AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL -
BĂTĂLIA DE LA KURSK!
Este dificil să spui care a fost punctul de
cotitură al celui de-al Doilea Război Mondial. Stalingrad - zic majoritatea istoricilor. Kursk - susțin o parte dintre ei. Citind foarte multă informație
despre acest subiect poți ajunge la o singură concluzie: nu a existat un moment
decisiv al conflictului, așa cum spunea Jacques
de Launay în cartea sa „Mari decizii
ale celui de-al Doilea Război Mondial”. Cea mai mare bătălie de
tancuri din istorie sau Bătălia de la
Kursk, cum a fost numită, a însemnat sfârșitul Blitzkrieg-ului. Ofensiva
sovietică ulterioară va duce la sfârșitul Reich-ului. După înfrângerea categorică de la Stalingrad, situația armatei germane era foarte dificilă, capacitatea
de luptă a acesteia fiind grav afectată, precum și moralul soldaților germani. Cu
toate acestea, Adolf Hitler și comandanții săi militari au reușit să
găsească resurse pentru încă o mare ofensivă pe teritoriul sovietic, menită să
schimbe cursul războiului în favoarea Germaniei și să refacă prestigiul trupelor
germane, serios afectat după catastrofa militară de la Stalingrad. În vara anului 1943, Germania nazistă și aliații săi
mai dispuneau încă de resurse considerabile pe Frontul de Est pentru
organizarea unei ofensive de proporții, și anume: de 232 de divizii, dintre
care 196 de divizii germane, - 26 de tancuri și motorizate -, 15 divizii și 6
brigăzi finlandeze, 5 divizii și 2 brigăzi maghiare, 9 divizii românești, 2
divizii slovace și o divizie spaniolă, acestea totalizând peste 5 200 000
oameni, 54 300 de tunuri, 5 850 de tancuri și autotunuri și 2 980 de avioane. Comandamentul german a proiectat o ofensivă majoră în
vara anului 1943, care urma să aibă loc în doua etape. Prima etapă purta
numele de cod „Citadela” (autorul acestui plan a fost șeful OKH,
generalul Kurt Zeitzler) și propunea să se desfășoare pe direcția Orel-Belgorod-Harkov,
având ca scop executarea a două lovituri concentrice spre Kursk, pentru
a încercui și distruge forțele sovietice aflate în ieșindul de la Kursk. Operațiunea
„Citadela” fusese programată inițial să înceapă în prima jumătate a lunii
mai, din doua motive. Primul se referea la faptul că în acea perioadă solul
avea să fie suficient de uscat pentru a permite criculația nestingherită a
blindatelor, iar al doilea motiv era acela că până la jumatatea lunii mai rușii
nu aveau cum să își refacă trupele, mai ales cele de blindate. La începutul lui
mai, Hitler a decis, ignorând sfaturile consilierilor săi militari, să amâne
operațiunea „Citadela” până în iunie când, spera el, capacitatea de luptă a
diviziilor germane de blindate ar fi fost substațial îmbunătățită prin dotarea
cu noi tancuri. Astfel, a fost pierdut avantajul primei lovituri, ignorându-se
ideea de bază a operațiunii „Citadela”, aceea de a ataca înainte ca inamicul să
își refacă forțele și să remedieze pierderile suferite în timpul iernii. În a doua etapă, - nume de cod „Pantera” -,
se urmărea dezvoltarea ofensivei în adâncimea apărării sovietice din zona
frontului de Sud-Vest. Aceste planuri au fost minuțios pregătite și li s-a
acordat o mare importanță deoarece, pentru a ascunde marea concentrare de forțe
și de mijloace, în special de tancuri (50 de divizii, dintre care 16 de tancuri
și de motorizate), s-a decis ca deplasarea trupelor să se facă doar noaptea.
Mai mult, s-a căutat să se inducă în eroare forțele sovietice, prin executarea
unor manevre și concentrări de forțe false. Dispozitivul masat în zona Kursk
era gândit și conceput pentru o ofensivă care, așa cum le spunea Hitler
generalilor săi „trebuie să fie
executată rapid și cu succes. Ea trebuie să ne ofere inițiativa pentru vara
aceasta.” În noaptea dinaintea începerii ofensivei, Hitler le-a
transmis tuturor soldaților germani următorul mesaj: „Cu începere de astăzi, voi deveniți
participanți la mari lupte ofensive, al căror rezultat poate hotarî soarta războiului.
Lovitura puternică ce va fi dată armatelor sovietice trebuie să le zdruncine
până în temelii și voi trebuie să știți că de succesul acestei bătălii depinde
totul”. Planurile germane ignorau aspecte esențiale ale frontului sovieto-german,
raportul de forțe existent la acea dată, potențialul uman și material al
Uniunii Sovietice și alte detalii extrem de importante. Decisivă pentru
deznodământul bătăliei a fost aflarea planurilor de atac germane de către sovietici.
Spionajul sovietic a reușit să obțină datele exacte referitoare la direcțiile
loviturilor principale, grupările de forțe destinate ofensivei, efectivele și
capacitățile lor, rezervele operative și, cel mai important, data exactă a
începerii ofensivei. Comandamentul suprem sovietic a ajuns la concluzia că, în
condițiile în care inamicul se pregătea de ofensivă, cel mai potrivit era să i
se opună o apărare fermă, apoi să îi distrugă forța vie și tehnica de luptă, să-i
anihileze grupările de ofensivă, urmând ca, ulterior, să se treacă la o
contraofensivă hotărâtoare pe direcțiile Orel și Belgorod, apoi Harkov, pentru
a crea condiții favorabile desfășurării unei ofensive generale de la Smolensk
până la Marea Azov. Scopul final al acestei ofensive era lichidarea
capului de pod din Kuban, eliberarea centrelor carbonifere din Donbass
și a regiunilor cerealiere din Ucraina și din stânga Niprului, precum și a
regiunilor răsăritene ale Bielorusiei. Înaintea ofensiviei germane din vara anului 1943, pe întregul front,
Comandamentul sovietic dispunea de peste 6 400 000 de oameni, 28 790 de tunuri
și aruncătoare de mine, 2 170 de aruncătoare cu reacție, 9 580 de tancuri și
autotunuri, 8 293 de avioane de luptă și 314 nave de război. Forțele sovietice
din zonele Orel, Kursk, Belgorod și Harkov erau grupate în cadrul Fronturilor: de
Vest (comandant general N.D. Sokosovsky), Briansk (comandant
general M.M. Popov), Central (comandant general K. K.
Rokosovki), Voronej (general M. M. Vatutin) și de Sud-Vest
(general R. I. Malinovski). În cele din urmă, în noaptea de 4/5 iulie
sovieticii au obținut informații exacte, din care rezulta că în dimineața zilei
de 5 iulie grupările germane de la Orel, Belgorod și Harkov vor începe
ofensiva. Ca atare, în zorii zilei de 5 iulie, Fronturile Central și Voronej au
executat un puternic atac de artilerie și aviație împotriva trupelor germane.
Datorită acestui atac puternic, care i-a surprins pe germani, Comandamentul
german a fost nevoit să amâne începerea ofensivei cu o ora sau două. După restabilirea legăturilor și ordonarea
dispozitivelor de luptă, germanii au trecut la ofensivă: la ora 5:30 gruparea
din Orel și la ora 6:00 cea din Belgorod. Însă, sovieticii au reușit să respingă
ofensiva germană, provăcând pierderi grele naziștilor. În perioada 7-9 iulie, grupările de ofensivă
germane au urmărit cu înverșunare să rupă apărarea trupelor Frontului Voronej
pe toata adâncimea sa, desfășurându-și forțele principale de-a lungul șoselei
Belgorod-Oboian. Din cauza opoziției sovietice, germanii au înaintat în
intervalul menționat anterior aproximativ 35 km. pe direcția Oboian și
8-10 km. pe direcția Korocea. Sovieticii, însă, au oprit încercările de
ofensivă, astfel încât, germanii au
început, în dimineața zilei de 12 iulie, bombardamente masive ale Luftwaffe
și ale artilerie de câmp asupra pozițiilor sovietice. Se încerca slăbirea
rezistenței sovietice la sol. Fără rezultat! Mai mult, s-a declanșat un contraatac sovietic extrem de puternic! După 20 de
zile de lupte grele, trupele sovietice din ieșindul de la Kursk au respins
încercarea trupelor germane de a recâștiga initiațiva strategic pe Frontul de
Est, iar succesele militare sovietice au creat premiza organizării unei
contraofensive menită să distrugă forțe germane din zonele Orel, Belgorod și
Harkov. Ofensiva de la Kursk a
fost, astfel, ultima mare operațiune militară inițiată de germani pe Frontul de
Est. La finalul acestei mari confruntări, germanii s-au aflat în
imposibilitatea de a-și reorganiza unitățile și de a completa pierderile acestora,
atât în ceea ce privește numărul de soldați, cât și a tehnicii de luptă. La
sfârșitul ofensivei, cifra morților, răniților și dispăruților din cadrul
armatei germane număra aproximativ 600 000 de soldați, la care s-au
adaugat pierderile de material de luptă: 1 500 de tancuri, 3 000 de tunuri și
peste 3 500 de avioane. De cealaltă parte, sovieticii au avut pierderi mai mari
însă, spre deosebire de Germania, Uniunea Sovietică dispunea de capacități superioare
de a-și reface trupele și tehnica de luptă. Bătălia de la Kursk a însemnat și
falimentul definitiv al Blitzkrieg-ului. Pentru sovietici a fost o victorie
extrem de importantă, din care, de asemenea, comandanții Armatei Roșii au avut
multe de învățat, pentru a pregăti contraofensiva și a nu subestima niciun
moment forța de luptă germană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu