„ISTORIA
NU MINTE!”
În 14 iunie 2007, Poşta
Naţională Estonă a emis un timbru comemorativ. Lansarea lui a fost însoţită
de un anunţ: „Acest timbru a fost emis pentru a comemora victimele genocidului
stalinist din Estonia”. Între anii 1941 şi 1951 au fost deportaţi zeci de mii
de estonieni. „Istoria nu minte!” Aceasta este o maximă bine-cunoscută în
Estonia şi există maxime asemănătoare şi în alte ţări. Într-adevăr, nu putem
schimba trecutul, dar, cu siguranţă, putem învăţa din trecut, sau ar trebui să
învățăm! Conducerea stalinistă le-a
cauzat suferinţă multor oameni nevinovaţi, care au fost deportaţi sau au fost
închişi în lagăre de muncă. Potrivit unor istorici estonieni, între anii 1941
şi 1951, din această ţară mică au fost deportaţi peste 46 000 de civili.
Cei mai mulţi au fost deportaţi din cauza apartenenţei lor politice, iar alţii
din cauza naţionalităţii, a statutului lor social sau din cauza convingerilor lor religioase. Într-un
studiu publicat în 2004 de Editura
Universităţii din Tartu, istoricul Aigi
Rahi-Tamm spunea: „Între anii 1948 şi 1951 au fost arestaţi 72 de
oameni de cultură celebri ai Estoniei. Însă autorităţile sovietice au organizat
o operaţiune de deportare mult mai amplă, pe care au efectuat-o în noaptea
de 1 aprilie 1951 nu doar în ţările
baltice, ci şi în Moldova,
în vestul Ucrainei şi în Bielorusia.” Înainte de 1951, oamenii
de cultură din Estonia au fost supuşi la presiuni psihologice, au fost arestaţi,
interogaţi şi închişi. Data de
1 aprilie 1951 apare pe timbrul menţionat mai înainte. Numărul 382 de
pe timbru reprezintă numărul intelectualilor şi al copiilor lor care au fost
deportaţi în ziua respectivă. Acest număr include şi unele persoane - rude
şi vecini - care nu erau oameni simpli. Pe parcursul acelei zile s-au
făcut arestări în toată ţara, iar, noaptea, cei arestaţi, tineri şi bătrâni
deopotrivă, au fost îngrămădiţi în vagoane pentru animale, cu destinaţia
Siberia. Ella Toom, care avea pe
atunci 25 de ani, era profesoară de limbă estoniană - delict capital pentru
comuniștii staliniști. Amintindu-şi de modul în care se desfăşurau
interogatoriile, ea spune: „Un ofiţer a încercat să mă înfricoşeze şi mi-a
ordonat să nu mai vorbesc estoniană. Odată, el mi-a zis: Ţi-e dragă viaţa? Sau
vrei să mori pentru limba ta drăcească undeva prin Siberia?”. Însă Ella a
continuat să-și vorbescă limba ei drăcească! Ea a fost trimisă în Siberia şi
transferată dintr-un lagăr de muncă în altul timp de aproximativ şase ani. Printre
sutele de persoane care au fost deportate fără a fi audiate de o instanţă de
judecată s-a numărat şi Hiisi Lember,
o profesoară de … filozofie, o disciplină „burghezo-imperialistă”! Amintindu-şi
de evenimentele din 1 aprilie 1951, ea a spus: „Au venit în toiul nopţii,
luându-ne prin surprindere, şi ne-au ordonat: Împachetaţi-vă lucrurile! Aveţi la
dispoziţie o jumătate de oră”. În plină noapte, Hiisi şi fiica ei de şase ani
au fost duse la gară. Trenul, care scârţâia din toate încheieturile, a oprit în
fiecare staţie pentru a-i lua pe alți „dușmani ai poporului”. Hiisi îşi
aminteşte: „Am fost aruncate într-un vagon pentru animale. Din fericire, baliga
era îngheţată; altminteri, cu greu am fi putut sta înăuntru. Ne-au transportat
ca pe nişte animale”. Această călătorie istovitoare a durat două săptămâni şi a
fost o experienţă traumatizantă. Vagoanele pentru animale erau supraaglomerate
şi insalubre. Tineri şi bătrâni, fără deosebire, au fost umiliţi în toate
modurile posibile. Unii plângeau şi refuzau să mănânce. Totuşi, „dușmanii
poporului” s-au încurajat şi s-au ajutat unii pe alţii, intonând chiar cântări
de laudă pentru Dumnezeu!! Ei au fost trimişi în nişte „aşezări permanente” şi
li s-a spus că aceasta era o călătorie fără întoarcere. Hiisi îşi aduce aminte
de sprijinul pe care l-a primit de la ceilalți „dușmani ai poporului” în acea perioadă
dificilă: „Într-o staţie, trenul nostru s-a oprit lângă un tren din Moldova.
Prin peretele vagonului am auzit un bărbat care ne întreba cine eram şi unde
mergeam. I-am spus că eram opozanți ai regimului stalinist din Estonia şi că nu
ştiam unde mergem. „Dușmanii poporului” din trenul care venea din Moldova au
auzit conversaţia. Printr-o deschizătură din peretele vagonului, ei ne-au
aruncat o pâine mare şi nişte prune uscate”. Ea adăugă: „Atunci am început să
înţelegem amploarea acestei operaţiuni: erau deportaţi toți zișii „dușmani ai
poporului” din toate teritoriile nou incorporate Uniunii Sovietice!”. Două adolescente
„recalcitrante”, Corinna şi sora ei,
Ene, au fost despărţite de mama lor
mai bine de şase ani. Mama lor, şi ea, bineînțeles, tot un „dușman al poporului”
fusese arestată şi trimisă într-un lagăr de muncă. Apoi, în acea noapte de
tristă amintire din luna aprilie, cele două fete au fost luate de-acasă cu
forţa şi aruncate într-un vagon pentru animale. Plină de recunoştinţă, Corinna
povesteşte: „În tren, o „burghezoaică”, - cum îi se spunea în batjocură de
către comuniști -, care avea doi copii s-a oferit să ne poarte de grijă şi ne-a
asigurat că puteam să locuim cu ea şi cu copiii ei ca o familie”. Ce s-a
întâmplat la destinaţie, în friguroasa pustietate siberiană? Chiar a doua zi, a
început un umilitor „târg de sclavi”. Nişte oameni de la cooperativele agricole
din vecinătate au venit să-şi aleagă lucrători. Corinna îşi aminteşte: „Îi
auzeam certându-se între ei: „Tu ai deja un şofer de tractor. Ăsta-i al meu!”
sau „Eu am luat deja doi bătrâni. Acum trebuie să iei şi tu!””. Corinna şi Ene
erau fete curajoase. Ele au mai spus: „Ne era foarte dor de mama! Tânjeam atât
de mult după îmbrăţişările ei!”. Totuşi, ele şi-au păstrat … simţul umorului.
Corinna a adăugat: „Într-un fel, a fost bine că mama nu ne-a văzut, fiindcă
uneori trebuia să lucrăm afară pe un frig cumplit fără să avem o îmbrăcăminte
corespunzătoare”. În mod sigur, mulţi oameni nevinovaţi din Estonia şi din alte
ţări și teritorii nou încorporate Uniunii Sovietice au suferit nedreptăţi de
nedescris, printre ei aflându-se chiar și … comuniști „deviaționiști”! Devine
cu atât mai oribil ceea ce încearcă să facă actualul președinte al Federației
Ruse, Vladimir Putin - „reabilitarea”
regimului stalinist! Ba mai mult! Are tupeul criminal să numească ocuparea
atâtor țări și teritorii de către U.R.S.S. între 1939-1940 drept „protecție și
apărare față de pericolul nazist”!! Și când mă gândesc că și la Chișinău
tovarășul Igor Dodon vorbește cu
nerușinare despre „eliberarea Moldovei de către armata sovietică” îmi vine să …
dar mă abțin să spun!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu