TEXTE ANTICE INTERZISE
- DOVEZI ALE PREZENȚEI EXTRATERESTRE PE PĂMÂNT?
Textele antice interzise reprezintă un subiect sensibil despre care se
pot scrie romane întregi. După cum istoria ne-a arătat în nenumărate rânduri,
scrierile „incomode” care afectau, mai mult sau mai puțin, poziția Bisericii
sau a monarhiilor europene, erau imediat cenzurate și catalogate drept „lucrări
ale diavolului”. Mii de astfel de texte de o valoare istorică inestimabilă au
fost distruse la comanda mai marilor Bisericii Catolice. Cu toate acestea,
multe texte antice au supraviețuit. Analiza acestor texte antice a scos
la iveală noțiuni incredibile: descrieri exacte ale unor nave spațiale și a
modului lor de funcționare, „oameni veniți din Cer”, zei care trăiau printre
muritori, arme de distrugere în masă, „fiii lui Dumnezeu”, sfere de foc pe cer,
etc.. Să fie oare aceste texte parte dintr-o istorie ascunsă a omenirii?
A fost oare Pământul vizitat în trecut de ființe din spațiul cosmic? Au
intervenit oare acestea în evoluția speciei umane? Iată doar câteva dintre
întrebările ridicate de descoperirea acestor incredibile texte antice.
Corăbiile
cerești din textele egiptene:
Scrierea hieroglifică egipteană a apărut în anii 4000 î.H. și, dacă la
început inscripțiile săpate în piatră și papirusurile conțineau doar însemnări
comerciale, treptat vor apărea și se vor generaliza texte având caracter economic,
religios, sau istoric. Creația literară egipteană apare și se dezvoltă la
începutul Regatului Vechi, în timpul dinastiilor III-VI (2778-2263 î.H.) -
perioadă din care datează cunoscutele „texte ale piramidelor”. Indiscutabil,
însă, epoca de aur a literaturii egiptene a rămas cea din anii dinastiei a
XII-a (2000-1783 î.H.), iar cele mai frumoase poeme și povestiri au fost scrise
în secolele XIX și XVIII î.H.. În literatura egipteană sunt frecvente
descrierile „corăbiilor cerești” în care se deplasau zeii Ra, Ptah, Amon,
Osiris, precum și unii faraoni „aleși de zei”. Este interesant de remarcat
faptul că civilizația egipteană a lăsat mai multe reprezentări de zei cu aripi
sau cap de pasăre decât orice altă civilizație antică. Aceste descrieri sunt
oare numai rodul imaginației sau au și un suport material?
Textele
antice interzise ale civilizației hindusă:
După cum se consideră astăzi, scrierea hindusă a apărut în anii 1000
î.H., dar este indiscutabil că Vede-le (poeme sacre indiene)
sunt mult mai vechi. Cea mai frumoasă dintre ele, Rigveda, datează
din anii 1500 î.H., iar celebrele Mahabharata și Ramayana au
fost compuse, probabil, în mileniile V și, respectiv, III î.H. - deși prima
transcriere descoperită datează din secolul III î.H.. Ori, toate aceste
remarcabile texte antice sunt pline de elemente stranii: vimanas -
faimoasele nave zburătoare; zei care vin din cosmos; arme de o putere
incredibilă, asimilate de unii cercetători cu cele termonucleare,
meteorologice, biologice sau radioactive; în sfârșit, noțiuni remarcabile
asupra micro- și macro-Universului, precum și a legăturilor dintre ele. Spre
exemplu, în Samarangana Sutradhara (în traducere, Arhitectul Universului) - text a cărui variantă inițială este
mai veche de 3.000 de ani - poate fi găsită descrierea, în amănunt, a unei nave
spațiale sosită din Cosmos: La mijlocul carului, o ladă grea de metal,
plină cu argint viu, este izvorul puterii. Din ladă, puterea trece prin doi
cilindri mișcători așezați la cele două capete opuse ale carului. După aceea,
merge prin alți 8 cilindri plasați în fața și în spatele celor doi, care se
mișcă și au două șiruri de găuri îndreptate de jos în sus. Carul zboară cu o
putere de trăsnet. Țâșnind spre Pământ, el se preface imediat într-o nestemată
pe cer, unde zboară ca o cometă. Curiosul aparat
„imaginat” de cronicarii hinduși prezintă însă remarcabile similitudini cu
motoarele ionice, aflate încă în stadii experimentale. Cum au putut oare vechii
cronicari hinduși să descrie, atât de exact, modul în care aceste motoare
futuriste funcționează? Cum de și-au putut imagina, cu atâta acuratețe,
fenomenele care au loc în timpul zborului unei astfel de nave spațiale
(zgomotul asurzitor produs atunci când o nava spațială sparge bariera
sunetului, dar și aspectul de „cometă” pe care o navă spațială îl are la
intrarea în atmosfera terestră)?
Fenomenele
inexplicabile din textele antice elene și romane:
Perioadele culturilor elene și romane sunt considerate reprezentative
pentru Antichitate, datorită splendidelor opere de artă și lucrări literare,
filosofice, științifice și istorice lăsate moștenire umanității. Multe din
aceste texte antice cuprind descrierea unor fenomene aeriene stranii: discuri
strălucitoare, „roți de foc”, nave metalice zgomotoase, ciudate globuri zburătoare.
Numai între anii 250-50 î.H., au fost notate aproximativ 20 de fenomene care nu
pot fi explicate de meteorologi sau astronomi. Interesante texte antice
de acest gen sunt cele privind evenimentele care au avut loc în anii 218 î.H.
și 213 î.H., în localitățile Amiterno, Praeneste, Arpi, și respectiv Hadria,
precum și cele menționate în operele unor cunoscuți autori antici: Titus Livius (Istoria Romana,
cartea a XXI-a), Dio Cassius (Istoria
Romana, cărțile I și II), Iulius
Obsequens (Prodigiorum, capitolele 114
și 130). În anul 100 î.H., Plinius cel
Bătrân scria în Istoria Naturala (cartea
a II-a, capitolul 34): „Sub consulatul lui Valerius și Marius, un scut de foc
strălucitor a traversat la amurg cerul, mergând de la răsărit la apus și
aruncând scântei”. În anul 50 î.H., Cicero
nota în De Divinatione (cartea I):
„De câte ori Senatul nostru nu a cerut decemvirilor să consulte oracolele: când
au fost văzuți 2 Sori sau 3 Luni și când au fost văzute flăcări pe cer, sau
altădată când Soarele s-a ridicat noaptea, când au fost auzit zgomote stranii
pe cer, când un nor părea că strălucește el însuși și când au fost văzute
globuri stranii pe cer”. Toate acestea sunt elemente care nu pot fi
întotdeauna explicate prin fenomene meteorologice sau astronomice, dar pot fi
întâlnite frecvent în rapoartele din secolele XX-XXI, referitoare la obiecte
zburătoare neidentificate.
Misterele
manuscriselor de la Marea Moartă:
Textele antice provenite din Orientul Mijlociu prezintă o deosebită
importanță pentru descifrarea istoriei omenirii. Atât Vechiul Testament -
scris în secolele X-IV î.H. cât și prețioasele manuscrise descoperite la Qumran (Marea Moartă) - a căror vechime
este apreciată la aproape 4.000 de ani - conțin text care par scrise special
pentru a-i „încurca” pe arheologi. Majoritatea acestor fragmente nu au nevoie
de comentarii, similitudinea dintre vechile întâmplări și elementele ale civilizației
ultimelor trei decenii fiind evidentă. Manuscrisele
de la Qumran (în general, texte
apocrife atribuite profeților Moise,
Abraham, Enoh și Lameh) au fost descoperite doar de câteva decenii, aceste
texte antice prezentând imensul avantaj de a nu fi transformate sau cenzurate
în timp de către autoritățile ecleziastice. Manuscrisele de la Marea Moartă sunt,
pe cât de fascinante, pe atât de controversate. Iată un exemplu de astfel de
fragment controversat: Cuvintele pe care înțeleptul le-a adresat
tuturor fiilor Aurorei: Oameni au venit din cer și alți oameni au fost luați de
pe Pământ și duși în cer. Oamenii veniți din cer au rămas mult timp pe Pământ. Deci
„cerul” nu era un loc interzis, stăpânit de puteri supranaturale așa cum ne
spune Biblia. Potrivit textelor de la Marea Moartă, în Cer trăiau oameni, pe
care unii pământeni i-au putut chiar vizita. Sulul lui Lameh cuprinde
o dramatică relatare a potopului, introducând și un amănunt inedit: Noe (fiul lui Lameh) se deosebea de
ceilalți oameni, semănând în schimb perfect cu „Fiii Cerului”. Înțeleptul
Enoh (care înainte de potop va zbura în Cer pe un „car de foc”) avertizează
familia lui Lameh (prin Matusalem - tatăl
acestuia) cu privire la dezastrul care va avea loc abia peste o generație. Enoh
anunță profetic un fapt curios: cel care va da viață după catastrofă unei noi
rase umane va fi tocmai „puiul de cuc” - Noe. Apocalipsul lui
Moise consemnează și el un eveniment interesant: într-o dimineață, Eva
a văzut pe Cer o navă luminoasă trasă de patru vulturi „care străluceau în
soare”. Ulterior, nava este văzută și de Adam, care observă că dintre rotile ei
ieșea fum. Ciudată apariție divină! Cartea lui Enoh (text apocrif)
povestește despre sosirea pe Pământ a unui grup compus din 220 de „îngeri
veniți din Cer”, care se deosebesc de ființele imateriale și asexuate pe care
le descrie Biblia. Ei îi învață pe oameni agricultura, metalurgia și
astronomia, se căsătoresc cu femei de pe Pământ, iar conducătorul lor, Semyaza, va deveni conducătorul
tuturor triburilor din zonă. În sfârșit, iată și un text apocrif atribuit lui Abraham: În spatele ființei
am văzut un car cu roți de foc și fiecare roată era acoperită cu ochi, iar pe
roți era un tron învăluit în flăcări ce curgeau în jurul său. Cercetătorii
americani susțin că straniul vehicul prezintă asemănări cu jeep-ul lunar
(exceptând flăcările) și că tronul „învăluit în flăcări” ar reprezenta, în
realitate, o caroserie strălucitoare. De altfel, textele apocrife - care nu au fost incluse în Biblie pentru că nu
conveneau liniei canonice impuse - prezintă multe detalii interesante: astfel,
în Vedenia lui Isaia se poate descoperi prima referire
la efectele relativității timpului! Ridicat la cer de un „înger”, Isaia își dă
seamă că zboară „mai iute ca gândul”, iar după întoarcerea pe Pământ întreabă
nedumerit: „Pentru ce așa de curând? Numai două ceasuri am stat cu tine aici!”.
Dar îngerul îi răspunde: „Nu două ceasuri ai stat, ci 32 de ani.”(!!)
Extratereștri
antici în Vechiul Testament?
Vechiul Testament cuprinde și el
multe texte antice enigmatice, în ciuda transformărilor suferite. Unul dintre
cele mai concludente exemple este fragmentul următor din Cartea
lui Ezechiel, capitolul I, versetele 1-28: În anul al 30-lea, în ziua
a 5-a a lunii a 4-a, la râul Chebar, am văzut apariții divine: dinspre
miazănoapte venea o vijelie ca un nor mare sau un val de foc ce vărsa
strălucire în jurul său; iar în mijloc strălucea un punct luminos ca electrul/electrum
(aliaj metalic ce ardea cu flacăra strălucitoare, atribuit de Platon
atlanților - n.n. B.M.) băgat în
vapaie. Și în mijloc am văzut chipurile a patru fiare care aveau chip de om.
Fiecare avea câte patru fețe și patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar
copitele ca arama strălucitoare. Aripile lor se prindeau una de alta și nu se
întorceau, ci băteau drept înainte. Privirea fiarelor era ca și cărbunii
aprinși. Luminile umblau printre fiare și focul strălucea și scăpăra ca
fulgerul. Jos, lângă fiare, era câte o roată la fiecare dintre cele patru fețe
ale lor. Roțile erau parcă din crisolit și erau toate la fel; și păreau mai
multe roți băgate una în alta. Ele puteau să meargă în toate patru părțile și
nu se întorceau în mers. Obezile roților erau înspăimântător de înalte și toate
obezile erau pline cu ochi jur împrejur. Când mergeau fiarele mergeau și roțile
de lângă ele și când se ridicau fiarele de la pământ se ridicau și roțile cu
ele. Deasupra capetelor fiarelor era o boltă strălucitoare ca și cristalul. Sub
boltă aripile erau îndreptate una către cealaltă; fiecare fiară avea câte două
aripi care îi acopereau corpul. Și când umblau fiarele, auzeam bătaia aripilor
ca vuietul apelor mari. Deasupra bolții se vedea o altă boltă mică și albastră
ca safirul, în care stătea un om îmbrăcat în ceva strălucitor, roșu și auriu ca
arama, aurul și focul. Totul strălucea ca și curcubeul după ploaie.
Cercetătorii moderni consideră ca etalon pentru acest obiect o combinație între
„Vulturul” - modulul lunar al misiunii APOLLO 11 - și jeep-ul lunar folosit de
misiunea APOLLO 17. Se apreciază că descrierea nu poate fi explicată printr-un
fenomen natural și că ea este mult prea amănunțită pentru a fi doar rezultatul
unei halucinații de natură mistică. Iată și fragmentele din Geneza, Întâia carte a lui Moise (capitolele
I-IV): Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au
ales dintre ele soții. În vremea aceasta s-au ivit
pe Pământ uriași, mai ales când „fiii lui Dumnezeu” începuseră a se însoți cu
fiicele oamenilor și ele începuseră a le naște fii - vestiții viteji din
vechime. Dar, conform Bisericii, „unicul Dumnezeu” nu a avut decât un singur
fiu - nelegitim: Iisus Hristos. Atunci de unde apar acești „fii ai lui Dumnezeu”,
care pe deasupra se mai și însoțesc cu femei de pe Pământ, dând naștere
semizeilor? În cazul de față, eu, personal, cred că este vorba de îngerii
căzuți! la fel stau lucrurile și cu
„îngerii” din textile apocrife! În 1969, Erich
von Daniken emitea o ipoteză îndrăzneață afirmând că probabil „Chivotul legii” - descris amănunțit
într-o carte a lui Moise (Exod, capitolul 25, versetele 10-40) ar fi fost de fapt un fel
de stație radio de emisie-recepție alimentată la o tensiune de câteva sute de
volți. Fără îndoială, textul analizat de cercetătorul elvețian era straniu:
indicațiile amănunțite pe care Domnul i le dă lui Moise (piesele trebuiau să
aibă dimensiuni și poziții precise și să fie realizate din anumite metale),
insistând asupra respectării lor stricte, sunt mai mult decât ciudate. Dar
lor li se adăugă și alte amănunte neobișnuite. „Chivotul legii” era mijlocul
prin care Domnul comunica permanent cu Moise (vocea sa „ieșind” din capacul
obiectului) și adesea aparatul era înconjurat de scântei. În plus, Moise era
singurul om care știa să-l folosească și avertiza că nimeni nu trebuie să
atingă „chivotul” în timpul „funcționării”. De altfel, Domnul dăduse
indicații precise cu privire la încălțămintea și hainele pe care trebuiau să le
poarte oamenii la transportarea aparatului. Precauții pe deplin justificate; în
timpul unei călătorii, străjerul Uza
atinge accidental „chivotul” și se prăbușește ca „lovit de trăsnet” (probabil
electrocutat). Această ipoteză a suscitat doar comentarii sarcastice în 1970,
dar câțiva ani mai târziu, studenții unei universități americane au construit
un aparat identic, urmând strict indicațiile din cartea lui Moise, și, spre
uimirea lor, au obținut un fel de emițător alimentat de un generator electric
de înaltă tensiune! Personal sunt deschis la ideea că, într-adevăr, Chivotul a
fost un aparat de emisie-recepție prin care Domnul comunica cu oamenii!
Concluzie: cred
că, în Antichitate, multe religii au fost produsul întâlnirii oamenilor cu
ființe venite din alte lumi! De altfel, Lucifer și îngerii căzuți au spurcat
prin căderea lor „locașurile sfinte” din Ceruri!! Este evident că nu puteau
spurca Cerul efectiv - locul unde domnește Dumnezeu, ci au spurcat locurile de
închinare răspândite pe diverse lumi ale Universului material! Cu alte cuvinte,
Lucifer și treimea de îngeri care au căzut, au antrenat în cădere multe alte
civilizații din Univers, inclusiv omul! Se pune întrebarea dacă toate
civilizațiile extraterestre căzute pot fi mântuite de Iisus Hristos? Răspunsul
nostru este - Da!! Cum ar fi posibil acest lucru? S-a jertfit Iisus de nenumărate
ori? Să nu uităm faptul că Iisus, ca Dumnezeu este situat în afara spațiului și
timpului și este foarte posibil ca întrupările Lui să fi părut ca fiind
simultane pentru cineva care trăiește în Universul material, și care le-ar fi
putut vedea! Dumnezeu există într-un fel de prezent-continuu! Nu este nicio problemă
pentru El să se întrupeze de câte ori este necesar pentru că întotdeauna acele
întrupări vor fi ACUM!!De altfel, în Epistola
lui Pavel către Efeseni există următorul verset: „… ca să-l aducă la
îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos
toate lucrurile: cele din Ceruri și cele
de pe Pământ.” (sublinierea ne aparține). - cap.1, vs. 10. De multe ori în Biblie ni se prezintă lucruri
profunde în foarte puține cuvinte. Este și cazul acestui verset. Ce observăm -
prin jertfa Sa, Iisus a unit în Sine toate lucrurile din Ceruri și de pe
Pământ! A fost necesară jertfa lui Iisus pentru curățirea Cerului spiritual!?
Nu!! Mai degrabă credem că, în prezentul-continuu al existenței lui Dumnezeu,
jertfa lui Iisus s-a „repetat” în mod tainic pentru noi, în toate lumile căzute
din Ceruri! Adică ar putea fi vorba de jertfa mesianică pentru fiecare
civilizație căzută din Ceruri, adică din Universul material!Pot fi acuzat de
erezie spunând așa ceva. Dar, oare Dumnezeu, care este Creatorul uriașului
Univers în care trăim și Creatorul Multiversului - a cărui existență este intuită
în present, nu are soluții pentru mântuirea oricărei civilizații căzute! Cu
siguranță are! Poate unele soluții nici nu implică jertfa lui Iisus!
Despre „locașurile sfinte” spurcate de Lucifer și îngerii căzuți se
poate citi în cartea Ezechiel, cap.28! Știm că Dumnezeu a
avut pe Pământ un singur locaș sfânt - templul din Ierusalim! Atunci despre
care locașuri sfinte este vorba în text? Socotim că nu pot fi decât cele
răspândite prin întregul Univers material și care erau închinate lui Dumnezeu!
Pe acestea Lucifer și îngerii căzuți le-au stricat!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu