Pe plan extern, în această perioadă Țările Române s-au confruntat cu
Marile Puteri și cu puterile vecine. În aceste condiții, principalele obiective
ale românilor au fost: păstrarea independenței și apărarea granițelor. Mijloacele
folosite în vederea realizării lor au fost:
*Mijloace
diplomatice: alianțe
între Țările Române împotriva pericolelor venite din exterior; alianțe cu puterile creștine vecine
împotriva Imperiului Otoman; astfel au apărut cruciadele târzii (ce sunt cruciadele tarzii? - erau expediții
militare ale creștinilor cu scopul înlăturării musulmanilor otomani din Europa
Centrală):
*Mijloace
militare.
În secolele XIV-XVI pericolele au început să vină din partea puterilor
vecine. Ungaria, care ocupase Transilvania, arăta tendințe expansioniste
(tendința de a-și lărgi granițele) și asupra Țării Românești și Moldovei. Pe
deasupra, Polonia avea tendințe expansioniste asupra Moldovei! De ce?
Pe teritoriul Moldovei era un drum comercial important ce lega Marea Baltică de
Marea Neagră, adică era un punct de legătură între cele două mări; punct care
avea o valoare mare din punct de vedere al comerțului, transportului de bunuri,
schimburilor dintre aceste două zone. Imperiul Otoman de asemenea își
arăta interesul asupra teritoriilor românești dar el avea ca scop final
cucerirea Belgradului și apoi a Vienei, iar noi le stăteam, într-un fel, în
drum. De asemenea Imperiul Habsburgic arăta tendințe
expansioniste.
Domnitorii
Țărilor Române din Evul Mediu:
MIRCEA CEL
BĂTRÂN (1386-1418): a fost domnitor al Țării Românești și s-a implicat în
luptele anti-otomane. În 1388 luptă împotriva turcilor în zona Dobrogei (vă
amintiți că Dobrogea intră în granițele Țării Românești pentru a fi apărată mai
bine). În 1389 el încheie un tratat
de alianță cu regele Poloniei prin care cei doi își promiteau ajutor împotriva
atacurilor maghiare, iar în 1395 încheie un tratat de alianță anti-otomană cu
regele Ungariei. La sfârșitul sec. XIV pericolul otoman slăbește în urma
problemelor pe care le avea Imperiul Otoman în Asia cu tătarii. În urma acestor
lupte din Asia, sultanul otoman moare și urmează o serie de conflicte interne
dintre fiii acestuia în vederea preluării puterii. Mircea îi sprijină pe Musa și Mustafa în luptele lor contra lui Mahomed/Mehmed (un al treilea fiu). Din păcate Mehmed (al treilea
fiu, tocmai cel pe care nu îl sprijinise Mircea) devine sultanul, cei doi frați
sunt înlăturați și conflictul cu Țara Românească se reia. Mircea este înfrânt
în 1417, pierde Dobrogea și este angajat la plata tributului. Tributul plătit
din 1417 până în 1545 reprezenta răscumpărarea păcii și păstrarea
independenței. Astfel că la sfârșitul domniei, Mircea lasă Țara Românească ca
stat independent.
ALEXANDRU CEL BUN
(1400-1432): a
fost domnitor al Moldovei și s-a orientat încă de la începutul domniei spre alianța
cu Polonia pentru a contracara tendințele de expansiune manifestate de Ungaria
pe seama Moldovei. În 1402 a încheiat un tratat de alianță cu Polonia, reînnoit
în 1404, 1407, 1411. Alexandru i-a sprijinit pe polonezi în lupta contra
teutonilor în 1410 la Grunwald și
1422 la Marienburg. În ciuda acestui
sprijin, polonezii nu l-au sprijinit pe Alexandru în 1420 împotriva turcilor la
Cetatea Alba. Dacă vă uitați la ani, observați că deși tratatul a tot fost reînnoit,
și deși Alexandru și-a arătat fidelitatea atât în 1410 cât și 1422, polonezii
nu au întors favorul în anul 1420. dar se pare ca Alexandru i-a iertat, și i-a
sprijinit din nou doi ani mai târziu, atunci când polonezii au avut nevoie de
ajutor. Într-adevăr, era un băiat bun! :)) În 1412 între Polonia și Ungaria s-a încheiat un tratat prin care
cele două urmau să împartă Moldova în cazul în care aceasta ar fi refuzat să
participe la o acțiune comună contrat turcilor. Adică mai pe scurt, i-au
amenințat pe moldoveni: ori vă bagați, ori vă tăiem pe din două! Auzitu-ne-ați?! :)) Totuși, deși
Ungaria a încercat de mai multe ori să pună în aplicare acest tratat, Polonia a
refuzat.
