„ISTORIA NU MINTE!”

„ISTORIA NU MINTE!”

   În 14 iunie 2007, Poşta Naţională Estonă a emis un timbru comemorativ. Lansarea lui a fost însoţită de un anunţ: „Acest timbru a fost emis pentru a comemora victimele genocidului stalinist din Estonia”. Între anii 1941 şi 1951 au fost deportaţi zeci de mii de estonieni. „Istoria nu minte!” Aceasta este o maximă bine-cunoscută în Estonia şi există maxime asemănătoare şi în alte ţări. Într-adevăr, nu putem schimba trecutul, dar, cu siguranţă, putem învăţa din trecut, sau ar trebui să învățăm!  Conducerea stalinistă le-a cauzat suferinţă multor oameni nevinovaţi, care au fost deportaţi sau au fost închişi în lagăre de muncă. Potrivit unor istorici estonieni, între anii 1941 şi 1951, din această ţară mică au fost deportaţi peste 46 000 de civili. Cei mai mulţi au fost deportaţi din cauza apartenenţei lor politice, iar alţii din cauza naţionalităţii, a statutului lor social sau  din cauza convingerilor lor religioase. Într-un studiu publicat în 2004 de Editura Universităţii din Tartu, istoricul Aigi Rahi-Tamm spunea: „Între anii 1948 şi 1951 au fost arestaţi 72 de oameni de cultură celebri ai Estoniei. Însă autorităţile sovietice au organizat o operaţiune de deportare mult mai amplă, pe care au efectuat-o în noaptea de 1 aprilie 1951 nu doar în ţările baltice, ci şi în Moldova, în vestul Ucrainei şi în Bielorusia.” Înainte de 1951, oamenii de cultură din Estonia au fost supuşi la presiuni psihologice, au fost arestaţi, interogaţi şi închişi.  Data de 1 aprilie 1951 apare pe timbrul menţionat mai înainte. Numărul 382 de pe timbru reprezintă numărul intelectualilor şi al copiilor lor care au fost deportaţi în ziua respectivă. Acest număr include şi unele persoane - rude şi vecini - care nu erau oameni simpli. Pe parcursul acelei zile s-au făcut arestări în toată ţara, iar, noaptea, cei arestaţi, tineri şi bătrâni deopotrivă, au fost îngrămădiţi în vagoane pentru animale, cu destinaţia Siberia. Ella Toom, care avea pe atunci 25 de ani, era profesoară de limbă estoniană - delict capital pentru comuniștii staliniști. Amintindu-şi de modul în care se desfăşurau interogatoriile, ea spune: „Un ofiţer a încercat să mă înfricoşeze şi mi-a ordonat să nu mai vorbesc estoniană. Odată, el mi-a zis: Ţi-e dragă viaţa? Sau vrei să mori pentru limba ta drăcească undeva prin Siberia?”. Însă Ella a continuat să-și vorbescă limba ei drăcească! Ea a fost trimisă în Siberia şi transferată dintr-un lagăr de muncă în altul timp de aproximativ şase ani. Printre sutele de persoane care au fost deportate fără a fi audiate de o instanţă de judecată s-a numărat şi Hiisi Lember, o profesoară de … filozofie, o disciplină „burghezo-imperialistă”! Amintindu-şi de evenimentele din 1 aprilie 1951, ea a spus: „Au venit în toiul nopţii, luându-ne prin surprindere, şi ne-au ordonat: Împachetaţi-vă lucrurile! Aveţi la dispoziţie o jumătate de oră”. În plină noapte, Hiisi şi fiica ei de şase ani au fost duse la gară. Trenul, care scârţâia din toate încheieturile, a oprit în fiecare staţie pentru a-i lua pe alți „dușmani ai poporului”. Hiisi îşi aminteşte: „Am fost aruncate într-un vagon pentru animale. Din fericire, baliga era îngheţată; altminteri, cu greu am fi putut sta înăuntru. Ne-au transportat ca pe nişte animale”. Această călătorie istovitoare a durat două săptămâni şi a fost o experienţă traumatizantă. Vagoanele pentru animale erau supraaglomerate şi insalubre. Tineri şi bătrâni, fără deosebire, au fost umiliţi în toate modurile posibile. Unii plângeau şi refuzau să mănânce. Totuşi, „dușmanii poporului” s-au încurajat şi s-au ajutat unii pe alţii, intonând chiar cântări de laudă pentru Dumnezeu!! Ei au fost trimişi în nişte „aşezări permanente” şi li s-a spus că aceasta era o călătorie fără întoarcere. Hiisi îşi aduce aminte de sprijinul pe care l-a primit de la ceilalți „dușmani ai poporului” în acea perioadă dificilă: „Într-o staţie, trenul nostru s-a oprit lângă un tren din Moldova. Prin peretele vagonului am auzit un bărbat care ne întreba cine eram şi unde mergeam. I-am spus că eram opozanți ai regimului stalinist din Estonia şi că nu ştiam unde mergem. „Dușmanii poporului” din trenul care venea din Moldova au auzit conversaţia. Printr-o deschizătură din peretele vagonului, ei ne-au aruncat o pâine mare şi nişte prune uscate”. Ea adăugă: „Atunci am început să înţelegem amploarea acestei operaţiuni: erau deportaţi toți zișii „dușmani ai poporului” din toate teritoriile nou incorporate  Uniunii Sovietice!”. Două adolescente „recalcitrante”, Corinna şi sora ei, Ene, au fost despărţite de mama lor mai bine de şase ani. Mama lor, şi ea, bineînțeles, tot un „dușman al poporului” fusese arestată şi trimisă într-un lagăr de muncă. Apoi, în acea noapte de tristă amintire din luna aprilie, cele două fete au fost luate de-acasă cu forţa şi aruncate într-un vagon pentru animale. Plină de recunoştinţă, Corinna povesteşte: „În tren, o „burghezoaică”, - cum îi se spunea în batjocură de către comuniști -, care avea doi copii s-a oferit să ne poarte de grijă şi ne-a asigurat că puteam să locuim cu ea şi cu copiii ei ca o familie”. Ce s-a întâmplat la destinaţie, în friguroasa pustietate siberiană? Chiar a doua zi, a început un umilitor „târg de sclavi”. Nişte oameni de la cooperativele agricole din vecinătate au venit să-şi aleagă lucrători. Corinna îşi aminteşte: „Îi auzeam certându-se între ei: „Tu ai deja un şofer de tractor. Ăsta-i al meu!” sau „Eu am luat deja doi bătrâni. Acum trebuie să iei şi tu!””. Corinna şi Ene erau fete curajoase. Ele au mai spus: „Ne era foarte dor de mama! Tânjeam atât de mult după îmbrăţişările ei!”. Totuşi, ele şi-au păstrat … simţul umorului. Corinna a adăugat: „Într-un fel, a fost bine că mama nu ne-a văzut, fiindcă uneori trebuia să lucrăm afară pe un frig cumplit fără să avem o îmbrăcăminte corespunzătoare”. În mod sigur, mulţi oameni nevinovaţi din Estonia şi din alte ţări și teritorii nou încorporate Uniunii Sovietice au suferit nedreptăţi de nedescris, printre ei aflându-se chiar și … comuniști „deviaționiști”! Devine cu atât mai oribil ceea ce încearcă să facă actualul președinte al Federației Ruse, Vladimir Putin - „reabilitarea” regimului stalinist! Ba mai mult! Are tupeul criminal să numească ocuparea atâtor țări și teritorii de către U.R.S.S. între 1939-1940 drept „protecție și apărare față de pericolul nazist”!! Și când mă gândesc că și la Chișinău tovarășul Igor Dodon vorbește cu nerușinare despre „eliberarea Moldovei de către armata sovietică” îmi vine să … dar mă abțin să spun!!