DESPRE LEGIONARI!
Mircea Eliade, Nichifor Crainic, Petre Ţuţea, Radu Gyr,
Mircea Vulcănescu, Eugen Ionescu, Nae Ionesco, Vintilă Horia. Ce au
în comun aceste nume de prim rang ale culturii româneşti? Sunt, fireşte,
filozofi, oameni de ştiinţă şi scriitori excepţionali - dar în
afară de valoare îi mai leagă faptul că au avut simpatii legionare. Nu este o
contradicţie în termeni? A fi om de valoare, în domeniile acestea,
nu exclude apetenţa pentru o ideologie care a dus la
crime? Răspunsul nu poate fi laconic - dovadă tocmai exemplele
amintite. Iar problema este dintre acelea despre care se
vorbeşte în şoaptă sau deloc - şi asta de vreo trei sferturi de
secol -, drept care în legătură cu ea există încă numeroase
confuzii.
Ce spune istoria? Legiunea Arhanghelului Mihail,
alias Mișcarea Legionară,
a fost înfiinţată la 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul”,
urmare a rupturii dintre acesta și A.C.
Cuza. Legionarii aveau orientare naţionalistă-fascistă, iar
ideologia lor era mistic-religioasă, anticomunistă, antisemită şi
antimasonică. După asasinarea lui Codreanu în aprilie 1938,
conducerea a fost preluată de Horia Sima, iar în 4 septembrie 1940 Legiunea s-a
aliat cu Ion Antonescu, formând „Statul Naţional-Legionar”, în al
cărui guvern legionarii constituiau principala forţă politică.
Atunci când au avut semnale că se încearcă
înlăturarea lor de la putere, în ianuarie 1941, au declanşat „Rebeliunea legionară”, o lovitură de
stat eșuată împotriva lui Antonescu și a armatei
române, soldată între altele cu Pogromul
de la Bucureşti: peste o sută de evrei ucişi, unii atârnaţi în
cârlige la abator, unde cadavrele le-au fost pângărite
și mutilate. Abia acum Mişcarea a fost scoasă de la
guvernare şi practic dizolvată, iar Horia Sima și alţi lideri s-au
refugiat în Germania. De atunci şi până în 1990
legionarii au rămas un
fel de legend ameninţătoare, întreţinută de propaganda
comunistă, care avea interesul să pună semnul egalităţii între defuncta
Mişcare şi orice formă de manifestare anticomunistă, în special
rezistenţa din munţi, în anii ’50. Ironia sorţii: „Căpitanul”
debutase în viaţa politică publicând, alături de Constantin Pancu, „Crezul
socialismului naţional-creștin”. Tot el, la primul congres al studenţilor
din România Mare, a impus decizia de eliminare a evreilor
din organizaţiile studenţești. În octombrie
1923 a mers mai departe, convocând o grupă de colaboratori care a decis să-i
pedepsească pe cei care „au trădat interesele ţării în favoarea evreilor”,
prin „împușcarea politicienilor trădători și a
plutocraţilor evrei”. Participanţii la „Complotul din Dealul Spirii” au fost arestaţi și
încarceraţi la închisoarea Văcărești,
dar procesul care a avut loc în 1924 i-a achitat. În
închisoare, Codreanu înfiinţase
„Legiunea Arhanghelului Mihail” şi „Frăţia de Cruce”, cea de-a doua organizaţie
fiind dedicată celor până la 18 ani. În 1930 a creat „Garda de Fier”, cu program anticomunist, iar în 1933
partidul „Totul pentru Ţară”,
fascist, antisemit şi antioccidental, drept care premierul liberal I. G. Duca, însărcinat de Carol al
II-lea cu organizarea alegerilor, a scos Garda de Fier în afara legii.
Reacţia legionarilor a fost asasinarea lui Duca, în gara
Sinaia. Cei trei asasini aveau să primească numele de „Nicadori”. Cum azi
sunt la mare preţ afilierile internaţionale, să amintim
şi că, în 1934, la Congresul
Fascist de la Montreux,
în Elveţia, Ion I. Moţa a determinat
adunarea să voteze în unanimitate „combaterea acţiunii destructive a
evreilor”.
Cu toate acțiunile contra lor, la alegerile din 1937,
legionarii au ieșit pe locul al treilea după PNL şi PNŢ, cu 15,5%
din voturi. În anul următor, totuşi, C.Z. Codreanu a
fost arestat, închis și apoi ucis de jandarmi, împreună cu mai
mulţi legionari, într-o înscenare de evadare. Ca pedeapsă, sub conducerea
înlocuitorului său, Horia Sima, a fost asasinat premierul Armand Călinescu.
Istoria este însă complicată, astfel
încât, pe fondul Pactului
Ribbentrop-Molotov, în guvernul Ion
Gigurtu din 1940 regăsim câţiva
miniștri legionari. După Dictatul
de la Viena din 4 septembrie, Carol al II-lea l-a
adus la putere pe generalul Ion Antonescu, demisionat din armată și
aflat în domiciliu forţat la Mânăstirea Bistriţa, care a încheiat o alianţă cu
Horia Sima pentru constituirea unui „Stat
Naţional-Legionar”. Cum partidele istorice au refuzat să participe la
guvernare alături de legionari, Antonescu s-a trezit cu
totul în mâinile acestora, acceptând inclusiv aderarea
oficială la Mişcare, apariţii publice în uniforma
legionară, jurământul, salutul etc.. A urmat anularea Constituţiei, dizolvarea
Parlamentului şi abdicarea forţată a regelui în favoarea fiului său, voievodul Mihai, aflat la vârsta majoratului. Ajunsă
stat în stat, Legiunea a trecut la legi antisemite, jaf, arestări,
schingiuiri și asasinate. Vizaţi au fost nu doar evreii, ci şi românii
suspectaţi de a fi dușmani ai Legiunii sau pur şi
simplu victime ale unor răfuieli personale. 64 foști
demnitari români au fost asasinaţi de Poliţia Legionară în penitenciarul de la Jilava, iar Nicolae Iorga și Virgil
Madgearu au fost torturaţi și ucişi la rândul lor.
Interesant este că în subsolul închisorii se aflau numeroși deţinuţi comuniști,
de care însă legionarii nu s-au atins! După ce
iniţial Antonescu închisese ochii pentru că printre cei asasinaţi se
aflau şi duşmani de-ai lui, în trei zile a oprit
războiul civil. Mişcarea s-a rupt în două şi, lipsită de
putere, s-a stins de la sine, supravieţuind doar prin câţiva veterani
refugiaţi peste graniţă.
Să tragem linie. Nimeni nu contestă crimele legionare, nici
nu încearcă să le justifice. În privinţa
motivaţiei apariţiei Mişcării, însă - şi implicit în ceea ce
priveşte simpatiile legionare ale unor oameni
de cultură din epocă -, părerile
sunt împărţite. Unii comentatori subliniază contextul
internaţional, dar şi cel naţional, considerând că
Mişcarea Legionară a apărut ca o reacţie la răspândirea accelerată
a comunismului. Ciuma verde versus ciuma roşie. Halal alternativă a
istoriei! Alţii susţin, în schimb, că anticomunsimul legionar era
un pretext de faţadă, adevărata ţintă fiind de la bun început
evreii, pe care - în radicalismul lor religios - îi considerau
vinovaţi în veci de crucificarea lui Iisus
Hristos, - vezi prefaţa lui Nae Ionescu
la romanul „După două mii de ani” al
lui Mihail Sebastian, o
argumentaţie cu atât mai înfricoşătoare cu cât era făcută în limbaj
academic şi pe un ton aproape politicos! Orice judecată, însă, mai ales
atunci când poate atrage punerea la zid
(simbolică) a unui om trebuie făcută cu prudenţă
şi nuanţat. În primul rând, trebuie stabilit, de la caz
la caz, dacă simpatizantul şi-a construit simpatia
ÎNAINTE sau DUPĂ ce obiectul acesteia a comis vreo
faptă reprobabilă. În al doilea rând,
trebuie văzut CE anume simpatiza, dintr-un set de idei, şi în
ce fel s-a implicat (sau nu) în materializarea acestora. Şi asta dintr-un
motiv elementar, care îndeamnă la moderaţie în judecată: crime s-au comis în numele aproape
oricărei ideologii şi oricărei religii. A-i lega
pe Radu Gyr, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu,
Petre Ţuţea, Eugen Ionesco, Mircea
Eliade, Vasile Militaru sau Vintilă Horia de
crimele legionare e exact acelaşi lucru cu a-i lega de
crimele comuniste pe toţi cei 4,6 milioane de membri PCR, plus familiile
lor! Ba mai mult, căci majoritatea acestora au intrat în partid
DUPĂ ce comuniştii comiseseră o adevărată hecatombă. Ar însemna să
legăm toţi creştinii, deci o treime din locuitorii planetei,
de crimele Inchiziţiei şi baia de sânge a Cruciadelor; sau să punem semnul
egalităţii între Islam şi terorismul de tip Al Qaeda; sau, de ce nu?, între
evrei şi atentatele sinucigaşe ale UNORA dintre ei împotriva ocupantului
britanic, în zorii existenţei statului Israel.
Înapoi la zi. Pentru a evalua corect eventualul
pericol legionar în zilele noastre şi posibilele simpatii
contemporane, trebuie mai întâi subliniată credinţa legionarilor că lumea
creştină este victima unei „agresiuni rabinice”, în
forme precum: francmasoneria, freudianismul, ateismul, marxismul, bolșevismul
şi… războiul civil din Spania. În
plus, specificul Mişcării Legionare faţă de suratele sale europene
consta în fundamentalismul ei creștin-ortodox. În fine, o
altă dimensiune-cheie a fost cultul morţii,
aşa cum îl exhibă şi actualele organizaţii teroriste actuale. Să le
luăm pe rând. În afară de fidelii
Teoriei conspiraţiei, nimeni nu mai vorbeşte azi
despre francmasonerie ca despre un pericol imminent pentru România.
Deşi psihanaliza încă este rară în România, în orice caz nu este privită
drept ceva malefic. Ateismul, este o chestiune de crez personal, și, nu
pare să amenințe o țară plină de biserici! Marxismul şi bolşevismul nu se simt
prea bine, războiul civil din Spania s-a terminat de mult şi nu
prea este cazul să ne facem griji de pericolul unor exaltați fundamentalişti
creştini-ortodocşi, care, într-adevăr, militează pentru interzicerea tuturor
bisericilor neortodoxe pe motiv că reprezintă o gravă amenințare pentru
unitatea neamului românesc. Cât despre cultul morţii - românii
sunt mai doritori de viaţă ca oricând, - vedem cum au dat iama
să-și facă provizii nebunești din cauza Coronavirusului, ori un popor care este
fascinate relmente de un „cult al morții” n-ar fi trebuit să se comporte
astfel. Dimpotrivă! Ar fi privit spectrul morții în mod demn, ca niște
adevărați „drept-credincioși”! Pe scurt,
legionarismul n-are şanse! Prima lui „apariţie” postdecembristă s-a
petrecut în iunie 1990. Nu în realitate, este drept, ci în discursul lui Ion Iliescu: legionari în
uniformă şi cu steagul verde (vă daţi seama
cum le păstraseră, vreme de o jumătate de secol!) au fost văzuţi pe
stradă. Dar au dispărut repede, slavă Domnului!
Este util, să încercăm să clarificăm câteva confuzii:
- confuzia dintre a fi avut
simpatii pentru ideologia legionară şi a fi fost legionar; majoritatea celor
pomeniţi mai sus nu au fost membri ai Mişcării, fiind atraşi doar de componenta
naţională şi cea religioasă a ideologiei, într-un context care nu
poate fi neglijat: Marele
Frate de la Răsărit începuse să şteargă de
pe faţa Pământului şi religia, şi naţionalismul;
- confuzia dintre membrii
Mişcării Legionare şi autorii crimelor. Este ca şi când ai identifica
un membru PCR cu torţionarii puşcăriilor comuniste;
- dubla măsură cu care
judecăm şi acţionăm: chiar dacă am reţine din legionarismul românesc numai
crimele, vorbim despre câteva sute de victime. Comunismul a făcut, în
schimb, câteva milioane de victime, dar reprezentanţii lui la vârf
sunt bine, mersi (pensionari, oameni de afaceri, demnitari), iar poeţilor
care l-au proslăvit - inclusiv după 1989 - li se ridică busturi prin
parcuri!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu