ȘTEFAN
CEL MARE - „RE DI DACIA”!
Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai mari conducători
politici și militari pe care românii i-au avut în Evul Mediu (poate chiar cel
mai mare) și potrivit unor documente găsite recent, acesta este „restauratorul Daciei”, fiind Domn al Moldovei, Domn al Țării
Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazul.
Se pare, așadar, că, Ștefan cel Mare a fost primul care a încercat unirea
tuturor teritoriilor românești. Ștefan cel Mare, și-a numit țara căreia îi
zicem azi Moldova, Țara Românească. În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn
se plânge „că cealaltă Valahie” nu este statornică în alianța
contra turcilor și că el trebuie să intervină mereu cu oastea acolo ca să pună
domn vrednic și anti-otoman. Cealaltă
Valahie era pentru el Țara Românească pentru că prima Valahie era pentru el
Moldova. Prin urmare, adevărata Valahie pentru marele domn, pentru domnul
de la Suceava, era Moldova. Astfel, Ștefan a adus țara de la sudul Carpaților
sub ascultarea sa de mai multe ori și timp de 16 ani și opt luni a fost numit domn al Valahiei propriu-zise, adică al
Munteniei. De curând a ieșit la iveală
că a fost numit conte sau guvernator al Transilvaniei. A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți
în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară. A creat Episcopie,
ajunsă la scurtă vreme Mitropolie Românească la câțiva kilometri de Cluj, în
satul Feleacu, a pus stema Moldovei
peste tot; de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele
încrustații în piatră cu bourul Moldovei. Recent a fost descoperit în Arhivele de Stat din Milano un document tulburător din 1459 prin
care domnul Moldovei Ștefan cel Mare este numit „Re di Dacia”, adică regele Daciei, cu mai mult de 100 de ani
înainte ca Mihai Viteazul să primească același titlu și cu mai mult de o sută
de ani înainte ca unii principi maghiari ai Transilvaniei să se intituleze așa.
„Dacia întregită” figurează în mărturii venețiene din epoca lui Ștefan cel Mare
pentru câteva decenii de la Ștefan până la fiul său Petru Rareș, ca principal
aliat al Occidentului în lupa anti-otomană. Prin urmare, Ștefan cel Mare este „restitutio
Daciae”, cel care a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Țării
Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazul! Astfel,
Ștefan cel Mare este cel mai important conducător politic și militar pe care
l-au avut românii în Evul Mediu, unul de talie europeană, singurul român de
obârșie și român politic, pe care Papa
de la Roma l-a recunoscut drept atlet
al lui Hristos, adică luptător în prim plan alături de toată Europa în lupa
de stăvilire a avansării Semilunii spre centrul continentului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu