DESPRE ESTERA - PERSONAJUL
BIBLIC!
Estera încerca să-şi stăpânească
emoţiile în timp ce se apropia de curtea palatului din Susa, dar nu-i era deloc
uşor. Palatul era impresionant. Fusese construit pe platourile imense din
vecinătatea piscurilor înzăpezite ale munţilor Zagros, care se oglindeau în
apele cristaline ale râului Choaspes. Tot ce se putea vedea aici - basoreliefurile
multicolore din cărămidă smălţuită ce reprezentau tauri înaripaţi, arcaşi şi
lei, coloanele canelate din piatră şi statuile impunătoare - totul avea
menirea de a le aminti vizitatorilor de imensa putere a omului pe care Estera
urma să-l vadă, cel ce se autointitulase „marele rege”. Acesta era soţul ei. Da,
soţul ei! Cât de diferit era Ahaşveroş
de genul de soţ pe care şi-l dorea probabil orice tânără iudeică fidelă! El nu
încerca să imite exemplul unor bărbaţi precum Avraam, care a acceptat cu
umilinţă îndemnul lui Dumnezeu de a asculta de soţia lui, Sara (Gen. 21:12). Regele nu ştia nimic sau prea
puţine despre Dumnezeul Esterei, Yahwe, ori despre Legea Sa. Cunoştea însă
legile persane, printre care şi legea care interzicea exact ceea ce Estera era
pe punctul să facă. Despre ce era vorba? Legea spunea că oricine venea înaintea
monarhului persan fără să fi fost chemat era pasibil de pedeapsa cu moartea.
Estera nu fusese chemată, dar, chiar şi aşa, intenţiona să meargă la rege. Pe
măsură ce se apropia de curtea interioară, de unde putea fi văzută de la tronul
regelui, ea avea probabil sentimentul că se ducea la moarte. ( Estera 4:11; 5:1.) De ce şi-a asumat Estera un astfel de risc? Şi ce putem învăţa din
credinţa acestei femei remarcabile? Să vedem mai întâi cum a ajuns Estera în
poziţia neobişnuită de regină a Persiei.
1. Cine era Estera?
Estera era orfană. Se ştiu foarte puţine lucruri despre părinţii ei,
care i-au pus numele Hadasa. Acesta
este un cuvânt ebraic însemnând „mirt”, un arbust încântător, cu flori albe.
Când părinţii Esterei au murit, vărului ei Mardoheu
i s-a făcut milă de ea. El era mult mai în vârstă decât Estera. Plin de compasiune,
Mardoheu a luat-o la el acasă şi a tratat-o ca pe propria fiică (Est. 2:5-7, 15). Mardoheu şi Estera locuiau ca
exilaţi în capitala Persiei, unde au trebuit, probabil, să suporte dispreţul
oamenilor din cauza religiei lor şi a Legii pe care se străduiau s-o respecte.
Cu siguranţă, Estera s-a apropiat tot mai mult de vărul ei pe măsură ce el a
învăţat-o despre Domnul, Dumnezeul îndurător care îşi salvase de nenumărate ori
poporul şi care avea să facă din nou acest lucru (Lev.
26:44, 45). Fără
îndoială, între Estera şi Mardoheu se crease o legătură bazată pe iubire şi
loialitate. După cât se pare, Mardoheu era funcţionar la
palatul din Susa, întrucât stătea de obicei la poartă alături de alţi slujitori
ai regelui (Est. 2:19, 21; 3:3). Nu ştim cum şi-a petrecut
Estera anii adolescenţei. Ne putem imagina însă că a avut grijă de vărul ei mai
în vârstă şi de casa acestuia, aflată probabil pe celălalt mal al râului, în
zona mai săracă a oraşului. Poate că îi plăcea să meargă la piaţa din Susa,
unde aurari, argintari şi alţi negustori îşi expuneau mărfurile. Cu siguranţă,
Estera nu se gândea că astfel de articole de lux aveau să devină ceva obişnuit
pentru ea. Nici nu bănuia ce-i rezerva viitorul.
2. „Plăcută la înfăţişare”:
Într-o zi, oraşul a fost cuprins de forfotă: toţi vorbeau despre
situaţia apărută în casa regelui. La un mare banchet, în timp ce îi ospăta pe
nobili cu vin şi bucate alese, Ahaşveroş a hotărât s-o cheme pe frumoasa regină
Vasti, care dădea separat un ospăţ pentru femei. Dar Vasti n-a vrut să
vină. Umilit şi clocotind de mânie, regele i-a întrebat pe sfetnicii săi cum ar
trebui pedepsită Vasti. Drept urmare, regina a fost detronată. Slujitorii
regelui au început să caute în tot imperiul fecioare tinere şi frumoase, dintre
care regele urma să-şi aleagă o nouă regină (Est. 1:1-2:4). Ni-l putem
închipui pe Mardoheu privind-o din când în când pe Estera cu drag şi observând
cu mândrie, dar şi cu îngrijorare, cum verişoara sa creştea şi devenea o tânără
foarte frumoasă. Iată ce citim despre ea: „Era frumoasă la trup şi plăcută la
înfăţişare” (Est. 2:7). Biblia prezintă un punct de
vedere echilibrat referitor la frumuseţea fizică - este încântătoare, dar
trebuie să fie însoţită de înţelepciune şi de umilinţă. Altminteri, ea poate da
naştere la aroganţă, la mândrie şi la alte trăsături negative. Ce avea să
fie frumuseţea în cazul Esterei: un avantaj sau un punct slab? Numai timpul
avea să arate acest lucru. Slujitorii regelui au remarcat-o pe Estera. Ei au
luat-o de lângă Mardoheu şi au dus-o la grandiosul palat de pe celălalt mal al
râului (Est. 2:8). Lui Mardoheu şi Esterei
trebuie să le fi fost greu să se despartă, pentru că erau apropiaţi ca un tată
şi o fiică. Mardoheu n-ar fi dorit ca fiica sa adoptivă să se căsătorească cu
un necredincios, fie acesta şi rege, dar nu avea niciun control asupra
situaţiei. Cu câtă atenţie trebuie să fi ascultat Estera sfaturile lui Mardoheu
înainte de a pleca! În timp ce era condusă la palatul din Susa, probabil că îi
veneau în minte o mulţime de întrebări. Cum avea să fie viaţa ei în continuare?
3. Ea a câştigat „favoare în ochii tuturor celor ce
o vedeau”:
Estera a ajuns într-o lume complet nouă pentru ea. Era în mijlocul
„multor tinere” care fuseseră aduse din toate colţurile Imperiului Persan.
Obiceiurile, limba şi atitudinea lor trebuie să fi fost foarte diferite.
Tinerele au fost date în grija unui funcţionar pe nume Hegai. Ele aveau să
urmeze un amplu tratament de înfrumuseţare, care dura un an şi care includea
masaje cu uleiuri parfumate (Est. 2:8, 12). În acest mediu şi cu acest
stil de viaţă, tinerele aduse la palat ar fi putut cu uşurinţă să dezvolte
o obsesie pentru aspectul lor fizic şi, pe lângă aceasta, aroganţă şi spirit de
competiţie. Cum a fost Estera influenţată de noul mediu? Nimeni
nu putea fi mai îngrijorat pentru Estera decât Mardoheu. Din Biblie aflăm că,
în fiecare zi, el încerca să se apropie cât mai mult de casa femeilor ca să
afle cum îi mergea Esterei (Est. 2:11). Frânturile de informaţii pe
care le obţinea, poate de la slujitorii dispuşi să i le împărtăşească, trebuie
să-l fi făcut să se simtă foarte mândru de fiica sa adoptivă. De ce? Estera i-a
făcut o impresie atât de bună lui Hegai, încât acesta a tratat-o cu multă
bunătate iubitoare, dându-i şapte slujitoare şi cel mai bun loc din casa
femeilor. Relatarea mai spune: „În tot acest timp, Estera câştiga favoare în ochii
tuturor celor ce o vedeau” (Est. 2:9, 15). Ar fi putut doar frumuseţea să
lase o impresie atât de puternică? Nu. În cazul Esterei, era vorba de mult mai
mult. De exemplu, citim că „Estera nu vorbise nici de poporul
ei, nici de rudele ei, căci Mardoheu îi poruncise să nu spună nimic” (Est. 2:10). Mardoheu îi ceruse să fie
discretă cu privire la originea ei; fără îndoială, el observase că membrii
familiei regale persane aveau multe prejudecăţi faţă de poporul iudeu. Cât de
mult trebuie să se fi bucurat Mardoheu să afle că, deşi nu mai era sub
privirile lui, Estera se dovedea la fel de înţeleaptă şi de ascultătoare! Când
a venit timpul să-i fie prezentată regelui, Estera a fost lăsată să aleagă
orice lucru de care credea că ar avea nevoie, poate pentru a se înfrumuseţa şi
mai mult. Dovedind modestie, ea n-a cerut nimic în plus faţă de ceea ce îi
spusese Hegai (Est. 2:15). Estera a înţeles, probabil, că
doar frumuseţea nu va cuceri inima regelui; un spirit modest şi umil avea să se
dovedească a fi un bun de preţ, rar întâlnit la curtea regală. Şi nu s-a
înşelat! Relatarea spune: „Regele a iubit-o pe Estera mai mult decât pe toate
celelalte femei şi ea a câştigat mai multă favoare şi bunătate iubitoare
înaintea lui decât toate celelalte fecioare. Şi el i-a pus podoaba regală pe
cap şi a făcut-o regină în locul lui Vasti” (Est. 2:17). Trebuie să fi fost greu pentru
această iudeică umilă să se adapteze la schimbările din viaţa ei: era noua
regină, soţia celui mai puternic monarh al vremii! S-a îngâmfat ea din cauza
noii sale poziţii? Nicidecum! Estera a rămas ascultătoare faţă de Mardoheu,
tatăl ei adoptiv. Ea a păstrat secretă legătura cu poporul iudeu. Mai mult,
când Mardoheu a descoperit un complot care viza asasinarea lui Ahaşveroş,
Estera a ascultat de Mardoheu şi i-a transmis regelui avertismentul său, iar
planul uneltitorilor a fost zădărnicit (Est. 2:20-23). De asemenea, dând dovadă de
umilinţă şi de ascultare, ea a arătat că avea o credinţă puternică în Dumnezeul
ei. Cât de util ne este exemplul Esterei în prezent, când ascultarea este
rareori considerată o virtute şi când la ordinea zilei sunt neascultarea şi
răzvrătirea! Însă oamenii cu o credinţă sinceră preţuiesc ascultarea, la fel ca
Estera.
4. Credinţa Esterei este pusă la încercare:
Un bărbat pe nume Haman a ajuns
într-o poziţie înaltă la curtea lui Ahaşveroş. Regele l-a numit pe Haman
prim-ministru, făcându-l cel mai important sfetnic şi al doilea om din conducerea Imperiului.
Regele chiar a decretat ca toţi cei care îl vedeau pe acest înalt demnitar să
se plece înaintea lui (Est. 3:1-4). Pentru Mardoheu, această lege
ridica o problemă. El dorea să se supună regelui, dar nu cu preţul ascultării
de Dumnezeu. În ce consta problema? Haman era agaghit. Din câte se pare,
aceasta însemna că el era un descendent al lui Agag, regele amalecit care
fusese executat de Samuel, profetul lui Dumnezeu (1 Sam.
15:33). Amaleciţii
au fost atât de răi, încât au devenit duşmani ai lui Dumnezeu şi ai Israelului.
Poporul amalecit era condamnat de Dumnezeu (Deut. 25:19). Cum putea un iudeu
fidel să se plece înaintea unui amalecit? Mardoheu nu putea să facă acest lucru
şi nici nu l-a făcut. Până în zilele noastre, mulţi oameni ai credinţei, atât
bărbaţi, cât şi femei, şi-au riscat viaţa pentru a respecta principiul:
„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni” (Fap. 5:29). Haman era furios. Dar el nu
s-a mulţumit să găsească o cale de a-l ucide pe Mardoheu. Haman voia să
extermine tot poporul lui Mardoheu! El l-a convins pe rege să-l lase să-şi ducă
la îndeplinire planul, prezentându-i pe iudei într-o lumină nefavorabilă. Fără
să-i numească, el a lăsat să se înţeleagă că erau un popor neînsemnat, „risipit
şi care se menţinea separat printre popoare”. Ba mai mult, a spus că ei nu
respectau legile regelui şi că, din acest motiv, erau rebeli periculoşi. El a
propus să doneze trezoreriei regelui o sumă imensă de bani pentru a acoperi
cheltuiala pe care o presupunea uciderea tuturor iudeilor din Imperiu. Ahaşveroş
i-a oferit lui Haman inelul său cu sigiliu ca să pecetluiască orice poruncă pe
care acesta ar fi dat-o (Est. 3:5-10). În scurtă vreme, mesageri
călare pe cai goneau spre toate colţurile vastului Imperiu ducând ceea ce era,
în realitate, sentinţa cu moartea pentru poporul iudeu. Să ne imaginăm efectul
pe care l-a avut această proclamaţie în îndepărtatul Ierusalim, unde o rămăşiţă
de iudei întorşi din exilul babilonian se străduiau să reconstruiască un
oraş care încă nu avea zid de apărare. Poate că Mardoheu s-a gândit la ei, dar
şi la rudele şi la prietenii săi din Susa când a primit această veste
îngrozitoare. Cuprins de disperare, el şi-a sfâşiat veşmintele, şi-a pus pe el
o pânză de sac, şi-a presărat cenuşă pe cap, a ieşit în mijlocul oraşului şi a
scos strigăte puternice. Însă Haman s-a aşezat să bea împreună cu
regele fără să-i pese câtuşi de puţin de iudeii şi de prietenii acestora
din Susa, cărora le provocase o mare durere. ( Estera 3:12-4:1.). Mardoheu
ştia că trebuia să acţioneze. Dar ce putea să facă? Estera a aflat despre
suferinţa lui şi i-a trimis veşminte, însă Mardoheu le-a refuzat. Poate că el
se întreba de multă vreme de ce Domnul, Dumnezeul său, permisese ca Estera,
care îi era atât de dragă, să fie luată de la el şi să ajungă soţia unui
conducător păgân. Abia atunci a început să înţeleagă. Mardoheu i-a trimis
Esterei un mesaj în care îi cerea să intervină pe lângă rege „pentru poporul
ei” (Est. 4:4-8). Estera trebuie să fi fost
foarte tulburată la primirea mesajului. Urma cea mai mare încercare a credinţei
ei. Îi era teamă, aşa cum a recunoscut deschis în răspunsul pe care i l-a
trimis lui Mardoheu. Estera i-a amintit acestuia de legea potrivit căreia, dacă
cineva apărea înaintea regelui fără să fi fost chemat de el, era condamnat la
moarte. Viaţa celui ce cuteza să facă un asemenea gest era cruţată numai dacă
regele îi întindea sceptrul de aur. În plus, ţinând cont de ceea ce se
întâmplase cu Vasti, care a refuzat să se supună poruncii regelui de a se
prezenta înaintea lui, avea Estera vreun motiv să se aştepte ca regele să-i
arate îndurare? Estera i-a spus lui Mardoheu că regele nu o chemase la el de 30
de zile! Avea deci toate motivele să se întrebe dacă nu cumva căzuse în
dizgraţia capriciosului monarh (Est. 4:9-11). Mardoheu i-a
dat Esterei un răspuns hotărât pentru a-i întări credinţa. El a asigurat-o că,
dacă ea nu va acţiona, salvarea iudeilor avea să vină din altă parte. Mai mult,
probabil nici ea nu ar fi fost cruţată în timpul persecuţiei. Mardoheu şi-a
dovedit astfel credinţa puternică în Domnul, care n-ar permite niciodată ca
poporul Său să fie exterminat şi ca promisiunile Sale să rămână
neîmplinite (Ios. 23:14). Mardoheu a întrebat-o apoi pe
Estera: „Cine ştie dacă nu pentru un timp ca acesta ai primit demnitate
regală?” (Est. 4:12-14). Mardoheu este un exemplu demn
de imitat. El a avut o încredere absolută în Domnul, Dumnezeul său. Avem şi noi
o astfel de încredere?
5. O credinţă mai puternică decât teama de moarte:
Pentru Estera, sosise momentul să ia o decizie. Ea l-a rugat pe Mardoheu
să le spună iudeilor să ţină împreună cu ea un post de trei zile. Estera şi-a
încheiat mesajul cu aceste cuvinte simple, dar emoţionante, care dezvăluie
credinţa şi curajul ei: „Dacă trebuie să pier, atunci să pier” (Est. 4:15-17). În acele trei zile, ea trebuie
să se fi rugat cu mai multă fervoare ca oricând. În cele din urmă, a sosit
momentul să acţioneze. Estera s-a îmbrăcat cu cele mai frumoase veşminte
regale, făcând tot posibilul să fie pe placul regelui. Apoi a plecat.
Aşa cum se arăta la începutul acestui
comentariu, Estera s-a îndreptat spre curtea regelui. Cu câtă ardoare trebuie
să se fi rugat în timp ce mintea şi inima îi erau cuprinse de îngrijorare!
Estera a intrat în curte, de unde îl putea vedea pe Ahaşveroş aşezat pe tron.
Îi vedea chipul încadrat de bucle ordonate şi cu barba tăiată în
pătrat. Probabil că a încercat să-i citească expresia feţei. Dacă a fost
necesar să aştepte, aşteptarea trebuie să-i fi părut o veşnicie. Însă momentul
tensionat a trecut: soţul ei a văzut-o. Deşi a fost, cu siguranţă, surprins,
trăsăturile feţei i s-au îmblânzit. El i-a întins sceptrul de aur! (Est. 5:1, 2). Estera a fost primită în
audienţă, regele fiind dispus s-o asculte. Ea a luat poziţie de partea
Dumnezeului ei şi a poporului ei, fiind un exemplu de credinţă pentru toţi
slujitorii lui Dumnezeu. Creştinii de azi apreciază astfel de exemple. Iisus a
spus că adevăraţii săi continuatori aveau să manifeste o iubire plină
de sacrificiu. (Ioan
13:34, 35.). A arăta o asemenea iubire
pretinde adesea un curaj ca al Esterei. Dar misiunea ei nu s-a încheiat în ziua
în care a luat apărarea poporului lui Dumnezeu; de fapt, era abia la început.
Cum avea să-l convingă pe rege că Haman, sfetnicul pe care acesta îl preţuia
cel mai mult, pusese la cale un complot mârşav? Cum putea contribui la salvarea
poporului ei?
6. A dovedit înţelepciune, curaj şi altruism:
Estera se apropia încet de
tron. Inima îi bătea foarte tare. În sala tronului, s-a aşternut liniştea, o
linişte atât de adâncă, încât Estera putea auzi sunetul paşilor ei uşori şi
foşnetul veşmintelor sale regale. Însă nu trebuia să se lase distrasă nici de
măreţia curţii regale, nici de coloanele elegante, nici de bogăţia de sculpturi
de pe tavanul îmbrăcat în lemn de cedru, adus din îndepărtatul Liban. Toată
atenţia Esterei era concentrată asupra regelui, omul în mâinile căruia se afla
viaţa ei. Regele o privea cu atenţie în timp ce se apropia, ţinând întins spre
ea sceptrul de aur. Era un gest simplu, dar pentru Estera însemna viaţă. Regele
arăta astfel că o ierta pentru delictul grav pe care tocmai îl comisese, acela
de a veni înaintea lui fără să fi fost invitată. Când a ajuns în faţa tronului,
Estera s-a apropiat şi, plină de recunoştinţă, a atins vârful sceptrului (Est. 5:1, 2). Tot
ce îl înconjura pe regele Ahaşveroş, precum şi felul în care arăta vorbeau
despre imensa lui bogăţie şi putere. Potrivit istoricilor, veşmintele regale
ale monarhilor persani din acea vreme ar valora în prezent sute de milioane de
dolari. Cu toate acestea, Estera a văzut o oarecare căldură în privirea soţului
ei, care, în felul lui, o iubea. Regele i-a spus: „Ce s-a întâmplat, regină
Estera, şi care-ţi este rugămintea? Chiar şi jumătate din regat - ţi se va
da!” (Est. 5:3). Estera
îşi dovedise deja în mod remarcabil credinţa şi curajul; ea se înfăţişase
înaintea regelui pentru a-şi apăra poporul împotriva căruia se urzise un
complot menit să-l şteargă din existenţă. Până în acel moment, Estera avusese
succes, dar ceea ce trebuia să facă în continuare era şi mai greu. Ea trebuia
să-l convingă pe acest monarh mândru că sfetnicul său cel mai de încredere era
un om rău, care îl înşelase, determinându-l să condamne la moarte poporul
Esterei. Cum avea Estera să-l convingă pe rege şi ce putem învăţa din exemplul
ei de credinţă?
7. A
ales cu înţelepciune „un timp pentru a vorbi”:
Ar fi trebuit
Estera să-i dezvăluie regelui întreaga situaţie de faţă cu toţi membrii curţii?
Dacă ar fi procedat astfel, l-ar fi umilit pe rege şi i-ar fi dat timp
sfetnicului său Haman să conteste acuzaţiile ei. Aşadar, ce a făcut Estera? Cu
secole înainte, înţeleptul rege Solomon scrisese sub inspiraţie divină: „Pentru
orice lucru este un timp potrivit, . . . un timp pentru a tăcea
şi un timp pentru a vorbi” (Ecl. 3:1, 7). Ne putem imagina că fidelul Mardoheu a
învăţat-o pe Estera, fiica sa adoptivă, astfel de principii cât timp s-a aflat
în grija lui. În mod sigur, ea a înţeles cât de important era să-şi aleagă cu
grijă „timpul pentru a vorbi”. De aceea, Estera a
spus: „Dacă regele găseşte de cuviinţă, să vină azi regele împreună cu Haman la
ospăţul pe care l-am pregătit pentru el” (Est. 5:4). Regele a acceptat şi a trimis să fie chemat
Haman. Aţi observat cu câtă înţelepciune a vorbit Estera? Ea nu a
ştirbit demnitatea soţului ei. Totodată, a creat un cadru mai potrivit în
care să-i dezvăluie ce o îngrijora. Fără îndoială, Estera a pregătit cu
grijă acest ospăţ, asigurându-se că totul avea să fie pe placul soţului ei. La
ospăţ s-a servit şi vin ales pentru a înveseli atmosfera (Ps. 104:15 - T.M.). Lui Ahaşveroş i-a plăcut ospăţul şi
s-a simţit îndemnat s-o întrebe din nou pe Estera care îi era cererea. Sosise
oare momentul să vorbească? Estera a ales să mai aştepte. Prin urmare, i-a
invitat pe rege şi pe Haman a doua zi la un alt ospăţ (Est. 5:7, 8). De ce a amânat ea momentul în care
să-i vorbească regelui? Să ne amintim că tot poporul Esterei fusese condamnat
la moarte în virtutea unui decret emis de Haman cu autorizaţia regelui. Dat
fiind că era o chestiune de viaţă şi de moarte, Estera trebuia să fie sigură că
alege momentul potrivit. De aceea, a aşteptat, creându-şi alt prilej pentru a-i
dovedi soţului ei cât de mult îl respecta. Răbdarea
este o calitate pe cât de rară, pe atât de preţioasă. Deşi era îngrijorată şi
dornică să-i vorbească regelui, Estera a aşteptat cu răbdare momentul potrivit.
Putem învăţa multe din exemplul ei. Fiecare dintre noi a văzut probabil unele
lucruri care ar trebui îndreptate. Dacă încercăm să convingem o persoană cu
autoritate să rezolve o problemă, ne-ar putea fi de folos să imităm exemplul
Esterei şi să avem răbdare. În Proverbele 25:15 se spune: „Prin răbdare poate fi
convins un comandant şi o limbă blândă poate zdrobi un os”. Dacă, la fel ca
Estera, aşteptăm cu răbdare momentul potrivit şi vorbim cu blândeţe, putem
„zdrobi” chiar şi opoziţia cea mai înverşunată. A binecuvântat Domnul,
Dumnezeul Esterei, răbdarea şi înţelepciunea ei?
8. Răbdarea
deschide calea dreptăţii:
Răbdarea
Esterei a făcut posibilă derularea unui remarcabil şir de evenimente.
Haman a plecat de la primul ospăţ „bucuros şi cu inima veselă” deoarece
considera că regele şi regina îl preţuiau mai mult decât pe alţii. Însă, când a
ieşit pe poarta palatului, Haman şi-a oprit privirile asupra lui Mardoheu,
iudeul care încă refuza să-i acorde o onoare specială. Aşa cum am văzut în
capitolul precedent, motivele lui Mardoheu nu aveau nicio legătură cu lipsa de
respect, ci, mai degrabă, cu conştiinţa lui şi cu relaţia lui cu Dumnezeu.
Totuşi, Haman „s-a umplut de furie” (Est. 5:9). Când el le-a spus soţiei şi prietenilor săi
că Mardoheu nu i-a acordat onoare, aceştia l-au îndemnat să pregătească un
stâlp foarte înalt, de peste 22 de metri, şi apoi să-i ceară regelui ca
Mardoheu să fie atârnat pe stâlp. Haman a fost încântat de idee şi a luat
imediat măsuri în acest sens (Est. 5:12-14). Între
timp, s-a întâmplat ceva mai puţin obişnuit. Biblia spune că „în noaptea aceea,
regele n-a avut somn”. Prin urmare, a cerut să i se citească cu glas tare din
cartea cronicilor din timpurile acelea. În cronici se vorbea şi despre un
complot care vizase asasinarea lui Ahaşveroş. Regele şi-a amintit de acest
lucru; oamenii care au vrut să-l omoare au fost prinşi şi executaţi. Dar ce se
întâmplase cu cel care dăduse în vileag complotul, şi anume cu Mardoheu? Când
regele a întrebat ce răsplată primise Mardoheu, slujitorii i-au spus că nu se
făcuse nimic pentru acest om. ( Estera 6:1-3.). Cuprins de
nelinişte, regele a vrut să ştie ce demnitari erau disponibili pentru a-l ajuta
să corecteze această scăpare. Dintre toţi demnitarii, în curtea regelui se afla
tocmai Haman. Se pare că venise dis-de-dimineaţă, nerăbdător să obţină
permisiunea de a-l executa pe Mardoheu. Dar, înainte ca Haman să poată spune
ceva, regele l-a întrebat care era cel mai bun mod de a-l onora pe un om ce
câştigase favoarea regelui. Haman a presupus că regele se gândea la el, astfel
că i-a sugerat să-l onoreze pe acel om cu mult fast: să-l îmbrace cu
veşmântul regal, iar un înalt funcţionar să-l plimbe prin Susa călare pe calul
regelui şi să strige laude la adresa omului aceluia în auzul tuturor. Să ne
imaginăm expresia feţei lui Haman când a aflat că omul care trebuia onorat era
Mardoheu! Şi pe cine a desemnat regele să-l laude pe Mardoheu? Chiar pe Haman! (Est. 6:4-10). Haman
a îndeplinit fără tragere de inimă această însărcinare, urându-l şi mai mult pe
Mardoheu. Apoi, plin de amărăciune, s-a dus în grabă acasă. Soţia şi
prietenii i-au spus că această schimbare de situaţie nu putea fi decât de rău
augur: în mod sigur, avea să fie înfrânt în lupta împotriva iudeului Mardoheu (Est. 6:12, 13). Deoarece
Estera a fost răbdătoare, aşteptând încă o zi pentru a-i face cunoscută regelui
cererea ei, Haman a avut timp să-şi sape singur groapa, ca să spunem aşa. Este
posibil ca Dumnezeu Însuşi să-i fi provocat regelui insomnia (Prov. 21:1). Nu ne surprinde că în Cuvântul lui
Dumnezeu suntem îndemnaţi „să aşteptăm cu răbdare”. ( Mica 7:7.). Când aşteptăm
ca Dumnezeu să acţioneze, am putea constata că soluţiile sale la problemele
noastre sunt mult mai bune decât orice soluţie la care ne-am putea gândi noi.
9. A
vorbit în mod curajos:
Estera nu îndrăznea să pună şi mai mult la
încercare răbdarea regelui; cu ocazia următorului ospăţ trebuia să dezvăluie
totul. Dar cum? Chiar regele i-a oferit această posibilitate, întrebând-o din
nou care îi era cererea (Est. 7:2). Sosise timpul ca Estera să vorbească. Probabil
că Estera s-a rugat în gând Dumnezeului ei înainte de a rosti următoarele
cuvinte: „Dacă am găsit favoare în ochii tăi, o, rege, şi dacă regele găseşte
de cuviinţă, să-mi fie dat sufletul meu la cererea mea şi poporul meu la
rugămintea mea” (Est. 7:3). Să
observăm că Estera l-a asigurat pe rege că îi respecta judecata cu privire la
ce considera el a fi de cuviinţă. Cât de mult se deosebea ea de Vasti, fosta
soţie a regelui, care îşi umilise soţul în mod intenţionat! (Est. 1:10-12). În plus, Estera
nu l-a criticat pe rege pentru imprudenţa de a avea încredere în Haman. În
schimb, ea l-a implorat s-o apere de un pericol care îi ameninţa viaţa. Fără
îndoială, această cerere l-a mişcat şi l-a surprins pe rege. Cine ar fi cutezat
să primejduiască viaţa reginei lui? Estera a spus în continuare: „Am fost
vânduţi, eu şi poporul meu, ca să fim distruşi, omorâţi şi nimiciţi. Dacă am fi
fost vânduţi ca sclavi şi ca servitoare, aş fi tăcut. Dar necazul acesta n-ar
trebui permis, căci este spre paguba regelui” (Est. 7:4). Să remarcăm că Estera a prezentat problema
în mod deschis. Totuşi, ea a adăugat că n-ar fi spus nimic dacă ameninţarea ar
fi constat numai în luarea în sclavie. Era vorba însă despre un genocid, iar
acesta avea să însemne o pierdere prea mare pentru rege ca să fie trecut sub
tăcere. Din exemplul Esterei învăţăm multe despre arta de a convinge. Dacă va
trebui vreodată să-i vorbim despre o problemă serioasă unei persoane iubite sau
chiar unei persoane cu autoritate, ne poate fi de mare ajutor să dăm dovadă de
răbdare, respect şi francheţe (Prov. 16:21, 23). Ahaşveroş a întrebat: „Cine este acela? Unde
este cel care a îndrăznit să facă aşa ceva?”. Să ne-o imaginăm pe Estera
arătând spre vinovat în timp ce spune: „Omul acela, împotrivitorul şi duşmanul,
este Haman, răul acesta!”. Simţind că urma să fie condamnat, Haman a fost
cuprins de panică. Ne putem imagina faţa capriciosului monarh înroşindu-se
de furie când a înţeles că sfetnicul său cel mai de încredere îl înşelase,
făcându-l să semneze un ordin care urma să ducă la uciderea iubitei sale soţii!
Furios, regele a ieşit în grădină ca să-şi recapete calmul (Est. 7:5-7). Demascat
ca fiind un uneltitor şi un laş, Haman s-a aruncat la picioarele reginei. Când
regele s-a întors din grădină şi l-a văzut pe Haman căzut pe divanul Esterei,
implorând-o pe aceasta să se îndure de sufletul lui, l-a acuzat că încerca s-o
violeze pe regină chiar în casa regelui. Această acuzaţie însemna moarte sigură
pentru Haman. El a fost luat şi i-a fost acoperită faţa. Apoi, unul dintre
demnitari i-a spus regelui despre stâlpul înalt pe care Haman îl pregătise
pentru Mardoheu. Ahaşveroş a ordonat imediat ca pe acel stâlp să fie atârnat
chiar Haman!! (Est. 7:8-10).
În lumea nedreaptă
din prezent, am putea cu uşurinţă să credem că nu se va face niciodată
dreptate. Ai trecut şi tu prin momente în care ai gândit la fel? Estera nu s-a
lăsat cuprinsă de deznădejde, n-a devenit pesimistă şi nu şi-a pierdut
credinţa. La momentul potrivit, ea a susţinut în mod curajos dreptatea şi a
avut încredere că Dumnezeu îşi va face partea. Să imităm şi noi exemplul
Esterei! Domnul nu s-a schimbat. Şi în prezent, El poate să-i prindă pe cei răi
şi înşelători în propriile lor capcane, aşa cum a făcut cu Haman.
10. A
dovedit altruism, luând poziţie de partea Domnului şi a poporului său:
Regele a aflat, în sfârşit, cine era
Mardoheu: era nu doar slujitorul loial care îl ocrotise ca să nu fie asasinat,
ci şi tatăl adoptiv al Esterei! Ahaşveroş l-a numit pe Mardoheu prim-ministru,
funcţie pe care o ocupase înainte Haman. Regele i-a oferit Esterei casa lui
Haman, inclusiv imensa lui avere. Iar Estera l-a pus pe Mardoheu peste casa lui
Haman (Est. 8:1, 2).Putea
regina să stea liniştită acum, că ea şi Mardoheu erau în siguranţă? Numai dacă
ar fi fost egoistă. Decretul dat de Haman cu privire la uciderea tuturor
iudeilor urma să ajungă în toate colţurile Imperiului. Haman pusese să se
arunce sorţii, sau purul - după
cât se pare o formă de spiritism -, ca să stabilească momentul cel mai
potrivit pentru declanşarea acestui atac plin de cruzime (Est. 9:24-26). Mai erau câteva
luni până la ziua aceea, dar timpul se scurgea cu repeziciune. Se mai putea
evita dezastrul? Dovedind altruism,
Estera şi-a riscat din nou viaţa venind înaintea regelui fără să fi fost
invitată oficial. De această dată, ea a plâns pentru poporul ei, implorându-l
pe rege să anuleze îngrozitorul decret. Însă legile emise în numele monarhului
persan nu puteau fi anulate (Dan. 6:12, 15). De aceea, regele i-a împuternicit pe Estera
şi pe Mardoheu să emită un nou decret. Astfel, a fost trimis un al doilea decret,
prin care li se acorda iudeilor dreptul de a se apăra. Călăreţii au gonit în
tot Imperiul pentru a le duce această veste bună iudeilor. Ca urmare, speranţa
a încolţit din nou în multe inimi (Est. 8:3-16). Ni-i putem
imagina pe iudeii de pe cuprinsul acestui vast Imperiu înarmându-se şi
pregătindu-se de luptă, lucru pe care nu l-ar fi putut face dacă nu ar fi
existat al doilea decret. Dar avea „Domnul oștirilor” să fie cu poporul său? (1 Sam. 17:45). Când
a sosit ziua stabilită, poporul lui Dumnezeu era pregătit. De partea iudeilor
erau şi mulţi demnitari persani, deoarece în tot Imperiul se aflase despre noul
prim-ministru, iudeul Mardoheu. Domnul i-a dat poporului său o mare victorie.
Înfrângerea duşmanilor a fost completă. Fără îndoială, Domnul a vrut ca aceşti
duşmani să nu mai constituie o ameninţare pentru poporul său (Est. 9:1-6). Mai
mult decât atât, Mardoheu n-ar fi fost niciodată în siguranţă ca supraveghetor
al casei lui Haman câtă vreme cei zece fii ai acelui om rău erau în viaţă.
Prin urmare, şi ei au fost omorâţi (Est. 9:7-10). Astfel s-a
împlinit o profeţie biblică. Dumnezeu prezisese distrugerea completă a
amaleciţilor, care se dovediseră duşmani înverşunaţi ai poporului său (Deut. 25:17-19). Este posibil ca
fiii lui Haman să fi fost chiar ultimii membri ai acestui neam condamnat!
Deşi tânără,
Estera a trebuit să poarte pe umerii ei poveri foarte grele. De exemplu, a fost
nevoită să emită decrete regale referitoare la război şi execuţii. Desigur, nu
i-a fost uşor. Însă voinţa Domnului era ca poporul Său să nu fie distrus,
întrucât din mijlocul poporului lui Israel avea să iasă promisul Mesia, singura
sursă de speranţă pentru întreaga omenire! (Gen. 22:18).
CONTROVERSE:
1. De ce i-a permis Mardoheu
Esterei să se căsătorească cu un păgân?
Unii erudiţi au sugerat că Mardoheu a fost un
oportunist care a vrut ca Estera să se căsătorească cu regele pentru prestigiu.
Însă această idee este lipsită de fundament. Întrucât era un iudeu fidel, Mardoheu
nu şi-ar fi dat consimţământul pentru o astfel de căsătorie (Deut. 7:3). Potrivit vechii tradiţii iudaice, el a
încercat să împiedice această căsătorie. Totuşi, pare puţin probabil ca
Mardoheu sau Estera, simpli străini într-o ţară condusă de un monarh cu puteri
absolute şi considerat zeu, să fi avut de ales în această situaţie.
Cu timpul, a devenit clar că, prin intermediul căsătoriei Esterei, Domnul şi-a
ocrotit poporul (Est. 4:14).
2. De ce cartea biblică Estera nu conţine nicio menţiune a numelui
lui Dumnezeu, Iehova/Yahwe?
După
cât se pare, cel care a scris sub inspiraţie divină această carte a fost
Mardoheu. Probabil că, iniţial, cartea a fost păstrată alături de unele
documente persane oficiale, iar mai târziu a fost dusă la Ierusalim. Folosirea
numelui „Iehova” i-ar fi putut îndemna pe închinătorii la zeii persani să
distrugă cartea. În orice caz, este limpede că Domnul a avut un rol important
în evenimentele din această relatare. Este interesant că numele lui Dumnezeu
apare în textul ebraic original în câteva acrostihuri şi telestihuri, aceasta
însemnând că frazele au fost formulate în aşa fel încât primele, respectiv ultimele
litere ale unor cuvinte succesive să alcătuiască numele lui Dumnezeu.
3. Este cartea Estera inexactă din punct de vedere istoric?
Aşa
consideră unii critici. Anumiţi erudiţi însă au remarcat că scriitorul
cărţii a dovedit o cunoaştere foarte amănunţită a membrilor familiei regale, a
arhitecturii şi a obiceiurilor persane. Este adevărat, în documentele laice
care s-au păstrat până în zilele noastre nu s-a găsit nicio menţiune cu privire
la regina Estera. Dar se pare că nu este prima dată când numele unui membru al
familiei regale este scos din documentele publice. În plus, unele
documente laice arată că un bărbat numit Mardukâ, un echivalent în limba persană pentru
„Mardoheu”, a slujit ca demnitar la curtea din Susa în perioada descrisă în
carte.
Regele le-a acordat
iudeilor încă o zi pentru a-şi desăvârşi victoria asupra duşmanilor lor (Est. 9:12-14). Chiar şi în
prezent, evreii comemorează acea victorie în fiecare an, în luna adar, care
corespunde sfârşitului lunii februarie şi începutului lunii martie. Sărbătoarea
este numită Purim, după sorţii
aruncaţi de Haman în încercarea de a-i distruge pe iudei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu