DE LA GENEZA LA APOCALIPSA! - PARTEA ÎNTÂI.

DE LA GENEZA LA APOCALIPSA!- PARTEA ÎNTÂI

1.Introducere:

Deuteronom 8:7-9 ; Deuteronom 34:1-4: Aceste două locuri din Scriptură ne arată ceea ce eu înţeleg a fi cele două moduri în care putem citi şi înţelege cuvântul lui Dumnezeu. În primul verset se vorbeşte despre ceea ce asigură hrana pentru suflet. După cum observaţi, totul ne vorbeşte despre bogăţia ţării; dealurile şi văile ei; izvoarele şi pâraiele ei de apă; rodiile ei, smochinele şi uleiul de măsline - tot ce era bun de mâncat, aproape amintind de grădina Eden însăşi. În celălalt verset îl vedem pe Moise privind ţara de departe. Nu spun că asta este o pedeapsă pentru comportamentul lui. Într-un fel, pare infinit mişcător faptul că omul care I-a fost cel mai credincios lui Dumnezeu în zilele şi în generaţia lui a trebuit să fie singurul ales de către El să manifeste dreptatea inflexibilă care este întotdeauna exercitată în casa Lui. Nu este doar israelitul căzut căruia nu i se permite să intre în ţară, nu este doar cel care se poticneşte într-un loc nesemnificativ sau de puţină valoare în lucrarea lui Dumnezeu. El este conducătorul însuşi, Moise, cel care i-a condus afară din Egipt, care le-a suportat toate greşelile şi slăbiciunile în deşert, care i-a dus până la graniţa ţării - cel care pentru un gest de grabă, care L-a dezonorat pe Dumnezeu, este ales să manifeste, după cum am spus, dreptatea inflexibilă care aparţine casei Lui. În har, Moise are cel mai înalt loc, dar în cârmuire trebuie să fie cu cei smeriţi, sub mâna puternică a Lui Dumnezeu. Aş spune totuşi că nu este vorba despre Moise, ci mai degrabă despre noi înşine: şi aş arăta din acest verset celălalt mod în care putem privi ţara şi anume, de la distanţă. Lui Moise nu i s-a permis să intre în ea; este luat, totuşi, pe vârful muntelui Pisga şi acolo poate cuprinde cu ochii întregul teritoriu. Poate cuprinde cu privirea de la îndepărtatul Dan în nord, în jos de-a lungul întregii regiuni montane centrale spre îndepărtata regiune din sud, de lângă Iordan şi pînă la Marea Mediterană, iar Domnul îi spune „Aceasta este ţara pe care am jurat-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov”. În această ţară va intra Israel.La fel putem aplica şi în ceea ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu. Nu mai este nevoie să vă spun că într-un anume fel noi nu avem, la fel ca şi Avraam, nicio singură bucată de pământ pe care să o numim a noastră. Cine este mai sărac decât copiii lui Dumnezeu? Toate lucrurile noastre preţioase sunt invizibile. Lumea spune că lucrurile de cea mai mare valoare pentru noi nu există: toată moştenirea oamenilor lui Dumnezeu este o moştenire viitoare. Dar unde găsim descrisă acea moştenire? Unde o găsim înfăţişată înaintea noastră în toată frumuseţea, bogăţia şi perfecţiunea ei? În preţiosul Cuvânt al lui Dumnezeu. Aşadar aceste versete sunt moştenirea noastră prezentă, în posesia căreia putem intra acum prin credinţă şi să ne bucurăm deja de realitatea care se aşterne în faţa noastră. Acum să vedem cum se aplică aceste două locuri din Scriptură. În primul rând avem Cuvântul lui Dumnezeu care furnizează felurita hrană pentru sufletele noastre. Avem rodul viei, smochinul, rodia, grâul, orzul, uleiul de măsline despre care vorbeam - mâncare pentru sufletele noastre. Apoi din nou avem priveliştea de pe muntele Pisga asupra întregii moşteniri, înglobând ţinta generală a Cuvântului lui Dumnezeu şi gruparea părţilor lui; şi întocmai cum te-ai căţăra pe vârful unui munte pentru a avea o privelişte a întregii ţări, iar apoi cobori şi intri într-o casă pentru a face rost de mâncare pentru foamea ta, acesta este şi scopul nostru, cu ajutorul Domnului, să ne ocupăm în momentul de faţă cu priveliştea muntelui Scripturii; să privim întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, să-i vedem grupările şi conţinuturile generale şi să coborâm din când în când să luăm câte ceva pentru propriile noastre suflete. Acesta este felul de-a fi al lui Dumnezeu în toate lucrările Lui. Putem privi natura cu telescopul sau cu microscopul. Astronomul explorează cerurile cu telescopul lui. Priveşte atent în adâncimile lor şi unde noi nu vedem nimic, el vede nu doar lumi, ci sisteme de lumi. Biologul ia un singur strop de apă şi cu microscopul lui vede o lume nouă, la fel de perfectă ca şi lumile înstelate de deasupra. Cât de perfectă e toată lucrarea lui Dumnezeu, indiferent că este vorba de cea a mâinilor Sale, sau a Duhului Său. Putem veni aşadar la Biblie şi să privim în ea, ca şi cu telescopul şi să pătrundem toată plinătatea ei, privind armonia generală şi conţinuturile ei. Apoi putem lua, ca la microscop, un singur verset - o singură propoziţie, da, cuvinte separate, şi să găsim în ele aceeaşi înţelepciune şi perfecţiune  pe care o vedem în plinătatea măreaţă a Scripturii ca întreg. Ne vom ocupa cu Cuvântul într-un mod mai general şi vom căuta să obţinem o idee generală a scopurilor lui Dumnezeu dezvăluite astfel. Oamenii obţin mântuirea în mare parte prin anumite versete ale Bibliei. Cât de mulţi au găsit pacea prin preţiosul verset „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă eternă.” Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu trebuie să fim oameni învăţaţi ca să fim mântuiţi; nu trebuie nici măcar să ştim unde să găsim un anumit verset în Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai simplu adevăr cu privire la Hristos, Mântuitorul celor pierduţi, este mijlocul prin care suntem mântuiţi. Ştiu eu că sunt un păcătos pierdut? Ştiu că am păcătuit şi că sunt lipsit de gloria lui Dumnezeu? Pot eu spune „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit?”  Atunci este privilegiul meu să ascult cu atenţie la celălalt cuvânt, „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii” şi să ştiu că Dumnezeu şi-a arătat propria Sa dragoste faţă de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Dar noi nu vrem să rămânem în necunoştinţă. Dumnezeu ne mântuieşte pentru a-I împărtăşi gândurile. Din această cauză noi trebuie să dorim fierbinte să înţelegem Cuvântul Lui. Noi suntem extrem de egoişti din fire, astfel că ne amăgim pe noi înşine, la fel cum cei mai mulţi oameni egoişti o fac. Suntem atât de egoişti, încât dacă credem că o anumită parte a Cuvântului lui Dumnezeu nu va ajuta la mângâierea noastră, sau dacă nu ni se potriveşte în mod special nouă, atunci nu are nicio legătură cu noi, nu este nimic bun în el pentru noi şi, prin urmare, nu putem să fim în armonie cu gândurile lui Dumnezeu. În consecinţă, trăim o viaţă săracă, expusă ispitelor duşmanului. De ce are Satan atâta putere asupra oamenilor lui Dumnezeu, trăgându-i în lume, ocupându-i cu gândurile ei? Este din cauză că ei neglijează Cuvântul lui Dumnezeu. Neglijezi Scripturile sub pretextul că eşti deja mântuit şi că tot ceea ce ai nevoie sunt câteva reguli după care îţi poţi ghida calea, asemenea unui cârmaci pe o navă comercială, care se poate orienta şi care ştie cum să-şi cârmuiască nava, dar în acelaşi timp este neştiutor în privinţa lucrărilor măreţe ale lui Dumnezeu şi trece nepăsător pe sub ceea ce vorbeşte de gloria lui Dumnezeu şi anume, Cerurile care dezvăluie lucrarea mâinilor Lui. În acest fel şi tu şi eu putem avea două sau trei versete care se aplică umblării creştine şi încă două - trei versete care se aplică restabilirii şi părtăşiei şi alte câteva care se concentreză asupra legăturilor noastre cu lumea şi credem că avem suficient după care să ne ghidăm viaţa: dar nu suntem în părtăşie cu Dumnezeu. Există numai un singur mod prin care putem fi în părtăşie cu Dumnezeu şi anume, prin Cuvântul Său preţios. Acum aceasta este importanţa preocupării noastre şi anume să dezvăluim întrucâtva, într-un mod sistematic, ceva din perfecţiunile acestui binecuvântat Cuvânt.

2.Pentateuhul:

  Nu mai este nevoie să spun că aceste cărţi ale Bibliei sunt grupate împreună într-un mod sistematic, pentru că este evident că nu sunt puse împreună la întâmplare. Ele reprezintă cele cinci cărţi ale lui Moise, prima parte a Vechiului Testament. Toate aceste cărţi sunt puse împreună. Ele formează un tot unitar; nu poţi scoate niciuna dintre aceste cărţi, fără a deforma această parte a Scripturii. Privaţi-ne de Geneza şi vom fi lipsiţi de însuşi fundamentul privitor la căile şi lucrările lui Dumnezeu în această lume. Privaţi-ne de Deuteronom sau puneţi-l în altă parte a Bibliei şi vom rămâne fără concluzia cu privire la căile lui Dumnezeu. Moise a fost autorul tuturor acestor cărţi, singurul autor. La sfârşitul acestor cărţi îl vedem pe Moise aşternându-şi viaţa pe hârtie, ca simbol al unei lucrări complete. Vom vedea, pe măsură ce continuăm cu studiul Scripturii, că Pentateuhul, după cum este numit, (care tradus înseamnă „cinci volume”) ne oferă modelul după care este scris întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, cheia pentru a înţelege de ce Dumnezeu ne-a făcut o descoperire atât de deplină. Am spus că aceste cărţi sunt un întreg din care nu poţi scoate nicio carte afară, fără a deforma restul. Totuşi, pe de cealaltă parte, trebuie să vedem că ele sunt complet distincte una faţă de cealaltă. Oamenii ar putea întreba: „De ce nu a scris Moise numai o carte?” „Dacă el este autorul acestui întreg, după cum se şi vede, de ce a scris cinci volume în loc de unul?” A făcut aceasta pur şi simplu pentru a sublinia că avem de-a face cu o diversitate, cu un progres divin şi pentru că Dumnezeu are să ne înveţe o lecţie prin faptul că sunt cinci cărţi şi de asemenea, că ele alcătuiesc o parte distinctă a Scripturii. Care este lecţia pe care o învăţăm din acest lucru? Sunt cinci cărţi. Subiectul cărţii Geneza este creaţia şi viaţa individuală a sfinţilor. Când ajungem la Exod, avem un gând complet nou. Gândul remarcabil în această carte este răscumpărarea, răscumpărarea unor oameni cu scopul de a fi în părtăşie cu Dumnezeu. Venim apoi la Levitic, iar acolo există o linie distinctă a adevărului, adevăr care stă la baza întregii cărţi, adevărul cu privire la accesul înaintea lui Dumnezeu, în sfinţenie. Trecând la Numeri, este ca şi cum am trece într-o altă cameră. Aici găsim un gând total diferit. Este vorba despre drumul poporului lui Dumnezeu de-a lungul călătoriei prin pustie, iar când cartea Numeri se încheie şi ajungem la Deuteronom, poporul pare a se reîntoarce unde era la început. Aici avem tot cuprinsul căilor lui Dumnezeu cu poporul Său. Aceasta este ceea ce se află la suprafaţă, şi veţi observa că în fiecare carte avem un progres distinct, un pas înainte faţă de ceea ce aveam în cartea anterioară. Să le examinăm din nou. În Geneza avem creaţia, imaginea unei noi creaţii, lucrarea vieţii divine în suflet. Cum se numeşte aceasta într-un limbaj mai simplu pentru sufletele noastre? Nu este aceasta naşterea din nou? „Dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea (nu poate intra în) Împărăţia lui Dumnezeu”. Trebuie să avem naşterea din nou, trebuie să fim părtaşi naturii celei noi, pentru a avea o relaţie cu Dumnezeu. Dar este oare aceasta tot ceea ce are El să ne dezvăluie cu privire la relaţia noastră cu El Însuşi? Nu, acesta este doar începutul. Ce urmează apoi? Temelia relaţiei noastre cu El. Iar gândul deosebit pe care îl găsim de-a lungul cărţii Exod şi care este fundamentul întregii relaţii cu Dumnezeu, este răscumpărarea prin sânge. Un om este născut din nou prin acţiunea suverană a Duhului lui Dumnezeu; aceasta este naşterea din nou; dar care este temelia relaţiei noastre cu Dumnezeu, care este fundamentul păcii noastre cu El? Nu este acest adevăr al cărţii Exod, acest măreţ adevăr al răscumpărării? Aşadar, vedeţi că Exod este în mod evident altă carte şi că prezintă un gând distinct şi progresiv. Prima dată avem viaţă, iar apoi răscumpărare. Acum, trecând la Levitic, ce avem? Tema cărţii Levitic, după cum spuneam, este sfântul locaş al  lui Dumnezeu; este principiul sfinţeniei divine care trebuie menţinută; ajungând la cartea Levitic, o găsim complet diferită de cartea Exod. Lucrul cu care este ocupat Dumnezeu aici este sfinţenia, care se cuvine casei Lui, este mijlocul prin care poporul Lui se poate apropia şi poate savura părtăşia cu El Însuşi, părtăşie spre care au fost conduşi în Exod. Încheierea cărţii Exod ne pregăteşte pentru ceea ce găsim în Levitic, dar  aici totul ne este dezvăluit ca un adevăr distinct, un progres faţă de ceea ce aveam în Exod - adevărul sfinţeniei şi al intrării. Să transpunem aceasta din nou în viaţa noastră practică de zi cu zi. „Deci, fiind îndreptăţiţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin care am şi avut intrare, prin credinţă, în acest har în care stăm”. Pacea cu Dumnezeu este acea pace dată de sângele Mielului pascal; dar „intrarea prin credinţă în acest har în care stăm” corespunde acestei cărţi Levitic; este vorba despre intrare, apropiere, despre a privi la gloria sfântă a lui Dumnezeu şi a ne bucura de ea. Cât am pierde, dacă n-ar fi niciun principiu al sfinţeniei, aşa cum vedem în cartea Levitic. Mă tem, vai, că cei mai mulţi dintre noi ne mulţumim să rămânem în Exod, să ne continuăm drumul doar cu conştienţa mântuirii, fără a savura preţiosul privilegiu de a putea intra în locul sfânt, de a putea împărtăşi gândurile lui Dumnezeu. Dar, spun din nou, este aceasta totul? Se rezumă oare întreaga viaţă a credinciosului la aceste lucruri? Cu siguranţă că nu. Picioarele noastre se află pe un în deşert, avem de-a face cu diverse tentaţii. Ce trebuie să facem noi în această lume ostilă? În ceea ce priveşte sufletele noastre, suntem preocupaţi cu plinătatea infinită a lui Hristos. Savurăm toate lucrurile preţioase care ne sunt dezvăluite cu privire la El, dar cum stau lucrurile cu viaţa noastră de zi cu zi? Cum stau lucrurile cu privire la mărturia noastră într-o lume ca aceasta? Cum stau lucrurile cu dezvoltarea caracterului care se formează prin încercări? Voi cita din nou din acelaşi capitol din Romani: „Şi nu numai atât, dar ne lăudăm şi în necazuri, ştiind că necazul lucrează răbdare şi răbdarea experienţă şi experienţa speranţă; şi speranţa nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat”. Unde putem vorbi despre astfel de experienţe? Nu în Levitic, ci am trecut în Numeri. M-am bucurat de „intrarea” mea în cartea Levitic, iar acum mă pot lăuda chiar şi în necazul prin care trebuie să trec în această lume. Acum, exact asta este ceea ce ni se dezvăluie în cartea Numeri; este vorba despre testare, despre încercare, şi vai, când pui la încercare carnea, sunt scoase la iveală slăbiciunea ei, eşecul ei, lipsa ei de putere, dezonoarea adusă lui Dumnezeu, pe de-o parte.  Dar este aceasta totul? Mulţumesc lui Dumnezeu că de asemenea este scoasă la iveală infinita lui răbdare, îndelunga-răbdare şi înţelepciunea lui Dumnezeu, iar dacă din experienţa în acest pustiu cunosc pe de-o parte ceea ce sunt, pe de cealaltă parte, Îl cunosc pe Dumnezeu aşa cum nu L-aş putea cunoaşte, o spun plin de respect, nici chiar sus în glorie. Îl cunosc ca pe Acela care mă sprijină şi mă susţine în mijlocul celor mai dureroase încercări, Cel care, când m-am împiedicat şi am căzut, sau când am devenit rece şi nepăsător, mă poate restabili, mă poate aduce înapoi, mă poate pune pe picioare şi să mă conducă până la sfârşit; acest lucru nu l-aş putea învăţa în Cer; iar aceasta, dragi fraţi, este ceea ce avem înfăţişat în cartea Numeri. Nu suntem noi mulţumitori că avem o astfel de carte? Nu suntem noi recunoscători că în preţiosul Său Cuvânt ne-a oferit un întreg volum privitor la umblarea noastră pe pământ, un întreg volum privitor la harul Lui pe care ni-L oferă când avem nevoie de el? Aşadar, în cartea Numeri găsim un gând diferit, un alt pas în înaintarea poporului lui Dumnezeu, iar aceasta ne aduce la ultima carte, Deuteronomul. Este vorba doar despre faptul că suntem conduşi prin această lume? Doar despre faptul că Dumnezeu ne sprijină şi ne aduce la sfârşitul călătoriei noastre? Aceasta nu este totul. Atunci când am ajuns la sfârşitul călătoriei, şi când nu mai este niciun alt pas de făcut prin pustie, sfinţenia lui Dumnezeu şi dragostea Lui pentru noi cer ca împreună cu El să ne întoarcem şi să privim înapoi în trecut şi să vedem paşii pe care i-am făcut, să ne vedem căderile şi defectele noastre cu privire la El, să ni le reamintim, şi astfel vedem că întreaga carte Deuteronom este dedicată unei recapitulări. Nu aflăm niciun eveniment nou povestit în ea; dar întâmplările vechi, lucruri care s-au întâmplat cu mulţi ani în urmă sunt adunate, nu sunt niciodată uitate de Dumnezeu, niciun pas pe care l-am făcut, nicio cădere pe care am avut-o, nu va fi vreodată uitată de El. El le adună pe toate, iar la sfârşitul călătoriei le examinează pe toate. De ce? Pentru a ne umili? Am fost umiliţi cu mult înainte. Ne-a umilit în pustie şi ne-a învăţat că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iasă din gura lui Dumnezeu. El examinează trecutul nu pentru a ne umili, ci pentru a ne da o lecţie pentru eternitate. Gândiţi-vă la asta! Suntem atât de capabili să ne gândim la Cer ca la un loc unde nu mai avem nevoie de lecţii. Dar abia acolo suntem pregătiţi să începem să ne învăţăm lecţia; mulţi dintre noi suntem aşa de înceţi aici, încât învăţăm foarte puţin. Primul lucru pe care îl avem de făcut când ajungem în Cer, este să ne învăţăm lecţia călătoriei prin pustiu. Nu mai este nevoie să spun că locul unde o vom învăţa este scaunul de judecată al lui Hristos; nu mai este necesar să spun că atunci când Domnul Iisus Îi adună pe cei răscumpăraţi ai Lui acolo sus, în glorie cu El Însuşi şi ca El Însuşi, El va deschide cartea întregii lor vieţi şi o va examina. Cartea Deuteronom este ultimul pas în progresul sfinţilor. Acum aşadar, nu vedeţi frumuseţea acestei ordini şi nu veţi fi de acord cu mine că nu putem schimba ordinea? Puteţi lua Geneza şi să o puneţi ultima? Puteţi pune cartea Levitic a patra? Nu, pentru că ele sunt legate împreună tocmai în această ordine, şi veţi vedea că există un progres clar în istoria sufletului vostru, ca şi în istoria lui Israel ca popor; un progres care începe cu Geneza, cu viaţa lui Dumnezeu în suflet, trecând apoi la Exod, unde avem conştienţa răscumpărării şi a părtăşiei; apoi în Levitic avem intrarea în locul preasfânt; în cartea Numeri avem călătoria prin acest pustiu; până când în final, totul ni se recapitulează în cartea Deuteronom. Înainte de a merge mai departe, să privim şi un alt gând. Observaţi că aceste cărţi sunt în ordine şi că ordinea lor nu poate fi schimbată, şi de aceea acea ordine dă fiecărei cărţi un anumit număr. De exemplu Geneza este numărul 1, Exod este numărul 2, Leviticul este numărul 3, Numeri este numărul 4, iar Deuteronom este numărul 5.  Aceste cărţi nu pot avea alt număr, pentru că ele sunt în această ordine absolută. Au vreo semnificaţie aceste numere pentru noi? Învăţăm noi ceva din ele? Geneza ca numărul „unu” ne vorbeşte despre creaţie, despre originea lucrurilor, despre Dumnezeu ca şi  Creator, ca sursă. Veţi vedea că acest adevăr cu privire la numărul unu trece prin toată Scriptura, iar când venim să privim mai îndeaproape cartea Geneza, veţi vedea că acest număr unu caracterizează întreaga carte. Luaţi ca exemplu pe Avraam, pe care Dumnezeu Îl cheamă în har suveran, iar acesta este numărul unu; este suveranitate. Veţi găsi acest gând al suveranităţii şi al controlului lui Dumnezeu asupra vieţii oamenilor Săi, ca fiind proeminent în această carte. Luaţi ca exemplu un alt gând cu privire la numărul unu: înseamnă o singură persoană, un individ în opoziţie cu un popor. Geneza este istoria unor persoane luate individual. Vom vedea imediat că este istoria a şapte persoane. Acum venim la cartea Exod, care este a doua carte, iar numărul doi sugerează răul; sugerează robie şi captivitate; dar sugerează mai mult de atât, binecuvântat să fie Dumnezeu - ajutor de la El, mântuire, răscumpărare. Apoi mai sugerează comuniune, asociere, iar astfel găsiţi acest număr doi imprimat, - am spus imprimat? Nu, este ţesut în însăşi fibra şi ţesătura cărţii. Exodul este o carte care ne vorbeşte despre robie şi răscumpărarea din robie; despre păcat şi despre jertfa pentru păcat; despre eliberare din Egipt; despre umblarea cu Dumnezeu sau despre comuniune; aşadar despre aceasta ne vorbeşte numărul 2. Venim din nou la Levitic, a treia carte, iar aici găsim numărul trei ca fiind caracteristic. Care este a treia persoană a Trinităţii? Aşa cum Tatăl este pus în legătură cu cartea Geneza, pentru că este cartea naşterii, iar Fiul este pus în legătură cu Exodul, pentru că este cartea răscumpărării, aşa şi Duhul este pus în legătură cu Leviticul, pentru că este cartea sfinţeniei. Aici sunt principiile minunate ale sfinţeniei lui Dumnezeu şi ne aduce în locul în care putem intra numai în puterea învierii, iar acest loc este sfântul locaş al lui Dumnezeu. Trei este numărul sfântului locaş, este numărul prezenţei lui Dumnezeu. Am fost impresionat în mod deosebit în ultima vreme de faptul că atunci când Scriptura vorbeşte despre Duhul Sfânt, nu prezintă ceva deosebit cu privire la El, nicio dezvăluire a caracterului Său aşa cum este, ci avem o dezvăluire a lui Hristos, a lucrării lui Hristos, care corespunde întocmai cu promisiunea Domnului că El ne va trimite Duhul Sfânt, iar El Îl va glorifica pe Hristos, va lua din lucrurile lui Hristos şi ni le va arăta. Cât de binecuvântat este acest lucru. Duhul binecuvântat al lui Dumnezeu Îşi are timpul Său (dacă aş putea folosi o astfel de expresie) de umilire. Hristos a avut timpul Său de umilire. Domnul a venit aici, a luat un loc smerit şi a fost ascultător până la moarte - moartea pe cruce, iar acum în acest timp, Duhul Sfânt Îşi acoperă gloria, şi, în loc să vorbească în primul rând despre lucrurile privitoare la El Însuşi, El vorbeşte despre Hristos şi lucrarea Sa. Din acest motiv găsiţi în cartea Levitic lucrarea şi Persoana lui Hristos în mod deosebit dezvăluită cu o plinătate pe care nu o găsim nicăieri altundeva în întregul Cuvânt al lui Dumnezeu. Trecând apoi la numărul patru, vedem că este numărul pământului, numărul acestei lumi. Vorbim despre patru colţuri ale pământului, despre patru vânturi. Aşadar acest număr are de-a face cu ce este pământesc. Am văzut deja că această carte Numeri are de a face cu lumea aceasta prezentă. Patruzeci de zile, patruzeci de ani - aceştia ne vorbesc despre încercare. De exemplu, am putea intitula cartea Numeri „Patruzeci de zile”, pentru că reprezintă istoria celor patruzeci de ani de încercare prin pustiu. Acest număr patru este imprimat în însăşi ţesătura cărţii aşa că nu poate fi înlocuit de niciun alt număr. Astfel ajungem la cea de a cincea carte. Şi Deuteronomul este o istorie, dar o istorie relatată de gura lui Dumnezeu. Este „unu” adăugat la patru, şi acel „Unu” este Dumnezeu; şi cât de diferite sunt lucrurile; istoria mea, în mâinile lui Dumnezeu, şi El va face o binecuvântare chiar şi din eşecul meu. Aşadar acest număr cinci, care ne vorbeşte despre Dumnezeu cu omul, reprezintă exact caracterul cărţii Deuteronom. Îngăduiţi-mi să merg mai departe în ceea ce priveşte aceste numere. Avem numerele impare şi cele pare, care par a fi foarte banale. Dar să privim la cele trei numere impare: numărul unu corespunde cărţii Geneza, trei corespunde cărţii Levitic, iar cinci, cărţii Deuteronom. Îl vedem pe Dumnezeu în acestea într-un mod deosebit. În „unu” Îl avem pe Dumnezeu ca sursă a vieţii, în numărul „trei” suntem introduşi în prezenţa Sa, iar în numărul „cinci”, despre care tocmai am vorbit, Îl vedem pe Dumnezeu şi pe om. În cele două numere pare, doi şi patru, avem răul şi eşecul. Binecuvântat să fie Dumnezeu că mai avem de asemenea şi altceva: salvarea din păcat şi sprijin în timpuri de eşec. Nu este remarcabil faptul că aceste cinci numere sunt legate împreună astfel încât nu le putem dezbina, că aceste cinci cărţi ne dezvăluie cinci gânduri pe care le putem asocia cu semnificaţia fiecărui număr? Nu mai trebuie să explic aceste lucruri, pentru că dacă Dumnezeu ne-a oferit aceste lucruri în Cuvântul Său, cu cât le învăţăm şi ne familiarizăm mai repede cu ele, cu atât mai repede vom obţine o binecuvântare din ele. Biblia ne va deveni din ce în ce mai dragă, şi, ca să spun aşa, ni se va explica singură. Acum, să ne oprim pentru o clipă asupra cărţii Geneza şi să vedem gândurile deosebite care se află în ea. Am văzut că este cartea creaţiei. Privind-o mai îndeaproape, vom vedea că se împarte într-un mod foarte remarcabil. Oriunde altundeva vom regăsi astfel de împărţiri, însă există ceva foarte impresionant în legătură cu această a carte Genezei: ea împarte întregul volum. Primele două capitole ne arată istoria omului care încă nu a căzut în păcat, iar restul Scripturii, ne vorbeşte despre omul căzut în păcat. Aşa este Biblia pe care o avem; noi L-am obligat pe Dumnezeu, ca să zicem aşa, ca în scrierea cărţii Sale, să o împartă în două părţi atât de inegale, astfel încât o singură foaie ne vorbeşte despre cum era omul creat de Dumnezeu, iar restul cărţii ne vorbeşte despre soluţia lui Dumnezeu cu privire la ruina şi păcatul care au survenit. Aşadar, vedem în această primă parte omul aşa cum a venit de la Dumnezeu, iar în a doua parte, indiferent dacă este vorba de întreaga Scriptură, sau în mod deosebit de cartea Geneza, este vorba despre mântuire. În a doua parte, naraţiunea este centrată în jurul a şapte bărbaţi. Aceasta ne va ajuta să ne amintim conţinutul cărţii Geneza: Adam, Set, Noe, Avraam, Isaac, Iacov şi Iosif; între aceşti şapte bărbaţi se împarte ceea ce mai rămâne din carte. Adam este desigur primul. El este primul beneficiar al promisiunii. Al doilea este Set, înlocuitorul; Abel a fost omorât de Cain, iar Set este ales în locul lui ca înlocuitor; acesta este numărul doi. Scurta istorie a lui Enoh aparţine de asemenea acelei perioade. Noe, al treilea bărbat deosebit, ne trece din potop pe un teren al învierii, pe noul pământ; acesta este numărul trei. Următoarea persoană remarcabilă este călătorul Avraam, al patrulea, care a călătorit ca străin prin acest pustiu. Al cincilea ca să spunem aşa, ni-L prezintă pe Dumnezeu şi pe om. În Isaac avem prima imagine personală remarcabilă a lui Hristos, omul lui Dumnezeu, iar apoi în Iacov avem disciplina lui Dumnezeu, încercarea prin care Dumnezeu permite oamenilor Săi să treacă, cu scopul de a împiedica răul în ei şi pentru a-şi înfrânge voia proprie. Aşadar vedem în Iacov istoria voinţei proprii. Apoi în Iosif, ultima persoană, avem omul perfect al lui Dumnezeu, în al cărui chip vom fi transformaţi într-o zi. Acum, din aceşti şapte bărbaţi se alcătuieşte întreaga carte a Genezei. În ei ne este prezentată istoria vieţii divine dezvăluită în şapte moduri. Să mai rămânem puţin la acest subiect, întrucât este foarte interesant. Promisiunea este primul lucru pe care îl obţine un păcătos, promisiunea mântuirii prin sămânţa femeii. Următorul lucru de care are nevoie un păcătos este eliberarea de sub puterea păcatului, simbolizată de Set, înlocuitorul. Al treilea lucru de care are nevoie este să umble în puterea învierii, iar acest lucru îl vedem în Noe, omul înviat. Apoi, el trebuie să fie străin şi călător. Următorul lucru pe care trebuie să-l înveţe este acea supunere pe care o vedem în Persoana lui Hristos, Omul venit aici jos, a cărui imagine este de Isaac. Al şaselea lucru este înfrânarea voinţei noastre proprii din cauza căreia, vai! de câte ori i-am dat ocazia lui Dumnezeu să ne înfrâneze, să ne pedepsească - iar acest lucru îl vedem la Iacov. Iar în final suntem schimbaţi în imaginea lui Iosif, cel care este o imagine atât de perfectă a lui Hristos, încât citind despre el te gandeşti mai de grabă la Cel pe care Îl reprezintă decât la Iosif însuşi. Întreaga sa viaţă, spre deosebire de cea a lui Iacov, este o imagine a lui Hristos de la început până la sfârşit. Acest lucru este foarte frumos. La Iacov este aproape imposibil să găseşti vreo asemănare cu El, dar la Iosif vedem peste tot asemănări. Dar vedem nuiaua lui Dumnezeu asupra lui Iacov în toată umblarea lui. Însă apoi culege roadele pline de pace ale dreptăţii - şi vedem că la sfârşit Iacov îi binecuvântează pe fiii lui Iosif înainte de a muri, pornind de la toată experienţa sa prin care trecuse, în mare măsură datorită voinţei sale proprii, întrând în cele din urmă în odihna lui Dumnezeu. Fiecare carte  din Pentateuh se deschide ca o floare frumoasă, perfect consistentă, perfect armonioasă, în tot felul ei de a fi. Permiteţi-mi acum să vă ofer un gând-cheie al fiecăreia dintre aceste cărţi. Am văzut viaţa individuală în Geneza. Să privim aceste gânduri din prima parte a cărţii Exod: „Şi Eu voi vedea sângele şi voi trece peste voi”. „Cântaţi Domnului pentru că este foarte înălţat”. În aceste două versete aveţi înaintea voastră gândul din Exod - păziţi prin sânge de judecata lui Dumnezeu şi eliberaţi de sub robia păcatului prin puterea Sa: o dublă salvare. Aproape toată partea a doua a cărţii se ocupă cu descrierea cortului şi cu construirea lui - locuinţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său - accentuând aici gândul părtăşiei - şi temelia lui în Persoana şi lucrarea lui Hristos, Domnul nostru. Locul din Exod unde s-au dat tablele legii este sugestiv. Primele table nu au fost aduse în tabără, ci au fost sparte la poalele muntelui, când Israel îşi încălcase deja legământul. Al doilea rând de table ale legii au fost rezultatul mijlocirii lui Moise şi în acest fel, acele legi nu erau cele originale. Aceste legi semnifică aşadar, cerinţa lui Dumnezeu adresată poporului Său, pe care El L-a răscumpărat şi L-a iertat, mai degrabă decât cerinţa unei legi care nu poate da viaţa. Să ne întoarcem din nou la Levitic. Vă spuneam, după cum vă amintiţi, că Leviticul este cartea care ne dezvăluie în perfecţiunea ei, lucrarea şi caracterul lui Hristos. Dar care este gândul-cheie al întregii cărţi? Capitolul 16, a treia parte a cărţii a treia, este locul preasfânt. Acolo vedem marea Zi a Ispăşirii, iar preotul ducea sângele jertfei dincolo de perdea, stropindu-l pe altar. Gândul-cheie în Levitic este: „Având îndrăzneală să intrăm în locurile sfinte prin sângele lui Iisus, pe calea cea nouă şi vie pe care a deschis-o pentru noi”. Doresc să rămânem puţin la prima parte a acestei cărţi. În primele şapte capitole avem jertfele descrise în perfecţiunea lor felurită; iar apoi, pentru ca gândurile noastre să fie păstrate într-un echilibru armonios, Îl avem înaintea noastră pe Preot, în toată gloria Sa, pus în legătură cu ceilalţi preoţi, imagini care ne reprezintă pe noi; apoi urmează locul preasfânt. Să privim aceste trei gânduri, lucrarea perfectă a lui Hristos, fundamentul relaţiei noastre, persoana lui Hristos ca tovarăş al nostru - dacă mă pot exprima respectuos în acest fel; locul preasfânt, locul părtăşiei noastre cu El: fundamentul, persoana, locul. Am putea continua în felul acesta de la capitolul 18 până la sfârşit, şi găsim acolo sfinţenie pentru calea pe care mergem, iar apoi rezumatul, şi rezultatul acestora completând întreaga carte. În ceea ce priveşte cartea Numeri, găsim acolo un gând-cheie foarte remarcabil, în capitolul 15, versetul 2: „Când veţi intra în ţara locuinţelor voastre, pe care v-o dau”. Dar, poate că veţi spune: „Ce are aceasta a face cu cartea Numeri? Nu este Numeri cartea pustiei? Ce are a face cu ţara?” Să ne uităm la ceea ce este înainte şi după acest verset şi vom vedea frumuseţea şi farmecul acestuia. Înaintea acestui verset avem murmurele copiilor lui Israel şi refuzul lor de a intra în această ţară - refuzul lor absolut. Continuând cu capitolul 16 vedem răscoala lui Core, Datan şi Abiram. Pe de-o parte avem refuzul deliberat al poporului de a intra în posesia binecuvântării, pe de cealaltă parte răscoala lor şi abaterea de la liderul lor. Dar ce avem între aceste capitole? „Când veţi intra în ţară”. Aş putea aluneca, vai! M-aş putea întoarce înapoi în Egipt în necredinţă! Biata mea inimă s-ar putea revolta împotriva harului care mi-a oferit un astfel de conducător şi mare-preot, dar să lăsăm necredinţa şi refuzul pe de-o parte şi de cealaltă, iar între ele, chiar în mijlocul cărţii, avem această siguranţă binecuvântată: „Când veţi intra în ţară”. Vom ajunge acolo! Aţi eşuat, aţi refuzat, s-ar putea să fiţi un copil necredincos al lui Dumnezeu. Ah! Poate că veţi avea parte de nuia - de disciplinarea Tatălui. Dar la fel cum în Exod cu siguranţă sunteţi un copil al lui Dumnezeu, la fel cum şi în Levitic, în mod cert sunteţi un copil al lui Dumnezeu, tot un copil al lui Dumnezeu veţi fi şi în Deuteronom. Veţi fi în ţară într-o zi. Poate că spuneţi: „Am întors practic spatele la toate astea, m-am dus în lume şi am savurat lucrurile acestui pământ mizerabil”. Foarte bine, dar Dumnezeu a jurat - El te va face să bei apă amară, dar pentru că în mod cert eşti copilul Său, „când vei intra în ţară”, toate acestea vor fi amintiri. Noi suntem călători, umblăm prin pustiu. Este o călătorie lungă, dar este o călătorie care are un sfârşit şi, la fel de sigur cum am făcut primul pas pe drumul acesta, tot atât de sigur este şi faptul că vom ajunge la sfârşit. Chiar dacă am vorbit doar foarte pe scurt despre Numeri, trebuie să trec mai departe, nu fără a menţiona pe scurt prima parte a cărţii, primele 10 capitole, unde totul este ordonat de Dumnezeu, înainte de începerea călătoriei, mijlocirea preoţească neîncetată fiind în mijlocul tuturor şi în final este anticipată cucerirea ţării. În Deuteronom există multe lucruri preţioase. După cum spuneam, cartea recapitulează întregul nostru trecut, examinează totul, însă la sfârşit. Există două pasaje-cheie ale cărţii Deuteronom: cântarea lui Moise şi binecuvântarea celor 12 seminţii. Acestea par două lucruri foarte diferite. În cântarea lui Moise nu vedem laudele copiilor lui Israel, cântecul nu prea pare a fi unul de victorie; un astfel de cântec am văzut în capitolul 15 al cărţii Exod; însă în capitolul 32 al cărţii Deuteronom vedem gloria şi onoarea atribuită lui Dumnezeu. În prima parte a cărţii, El examinează întregul trecut al poporului Său, nu scapă din vedere nicio cădere de-a lor, iar în acel cântec profetic, El vede tot viitorul poporului Său - nimic nu este ascuns. El le vorbeşte despre captivitatea lor, despre neascultarea lor, despre răzvrătirea împotriva Lui Însuşi, dar ceea ce domină în întregul cântec ca un fir auriu, este adevărul că Dumnezeu va învinge. El va fi glorificat, în ciuda căderii şi păcatului poporului Său. Acesta este sfârşitul căilor lui Dumnezeu. Ce bine este să mă gândesc la Cer nu numai ca la un loc unde voi merge pentru a intra în odihnă, nici ca la un loc unde păcatul este îndepărtat, ci să mă gândesc la Cer ca la acel loc unde Dumnezeu va lua bietele noastre vieţi mizerabile, de lut şi le va face să strălucească cu gloria bunătăţii Sale, a harului Său, a puterii Sale extraordinare. Acesta este gândul acestei cărţi a Deuteronomului. Dumnezeu să fie glorificat la sfârşit în toate căile Lui, în ciuda tuturor căderilor poporului Său, şi chiar prin ele. Iar celălalt gând este pus în legătură cu gloria lui Dumnezeu. Vă puteţi gândi, vă puteţi gândi pentru o clipă ca Dumnezeu să fie glorificat, iar poporul Său să nu fie binecuvântat? Este imposibil. Nu ne putem gândi la gloria Sa, fără a avea parte de binecuvântare. Tocmai acest lucru îl reprezintă crucea. Manifestă cel mai deplin gloria lui Dumnezeu. Veţi spune că vă asigură mântuirea, şi aşa şi este, însă acest lucru se întâmplă datorită faptului că Dumnezeu este glorificat. Dumnezeu este glorificat în privinţa păcatului. Dumnezeu este glorificat prin ascultarea Fiului Său - Dumnezeu este glorificat, şi îl sfidez pe Satan sau orice putere, care împiedică binecuvântarea noastră pusă în legătură cu acea glorie. Aşadar vedem în capitolul 33 binecuvântarea seminţiilor. În capitolul 32 el le vorbise despre căderea lor, dar şi despre victoria lui Dumnezeu asupra eşecului lor. Apoi când termină cu descrierea gloriei lui Dumnezeu, poate coborî pentru a ne da binecuvântarea, aşa cum inima noastră nici nu şi-a închipuit - binecuvântare care se întinde de-a-lungul mileniului până la sfârşit, până la cea mai îndepărtat sfârşit al timpului, până la cea mai îndepărtată graniţă a „dealurilor eterne”. Fraţi creștini, spre aceasta călătorim noi. Gândiţi-vă la asta, voi, călători prin acest pustiu, în timp ce mergeţi mai departe obosiţi şi slăbiţi. Gândiţi-vă la faptul că, şi din experienţele voastre triste, Dumnezeul nostru binecuvântat va obţine glorie pentru El Însuşi. El ne va da binecuvântare, ne va da binecuvântare eternă. Înseamnă asta că noi putem fi nepăsători? Ca şi cum am putea continua să mergem indiferenţi prin această lume şi să spunem că totul va fi bine, iar la sfârşit Dumnezeu va primi gloria? Sunt convins că oricine gândeşte în acest fel va avea parte de nuiaua de disciplină a lui Dumnezeu. Nu, dragi prieteni, cu cât suntem mai în concordanţă cu gândurile lui Dumnezeu, cu atât realizăm mai mult care sunt scopurile Lui şi cu atât mai sfinţi vom fi. Şi cu cât înţelegem mai mult ce înseamnă harul, ceea ce va face harul pentru noi la sfârşit, cu atât mai mult ne vom bucura, chiar aici, să fim schimbaţi în chipul binecuvântat al lui Hristos. În ceea ce priveşte repetarea legilor, cu noi caracteristici, aşteptarea poporului nerăbdător de a intra în ţară, voi spune puţine lucruri. Totul are o semnificaţie, iar un studiu răbdător, cu grijă al acestor lucruri, va fi răsplătit din belşug. Îl puteți face fiecare pe cont propriu. Fie ca, prin harul lui Dumnezeu, adevărul divin al Pentateuhului să ne devină tot mai familiar şi nu doar atât, ci să îl şi asimilăm, astfel încât vieţile noastre să fie reproducerea vie a acestuia înaintea lumii.