CÂTE
DIMENSIUNI ARE LUMEA ÎN CARE TRĂIM?
Câte dimensiuni are lumea în
care trăim? Care sunt acestea?
Fizicienii
descriu lumea în care trăim ca având patru dimensiuni. Primele trei dintre
acestea descriu spaţiul şi sunt notate în literatura de specialitate, în
lucrările de matematică şi fizică, cu x,y şi z.
x desemnează întotdeauna lungimea, y-lăţimea şi z-înălţimea.
Ne putem imagina viaţa într-o
singură dimensiune? Dar într-un univers bidimensional?
O lume unidimensională ar fi asemenea unui fir
de aţă, iar vieţuirea într-un asemenea Univers ar permite ciudaţilor săi
locatari să se deplaseze doar pe direcţia înainte-înapoi. Ne putem imagina în
continuare un areal bidimensional, acolo unde
locuitorii s-ar putea deplasa asemenea furnicilor pe o foaie de hârtie:
înainte, înapoi , stânga, dreapta, sau chiar trecând de pe o faţă pe cealaltă a
filei. Dacă adăugăm şi a treia dimensiune, atunci furnicile ar putea părăsi
suprafeţele hârtiei pentru a se deplasa pe direcţia sus-jos.
Ce este spaţiu-timpul?
Cea de-a patra dimensiune a Universului
nostru nu este asemenea celor trei descrise cu ajutorul coordonatelor spaţiale,
ci este cea care ne permite să ne amintim trecutul şi să simţim trecerea
anilor, şi anume timpul. Ştiinţa modernă a impus conceptul de spaţiu-timp
(un construct matematic care combină cele trei dimensiuni spaţiale cu cea temporală
în încercarea de a descrie unitar Universul), iar seriale celebre de
anticipaţie precum Star Trek şi Stargate l-au popularizat, astfel că în
prezent a devenit o afirmaţie obişnuită a spune că trăim într-o lume în patru
dimensiuni, cele trei dimensiuni spaţiale şi timpul.
Există vreo dimensiune
ascunsă percepţiei omului? Modelul Kaluza-Klein:
Matematicianul Theodor Kaluza a
fost primul care a propus, încă din al treilea deceniu al secolului trecut,
existenţa unei a cincea dimensiuni. Omul de ştiinţă german, care este
cunoscut şi pentru abilitatea sa deosebită în asimilarea limbilor străine
(putea vorbi sau scrie în 17 limbi), a fost primul care a introdus ideea de a
unifica forţele fundamentale prin folosirea unor dimensiuni suplimentare ale
Universului, ascunse percepţiei omului. Kaluza a formulat în 1921 modelul
Kaluza-Klein, cu ajutorul căruia
încerca unificarea forţelor fundamentale ale gravitaţiei şi
electromagnetismului, singurele cunoscute la acea vreme, extinzând astfel
relativitatea generalizată a lui Einstein în 5 dimensiuni. Einstein a acceptat cu greu ideea unei a cincea dimensiuni, fapt
pentru care nu a folosit-o în cadrul încercărilor proprii de unificare a
forţelor fundamentale.
Cum au evoluat modelele
teoretice multi-dimensionale?
Părerea matematicienilor şi fizicienilor cu
privire la problematica existenţei unor dimensiuni în afara posibilităţilor
umane de percepţie a lumii s-a modificat foarte mult în ultimii ani, mai ales
datorită dificultăţilor de a crea modele care să descrie în mod unitar
Universul în care trăim. Întrucât matematica a oferit întotdeauna soluţii
elegante unor probleme aparent de nerezolvat din zona fizicii, la fel s-a
întâmplat şi în cazul teoriilor care urmăresc unificarea forţelor fundamentale.
Există modele teoretice care se folosesc de mai mult de 5 dimensiuni,
ajungându-se chiar la 10 sau 11 dimensiuni, pentru a pune la dispoziţia
fizicienilor un aparat matematic îndeajuns de complex, capabil a explica
anumite comportamente bizare ale Universului, la nivel macroscopic şi
microscopic. Modelul Kaluza-Klein poate fi privit deci ca un precursor de
început de secol XX al teoriei
stringurilor, în prezent cel mai cunoscut şi promiţător exemplu de teorie a
totului. Din păcate, mintea umană nu poate gândi în mai mult de patru
dimensiuni, aşa că întreprinderile moderne ale fizicii au un grad mare de
abstractizare şi sunt greu de explicat publicului larg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu