DESPRE APARTHEID!

DESPRE APARTHEID!

  În trecut, în Republica Africa de Sud, relaţiile dintre rase au fost foarte tensionate. Politica de apartheid a fost condamnată de comunitatea internaţională. Însă înlăturarea politicii de apartheid şi instaurarea unui guvern ales democratic au fost întâmpinate cu bucurie de opinia public. Acum, oameni de toate rasele se pot asocia fără nicio restricţie şi pot merge în orice loc public, precum cinematografe sau restaurante. Dacă are mijloacele financiare necesare, indiferent de rasă, o persoană poate locui unde doreşte. Cu toate acestea, după ce entuziasmul iniţial s-a mai stins, au apărut în mod inevitabil unele întrebări. În ce măsură avea noul guvern să corecteze nedreptăţile făcute de apartheid? Cât avea să dureze acest proces?

Ce-a fost apartheidul?

   Termenul „apartheid” înseamnă literalmente „segregare” şi a fost folosit pentru prima dată de Partidul Naţional pe parcursul alegerilor din 1948. În acel an, partidul a câştigat alegerile, iar separarea strictă a grupurilor rasiale din Africa de Sud a devenit politica oficială a guvernului, susţinută cu străşnicie de Biserica Reformată Olandeză. Această politică, ce avea drept scop asigurarea supremaţiei albilor, a dus la adoptarea unor legi ce reglementau aspecte importante ale vieţii, cum ar fi spaţiile de locuit, locul de muncă, educaţia, locurile publice, precum şi viaţa politică. Grupurile rasiale majore au fost clasificate astfel: albi, bantu (africani negri), metişi şi asiatici (indieni). Potrivit partizanilor politicii de apartheid, fiecare rasă trebuia să aibă o zonă separată, distinctă, numită „vatră naţională”, unde să locuiască şi să se dezvolte în armonie cu obiceiurile şi cultura proprie. Deşi teoretic ideologia părea bună, în practică aceasta a fost un eşec. Intimidaţi de arme, gaze lacrimogene şi mârâitul câinilor, mulţi negri au fost obligaţi să-şi părăsească locuinţele şi, cu puţinul pe care-l aveau, au fost strămutaţi în alte zone. Majoritatea locurilor publice, precum băncile şi poştele, aveau sectoare separate pentru albi şi pentru negri. Restaurantele şi cinematografele erau rezervate albilor. Atât în ce priveşte afacerile, cât şi în ce priveşte lucrările gospodăreşti, albii depindeau de mâna de lucru ieftină a negrilor, fapt ce a dus la destrămarea multor familii. De pildă, bărbaţilor negri li se permitea să meargă la oraş ca să muncească în mine sau fabrici şi erau cazaţi în cămine, în timp ce soţiile lor rămâneau în bantustane. Aceasta a avut drept rezultat destrămarea familiilor şi a generat un flagel al imoralităţii. De obicei, servitorilor negri care munceau în casele albilor li se punea la dispoziţie o încăpere de pe proprietatea angajatorului. Familiile lor nu puteau locui în suburbiile albilor. Prin urmare, aceştia nu îşi vedeau familiile mult timp. Negrii trebuiau să aibă în permanenţă asupra lor un permis de trecere.

   Politica de apartheid şi-a întins tentaculele în multe domenii ale vieţii, între care educaţia, căsătoria, locul de muncă şi deţinerea de proprietăţi. Începând din a doua jumătate a anilor ’70, guvernul a făcut o serie de reforme, politicile rasiale devenind mai puţin restrictive. La 2 februarie 1990, Frederik Willem de Klerk, pe atunci preşedinte al Africii de Sud, a anunţat luarea unor măsuri în vederea desfiinţării apartheidului, precum recunoaşterea oficială a organizaţiilor politice ale negrilor şi eliberarea din închisoare a lui Nelson Mandela. Oficial, apartheidul a luat sfârşit în 1994, când, în urma alegerilor democratice, a ajuns la putere o formaţiune politică a negrilor - Congresul Național African!