SĂ EXAMINĂM SCRIPTURILE! - PARTEA A PAISPREZECEA.

SĂ EXAMINĂM SCRIPTURILE! - PARTEA A PAISPREZECEA.

29.Cartea biblică numărul 28 - Osea:

  Scriitorul: Osea; locul scrierii: Samaria (ţinutul); data încheierii scrierii: după 745 î.H.; perioada la care se referă: înainte de 804-după 745 î.H..

  Ultimile 12 cărţi ale Scripturilor ebraice sunt cunoscute, în general, sub numele de „profeţii minori”, sau „profeţii mici”. Denumirea „profeţii mici” este mai potrivită, întrucât aceste cărţi nu sunt minore ca importanţă, deşi toate la un loc ocupă mai puţin spaţiu decât cărţi ca Isaia sau Ieremia. În Biblia ebraică, ele erau considerate un singur volum, fiind numite „Cele douăsprezece”. Probabil că au fost grupate în felul acesta pentru a se păstra mai bine, întrucât un singur sul mic s-ar fi putut pierde cu uşurinţă. Fiecare dintre cele 12 cărţi poartă numele scriitorului ei. Denumirea primei cărţi este Osea, o formă prescurtată a lui Hoshaiah, care înseamnă „Salvat de Iah; Iah a salvat”.  În afară de faptul că era fiul lui Beeri, aflăm puţine lucruri despre Osea din cartea care îi poartă numele. Aproape toate profeţiile lui se referă la Israel, Iuda fiind menţionată doar în treacăt. În timp ce Ierusalimul nu este amintit deloc, Efraim, principalul trib al lui Israel, este menţionat de 37 de ori, iar Samaria, capitala lui Israel, de şase ori. Din primul verset al cărţii aflăm că Osea a slujit ca profet al Domnului o perioadă neobişnuit de lungă, de la sfârşitul domniei lui Ieroboam al II-lea, regele lui Israel, până în timpul domniei lui Ezechia, regele lui Iuda, adică nu mai puţin de 59 de ani, aproximativ din 804 î.H. până după 745 î.H.. Aşadar, perioada în care Osea şi-a desfăşurat activitatea de profet a cuprins câţiva ani din domnia lui Ieroboam al II-lea şi câţiva ani din domnia lui Ezechia. Alţi profeţi fideli ai Domnului care au slujit în timpul acela au fost Amos, Isaia, Mica şi Oded (Am. 1:1; Is. 1:1; Mica 1:1; 2 Cron. 28:9). Autenticitatea acestei profeţii este confirmată de multele citate care se dau din ea în Noul Testament. Chiar Iisus a citat din Osea 10:8 când a rostit judecata împotriva Ierusalimului: „Atunci vor începe să le spună munţilor: Cădeţi peste noi! şi dealurilor: Acoperiţi-ne!” (Luca 23:30). Acelaşi pasaj este citat parţial şi în Apocalipsa 6:16. Matei a citat din Osea 11:1, arătând că această profeţie s-a împlinit: „Din Egipt l-am chemat pe Fiul Meu” (Mat. 2:15). Profeţia lui Osea conform căreia tot Israelul avea să fie restabilit s-a împlinit când mulţi israeliţi din regatul celor zece triburi s-au reunit cu Iuda înainte ca aceasta să fie dusă în captivitate, iar descendenţii lor s-au aflat printre cei ce s-au întors din exil (Os. 1:11; 2 Cron. 11:13-17; 30:6-12,18, 25; Ezra 2:70). În același timp, această profeție se referă și la restabilirea Israelului din vremea noastră! Începând din timpul lui Ezra, această carte a ocupat locul care i se cuvenea în canonul ebraic, fiind considerată cuvântul Domnului, care „a început să vorbească prin Osea” (Os. 1:2).  