CAZUL MIHAIL SADOVEANU!

CAZUL MIHAIL SADOVEANU!

 Mihail Sadoveanu (născut la  5 noiembrie 1880,  în Paşcani - decedat la 19 octombrie 1961, în Bucureşti)  a fost scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, om politic. A fost membru corespondent al Academiei Române din 26 mai 1916, membru titular din 1 iunie 1921 şi membru titular activ din 12 august 1948. Cunoscut mai degrabă ca un ilustru scriitor decât ca om politic, Mihail Sadoveanu a lăsat posterităţii o operă care se întinde pe o jumătate de secol, având „amploarea unei întregi literaturi”, îndreptăţind caracterizarea lui George Călinescu care aprecia că „esenţa operei lui Sadoveanu stă în dimensionalitate, în granduare”. Raportat la curentele literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară drept un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ. Din punct de vedre al orientării politice, la începutul activităţii sale, Sadoveanu a făcut parte din Partidul Poporului, apoi l-a urmat pe Constantin Argetoianu când acesta şi-a fondat propriul partid, timp în care fost numit preşedinte al Senatului. După instalarea regimului autoritar a lui Carol al II-lea, scriitorul s-a numărat printre cei fideli monarhiei, dar după venirea comuniştilor la putere acesta şi-a schimbat brusc orientarea politică devenind un fervent susţinător al regimului. Astfel, exact în acestă perioadă, Mihail Sadoveanu ocupă funcţia de preşedinte al Adunării Deputaţilor şi se numără printre cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui Mihai I.

Originea. Studiile:

  Tatăl său, Alexandru Sadoveanu, era de profesie avocat, originar din Oltenia, iar mama sa, Profira Ursachi, era fiică de răzeşi. Studiile primare le-a făcut la Paşcani (1892 - 1897) unde l-a avut ca dascăl pe Mihai Busuioc cel pe care l-a descris în povestirea Domnu Trandafir, apoi a urmat gimnaziul Alecu Donici la Fălticeni. Şi-a continuat pregătirea la Liceul Naţional din Iaşi (1897 - 1900) şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, însă cursurile au fost întrerupte în 1901.

Activitatea publicistică:

  A debutat în revista bucureşteană satirică Dracu în 1897 cu schiţa Domnişoara M din Fălticeni, semnându-se Mihai din Paşcani. S-a dedicat vieţii literare încă din anii de liceu, colaborând cu schiţe şi versuri la Convorbiri literare, Pagini literare, Sămănătorul (fondat de Nicolae Iorga). În 1898 a început colaborarea la foaia Viaţa nouă alături de Gala Galaction, N. D. Cocea, Tudor Arghezi, semnând cu numele său, dar şi cu pseudonimul M. S. Cobuz. Din 1906 până în 1916 a colaborat strâns la revista Viaţa românească care dezbătea de pe poziţii poporaniste, problemele sociale şi naţionale ale epocii. A ocupat şi o serie de funcţii publice precum inspector al căminelor culturale, iar din 1910 a fost numit director al Teatrului Naţional din Iaşi, poziţie pe care a ocupat-o până în 1919. În 1919, împreună cu poetul şi umoristul George Topîrceanu care fusese eliberat din lagărul de prizonieri de război din Bulgaria, a scos revista Însemnări literare care şi-a încetat apariţia în luna decembrie a aceluiaşi an.Între 1924 şi 1938 a colaborat la revistele Lumea şi Adevărul literar şi a condus ziarele Adevărul şi Dimineaţa.

Participarea la al Doilea Război Balcanic şi la Primul Război Mondial:

  Între 23 iunie şi 31 august 1913 a participat ca sublocotnent în Regimentul 15 „Războieni” la campania din Bulgaria, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic. În timpul Primului Război Mondial a fost încadrat în armata română cu gradul de locotenent în rezervă, fiind pus la conducerea unui ziar pentru soldaţi, al cărui nume a fost „România - organ al apărării naţionale”. La acest ziar au mai colaborat Alexandru Vlahuţă, Octavian Goga, Ion Simionescu, Lucian Blaga şi alţii. O parte a articolelor publicate aici au fost reunite apoi în volumele File însângerate (1917), devenit Frunze în furtună şi Strada Lăpuşneanu (1932), ulterior apărut sub titlul Trenul fantomă (1932).

Începutul activităţii politice. Preşedinte al Senatului:

  Activitatea politică o începe în 1926, când este ales senator pe listele Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu. Apropiat al „globe-trotter-ului” politic Constantin Argetoianu, Sadoveanu l-a urmat pe acesta îndeaproape în timpul schimbărilor orientărilor şi taberelor politice. Astfel, în timpul aşa-numitului guvern „Iorga - Argetoianu” (18 aprilie 1931 - 31 mai 1932), Mihail Sadoveanu a fost preferat să ocupe funcţia de preşedinte al Senatului (18 iunie 1931 - 10 iunie 1932). Profitând de criza politică, Carol al II-lea l-a desemnat prim-ministru pe Nicolae Iorga pe 18 aprilie 1931, deoarece savantul se bucura de un prestigiu ireproşabil în ochii opiniei publice şi în străinătate, ceea ce constituia o „perdea de fum” pentru restul clasei politice. În fapt, regele deţinea puterea indirectă, iar Constantin Argetoianu, din funcţia de ministru al Internelor, s-a ocupat de manevrele de culise pentru a asigura succesul guvernului în alegeri. Lista miniştrilor a fost alcătuită personal de Carol, iar Argetoianu a negociat cu I. G. Duca participarea PNL pe lista unei coaliţii de partide politice denumită Uniunea Naţională. Portofoliile au fost împărţite după un algoritm prestabilit la fel ca şi preşedinţia celor două camere. Candidatul din partea PND, academicianul Dimitrie Pompeiu, a primit şefia Adunării, iar Argetoianu l-a desemnat pe Sadoveanu, un apropiat al său, la conducerea Senatului. Realitatea de la guvernare s-a dovedit însă neîndurătoare cu marele om de cultură, într-un moment în care criza mondială ajunsese la punctul culminant. Pe 31 mai 1932, Nicolae Iorga a pus capăt tristei sale experienţe depunându-şi mandatul, iar scriitorul Mihail Sadoveanu l-a urmat pe Argetoianu când acesta şi-a format propriul partid, Uniunea Agrară, pe 8 iunie 1932.

Susţinător al regimului comunist:

 Prin intermediul lui Argetoianu, Mihail Sadoveanu a devenit unul dintre apropiaţii lui Carol al II-lea. Din iunie 1939, s-a numărat printre senatorii numiţi de rege în Parlament, ca urmare a noii legi electorale din 9 mai 1939. Odată cu venirea comuniştilor la putere pe 6 martie 1945, Mihail Sadoveanu şi-a schimbat şi orientarea politică devenind un colaborator apropiat al Partidului Comunist. Pe 19 noiembrie 1946, în alegerile falsificate pentru legitimarea preluării puterii de către comunişti, scriitorul a fost ales deputat independent de Bucureşti, pe listele Blocului Partidelor Democratice, o coaliţie formată din PCR, PSD şi sateliţii politici ai comuniştilor. Mai mult, Sadoveanu este numit preşedinte al Adunării Deputaţilor (5 decembrie 1946 - 24 februarie 1948), ultimul înaintea desfiinţării celor două camere şi formării, ulterioare a Marii Adunări Naţionale ca for legislativ unicameral. Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit să abdice şi a fost proclamată Republica Populară Română. Conducerea statului a fost preluată de un prezidiu provizoriu al RPR, care număra un preşedinte, C. I. Parhon, şi 4 vicepreşedinţi, printre care şi Mihail Sadoveanu. În urma decretului din 30 decembrie s-a stabilit ca Adunarea Deputaţilor să fie dizolvată pe 24 februarie 1948, iar o lună mai târziu au fost organizate alegeri pentru Marea Adunare Naţională, care a fost convocată pe 6 aprilie pentru a adopta noua Constituţie. Legea fundamentală a fost adoptată pe 13 aprilie, conducerea statului fiind preluată de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, condusă la rândul ei de un preşedinte. Din acest moment şi până la decesul său, Sadoveanu a rămas simplu membru al MAN. Tot în această perioadă, Sadoveanu a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor (23 iunie 1956 - 19 noiembrie 1961), a primit Premiul de Stat şi Premiul Lenin pentru pace (1960), şi a fost decorat și cu titlul „Erou al Muncii Socialiste”. Se stinge din viaţă pe 19 noiembrie 1961, la vârsta de 81 de ani.

Sadoveanu și Masoneria!

  Figura lui Sadoveanu este foarte controversată. Cea mai comentată pozitie a sa s-a produs în 1944 octombrie, când a publicat un articol „Lumina vine de la răsărit”. Aici îşi arăta obedienţa faţă de Armata Roşie. A fost o lovitură bine ţintită care i-a asigurat o existenţă liniştită şi îmbelşugată până la sfîrşitul vieţii lui, în 1961. A trăit ca un clasic în viaţă, academician, onorat, decorat. Kremlinul și comuniștii nu i-au uitat  serviciul din 1944 şi i-au tipărit romanele în tiraje uriaşe, l-au răsplatit financiar pe măsură, i-au dat premiul Lenin pentru literatură. A fost urmat de alţi intelectuali şi artişti care s-au vândut ocupantului străin. Dar Sadoveanu a fost primul dintre ei. Textul publicat atunci avea o formulare masonică, ca si gestul lui de  „obiedienţă”. Sadoveanu a fost mason. A fost iniţiat în 1927, la Iaşi. Nu era singurul mason din cercul masonic  de la Iasi; mai erau Mihai Codreanu, Păstorel Teodoreanu etc.. A suit repede ierarhia masonică datorită celebrităţii sale literare. În 1929 este deja grad 33 şi membru al „Supremului consiliu de grad 33 si ultim al ritului scoțian antic și acceptat în  România.” În 1930 Loja Națională din România, care era recunoscută de către Marea Lojă Unită a Angliei din care au pornit toate lojile masonie existente. Mare maestru era prinţul George Valentin Bibescu nepot de domn, aviator de valoare. Sadoveanu a făcut totul să îl înlăture, pentru a se înscăuna el şef suprem. Ceea ce a şi reuşit cu preţul unor sciziuni, scandaluri care au marcat anii 30.  Sadoveanu este dezavuat, chipul lui este ars în efigie. George Valentin Bibescu demisionează. Marea lojă Naţională se destramă. O vreme coexistă două loji de rang naţional, fiecare invocând pentru sine a fi singura legitimă. Odată cu ridicarea extremei drepte, viaţa  masonilor devine dificilă. Au loc atacuri, persecuţii etc.. Anul 1937 aduce trecerea în adormire a masoneriei de rit scoțian, şi tot în 1937 regele Carol interzice Francmasoneria română unită. În noul creat Front al Renaşterii Naționale, partid unic, patronat de rege, la vârf se regăseşte şi Mihail Sadoveanu, decis să nu rămână în afara jocurilor. În anii 40 masoneria a fost în adormire. S-a pus problema reînvierii după lovitura regală din august 1944. Sadoveanu a preferat să joace cartea rusească. Nu este de mirare că a asistat impasibil la distrugerea lojilor masonice în anii 1948-1951 de către comunişti, şi la arestare şi închiderea în puşcării a multora dintre „fraţii” săi masoni.