EXTRASE DIN „JURNALUL” LUI FRANCO SIVORI.

EXTRASE DIN „JURNALUL” LUI FRANCO SIVORI”

  „Țara Românească este o provincie foarte mare, deoarece în lungime se străbate în 14 zile, iar în lărgime în unele locuri în patru și în altele în șase zile. Este udată de-a lungul ei de fluviul Dunărea, dincolo de care se găsește Bulgaria. Către munți se învecinează cu Transilvania și cu Moldova. Țara, în cea mai mare parte, este șeasă, destul de friguroasă, dar foarte rodnică”, scria genovezul Franco Sivori în însemnările lui „despre domnitorul Petru Cercel, cel care purta cercel în ureche și visa o țară modernă”, și despre Țara Românească de la sfârșitul veacului al XVI-lea. Unele dintre aceste note despre bogăția Țării Românești ar fi putut să fie adresate unor posibili ocrotitori ai domnului, prin urmare pot fi uneori exagerate, după cum se sugerează în prezentarea lui Sivori din volumul „Călători străini despre Țările Române”. Cu toate acestea, memorialul genovezului, care a fost secretar al lui Petru Cercel, este prețios prin faptul că este o adevărată monografie a Țării Românești din penultimul deceniu al secolului al XVI-lea. Sivori a scris într-un stil simplu și pitoresc, ceea ce face lectura agreabilă. Se distinge de alți străini care și-au notat impresiile din călătoriile lor în Țara Românească și prin faptul că a încercat să se informeze direct și să scrie mai ales din ceea ce a văzut, a observat sau a aflat personal. El a relatat și despre viața economică din Țara Românească, dar și despre oamenii ei, de toate categoriile sociale, a consemnat obiceiuri și ceremonii și a dat detalii despre „felul de trai” din perioada respectivă.

Vii și vinuri: „Țara Românească are multe dealuri bogate în vii, care produc mari cantități de vinuri de mare preț, albe și roșii. Este adevărat că muntenii nu știu cum să le păstreze, astfel că după trecerea unui an ele se prefac în oțet; acest lucru se întâmplă din lipsa lor de grijă și nu din vina vinului.”

Belșugul apparent: „Într-adevăr este atâta belșug de alimente de orice fel și sunt atât de ieftine - „această ieftinătate nu este un semn al belșugului, ci al mizeriei și lipsei înfiorătoare de numerar”, notau redactorii volumului Călători străini despre Țările Române - încât cu puțină cheltuială cineva poate ține o curte numeroasă. Această ieftinătate purcede și din faptul că Țara Românească este puțin populată față de mărimea ei, deoarece din cauza deselor schimbări de domnie, încetul cu încetul locuitorii pleacă, mutându-se în alte țări.”

Boieri și țărani: „Sunt boieri în Țara Românească cari stăpânesc câte 50 de sate și au sub ei mai bine de o mie de țărani dependenți care sunt foarte rău tratați de stăpânii lor, din care cauză cu greu pot să agonisească prin munca lor cele de trebuință traiului și să plătească birul obișnuit către principe.”

Nestatornicia: „Muntenii sunt prin firea lor oameni nestatornici, îndrăgind norocul și mai degrabă se lasă pe tânjală fără a se îngriji să deprindă un meșteșug sau să practice vreo artă.”

Oamenii obișnuiți: „Populația mijlocie și țăranii se îndeletnicesc cu munca câmpului iar boierii cu slujba la curte, cu călăritul, cu întreceri ostășești și cu vânătoarea. Sunt oameni fără carte și altă învățătură și de aceea foarte închipuiți, crezând că nu mai sunt alții pe lume mai mari ca ei și când pot se poartă destul de autoritar.”

Lână, mătăsuri și brocarturi: „Muntenii nu fac negoț și de aceea negustoria este purtată de raguzani, greci și evrei și ceva turci, care aduc stofe de lână, mătăsuri și brocarturi, folosite pentru veșmintele bărbaților și femeilor de seamă, care se îmbracă cu multă strălucire. Oamenii de stare mijlocie se îmbracă cu stofe de lână și ceilalți, care sunt cei mai mulți, cu un fel de dimie albă, dar aleasă.”„Felul îmbrăcăminții bărbaților este frumos și impunător, cu haina lungă întocmai ca a polonilor, ungurilor și turcilor, totuși mai aleasă. Pe cap poartă niște pălării alla schiavona. Călăresc foarte bine pe cai foarte frumoși, turcești și arăbești, căci cei din țară sunt buni mai degrabă pentru război, pentru trăsură și pentru căruțe, decât pentru a fi întrebuințați în oraș. Bărbații sunt de statură falnică, mai curând decât altfel și poartă bărbi lungi. Femeile se îmbracă aproape toate după moda turcească, cu rochii lungi, fuste, iar pe cap poartă niște năframe de bumbac foarte albe, încât par a fi turbane turcești, care le stau foarte bine; sunt femei cu pielea albă, frumoasă, și fermecătoare la vorbă.”

Mese și muzică: „Muntenii obișnuiesc să facă mese mari cu multă mâncare și băutură și la banchetele lor este multă muzică după obiceiul lor, mai curând barbară decât altminteri. Mâncările lor sunt alese și bine gătite; cu toate acestea, principele obișnuia să mănânce întotdeauna feluri gătite italienește și ținea în acest fel servitori italieni și francezi foarte iscusiți.”

Știință, credință și posture: „Muntenii sunt oameni foarte atenți la lucrurile mărunte; cred în visuri și în prevestiri; nu se îngrijesc prea mult de conștiința lor, deoarece trăiesc mai curând după legea firii decât după religie. Și ca oameni lipsiți de știință de carte și care n-au cine să-i învețe cum trebuie să trăiască creștinește, ei nu socot drept păcat multe lucruri grave, sau se prefac și consideră că nu le știu. În schimb, sunt foarte grijulii cu posturile mici și mari, astfel că s-ar lăsa mai bine să moară decât să calce o zi de post, chiar dacă ar fi siliți la acest lucru și de foame, și de boli necruțătoare.”

Cum se țineau judecățile: „Principele ține judecăți în toate zilele și dă ascultare tuturor în cea mai bună rânduială și astfel se isprăvesc repede procesele, atât cele civile cât și cele penale, nefiind altă lege decât voința principelui; acesta se călăuzește după vechiul obicei al țării, din care își ia îndeobște exemplele de urmat, cât și după sfatul celor 12 boieri de frunte care iau parte împreună cu înălțimea sa la judecată. Boierii nu au drept de vot, ci își spun doar părerea și principele hotărește după buna lui socotință.” „M-am minunat cu câtă măiestrie și cu câtă rânduială își arată pricinile lor înaintea principelui, atât cei mari cât și cei mici, fără niciun pic de teamă sau încurcătură. Și țăranii au obiceiul, înainte de a se înfățișa la judecată, să se tragă deoparte într-un loc singuratic în fața unui copac și să-și rostească de mai multe ori plângerea ca și cum ar fi în fața principelui; și astfel bine pregătiți și după ce au cercetat în mintea lor ceea ce trebuie să spună, se înfățișează și-și arată cu mult șir păsul lor.”