De ce l-a trimis Domnul pe Osea să profeţească în Israel? Deoarece Israel devenise infidel şi se pângărise cu închinarea la Baal, încălcând astfel legământul lui Dumnezeu. În Ţara Promisă, israeliţii deveniseră un popor de agricultori. Prin aceasta, ei au adoptat nu numai modul de viaţă al canaaniţilor, ci şi religia lor, din care făcea parte închinarea la Baal, un dumnezeu ce simboliza forţele de reproducere ale naturii. În zilele lui Osea, Israel se îndepărtase complet de închinarea la Dumnezeu, dedându-se la orgii şi practicând ritualuri depravate, care includeau relaţii imorale cu prostituaţi sacri. Israeliţii îi atribuiau lui Baal meritul pentru prosperitatea lor. Întrucât nu i-au rămas loiali Domnului şi n-au fost demni de el, trebuiau disciplinaţi. Dumnezeu urma să le arate că bogăţiile lor nu proveneau de la Baal. De aceea, El l-a trimis pe Osea să-i avertizeze cu privire la consecinţele pe care aveau să le suporte dacă nu se căiau. După moartea lui Ieroboam al II-lea, Israel a trecut prin cea mai grea perioadă din istoria sa. A început un regim de teroare, în timpul căruia mulţi regi au fost asasinaţi. Această situaţie a durat până în 740 î.H., când poporul a fost dus în captivitate de asirieni. În această perioadă, două facţiuni s-au luptat între ele: una dorea să se alieze cu Egiptul, cealaltă cu Asiria. Niciuna nu şi-a pus încrederea în Dumnezeu.  Stilul lui Osea este foarte expresiv. Scriitorul foloseşte de multe ori exprimări tandre, pline de sensibilitate, şi scoate în evidenţă de repetate ori bunătatea iubitoare şi îndurarea Domnului. El se opreşte chiar şi asupra celui mai mic semn de căinţă pe care îl observă. Alteori însă, limbajul său este aspru şi vehement. Ceea ce îi lipseşte în privinţa ritmului este compensat de forţa şi vigoarea limbajului. El exprimă sentimente deosebit de puternice şi trece repede de la o idee la alta. La începutul serviciului său de profet, Osea a primit poruncă să-şi ia „o soţie care va comite fornicaţie” (1:2). Desigur, Domnul avea în vedere un anumit scop. Israelul fusese pentru Dumnezeu ca o soţie care devenise infidelă, comiţând fornicaţie. Totuşi, el avea să-i arate iubire şi să caute s-o recâştige. Gomer, soţia lui Osea, a ilustrat cât se poate de bine lucrul acesta. Observăm că ea a devenit infidelă după ce a născut primul copil şi se pare că ceilalţi copii au fost rodul unor relaţii adultere (2:5-7). Aceasta reiese atât din menţiunea care se face în relatare, şi anume că Gomer „i-a născut (lui Osea) un fiu”, cât şi din omiterea oricărei referiri la profet în ce priveşte naşterea celorlalţi doi copii (1:3, 6, 8). După cum reiese din capitolul 3, versetele 1-3, se pare că Osea a luat-o înapoi pe Gomer, răscumpărând-o ca pe o sclavă. Lucrul acesta a ilustrat faptul că Domnul şi-a luat înapoi poporul după ce acesta s-a căit de conduita lui adulteră. Regatul de nord al lui Israel, format din cele zece triburi, căruia i-au fost adresate în primul rând cuvintele profeţiei lui Osea, era cunoscut şi ca Efraim, după numele principalului trib al regatului. Aceste nume, Israel şi Efraim, sunt folosite alternativ în carte.

CONŢINUTUL CĂRŢII OSEA:

  Este ilustrată conduita adulteră a lui Israel (1:1-3:5): Soţia lui Osea, „care avea să comită fornicaţie”, i-a născut profetului un fiu, pe Izreel. Mai târziu, ea a mai avut doi copii: o fiică, Lo-Ruhama, care înseamnă „Aceea căreia nu i s-a arătat îndurare”, şi un fiu, Lo-Ami, care înseamnă „Nu este poporul meu”. Domnul le-a dat aceste nume pentru a indica faptul că „nu va mai arăta îndurare faţă de casa lui Israel” şi pentru a sublinia că şi-a respins poporul în întregime (1:2, 6, 9). Totuşi, fiii lui Iuda şi ai lui Israel, ca „fii ai Dumnezeului celui viu”, urmau să fie adunaţi în unitate sub o singură căpetenie, „pentru că mare avea să fie ziua Izreelului” (1:10, 11). Purificat de închinarea adulteră la Baal, poporul lui Dumnezeu avea să se întoarcă la Domnul  şi să-l accepte ca soţ (2:16). Domnul avea să ofere siguranţă poporului lui Israel şi să se logodească cu el pe timp  veșnic în dreptate, în justiţie, în bunătate iubitoare, în îndurare şi în fidelitate. În armonie cu numele Izreel, care înseamnă „Dumnezeu va semăna sămânţa”, Domnul a promis: „O voi semăna în pământ ca sămânţă pentru Mine . . . şi le voi spune celor ce nu erau poporul Meu: Tu eşti poporul Meu, iar ei vor spune: Tu eşti Dumnezeul meu” (2:23). Asemenea unei soţii adultere care s-a căit, „fiii lui Israel urmau să se întoarcă şi să-l caute pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe David, regele lor” (3:5). Este evident că se vorbește profetic despre restabilirea finală a Israelului din timpul nostru și de situația Israelului în timpul Mileniului când el va deveni centrul de unde Iisus va domni, alături de David „regele lor”, peste întreg Pământul!

  Judecăţi profetice împotriva lui Efraim (şi a lui Iuda) (4:1-14:9): Primul verset din capitolul 4 arată motivul avertismentelor profetice care urmează: „Domnul se judecă cu locuitorii ţării, fiindcă în ţară nu există nici adevăr, nici bunătate iubitoare, nici cunoştinţă de Dumnezeu”. La ce avea să ducă această situaţie? „Pentru că ai respins cunoştinţa, şi Eu te voi respinge şi nu-mi vei mai sluji ca preot. Şi, pentru că uiţi Legea Dumnezeului tău, îi voi uita şi Eu pe fiii tăi”, a spus Domnul (4:1, 6). Din cauza spiritului de fornicaţie/prostituție, Israel rătăcise. Prostituatele Israel şi Iuda urmau să fie trase la răspundere, dar, „când aveau să fie în mare strâmtorare”, aveau să-l caute pe Domnul (5:15). Osea a implorat poporul: „Veniţi să ne întoarcem la Domnul, căci . . . El ne va . . . vindeca”. Domnul îşi găsea desfătarea mai degrabă în bunătate iubitoare şi în cunoştinţă divină decât în jertfe şi ofrande arse, dar bunătatea iubitoare a lui Efraim şi a lui Iuda era „ca roua care dispare îndată” (6:1, 4). Efraim era „ca un porumbel neştiutor, lipsit de inimă”. Poporul se îndreptase după ajutor spre Egipt şi spre Asiria, în loc să se îndrepte spre Dumnezeu (7:11). Era vai de el! De ce? Deoarece pierduse vremea, plănuise răul, încălcase legământul Domnului şi nesocotise Legea Lui. „Căci ei seamănă vânt şi vor secera furtună” (8:7). Domnul avea să-şi amintească de nelegiuirea lor şi să le ceară socoteală pentru păcatele lor. „Vor ajunge fugari printre neamuri.” (9:17). Israel era o viţă-de-vie care degenera, inima sa ajunsese ipocrită. În loc să semene în dreptate şi să secere potrivit bunătăţii iubitoare, el ara răutate şi secera nedreptate. „Din Egipt l-am chemat pe Fiul Meu”, i-a amintit Domul lui Israel (11:1). Da, El îl iubise de pe vremea când era copil, dar Israel îl înconjurase cu minciuni şi cu înşelătorie. Domnul l-a sfătuit: „Întoarce-te la Dumnezeul tău, păzind bunătatea iubitoare şi dreptatea, şi speră neîncetat în Dumnezeul tău” (12:6). În capitolul 13, Osea face un rezumat al tuturor evenimentelor petrecute mai înainte. El vorbeşte despre promisiunea făcută la început Israelului, despre grija tandră a Domnului, despre faptul că poporul îl uitase pe Domnul şi că, în cele din urmă, se întorsese împotriva Sa. Domnul a spus: „Ţi-am dat un rege în mânia Mea şi îl voi înlătura în furia Mea” (13:11). Dar, după aceea, avea să vină o restabilire: „Îi voi elibera din mâna Şeolului, îi voi scăpa din moarte. Unde îţi sunt ghimpii, Moarte? Unde îţi este puterea de distrugere, Şeolule?” (13:14). Soarta răzvrătitei Samarii avea să fie, într-adevăr, îngrozitoare. Cartea se încheie cu următoarea rugăminte înduioşătoare: „O, Israel, întoarce-te la Domnul, Dumnezeul tău, căci te-ai poticnit în nelegiuirea ta! Caută iertarea şi oferă în schimb taurii tineri ai buzelor tale! Domnul îţi va arăta îndurare şi iubire. El va fi ca roua pentru tine, iar tu vei înflori ca un crin şi ca un măslin”. Cel înţelept şi prevăzător avea să înţeleagă aceste lucruri: „Deoarece căile Domnului sunt drepte şi cei drepţi vor umbla pe ele, dar cei ce încalcă Legea se vor poticni pe ele” (14:1-6, 9).

DE CE ESTE DE FOLOS?

   Cartea Osea ne întăreşte credinţa în profeţiile inspirate ale Domnului. Tot ce a profeţit Osea cu privire la Israel şi la Iuda s-a împlinit. Israel a fost devastat de popoarele vecine idolatre, care fuseseră amanţii săi, şi a secerat furtuna distrugerii, adusă de Asiria în 740 î.H. (Os. 8:7-10; 2 Regi 15:20; 17:3-6, 18). Osea a prezis totuşi că Domnul avea să se îndure de Iuda şi s-o salveze, dar nu prin forţă militară. Această prezicere s-a împlinit când Îngerul Domnului a ucis 185 000 de asirieni care ameninţau Ierusalimul (Os. 1:7; 2 Regi 19:34, 35). Cu toate acestea, şi regatul lui Iuda a fost inclus în judecata rostită în Osea 8:14: „Voi trimite în oraşele lui foc şi el va mistui turnurile de locuit ale fiecăruia”. Această profeţie a avut o împlinire înspăimântătoare când Nebucadneţar a pustiit Iuda şi Ierusalimul, între anii 609 şi 607 î.H. (Ier. 34:6, 7; 2 Cron. 36:19). Numeroasele profeţii de restabilire rostite de Osea s-au împlinit când Domnul i-a adunat pe fiii lui Iuda şi ai lui Israel, iar ei „au ieşit din captivitate” în 537 î.H. (Os. 1:10, 11; 2:14-23; 3:5; 11:8-11; 13:14; 14:1-9; Ezra 2:1;3:1-3). Însă, cum am amintit mai sus, restabilirea cea mai importantă a început în 1948 și se va desăvârși în timpul Mileniului!  O examinare a numeroaselor referiri la profeţia lui Osea, pe care le fac scriitorii Noului Testament, ne este de mare folos astăzi. De exemplu, vorbind despre înviere, Pavel face o aplicare plină de forţă a cuvintelor din Osea 13:14: „Moarte, unde îţi este victoria? Moarte, unde îţi este ghimpele?” (1 Cor. 15:55). Pentru a sublinia bunătatea nemeritată/mila plină de îndurare a Domnului faţă de vasele îndurării, Pavel citează din Osea 1:10 şi 2:23: „Este aşa cum zice El şi în Osea: Voi numi „poporul Meu” pe cei ce nu erau poporul Meu şi „iubită” pe cea care nu era iubită, iar în locul unde li se spusese: „Voi nu sunteţi poporul Meu”, acolo vor fi numiţi „fii ai Dumnezeului celui viu” (Rom. 9:25, 26). Petru parafrazează aceleaşi pasaje din Osea, spunând: „Căci odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. Eraţi cei cărora nu li se arătase îndurare, dar acum sunteţi cei cărora li s-a arătat îndurare” (1 Pet. 2:10). Prin această afirmație a lui Petru, profeția respectivă se aplică nu doar evreilor ci și creștinilor adevărați!  Se poate observa deci că profeţia lui Osea s-a împlinit nu numai în zilele lui Zorobabel, când o rămăşită s-a întors din captivitate, ci şi când Domnul, în îndurarea sa, va strange o rămăşiţă ai cărei membri vor devein „fii iubiţi ai Dumnezeului celui viu”. Când se va strânge această rămășiță? Considerăm că după Marele Necaz când evreii supraviețuitori ai persecuției declanșate de către Anticrist se vor întoarce la credința în Domnul Iisus Hristos ca Mesia adevărat pe care l-au așteptat atât de mult! Este convingerea noastră! Prin inspiraţie, Osea a înţeles care erau cerinţele pentru această rămăşiţă. Ea nu trebuia să aducă o închinare formală, ci să îndeplinească cuvintele din Osea 6:6 (pe care Iisus le-a repetat în Matei 9:13 şi 12:7): „Căci îmi găsesc plăcerea în bunătatea iubitoare, nu în jertfă, şi în cunoştinţa despre Dumnezeu mai mult decât în ofrandele arse”. Ilustrarea despre soţia adulteră, trăită de Osea în realitate, arată că Domnul îi detestă pe cei ce se îndepărtează de El şi umblă pe căile idolatriei şi ale închinării false, comiţând astfel adulter spiritual. Cei ce s-au poticnit, comiţând o nelegiuire, trebuie să se întoarcă la Dumnezeu, căindu-se sincer, şi să-i ofere „taurii tineri ai buzelor” lor (Os. 14:2; Evr. 13:15). Aceştia se vor putea bucura cu rămăşiţa fiilor lui Israel, trăind împlinirea promisiunii din Osea 3:5 privitoare la Împărăție: „După aceea, fiii lui Israel se vor întoarce şi îi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe David, regele lor. Vor veni tremurând la Domnul şi la bunătatea Sa, la sfârşitul zilelor”. Cei care se vor pocăi de necredința lor în timpul Marelui Necaz vor avea șansa, așadar, să se bucure de binecuvântările Mileniului! Dar, vor trebui să sufere teribil datorită persecuției satanice declanșate de Anticrist!

30.Cartea biblică numărul 29 - Ioel:

  Scriitorul: Ioel; locul scrierii: Iuda; data încheierii scrierii: aprox. 820 î.H..

  Roiuri, roiuri, o puzderie de insecte devastau ţara. Înaintea lor focul şi în urma lor flacăra desăvârşeau distrugerea. Foametea bântuia pretutindeni. Soarele se prefăcuse în întuneric şi Luna în sânge, fiindcă ziua cea mare şi înfricoşătoare a Domnului era aproape. El a poruncit să fie înfiptă secera şi să fie adunate neamurile pentru a fi nimicite. Însă unii „aveau să fie salvaţi” (Ioel 2:32). Analizarea profeţiei lui Ioel, în care sunt descrise aceste evenimente dramatice, este deosebit de interesantă şi de folositoare pentru noi. Cartea începe astfel: „Iată cuvântul Domnului care a venit la Ioel, fiul lui Petuel”. Doar atât spune Biblia despre Ioel. Ceea ce se scoate în evidenţă este mesajul profetic, nu scriitorul. Numele „Ioel” (în ebraică, Yohél) înseamnă „Domnul/Iehova este Dumnezeu”. Faptul că Ioel cunoştea foarte bine Ierusalimul, templul şi serviciul de la templu pare să indice că el şi-a scris cartea în Ierusalim sau într-un alt loc din Iuda (Ioel 1:1, 9, 13, 14; 2:1, 15, 16, 32). Când a fost scrisă cartea Ioel? Nu se poate spune cu certitudine. Unii biblişti afirmă că ea a fost scrisă înainte de anul 800 î.H., alţii sugerează date care ajung până în jurul anului 400 î.H.. Descrierea judecăţii Domnului asupra neamurilor în valea lui Iosafat lasă să se înţeleagă că Ioel şi-a scris profeţia la câtva timp după marea victorie a Domnului în favoarea lui Iosafat, regele lui Iuda, aşadar după ce acesta a devenit rege în 936 î.H. (Ioel 3:2, 12; 2 Cron. 20:22-26). Este posibil ca profetul Amos să fi citat din textul lui Ioel. Aceasta ar însemna că Ioel şi-a scris profeţia înaintea lui Amos, care a profeţit între 829 şi 804 î.H. (Ioel 3:16; Am. 1:2). Un alt argument că profeţia lui Ioel a fost scrisă cu mult înainte de anul 400 î.H. îl constituie faptul că în canonul ebraic ea este plasată între Osea şi Amos, cărţi scrise înainte de exilul în Babilon. Prin urmare, anul 820 î.H. este sugerat ca dată aproximativă pentru profeţia lui Ioel.  Autenticitatea acestei profeţii este confirmată de citatele care se dau din ea şi de referirile care se fac la ea în Noul Testament. La Penticostă/Cincizecime, Petru a vorbit despre „profetul Ioel” şi a aplicat una dintre profeţiile lui. Pavel a citat aceeaşi profeţie şi a arătat că ea se împlinea atât cu privire la iudei, cât şi cu privire la neiudei (Ioel 2:28-32; Fap. 2:16-21; Rom. 10:13). Profeţiile lui Ioel împotriva neamurilor vecine s-au împlinit în întregime. Marele oraş Tir a fost asediat de Nebucadneţar, iar, mai târziu, oraşul insular a fost prefăcut în ruine de Alexandru cel Mare. Filistia a pierit şi ea, iar Edomul a devenit un ţinut pustiu (Ioel 3:4, 19). Iudeii n-au pus niciodată la îndoială canonicitatea cărţii Ioel, ci au plasat-o a doua între cărţile aşa-zişilor profeţi mici. Stilul lui Ioel este viu şi expresiv. El foloseşte repetiţia pentru accentuare, precum şi comparaţii impresionante. Lăcustele sunt numite un popor şi o armată. Dinţii lor sunt ca ai leilor, înfăţişarea lor seamănă cu a cailor, iar zgomotul pe care îl fac este ca al carelor unei armate pregătite de luptă. O lucrare citează cuvintele unui specialist în comportamentul lăcustelor, care a spus: „În ce priveşte exactitatea remarcabilă a detaliilor, descrierea făcută de Ioel unei invazii de lăcuste nu are asemănare”. Să urmărim acum profeţia lui Ioel despre ziua înfricoşătoare Domnului!

CONŢINUTUL CĂRŢII IOEL:

   O invazie de lăcuste face ravagii în ţară; ziua Domnului este aproape (1:1-2:11): Ioel a avut o viziune înspăimântătoare despre un atac devastator provocat de omizi, de lăcuste, de larve de lăcuste şi de gândaci. Acestea dezgoleau viile şi smochinii, iar în ţară bântuia foametea. Nu existau nici ofrande de cereale, nici ofrande de băutură pentru casa Domnului. Ioel le-a atras atenţia preoţilor şi slujitorilor lui Dumnezeu că trebuiau să se căiască. El a strigat: „Vai! Vine ziua aceea! Ziua Domnului este aproape şi va veni ca o pustiire de la Cel Atotputernic” (1:15). Animalele umblau buimace. Flăcările pârjoliseră păşunile şi copacii, iar pustiul fusese mistuit de foc. Trebuia să se dea alarma! „Sunaţi din corn în Sion şi scoateţi un strigăt de luptă pe muntele meu sfânt!” (2:1). Ziua Domnului era aproape, o zi de întuneric şi de beznă groasă. Un popor numeros şi puternic avea să prefacă acea ţară edenică într-un pustiu părăsit. Nimic nu avea să scape. Toţi alergau pe vârfurile munţilor ca nişte cai şi huruiau ca nişte care. Năvăleau în oraş ca un popor aşezat în linie de bătaie, urcând pe ziduri, suindu-se pe case şi intrând pe ferestre. Pământul se cutremura, iar Cerurile se zguduiau. Domnul Însuşi conducea această armată numeroasă. „Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare; cine poate s-o îndure?” (2:11). Se descrie intervenția lui Iisus Hristos împotriva Anticristului la Armaghedon? Foarte posibil!! Ar putea fi aceste „lăcuste”, ca și celelalte insecte amintite, un fel de aparate zburătoare de luptă? Din nou, considerăm că este foarte posibil ca așa să fie!!

  Era momentul întoarcerii sincere la Domnul; turnarea Duhului Sfânt (2:12-32): Dar invazia putea fi stăvilită. Domnul i-a sfătuit: „Întoarceţi-vă . . . la mine cu toată inima . . . . Sfâşiaţi-vă inima, nu veşmintele! Întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru” (2:12, 13). Sunetul unui corn a chemat poporul pentru o adunare solemnă. Dacă poporul se întorcea la Domnul, El „avea să fie plin de zel pentru ţara Sa şi să se îndure de poporul Său” (2:18). Urmau să aibă parte de binecuvântări şi de iertare, iar invadatorul avea să dea înapoi. Nu era momentul să se teamă, ci mai degrabă să se înveselească şi să se bucure, fiindcă aveau să existe roade, cereale, vin nou şi ulei. Domnul avea să-i despăgubească pentru anii în care marea sa armată de lăcuste mâncase totul. Domnul le promitea: „Veţi mânca, veţi mânca şi vă veţi sătura şi veţi lăuda numele Domnului, Dumnezeul vostru, care a făcut lucruri atât de minunate pentru voi” (2:26). Ei aveau să ştie că numai Domnul, Dumnezeul lor, era în mijlocul lui Israel.  „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice fel de făptură, iar fiii şi fiicele voastre vor profeţi. Bătrânii voştri vor avea vise. Tinerii voştri vor avea viziuni. Şi chiar şi peste servitori şi peste servitoare voi turna/pogorî Duhul Meu în zilele acelea.” Urmau să aibă loc minuni înspăimântătoare în Soare şi în Lună înainte de venirea zilei Domnului. Însă unii aveau să supravieţuiască. „Oricine va chema numele Domnului va fi salvat.” (2:28-32). Profeția vorbește, se pare, de cei care vor fi convertiți la credința în Iisus Hristos în timpul Marelui Necaz și vor fi martirizați de către Anticrist!

   Neamurile judecate în „valea lui Iosafat” (3:1-21): Domnul avea să-i aducă înapoi pe captivii lui Iuda şi ai Ierusalimului. Neamurile urmau să fie adunate. Tirul, Sidonul şi Filistia aveau să plătească scump pentru că batjocoriseră şi duseseră în sclavie poporul Domnului. Dar să ascultăm! Dumnezeu le-a lansat neamurilor provocarea: „Sfinţiţi războiul! Treziţi-i pe bărbaţii puternici! Să se apropie şi să urce toţi bărbaţii de război!” (3:9). Ei trebuiau să-şi făurească săbii din brăzdare şi să vină în valea lui Iosafat (care înseamnă „Iehova/Yahwe este Judecător”). Domnul a dat porunca: „Înfigeţi secera, căci secerişul este copt! . . . Teascul dă pe dinafară, căci răutatea lor a ajuns foarte mare. Mulţimi, mulţimi sunt în valea hotărârii, căci ziua Domnului este aproape” (3:13, 14). Soarele şi Luna aveau să se întunece. Domnul urma să răcnească din Sion făcând să se zguduie Cerul şi Pământul, dar avea să se dovedească un refugiu şi o fortăreaţă pentru poporul Său. Acesta avea să ştie cu siguranţă că El este Domnul, Dumnezeul său! Caracterul apocaliptic al acestei cărți iese din nou în evidență cu mare forță! Se face referire, mai mult ca sigur, la Marea Judecată a neamurilor ce va avea loc înainte de începerea Împărăției Milenare! Judecata se va ține în valea lui Iosafat. Cum va fi posibil ca toți reprezentanții neamurilor care s-au închinat lui Anticrist să încape efectiv în respectiva vale rămâne o taină!! „În ziua aceea“ avea să fie belşug ca în paradis! (3:18). Din munţi avea să picure vin, din dealuri avea să curgă lapte şi în toate albiile râurilor avea să curgă apă. Un izvor înviorător avea să ţâşnească din casa Domnului. Egiptul şi Edomul, care vărsaseră sânge nevinovat în Iuda, aveau să devină nişte întinderi pustii, dar Iuda şi Ierusalimul urmau să fie locuite pe timp veșnict. Da, „Domnul va locui în Sion” (3:21). Încă odată este clar că aceste profeții nu se pot împlini decât după Armaghedon!! Ni se spune sigur că Domnul va locui, adică va fi prezent fizic și va domni peste întreg Pământul din Sion, adică din Ierusalim, care va fi capitala Împărăției Milenare! „Domnul” din această profeție remarcabilă nu poate fi Tatăl ci Fiul! Doar El va veni a doua oară pe Pământ!!

