SĂ EXAMINĂM SCRIPTURILE! - PARTEA A ȘAPTESPREZECEA.

SĂ EXAMINĂM SCRIPTURILE! - PARTEA A ȘAPTESPREZECEA

38.Cartea biblică numărul 37 - Hagai:

   Scriitorul: Hagai; locul scrierii: Ierusalim; data încheierii scrierii: 520 î.H.; perioada la care se referă: 112 zile (520 î.H.).

 Numele său era Hagai şi i se încredinţase misiunea de profet şi de „mesager al Domnului”(Hag. 1:13). Dar ce se ştie despre originea lui? Cine a fost el? Hagai, al zecelea dintre aşa-numiţii profeţi mici, a fost primul dintre cei trei profeţi care au slujit după ce iudeii s-au întors în patria lor în 537 î.H.. Ceilalţi doi profeţi au fost Zaharia şi Maleahi. Numele Hagai (în ebraică, Haggáy) înseamnă „Născut într-o zi de sărbătoare”. Aceasta arată că el s-a născut într-o zi de sărbătoare. Potrivit tradiţiei iudaice, se pare că Hagai s-a născut în Babilon şi s-a întors la Ierusalim împreună cu Zorobabel şi cu marele preot Iosua. Hagai a slujit alături de profetul Zaharia, iar în Ezra 5:1 şi 6:14 se arată că cei doi i-au încurajat pe fiii exilului să reia lucrările de construire a templului. Ca profet al lui Dumnezeu a desfăşurat două activităţi: i-a îndemnat pe iudei să-şi îndeplinească îndatoririle faţă de Dumnezeu şi a prezis, între altele, că toate neamurile vor fi zguduite (Hag. 2:6, 7). De ce i-a încredinţat Dumnezeu această misiune lui Hagai? În 537 î.H., Cirus emisese decretul care le permitea iudeilor să se întoarcă în ţara lor pentru a rezidi casa Domnului. Era însă anul 520 î.H., iar templul era departe de a fi terminat. Iudeii permiseseră ca, în toţi acei ani, opoziţia duşmanilor, precum şi propria lor apatie şi materialismul să-i împiedice să ducă la îndeplinire scopul pentru care se întorseseră (Ezra 1:1-4; 3:10-13; 4:1-24; Hag. 1:4).După cum arată relatarea biblică, abia se pusese temelia templului în 536 î.H., când „poporul ţării a făcut tot posibilul să slăbească mâinile poporului lui Iuda şi să-l descurajeze ca să nu mai construiască. Ei au angajat sfătuitori împotriva lor ca să le zădărnicească planul” (Ezra 4:4, 5). În cele din urmă, în 522 î.H., aceşti împotrivitori neiudei au reuşit să obţină interzicerea oficială a lucrării. Dar, în al doilea an al domniei regelui persan Darius, fiul lui Histaspe, adică în 520 î.H., a început să profeţească Hagai, fapt ce i-a încurajat pe iudei să reia lucrarea de construire a templului. Atunci guvernatorii ţinuturilor din jur i-au trimis lui Darius o scrisoare prin care i-au cerut să ia o hotărâre în această privinţă. Darius a reconfirmat decretul lui Cirus, luând poziţie de partea iudeilor şi împotriva duşmanilor lor. Iudeii n-au pus niciodată la îndoială faptul că profeţia lui Hagai face parte din canonul ebraic. Lucrul acesta este confirmat şi în Ezra 5:1, unde se spune că Hagai profeţea „în numele Dumnezeului lui Israel”, precum şi în Ezra 6:14. O altă dovadă că profeţia lui Hagai face parte din „toată Scriptura inspirată de Dumnezeu” este faptul că se citează din ea în Evrei 12:26: „Acum El a promis, zicând: Voi zgudui încă o dată nu numai Pământul, ci şi Cerul.” (Hag. 2:6). Profeţia lui Hagai conţine patru mesaje, transmise într-un interval de 112 zile. Stilul este simplu şi direct, iar modul în care profetul scoate în evidenţă numele Domnului este cu totul remarcabil. În cele 38 de versete ale cărţii sale, Hagai menţionează de 35 de ori numele lui Dumnezeu - Yahwe şi foloseşte de 14 ori expresia „Domnul oștirilor”. El nu lasă nicio urmă de îndoială cu privire la originea divină a mesajului său: „Hagai, mesagerul Domnului, a mai spus poporului, potrivit misiunii pe care mesagerul o primise de la Domnul, zicând: Eu sunt cu voi, zice Domnul” (1:13). Era un moment foarte important din istoria poporului lui Dumnezeu, iar activitatea desfăşurată de Hagai s-a dovedit deosebit de folositoare. El n-a ezitat nicio clipă să-şi îndeplinească sarcina de profet, iar mesajul transmis iudeilor a fost plin de forţă. Hagai le-a spus fără ocolişuri să treacă imediat la acţiune. Era timpul să reconstruiască templul lui Dumnezeu şi să restabilească închinarea curată dacă doreau să se bucure de prosperitate din partea Domnului. Ideea principală a mesajului lui Hagai este următoarea: Dacă cineva doreşte să se bucure de binecuvântări din partea lui Dumnezeu, trebuie să-i slujească şi să facă lucrarea pe care o porunceşte El.

CONŢINUTUL CĂRŢII HAGAI:

  Primul mesaj (1:1-15): Acesta le era adresat guvernatorului Zorobabel şi marelui preot Iosua, dar a fost rostit în auzul poporului. Poporul zisese: „N-a venit încă timpul, timpul să fie construită casa Domnului”. Prin intermediul lui Hagai, Domnul le-a pus o întrebare care să le dea de gândit: „Oare este timpul ca voi să locuiţi în casele voastre cu lambriuri, în timp ce casa aceasta zace devastată?” (1:2, 4). Ei semănaseră mult în privinţă materială, dar avuseseră puţine foloase în ce priveşte hrana, băutura şi îmbrăcămintea. „Îndreptaţi-vă inima spre căile voastre”, i-a îndemnat Domnul (1:7). Trebuia fără întârziere să aducă lemn şi astfel să termine de construit casa, pentru ca Domnul să fie glorificat. Iudeii se îngrijeau bine de casele lor, dar casa Domnului zăcea devastată. De aceea, Domnul oprise roua cerului şi rodul câmpului şi nu-i mai binecuvânta pe oameni şi munca lor. Din fericire, poporul a înţeles mesajul! Hagai nu profeţise în zadar. Conducătorii şi poporul „au început să asculte de glasul Domnului, Dumnezeul lor”. Teama de Domnul a înlocuit teama de oameni. Prin Hagai, mesagerul său, Dumnezeu le-a dat asigurarea: „Eu sunt cu voi” (1:12, 13). Domnul a trezit duhul guvernatorului, duhul marelui preot şi duhul rămăşiţei poporului Său. Iudeii au reluat lucrul la numai 23 de zile după ce Hagai începuse să profeţească, şi aceasta în pofida interdicţiei oficiale din partea guvernului persan.

  Al doilea mesaj (2:1-9): La mai puţin de o lună de la reluarea lucrării de construire, Hagai a rostit al doilea mesaj inspirat. Acesta le era adresat lui Zorobabel, lui Iosua şi rămăşiţei poporului. Se pare că unii dintre iudeii care se întorseseră din exil şi care văzuseră templul de altă dată, templul lui Solomon, se gândeau că, în comparaţie cu acela, templul pe care îl construiau va fi o nimica. Dar ce a zis Domnul oștirilor? „Fiţi tari şi lucraţi, căci Eu sunt cu voi.” (2:4). Domnul le-a amintit de legământul pe care îl încheiase cu ei şi le-a spus să nu le fie frică. El i-a întărit, promiţându-le că va zgudui toate neamurile şi va face să vină comorile lor preţioase şi astfel va umple de Slavă casa Sa. Slava acestei case din urmă avea să fie chiar mai mare decât a celei dinainte şi în acel loc El avea să dea pacea.

  Al treilea mesaj (2:10-19): După două luni şi trei zile, Hagai li s-a adresat preoţilor. Pentru a face ca mesajul să fie bine înţeles, el a folosit o alegorie. Dacă un preot purta în veşmântul său carne sfântă devenea oare sfântă orice mâncare pe care o atingea el? Răspunsul era negativ. Dar prin atingerea unui lucru necurat, de pildă un corp mort, devenea oare necurat cel care îl atingea? Răspunsul era afirmativ. Hagai a făcut apoi o aplicare. Poporul ţării era necurat pentru că neglijase închinarea pură. Tot ce ofereau ei era necurat înaintea Domnului Dumnezeu. Din cauza aceasta, Domnul nu le-a mai binecuvântat truda, ba mai mult, a trimis asupra lor tăciune, mană şi grindină. Ei trebuiau să-şi schimbe căile şi atunci Domnul avea să-i binecuvânteze

   Al patrulea mesaj (2:20-23): Hagai a prezentat acest mesaj în ziua în care l-a prezentat şi pe al treilea, dar i l-a adresat lui Zorobabel. Domnul a spus din nou că va „zgudui Cerurile şi Pământul”. De data aceasta însă, El a extins tema, aplicând-o la distrugerea completă a regatelor neamurilor. Mulţi aveau să fie doborâţi, fiecare „de sabia fratelui său” (2:21, 22). Hagai şi-a încheiat profeţia cu asigurarea că Zorobabel se bucura de favoarea Domnului.

DE CE ESTE DE FOLOS?

  Cele patru mesaje transmise de Dumnezeu prin Hagai le-au fost de folos iudeilor din timpul acela. Ei au fost încurajaţi să reia fără întârziere lucrul şi, în patru ani şi jumătate, templul a fost terminat, pentru ca închinarea adevărată să fie promovată în Israel (Ezra 6:14, 15). Domnul a binecuvântat activitatea lor zeloasă. În această perioadă de construire a templului, Darius, împăratul Persiei, a cercetat arhivele statului şi a confirmat decretul lui Cirus. Astfel, lucrarea la templu a fost terminată cu sprijinul său oficial (Ezra 6:1-13). Profeţia conţine, de asemenea, sfaturi înţelepte pentru zilele noastre. Care sunt acestea? În primul rând, ea subliniază necesitatea de a pune interesele închinării la Dumnezeu mai presus de propriile interese (Hag. 1:2-8; Mat. 6:33). În acelaşi timp, ea ne ajută să înţelegem că egoismul îl distruge pe om, iar urmărirea obiectivelor materialiste este deşertăciune. Ceea ce îmbogăţeşte este pacea şi binecuvântarea Domnului (Hag. 1:9-11; 2:9; Prov. 10:22). Totodată, cartea subliniază că serviciul pentru Dumnezeu în sine nu face curat pe cineva, decât dacă este îndeplinit în curăţie şi din tot sufletul. El nu trebuie întinat printr-o conduită necurată (Hag. 2:10-14; Col. 3:23;Rom. 6:19). Cartea arată că slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să fie pesimişti, privind în urmă la „vremurile bune de altădată”, ci trebuie să privească înainte, „îndreptându-şi inima spre căile lor” şi străduindu-se să-i aducă glorie lui Dumnezeu. Atunci Domnul va fi cu ei (Hag. 2:3, 4; 1:7, 8, 13; Filip. 3:13, 14; Rom. 8:31). De îndată ce au reluat lucrarea la templu, iudeii au avut parte de favoarea Domnului şi au prosperat. Obstacolele au dispărut. Lucrarea a fost terminată la timp. Activitatea zeloasă şi neînfricată pentru Domnul va fi întotdeauna răsplătită. Dificultăţile, reale sau imaginare, pot fi învinse prin credinţă şi curaj. Ascultarea de „cuvântul Domnului” dă rezultate (Hag. 1:1). Dar ce se poate spune despre profeţia potrivit căreia Domnul va „zgudui Cerurile şi Pământul”? Autorul Epistolei către Evrei (Pavel?) face o aplicare a cuvintelor din Hagai 2:6, când spune: „Acum (Dumnezeu) a promis, zicând: Voi zgudui încă o dată nu numai Pământul, ci şi Cerul. Cuvintele „încă o dată” arată deci înlăturarea lucrurilor care se clatină, adică a lucrurilor care au fost făcute, ca să rămână lucrurile care nu se clatină. De aceea, fiindcă vom primi o Împărăție care nu poate fi clătinată, să avem parte în continuare de har, prin care putem să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeu într-un mod plăcut Lui, cu teamă sfântă şi cu veneraţie! Căci Dumnezeul nostru este şi un foc mistuitor” (Evr. 12:26-29). Hagai arată că această zguduire are loc cu scopul de a „răsturna tronurile regatelor şi de a nimici tăria regatelor neamurilor” (Hag. 2:21, 22). Citând profeţia lui Hagai, autorul epistolei menționate spune însă că Împărăția lui Dumnezeu „nu poate fi clătinată”. Încrezători în speranţa Împărăției Mesianice, „să fim tari şi să lucrăm”, îndeplinind un serviciu sacru pentru Dumnezeu. Totodată, să păstrăm în minte faptul că, înainte de a răsturna neamurile Pământului, Domnul va face să iasă din ele lucruri preţioase, care au perspectiva supravieţuirii: „Voi zgudui toate neamurile, şi comorile preţioase ale tuturor neamurilor vor veni; şi voi umple de Slavă casa aceasta”, spune Domnul oștirilor” (2:4, 7). „Lucrurile prețioase” se referă evident aici la creștinii adevărați!

39.Cartea biblică numărul 38 - Zaharia:

  Scriitorul: Zaharia; locul scrierii: Ierusalim; data încheierii scrierii: 518 î.H.; perioada la care se referă: 520-518 î.H..

 Când Zaharia a început să profeţească, lucrarea de construire a templului Domnului din Ierusalim se oprise. În timp ce Solomon construise primul templu în şapte ani şi jumătate (1 Regi 6:37, 38), iudeii repatriaţi, care se întorseseră de 17 ani la Ierusalim, erau departe de a fi terminat construcţia. În cele din urmă, din cauza interdicţiei impuse de Artaxerxes (Bardiya sau Gaumata), lucrarea încetase complet. În pofida acestei interdicţii oficiale, lucrarea a fost reluată. Domnul s-a folosit de profeţii Hagai şi Zaharia pentru a stimula poporul să reînceapă lucrarea de construire şi să nu se mai oprească până când nu aveau să o termine (Ezra 4:23, 24; 5:1, 2). Misiunea aceasta părea enormă (Zah. 4:6, 7). Iudeii erau puţini, iar împotrivitorii lor mulţi. Chiar dacă aveau un prinţ din linia davidică, şi anume pe Zorobabel, nu aveau rege şi se aflau sub dominaţie străină. Cât de uşor le-ar fi fost să adopte o atitudine de resemnare şi să se lase distraşi de propriile probleme, când, de fapt, în acele clipe era nevoie de o credinţă puternică şi de acţiuni energice! Dumnezeu l-a trimis pe Zaharia să le atragă atenţia cu privire la scopurile pe care Le avea El atunci şi chiar cu privire la scopurile Sale şi mai măreţe din viitor, întărindu-i astfel pentru lucrarea ce trebuia efectuată (8:9, 13). Nu era momentul să fie lipsiţi de apreciere, cum fuseseră strămoşii lor (1:5, 6).  Cine era Zaharia? În Biblie sunt menţionate aproximativ 30 de persoane cu numele Zaharia. Însă despre scriitorul cărţii Zaharia se spune că este „profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido” (Zah. 1:1; Ezra 5:1; Neem. 12:12, 16). Numele său (în ebraică, Zekharyáh) înseamnă „Iah şi-a adus aminte”. Cartea Zaharia ilustrează foarte clar că „Domnul oștirilor” şi-a adus aminte de poporul Său pentru a-i face bine de dragul numelui Său (Zah. 1:3). Datele menţionate în carte arată că perioada la care se referă ea este de cel puţin doi ani. Lucrarea de construire a templului a fost reluată „în luna a opta, în al doilea an al lui Darius”, adică în octombrie/noiembrie 520 î.H., dată la care a început să profeţească Zaharia (1:1). Cartea face referire şi la „ziua a patra a lunii a noua, adică chislev”, „în al patrulea an al regelui Darius”, adică aproximativ 1 decembrie 518 î.H. (7:1). Prin urmare, profeţia lui Zaharia trebuie să fi fost rostită şi scrisă între 520 şi 518 î.H. (Ezra 4:24).  Cei ce studiază cartea Zaharia vor găsi numeroase dovezi cu privire la autenticitatea ei. Să luăm cazul Tirului. După un asediu de 13 ani, regele babilonian Nebucadneţar a distrus Tirul. Lucrul acesta n-a însemnat însă ştergerea din existenţă a oraşului. După mulţi ani, Zaharia a prezis distrugerea completă a Tirului. Partea insulară a fost cucerită de Alexandru cel Mare când acesta a construit celebrul său dig şi a incendiat fără milă Tirul, împlinind astfel profeţia rostită de Zaharia cu aproximativ două secole mai înainte (Zah. 9:2-4).  Însă cea mai convingătoare dovadă a caracterului inspirat al acestei cărţi o constituie împlinirea profeţiilor referitoare la Mesia, Iisus Hristos, după cum reiese din compararea următoarelor versete: Zaharia 9:9 cu Matei 21:4, 5 şi cu Ioan 12:14-16;Zaharia 12:10 cu Ioan 19:34-37; Zaharia 13:7 cu Matei 26:31 şi cu Marcu 14:27. De asemenea, putem observa asemănările dintre Zaharia 8:16 şi Efeseni 4:25; Zaharia 3:2 şi Iuda 9; Zaharia 14:5 şi Iuda 14. Într-adevăr, armonia pe care o găsim în Cuvântul lui Dumnezeu este extraordinară! Unii critici ai Bibliei susţin că schimbarea stilului cărţii începând de la capitolul 9 este o dovadă că acea porţiune nu putea fi scrisă de Zaharia. Însă această schimbare în ce priveşte stilul este întru totul justificată de schimbarea subiectului. În timp ce primele opt capitole se referă la chestiuni de mare importanţă pentru contemporanii lui Zaharia, în capitolele 9 la 14 profetul face referire la lucruri care urmau să aibă loc într-un viitor îndepărtat. Unii se întreabă de ce Matei citează cuvintele lui Zaharia, dar i le atribuie lui Ieremia (Mat. 27:9; Zah. 11:12). Se pare că în timpul lui Matei, partea Bibliei cunoscută sub numele de Profeţi începea cu Ieremia (nu cu Isaia, ca în Bibliile actuale). Astfel, când s-a referit la Zaharia folosind numele „Ieremia”, Matei a respectat probabil obiceiul iudeilor de a numi o întreagă parte a Scripturilor după numele cărţii cu care începea partea respectivă. Iisus însuşi a folosit numele „Psalmi” când s-a referit la cărţile cunoscute drept Scrierile (Luca 24:44). Până la capitolul 6, versetul 8, cartea conţine o serie de opt viziuni, asemănătoare celor din Daniel şi din Ezechiel, care se referă, în general, la reconstruirea templului. Aceste viziuni sunt urmate de mesaje şi de profeţii referitoare la închinarea adevărată, la restabilire şi la ziua războiului Domnului.

CONŢINUTUL CĂRŢII ZAHARIA:

  Prima viziune: cei patru călăreţi (1:1-17): „Întoarceţi-vă la Mine . . . şi Eu mă voi întoarce la voi”, a spus Domnul. Apoi i-a întrebat: „Cuvintele şi dispoziţiile Mele, pe care le-am poruncit slujitorilor Mei profeţi, nu i-au ajuns ele din urmă pe părinţii voştri?” (1:3, 6). Poporul a recunoscut că primise ce merita. În continuare, urmează prima viziune a lui Zaharia. În timpul nopţii, el a văzut patru călăreţi stând nemişcaţi printre copacii din apropierea Ierusalimului. Ei inspectaseră întregul Pământ şi văzuseră că acesta era netulburat şi liniştit. Dar Îngerul Domnului, care vorbea cu ei, era tulburat de starea Ierusalimului. Domnul Însuşi a declarat că era peste măsură de mânios pe neamurile care contribuiseră la nenorocirea Sionului şi a spus că se va „întoarce la Ierusalim cu îndurări”. Casa Lui avea să fie construită în el, iar oraşele lui „aveau să se bucure iarăşi de bunătate” (1:16, 17).

  A doua viziune: coarnele şi meşteşugarii (1:18-21): Zaharia a văzut apoi cele patru coarne care risipiseră Iuda, Israelul şi Ierusalimul. După aceea, Domnul i-a arătat patru meşteşugari, explicându-i că aceştia aveau să vină să doboare coarnele neamurilor care i se împotriveau lui Iuda.

 A treia viziune: prosperitatea Ierusalimului (2:1-13): Zaharia a văzut un om măsurând Ierusalimul. Oraşul avea să fie binecuvântat şi să se extindă, iar Domnul avea să fie un zid de foc în jurul lui şi o glorie în mijlocul lui. El a strigat: „Fugi, Sionule!” şi a adăugat următorul avertisment: „Cine se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Mei” (2:7, 8). Întrucât Domnul locuia în el, Sionul avea să se bucure şi multe neamuri urmau să i se alăture Domnului. Orice făptură trebuia să tacă înaintea Domnului, „căci El se sculase din locuinţa Sa sfântă” (2:13).

 A patra viziune: eliberarea lui Iosua (3:1-10): Îl vedem aici pe marele preot Iosua/Iisus în timpul unui proces. Satan i se împotriveşte, iar Îngerul Domnului îl ceartă pe Satan. Oare nu era Iosua „un buştean smuls din foc”? (3:2). Iosua a fost declarat curat, iar în locul veşmintelor murdare a primit „haine de ceremonie”. El a fost îndemnat să umble în căile Domnului, care avea să-l „aducă pe slujitorul Său, Vlăstarul” şi care a pus în faţa lui Iosua o piatră pe care erau şapte ochi (3:4, 8).

   A cincea viziune: lampadarul şi măslinii (4:1-14): Îngerul l-a trezit pe Zaharia, iar el a văzut un lampadar de aur cu şapte lămpi, aşezat între doi măslini. Zaharia a auzit cuvântul pe care i l-a spus Domnul lui Zorobabel: „Nu prin armate, nici prin putere, ci prin Duhul lui Dumnezeu.” Un „munte mare” avea să devină un ţinut neted în faţa lui Zorobabel, iar piatra cea mai de sus a templului avea să fie adusă şi aclamată: „Cât este de încântătoare! Cât este de încântătoare!”. Zorobabel pusese temeliile templului şi tot el avea să termine lucrarea. Cele şapte lămpi erau ochii Domnului care „străbat tot Pământul” (4:6, 7, 10). Cei doi măslini erau cei doi unşi ai Domnului. Este foarte probabil ca acești doi unși să fie totuna cu cei doi martori din Apocalipsa!

   A şasea viziune: sulul care zbura (5:1-4): Zaharia a văzut un sul care zbura, lung de nouă metri şi lat de patru metri şi jumătate. Îngerul i-a spus că acesta era blestemul care ieşea din cauza tuturor celor ce furau şi făceau un jurământ fals în numele lui Dumnezeu.

 A şaptea viziune: efa (5:5-11): A fost ridicat capacul unei efe (măsură de capacitate echivalentă cu 22 de litri) şi din ea a ieşit o femeie numită „Răutatea”. Ea a fost împinsă înapoi în efă, iar aceasta a fost înălţată spre Cer de două femei cu aripi pentru a fi dusă în Şinear (Babilon) şi „aşezată acolo, la locul potrivit” (5:8, 11).

   A opta viziune: patru care (6:1-8): Dintre doi munţi de aramă au apărut patru care cu cai de diferite culori. Ele reprezentau cele patru duhuri ale Cerurilor. La porunca îngerului, acestea au mers să cutreiere Pământul.

  Vlăstarul; postul nesincer (6:9-7:14): Apoi, Domnul i-a spus lui Zaharia să pună o coroană măreaţă pe capul marelui preot Iosua. El a vorbit în mod profetic despre cel numit „Vlăstarul”, care va construi templul Domnului şi va domni pe tronul său ca preot (6:12). Este vorba, fără nicio îndoială, de Templul Milenar ce va fi construit la Ierusalim de însuși Domnul Iisus! De remarcat că Iosua, marele preot, poartă același nume cu cel al Mântuitotului, Iosua/Ieshua fiind forma ebraică a numelui Iisus!  La doi ani după ce Zaharia a început să profeţească, a venit o delegaţie de la Betel ca să-i întrebe pe preoţii de la templu dacă mai trebuiau respectate anumite perioade de plâns şi de post. Prin intermediul lui Zaharia, Domnul a întrebat poporul şi preoţii dacă erau într-adevăr sinceri când posteau. Domnul dorea de fapt „ascultare, adevărată dreptate, bunătate iubitoare şi îndurare” (7:7, 9). Întrucât evreii se împotriviseră cuvintelor sale profetice, întorcându-şi umărul cu încăpăţânare şi având inima ca piatra de şmirghel, Domnul i-a azvârlit ca printr-o furtună prin toate neamurile.

  Restabilire; „zece oameni” (8:1-23): Dumnezeu a spus că se va întoarce în Sion şi va locui în Ierusalim, care va fi numit „cetatea fidelităţii”. În pieţele lui publice aveau să stea bătrâni, iar copiii aveau să se joace în ele. Lucrul acesta nu era prea greu pentru Domnul, Dumnezeul drept şi adevărat! Domnul i-a promis rămăşiţei poporului Său că va avea sămânţa păcii, spunând: „Nu vă temeţi! Întăriţi-vă mâinile!” (8:3, 13). Iată ce trebuiau să facă ei: să-şi spună adevărul unul altuia, să judece cu adevăr, să nu urzească nenorocirea în inima lor şi să nu iubească jurământul fals. Da, avea să vină timpul când locuitorii multor oraşe aveau să se invite unii pe alţii să meargă plini de zel să-l caute pe Domnul, iar „zece oameni” din toate limbile „aveau să apuce poala hainei unui iudeu” şi aveau să meargă cu poporul lui Dumnezeu (8:23). Împlinirea acestei profeții nu va fi posibilă decât în timpul Mileniului! Numai atunci, atât evreii cât și cei credincioși dintre neamuri vor fi uniți în închinarea adusă Dumnezeului adevărat!!

  Mesaje împotriva neamurilor şi a păstorilor falşi (9:1-11:17): În a doua parte a cărţii, de la capitolul 9 la 14, Zaharia trece de la viziunile alegorice la stilul profetic, care era mai obişnuit. El începe cu un mesaj aspru adresat câtorva oraşe, între care şi Tirul, situat pe o insulă stâncoasă. Ierusalimul este invitat să scoată un strigăt triumfător, deoarece, aşa cum spune profetul, „regele tău vine la tine! El este drept, da, este salvat; umil şi călare pe un măgar” (9:9). Nimicind carele de război şi arcul, acesta avea să le vorbească de pace neamurilor şi să stăpânească până la marginile Pământului. Dumnezeu avea să fie de partea poporului Dău şi să-l salveze, luptând împotriva Greciei. „O, cât de mare este bunătatea Lui şi cât de mare este frumuseţea Lui!” (9:17). Domnul, Cel care dă ploaie, îi condamna pe ghicitori şi pe păstorii falşi. El avea să facă din Iuda o casă puternică, iar cei din Efraim aveau să fie ca un viteaz. Cât despre cei eliberaţi, „inima lor se va înveseli în Domnul. . . şi vor umbla în numele Lui” (10:7, 12). Vedem, încă odată, limitele cunoașterii îngăduite de Dumnezeu profeților Vechiului Testament - aceștia suprapun cele două venire ale Domnului Iisus!  Apoi lui Zaharia i se încredinţează sarcina de a păstori turma, pe care păstorii lipsiţi de milă o vânduseră să fie măcelărită. Aceştia spuneau: „Binecuvântat să fie Domnul, căci voi câştiga bogăţii!” (11:5). Profetul a luat două toiege şi le-a numit „Plăcere” şi „Unire” (11:7). Frângând toiagul „Plăcere”, el a prefigurat ruperea legământului. După aceea şi-a cerut plata şi i s-au cântărit 30 de arginţi. Domnul i-a poruncit lui Zaharia să-i arunce în vistierie, numindu-i cu un sarcasm usturător „preţul fabulos la care M-au evaluat!” (11:13). Apoi a fost frânt toiagul „Unire”, ceea ce însemna ruperea legăturii frăţeşti dintre Iuda şi Israel. Sabia avea să vină peste păstorii falşi care neglijaseră oile Domnului. Se descrie, anticipative, vânzarea Domnului Iisus pentru 30 de arginți!

  Domnul va lupta şi va deveni rege/împărat (12:1-14:21): Urmează un nou mesaj. Domnul va face din Ierusalim o cupă care să le provoace ameţeală popoarelor şi o piatră grea care să-i rănească pe cei ce aveau s-o ridice. El va nimici toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului. Domnul va turna duhul de favoare şi de implorare asupra casei lui David, iar poporul îl va privi pe Acela pe care l-au străpuns, scoţând vaiete pentru El, „aşa cum cineva scoate vaiete pentru unicul său fiu” (12:10). Domnul oștirilor  a spus că toţi idolii şi profeţii falşi vor fi nimiciţi. Profetul fals va fi rănit chiar de părinţii lui, ca să-i fie ruşine şi să nu mai poarte veşmântul de profet. Păstorul Domnului, care este totodată tovarăşul Său, trebuia să fie lovit, iar turma împrăştiată, dar Domnul avea să purifice „a treia parte”, ca să invoce numele Său. Dumnezeu va spune: „Este poporul Meu!”, iar acesta va răspunde: „Domnul este Dumnezeul meu!“ (13:9). Bulversante aceste suprapuneri ale celor două veniri ale lui Mesia!!  „Iată că vine o zi - ziua Domnului.” Toate neamurile vor ataca Ierusalimul. Jumătate din oraş va pleca în exil, lăsând în urmă o rămăşiţă. Apoi, Domnul va ieşi şi va lupta împotriva acestor neamuri, „ca în ziua războiului Său, ca în ziua bătăliei” (14:1, 3). Muntele cu măslini, aflat la est de Ierusalim, se va despica de la răsărit la apus, formând o vale pentru refugiu. În ziua aceea, din Ierusalim vor ieşi ape vii, spre est şi spre vest. Acest lucru va avea loc atât vara, cât şi iarna, iar „Domnul va fi rege/împărat peste tot Pământul” (14:9). În timp ce Ierusalimul va fi în siguranţă, Domnul îi va pedepsi pe cei ce vor veni să lupte împotriva acestui oraş. Carnea, ochii şi limba le vor putrezi stând în picioare. Va fi o mare confuzie. Mâna fiecăruia se va întoarce împotriva aproapelui său. Cei ce vor rămâne în viaţă din toate neamurile „vor urca an de an ca să se plece înaintea Regelui, Domnul oștirilor” (14:16). Se descrie foarte clar timpul bătăliei Armaghedonului și ulterioara domnie de 1000 de ani a lui Iisus pe Pământ!

DE CE ESTE DE FOLOS?

  Cei ce studiază profeţia lui Zaharia şi meditează la ea vor trage mari foloase, deoarece ea oferă o cunoaștere care le întăreşte credinţa. De peste 50 de ori, Zaharia îndreaptă atenţia spre „Domnul oștirilor” ca fiind Cel ce luptă pentru poporul Său şi-l ocroteşte, dându-i puterea necesară. Când duşmanii au încercat să împiedice construirea templului, ridicând obstacole cât un munte de mari, Zaharia a spus: „Iată cuvântul Domnului către Zorobabel: Nu prin armate, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, a spus Domnul oștirilor! Cine eşti tu, munte mare? În faţa lui Zorobabel vei fi un ţinut neted”. Cu ajutorul Duhului Sfânt, templul a fost terminat. Tot aşa este şi astăzi, obstacolele se vor topi dacă sunt înfruntate cu credinţă în Dumnezeu. Este aşa cum le-a spus Iisus discipolilor Săi: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo şi se va muta; şi nimic nu vă va fi imposibil” (Zah. 4:6, 7; Mat. 17:20). Zaharia a profeţit cu lux de amănunte că Iisus avea să intre în Ierusalim ca rege „umil şi călare pe un măgar”, că avea să fie trădat în schimbul a „treizeci de arginţi”, că, în acele momente, discipolii săi aveau să fie împrăştiaţi şi că, în timp ce se afla pe cruce, El avea să fie străpuns cu suliţa de un soldat (Zah. 9:9; 11:12; 13:7; 12:10). Profeţia menţionează, de asemenea, că „Vlăstarul” este constructorul templului lui Dumnezeu. Comparând Isaia 11:1-10 cu Ieremia 23:5 şi cu Luca 1:32, 33 observăm că acest constructor este Iisus Hristos, care „va domni peste casa lui Iacob pentru vecie”. Zaharia descrie „Vlăstarul” ca fiind „preot pe tronul Său”. Lucrul acesta se armonizează cu ceea ce spune autorul Epistolei către Evrei, şi anume că „Iisus . . . a devenit pentru totdeauna mare preot în felul lui Melchisedec” şi „s-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în Ceruri” (Zah. 6:12, 13; Evr. 6:20; 8:1). Astfel, profeţia arată că „Vlăstarul” este mare preot şi rege la dreapta lui Dumnezeu în Ceruri şi îl proclamă pe Domnul ca Domnitor Suveran peste toţi: „Domnul va fi rege peste tot Pământul. În ziua aceea, Domnul va fi unul singur şi unul singur, numele Său” (Zah. 14:9). Referindu-se la timpul acela, profetul repetă de aproximativ 20 de ori expresia „în ziua aceea”, pe care o găsim chiar şi în finalul profeţiei sale. O examinare a numeroaselor locuri unde apare această expresie arată că acea zi este ziua în care Domnul va şterge numele idolilor şi îi va îndepărta pe profeţii falşi (13:2, 4). Este ziua în care Dumnezeu va purta război cu neamurile cotropitoare, va răspândi confuzie în rândurile lor, în timp ce le va nimici, şi îi va oferi poporului Său ca loc de refugiu „valea dintre munţii săi” (14:1-5, 13; 12:8, 9). Da, „Domnul, Dumnezeul lor, îi va salva în ziua aceea, ca pe turma poporului Său” şi ei se vor chema unul pe altul, în timp ce vor fi sub viţă şi sub smochin (Zah. 9:16; 3:10; Mica 4:4). Aceasta este ziua glorioasă în care Domnul oștirilor va „locui în mijlocul” poporului Său şi în care „din Ierusalim vor ieşi nişte ape vii”. Aceste cuvinte ale lui Zaharia prezintă evenimentele din „ziua aceea” ca semne care prezic „un Cer Nou şi un Pământ Nou”, conform promisiunii  legate de Împărăția Milenară care va fi antecamera Cerului Nou și a Pământului Nou (Zah. 2:11; 14:8; Rev. 21:1-3; 22:1). Observăm din nou limitele revelației Vechiului Testament - nu numai că se suprapun cele două veniri ale lui Mesia, dar chiar și Împărăția Mesianică este tot una cu Cerul Nou și Pământul Nou! Din Apocalipsa, noi știm că lucrurile nu stau așa - Împărăția Mesianică va dura 1000 de ani în timp ce Împărăția veșnică a lui Dumnezeu va fi eternă, exprimată prin expresiile „Cerul Nou și Pământul Nou”!  „Cine a dispreţuit ziua începuturilor mici?”, a întrebat Domnul. Iată, va fi prosperitate pe tot Pământul: „Multe popoare şi regate puternice vor veni să-l caute pe Domnul oștirilor la Ierusalim şi zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca poala hainei unui iudeu şi vor zice: Vrem să mergem cu voi, căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!”. „În ziua aceea”, până şi pe clopoţeii cailor vor fi scrise cuvintele: „Sfinţenia este a Domnului!”. Examinarea acestor profeţii încurajatoare este de mare folos, întrucât ele arată că numele lui Dumnezeu va fi sfinţit cu adevărat prin intermediul Împărăției Mesianice! (Zah. 4:10; 8:22, 23; 14:20). Nu putem decât să facem speculații asupra modului cum a înțeles Zaharia aceste profeții! Este clar că profeții Vechiului Testament nu au avut dreptul să vadă decât parțial viitorul! Nu au cunoscut că Împărăția Mesianică are o durată de 1000 de ani și că nu trebuie confundată cu Împărăția eternă a Cerului Nou și a Pământului Nou; nu au cunoscut că urmau să fie două veniri ale lui Mesia, ca să nu mai amintim faptul că n-au cunoscut Taina Bisericii!! Perioada Bisericii nu este profețită nicăieri în Vechiul Testament! Se vorbește despre un nou Legământ, dar nu se spune că urma să fie încheiat, mai întâi cu neamurile care vor intra în Biserică, și apoi cu evreii supraviețuitori ai Marelui Necaz - o treime, restul de două treimi fiind uciși de persecuția declanșată de Anticrist contra lor! Cartea profetului Zaharia este cu atât mai bulversantă pentru pentru evreii necreștini, cu cât ea suprapune TOTAL cele două veniri ale lui Mesia, dar amintește ceva foarte greu de înțeles pentru acești evrei - va veni timpul când îl vor plânge pe Cel pe care l-au străpuns și pe care l-au vândut/evaluat pe 30 de arginți!! Minunată carte!! Minunate profeții!!

40.Cartea biblică numărul 39 - Maleahi:

  Scriitorul: Maleahi; locul scrierii: Ierusalim; data încheierii scrierii: după 443 î.H..

  Cine a fost Maleahi? Biblia nu spune nimic despre originea lui şi nici despre viaţa lui. Însă din conţinutul profeţiei sale reiese că era deosebit de zelos în devoţiunea sa faţă de Domnul, apărându-i numele şi susţinând închinarea curată, şi că era indignat din cauza celor care pretindeau că îi slujesc lui Dumnezeu, dar care nu urmăreau decât interesele lor. Numele Domnului/Yahwe este menţionat de 48 de ori în cele patru capitole ale profeţiei sale. Numele profetului, în ebraică Malakhí, înseamnă, după cât se pare, „Mesagerul Meu”. În Scripturile ebraice şi în Septuaginta cartea Maleahi este ultima dintre cele 12 cărţi ale aşa-numiţilor profeţi mici, prin urmare este încadrată corect şi din punct de vedere cronologic. Potrivit tradiţiei talmudice, Maleahi a trăit după profeţii Hagai şi Zaharia şi a fost contemporan cu Neemia. Când a fost scrisă profeţia? Ea a fost scrisă când ţara era administrată de un guvernator, aşadar în perioada de restabilire a Ierusalimului, după cei 70 de ani în care Iuda a rămas pustie (Mal. 1:8). Dar în timpul cărui guvernator? Întrucât este menţionat serviciul la templu, dar nu se face referire la construirea acestuia, ea trebuie să fi fost scrisă după guvernarea lui Zorobabel, sub a cărui administraţie a fost terminat templul. Singurul guvernator din această perioadă care mai este menţionat în Scripturi este Neemia. Corespunde profeţia cu timpul în care a trăit Neemia? În Maleahi nu se spune nimic despre reconstruirea Ierusalimului şi a zidului acestuia, ceea ce exclude perioada de început a guvernării lui Neemia. Se spun însă multe lucruri despre abuzurile preoţilor. Lucrul acesta face o legătură între conţinutul cărţii Maleahi şi situaţia existentă când Neemia a venit a doua oară la Ierusalim, după ce, în anul 443 î.H., fusese chemat în Babilon de Artaxerxes, care era în al 32-lea an de domnie (Mal. 2:1; Neem. 13:6). Unele pasaje asemănătoare din Maleahi şi Neemia arată că profeţia se referă la aceeaşi perioadă (Mal. 2:4-8, 11, 12 - Neem. 13:11, 15,23-26; Mal. 3:8–10 - Neem. 13:10-12).  Iudeii n-au contestat niciodată autenticitatea cărţii Maleahi. Citatele care se găsesc în Noul Testament, dintre care multe arată împlinirea profeţiilor din Maleahi, confirmă că această carte este inspirată şi face parte din canonul Scripturilor ebraice, acceptat de Biserica Creştină (Mal. 1:2, 3 - Rom. 9:13; Mal. 3:1 - Mat. 11:10, Luca 1:76 şi 7:27; Mal. 4:5, 6 - Mat. 11:14, 17:10-13, Mar. 9:11-13 şi Luca 1:17). Profeţia lui Maleahi arată că zelul şi entuziasmul religios, care fuseseră reaprinse de profeţii Hagai şi Zaharia în timpul reconstruirii templului, dispăruseră. Preoţii deveniseră neglijenţi, mândri şi siguri de sine. Serviciul la templu devenise ceva formal. Poporul nu mai aducea zeciuieli şi ofrande, întrucât considera că Dumnezeu nu se mai interesa de Israel. Speranţele pe care şi le puseseră în Zorobabel nu se realizaseră şi, contrar aşteptărilor unora, Mesia nu venise. Iudeii decăzuseră mult din punct de vedere spiritual. Exista vreo bază pentru a-i încuraja şi a le da speranţă? Cum putea fi ajutat poporul să înţeleagă în ce stare se afla de fapt şi să se întoarcă la dreptate? Răspunsul îl găsim în profeţia lui Maleahi. Stilul lui Maleahi este direct şi plin de forţă. Profetul face mai întâi o afirmaţie, după care răspunde la obiecţiile celor cărora li se adresează. În final, el repetă afirmaţia iniţială. Această metodă dă mai multă forţă şi dinamism argumentării sale. Maleahi foloseşte mai degrabă un stil abrupt, cu argumente puternice, decât o exprimare plastică.

CONŢINUTUL CĂRŢII MALEAHI:

  Porunca pe care le-a dat-o Domnul preoţilor (1:1-2:17): Mai întâi, Domnul şi-a exprimat iubirea faţă de poporul Său. El l-a iubit pe Iacob şi l-a urât pe Esau. Chiar dacă Edomul încerca să-şi construiască locurile devastate, Domnul avea să le dărâme, iar ei aveau să fie numiţi „ţinutul răutăţii”, poporul condamnat de Dumnezeu, căci Domnul avea să fie „preamărit peste teritoriul lui Israel” (1:4, 5).  Apoi, Domnul li s-a adresat direct „preoţilor, care îi dispreţuiau numele”. Când au încercat să se justifice, Domnul le-a atras atenţia cu privire la animalele oarbe, şchioape şi bolnave pe care i le aduceau ca jertfă şi i-a întrebat dacă guvernatorul lor ar fi acceptat astfel de ofrande. Nici Domnul nu-şi găsea plăcerea în ele. Numele Său trebuia înălţat printre neamuri, dar ei îl profanau, zicând: „Masa Domnului este pângărită”. Asupra lor avea să vină blestemul, fiindcă acţionaseră cu viclenie, încălcându-şi făgăduinţele şi oferind jertfe fără valoare. „Căci Eu sunt un Rege/Împărat mare, a spus Domnul oștirilor, şi Numele Meu va fi de temut printre neamuri.” (1:6,12, 14). Dumnezeu le-a dat apoi o poruncă preoţilor, spunându-le că, dacă nu luau în serios acest sfat, avea să trimită blestemul peste ei şi peste binecuvântările lor. El avea să le împrăştie pe faţă baliga sărbătorilor lor, fiindcă nu respectaseră legământul lui Levi. „Căci buzele preotului trebuiau să păstreze cunoştinţa şi din gura lui poporul aştepta Legea, pentru că el era mesagerul Domnului oștirilor.” (2:7). Maleahi mărturiseşte apoi marele păcat al lui Israel şi al lui Iuda. Ei se purtaseră ca nişte trădători unii faţă de alţii şi profanaseră sfinţenia Domnului, Tatăl şi Creatorul lor, luându-şi ca mireasă pe fiica unui dumnezeu străin. Îl obosiseră peste măsură pe Domnul. Chiar se întrebau: „Unde este Dumnezeul dreptăţii?” (2:17).

   Adevăratul Domn şi mesagerul (3:1-18): Profeţia ajunge apoi la punctul culminant cu următoarele cuvinte rostite de „Domnul oștirilor”: „Iată că îl trimit pe mesagerul Meu, iar el va pregăti calea înaintea Mea. Şi, pe neaşteptate, va veni la templul Său adevăratul Domn, pe care-l căutaţi, şi mesagerul legământului, în care vă găsiţi plăcerea. Iată! El va veni negreşit” (3:1). În calitate de topitor, El avea să-i purifice pe fiii lui Levi şi să se grăbească să depună mărturie împotriva celor răi, care nu se temuseră de El. Domnul nu se schimbă şi, fiindcă erau fiii lui Iacob, El avea să se întoarcă la ei plin de îndurare dacă şi ei se întorceau la El. Deşi îl jefuiseră pe Dumnezeu, El îi invită să-l pună la încercare, aducând zeciuielile în depozit ca să fie hrană în casa Lui, încrezători că El avea să deschidă zăgazurile Cerurilor şi să reverse peste ei binecuvântări din belşug. Ei aveau să devină o ţară a desfătării pe care toate neamurile aveau s-o numească fericită. Cei ce se temeau de Dumnezeu au vorbit unul cu altul, iar El a luat aminte şi a ascultat. „Şi o carte de amintire a început să fie scrisă înaintea Lui despre cei ce se tem de Domnul şi despre cei ce se gândesc la Numele Său.” (3:16). În mod sigur, ei aveau să-i aparţină Domnului în ziua răzbunării din vremea sfârșitului!

   Ziua cea mare şi înfricoşătoare a Domnului (4:1-6): Aceasta era ziua care avea să vină şi să-i mistuie pe cei răi, fără să le lase nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru cei ce se temeau de numele Domnului avea să strălucească soarele dreptăţii şi astfel aveau să fie vindecaţi. Domnul îi sfătuieşte să-şi aducă aminte de Legea lui Moise. El promite că îl va trimite pe profetul Ilie înainte de a veni ziua sa cea mare şi înfricoşătoare. Apoi spune despre Ilie: „El va întoarce inima taţilor spre fii şi inima fiilor spre taţi, ca nu cumva să vin, să lovesc Pământul şi să-l distrug cu desăvârşire” (4:6).

DE CE ESTE DE FOLOS?

  Cartea Maleahi ne ajută să înţelegem principiile neschimbătoare ale lui Dumnezeu şi iubirea Sa plină de îndurare. La început, ea scoate în evidenţă marea iubire a Domnului faţă de „Iacob”, poporul Său. El le-a spus fiilor lui Iacob: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb”. În pofida marii lor răutăţi, El era dispus să se întoarcă la poporul Său, dacă şi acesta se întorcea la El. Într-adevăr, Domnul este un Dumnezeu îndurător! (Mal. 1:2; 3:6, 7; Rom. 11:28; Ex. 34:6, 7). Prin intermediul lui Maleahi, Domnul a subliniat că buzele preotului „trebuiau să păstreze cunoştinţa”. Toţi cei ce au sarcina de a preda Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să acorde atenţie acestui lucru, asigurându-se că le împărtăşesc altora o cunoştinţă exactă (Mal. 2:7; Filip. 1:9-11; compară cu Iacov 3:1). Dumnezeu nu-i tolerează pe cei ipocriţi, pe cei ce încearcă să demonstreze că „oricine face răul este bun în ochii Domnului”. Nimeni n-ar trebui să-şi închipuie că îl poate înşela peDumnezeu, aducându-i o ofrandă superficială acestui mare Rege/Împărat (Mal. 2:17; 1:14; Col. 3:23, 24). Dumnezeu se va grăbi să depună mărturie împotriva tuturor celor ce încalcă legile şi principiile Sale drepte. Nimeni să nu creadă că va rămâne nepedepsit dacă acţionează cu răutate. Domnul îi va judeca pe toţi aceştia (Mal. 3:5; Evr. 10:30, 31). Cei drepţi pot avea încredere deplină că Dumnezeu îşi va aduce aminte de faptele lor şi îi va răsplăti. Ei ar trebui să acorde atenţie Legii lui Moise, aşa cum a făcut Iisus, deoarece ea conţine multe aspecte care s-au împlinit în El (Mal. 3:16; 4:4; Luca 24:44, 45).  Maleahi, ultima carte a Scripturilor ebraice inspirate, îndreaptă atenţia spre unele evenimente legate de venirea lui Mesia. Apariţia Sa, care a avut loc după mai bine de patru secole, a fost motivul pentru care a fost redactat Noul Testament. Potrivit cu Maleahi 3:1, Domnul oștirilor a spus: „Iată că îl trimit pe mesagerul Meu, iar el va pregăti calea înaintea Mea”. Vorbind sub inspiraţie, bătrânul Zaharia a arătat că lucrul acesta s-a împlinit în persoana fiului său, Ioan Botezătorul (Luca 1:76). Iisus Hristos a confirmat acest lucru şi a adăugat: „Nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul, dar cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el”. Aşa cum prezisese Maleahi, Ioan a fost trimis pentru a „pregăti calea”, astfel că el nu s-a numărat printre cei cu care Iisus a încheiat mai târziu un legământ pentru o Împărăție (Mat. 11:7-12; Luca 7:27, 28; 22:28-30). Este clar arătată superioritatea creștinilor și a credinței lor față de profeții Vechiului Testament și a credinței lor iudaice ( în rândul cărora se află și Ioan Botezătorul).  Mai deoarte, în Maleahi 4:5, 6, Domnul a promis: „Iată! Vi-l trimit pe profetul Ilie”. Cine este acest „Ilie”? Atât Iisus, cât şi îngerul care i s-a arătat lui Zaharia au aplicat aceste cuvinte la Ioan Botezătorul, arătând că el avea să „restabilească toate lucrurile„ şi „să-i pregătească Domnului un popor„ pentru a-l primi pe Mesia. Maleahi mai spune însă că „Ilie” este precursorul „zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului”, indicând astfel şi o împlinire din viitor, care va avea loc într-o zi de judecată (Mat. 17:11; Luca 1:17; Mat. 11:14; Mar. 9:12). Din nou se pune în evidență limitele cunoașterii  îngăduite de Dumnezeu profeților Vechiului Testament - aceștia au suprapus cele două veniri ale lui Mesia! În aşteptarea acelei zile, Domnul oștirilor spune: „De la răsăritul Soarelui până la apusul Soarelui Numele Meu va fi mare printre neamuri . . . . Căci Eu sunt un Rege/Împărat mare . . . şi Numele Meu va fi de temut printre neamuri ”. El va fi într-adevăr de temut! Căci „ziua aceea va arde ca un cuptor şi toţi cei înfumuraţi şi toţi cei ce fac răul vor ajunge ca miriştea”. Dar cei ce se tem de numele Domnului sunt fericiţi, deoarece pentru ei „va străluci soarele dreptăţii, având vindecarea în aripile sale”. Aceste cuvinte ne îndreaptă atenţia spre fericitul timp când oamenii ascultători vor fi complet vindecaţi din punct de vedere spiritual, afectiv, mintal şi fizic (Apoc. 21:3, 4). Îndreptând atenţia spre această binecuvântată şi glorioasă zi, Maleahi ne încurajează să ne aducem din toată inima ofranda în casaDomnului: „Puneţi-mă astfel la încercare, ziceDomnul oștirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile Cerurilor şi dacă nu voi revărsa binecuvântări peste voi. Nimeni nu va duce lipsă de nimic.” (Mal. 1:11, 14;4:1, 2; 3:10). În timp ce continuă să transmită avertismentul prin care Domnul spune: „Ca nu cumva să vin şi să distrug Pământul cu desăvârşire”, această ultimă carte a Profeţilor ne îndeamnă să fim optimişti şi bucuroşi, în armonie cu mesajul adresat de Domnul poporului Său: „Toate neamurile vă vor numi fericite, căci veţi deveni o ţară a desfătării” (4:6; 3:12).

Notă: cu Maleahi se încheie seria cărților acceptate ca fiind canonice din cuprinsul Vechiului Testament. Vom prezenta, totuși, și cărțile considerate ca fiind „bune de citit” de către ortodocși sau „deuterocanonice” de către catolici! Aceste cărți sunt considerate de către protestanți și neoprotestanți ca fiind apocrife, făcându-se confuzia cu pseudoepigrafele - acele cărți care au fost considerate unanim de către toți creștinii, și de către toți evreii, false! În opinia noastră unele dintre aceste cărți ar trebui să fie cuprinse în Canon, ca de pildă: Cartea 1 Macabei, Cartea lui Iisus Ben Sirah. De asemenea, consider că și Cartea lui Enoh ar trebui să facă parte din Canon! - chiar dacă se crede că nu se mai cunoaște versiunea ei reală, cu toate că, în Biblia folosită de Biserica din Etiopia există o versiune a acestei cărți, și această Biserică a considerat mereu cartea ca fiind canonică! Din păcate chiar și Bibliile folosite de către ortodocși și catolici au exclus această carte!