DESPRE TRIBUL LUI
DAN!
Ce știm
despre Antihrist? Că trebuie să fie evreu din tribul lui Dan!
Dar ce înseamnă să fii evreu din tribul
lui Dan și pe unde i-am putea găsi pe urmașii acestuia? Conform Bibliei ebraice,
după finalizarea cuceririi Canaanului
de către triburile lui Israel, după 1200 î.H., Iosua a împărțit teritoriul între cele 12 triburi. Lui Dan i-a fost
dată regiunea cea mai nordică, la Nord de Galileea și Vest de Iordan, care se
întindea spre nord până la Leșem, principalul oraș al lui Dan - după cucerire
Leșem-ului a fost redenumit Dan și așa a fost cunoscut - Iosua 19:40-48. Tel-Dan (Colina lui Dan - în ebraică)
sau Tel el-Qadi - în arabă însemnând
„colina celui care judecă” sau „colina judecătorului” (cadiului). Numele Dan
tradus literal din ebraică înseamnă „a judeca” sau „judecător”. În biblicul recensământ din Cartea Numerilor, seminția lui Dan este
descrisă ca fiind al doilea mare trib al lui Israel, după tribul lui Iuda.
(Num. 1:27,39). Potrivit Torei,
tribul era format din descendenții lui Dan, fiul lui Iacov și al Bilhăi,
care era roaba Rahelei. (Gen. 30:4). În Biblie, Dan este unul dintre cei doi
copii ai Bilhăi, roaba Rahelei și una dintre soțiile lui Iacov, celălalt copil
al Bilhăi fiind Neftali. Cercetătorii au interpretat acest lucru ca indicând
faptul că autorii i-au văzut pe Dan și Neftali ca nefiind în întregime de
origine israelită, ei fiind copiii unei roabe și nu ai unei neveste principale.
Tot potrivit Bibliei, tribul a încercat să se stabilească în partea centrală a
coastei Canaanului, dar din cauza adversității cu filistenii, care erau deja
stabiliți acolo, au fost doar în măsură să campeze pe colina țării cu vedere la
Valea Sorec (menționată în Jud.
16:4), locul de campare devenind cunoscut sub numele de Mahaneh Dan (Tabăra lui Dan).
Regiunea în care au încercat să se așeze se întindea în partea cea mai nordică
până la Jaffa și în cea sudică până la câmpia din regiunea Timna (menționată în
Jud.14). Drept urmare, modernul stat Israel, precum și unii sioniști, numesc
această regiune Gush Dan (Zona lui Dan). Dar datorită presiunii
filistenilor, tribul a abandonat speranța așezării în zona centrală a coastei
și a migrat către nordul țării, iar după cucerirea Laiș-ului, acesta a devenit capital
lui Dan.( Jud. 18:29). Artiștii moderni folosesc „balanța dreptății” pentru a reprezenta seminția lui Dan datorită versetului 49:16 din Geneză care se referă la Dan ca
judecător al poporului său. Cu toate acestea cei mai mulți dintre artiști tradiționaliști
folosesc un „șarpe” pentru a-l
reprezenta pe Dan, bazându-se pe Geneza
49:17. Cel mai celebru urmaș al lui Dan a fost Samson. Un șarpe, atunci când se târăște sau se pregătește să atace
lasă o urmă, o dâră în nisip. La fel și seminția lui Dan a lăsat semne sau
„dâre pe drum”, care arătau pe unde călătorea. Ei au avut tendința de a-și lăsa
„numele” în urma lor, ca semn de
identificare. Citim în Iosua 19:47: „Atunci s-au dus fiii lui Dan cu război
asupra Leşemului şi l-au împresurat, l-au lovit cu sabia şi l-au luat moştenire
şi s-au aşezat pe el şi l-au numit Leşemul lui Dan, după numele lui Dan, tatăl
lor.” Din anumite motive, după cum afirmă profeția, Dan trebuie să aștepte
mântuirea de la Dumnezeu, chiar mai mult decât celelalte triburi. În Apocalipsă când Mesia îi spune Apostolului
Ioan că va alege 144000 de robi ai lui Dumnezeu din cele 12 triburi
ale lui Israel ( Ap. 7:1-8) și alege câte 12000 din fiecare trib, este
interesant de notat faptul că El dă o parte dublă lui Iosif - o parte pentru Efraim
( fiu al lui Iosif) și o parte pentru Manase
(tot fiu al lui Iosif), conform Ap.7; vs.6,8, dar Dan nu este menționat
deloc! O parte din răspuns poate fi găsită în Judecători. Seminția lui Dan încă nu-și luase în stăpânire
moștenirea în Canaan ( Jud. 18.2) astfel încât ei au trimis cinci oameni pentru
a explora terenul. (De fapt și-o luaseră dar nu fuseseră în stare să o păstreze
- Biblia Anania). Aceștia au găsit
un preot levitic al Domnului în casa lui Mica și l-au întrebat dacă Dumnezeu le
va binecuvânta eforturile. Preotul le-a spus că da. Știm că ei au ajuns la Laiș
și s-au întors înapoi cerând tribului să atace orașul. 600 de oameni înarmați
au pornit la drum, dar pe drum, și-au făcut tabără la Mahaneh Dan (Tabăra lui
Dan), conform Jud.18; vs.12. Apoi s-au întors din nou la casa lui Mica. Ce s-a
întâmplat: cei 600 de războinici ai lui Dan s-au postat la poartă iar ceilalți
cinci bărbați, care spionaseră inițial, au intrat în casă și au luat chipul
cioplit, efodul și chipul turnat iar preotul i-a întrebat „Ce fac? I-ar ei au
zis: Taci, pune-ţi mâna la gură şi vino cu noi şi ne fii părinte şi preot; este
mai bine oare de tine să fii preot în casa unui singur om decât să fii preot
într-o seminţie sau într-o familie a lui Israel?” ( Jud.18; vs. 16-20). Seminția
lui Dan a fost prima care a căzut în idolatrie păgână. De-a lungul timpuluiei
au devenit cufundați în idolatrie atât de mult încât le va fi greu să se
pocăiascâ de păcatele lor.
CARACTERISTICILE LUI DAN:
El este copilui Bilhăi (Gen.30.1-9). A fost
un tânăr exuberant și care s-a înmulțit foarte mult pe perioada șederii fiilor
lui Israel în Egipt. (Exod.1; vs. 7-9,12). Când Moise i-a scos pe fiii lui Israel din Egipt ( aprox. 1483 î.H.)
tribul lui Dan, care l-a însoțit, număra 62700 de oameni suficienți de maturi
să poarte un război, cu vârste de la 20 de ani în sus.( Num. 1; vs. 38,39).
Raportul numeric dintre oamenii din tribul lui Dan și cei ai lui Manase,
fiul lui Iosif, era aproape de 2 la 1, iar față de cel al lui Efraim, celălalt
fiu al lui Iosif, de 3 la 2. Descendenții lui Dan au fost foarte prolifici.
Atunci când Moise le-a dat binecuvântările fiilor lui Israel, el, pentru
Dan a zis: „Dan este pui de leu, care se aruncă din Basan” (Deut.33.22). Rezulta că, Dan va fi un trib războinic,
viguros și iubitor de lupte. El nu va sta cuminte și mulțumit într-un singur
loc. Va călători de colo-colo, în salturi. În Judecători se află o altă trăsătură a acestui trib. În Cântarea Deborei și a lui Barac, se pune
întrebarea: „De ce rămâne Dan în
luntrii?” - Jud. 5.17 sau „Dan de ce stă
el la corăbiile sale” (variante în funcție de traducerea aleasă). Seminția lui
Dan a fost un trib puternic de marinari, care iubea să navigheze pe mări. Moștenirea
lui Dan era în apropierea orașelor Tir
și Sidon, porturi celebre ale fenicienilor. Dan, care „stă la
corăbiile sale”, s-a amestecat printre ei, s-a încrucișat și și-a stabilit
colonii în întreaga regiune mediteraneană. Odată cu căderea Regatului de Nord al Israelului (
718-721 î.H.), partea din tribul lui Dan aflată înspre interiorul continentului
a fost luată în captivitate împreună cu alte triburi ce compuneau Regatul de
Nord, condus de Efraim. Această parte a tribului lui Dan a fost dusă în
captivitate dincolo de râul Eufrat, în Asiria,
iar când și Imperiul Asirian
s-a prăbușit în sec VII î.H., ei au migrat prin Pasul Caucazian, exact la Nord. Acest loc a fost cunoscut drept „țara sarmaților”
și pasul s-a numit „Poarta Sarmațiană”.
Denumirea de Sarmația este un derivat de la Samaria, care a fost capitala Regatului de Nord al Israelului.
Acești oameni s-au autonumit „Scoloti”,
dar grecii îi numeau „Sythians” (sau
sciți). Ei și-au continuat migrarea
către Nord-Vestul Europei și, în cele din urmă, s-au stabilit în Insulele Britanice și sunt strămoși ai scoțienilor de azi. Șeful triburilor
Regatului de Nord al Israelului a fost Efraim,
cel mai mic fiu al lui Iosif. Chiar
și după ce Efraim a fost dus în captivitate, și nu s-a mai întors, inima lui
Dumnezeu mai tânjea după el. (Ieremia:31.20-22). Fiindcă copiii lui Israel au
migrat prin Europa, au împlinit această profeție și au lăsat „semne pe lângă drum” și „stâlpi”
de-a lungul drumului, astfel încât să le putem urmări traseul. Șeful de
triburi care a făcut asta a fost însă Dan, datorită tendinței lor de a lăsa numele strămoșului lor „Dan”
peste tot pe unde au trecut. În ebraică nu există vocale așa că numele DAN se scrie DN ( sau echivalentul ebraic). În acest fel, cuvinte ca Dan, Don, Dun, Den, Din sau Dn corespund
numelui Dan. La vestul Mării Negre,
geografii antici au desemnat o regiune cu numele de Moesia, care însemna „țara Moise-iștilor”
(a urmașilor lui Moise). Aceștia au venerat o persoană care se numea Zalmoxis. „Zal” înseamnă „Șef” astfel
că acea persoană era „Șeful Moxis” sau, de fapt, „Șeful
Moise”, - omul lui Dumnezeu, care a condus poporul lui Israel pe tărâmul
promis, și pe care oamenii aceștia și-l aminteau ca fiind liderul lor inițial.
„Moesia”, scris uneori și
„Moësia”, a fost provincia
romană antică situată azi pe teritoriul statelor Serbia, Bulgaria și România.
Geografic era cuprinsă între Marea Neagră la est, Munții Balcani și Munții Sar
la sud, râul Drina la vest, și fluviul Dunărea la nord. Între anii 102-117, la
Moesia Inferior au fost atașate și unele regiuni nord-dunărene (cea mai mare
parte a Munteniei de azi și sudul Moldovei). Ea era locuită de mai multe triburi
de origine tracică: bessii - pe
cursul superior al râului Marița; dantheletii
- cam în zona Sofiei de azi; dardanii
- în partea de sud a Serbiei de astăzi;
tribalii - în regiunea Plevnei; și de la tribali pe ambele maluri ale
Dunării până la Marea Neagră trăiau geții,
care la sud de Dunăre se mai numeau și moesi.
Administrativ, era împărțită în Moesia Superior și Moesia Inferior. Seminția
lui Dan a trecut și ea pe aici și prin teritoriile din jur, lăsându-și numele
în Mace-DON-ia și în Dar-DAN-Elles
și la nord în fluviul DAN-ubius. DAN-ubius ( lat. ubius fiind forma comparativă
a lui uber) în traducere literală înseamnă „super-ugerul
sau cea mai mare bogăție a lui Dan”!!
„Încă din Antichitate, Dunărea avea mai multe nume: Istros / Istru / Hister / Danaistru,
pentru sectorul inferior, în scrierile grecești și Danubius în
cele latino-romane. Denumirea dată de romani - „Danubius” a fost mai târziu preluată de alte popoare, și
modificată, devenind Donau în limba germană, Dunaj în limba slovacă, Duna în limba maghiară, Dunav în limba sârbocroată, Дунав/Dunav; Дунав
în limba bulgară,
Дунай (Dunai)
în limba ucraineană,
pentru țările riverane, și Danube în limba engleză și limba franceză, precum
și Tuna în limba turcă. Numele din
limba română, Dunărea, deși este
înrudit cu numele latin, nu poate fi derivat din acesta folosind schimbările
fonetice normale. S-a încercat o explicație printr-un nume intermediar, Donaris,
dar acesta nu este găsit în niciun document antic, fiind o reconstrucție a
lingviștilor moderni. Sigur că numele din română nu poate fi derivat din
Danubius cum încearcă să spună lingviștii moderni ci de la DUN+ lat. arie, care înseamnă suprafața ( zona) lui Dan!! Având în
vedere că tribul lui Dan era unul de marinari iar Dunărea este un fluviu
navigabil înseamnă că acest lucru a fost realmente posibil. Pe teritoriul Sarmației ( sau Samariei, care înseamnă
israeliți ) au fost localizate râurile DN-iper
(Nipru), DN-ister ( Nistru) și DON. Danemarca (în daneză DAN-mark)
numele modernei țări europene, înseamnă literal „câmpia lui Dan”. Oamenii se numesc „dan-es” (danezi). În mod cert aici sunt rămășițele tribului lui
Dan, care au migrat din Caucaz spre vest, pe uscat, până la actuala lor
locație. Alți Dan-iți, care trăiau
mai mult pe corăbii și care s-au alăturat marinarilor din Tir și Sidon, au
fugit spre vest prin Marea Mediterană atunci când Israelul de Nord a căzut.
Primii Dan-iți au fugit în timpul Exodului și au migrat spre Sar-DIN-ia, lăsându-și numele de-a
lungul coastelor maritime ale Mediteranei. Astfel Dan „puiul de leu” care sare
din Basan, a sărit până în Irlanda, unde istoricii spun că primii coloniști au
fost cunoscuți sub numele de „Tuatha de Danaan” care literal înseamnă
„Tribul lui Dan”. Grecii i-au
numit Danoi ( se citește Dani) iar romanii Daneius ( care literal se traduce
Dan). Irlanda este plină de nume care derivă de la vechiul patriarh evreu Dan,
fiul lui Iacov. Cei mai mulți dintre ei locuiesc și în ziua de azi aici. De asemenea
și în Anglia, unde se mai găsesc și urmași de-ai lui Iosif ( Efraim și Manase).
Istoricul grec Herodot arăta că unii
greci antici au venit de fapt din Egipt și că strămoș al prinților Dorieni din sudul Greciei a fost o oarecare „Danae”, fiica lui Acrisus (Herodot, VI, 1, iii).
Termenul
„dorian” provine de la numele
unui oraș al lui Manase, din nordul Israelului, numit „Dor”, situat în apropiere de coasta
medieraneană. Dorienii au fost, aparent,
Daniți amestecați cu unii dintre descendenții lui Manase, plus, bineînțeles, indoeuropeni. Cuvântul irlandez „tuath” înseamnă literal „trib” sau „oameni”. Aceștia au fost oameni din
seminția biblică a lui Dan. Ei au venit din greceascul „Danaans”
și au fost aceiași cu cei din tribul lui Dan. Hecateu din Abdera spune că egiptenii tulburați de calamitățile
abătute asupra lor, deși mânia divină ar fi putut fi evitată, au expulzat toți
străinii, - pe toți neegiptenii ce se adunaseră pe teritoriul lor. Dintre
aceștia unii, împreună cu liderii lor DANUS
și Cadmus, au migrat în Grecia,
alții în alte regiuni, iar cea mai mare parte a lor în Siria, adică Palestina
și se spune că liderul lor a fost Moise.
Diodor din Sicilia spune: „Ei spun,
de asemenea, că cei care au mers mai departe împreună cu DANAUS, care erau din
Egipt, au întemeiat ceea ce este, practic, cel mai vechi oraș din Grecia, Argos
și că națiile Colchi din Pont și cea a evreilor, care se află între Arabia și
Siria, au fost fondate ca și colonii de către anumiți emigranți din țara lor” (
Diodor, BK. I, XXVIII, 1-5)! Emblema
Daniților a fost un vultur cu un șarpe în gheare. Josephus Flavius înregistrează o scrisoare scrisă de grecii lacedemonieni către
evrei, în care aceștia își exprimă înrudirea lor cu evreii. Sigiliul lor, ca și
trib al lui Dan, a fost aplicat pe scrisoare - un vultur cu un dragon (șarpe) în
gheare! Înrudirea dintre iudei și spartani este clar afirmată și în Cărțile Macabeilor!! Răspunsul marelui
preot evreu la scrisoarea grecilor din sud ( grecii spartani) spunea : „Ionatan
marele preot al nației evreiești către eforii și senatorii poporului lacedemonian,
trimite salutări. Când în vremuri
mai vechi o epistolă a fost adusă lui Onia, care atunci era Marele nostru
Preot cu privire la rudenia care există între noi și voi, o copie pe care o
anexăm, am primit cu bucurie aceasta care împlinea Scrierile Sacre, dar nu am
considerat potrivit din partea noastră să fim noi cei dintâi care să pretindem
această LEGĂTURĂ CU VOI, slavă care ne revine acuma prin voi. A trecut o
perioadă de timp de când această legătură dintre noi și voi nu a fost
reînnoită, dar chiar și așa, în timpul sărbătorilor și jertfelor pentru
Dumnezeu, ne rugăm Lui pentru întărirea și victoria voastră. Prin urmare, veti
face bine dacă ne veti scrie și ne veți trimite o listă cu cele ce aveți
nevoință de la noi, deoarece suntem dispuși întru totul să acționăm conform
dorințelor voastre”(Antichități iudaice,
XII, 5,8). Lacedemonienii i-au
primit pe ambasadorii evrei care aduceau scrisoarea cu amabilitate și au dat un
decret de prietenie și asistență mutuală cu evreii, apoi au trimis scrisoarea
către frații lor. În timpul lui Iisus, evreii au știut că unii dintre
copiii lui Israel, care stătuseră multă vreme în captivitate și care apoi au
migrat, s-au stabilit printre grecii din Peninsula Ionică. Evreii au fost
stupefiați de o declarație a lui Mesia, aceea că ei îl vor căuta dar nu vor fi
în stare să-l găsească : „Deci au zis
iudeii, între ei: Unde are să Se ducă Acesta, ca noi să nu-L găsim? Nu cumva va
merge la cei împrăştiaţi printre eleni şi va învăţa pe eleni?” ( Ioan:7.34-35).
Din Grecia, seminția lui Dan-Tuatha de Danaan-a călătorit cu ajutorul
corăbiilor prin Marea Mediterană și de acolo pe coasta Europei până la
Scandinavia și Irlanda. Istoria
timpurie irlandeză arată că primii coloniști permanenți ai Irlandei se numeau „Nemedians”, după liderul lor și
erau „de-ai patriarhului Iacov” și
spuneau „că au venit de la țărmurile Euxinului” - M. Neagră (Moore, The History of Ireland, vol.1, pg.63).
Este posibil ca unii dintre descendenții lui Iacov, sau nepoți, să fi migrat
spre Irlanda în timpul foametei cele mari care a lovit Orientul Mijlociu în
timpul lui Iosif, în jurul lui 1707 î.H.. Această foamete a durat 7 ani , a
lovit întregul Orient Mijlociu și a fost
„foarte mare”. ( Gen. 41; vs.31, 54-57). Acesta a fost momentul în care Nemedians au intrat în Irlanda, conform
istoriei acesteia. Ei au locuit în Irlanda între 1709-1492 î.H., în timp ce,
cei mai mulți urmași ai lui Israel erau în Egipt. Înainte de momentul Exodului,
Nemedians au fost cuceriți de corsarii africani ai mărilor numiți Fomorians, şi o colonie de-a lor a
fugit în Grecia,unde alți israeliți și Daniți se stabiliseră după ce părăsiseră
Egiptul. Mai târziu ei s-au întors în Irlanda, de această dată sub numele de Firbolgs. Ei au fost primii oameni care
au stabilit autoritatea regală peste Irlanda și au împărţit
teritoriul în cinci provincii. În
acest moment, după aproximativ 30-40 de ani de stăpânire, un trib nou -
numit „Tuatha de Danaan”- i-a
cucerit pe Firbolgs. Acest trib, de asemenea, a locuit în Grecia,
şi apoi a migrat în Danemarca şi Norvegia, şi apoi în Irlanda (Moore, p. 60). Tuatha de Danaan a devenit de stăpânul unic al ţării. În timp,
aceștia au fost deposedaţi de țară de către un alt grup de copiii lui
Israel - Scoții milesieni! Moore spune în Istoria Irlandei: „În decursul timpului,
Tuatha-de-Danaan au fost ei înşişi deposedaţi de dominaţia lor, invaziile
succesive de pe coasta SPANIEI punând capăt dinastiei Danaaniene şi
transferând sceptrul în mâinile acestei rase milesiene sau SCOTICĂ, care
printr-o serie lungă de vârste succcesive i-au furnizat Irlandei regii
ei. Această colonie renumită, deşi a venit direct din Spania, a fost
iniţial, ni se spune, de rasă Scitică” (p. 60). Scoții milesieni, sub Heremon fiul lui Gathelus, au ajuns în Irlanda
la scurt timp după Exod - aducând cu ei celebra LiaFail sau Pilonul lui
Iacov ( sau Piatra Destinului
cum mai este numită azi). Ei au condus Irlanda pentru mai multe sute de ani şi
s-au stabilit în cele din urmă în partea de nord a Angliei , numindu-o Scoţia. Acești Scoţi milesieni proveneau din Scythia şi spuneau că au fost iniţial
din Egipt, conectându-se ei înșiși la copiii lui Israel. Moore spune: „Urmărind acestă rasă aleasă în
migrațiile ei către diferitele țări și, conectarea lor, prin căsătorie sau
prietenie, în timpul lungii lor șederi în Egipt, cu cei mai mulți dintre eroii
Istoriei Scripturii, barzii nostri i-au condus în cele din urmă, pintr-o rută
nu foarte inteligibilă, în Spania ”(ibid).
Tuatha de Danaan au fost fără îndoială din tribul lui Dan, faimosul israelit.
Tribul cel nou, Scoții milesieni, a fost fără îndoială din seminția regală a
lui Iuda, prin fiul său Zarah. Acești scoți vorbeau de o „ședere îndelungată” în Egipt, fără îndoială
aceeași cu cea a lui Israel, din vremea lui Iacov până la Moise, adică peste
200 de ani. Moore spune: „O schemă a
descendenței care îi urmărește pe strămoșii irlandezilor printr-o serie de
generații directe nu doar până la primii întemeietori fenicieni ai artelor și
comerțului, ci chiar și până la căpeteniile legate prin prietenie cu profetul
Moise însuși.”(p.71). Această
autoritate concluzionează că scoții milesieni au fost din aceeași rasă cu cele
trei triburi colonizatoare ale Irlandei, de dinaintea lor: Nemedian, Firbolgs
și Tuatha de Danaan. „Istoricii
barzi ei înșiși, care au spus că Scoții erau descendenți ai Sciților, de unde
au derivat și denumirile lor distinct și care au confirmat în cele din urmă
originea Scoților ca fiind parte a acestei treimi. A fost adăugat de barzi
faptul că ei erau din aceeși rasă cu cele trei colonii care i-au precedat,
numiți Nemedians, Tuatha de Danaan și firbolgs sau Belgae.” (p.74)
În concluzie, putem afirma că, urmașii lui
Dan au migrat în regiuni ale Europei unde s-au amestecat cu triburi
indoeuropene diverse! Aceste triburi au fost, din păcate, profund influențate
de daniți, mai ales în religie! Așa se explică nașterea în Europa a unor
religii odioase ca cea greacă, romană, celtică, chiar și dacică! În aceste
religii întâlnim zeități oribile care își devorează părinții, care doresc
sacrificii umane, care vorbesc muritorilor prin oracole, care îndeamnă
permanent la război!! Întâlnim zeități în forma unor … șerpi, care în religia
romană protejau casele (!); Apollo, în Templul de la Delos, unde exista și
celebrul Oracol al Pythiei, era reprezentat ca un … șarpe!! Să fie o întâmplare
faptul că stindardul de luptă al unor triburi sarmatice, dar și al
geto-dacilor, era un … lup cu corp de dragon!? Dragonului, în basmele
românești, îi se spune … Balaur!! Ne amintim că în Apocalipsa, Satan este numit
… Balaur!! Să fie o simplă coincidență!? Nu credem așa ceva, în ciuda a ceea ce
afirmă istoria oficială!! Așadar, avem motive să credem, dar nu suntem dogmatici,
că Antihristul va proveni din Europa, ca urmare a amestecului tribului lui Dan -
„un șarpe în drum” -, cu indoeuropenii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu