 31-46. Profeția lui Enoh despre venirea Domnului arată că atunci, cei nelegiuiți vor fi surprinși când li se vor pune în față „toate vorbele și toate faptele lor nelegiuite”. De asemenea, cartea lui Enoh prevestește că, în a șaptea săptămână istorică, se va ridica o generație de apostați, care vor trăi în chip nelegiuit săvârșind fapte nelegiuite și vor rosti cuvinte de ocară împotriva Domnului.  

  Personal sunt uimit de aceasta carte! Oarecum cu discreție am citit-o, ținând cont de faptul că nu este considerată parte a Bibliei. Mi-am pus și întrebarea: oare de ce? Conținutul cărții a provocat în mine trăiri diverse: mi-a tăiat răsuflarea, m-a uimit, mi-a stârnit interesul, nu puteam să mă opresc din citit, uneori mi s-au ridicat întrebări și îndoieli. Cu toate acestea am zis: păstrez ceea ce este bun și în acord cu Scriptura. Concluzia mea este că merită studiată această carte. Cred, personal, că toate proorociile şi celelate secţiuni erau pentru cei din timpurile marelui patriarh până la potop urmând ca din nou să fie făcute aceste descoperiri (parte din ele) altor prooroci având în vedere împărţirea în antedeluvial şi deluvial - lumea înainte de potop şi după potop. Noe cunoscând toate acestea, este posibil să fi lăsat manuscrisele originale ale Cărții după potop, care apoi au fost rescrise (copiate) - este adevărat că s-au strecurat, probabil, şi adăugiri cum se întâmplă deseori și cu alte cărți; oricum Iuda cunoştea conţinutul manuscrisului! Acest fapt este clar pentru că în Epistola sa citează din Cartea lui Enoh! Marea mea dilema rămâne. Mă înșel oare dacă dau crezare acestei cărți când vine vorba de Genesa 6 unde scrie despre fii lui Dumnezeu care au văzut că fetele oamenilor erau frumoase? În Cartea Lui Enoh scrie că o parte din îngeri (200 la numar) au văzut cât de frumoase sunt fetele oamenilor, și, s-au îndrăgostit și voiau copiii cu ele (ceea ce mi se pare totuși ciudat și dubios), pentru că în momentul acela ne aflăm după cădere, iar Satan și îngerii lui ne urăsc din toata inima, atât pe bărbați cât și pe femei. Nu știu cât de îndrăgostite puteau fi ființele cerești din acest punct de vedere mai ales dacă îngerii căzuți voiau mai degrabă ca omul să fie nimicit. Sau cel puțin mintea mea nu poate cuprinde. Asta una la mână. Alt semn de întrebare este: bun, îngerii pot lua forma unui om, dar Domnul Iisus spune foarte clar saducheilor că atunci când vom fi în Cer nu ne vom însura și nici mărita, pentru că „VOM FI CA ÎNGERII.” Doar eventual un singur argument ar sta în picioare, dar nu este bine doar să deducem de la noi, totuși Scipturile rămân norma după care putem găsi un răspuns ... întrebarea pe care o pun și ar rămâne totuși fără răspuns: încălcând legile divine, îngerii își pot părăsi locuința din dorința (pofta) lor și avea relații cu fetele oamenilor rezultând nefilimi!? Din câte știu și am citit, îngerii nu pot avea relații intime asemenea oamenilor pentru că sunt neutri din punct de vedere sexual.(din câte știu și dacă nu mă înșel). Deci, cam cade teoria. Ceea ce mă intrigă și mai mult este: dar atunci din oameni simpli ca spița lui Seth ( considerați ca fiind fiii Lui Dumnezeu) respectiv spița lui Cain (fiii oamenilor) dacă luăm lucrurile așa, cum puteau ieși „nefilimi", adică uriași decăzuți sau cei ce provoacă decădere, degenerare. Răutatea lor era fără margini, Pământul era stricat și judecata Lui Dumnezeu era iminentă. Ceea ce este interesant că în Geneza găsim niște informații după păcatul lui Adam și al Evei, respectiv după crima lui Cain. Vedem tot felul de indivizi menționați care erau tatăl celor care construiau corturi sau erau tatăl făuritorilor de aramă sau tatăl celor care cântă la instrumente etc., diferite ocupații, cu alte cuvinte! Este foarte interesant că pare să se lege de textul din Cartea Lui Enoh, unde sunt menționate urmatoarele: ei (îngerii căzuți) le-au învăţat vrăjitorii, farmece şi însuşirile rădăcinilor şi arborilor. Azayel i-a mai învăţat pe oameni să facă săbii, cuţite, scuturi, platoşe, oglinzi; el le-a arătat cum să facă brăţări şi podoabe, cum să folosească vopsele, arta de a-şi înegri sprâncenele, de a folosi pietrele preţioase şi tot soiul de spoieli, astfel încât oamenii s-au stricat. Nelegiuirea s-a întins; depravarea s-a înmulţit, creaturile încălcau orice ordin şi distrugeau tot ce le ieşea în cale. Amazarak i-a învăţat tot felul de vrăjitorii, de farmece şi însuşirile rădăcinilor; Armers i-a învăţat arta de a dezlega vrăjitoriile;Barkayel i-a învăţat arta de a urmării stelele; Akibeel i-a învăţat semnele; Tamiel i-a învăţat astronomia; și Asaradel i-a învăţat mişcările Lunii. Acești îngeri conform Cărții lui Enoh au destăinuit oamenilor taine ce erau interzise de Dumnezeu și i-au învățat diferite lucruri. Întrebarea care se mai ridică: era cunoscut pe vremea aceea scrisul!? Foarte interesantă este și altă întrebare, care mă intrigă. Este posibil ca Satan și îngerii căzuți să fi urmărit prin amestecarea cu oamenii, ca să corupă AND-ul omului pentru a împiedica să vină din sămânța femeii Cel care va călca pe capul șarpelui, adică Mesia!? Oare poate sta în picoare acest argument? Nu știu, dar înclin să cred că așa a fost!!

Notă: consider că ar trebui să facă parte din Canonul Vechiului Testament: Cartea Suzanei, Cartea Bel și Balaurul,(acestea două pot fi capitole în Cartea lui Daniel sau pot fi așezate separat în Biblie), și, în ciuda cotroverselor nesfârșite pe care le-a generat și le generează, Cartea lui Enoh!! Amintesc faptul că Biserica din Etiopia a recunoscut întotdeauna această carte ca fiind parte din Canon! De altfel, Bibilia folosită de această Biserică are, un total de 81 de cărți!! Este versiunea cea mai bogată a Bibliei!! Să nu uităm că Biserica Coptă din Etiopia este una dintre cele mai vechi Biserici Creștine!