IANCU DE
HUNEDOARA (1441-1456): a fost voievod al Transilvaniei și adept al acțiunii
militare offensive,adică lupta numai pe teritoriul inamicului, contra
Imperiului Otoman. De asemenea el a urmărit constituirea unui front comun
anti-otoman format din cele 3 țări românești. Încă de la începutul domniei, Iancu se confruntă cu turcii.
În 1442 este înfrânt de aceștia la Sântimbru,
însă își revine rapid și îi învinge în apropiere de Sibiu. În
1443-1444 acesta organizează Campania
cea Lungă atacându-i pe turci la sud de Dunăre. Campania se încheie odată
cu semnarea la Seghedin a păcii cu
Imperiul Otoman pentru 10 ani. Însă
Iancu rupe tratatul în același an, participând la Cruciada de la Varna, unde creștinii sunt înfrânți. În 1446
Iancu reușește totuși să îi oprească pe turci din a înainta spre Europa
Centrală prin bătălia de la Belgrad,
astfel că ei nu vor mai reveni decât peste 3 sferturi de veac. Good job,
Iancule! :))
VLAD
ȚEPEȘ (1448; 1456-1462;1476): a fost domnitorul Țării Românești
cu ajutorul și susținerea lui Iancu de Hunedoara și încă de la început a
promovat o politică anti-otomană; astfel că în 1459 a refuzat să mai plătească
tribut. Vlad a avut trei domnii,
dintre care cea mai importantă este a 2-a, cea din 1456-1462. În 1460 a încheiat o alianță
anti-otomană cu Ungaria, condusă pe atunci de Matei Corvin (adică un pact de ajutor unul față de celălalt și
amândoi contra turcilor). În 1461-1462 organizează o campanie contra Imperiului
Otoman la sud de Dunăre. Succesele
obținute îi vor determina pe otomani să atace Țara Românească în 1462. Atunci
turcii au trecut Dunărea, plănuind să îl înlăture pe Vlad de la conducerea
Țării Românești. Cel mai important
moment a fost atacul din 16-17 iunie din timpul nopții al lui Vlad. Acesta și o
parte din armată s-au deghizat în turci, au pătruns în tabăra otomană urmărind
să atace cortul sultanului și să-l omoare! Dar au greșit cortul și de teamă,
s-au retras! Turcii, nedumeriți, au început să se lupte unii cu alții, săracii,
J)), luptă care a
ținut până dimineață. Și iată că așa, prima campanie a armatei otomane a fost
un eșec. După acest atac de noapte, neavând trupe
suficiente pentru a se confrunta cu turcii, Vlad se retrage peste munți în
Transilvania, așteptând ajutorul lui Matei Corvin. Dar se pare că în urma unor
mesaje mincinoase din partea negustorilor brașoveni (ups!) cum că Vlad ar avea
legături ascunse cu turcii, Matei refuză să îl mai ajute. Astfel, Matei Corvin îl
va închide la Buda (pe vremuri erau două orașe, Buda și Pesta) până în
1476 când va fi eliberat la cerințele lui Ștefan
cel Mare.
ȘTEFAN
CEL MARE (1457-1504): a fost domnitorul Moldovei. El a
urmărit emanciparea de sub suzeranitatea Poloniei și Ungariei (adică să iasă de
sub stăpânirea lor), cât și continuarea luptei anti-otomane. De asemenea, el a
fost adeptul politicii de a nu avea doi inamici în același timp. Încă de la început s-a confruntat cu o
situație foarte grea datorită faptului că fostul domnitor,Petru Aron, a lăsat țara supusă celor 3 puteri vecine: Polonia,
Ungaria și Imperiul Otoman. La
începutul domniei, Ștefan cel Mare a încheiat un tratat de alianță Poloniei,
recunoscând suzeranitatea acesteia, iar Polonia se angaja să-l îndepărteze pe
fostul domnitor moldovean, care era refugiat la ei. Aron fuge atunci în
Ungaria; și fuge, și iar fuge J))!
În 1467 Matei Corvin (regele maghiar) se confruntă cu Ștefan cel Mare la Baia, unde este învins. Această luptă
i-a eliberat pe moldoveni de sub suzeranitatea maghiară. Lupta cu turcii a început în condițiile în care Ștefan refuză să
plătească tribut și să predea Chilia
și Cetatea Albă. Aceștia atacă
Moldova în 1475 , dar sunt învinși la Vaslui. Conștient că pericolul otoman a fost doar îndepărtat, nu
înlăturat, Ștefan încheie un tratat de alianță anti-otomană (împotriva
pericolului venit de la turci) cu Ungaria. Următorul an (1476) turcii atacă
Moldova și îl înving pe Ștefan la Războieni,
însă toate celelalte cetăți rezistă, astfel campania dușmanilor se încheie,
neașteptat, într-un fel, cu un eșec! În
1484 turcii cuceresc Chilia și Cetatea Albă. În aceste condiții, Ștefan depune
jurământ de credință Poloniei, sperând să obțină ajutorul lor în lupte. Între
timp însă, atât Polonia cât și Ungaria încheie pace cu turcii, iar Ștefan,
rămas singur, se vede nevoit să facă și el pace cu turcii, angajându-se la
plata tributului. În 1497 Ștefan
obține victoria în atacul polonezilor ,astfel că va ieși de sub suzeranitatea
Poloniei.
În secolul XVI Țările Române și-au pierdut relative independență,
intrând sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Țările Române și-au păstrat însă
autonomia, adică libertatea internă, legile, instituțiile, organizarea, limba.
Stăpânirea otomană s-a accentuat, obligațiile economice (tribut, plată)
devenind tot mai multe și mai mari, cât și tendința acesteia de încălcare a
autonomiei.
MIHAI
VITEZUL (1593-1601): a fost domnitorul Țării Românești.
Încă de la începutul domniei, Mihai s-a confruntat cu o situație dificilă din
cauza creșterii obligațiilor economice față de Imperiul Otoman, cât și tendința
turcilor de a încălca autonomia. În aceste condiții, Mihai a refuzat plata
tributului și a aderat la Liga Sfântă
(asta era o alianță anti-otomană a creștinilor inițiată de Papă), ceea ce a
declanșat reacția militară a otomanilor.
În 1594 Mihai a adunat toți creditorii (oameni cărora le era dator) la
București, le-a dat foc (sic!), apoi a lichidat garnizoana otomană din oraș. Acest fapt a declanșat lupta contra
otomanilor din 1595, în care a obținut importante succese - recuperarea Brăilei
de exemplu. În 1595 Mihai s- a văzut
nevoit să accepte Tratatul de la
Alba-Iulia cu principele Transilvaniei pe nume Sigismund Bathory, în care recunoștea suzeranitatea lui, deoarece
avea nevoie de ajutor militar împotriva Imperiului Otoman. Bineînțeles că în 1595, în luna august, turcii trec Dunărea și
atacă Țara Românească, dar, la Călugăreni
Mihai îi învinge. În 1597 face, pe moment, pace cu turcii, iar în 1598 încheie
o alianță anti-otomană cu împăratul austriac, acest tratat anulând pretențiile
de suzeranitate ale principelui Transilvaniei. Pentru moment țara este consolidată, însă în Transilvania,
Sigismund Bathory renunță la tron în favoarea vărului său Andrei. Acesta era dușmanul lui Mihai și avea înțelegere cu turcii.
Pe lângă asta, în Moldova, polonezii l-au așezat la tron pe Ieremia Movilă și intenționau să îl
înscăuneze în Țara Românească pe fratele acestuia, Simion Movilă. În aceste
condiții, Mihai a considerat că singura modalitate de a-și consolida situația,
era de a aduce Țările Române sub autoritatea unui singur conducător - oare
cine, oare cine să fie acest conducător misterios? J)). Astfel că, în 1599 Mihai se confruntă cu Andrei Bathory, pe care îl
învinge și este proclamat el însuși principe al Transilvaniei. El a luat o
serie de decizii în favoarea românilor din Transilvania, cum ar fi scutirea de
la obligația de muncă a preoților, dreptul de pășunat în satele românești, și a
pus și niște conducători peste cetăți, dintre oamenii lui de încredere. În
fine, toate deciziile astea au stârnit nemulțumiri în rândul nobilimii maghiare
pentru că își vedea amenințate drepturile și privilegiile. În 1600 intră în Moldova unde toate cetățile i se supun fără
luptă, iar Ieremia Movilă fuge în Polonia. Astfel, Mihai devine domn al celor 3
Țări Române pentru o scurtă durată, această situație generând nemulțumirea marilor
puteri din zonă - Turcia, Polonia,
Austria, pentru că vedeau o amenințare în consolidarea acestui nou stat mai
puternic, mai întins și mai greu de supus. În aceste condiții Mihai pierde mai
întâi Transilvania în urma confruntării cu nobilimea maghiară și armata
austriacă condusă de Gheorghe Basta.
Dar, austriecii nu se pot bucura de success, întrucât, Sigismund Bathory revine la putere. În aceeași
perioadă polonezii au pătruns în Moldova unde l-au înscăunat pe Movilă și pe
fratele acestuia în Țara Românească. Mihai
cere ajutorul împăratului Vienei care îl împacă cu Gheorghe Basta (conducătorul
armatei austriece) și împreună îl înlătură pe Bathory de la putere, în
Transilvania. Mihai preia puterea, din nou, și în Țăra Românească, unde boierii îl
alungaseră pe Simion Movilă. Acum dorește să îl alunge și pe Movilă din
Moldova, însă este asasinat de oamenii lui Basta, la ordinul împăratului
austriac, care avea ambiții politice proprii legate de Transilvania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu