TEXTE ANTICE INTERZISE - DOVEZI ALE PREZENȚEI EXTRATERESTRE PE PĂMÂNT?

TEXTE ANTICE INTERZISE - DOVEZI ALE PREZENȚEI EXTRATERESTRE PE PĂMÂNT?

  Textele antice interzise reprezintă un subiect sensibil despre care se pot scrie romane întregi. După cum istoria ne-a arătat în nenumărate rânduri, scrierile „incomode” care afectau, mai mult sau mai puțin, poziția Bisericii sau a monarhiilor europene, erau imediat cenzurate și catalogate drept „lucrări ale diavolului”. Mii de astfel de texte de o valoare istorică inestimabilă au fost distruse la comanda mai marilor Bisericii Catolice. Cu toate acestea, multe texte antice au supraviețuit.  Analiza acestor texte antice a scos la iveală noțiuni incredibile: descrieri exacte ale unor nave spațiale și a modului lor de funcționare, „oameni veniți din Cer”, zei care trăiau printre muritori, arme de distrugere în masă, „fiii lui Dumnezeu”, sfere de foc pe cer, etc..  Să fie oare aceste texte parte dintr-o istorie ascunsă a omenirii? A fost oare Pământul vizitat în trecut de ființe din spațiul cosmic? Au intervenit oare acestea în evoluția speciei umane? Iată doar câteva dintre întrebările ridicate de descoperirea acestor incredibile texte antice.

Corăbiile cerești din textele egiptene:

  Scrierea hieroglifică egipteană a apărut în anii 4000 î.H. și, dacă la început inscripțiile săpate în piatră și papirusurile conțineau doar însemnări comerciale, treptat vor apărea și se vor generaliza texte având caracter economic, religios, sau istoric. Creația literară egipteană apare și se dezvoltă la începutul Regatului Vechi, în timpul dinastiilor III-VI (2778-2263 î.H.) - perioadă din care datează cunoscutele „texte ale piramidelor”.  Indiscutabil, însă, epoca de aur a literaturii egiptene a rămas cea din anii dinastiei a XII-a (2000-1783 î.H.), iar cele mai frumoase poeme și povestiri au fost scrise în secolele XIX și XVIII î.H..  În literatura egipteană sunt frecvente descrierile „corăbiilor cerești” în care se deplasau zeii Ra, Ptah, Amon, Osiris, precum și unii faraoni „aleși de zei”. Este interesant de remarcat faptul că civilizația egipteană a lăsat mai multe reprezentări de zei cu aripi sau cap de pasăre decât orice altă civilizație antică. Aceste descrieri sunt oare numai rodul imaginației sau au și un suport material?

Textele antice interzise ale civilizației hindusă:

  După cum se consideră astăzi, scrierea hindusă a apărut în anii 1000 î.H., dar este indiscutabil că Vede-le (poeme sacre indiene) sunt mult mai vechi. Cea mai frumoasă dintre ele, Rigveda, datează din anii 1500 î.H., iar celebrele Mahabharata și Ramayana au fost compuse, probabil, în mileniile V și, respectiv, III î.H. - deși prima transcriere descoperită datează din secolul III î.H.. Ori, toate aceste remarcabile texte antice sunt pline de elemente stranii: vimanas - faimoasele nave zburătoare; zei care vin din cosmos; arme de o putere incredibilă, asimilate de unii cercetători cu cele termonucleare, meteorologice, biologice sau radioactive; în sfârșit, noțiuni remarcabile asupra micro- și macro-Universului, precum și a legăturilor dintre ele. Spre exemplu, în Samarangana Sutradhara (în traducere, Arhitectul Universului) - text a cărui variantă inițială este mai veche de 3.000 de ani - poate fi găsită descrierea, în amănunt, a unei nave spațiale sosită din Cosmos: La mijlocul carului, o ladă grea de metal, plină cu argint viu, este izvorul puterii. Din ladă, puterea trece prin doi cilindri mișcători așezați la cele două capete opuse ale carului. După aceea, merge prin alți 8 cilindri plasați în fața și în spatele celor doi, care se mișcă și au două șiruri de găuri îndreptate de jos în sus. Carul zboară cu o putere de trăsnet. Țâșnind spre Pământ, el se preface imediat într-o nestemată pe cer, unde zboară ca o cometă. Curiosul aparat „imaginat” de cronicarii hinduși prezintă însă remarcabile similitudini cu motoarele ionice, aflate încă în stadii experimentale. Cum au putut oare vechii cronicari hinduși să descrie, atât de exact, modul în care aceste motoare futuriste funcționează? Cum de și-au putut imagina, cu atâta acuratețe, fenomenele care au loc în timpul zborului unei astfel de nave spațiale (zgomotul asurzitor produs atunci când o nava spațială sparge bariera sunetului, dar și aspectul de „cometă” pe care o navă spațială îl are la intrarea în atmosfera terestră)?

Fenomenele inexplicabile din textele antice elene și romane:

  Perioadele culturilor elene și romane sunt considerate reprezentative pentru Antichitate, datorită splendidelor opere de artă și lucrări literare, filosofice, științifice și istorice lăsate moștenire umanității. Multe din aceste texte antice cuprind descrierea unor fenomene aeriene stranii: discuri strălucitoare, „roți de foc”, nave metalice zgomotoase, ciudate globuri zburătoare. Numai între anii 250-50 î.H., au fost notate aproximativ 20 de fenomene care nu pot fi explicate de meteorologi sau astronomi.  Interesante texte antice de acest gen sunt cele privind evenimentele care au avut loc în anii 218 î.H. și 213 î.H., în localitățile Amiterno, Praeneste, Arpi, și respectiv Hadria, precum și cele menționate în operele unor cunoscuți autori antici: Titus Livius (Istoria Romana, cartea a XXI-a), Dio Cassius (Istoria Romana, cărțile I și II), Iulius Obsequens (Prodigiorum, capitolele 114 și 130). În anul 100 î.H., Plinius cel Bătrân scria în Istoria Naturala (cartea a II-a, capitolul 34): „Sub consulatul lui Valerius și Marius, un scut de foc strălucitor a traversat la amurg cerul, mergând de la răsărit la apus și aruncând scântei”. În anul 50 î.H., Cicero nota în De Divinatione (cartea I): „De câte ori Senatul nostru nu a cerut decemvirilor să consulte oracolele: când au fost văzuți 2 Sori sau 3 Luni și când au fost văzute flăcări pe cer, sau altădată când Soarele s-a ridicat noaptea, când au fost auzit zgomote stranii pe cer, când un nor părea că strălucește el însuși și când au fost văzute globuri stranii pe cer”.  Toate acestea sunt elemente care nu pot fi întotdeauna explicate prin fenomene meteorologice sau astronomice, dar pot fi întâlnite frecvent în rapoartele din secolele XX-XXI, referitoare la obiecte zburătoare neidentificate.

Misterele manuscriselor de la Marea Moartă:

  Textele antice provenite din Orientul Mijlociu prezintă o deosebită importanță pentru descifrarea istoriei omenirii. Atât Vechiul Testament - scris în secolele X-IV î.H. cât și prețioasele manuscrise descoperite la Qumran (Marea Moartă) - a căror vechime este apreciată la aproape 4.000 de ani - conțin text care par scrise special pentru a-i „încurca” pe arheologi. Majoritatea acestor fragmente nu au nevoie de comentarii, similitudinea dintre vechile întâmplări și elementele ale civilizației ultimelor trei decenii fiind evidentă. Manuscrisele de la Qumran (în general, texte apocrife atribuite profeților Moise, Abraham, Enoh și Lameh) au fost descoperite doar de câteva decenii, aceste texte antice prezentând imensul avantaj de a nu fi transformate sau cenzurate în timp de către autoritățile ecleziastice. Manuscrisele de la Marea Moartă sunt, pe cât de fascinante, pe atât de controversate. Iată un exemplu de astfel de fragment controversat: Cuvintele pe care înțeleptul le-a adresat tuturor fiilor Aurorei: Oameni au venit din cer și alți oameni au fost luați de pe Pământ și duși în cer. Oamenii veniți din cer au rămas mult timp pe Pământ. Deci „cerul” nu era un loc interzis, stăpânit de puteri supranaturale așa cum ne spune Biblia. Potrivit textelor de la Marea Moartă, în Cer trăiau oameni, pe care unii pământeni i-au putut chiar vizita. Sulul lui Lameh cuprinde o dramatică relatare a potopului, introducând și un amănunt inedit: Noe (fiul lui Lameh) se deosebea de ceilalți oameni, semănând în schimb perfect cu „Fiii Cerului”. Înțeleptul Enoh (care înainte de potop va zbura în Cer pe un „car de foc”) avertizează familia lui Lameh (prin Matusalem - tatăl acestuia) cu privire la dezastrul care va avea loc abia peste o generație. Enoh anunță profetic un fapt curios: cel care va da viață după catastrofă unei noi rase umane va fi tocmai „puiul de cuc” - Noe. Apocalipsul lui Moise consemnează și el un eveniment interesant: într-o dimineață, Eva a văzut pe Cer o navă luminoasă trasă de patru vulturi „care străluceau în soare”. Ulterior, nava este văzută și de Adam, care observă că dintre rotile ei ieșea fum. Ciudată apariție divină! Cartea lui Enoh (text apocrif) povestește despre sosirea pe Pământ a unui grup compus din 220 de „îngeri veniți din Cer”, care se deosebesc de ființele imateriale și asexuate pe care le descrie Biblia. Ei îi învață pe oameni agricultura, metalurgia și astronomia, se căsătoresc cu femei de pe Pământ, iar conducătorul lor, Semyaza, va deveni conducătorul tuturor triburilor din zonă. În sfârșit, iată și un text apocrif atribuit lui Abraham: În spatele ființei am văzut un car cu roți de foc și fiecare roată era acoperită cu ochi, iar pe roți era un tron învăluit în flăcări ce curgeau în jurul său. Cercetătorii americani susțin că straniul vehicul prezintă asemănări cu jeep-ul lunar (exceptând flăcările) și că tronul „învăluit în flăcări” ar reprezenta, în realitate, o caroserie strălucitoare. De altfel, textele apocrife - care nu au fost incluse în Biblie pentru că nu conveneau liniei canonice impuse - prezintă multe detalii interesante: astfel, în Vedenia lui Isaia se poate descoperi prima referire la efectele relativității timpului! Ridicat la cer de un „înger”, Isaia își dă seamă că zboară „mai iute ca gândul”, iar după întoarcerea pe Pământ întreabă nedumerit: „Pentru ce așa de curând? Numai două ceasuri am stat cu tine aici!”. Dar îngerul îi răspunde: „Nu două ceasuri ai stat, ci 32 de ani.”(!!)

Extratereștri antici în Vechiul Testament?

  Vechiul Testament cuprinde și el multe texte antice enigmatice, în ciuda transformărilor suferite. Unul dintre cele mai concludente exemple este fragmentul următor din Cartea lui Ezechiel, capitolul I, versetele 1-28: În anul al 30-lea, în ziua a 5-a a lunii a 4-a, la râul Chebar, am văzut apariții divine: dinspre miazănoapte venea o vijelie ca un nor mare sau un val de foc ce vărsa strălucire în jurul său; iar în mijloc strălucea un punct luminos ca electrul/electrum (aliaj metalic ce ardea cu flacăra strălucitoare, atribuit de Platon atlanților - n.n. B.M.) băgat în vapaie. Și în mijloc am văzut chipurile a patru fiare care aveau chip de om. Fiecare avea câte patru fețe și patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar copitele ca arama strălucitoare. Aripile lor se prindeau una de alta și nu se întorceau, ci băteau drept înainte. Privirea fiarelor era ca și cărbunii aprinși. Luminile umblau printre fiare și focul strălucea și scăpăra ca fulgerul. Jos, lângă fiare, era câte o roată la fiecare dintre cele patru fețe ale lor. Roțile erau parcă din crisolit și erau toate la fel; și păreau mai multe roți băgate una în alta. Ele puteau să meargă în toate patru părțile și nu se întorceau în mers. Obezile roților erau înspăimântător de înalte și toate obezile erau pline cu ochi jur împrejur. Când mergeau fiarele mergeau și roțile de lângă ele și când se ridicau fiarele de la pământ se ridicau și roțile cu ele. Deasupra capetelor fiarelor era o boltă strălucitoare ca și cristalul. Sub boltă aripile erau îndreptate una către cealaltă; fiecare fiară avea câte două aripi care îi acopereau corpul. Și când umblau fiarele, auzeam bătaia aripilor ca vuietul apelor mari. Deasupra bolții se vedea o altă boltă mică și albastră ca safirul, în care stătea un om îmbrăcat în ceva strălucitor, roșu și auriu ca arama, aurul și focul. Totul strălucea ca și curcubeul după ploaie.  Cercetătorii moderni consideră ca etalon pentru acest obiect o combinație între „Vulturul” - modulul lunar al misiunii APOLLO 11 - și jeep-ul lunar folosit de misiunea APOLLO 17. Se apreciază că descrierea nu poate fi explicată printr-un fenomen natural și că ea este mult prea amănunțită pentru a fi doar rezultatul unei halucinații de natură mistică. Iată și fragmentele din Geneza, Întâia carte a lui Moise (capitolele I-IV): Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au ales dintre ele soții. În vremea aceasta s-au ivit pe Pământ uriași, mai ales când „fiii lui Dumnezeu” începuseră a se însoți cu fiicele oamenilor și ele începuseră a le naște fii - vestiții viteji din vechime. Dar, conform Bisericii, „unicul Dumnezeu” nu a avut decât un singur fiu - nelegitim: Iisus Hristos. Atunci de unde apar acești „fii ai lui Dumnezeu”, care pe deasupra se mai și însoțesc cu femei de pe Pământ, dând naștere semizeilor? În cazul de față, eu, personal, cred că este vorba de îngerii căzuți! la fel stau  lucrurile și cu „îngerii” din textile apocrife! În 1969, Erich von Daniken emitea o ipoteză îndrăzneață afirmând că probabil „Chivotul legii” - descris amănunțit într-o carte a lui Moise (Exod, capitolul 25, versetele 10-40) ar fi fost de fapt un fel de stație radio de emisie-recepție alimentată la o tensiune de câteva sute de volți. Fără îndoială, textul analizat de cercetătorul elvețian era straniu: indicațiile amănunțite pe care Domnul i le dă lui Moise (piesele trebuiau să aibă dimensiuni și poziții precise și să fie realizate din anumite metale), insistând asupra respectării lor stricte, sunt mai mult decât ciudate.  Dar lor li se adăugă și alte amănunte neobișnuite. „Chivotul legii” era mijlocul prin care Domnul comunica permanent cu Moise (vocea sa „ieșind” din capacul obiectului) și adesea aparatul era înconjurat de scântei. În plus, Moise era singurul om care știa să-l folosească și avertiza că nimeni nu trebuie să atingă „chivotul” în timpul „funcționării”.  De altfel, Domnul dăduse indicații precise cu privire la încălțămintea și hainele pe care trebuiau să le poarte oamenii la transportarea aparatului. Precauții pe deplin justificate; în timpul unei călătorii, străjerul Uza atinge accidental „chivotul” și se prăbușește ca „lovit de trăsnet” (probabil electrocutat).  Această ipoteză a suscitat doar comentarii sarcastice în 1970, dar câțiva ani mai târziu, studenții unei universități americane au construit un aparat identic, urmând strict indicațiile din cartea lui Moise, și, spre uimirea lor, au obținut un fel de emițător alimentat de un generator electric de înaltă tensiune! Personal sunt deschis la ideea că, într-adevăr, Chivotul a fost un aparat de emisie-recepție prin care Domnul comunica cu oamenii!

Concluzie: cred că, în Antichitate, multe religii au fost produsul întâlnirii oamenilor cu ființe venite din alte lumi! De altfel, Lucifer și îngerii căzuți au spurcat prin căderea lor „locașurile sfinte” din Ceruri!! Este evident că nu puteau spurca Cerul efectiv - locul unde domnește Dumnezeu, ci au spurcat locurile de închinare răspândite pe diverse lumi ale Universului material! Cu alte cuvinte, Lucifer și treimea de îngeri care au căzut, au antrenat în cădere multe alte civilizații din Univers, inclusiv omul! Se pune întrebarea dacă toate civilizațiile extraterestre căzute pot fi mântuite de Iisus Hristos? Răspunsul nostru este - Da!! Cum ar fi posibil acest lucru? S-a jertfit Iisus de nenumărate ori? Să nu uităm faptul că Iisus, ca Dumnezeu este situat în afara spațiului și timpului și este foarte posibil ca întrupările Lui să fi părut ca fiind simultane pentru cineva care trăiește în Universul material, și care le-ar fi putut vedea! Dumnezeu există într-un fel de prezent-continuu! Nu este nicio problemă pentru El să se întrupeze de câte ori este necesar pentru că întotdeauna acele întrupări vor fi ACUM!!De altfel, în Epistola lui Pavel către Efeseni există următorul verset: „… ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din Ceruri și cele de pe Pământ.” (sublinierea ne aparține). - cap.1, vs. 10. De multe ori în Biblie ni se prezintă lucruri profunde în foarte puține cuvinte. Este și cazul acestui verset. Ce observăm - prin jertfa Sa, Iisus a unit în Sine toate lucrurile din Ceruri și de pe Pământ! A fost necesară jertfa lui Iisus pentru curățirea Cerului spiritual!? Nu!! Mai degrabă credem că, în prezentul-continuu al existenței lui Dumnezeu, jertfa lui Iisus s-a „repetat” în mod tainic pentru noi, în toate lumile căzute din Ceruri! Adică ar putea fi vorba de jertfa mesianică pentru fiecare civilizație căzută din Ceruri, adică din Universul material!Pot fi acuzat de erezie spunând așa ceva. Dar, oare Dumnezeu, care este Creatorul uriașului Univers în care trăim și Creatorul Multiversului - a cărui existență este intuită în present, nu are soluții pentru mântuirea oricărei civilizații căzute! Cu siguranță are! Poate unele soluții nici nu implică jertfa lui Iisus!

  Despre „locașurile sfinte” spurcate de Lucifer și îngerii căzuți se poate citi în cartea Ezechiel, cap.28! Știm că Dumnezeu a avut pe Pământ un singur locaș sfânt - templul din Ierusalim! Atunci despre care locașuri sfinte este vorba în text? Socotim că nu pot fi decât cele răspândite prin întregul Univers material și care erau închinate lui Dumnezeu! Pe acestea Lucifer și îngerii căzuți le-au stricat!!