DE CE ESTE DE FOLOS?

  Unii comentatori au spus despre Ioel că este un profet al întristării. Însă poporul lui Dumnezeu îl consideră proclamatorul unei glorioase veşti de eliberare. Apostolul Pavel accentuează această idee în Romani 10:13, când spune: „Fiindcă oricine va chema numele Domnului va fi salvat” (Ioel 2:32). O împlinire impresionantă a profeţiei lui Ioel a avut loc la Penticosta din 33. Cu acea ocazie, Petru a fost inspirat să explice că turnarea Duhului Sfânt peste discipolii lui Hristos a constituit o împlinire a profeţiei lui Ioel (Fap. 2:1-21; Ioel 2:28, 29, 32). Petru a scos în evidenţă semnificaţia profetică a cuvintelor lui Ioel: „Oricine va chema numele Domnului va fi salvat” (Fap. 2:21, 39, 40).  Asemănări izbitoare se pot observa şi între plaga de lăcuste descrisă de Ioel şi cea profeţită în Apocalipsa, capitolul 9. Soarele s-a întunecat, lăcustele semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă, făceau un zgomot asemănător cu al carelor de război şi aveau dinţi ca de leu (Ioel 2:4, 5, 10; 1:6; Apoc 9:2, 7-9). Mare atenție așadar!! „Lăcustele” sunt, mai mult ca sigur, arme de război, terstre și aeriene!! Evenimentul descris în profeţia lui Ioel (2:31), unde se spune că Soarele s-a prefăcut în întuneric, îşi găseşte o paralelă în cuvintele din Isaia 13:9, 10, din Apocalipsa 6:12-17, precum şi din Matei 24:29, 30. Aici Iisus arată că profeţia se aplică la timpul venirii sale ca Fiu al Omului cu putere şi cu mare glorie!! Maleahi 4:5 pare să facă referire la cuvintele din Ioel 2:11: „Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare”. Şi în Ţefania 1:14, 15 se face o descriere paralelă a acestei „zile de întuneric şi de beznă groasă” (Ioel 2:2). Profeţia din Apocalipsa indică spre „ziua cea mare” a mâniei divine (Apoc. 6:17). Ioel profeţeşte şi el cu privire la timpul acela, arătând că, atunci când „ziua Domnului” va veni asupra neamurilor, cei care vor chema numele Domnului pentru ocrotire şi eliberare „vor fi salvaţi”. „Domnul va fi un refugiu pentru poporul Său.” Prosperitatea care a existat odinioară în Eden va fi restabilită. „În ziua aceea, din munţi va picura vin nou, din dealuri va curge lapte şi în toate albiile râurilor lui Iuda va curge apă. Din casa Domnului va ţâşni un izvor.” Prin prezentarea acestor extraordinare promisiuni de restabilire, Ioel glorifică în acelaşi timp suveranitatea lui Dumnezeu, iar pe baza marii Sale îndurări el îi îndeamnă pe cei cu inima sinceră: „Întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru, căci este binevoitor şi îndurător, încet la mânie şi bogat în bunătate iubitoare”. Toţi cei ce vor da ascultare acestui îndemn inspirat vor avea parte de binecuvântări eterne (Ioel 2:1, 32; 3:16, 18; 2:13)! Minunată carte! Scurtă dar plină de forță și de mari profeții!!